Obligaţie de a face. Decizia nr. 131/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2012 în dosarul nr. 131/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 131A
Ședința publică de la data de 23.03.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat domnul procuror V. D. C..
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant Teteșanu M. M. – domiciliat în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1430/13.09.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București prin Primarul G. și C. G. al M. București – cu sediile în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, P. S. 2 prin Primar și C. L. Sector 2 – cu sediile în București, .-13, sector 2, cauza având ca obiect „pretenții – expropriere”.
După formarea listei de amânări fără discuții, apelantul reclamant Teteșanu M. M. fiind identificat cu C.I . nr._, a declarat verbal că înțelege să o mandateze pe soția sa, doamna avocat Teteșanu C., prezentă în sala de ședință, să-l reprezinte în prezenta cauză, întrucât nu mai poate rămâne în sala de ședință.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant Teteșanu M. M. reprezentat de avocat Teteșanu C., intimații pârâți P. Sector 2 prin Primar și C. L. Sector 2 – reprezentați de consilier juridic T. S. cu delegație, lipsind intimații pârâți P. M. București prin Primarul G. și C. G. al M. București.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 09.03.2012, la registratura secției s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimații pârâți P. S. 2 prin Primar și C. L. al sectorului 2, copia acestei întâmpinări fiind comunicată apelantului reclamant, dovada în acest sens fiind depusă la dosar (fila 25).
Curtea ia act de declarația apelantului reclamant în sensul că înțelege să o mandateze pe doamna avocat Teteșanu C. să îl reprezinte în prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanta apelantului reclamant învederează instanței că nu s-a putut stinge litigiul pe cale amiabilă, deoarece oferta Primăriei M. București cu privire la despăgubiri, în urma celor două consilieri, a fost sub așteptări față de oferta făcută celorlalte persoane aflate în aceeași situație.
Curtea ia act de susținerea reprezentantei apelantului reclamant în sensul că nu s-a putut stinge litigiul pe cale amiabilă.
Reprezentanta apelantului reclamant solicită a i se încuviința în afară de înscrisurile depuse la dosar, efectuarea unei expertize topografice pentru a se stabili care era valoarea despăgubirilor, deoarece prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâților ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să convină cu reclamantul modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și să stabilească de comun acord cuantumul și natura despăgubirilor, iar o expertiză ar putea stabili care era valoarea acestuia la momentul respectiv.
Curtea pune în discuția părților prezente utilitatea efectuării expertizei topografice, respectiv de evaluare la acest moment procesual, având în vedere soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Reprezentanta apelantului reclamant învederează instanței că, în opinia sa, acțiunea este admisibilă și nu înțelege să mai solicite efectuarea expertizei topografice în apel.
Reprezentanta intimaților pârâți învederează că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea ia act că în cauză nu sunt de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat în prezenta cauză.
Apelantul reclamant Teteșanu M. M., prin avocat, arată că acțiunea astfel cum a fost formulată este admisibilă, împrejurare față de care solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate cu trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea judecării pe fond a cauzei.
Intimații pârâți P. sectorului 2 prin Primar și C. L. al S. 2 prin consilier juridic solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în întâmpinare.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București învederează că, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă. Totodată, arată că în speță se pune în discuție o expropriere în fapt a terenului, împrejurare față de care solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecății.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a Civilă sub nr._ /23.12.2010 reclamantul Teteșanu M. M. a chemat în judecată pe pârâții P. M. București prin Primarul G., C. G. al M. București, P. S. 2 prin Primar și C. L. al S. 2, pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care pârâții să fie obligați ca în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să convină cu reclamantul modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 285 mp situat în București, .. 5, sector 2, precum și să stabilească de comun acord cuantumul și natura despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul proprietatea tatălui său a fost preluat de stat conform Decretului nr. 397/1986 și a fost restituit prin Dispoziția nr. 5070/27.12.2005. Dreptul de proprietate a fost intabulat, iar la data efectuării măsurătorilor cadastrale expertul a constatat că terenul este încorporat în proporție de 97%, în artera de circulație Doamna G..
Reclamantul a arătat că s-a adresat Primăriei S. 2 București și Primăriei M. București, demersurile sale de a se demara procedura de expropriere rămânând fără finalitate și că s-au efectuat lucrări de sistematizare care au afectat terenul fără a se începe procedura de expropriere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1430/13.09.2011 Tribunalul București Secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin dispoziția nr. 5070/27.12.2005 emisă de P. M. București s-a restituit în natură terenul în suprafață de 285 mp situat în București, .. 5, sector 2, reclamantului Teteșanu M. în baza Legii nr. 10/2001 în calitate de moștenitor al lui Teteșanu M.. Potrivit încheierii nr._/16.03.2009 s-a dispus înscrierea imobilului în Cartea funciară a sectorului 2 București.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, terenul restituit în natură prin dispoziția nr. 5070/27.12.2005 se află zona afectată de viitoarea arteră de circulație Doamna G., o parte dintre proprietarii de terenuri fiindu-le repartizate alte terenuri.
