Obligaţie de a face. Decizia nr. 774/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 774/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 774/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.774

Ședința publică de la 25.04.2013.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenta reclamantă – pârâtă S.C. E. BUCUREȘTI S.A. prin SUCURSALA E. BUCUREȘTI și de către recurenții pârâți – reclamanți D. D. și D. F., împotriva deciziei civile nr. 1040 A din 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații chemați în garanție M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL și P. S. 6 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect – obligația de a face.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 11.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 18.04.2013, apoi la 25.04.2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 09.05.2007, reclamanta . prin Sucursala E. București a chemat în judecată pe pârâtul D. D., solicitând să se dispună obligarea acestuia la desființarea (demolarea), pe cheltuiala sa, a construcției amplasate pe terenul situat în București, .. 80, sector 6, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 5000 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la momentul îndeplinirii efective a obligației și în subsidiar, obligarea pârâtului la deplasarea (mutarea), pe cheltuiala sa, a construcției de pe terenul ce constituie zonă de protecție și de siguranță, pe un alt teren, în afara acestei zone.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de producător de energie electrică și termică, coordonează, prin altele, Sucursala E. București care asigură exploatarea a 5 termocentrale, București-Sud, București-Vest, Progresu, Grozăvești și Titan.

Prin Decretele de expropriere nr.127/1983 și 3/1989, au fost trecute în proprietatea sa căminele de vizitare aferente conductelor de aducțiune apă industrială între stația de pompare Dragomirești și CET Progresu, 2 conducte de aducțiune apă industrială între stația de pompare Dragomirești și CET Progresu, 2 cabluri electrice subterane de 6 km între CET București -est și stația de pompe Dragomirești, 2 conducte de aducțiune apă industrială între stația de pompare Dragomirești și CET Progresu, 2 cabluri electrice subterane de 6 kv.între CET București Vest și stația de pompe Dragomirești și cămin racord aducțiune stația de pompe Dragomirești-CET Progresu, în suprafață de 35 m.p., care, în conformitate cu dispozițiile art.5 din Legea nr.15/1990 au devenit proprietatea acesteia.

Astfel cum rezultă din planul de situație cuprinzând aceste dotări, proprietatea situată în București, Prelungirea G. nr.80, sector 6, proprietatea pârâtului, este traversată de 3 conducte de aducțiune apă industrială o conductă metalică DN 800 și 2 conducte de aducțiune PREMO DN 800-1000, care transportă apă industrială de la stația de pompare Dragomirești Argeș la CET Progresu și CET București Sud, pe traseul acestora existând cămine/guri de vizitare-aerisire.

Conducta de aducțiune apă industrială și stația de pompare Dragomirești către lE București a fost recepționată preliminar și dată în folosință prin procesul-verbal nrA37/22.09.1989. De asemenea, prin procesul-verbal de recepție preliminară nr.A 71/8.10.1994 a fost aprobată admiterea recepției preliminare a conductei de apă industrială Dn 800 către FE București. Prin procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune nr.10/2003 cu privire la CET Progresu, a fost recepționată punerea în funcțiune a instalațiilor. Toate aceste conducte au fost puse în funcțiune, deci au fost utilizate, încă de la momentul întocmirii procesului-verbal de recepție preliminară nr. A71/8.l0.1994. La data de 12.03.2003, ANRE a emis licența nr.559/12.03.2003, în temeiul căreia reclamanta este autorizată ca producător de energie termică, iar, prin licența nr.558/12.03.2003 emisă de ANRE, este autorizată ca producător de energie electrică.

Reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.18/1991, Comisia Locală pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul situat în București, ..80, sector 6, terenul trecând în proprietatea unor persoane fizice. Ultimul proprietar al terenului este pârâtul, la solicitarea căruia, ca urmare a aprobării PUD prin Hotărârea Consiliului Local nr. 194/20.09.2005, Primăria sectorului 6 București a eliberat autorizația de construire pentru acest teren. Eliberarea autorizației de construire și a certificatului de urbanism prealabil, precum și a Acordului unic s-a realizat fără a se solicita avizul reclamantei. Prin urmare, pe terenul în subteranul căruia se găsesc conductele proprietatea reclamantei, pârâtul a procedat la ridicarea construcției formate din P+2.

Prin adresele nr._/4.07.1997,_/16.12.1996,_/22.12.1999, 4183/28.02.2002, 6233/12.03.2007, 8381/29.03.2007 și_/14.11.1997, reclamanta a informat atât Primăria Municipiului București, cât și Prefectura Municipiului București și Primăria sectorului 6 București, dar și proprietarii terenurilor situate în București, ..74-80, sector 6, cu privire la faptul că pe traseele tehnologice ale termocentralelor a început eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, apoi a edificării unor construcții care pot afecta integritatea Sistemului Energetic Național. Cu toate acestea, nici una dintre instituții nu a luat măsuri cu privire la sesizările reclamantei.

Întrucât conductele de aducțiune a apei industriale pot folosi atât la producerea energiei termice, cât și la producerea energiei electrice, sunt incidente dispozițiile OUG nr. 63/1998, OG nr. 73/2002, Legea nr.318/2003, Legea nr.325/2006 și Legea nr.13/2007, având în vedere calitatea de producător de energie termică, și OUG nr.63/1998, Decizia ANRE nI.61/1999 pentru aprobarea Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță ale capacităților energetice, Legea nr. 3 1 8/2003, Legea nr. 1 3/2007 și Ordinul ANRE nr. A/2007, pentru aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacități lor energetice, care reglementează regimul juridic al zonelor de protecție și al zonelor de siguranță, instituit pentru asigurarea protecției și funcționării acestor componente cu o funcționalitate generală, de interes public.

În anexa C la autorizația nr.175/17.04.2003 privind funcționarea obiectivului energetic Centrala Electrică de Termoficare Progresu, eliberată de ANRE, este delimitată zona de protecție și siguranță și conținutul drepturilor de servitute în zonele de protecție, zona de protecție aferentă conductelor de apă industrială Dragomirești-CET Progresu fiind reprezentată de lățimea proiecției în plan orizontal a fiecărei conducte, iar zona de siguranță este stabilită în limita a 10 metri în exteriorul zonei de protecție.

Prin licența nr.559/12.03.2003 acordată reclamantei pentru producerea de energie termică se menționează că titularul licenței are dreptul de a solicita desființarea construcțiilor și a altor obiective amplasate nelegal în zona de protecție, precum și a celor care nu respectă distanțele de siguranță față de instalațiile și construcțiile proprii, de a utiliza terenuri proprietatea unui terț, pentru a asigura funcționarea normală a instalațiilor și de a obține restrângerea sau încetarea activităților desfășurate de terți în vecinătatea instalațiilor pe care titularul licenței le exploatează. În mod evident, orice construcție sau lucrare care urma a se executa pe terenul aferent zonei legale de protecției și/sau de siguranță, putea fi executată numai cu consimțământul titularului licenței. Aceste prevederi sunt reluate și în cuprinsul licenței nr.558/12.03.2003 pentru producerea de energie electrică.

Dispozițiile art.20 din OUG nr.63/1998 au prevăzut în mod expres interdicții pentru terți, persoane fizice sau juridice, să amplaseze construcții, să efectueze săpături de orice fie sub rețele termice și în zone de protecție a acestora, fără consimțământul prealabil al titularilor instalațiilor, prevederi care au fost reluate de dispozițiile art.27 din 00 nr.73/2002 și de art.33 din Legea nr.325/2006. Pentru a se sublinia caracterul imperativ al acestor norme, precum și importanța deosebită a interesului ocrotit, legiuitorul a instituit un sistem de sancțiune aplicabilă pentru nerespectarea acestora. În acest sens, a fost prevăzută posibilitatea legală a titularului instalațiilor aflate în zona de protecție de a solicita instanței de judecată desființarea acestora, conform art. 35 din Legea nr.325/2006.

Amplasarea construcției pe conductelor de aducțiune a apei industriale reprezintă un pericol imediat și cvasi-iminent pentru siguranța funcționării acestora, întrucât presupune o presiune continuă și constantă, care, în măsura în care nu este înlăturată în timp util, va conduce la cedarea conductelor. Alături de pagubele materiale incomensurabile care s-ar produce ca urmare a intervenirii acestei situații există și prejudiciul cauzat prin lipsa alimentării cu energiei termică și electrică a aproximativ 1.000.000 de oameni, intervenția unui accident punând în primejdie însăși viața locuitorilor construcției.

În ceea ce privește daunele cominatorii, având în vedere capătul principal al cererii, prin care se solicită obligarea pârâtului la desființarea construcției, ceea ce presupune cu necesitate faptul personal al debitorului, este necesară utilizarea unui mijloc de constrângere al debitorului pentru a executa obligația.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod proc.civ., OUG nr. 63/1998, 00 nr. 73/2002, Legea nr. 325/2006, Decizia ANRE nr.61/1999, Legea nr. 318/2003 și Legea nr.13/2007.

