Legea 10/2001. Decizia nr. 478/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 478/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2012 în dosarul nr. 478/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.478
Ședința publică de la 19 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurentul - reclamant S. P., precum și de recurenta-pârâtă R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI –RA, împotriva sentinței civile nr. 1357 din 12.07.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 martie 2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.07.2008, pe rolul Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâta să fie obligată să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului situat în .-21, sector 2 (fost .> Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1958, părinții săi, S. M. și S. I. i-au vândut o suprafață de teren de 500 m.p., din suprafața totală de 4.032 m.p., iar numiților N. G. și N. V., o suprafață de 750 m.p., din aceeași suprafață totală.
Prin sentința civilă nr.7059 bis din 1994, mama reclamantului a redobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 750 m.p. înstrăinat familiei N., prin uzucapiune, întrucât cumpărătorii nu au plătit prețul și nici nu s-au interesat de teren.
În continuare, reclamantul a arătat că terenul a fost preluat în mod abuziv de către stat și dat în administrarea pârâtei, situație în care, în calitate de unic succesor al mamei sale, a notificat pârâta, la data de 9.08.2001, în vederea restituirii terenului, în conformitate cu Legea nr.10/2001.
Întrucât pârâta a refuzat sau a neglijat să răspundă la solicitarea reclamantului, acesta a revenit la data de 5.12.2005 cu o nouă notificare, care a rămas în continuare nesoluționată, situație în care a fost necesară intentarea prezentei acțiuni.
La termenul de judecată din data de 11.05.2009, reclamantul, prin apărător, a precizat verbal obiectul cererii de chemare în judecată, învederând că solicită obligarea pârâtei la restituirea suprafeței de 750 m.p., iar la data de 9.03.2010 și-a completat acțiunea, față de concluziile expertizei efectuată în cauză, prin chemarea în judecată în calitate de pârâtă și a R.A.T.B., susținând că terenul solicitat prin notificare se află în incinta acestei regii.
Pârâta R.A.T.B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a susținut că la adresa indicată de reclamant în notificare se află Depoul de tramvaie R.A.T.B. C., iar terenul în suprafață de 500 m.p. care a aparținut reclamantului este ocupat de construcții, anexe ale depoului, care sunt de interes public.
În continuare, pârâta a susținut că, deși este, în fapt, deținătoarea terenului solicitat de reclamant, aceasta nu a fost notificată de către reclamant, în conformitate cu prevederile Legiinr.10/2001, motiv pentru care se impune respingerea cererii reclamantului privind obligarea R.A.T.B. la emiterea deciziei de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului.
Prin sentința civilă nr.1357/12.07.2011 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta R.A.T.B. să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii sub forma drepturilor bănești pentru cota indiviză de 12,40% din terenul în suprafață totală de 4.032 m.p., situat în .-21, sector 3, București (corespunzător la 500 m.p. cotă indiviză din 4.032 m.p.).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 9.08.2001, reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.976/2001 la P. M. București, prin care a solicitat restituirea terenului în suprafață de 750 m.p. situat în .-21, București, notificare care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 și nici ulterior, până la data pronunțării sentinței.
În această situație, s-a apreciat de instanța de fond că sunt incidente în cauză dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, privind soluționarea pe fond a cererii de restituire formulată de către reclamant.
Față de inadvertențele din cererea de chemare în judecată, precizările de acțiune și cuprinsul notificării cu privire la suprafața de teren pe care reclamantul o solicită și la natura juridică a acesteia, tribunalul a considerat că se impune a se ține cont de faptul că într-o astfel de procedură, instanța soluționează pe fond notificarea, substituindu-se astfel unității notificate, iar prin notificare reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafață de 500 m.p. dobândit de el în anul 1958 prin act de vânzare-cumpărare încheiat cu autorii săi și restituirea terenului în suprafață de 250 m.p., în calitate de succesor al mamei sale.
S-a reținut în acest sens că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7327/1958, reclamantul a cumpărat, în indiviziune cu alți coproprietari, 500 m.p. teren din suprafața totală de 4.032 m.p. ce aparținea mamei sale.
Terenul astfel dobândit a rămas în coproprietate, reclamantul nefăcând dovada partajării până la momentul naționalizării, iar prin Decretul nr.387/1964 a fost expropriat.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că terenul se regăsește în prezent în incinta Depoului R.A.T.B., aspect necontestat de aceasta, fiind afectat de construcții necesare desfășurării activității acestei instituții publice, situație în care nu poate fi restituit în natură reclamantului, ci prin acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
Pentru stabilirea acestor măsuri, tribunalul a avut în vedere și faptul că reclamantul nu a avut un drept de proprietate exclusivă asupra terenului solicitat, ci numai cota de coproprietate de 12,40% din totalul suprafeței de 4032 m.p., situație în care nu poate fi identificat cu exactitate.
Totuși, întrucât cea mai mare parte a terenului de 4032 m.p. se află în prezent în detenția R.A.T.B., tribunalul a constatat că aceasta are calitatea de unitate deținătoare și se impune a fi obligată la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de măsuri reparatorii, în favoarea reclamantului.