Suprafața de teren repartizată în acest sens Primăriei S. 2 București a fost împărțită în totalitate, astfel că reclamantului nu i s-a dat în schimb un alt teren.
Potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se prevede o procedură specială prin care un imobil afectat de lucrări ce sunt de utilitate publică se poate expropria.
În cauză nu s-a demarat procedura de declarare ca fiind de utilitate publică a terenului și nici nu s-au efectuat măsurile premergătoare exproprierii cu consecința exproprierii efective și a stabilirii despăgubirilor conform art. 21-29 din Legea nr. 33/1994.
Art. 4 din această lege, invocat de către reclamant ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, prevede că cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege. În cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că, de fapt, reclamantul a solicitat că pârâții să fie „obligați să fie de acord” cu exproprierea, cu natura și cuantumul despăgubirilor. Acest text de lege se aplică doar în situația în care există acord între părți, iar nu și atunci când acest acord nu se concretizează.
Prin urmare, tribunalul a constatat că cererea este inadmisibilă în raport de temeiul de drept invocat și obiectul cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel reclamantul Teteșanu M. M..
În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat că instanța a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă reținând că intervenția instanței nu ar fi posibilă decât dacă părțile ar fi convenit cu privire la modalitatea de transfer fără a se stabili cuantumul sau natura despăgubirii și că, de fapt, reclamantul ar fi solicitat tribunalului să oblige pârâtele să fie de acord cu exproprierea, cu natura și cu cuantumul despăgubirilor.
Soluția instanței de fond este nelegală având în vedere că reclamantul a solicitat intervenția instanței față de faptul că unitățile administrative locale au înțeles să-l deposedeze de bunul proprietatea sa fără a iniția procedura de expropriere și, totodată, fără a se manifesta în mod corect și legal față de toți proprietarii terenurilor afectate, astfel încât, după mai bine de doi ani după realizarea arterei de circulație, deși aveau obligația de a-l contacta pentru a-i face o ofertă de schimb cu terenul atribuit în acest sens de C. G. al M. București, totuși nu s-a întâmplat acest lucru.
Apelantul arată că la data când s-a adresat Primăriei S. 2 aceștia i-au răspuns că terenul atribuit de către C. G. al M. București a fost acordat la schimb, astfel încât nu mai au posibilitatea de a efectuat un schimb și cu el, iar atunci când a solicitat Primăriei M. București demararea procedurii de expropriere nu i s-a răspuns decât verbal, în sensul că lucrurile se vor rezolva, însă nimeni nu a făcut nimic în acest sens.
Pentru că exproprierea presupune o procedură de durată, în care este necesar acordul mai multor autorități ale statului, apelantul a solicitat instanței să oblige pârâtele ca în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994 să-l cheme pentru a stabili de comun acord termenii transferului de proprietate, respectiv de a-l chema și a discuta modalitatea efectivă în care apelantul ar putea reintra în drepturile sale, prin negociere, urmând ca aceștia să-i ofere, într-un termen rezonabil, o soluție constând fie într-un schimb de terenuri, astfel cum ceilalți proprietari au beneficiat, fie într-o ofertă în bani corespunzătoare valorii de circulație a terenului pe care l-a avut în proprietate.
Această solicitare, arată apelantul-reclamant, se raportează strict la situația creată până în prezent, în care el nu poate să intre în proprietatea bunului său – pentru că practic ar însemna să îngrădească printr-un gard șoseaua în prezent construită pe terenul său – și, totodată, față de faptul că autoritatea administrativă nu face nimic în sensul despăgubirii sale, fie prin oferirea unui sume de bani, fie prin oferirea unui alt teren, în condițiile în care cu ceilalți proprietari au rezolvat de mult această situație.
Arată apelantul că solicitarea sa se raportează la atitudinea pârâtelor care în mod nelegal tergiversează momentul despăgubirii, atitudine care se concretizează în faptul de nu răspunde solicitării sale.
Menționează apelantul că, în urma unei audiențe la Direcția Transporturi din cadrul Primăriei M. București i s-a comunicat că terenul de 13.500 mp atribuit de C. G. al M. București ar fi trebuit să acopere integral proprietățile afectate de lucrare și totuși lui i s-a comunicat de către P. S. 2 București că nu mai există terenuri, fiind deja atribuite.