La data de 14.05.2007 reclamanta a formulat completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat introducerea în cauză și a pârâtei D. F..

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, invocând în esență legalitatea construcției efectuate, conform certificatului de urbanism nr. 2939/331P/22.11.2004 emis de Primăria sector 6 București, a aprobării PUD Prelungirea G. nr.78 prin Hotărârea Consiliului Local sector 6 nr. 194/20.09.2005 și a emiterii autorizației de construcție nr. 832.

Prin cererea reconvențională formulată pârâții au solicitat obligarea reclamantei la devierea celor trei conducte de aducțiune apă brută pentru CET Progresu și Sud, amplasate pe terenul proprietatea lor, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 5000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Pârâții reclamanți au formulat și cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București și a Primăriei Sector 6, prin care s-a solicitat obligarea chemaților în garanție să reconstruiască imobilul situat în București, .. 80, sector 6, în condiții de legalitate.

Primăria Municipiului București și a Primăria Sector 6 au formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, ambele invocând excepția lipsei calității procesual pasive și solicitând pe fond respingerea acțiunii și a cererilor de chemare în garanție ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 7153/30.10.2008 Judecătoria S. 6 București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta împotriva pârâților D. D. și D. F., a obligat pârâții la demolarea construcției amplasate pe terenul situat în București, .. 80, sector 6, a respins cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți D. D. și D. F. împotriva reclamantei-pârâte, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Primăria Municipiului București, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții-reclamanți D. D. și D. F. împotriva chemaților în garanție M. București, prin Primar General și P. S. 6 București, a obligat chematele în garanție M. București și P. sector 6 București să reconstruiască imobilul situat în .. 80, sector 6, în condiții de legalitate, la stadiul fizic proiectat și executat, în aceeași zonă, pe un amplasament similar, în aceleași condiții tehnice și la aceeași valoare economică, a respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.04.1993, Comisia Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a emis titlul de proprietate nr.2207 lui C. C., pentru suprafața de 5000 mp situată pe teritoriul sectorului 6 București.

Titularul dreptului de proprietate, C. C., a dezmembrat din totalul suprafeței de 5000 mp o . parcele aflate pe . 6, pentru care, prin certificatul nr.4880l/_/04.07.2003, Serviciul Nomenclatură Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București atribuie numerele poștale de la 74 la 80A.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.l045 din 01.10.2003 de BNP N. Babalic M., acesta a înstrăinat către G. Aspazia suprafața de teren intravilan de 986,37 mp, din care 906,50 mp situată în București, Prelungirea G. nr.80, sector 6, iar cota indiviză de )4, reprezentând 79,87 mp, are destinația de drum de acces, situat în București, Prelungirea G. nr.74-80.

Prin contractul de vânzare cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr.1762/16.12.2004 de BNP N. Babalic M., pârâții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de teren intravilan de 986,37 mp situată în București, Prelungirea G. nr.80, sector 6, împreună cu drumul de acces.

Ulterior, pârâții au întreprins demersuri pentru autorizarea edificării unei construcții cu destinația de locuință, prin certificatul de urbanism nr.946/101P/22.04.2005 emis de Primăria S. 6 București, pârâților reclamanți făcându-li-se cunoscut faptul că terenul proprietatea acestora este situat în subzona M2, zona face obiectul studiului unei noi documentații de urbanism tip PUZ aflat în curs de avizare și aprobare, conform evidențelor topografice pe baza cărora a fost întocmit PUZ Prelungirea G., ca și PUZ aflat în curs de avizare și aprobare, terenul fiind traversat de rețele tehnico edilitare publice, cu restricții specifice de construire.

Prin Hotărârea nr.194/20.09.2005 a Consiliului Local Sector 6, a fost aprobat planul urbanistic de detaliu pentru construire locuințe și funcțiuni mixte pe un teren în suprafață de 943,13 mp situat în Prelungirea G. nr.78.

La data de 01.08.2005, pârâților reclamanți li s-a eliberat Acordul Unic nr.682/616, în baza căruia a fost emisă autorizația de construire nr.832/18.10.2005 cu privire la executarea lucrărilor de construire pentru locuință D+P+2E pe terenul situat pe ..80, sectorul 6.

În baza acestor aprobări, pârâții reclamanți au demarat edificarea locuinței cu regim de înălțime D+P+2E, la data de 11.09.2006, prin procesul verbal nr.1, lucrările fiind recepționate.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar coroborate cu concluziile raportului de expertiză întocmit de experții M. I. A. și F. R., construcția proprietatea pârâților reclamanți se află în zona de protecție a celor trei conducte de aducțiune, două conducte DN 800 mm PREMO și o conductă DN 800 mm oțel, acestea fiind amplasate la o adâncime de 1,60 m.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea instalații pentru construcții, terenul din ..80, sector 6 este traversat pe toată lungimea sa de cele trei conducte de aducțiune apă industrială, care constituie rețeaua de conducte de aducțiune a apei industriale din râul Argeș, de la stația de pompare Dragomirești spre CET Progresu și CET Sud, pe o lungime de cca 19 lan, construcția proprietatea pârâților reclamanți fiind amplasată chiar deasupra celor trei conducte, prin urmare, fiind situată atât în zona de protecție, cât și în zona de siguranță a fiecăreia dintre aceste conducte.

Prima instanță a reținut incidența art. 3 pct. 48 și 49 din Legea nr.318/2003, art.16 și art.19 alin.3 din același act normativ și că în calitate de titular al licenței pentru producerea energiei termice nr.559/12.03.2003 și al licenței nr.558/12.03.2003 pentru producerea energiei electrice, reclamanta-pârâtă beneficiază de drepturile astfel reglementate.

De asemenea s-a reținut că anterior recepției construcției proprietatea pârâților-reclamanți, a intrat în vigoare Legea nr.325/2006, în cauză fiind reținute ca fiind incidente prevederile art.33 și art.5 pct.36 din Legea nr.325/2006.

S-a reținut că în raport de disp. 44 din Constituție, care instituie garanții cu privire la dreptul de proprietate, dar, în egală măsură, instituie, ca principiu, limitări ale acestuia, conținutul și limitele fiind stabilite prin lege, iar, în conformitate cu disp. art.44 alin. 7, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului, instanța a apreciat că, în exercitarea dreptului lor de proprietate, pârâții-reclamanți trebuie să respecte limitările impuse de legile speciale menționate anterior, astfel încât, în zona de protecție și de siguranță a celor trei conducte de aducțiune le este interzis să construiască.

În același timp, instanța a apreciat că pârâții-reclamanți beneficiază de garanțiile prevăzute de art.l din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că ingerința statului în dreptul de proprietate privată al pârâților-reclamanți trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit.

S-a apreciat că așa cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea instalații pentru construcții, construirea unei clădiri în zona de protecția implică riscuri foarte mari pentru integritatea acestor conducte și asupra funcționalității lor. Datorită greutății mari a construcției, care apasă direct pe conductă, aceasta este supusă la comprimare, care duce la fisurarea pereților, în cazul celei metalice, sau la pierderea liniarității având ca efect expulzarea garniturilor, în cazul conductelor PREMO, și, în final, la pierderea etanșeității, urmată de o inundare rapidă a zonei în care se află amplasată clădirea. Riscul foarte mare rezidă și din faptul că posibilitățile tehnice de intervenție sunt practic nule, în aceste condiții, apa industrială fiind deversată în subsolul clădirii și, din pricina debitului mare al acesteia, chiar și construcția pârâților-reclamanți este în pericol.

In momentul blocării complete a circulației apei industriale prin conductele de aducțiune, situația devine foarte gravă, cu consecințe din punct de vedere tehnic, economic și social umane, cum ar fi destabilizarea Sistemului Energetic Național, care poate duce la o oprire de durată a energiei electrice pe o zonă extinsă, afectând atât populația, cât și activitățile economice și cele din spitale și alte unități sanitare, întreruperea totală a furnizării energiei termice de către CET Progresu, care duce la imposibilitatea asigurării căldurii și apei calde menajere pentru o populație de cca 300.000 de persoane, furnizarea energiei termice de către CET Sud se va diminua cu până la 30% din capacitatea sa, ceea ce înseamnă că alte 700.000 de persoane nu vor avea asigurată căldura și apa caldă menajeră sau, în situația în care se va suplini necesarul de apă industrială cu apă din stația C. sau de la Apa N., costurile de producție și de livrare a energiei termice se multiplică de 2 ori, respectiv de 10 ori.

Având în vedere toate aceste aspecte, instanța a apreciat că, prin edificarea construcției în zona de protecție și de siguranță, pârâții-reclamanți au încălcat dispozițiile legale enunțate anterior.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților-reclamanți la plata daunelor cominatorii în cuantum de 5000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, până la momentul îndeplinirii efective a obligației, instanța a apreciat că este neîntemeiată, față de caracterul daunelor cominatorii, mijloc de constrângere, prin amenințarea pe care o prezintă pentru debitor, pentru a-l determina să-și execute obligația, dar având în vedere faptul că acestea nu se aplică în situația în care executarea obligațiilor în natură este posibilă pe cale silită, prin intermediul executorilor judecătorești, ceea ce este posibil în speță.