Cu privire la celălalt teren în suprafață de 250 mp., solicitat de reclamant prin notificare, în calitate de succesor al mamei sale, tribunalul a reținut că acesta a făcut parte din suprafața de 750 m.p. ce a fost inițial înstrăinată de autoarea reclamantului numiților N. V. și G., iar prin sentința civilă nr.7059 bis din 28.07.1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de mama reclamantului împotriva numitei N. V., constatându-se că terenul în suprafață de 750 m.p. situat în București, ., sector 2, a devenit prin uzucapiune proprietatea reclamantei. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că terenul a fost vândut pârâtei N. V. prin actul din 1958, dar, întrucât aceasta s-a dezinteresat de teren, au fost întrunite în persoana reclamantei (mama reclamantului din prezenta cauză) condițiile necesare pentru a redobândi dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune.
În consecință, tribunalul a apreciat că terenul în suprafață de 250 m.p. solicitat de reclamant prin notificare, nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, acesta fiind, conform sentinței civile menționate mai sus, proprietatea autoarei sale și nu a pârâtelor.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta RATB, critcând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul reclamant s-a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a obligat pârâta RATB să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii doar pentru o suprafață de 500 mp teren, în condițiile în care, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că în incinta RATB sunt două parcele, una de 500 mp și alta de 250 mp .
Prin motivele de recurs dezvoltate în scris de recurenta pârâtă RATB s-a susținut că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin expropriere și nu în mod abuziv, situație în care, recurentul reclamant ar fi trebuit să dea, pe proprie răspundere, declarație din care să rezulte că nu a primit despăgubiri pentru terenul expropriat .
În continuare a arătat că, prin acțiune, recurentul reclamant a solicitat restituirea în natură a terenului, iar, în condițiile în care din probele administrate a rezultat că acesta nu este liber, instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea .
Motivarea instanței de fond, în care se reține faptul că cea mai mare parte din terenul în suprafață de 4032 mp s-ar afla în incinta RATB, a fost apreciată de recurenta pârâtă ca fiind insuficientă pentru a justifica calitatea sa procesuală pasivă în cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a notificat RATB, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Analizând sentința instanței de fond în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, ale deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și de criticile formulate de recurenți, Curtea va reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Prin notificarea nr. 1855, formulată de recurentul reclamant în baza Legii nr. 10/2001, s-a solicitat Primăriei M. București restituirea în natură, iar dacă nu este posibil, prin compensare cu alte bunuri sau prin echivalent a terenului expropriat în suprafață de 750 mp, compus din două parcele, una în suprafață de 500 mp și alta în suprafață de 250 mp .
În motivarea cererii de restituire (fila 4 dosar fond) notificatorul a arătat că a dobândit . 500 mp, în indiviziune, prin actul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 16.12.1958 și transcris sub nr.896/1958, terenul fiind ulterior expropriat .
Cu privire la . a susținut că a aparținut mamei sale – S. M. și a fost, de asemenea, expropriată în mod abuziv. Terenul făcea parte dintr-o parcelă de 750 mp ce a fost înstrăinată de mama reclamantului numiților N. G. și V., dar deoarece aceștia nu au plătit prețul și au renunțat la convenția de înstrăinare, autoarea reclamantului a fost recunoscută ca proprietară .
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost proprietarul terenului în suprafață de 500 mp din suprafața totală de 4032 mp, situat în București, .-21, sector 3 ,în baza actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.7327/905/16.12.1958, teren care a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 378/13.07.1964 și care se regăsește în prezent în incinta pârâtei RATB, fiind afectat de lucrări de utilitate publică .
În raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 și de situația juridică a acestui teren, prima instanță a apreciat că reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ce nu-i poate fi restituit în natură sau prin compensare cu alte bunuri .
Criticând această soluție, recurenta pârâtă susține că imobilul nu a fost preluat abuziv, iar reclamantul ar fi trebuit să dovedească faptul că nu a primit despăgubiri pentru terenul expropriat .
Proba situațiilor de fapt negative se face însă prin administrarea probei contrare, iar în ipoteza în care recurentul reclamant a susținut că nu a fost despăgubit pentru terenul expropriat, sarcina probațiunii situației contrare revenea recurentei pârâte, care ar fi trebuit să dovedească faptul că exproprierea s-a făcut cu plată.
În lipsa administrării unei astfel de dovezi și în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 litera h din Legea nr.10/2001 în mod corect instanța de fond a apreciat că terenul a fost preluat abuziv de către stat, iar reclamantul este îndreptățit la restituirea acestuia în condițiile expres reglementate de art. 11 din lege.
Critica recurentului pârât prin care se susține că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea reclamantului deoarece prin aceasta se solicita doar restituirea în natură a terenului, iar din probe rezulta clar că o astfel de restituire nu era posibilă, este de asemenea nefondată.