Intimatele-pârâte P. M. București prin Primarul G., C. G. al M. București și C. L. Sector 2 nu au formulat întâmpinare în apel.
Intimata-pârâtă P. S. 2 prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 33/1994.
La termenul din data de 10.02.2012, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat valoarea obiectului acțiunii ca fiind 430.000 lei. La același termen, în raport de evaluarea făcută de către reclamant, necontestată de partea adversă, Curtea a pus în discuția părților și ulterior a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind apelul, față de dispozițiile art. 2821 C.pr.civ.
Analizând sentința apelată, în limitele devoluțiunii fixate conform motivelor de apel formulate, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1 C.pr.civ., și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Situația de fapt:
Prin Hotărârea Consiliului G. al M. București nr. 307/2003 s-a aprobat documentația tehnico-economică a investiției „Arteră de circulație între Doamna G. și . fezabilitate (fila 46 din dosarul de fond).
Prin Hotărârea Consiliului G. al M. București nr. 316/2003 s-a transmis din domeniul privat în domeniul public al M. București și în administrarea Consiliului L. al S. 2 suprafața de teren de_ m.p. situat în zona Siliștea – Răușeni, în vederea amenajării unui parc public cu denumirea „L. Florilor” (fila 41 din dosarul de fond).
Din expunerea de motive a Hotărârii Consiliului G. al M. București nr. 307/2003 se mai reține că traseul proiectat al arterei de circulație afectează un număr de 21 de imobile pentru care sunt depuse notificări în baza Legii nr. 10/2001, iar amenajarea parcului afectează un număr de 7 notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru foste imobile situate în zona parcului „L. Florilor”.
Prin Hotărârea Consiliului G. al M. București nr. 9/2004 s-a dispus transmiterea din administrarea Consiliului G. al M. București în administrarea Consiliului L. sector 2, un teren în suprafață de 13.500 m.p. identificat în planul anexă, teren ce urma a face obiectul unor contracte de schimb cu proprietarii suprafețelor de teren afectate de „Artera de circulație între . . public „L. Florilor” (filele 37, 38 din dosarul de fond).
Prin Dispoziția nr. 5070/27.12.2005 P. M. București a restituit în natură reclamantului terenul în suprafață de 285 m.p. situat în București, .. 5, sector 2, identificat conform planului topografic anexă la dispoziție. Din examinarea dispoziției de restituire în natură instanța mai reține că în referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a reținut faptul că terenul „este parțial liber de construcții”.
În baza actului de proprietate (Dispoziția Primarului G. al M. București nr. 5070/27.12.2005), prin încheierea nr._/16.03.2009 Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 2 București a admis intabularea în cartea funciară nr._ București a dreptului de proprietate asupra imobilului restituit în natură, cu nr. cadastral_ (fila 6 din dosarul de fond).
La baza intabulării dreptului de proprietate a stat Planul de amplasament și delimitare a imobilului în suprafață de 285 m.p. situat în București, .. 5, sector 2, în care, la pct .A „Date referitoare la teren” sunt făcute următoarele mențiuni: 8,53 m.p. – teren liber; 24,19 m.p. – teren ocupat de trotuar; 23,92 m.p. – teren ocupat de spațiu verde; 149,96 m.p. - teren sub carosabil; și 78,40 m.p. – teren ocupat de spațiu verde; „în prezent, ca urmare a prelungirii și modernizării Bulevardului Doamna G. imobilul este afectat în proporție de 97%” (fila 19 din dosarul de fond).
La solicitările reparate ale reclamantului către P. M. București, prin care aducea la cunoștință faptul că terenul ce i-a fost restituit în natură este afectat de construirea unei artere de circulație, prin adresa nr._/28.07.2009 Direcția de Urbanism și Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar din cadrul Primăriei sector 2 i-a comunicat faptul că, întrucât au fost atribuite în totalitate loturile din terenul ce face obiectul Hotărârii CGMB nr. 9/2004, iar P. sector 2 nu dispune de un alt teren, îl îndrumă pe reclamant să se adreseze Primăriei M. București în vederea demarării procedurilor legale în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994 (filele 7-10 din dosarul de fond).
Acțiunea formulată de reclamant în temeiul Legii nr._ a fost respinsă de instanța de fond ca inadmisibilă, pe considerentul că în cauză nu s-a demarat procedura de declarare a utilității publice a terenului și nici nu s-au efectuat măsurile premergătoare exproprierii, cu consecința exproprierii efective și a stabilirii despăgubirilor, astfel că cererea este inadmisibilă în raport de obiectul și de temeiul de drept al cererii.