Instanța a apreciat neîntemeiată cererea reconvențională, având în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea instalații pentru construcții, din care reiese că, din punct de vedere tehnic, devierea celor trei conducte nu este posibilă decât în situația în care devierea se realizează pe o porțiune a terenului aflat tot în proprietatea pârâților-reclamanți, dar numai cu acordul celorlalți proprietari de la nr.74, 76 și 78, conductele traversând toate aceste proprietăți, soluție cu care pârâții-reclamanți nu sunt de acord, aceștia solicitând ca devierea să se realizeze pe un alt amplasament, dar aflat pe domeniul public, ori, în zonă nu mai există nici o suprafață de teren cu acest regim, în egală măsură, fiind necesară o derogare cu privire la reducerea distantei efective a zonelor de protecție a celor trei conducte.

Totodată, din aceste înscrisuri rezultă, fără dubiu, că situația urbanistică a terenului, destinat construirii, a fost stabilită prin Planul Urbanism General al Municipiului București aprobat prin HCGMB nr.269/2000, iar autorizația iar autorizația de construire pentru lucrarea CET Progresu - conductă la aducțiune, a fost eliberată de Primăria Municipiului București la data de 26.11.1991, înscrisurile existente la dosar dosar demonstrând că existenta conductelor de aducțiune era cunoscută, astfel încât elaborarea unui plan de urbanism în care să fie inclusă și această zonă a avut drept consecință prejudicierea proprietarilor de terenuri.

Instanța nu a reținut poziția chemaților în garanție, potrivit căreia nu au cunoscut amplasarea conductelor întrucât acestea nu figurează în planurile topografice.

Reținând că întrucât au acționat cu bună-credință, pârâților-reclamanți nu li se poate impune să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, motiv pentru care a obligat chematele în garanție să reconstruiască imobilul din ..80, sector 6, în condiții de legalitate, la stadiul fizic proiectat și executat, în aceeași zonă, pe un amplasament similar, în aceleași condiții tehnice și la aceeași valoare economică.

Instanța a respins solicitarea reclamantei-pârâte de obligare a pârâților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că, deși cererea principală a fost admisă în parte, nu se poate reține o culpă procesuală a pârâților-reclamanți, care au acționat în puterea unor înscrisuri și aprobări legale, existența fără dubiu a amplasamentului construcției în zona de protecție și de siguranță a conductelor fiind stabilită abia în cursul procesului, în urma efectuării expertizelor, însăși atitudinea reclamantei-pârâte contribuind la nașterea litigiului, având în vedere că, astfel cum aceasta arată în cerere și este demonstrat de adresele aflate la filele 40-46 dosar, deși au avut cunoștință de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din zonă în baza Legii nr.18/1991, ca și de faptul că noii proprietari au început edificarea unor construcții, aceasta a stat într-o stare de pasivitate, fără a lua măsuri cu privire la titlurile de proprietate asupra terenurilor, deși are calitatea de administrator al rețelelor edilitare aflate în proprietate publică, iar terenurile în subsolul cărora se află conductele au trecut în proprietatea statului tocmai în acest scop, fiind scoase din producția agricolă, și nu a intervenit înainte sau pe parcursul realizării construcțiilor, permițând finalizarea acestora și, în consecință, crearea unui prejudiciu mai mare.

Împotriva acestei au declarat apel chematul în garanție M. București prin P. General, chematul în garanție P. S. 6 București și pârâții D. D. și D. F., iar . a formulat apel incident, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 08.01.2009 sub nr._ .

Prin motivele de apel formulate de chematul în garanție P. S. 6 se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și pe fond, modificarea în fond a hotărârii atacate, în sensul cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

În dezvoltarea motivelor de apel, chematul în garanție a arătat că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă. Pentru a putea fi admisibilă cererea de chemare în garanție, trebuia ca imobilul în cauză să fie evaluat printr-un raport de expertiză judiciar, iar terenul, pe care se dorea reconstruirea, trebuia identificat, trebuia arătată locația, suprafața și regimul juridic. Or, pârâții-reclamanți nu au arătat valoarea despăgubirii ce o pretind în cazul în care ar fi căzut în pretenții, ci au înțeles să solicite generic, și instanța de fond a admis ca atare, reconstruirea imobilului pe un teren neidentificat.

Se mai arată faptul că imobilul ce s-a dispus a fi demolat a fost construit în baza unei autorizații de construire legale care nu a fost niciodată atacată, iar întreaga argumentație a instanței de fond se referă la faptul că atât autorizația de construire cât și actele care au stat la baza eliberării acesteia s-au făcut fără a se avea în vedere faptul că terenul în cauză este traversat de rețele tehnico edilitare.

Mai arată apelanta că instanța de fond a apreciat autorizația de construire ca fiind ilegal emisă, deși nu a fost învestită cu acest capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că prima instanță a apreciat eronat că avea cunoștință de amplasarea conductelor și de asemenea, că nu a avut în vedere disp. Legii nr.318/2003, Legii nr. 50/1991 și Legii nr. 353/2006 referitoare la interdicții sau restricții privind regimul construcțiilor.

Mai arată apelanta chemată în garanție că în mod netemeinic prima instanță a considerat că este culpa lor, deoarece conform disp. art. 84 din Legea nr.318/2003, art.37, 37/1 alin.1 și 4 și 37/2 din Legea nr.50/1991, . avea obligația de a pune la dispoziția Consiliului Local datele, informațiile și documentele necesare acestuia.

Consideră că singura culpabilă în producerea situației de față este . care nu a prezentat nici o ridicare topografică cu rețelele deținute și nu a transmis planurile cu traseele nici unei conducte aflate în proprietatea acesteia.

În drept, au fost invocate disp. art. 282 Cod procedură civilă și urm., Legea nr. 50/1991 modificată și completată, Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 356/2006.

Prin motivele de apel formulate de apelanții pârâți D. D. și D. F. s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul menținerii dispozițiilor referitoare la respingerea ca neîntemeiată a cererii privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii; iar în subsidiar, admiterea apelului, respingerea acțiunii principale, admiterea cererii reconvenționale sau, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție, în sensul identificării terenului pe care au fost obligate chematele în garanție să reconstruiască imobilul.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții pârâți au arătat, în esență, ca în ceea ce privește acțiunea principală aceasta trebuie respinsă, motivat de faptul că sistemul constructiv este realizat în baza unei autorizații de construcție, document legal valabil, emis de un organ administrativ, înscris care nu a fost desființat și nu este lovit de nulitate. Astfel, în aceste condiții, intimata reclamantă nu are suport legal pentru solicitarea de demolare sau pentru cea de deplasare a construcției.

În ceea ce privește cererea reconvențională, apelanții-pârâți au solicitat admiterea acesteia și obligarea intimatei reclamante-pârâte . la devierea celor 3 conducte de aducțiune apă brută pentru CET Progresu și SUD, amplasată în subsolul terenului în litigiu sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 5000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la momentul îndeplinirii efective a obligației; devierea conductelor pe cheltuiala sa pe un spațiu aparținând domeniului public, cu consecința obturării lor și umplerii cu ciment pentru a se evita în acest sens scurgeri.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, apelanții-pârâți au susținut în esență că, în anul 2005 Apa N. București a eliberat avizul pentru construirea unei locuințe, menționând că pe acest teren nu mai există nici un fel de conductă, de rețea de apă. Totodată, s-au obținut și avizul favorabil din punct de vedere al rețelelor edilitare, iar conform planului de precoordonare anexat avizului nu figurau traseele tehnologice care transportau apa industrială de la stația de pompare Dragomirești Argeș la CET Progresu și CET București Sud.

La data de 22.12.2006 în urma sesizării unei avarii la fața locului s-a deplasat o echipă de la Apa N. care a confirmat că nu au cunoștință de alte conducte decât cele care sunt deja trasate pe planuri.

În urma probelor recoltate, în data de 03.01.2007, s-a comunicat faptul că probele recoltate conțin apă dură și că această apă dură poate proveni de la rețelele CET care folosesc acest fel de apă.

Mai arată apelanții-pârâți că la data de 12.02.2007, în urma discuțiilor avute cu reprezentantul reclamantei pârâte pentru găsirea unei soluții tehnice de deviere a rețelelor singurul amendament făcut de către acesta fiind devierea fără implicarea sa financiară.

Astfel, consideră apelanții pârâți că cererea reconvențională este legală și temeinică, culpa reclamantei pârâte fiind unitară și datorită modului defectuos cu care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute expres de lege.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Municipiului București prin P. General și a Primăriei Sector 6, apelanții-pârâți, solicită admiterea acestora în sensul obligării acestora pentru îndestularea unei eventuale creanțe să reconstruiască imobilul în litigiu în condiții de legalitate la același stadiu fizic proiectat și executat, pe un teren situat la cca 200 m loc viran situat pe . restaurantului Barosanu.