Acțiunea formulată de reclamant, în care se invoca expres refuzul Primăriei M. București de a-i soluționa notificarea înregistrată conform Legii nr. 10/2001, reprezintă, conform deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, o contestație la Legea 10/2001 (refuzul de soluționare a notificării fiind asimilat de instanța supremă cu respingerea cererii de restituire), iar instanța era obligată să analizeze pe fond cererea de restituire formulată de reclamant prin notificare.
O astfel de analiză presupunea verificarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 din Legea nr.10/2001, verificarea situației juridice a terenului solicitat spre restituire și, în final, stabilirea modalității efective de restituire. În spiritul Legii nr.10/2001, instanța era obligată să verifice dacă terenul poate fi restituit în natură, iar în caz contrar să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, chiar dacă, prin notificare, nu s-ar fi solicitat și acordarea unor astfel de măsuri.
În speța de față, prin notificare, reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenurilor menționate în cererea de restituire, dacă este posibil, iar în caz contrar, prin atribuirea unui teren în compensare sau prin plata de despăgubiri.
În consecință, prin modalitatea în care a soluționat acțiunea, instanța de fond nu numai că nu a încălcat principiul disponibilității, astfel cum se sugerează de recurenta pârâtă, prin pronunțarea asupra unor despăgubiri care nu s-au cerut prin acțiune, dar a interpretat și aplicat corect legea, inclusiv dispozițiile obligatorii ale deciziei în interesul legii mai sus menționate.
Mai mult de atât, prin concluziile scrise depuse la instanța de fond, recurenta pârâtă a învederat instanței de fond faptul că terenul este ocupat de servicii de utilitate publică și a solicitat expres respingerea cererii de restituire în natură și acordarea de reparații prin echivalent (fila 184 dosar fond) .
Calitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte RATB a rezultat în cauză atât din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cât și din înscrisurile depuse la dosar, critica formulată în acest sens fiind, de asemenea, nefondată.
La fila 159 din dosarul instanței de fond se află adresa_ emisă chiar de recurenta pârâtă prin care aceasta susținea că terenul ce face obiectul litigiului este situat în incinta Depoului de tramvaie RATB C., iar la fila 174 din același dosar se află raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M. C. L., care concluzionează în același sens.
Notificarea a fost înregistrată de reclamant la P. M. București, în condițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, care era obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice reclamantului elementele de identificare ale acesteia, în termen de 30 de zile de la notificare.
Faptul că P. M. București nu a respectat această dispoziție legală, nu a identificat unitatea deținătoare și nu a comunicat reclamantului elementele de identificare ale acesteia,nu este imputabil reclamantului și nu poate atrage nelegalitatea sentinței instanței de fond, cu atât mai mult cu cât recurenta pârâtă, fiind parte în proces a avut posibilitatea să propună și să administreze toate probele considerate a fi necesare în apărare .
Cu privire la terenul în suprafață de 250 mp solicitat de recurentul reclamant prin notificare, în calitate de succesor al mamei sale, instanța a reținut în mod corect că acesta face parte din terenul în suprafață de 750 mp, înstrăinat în anul 1958 de autoarea reclamantului numiților Niculoescu G. și N. V., care ulterior nu au mai achitat prețul, dezinteresându-se de teren .
Prin sentința civilă nr.7059 bis pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr.7788/1994, definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei recurentului reclamant asupra acestui teren, inclusiv asupra celor 250 mp solicitați prin notificare, ca efect al uzucapiunii, situație în care, în mod corect, prima instanță a reținut că terenul nu mai poate fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001 .
Criticând această soluție, recurentul reclamant a susținut că este nelegală, deoarece, prin probele administrate a dovedit că acest teren se află și în prezent în posesia recurentei pârâte RATB, fiind situat în incinta Depoului P. .
Legea nr. 10/2001 reglementează însă restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public .
Terenul în suprafață de 250 mp solicitat de recurentul reclamant prin notificare, în calitate de succesor al mamei sale, nu se afla la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 în proprietatea pârâtelor, fiind, conform sentinței civile nr. 7059 bis/1994, menționate anterior, proprietatea mamei recurentului reclamant, situație în care, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate fi restituit în baza acestei legi.
Susținerea recurentului reclamant în sensul că și această suprafață de teren s-ar afla în prezent în posesia pârâtei RATB nu poate duce la schimbarea soluției instanței de fond.
Recurentul reclamant are în prezent un titlu de proprietate asupra terenului solicitat, iar îngrădirea dreptului de proprietate al acestuia asupra terenului, prin lipsirea sa de unul din atributele esențiale ale acestui drept, respectiv posesia, poate fi analizată de instanță în cadrul unei acțiuni de revendicare imobiliară de drept comun, dar nu îl îndreptățește pe acesta să pretindă constituirea unui alt titlu de proprietate asupra aceluiași teren, în condițiile Legii nr. 10/2001.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, Curtea va dispune, în baza art.312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul reclamant S. P. și recurenta pârâtă R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI (R.A.T.B.) împotriva sentinței civile nr.1357/12.07.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/26.03.2012
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – A.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 767/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 774/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