Situația de drept:
Ca temei de drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care în art. 1 dispune că „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, iar la art. 4 prevede că „(1) Cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege (subl.inst.).
(2) În cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege”.
Prin urmare, din ansamblul dispozițiilor legii referitoare la procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, reclamantul a înțeles să se folosească în susținerea în drept a acțiunii numai de dispozițiile de principiu, cuprinse în cap. I al legii („Dispoziții generale”), care nu fac altceva decât să pună în aplicare principiul fundamental consacrat de art. 44 alin. 3 din Constituția revizuită, potrivit căruia “Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
De asemenea, cu rang de principiu, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 4 alin. 1 o altă modalitate de transfer a dreptului de proprietate decât cea a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, constând în acordul părților interesate asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate, dar și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, iar în lipsa acordului părților asupra cuantumului și naturii despăgubirii, dreptul proprietarului nemulțumit de a sesiza instanța de judecată.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, Curtea reține că legea care reglementează cadrul general în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică prevede că poate opera transferul dreptului de proprietate, între părțile interesate, și fără a se declanșa procedura de expropriere, legea trimițând la capitolul IV (care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către instanță) numai în situația în care părțile se înțeleg asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate.
De asemenea, din ansamblul reglementărilor cuprinse în actul normativ indicat ca drept substanțial de către reclamant, reiese că în prima situație, reglementată prin dispozițiile cu caracter general ale art. 1 și 4 din lege, părțile acordului asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate (numite de lege „părțile interesate”) nu pot fi decât proprietarul terenului și titularul dreptului de proprietate privată al unității administrativ-teritoriale în care se află terenul în litigiu; pe când în cea de-a doua situație – respectiv când a fost urmată procedura exproprierii (cu cele trei etape, reglementate la cap. II-IV din lege, respectiv etapa declarării utilității publice, măsurile premergătoare exproprierii și etapa judiciară, a stabilirii despăgubirilor) – părțile sunt expropriatorul și expropriatul.
Pentru a reține inadmisibilitatea acțiunii, tribunalul a reținut că în speță încă nu a fost demarată procedura de declarare a utilității publice a terenului și nici nu au fost efectuate măsurile premergătoare exproprierii, astfel încât reclamantul nu a fost expropriat efectiv pentru a putea pretinde o despăgubire conform dispozițiilor art. 21-29 din Legea nr. 33/1994.
Curtea constată că tribunalul a făcut o greșită apreciere a legii respingând acțiunea de față ca inadmisibilă, față de situația de fapt reținută în baza probelor administrate în cauză, din care a reieșit faptul că încă din anul 2003 C. G. al M. București a aprobat documentația tehnico-economică a investiției „Artera de circulație între Doamna G. și . dispus trecerea unei suprafețe de teren de 15.763 m.p. în domeniul public al municipiului București în vederea amenajării parcului public cu denumirea „L. Florilor”, deși în Expunerea de motive a HCGMB s-a atras atenția asupra faptului că asupra suprafețelor de teren în discuție sunt înregistrare notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 de persoanele îndreptățite. Mai mult, chiar în conținutul dispoziției de restituire în natură entitatea deținătoare P. M. București a consemnat faptul că terenul restituit este „parțial liber de construcții”, pentru ca la momentul întocmirii documentației cadastrale necesare pentru înscrierea în cartea funciară să se constate că terenul restituit în natură este afectat în proporție de 97% de utilități publice, respectiv trotuar, spațiu verde și carosabil.
În aceste condiții, în care reclamantului i s-a constituit un bun în procedura Legii nr. 10/2001, prin restituirea în natură a terenului în litigiu, asupra căruia și-a intabulat dreptul de proprietate, ocuparea terenului în proporție de 97% de elemente de utilitate publică reprezintă o ingerință în dreptul său de proprietate și echivalează cu o expropriere de fapt deoarece reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 285 m.p.
Cauza acțiunii este definită drept situația de fapt calificată juridic, iar calificarea corectă a cererii este obligația instanței, fiind una din modurile de exercitare a rolului activ al instanței astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 129 alin. 4 C.pr.civ. De aceea, Curtea va înlătura acele considerente prin care instanța de fond a considerat că acțiunea de față este inadmisibilă în raport de temeiul de drept invocat și obiectul cererii de chemare în judecată constatând, dimpotrivă, că prin acțiunea cu soluționarea căreia reclamantul a investit instanța, acesta a pretins faptul că terenul i-a fost expropriat în fapt, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, și în baza acestei situații de fapt care l-a privat de dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor egale cu valoarea reală a terenului.