În susținerea acestui motiv de apel, apelanții-pârâți au arătat în esență că, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a înștiințat pârâții cu privire la existența acestor conducte, adresa nr._/19.04.2007, fundamentând culpa reclamantei întrucât conductele nu figurează în planurile de rețele din zonă, iar în momentul începerii construcției nu era marcată zona de protecție și siguranță.

În drept, au fost invocate disp. art. 287 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă.

Prin motivele de apel invocate de apelantul chemat în garanție M. București prin P. General se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate și ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul chemat în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin P. General, apreciind că M. București nu are calitate procesuală pasivă deoarece conform art.4 din legea nr.50/1991, republicată, autorizația de construire a fost emisă de P. S. 6 după eliberarea certificatului de urbanism.

Mai arată apelanta chemată în garanție că nu poate fi reținută calitatea sa procesuală pasivă în ceea ce privește aprobarea PUD, deoarece a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 194/20.09.2005.

Mai mult, din probatoriul administrat rezultă că M. București este terță persoană față de autorizația de construire, acesta fiind emisă de P. S. 6.

Pe fondul cauzei, apelanta chemată în garanție, arată că reclamanta nu trebuia să transmită planul de situație care reprezintă o schiță, ci trebuia să transmită planurile topo marcate care ulterior trebuiau transpuse de CCPI pe cele existente și ulterior reactualizate.

În drept, au fost invocate disp. art. 282-298 Cod procedură civilă.

Prin motivele din apelul incident, . solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii și capătului de cerere privind acordarea de daune cominatorii până la executarea efectivă a obligației de dărâmare a construcției, arătând că, în literatura de specialitate, s-a stabilit expres faptul că daunele cominatorii reprezintă un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligațiilor, nefiind specifice fazei executării silite.

De asemenea, a fost criticată măsura primei instanțe de respingere a cererii lor de cheltuieli de judecată, invocându-se dispozițiile art. 274 alin.1 C.pr.civ, culpa procesuală a pârâților rezultând din admiterea acțiunii, fiind irelevantă eventuala bună-credință a părții care a pierdut procesul.

La data de 05.02.2009, intimata reclamantă . a depus întâmpinare la apelul formulat de chematul în garanție P. S. 6, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect că înscrisurile depuse la dosar demonstrează că, chematele în garanție au cunoscut de existența conductelor de aducțiune apă industrială, elaborarea planului de urbanism fără a fi incluse și aceste conducte având drept consecință prejudicierea proprietarilor terenului.

La termenul de judecată din 09.02.2009 apelanții pârâți au formulat întâmpinare la motivele de apel invocate de apelantul chemat în garanție P. S. 6 solicitând admiterea în parte a apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul identificării terenului pe care chematele în garanție au fost obligate să reconstruiască imobilul.

La data de 18.03.2009 apelanta reclamantă . a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanții pârâți D. D. și D. F. solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr.1040/A/2.11.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelurile declarate de pârâții reclamanți D. D. și D. F., și de chemații în garanție M. București prin Primar General și P. sectorului 6 București; a admis apelul declarat de reclamanta .-Sucursala E. București; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea principală formulată de reclamanta .-Sucursala E. București în contradictoriu cu pârâții D. D. și D. F., ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții-reclamanți D. D. și D. F. în contradictoriu cu M. București prin Primar General și P. sectorului 6 București, ca rămasă fără obiect; a compensat în tot cheltuielile de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, cu privire la respingerea cererii reconvenționale; a obligat intimata reclamantă să plătească apelanților pârâți suma de 9504, 15 lei, cheltuieli de judecată în apel și chematului în garanție P. sectorului 6 București suma de 4,15 lei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Cu privire la motivele de apel formulate de apelanții-pârâți reclamanți D. D. și D. F. vizând admiterea acțiunii principale, tribunalul a reținut că, construcția a cărei demolare o solicită reclamanta a fost legal edificată, fiind respectate toate dispozițiile generale și speciale în vigoare.

Prin certificatul de urbanism nr.946/101P/22.04.2005 emis de Primăria S. 6 București, pârâților reclamanți li s-a adus la cunoștință că terenul proprietatea acestora este situat în subzona M2, zona face obiectul studiului unei noi documentații de urbanism tip PUZ aflat în curs de avizare și aprobare, conform evidențelor topografice pe baza cărora a fost întocmit PUZ Prelungirea G., ca și PUZ aflat în curs de avizare și aprobare, terenul fiind traversat de rețele tehnico edilitare publice, cu restricții specifice de construire. De asemenea, în certificatul de urbanism se arată că, în această situație, identificarea posibilităților și condițiilor de construire pentru locuința S+P+ 2, împrejmuire, garaj, branșamente și racorduri se poate realiza în cadrul unei documentații de urbanism PUD (de detaliu), prin care se va armoniza situația existentă cu prevederile actelor normative în vigoare.

La data de 01.08.2005, pârâților reclamanți li se eliberează Acordul Unic nr.682/616, în baza căruia a fost emisă autorizația de construire nr.832/18.10.2005 cu privire la executarea lucrărilor de construire pentru locuință D+P+2E pe terenul situat pe ..80, sectorul 6. În concordanță cu aspectele menționate în certificatul de urbanism, prin Hotărârea nr.194/20.09.2005 a Consiliului Local Sector 6, a fost aprobat planul urbanistic de detaliu pentru construire locuințe și funcțiuni mixte pe un teren în suprafață de 943,13 mp situat în Prelungirea G. nr.78.

Întrucât în avizul tehnic emis în vederea aprobării PUD-ului se menționează că terenul este situat în apropierea zonei de protecție sanitară a apeductului, la data de 20.06.2005, împreună cu reprezentanți ai . SA, s-a procedat la identificarea și marcarea zonei de protecție sanitară severă de 10,0 m a apeductului Dragomirești-B. DN 2200 mm, în zona terenului proprietatea pârâților reclamanți, astfel cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 110 dosar.

Toate aceste acte administrative, certificatul de urbanism și autorizația de construcție, beneficiază de prezumția de legalitate, atâta timp cât ele nu au fost anulate în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că în mod greșit constată prima instanță a constatat că pârâții-reclamanți au edificat construcția cu nerespectarea legislației în vigoare.

S-a reținut că dispozițiile Legii nr.318/2003 privind energia electrică, lege ulterior abrogată de Legea 13/2007 erau în vigoare la data eliberării autorizației de construcție, situație în care, toate argumentele reclamantei legate de nerespectarea servituții legale instituite în favoarea sa, ca o limitare a dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Constituția României, nu pot fi avute în vedere, întrucât ele nu reprezintă decât argumente în nelegalitatea autorizației de construcție și a actelor administrative care au stat la baza admiterii acesteia.

Or, cât timp aceste acte administrative nu au fost contestate, beneficiind de prezumția de legalitate, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, chiar și a servituții legale instituite prin lege specială, de către pârâții-reclamanți la edificarea construcției.

Față de aceste argumente, tribunalul a constatat că, potrivit art.296 C.pr.civ., se impune admiterea apelului formulat de apelanții-pârâți și schimbarea sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii acțiunii principale, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelanții-pârâți reclamanți D. D. și D. F. cu privire la respingerea cererii reconvenționale, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate, în mod corect reținând prima instanță faptul că, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea instalații pentru construcții, din punct de vedere tehnic, devierea celor trei conducte nu este posibilă.

În aceste condiții, pârâților reclamanți le rămâne doar posibilitatea de a solicita contravaloarea eventualelor daune suferite de la cei în culpă pentru situația creată.

În consecință, față de cele arătate mai sus, au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire la respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiate.

Cu privire la apelurile declarate de chemații în garanție M. București prin Primar și P. sectorului 6 București, față de faptul că, prin admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate s-a procedat la respingerea acțiunii având ca obiect dărâmarea construcției pârâților ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție urmărea tocmai dezdăunarea pârâților sub forma reconstruirii imobilului în situația în care acțiunea ar fi fost admisă, tribunalul, în baza art. 60 C.pr.civ., a admis apelurile declarate de chemații în garanție, respingând cererea de chemare în garanție formulată de pârâții-reclamanți ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește apelul incident declarat de reclamanta ., tribunalul a reținut cu privire la motivul de apel privind greșita respingere a capătului de cerere accesoriu, având ca obiect obligarea pârâților-reclamanți la daune cominatorii, până la îndeplinirea obligației de dărâmare a construcției, că în condițiile în care s-a constatat că se impune schimbarea sentinței și respingerea acțiunii principale, nu se mai pune problema admiterii capătului de cerere accesoriu.

În ceea ce privește motivul de apel legat de greșita respingere de prima instanță a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a reținut că acest motiv este întemeiat.

Astfel, aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.1 C.pr.civ., în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată a părții care a căzut în pretenții, este obligatorie.

Este adevărat că acest text de lege are la bază principiul că cel culpabil de demararea procedurii judiciare este obligat să suporte cheltuielile cu această procedură, însă, este vorba de o culpă procesuală, independentă de buna-credință cu care au acționat părțile la momentul nașterii raportului juridic ce a generat litigiul.

Totuși, având în vedere schimbarea sentinței de la fond în sensul respingerii acțiunii principale, tribunalul a avut în vedere la analizarea legalității soluționării capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, pe de o parte, soluțiile pronunțate pe acțiune și pe cererea reconvențională și, pe de altă, parte, faptul că ambele părți au solicitat, în fața primei instanțe, plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, văzând că, prin respingerea atât a acțiunii, cât și a cererii reconvenționale, atât pretențiile reclamantei, cât și pretențiile pârâților reclamanți au fost încuviințate în parte, tribunalul a făcut aplicarea art.276 C.pr.civ. și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în fața primei instanțe (avem în vedere faptul că fiecare parte a achitat taxele de timbru corespunzătoare cererii în care a căzut în pretenții, plata onorariului de expertiză a fost stabilită proporțional, conform cu pretențiile fiecărei părți și ambele părți au beneficiat de asistență juridică, achitând contravaloare onorarii de avocat-ce nu pot fi însă compensate matematic).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel, reținând că în apel au solicitat cheltuieli de judecată apelanții pârâți reclamanți și apelantul chemat în garanție P. sectorului 6 București, că ambele apeluri au fost admise, tribunalul, conform art.274 al.1 C.pr.civ., a obligat intimata reclamantă să plătească apelanților pârâți suma de 9.504,15 lei (onorariu avocat conform chitanței nr.134/2009 și 4,15 lei-taxă de timbru și timbru judiciar) și apelantului chemat în garanție P. sectorului 6 București suma de 4,15 lei (taxă de timbru și timbru judiciar).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta pârâtă și pârâții reclamanți.

Prin recursul declarat, recurenta reclamantă pârâtă a solicitat admiterea recursului, în principal – casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar – modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâți ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond de admitere a acțiunii formulate de reclamantă ca temeinică și legală; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta reclamantă pârâtă a susținut că pârâții nu au apelat și încheierea pronunțată în cauză la data de 28.01.2008 de instanța de fond. Neexercitând calea de atac a apelului împotriva acestei încheieri pronunțate de instanța de fond, caracterul devolutiv al apelului nu putea să producă efecte decât cu privire la sentința pronunțată în cauză și nu cu privire la încheierea pronunțată la data de 28.01.2008.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor art.1201 C.civ., considerentele încheierii arătate prin care s-a reținut, au intrat în puterea de lucru judecat, astfel că, problemele de drept dezlegate prin încheierea pronunțată de instanța de fond la data de 28.01.2008, nu mai pot fi analizate de instanța de apel, acestea impunându-se instanței de control judiciar cu forța prezumției (puterii) de lucru judecat (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat) - prezumție care este absolută, juris .> Instanța de a apel, cu încălcarea puterii de lucru judecat a încheierii pronunțate la data de 28.01.2008 și a problemelor de drept dezlegate prin această încheiere, constată în mod nelegal că argumentele invocate de Elcen nu pot fi avute în vedere întrucât nu reprezintă decât argumente în nelegalitatea autorizației de construire și a actelor administrative care au stat la baza emiterii acesteia. Or, instanța de fond a reținut că aspectele invocate de reclamanta pârâtă prin cererea formulată nu vizează nelegalitatea emiterii autorizației de construire.

Atâta timp cât actele administrative care au stat la baza edificării construcției nu au fost contestate, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, chiar și a servituții legale instituite prin lege specială.Prin încheierea pronunțată la data de 28.01.2008, instanța de fond reține cu putere de lucru judecat că aspectele privitoare la anularea autorizației de construire nu au legătură cu cauza de față.

În concluzie, decizia apelată a fost pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat a încheierii din data de 24.01.2008 pronunțată de instanța de fond.

Recurenta pârâtă mai susține că soluția pronunțată de instanța de apel este vădit nelegală, fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusa judecății.

Arată că este titulara unui drept de servitute și de uz cu titlu gratuit asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, pe sub care sunt edificate conducte de aducțiune apă industrială, drepturi ce constituie o limitare legală a exercițiului atributelor dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.

În exercitarea dreptului de servitute, titularul servituții are dreptul de a face toate lucrările necesare asigurării existenței și conservării servituții, iar proprietarul fondului aservit are obligația corelativă de a nu a face nimic de natură a împiedica exercițiul dreptului de servitute. În sensul celor arătate, dispozițiile legale privind energia electrică și termică, interzic expres terților să edifice construcții sau să efectueze săpături de orice fel în zona de protecție și de siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială.

Prin acțiunea formulată reclamanta recurentă înțelege să apere drepturile de servitute și de uz născute ope legis în patrimoniul său, solicitând demolarea construcției edificate pe cele 3 conducte de aducțiune apă industrială, cu încălcarea interdicției expres stabilită de lege, argumentele invocate în susținerea cererii de chemare în judecată fiind în susținerea drepturilor invocate.

Acțiunea formulată de reclamantă nu se întemeiază exclusiv pe dreptul subiectiv al Elcen de a utiliza instalațiile de energie termică și electrica și de a le proteja, ci se circumscrie și obligației legale a societății recurente de a asigura normala funcționare a acestor instalații și de a veghea la realizarea funcționalității acestora, respectiv furnizarea de energie termică și electrică, în condițiile siguranței acestor bunuri dar și ale destinatarilor produsului finit. Ca atare, în interpretarea dispozițiilor legale, anularea autorizației de construire nu este singurul mijloc legal prin care recurenta poate obține protejarea drepturilor sale și a obține demolarea construcției edificate de intimații-pârâți.

Cu atât mai puțin, promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, de anulare a actelor administrative care au stat la baza edificării construcție, nu reprezintă o condiție prealabilă în justificarea temeiniciei acțiunii formulate de reclamanta recurentă în exercitarea dreptului său legal (urmare a admiterii sau nu a acțiunii în contencios administrativ, putând fi stabilit caracterului legal sau nelegal al construcției edificate).

Cu alte cuvinte, exercițiul dreptului societății recurente de a solicita desființarea construcțiilor edificate în zona de protecție și siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială nu este condiționat de anularea în prealabil a autorizației de construire și a actelor administrative care au stat la baza edificării construcției a cărei demolare a solicitat-o.

Legiuitorul a stabilit expres că, în aplicarea dispozițiilor legale privind energia electrică și termică, caracterul legal sau nelegal al construcției edificate se determină prin raportare la amplasamentul pe care a fost edificată construcția, respectiv în zona de protecție și de siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială. Construcția edificată în zona de protecție și siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială, este nelegală, fără a avea vreo relevanță dacă respectiva construcție a fost edificată sau nu în baza unei autorizații de construire.

În speță, din probele administrate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că, intimații-pârâți au încălcat interdicția legală de a nu construi în zona de protecție și siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială, edificând construcția a cărei demolare o solicită direct de cele 3 conducte de aducțiune apă industrială, deci implicit în zona de protecție și siguranță a capacităților energetice, fără a avea avizul din partea Elcen.

În concluzie, în mod greșit a reținut instanța de apel că, atâta timp cât actele administrative care au stat la baza edificării construcției a cărei demolare se solicită nu au fost contestate, beneficiind de prezumția de legalitate, nu se poate susține încălcarea dispozitiilor legale în vigoare, chiar și a servitutii legale instituite prin lege specială.

Încălcarea servituții legale a intervenit urmare a faptei pârâților care au încălcat interdicția legală de a nu construi în zona de protecție și de siguranță a conductelor de aducțiune apă industrială, fapt probat de înscrisurile aflate la dosar, recurenta având prorogativa de a-și proteja dreptul de servitute legală prin formularea unei acțiuni având ca obiect demolarea acestei construcții, exercițiul acestui drept nefiind condiționat de contestarea în prealabil a actelor administrative care au stat la baza edificării construcției.

Amplasarea construcției direct pe conductele de aducțiune apă industrială reprezintă un pericol imediat și cvasi-iminent pentru siguranța funcționării acestor conducte care, în măsura în care nu este înlăturat în timp util, va conduce la fisurarea pereților și pierderea etanșeității conductelor, cu consecința inundării rapidă a zonei în care se află amplasată clădirea. Riscul foarte mare se referă și la faptul că, în aceste situații, posibilitățile tehnice de intervenție sunt practic nule. Alături de pagubele materiale incomensurabile care s-ar produce ca urmare a intervenirii ipotezei descrise mai sus, nu trebuie omis prejudiciul cauzat prin lipsa alimentării cu energie termică și electrică a aproximativ 1 milion de oameni. Și nu în ultimul, rând, posibilele pagube umane, intervenția unui accident punând în primejdie însăși viața locuitorilor construcției.

În măsura în care s-ar considera că actul juridic reprezentat de autorizația de construire ar avea vreo influență asupra dreptului societății recurente de a solicita demolarea construcției edificate pe conductele de aducțiune apă industrială, arată că această construcție a fost edificată fără a se solicita și se elibera avizul Elcen. În lipsa avizului Elcen, intimații-pârâți nu puteau obține autorizația de construire și prin urmare nu puteau edifica construcția a cărei demolare se solicită.