Prin urmare, la situația de fapt reținut în cauză, Curtea constată că în cauză erau incidente dispozițiile de principiu cuprinse în cap. I al Legii nr. 33/1994, care nu fac altceva decât să pună în aplicare principiul fundamental consacrat de art. 44 alin. 3 din Constituția revizuită, potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece situației de fapt dedusă judecății îi sunt aplicabile dispozițiile cu caracter general cuprinse la art. 1 și 4 din Legea nr. 33/1994, ale art. 480 din Codul civil (1864) și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția revizuită, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994) și Protocoalele sale adiționale fac parte din dreptul intern, iar în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Convenția E.D.O. - potrivit cărora „Înaltele părți contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții, pronunțate în cauzele în care sunt părți” - instanța de judecată urmează a avea în vedere inclusiv jurisprudența Curții E.D.O. în cauzele pronunțate împotriva României în care s-a pus în discuție o situație de fapt similară.
Din analiza acestei jurisprudențe, Curtea constată că instanța de contencios a drepturilor omului analizează exproprierile de facto din punctul de vedere al tezei a II-a a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, subliniind în mod constant că, pentru a califica o măsură luată de autoritățile naționale ca fiind o privare de proprietate, instanțele naționale trebuie să analizeze nu numai legislația internă în vigoare, ci și efectul real pe care asemenea măsură îl produce asupra dreptului de proprietate, situație în care privarea de bun poate fi asimilată unei exproprieri de fapt.
Pe considerentul conform căruia Convenția vizează protejarea drepturilor „concrete și efective”, pentru a determina dacă a avut loc o privare de bun conform celei de-a doua teze din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea europeană examinează, în plângerile introduse de petenți cu privire la nerespectarea art. 1 din Protocolului nr. 1, nu numai dacă s-a realizat o deposedare sau expropriere formală, ci privește dincolo de aparențe și analizează realitatea situației litigioase, pentru a vedea dacă situația din speță echivalează cu o expropriere de fapt.
Astfel, în cauza B. c. României (Cererea nr._/03, Hotărârea din 27 ianuarie 2009), Curtea a ajuns la concluzia conform căreia, atunci când ingerința nu are o bază legală,situația în litigiu este echivalentă cu o expropriere de facto (cauza Sporrong și Lönnroth c. Suediei, § 63), deci există o privare de bun în sensul art. 1 parag. 1 teza a II-a din Protocolul nr. 1. În respectiva speță,ingerința în dreptul de proprietate al petentei a constat înocuparea terenului în mod nelegal, fără a exista un acord cu privire la condițiile transferului de proprietate, în special cu privire la preț. Pentru a verifica justificarea ingerinței din punctul de vedere al cerințelor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea Europeană a analizat dacă această ingerință este legală, pornind de la regula conform căreia principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (cauza Hentrich c. Franței, Hotărârea din 22 septembrie 1994, . nr. 296-A, § 42). La situația de fapt din speță, Curtea a constatat că intervenția în litigiu nu era compatibilă cu principiul legalității și, în consecință, că aceasta a încălcat dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea apelată este pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii de drept substanțial incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. 1 C.pr.civ. și întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea va admite apelul și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecarea, pe fond, a cauzei, urmează ca tribunalul să analizeze existența ingerinței în dreptul de proprietate, prin administrarea inclusiv a unei expertize tehnice specialitatea topografie și cadastru, prin care să se identifice terenul restituit în natură prin Dispoziția Primarului G. al M. București nr. 5070/2005; să se stabilească dacă acesta este afectat de utilitățile publice arătate de către reclamant în motivarea acțiunii, prin raportare Hotărârile CGMB nr. 307/2003 și nr. 316/2003 privind aprobarea documentației tehnico-economice a investiției „Arteră de circulație între Doamna G. și . trecerea în domeniul public al M. București și să se stabilească valoarea de circulație a acestui teren.
După ce stabilește existența unei ingerințe în dreptul de proprietate al reclamantei, urmează ca tribunalul să analizeze în ce măsură această ingerință respectă cerințele prevăzute de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, respectiv dacă este prevăzută de lege, dacă urmărește un scop legitim și dacă respectă un just raport de proporționalitate între interesele private ale reclamantei și cele de interes general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant Teteșanu M. M. – domiciliat în București, ., ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1430/13.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. M. București prin Primarul G. și C. G. al M. București, ambii cu sediile în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, P. S. 2 prin Primar și C. L. Sector 2, ambii cu sediile în București, .-13, sector 2.
Anulează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. S. Z. D.
GREFIER,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/6 ex./29.03.2012
Jud. fond - L. C.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Hotărâre din 25-04-2013,... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 917/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