Oricum, intimații-pârâți nu ar fi primit avizul pentru această construcție, în condițiile în care construcția se afla direct pe conductele de aducțiune apă industrială, astfel cum rezultă din probele aflate la dosar.

Pentru aceste considerente, se susține nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de apel de admitere a apelului formulat de intimații-pârâți.

În drept, recurenta a invocat prevederile art.299 și urm. C.proc.civ., art.304 pct.9 C.proc.civ., art.1073 și urm. C.civ., dispoz.art.16 alin.2 și urm. din Legea nr.13/2007, O.U.G. nr.63/1998 privind energia electrică și termică, Legea nr.318/2003 a energiei electrice, Legea nr.325/2006 a Serviciului public de alimentare cu energie termică, Legea nr.13/2007 a energiei electrice și alte reglementări legale incidente în cauză.

Prin recursul declarat,recurenții pârâți au solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a apelului.

În motivare, s-a susținut că potrivit avizului emis în anul 2005, APA N. București a menționat pe baza documentelor de detaliu privind rețelele de apă existențe în zonă, că, pe acest teren nu mai există niciun fel de conductă, de rețea de apă. In acest sens, o comisie formată din specialiști s-a deplasat în zonă, a marcat zona de protecție sanitară, întocmindu-se un proces - verbal. Prin adresa nr.18/797/02.04.2007, Primăria Municipiului București răspunde reclamantei - pârâte: "...zona a făcut obiectul PUZ Prelungirea G. aprobat prin HCLMB nr.156/1997 și a PUD Prelungirea G. nr.74 - 80 aprobat prin HCL nr.194 / 20.09.2005 de către Primăria S. 6...", "...dl. D. edificând, la nr. 80, o construcție conform autorizației nr.832/18.10.2005...". Prin adresa nr.5096/02.04.2007, Primăria S. 6 - Serviciul Disciplină în Construcții răspunde reclamantei - pârâte: "...în zonă a fost întocmit un PUD în vederea obținerii autorizațiilor de construire. Acesta a obținut avizul favorabil din punct de vedere al rețelelor edilitare conform procesului-verbal nr.29/05.08.2005 al ședinței Comisiei de Coordonare al Primăriei Municipiului București...; ....conform planului de precoordonare anexat avizului nu figurau traseele tehnologice care transportau apă industrială de la stația de pompare D. - Argeș la CET Progresu si CET București Sud...; ...documentațiile pentru eliberarea autorizațiilor de construire conțin avizul APA N., avizul FDFEE Electrica Muntenia Sud, acordul unic...; .... obligația de a marca și proteja traseul tehnologic de alimentare cu apă industriala...".

Întrucât la începutul lunii decembrie 2006, la demisolul construcției și pe lângă aceasta a apărut apa, s-a trecut la verificarea legăturilor de alimentare cu apă. Văzând că avariile nu se remediază, pârâții au început verificarea canalizării, efectuând săpături de-a lungul conductei de scurgere, constatând, astfel, că nu există defecțiuni sau scurgeri de apă.

Datorită faptului că, au construit locuința la o distanta mai mare cu 8-10 m fața de limita maxima a zonei de protecție (având în vedere existența apeductelor din planurile de situație, apeducte folosite de APA N.), pârâții s-au adresat dispeceratului APA N., la data de 22.12.2006, pentru a semnaliza avaria. În urma acestor demersuri, atât direcția de producție APA N., cât și laboratorul au comunicat pârâților că probele recoltate conțin apă dură și că, această apă dură, poate proveni de la rețelele GET care folosesc acest fel de apă.

Prin adresa nr.214/07.02.2007 pârâții reclamanți au solicitat reclamantei - pârâte"...să obtureze și să astupe aceste conducte... ", întrucât "...nimeni nu știa de existența acestora, conductele aflându-se pe aliniamentul locuințelor de Ia nr.74, 76, 78 și 80…”. Aceasta solicitare a fost fundamentată și pe faptul că, dl.ing.L. de la CET-Progresu i-a spus că există conducte în zonă, dar că sunt poziționate la o distanta de 15 - 25 m de locuință și că nu sunt cele găsite de pârâtul reclamant în urma săpăturilor efectuate în decembrie 2006.

În data de 12.02.2007, la sediul reclamantei - pârâte, pârâtul reclamant a discutat cu reprezentantul legal al acesteia dl.director general D. C., care a concluzionat găsirea unei soluții tehnice de deviere a rețelelor, împreună cu reprezentanții autorităților locale, dispunând, totodată închiderea celor două conducte Premo și folosirea numai a conductei metalice( pt. găsirea unei soluții de deviere a conductelor s-a pronunțat reclamanta - pârâta prin adresa - notificare nr.8381, singurul amendament făcut de către aceasta, fiind devierea, fără implicarea sa financiară.

Având în vedere cele de mai sus (inclusiv adresa nr.7360/21.03.2007, recurenții pârâți reclamanți consideră cererea reconvențională legală și temeinică, culpa reclamantei-pârâte fiind unitară și datorită modului defectuos în care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute expres de lege.

Recurenții consideră că, în ceea ce privește respingerea apelului cu privire la cererea reconvențională, instanța de apel nu a verificat dacă intimata prezintă documente de proprietate pentru suprafața de 35 m.p. asupra căminelor de vizitare, cămine situate cu mult în afara proprietății recurenților; art. 5 din Legea 15/1990 fundamentează sau nu dreptul de proprietate al intimatei asupra conductelor (ele au fost construite și recepționate în 2003; trebuia marcată zona de către intimată; în 2004 era câmp - nu exista marcaj ); pe parcursul fondului, intimata a prezentat sau nu planul topo și de

execuție a lucrărilor; (acordul pentru energie electrică și termică se

dădea de RENEL, dar, în urma reorganizării - conform HG 1524/2002 și

103/2004, RENEL nu a trimis și adresa la Primăria Sector 6 pentru aviz); precizarea că "... titularul licenței are dreptul de a solicita desființarea

construcțiilor și a altor obiective amplasate nelegal în zona de

protecție...", este valabilă în momentul în care se dovedește că, există

conducte proprietate în zone trecute în patrimoniul societății pe bază de

expropriere; intimata nu a demonstrat că este proprietara terenurilor, că

are conducte în zonă, fapt menționat și de către Primăria S. 6 și

Primăria Municipiului București prin adresele depuse la dosar; s-a reținut în mod eronat că, conductele de aducțiune a apei pot folosi

atât la producerea energiei electrice, cât și la producerea energiei

termice, intervenind 2 regimuri juridice de protecție diferita conductele sunt de rezerva (conform proiectului de execuție al acestora - proiect anexat la motivele de apel); afirmația intimatei că i-a înștiințat pe recurenți de existența conductelor este falsă sau nu (recurenții au înștiințat societatea - adrese 214/07.02.2007, 7360/21.03.2007,_ /19.04.2007 );

De asemenea se arată că nu s-au avut în vedere adresele intimatei către Primăria S. 6 si PMB, adrese prin care, aceste instituții sunt rugate să întreprindă toate demersurile pentru devierea conductelor.

Recurenții pârâți reclamanți arată că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prima instanța a constatat că au acționat cu bună credință,

și că nu li se poate impune să suporte o sarcină disproporționată și excesivă și că au cumpărat acest teren cu convingerea că pot construi fără restricții, în condițiile în care ar fi cunoscut situația reală a terenului, fiind puțin probabil că ar fi încheiat actul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, arată că potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea instalații rezultă că, devierea celor 3 conducte nu este posibilă decât în situația în care devierea se realizează pe o porțiune a terenului aflat tot în proprietatea pârâților – reclamanți, deci, este posibilă devierea.

Se mai susține că nu s-a analizat argumentul lor în sensul că întrucât cele două conducte premo sunt scoase din uz și conducta metalică e de rezervă nu se mai impunea demolarea construcției ci se poate obține obturarea acestora.

Apreciază totodată recurenții că devierea poate fi făcută pe domeniul public, de la limita celor 8 proprietăți, respectiv . este și un cămin de vizitare și poate fi făcută modificarea tehnică), pe o lungime de 50 m, continuând pe . cele 12 proprietăți ( 8 construite + 4 în litigiu ), continuând pe ., pe o lungime de cca 50 m, unde poate fi racordată la căminul de vizitare și golire existentă pe această stradă invocând și faptul că expertul tehnic a fost de instalații, nu de rețele instalații, și nu a dat o soluție tehnică fezabilă, dar a reținut că e posibilă devierea.

Recurenții apreciază că dacă nu este posibilă devierea, trebuie analizate și celelalte solicitări precizate în cererea reconvențională, respectiv obturarea conductelor, deja 2 conducte nu sunt în stare de funcționare, iar cea de-a treia este de rezervă.

De asemenea, recurenții au criticat decizia recurată în ceea ce privește admiterea în parte a apelului incident al S.C. E. București S.A. arătând că intimata și-a fundamentat această cerere pe disp. art.293 C.pr.civilă. Solicită respingerea acestei cereri intitulată "apel incident" arătând că cererea intimatei nu poate fi primită ca un apel incident. Prin acest apel incident, intimata solicită modificarea hotărârii de fond, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale formulata de aceasta, inclusiv admiterea obligării pârâților reclamanți la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată, or, pe această cale intimata nu poate să solicite ceea ce trebuia solicitat înăuntrul termenului de apel, prevăzut de art. 284 C.pr.civila.

Se mai arată că se încalcă dispozițiile imperative ale art.296 C.pr.civila: "...apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată...".

Recurenții consideră că solicitarea privind plata cheltuielilor de judecată trebuia soluționată în calea de atac a apelului, nu prin promovarea apelului incident.

Recurenții – pârâți – reclamanți D. D. și D. F. au formulat întâmpinare la motivele de recurs formulate de . care, în temeiul art.312 alin.1 teza a II-a Cod de procedură civilă au solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, admiterea în totalitate a recursului lor și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul

admiterii cererii reconvenționale și respingerii în totalitate a apelului incident formulat de ..

În motivare, aceștia au prezentat situația de fapt la care au făcut referire și în recursul anterior prezentat și au arătat că deși, reclamanta își încadrează criticile în disp. art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă nu dezvoltă măsura în care hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenții – pârâți – reclamanți au solicitat cheltuieli de judecată.

Recurenta – reclamantă – pârâtă . a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenții – pârâți – reclamanți D. D. și D. F., prin care a solicitat respingerea recursului acestora, ca nefondat. În motivare, arată cu privire la prima categorie de critici, despre care se arată că nu au fost analizate de instanța de apel, că acestea sunt vădit nefondate, în cuprinsul motivelor de apel neregăsindu-se nici o critică a apelanților-pârâți D. cu privire la aspectele reținute de instanța de fond și enumerate în prezentul recurs formulat ca nefiind analizate.

Cu privire la cea de a doua categorie de critici, aduse deciziei civile nr. 1040 A/02.11.2009 în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, arată că întemeiat a constatat instanța de apel ca fiind corecte concluziile primei instanțe în sensul că devierea conductelor nu este posibilă decât în situația în care devierea se realizează pe o porțiune a terenului aflat tot în proprietatea apelanților-pârâți, dar numai cu acordul celorlalți proprietari de la nr. 74, 76 și 78. Neexistând și acordul celorlalți proprietari, devierea nu este posibilă; în ceea ce privește devierea pe un alt amplasament, a altor persoane publice sau private, nu există nici o dovadă la dosar în sensul că o astfel de deviere este posibilă.

Cât privește obturarea conductelor, solicitată ca o consecință a devierii acestora, nefiind, de asemenea, posibilă având în vedere imposibilitatea devierii conductelor. Precizează că la acest moment fluxul de apă pe cele două conducte Premo a fost oprit tocmai pentru a evita producerea unui accident/incident major în zonă, în condițiile în care deja clădirea recurenților-pârâți a fost inundată. Susține recurenta - reclamantă – pârâtă să este astfel nevoită, cu consecința unor importante prejudicii în ceea ce o privește, să funcționeze la capacitate redusă, doar prin utilizarea celei de a treia conducte, fir metalic.

Pe de altă parte, recurenții-pârâți în cauză nu au invocat niciun text de lege a cărui nerespectare din partea recurentei - reclamante să determine obligarea sa la devierea traseului conductelor, ci, sunt singurii responsabili de ignorarea unei veritabile interdicții de construire pe terenul respectiv, interdicții preexistente edificării construcției. Pentru nerespectarea propriilor obligații, nu este posibilă stabilirea răspunderii unui alt subiect de drept.

De asemenea s-a arătat că soluția instanței de apel de admitere a apelului incident formulat de recurenta – reclamantă este temeinică și legală.

A susținut recurenta reclamanta că în prezenta cauză, în calitate de intimată-reclamantă în apelul principal al apelanților-pârâți D. D. și D. F. precum și în apelul chematului în garanție P. S. 6 București, are interese contrare față de apelați, fapt care rezultă din conduita procesuală a acesteia pe parcursul judecării dosarului de fond - aceasta a urmărit obligarea pârâților-reclamanți la desființarea (demolarea) pe cheltuiala lor a construcției amplasate pe terenul situat în București, .. 80, sector 6 sub sancțiunea plății de daune cominatorii (mijloc permis de lege pentru constrângerea debitorului) până la executarea efectivă a obligației;

Pârâții sunt singurii responsabili pentru ignorarea și/sau încălcarea unei veritabile interdicții de construire pe terenul situat în .. 80, sector 6, interdicție preexistentă edificării construcției.

Văzând aceste considerente, întemeiat a apreciat instanța de apel că recurenta – reclamantă - pârâtă justifică interesul de a formula în cauză apel incident împotriva hotărârii instanței de fond, urmărind menținerea sentinței civile pronunțate sub aspectul obligării pârâților-reclamanți la demolarea pe cheltuiala lor a construcției situate în .. 80, sector 6, și modificarea numai în parte a acesteia, sub aspectul obligării pârâților la plata de daune cominatorii până la executarea obligației și la plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare, contrar celor susținute de recurenții D., în sensul dispozițiilor legale cererea reclamantei de aderare la apel, în mod corect a fost primită ca o cerere de aderare la apel, sub forma apelului incident

Tot astfel, principiul non reformatio in peius nu este aplicabil în cauză, față de împrejurarea că toate părțile au declarat apel.

Pentru considerente arătate, recurenta – reclamantă - pârâtă solicită respingerea recursului formulat de D. D. și D. F. ca nefondat.

În drept, invocă prevederile art. 299 și urm. Cod de procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, art. 1073 si urm. C.civ., dispozițiile art. 16 alin. 2 și urm. din Legea nr. 13/2007, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, Legea nr. 13/2007 a energiei electrice și alte reglementări legale incidente în cauză.

La data de 04.02.2010, recurenta reclamanta a solicitat sesizarea instantei de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. nr. 946/101P/22.04.2004 și a autorizației de construire nr. 832/18.10.2005, eliberate de Primăria S. 6 București.

Prin încheierea din data de 24.02.2011, Curtea a dispus sesizarea Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal cu soluționarea acestei excepții, judecarea cauzei fiind suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data pronunțării acestei încheieri.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 11.04.2013.

Examinând legalitatea deciziei civile recurate, prin prisma prevederilor legale incidente cauzei și a criticilor cu care a fost legal investită de recurenta reclamantă și recurenții pârâți și a căror analiza urmează a se face în comun, dat fiind caracterul interdependent al acestora, Curtea reține următoarele:

Referitor la critica formulată de recurenta reclamantă vizând încălcarea dispozițiilor art.1201 C.civ., de către instanța de apel, prin raportare la limitele devoluțiunii stabilite în apel .

Astfel, recurenta susține că de vreme ce considerentele încheierii pronunțate de prima instanță, la data de 24.01.2008, nu au făcut obiect de critică în calea de atac a apelului, problemele de drept dezlegate prin încheierea menționată nu mai puteau fi analizate de instanța de apel, acestea impunându-se instanței de control judiciar cu forța absolută, juris . prezumției de lucru judecat.

Analizând această susținere, prin raportare la considerentele deciziei civile recurate, Curtea o apreciază ca nefondată, câtă vreme argumentul esențial avut în vedere de către tribunal la momentul soluționării cauzei a fost fundamentat pe faptul că actele administrative reprezentate de certificatul de urbanism și autorizația de construcție, beneficiază de prezumția de legalitate, atâta timp cât ele nu au fost anulate în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ - aspect invocat în apelul principal de către apelanții pârâți - situație în raport de care s-a concluzionat că în mod greșit a constatat prima instanță că pârâții-reclamanți au edificat construcția cu nerespectarea legislației în vigoare.

Or, în raport de cele anterior constatate, Curtea nu poate retine caracterul fondat al criticii recurentei reclamante, neputându-se deduce nicio contradicție între statuarea instanței de apel, corectă la momentul soluționării acestei căi de atac, în raport de starea de fapt stabilită de tribunal și aspectele dezlegate prin încheierea primei instanțe din data de 24.01.2008.

Astfel, prin această încheiere, prima instanța a statuat asupra excepției inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă, reținând că temeiul acțiunii nu este reprezentat de anularea autorizației de construire, care este un act administrativ, ci este fundamentată de invocarea deținerii de către reclamantă a unor drepturi asupra rețelelor de termoficare, drepturi care se susține că au fost vătămate prin edificarea construcției de către pârâți, demersul reclamantei având drept scop verificarea respectării legii la momentul edificării construcției fiind apreciat ca fiind admisibil în raport de temeiul de drept invocat.

Or, în cadrul deciziei civile recurate nu s-a statuat în sensul inadmisibilității acțiunii reclamantei, pentru a se putea susține că s-ar fi încălcat puterea de lucru judecat a încheierii sus citate ci, instanța de apel, astfel investită, a apreciat în raport de datele cauzei de la acel moment, că nu au fost încălcate dispozițiile legale în vigoare, respectiv servitutea legală instituită prin legea specială, de către pârâții-reclamanți la edificarea construcției.

Referitor la critica recurenților pârâți în sensul greșitei aprecieri a îndeplinirii cerințelor impuse de art. 293 din codul de procedură civilă în ceea ce privește cererea de apel formulată de apelanta reclamantă la data de 09.02.2009.

Astfel, recurenții pârâți susțin că această cerere nu putea fi calificată ca fiind apel incident, câtă vreme apelanta reclamantă a solicitat modificarea hotărârii de fond, în sensul admiteri în totalitate a cererii principale,inclusiv admiterea solicitării sale de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată, or, o atare solicitare nu putea fi formulată decât pe calea apelului principal înăuntrul termenului de apel.

Critica este nefondată.

Curtea reține incidența art. 293 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care: „Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare”.

Prin această normă, se consacră posibilitatea intimatului care nu a declarat inițial apel, de a adera la calea de atac exercitată de partea potrivnică. Se reține, totodată, că în temeiul acestei norme procedurale, aderarea la apel se poate exercita doar de intimatul care justifică un interes în promovarea cererii de aderare. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare, scopul aderării fiind acela de a obține reformarea hotărârii, prin cererea de aderare trebuind să fie probat și motivat un interes propriu al intimatului, ea putându-se face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces.

Pe de altă parte, textul de lege nu face nicio distincție în ceea ce privește intenția intimatului de a obține schimbarea hotărârii primei instanțe, astfel că, prin apelul incident acesta poate critica și soluția dată altor capete de cerere decât cele care vizează apelul principal.

În cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, instanța de fond a admis în partea acțiunea principală, respingând cererea accesorie formulată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii și cea având ca obiect cheltuieli de judecată, pârâții exercitând apel împotriva acelei părți din hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus admiterea în parte a cererii principale și respingerea cererii reconvenționale iar reclamanta nu a exercitat apel principal (înăuntrul termenului de apel).

Prin urmare, în mod judicios a apreciat instanța de apel că cererea formulată de intimată la data de 09.02.2009, care reprezenta prima zi de înfățișare în apel, îndeplinește cerințele impuse de art. 293 din Codul de procedură civilă, anterior enumerate, câtă vreme reclamanta avea calitatea de intimată, apelul incident astfel formulat fiind îndreptat împotriva apelanților pârâți, părți cu interese contrare, reclamanta justificând interes în declararea apelului incident pentru a obține admiterea în întregime a cererii sale, tinzând la reformarea hotărârii primei instanțe.

Tot astfel, câtă vreme legea permite formularea unei cereri de aderare la apel părții care are calitatea de intimat în apelul principal, iar în această reglementare aderarea la apel este o cale de atac, principiul non reformatio în peius, la care fac referire recurenții pârâți nu este aplicabil în ceea ce privește posibilitatea reformării hotărârii apelate, în limitele stabilite prin cererea de aderare la apel, legea permițând pe această cale schimbarea hotărârii primei instanțe, astfel că atât apelantului principal, cât și intimatului care a formulat apelul incident, li se poate agrava situația în apel.

În acest sens, Curtea are în vedere prevederile exprese înscrise în art. 296 teza a finală din Codul de procedură civilă, potrivit cu care: „Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispozițiile art. 293… ”.

Referitor la celelalte critici formulate de recurenți, Curtea urmează a avea în vedere că analiza instanței de apel, a plecat de la premisa că la momentul soluționării cauzei actele administrative reprezentate de certificatul de urbanism și autorizația de construcție, beneficiau de prezumția de legalitate, ele nefiind anulate în cadrul unei acțiuni în contencios.

Curtea reține însă că în faza procesuală a recursului, recurenta reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. nr. 946/101P/22.04.2004 și a autorizației de construire nr. 832/18.10.2005, eliberate de Primăria S. 6 București, prin încheierea din data de 24.02.2011, instanța de recurs dispunând sesizarea instantei de contencios administrativ competente cu soluționarea acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 688 din 20.02.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. 832/18.10.2005, a constatat nelegalitatea acestei autorizații, respingând excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism, ca neîntemeiată.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 4664/17.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, prin care s-a respins recursul exercitat de recurenții . si de pârâții D. D., D. F. si P. S. 6 București.

Așa cum s-a statuat în chiar cuprinsul acestei din urmă hotărâri, efectul admiterii excepției de nelegalitate nu îl reprezintă anularea actului administrativ a cărui nelegalitate s-a constatat ci, așa cum prevede art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004: „în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată”, hotărârea de admitere a excepției de nelegalitate producând efecte în litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate.

Curtea reține, totodată, că, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 318/2003: „pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție și de siguranță”. Aceste norme au fost preluate, după abrogarea actului normativ sus citat, în art. 20 din Legea nr. 13/2007 iar în prezent, după abrogarea și a Legii nr. 13/2007, ele își găsesc reglementare expresă în art. 15 din Legea nr. 123/2012 - legea energiei electrice și a gazelor naturale- potrivit cu care: „Pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului se instituie zone de protecție și de siguranță. Zonele de protecție și de siguranță se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă. Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală.

Tot astfel, prin decizia nr. 4664/17.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII- a C. administrativ și fiscal, s-a statuat că zonele de protecție și de siguranță prevăzute în Legea energiei electrice nr. 318/2003 se referă nu numai la instalațiile de transport ale operatorului de transport și la rețelele electrice de distribuție ale operatorului de sistem, ci și la instalațiile de producere a energiei electrice și anexele acestora, în care sunt cuprinse și rețelele de transport apă industrială ale reclamantei, aflate pe terenul pentru care s-a eliberat autorizația de construire ce face obiectul excepției de nelegalitate.

De asemenea, s-a reținut că reclamanta a dovedit că are un drept de proprietate asupra conductelor aflate în subsolul terenului pentru care s-a eliberat autorizația de construire contestată, pentru care prin lege s-a instituit o zonă de protecție și de siguranță în care există interdicția de a nu se construi fără avizul reclamantei și că aceasta a probat atât realizarea în fapt a conductelor de aducțiune apă industrială - conductele tip PREMO anterior anului 1989, respectiv 1992, iar cea de-a treia conductă de tip metalică anterior anului 1994, cu obținerea avizelor și documentelor necesare - cât și dreptul de proprietate asupra acestor conducte, fiind apreciate ca fiind relevante, în acest sens, procesele verbale de recepție nr. 437/22.09.1989, 451/20.01.1992, 471/08.10.1994 și nr. 10/2003, din care rezultă executarea celor trei conducte de transport apă tehnologică aferente CET Progresu. Instanța de contencios administrativ a mai statuat ca fiind dovedit faptul că aceste conducte de apă industrială realizate de reclamantă anterior emiterii autorizației de construire, trec pe sub construcția care a fost ridicată conform autorizației de construire a cărei nelegalitate a fost constatată, aspect confirmat de raportul de expertiză efectuat în litigiul de fond.

În aceste condiții, în raport de decizia pronunțată de către instanța de contencios administrativ, se impune reevaluarea elementelor care vizează situația de fapt și analiza pe fond atât a susținerilor reclamantei referitoare la încălcarea dreptului de servitute legală de care aceasta beneficiază în temeiul legii, dar și a celor invocate de pârâți în apărare, inclusiv a aspectelor referitoare la buna lor credință la momentul edificării construcției, respectiv relevanța acestei apărări în cauza de față, cu luarea în considerare a efectelor produse de admiterea excepției de nelegalitate a autorizației de construire eliberată pârâților.

Cum aceste chestiuni esențiale ale cauzei nu au făcut obiect de analiză în apel, deși au fost deduse analizei tribunalului prin criticile formulate, astfel că nu se poate hotărî asupra fondului pricinii, prin aplicarea corectă a legii, Curtea, urmează ca, în temeiul art. 312alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București, care va proceda la soluționarea cauzei cu luarea în considerare a celor anterior menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenta reclamantă pârâtă S.C. E. BUCUREȘTI S.A. prin SUCURSALA E. BUCUREȘTI și de recurenții – pârâți – reclamanți D. D. și D. F., împotriva deciziei civile nr.1040/A/2.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații chemați în garanție M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL și P. S. 6 BUCUREȘTI.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. M. A. I. D.

N.-G.

GREFIER

M. C.

Red.M.I.

Tehnored.M.I/B.I./R.L.

2 ex/21.05.2013

------------------------------------------------

T.B.- Secția a IV-a – A.G.Țambulea

- A.P.

Jud.Sector 6 – M.D.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 478/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Reparare prejudicii erori judiciare. Hotărâre din 25-04-2013,... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Hotărâre din 23-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI Uzucapiune. Decizia nr. 760/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 767/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 478/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Reparare prejudicii erori judiciare. Hotărâre din 25-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 131/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 917/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 476/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI