Reparare prejudicii erori judiciare. Hotărâre din 25-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 779/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
I N C H E I E R E
Ședința publică de la 18.04.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - C. O.
GREFIER - C. I.
* * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant I. D. A., de recurentul intervenient I. M. P., de recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și de către recurentul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1570 din 24.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru – reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant I. D. A. personal și asistat de avocatul P. A. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, aflată la fila 71 din dosar, recurentul intervenient I. M. P. personal, recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic N. M., în baza delegației nr._/17.04.2013, ce o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul reclamant I. D. A. și recurentul-intervenient I. M. P., au formulat și depus prin serviciul registratură al instanței, o cerere prin care solicită recalificarea căii de atac, drept apel, față de temeiul juridic inițial al acțiunii și de momentul învestirii instanței judecătorești.
Reprezentantul recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice depune note scrise și arată că, suplimentar motivelor de recurs, invocă dispozițiile art.304 pct.5 C.pr.civ., motivat de faptul că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin 2 C.pr.civ., ceea ce atrage casarea hotărârii recurate, fiind incidente dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ.. Apreciază că Tribunalul București a acordat despăgubiri cu titlu de daune materiale în baza a două temeiuri diferite, încălcând astfel dreptul la apărare al Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Apărătorul recurentului apreciază necesară la dezbateri prezența reprezentantului Ministerului P..
Curtea dispune lăsarea pricinii la o nouă strigare, pentru a da posibilitate părților să ia cunoștință de conținutul cererilor depuse și pentru a se discuta asupra acestora în prezența reprezentantului parchetului.
La reluarea pricinii se prezintă recurentul-reclamant I. D. A. personal și asistat de avocatul P. A. M., recurentul-intervenient I. M. P. personal, recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic N. M., precum și reprezentantul Ministerului P..
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii formulate de recurentul-reclamant și recurentul-intervenient, de recalificare a căii de atac, drept apel,.
Recurentul I. D. A., personal și prin avocat, arată că a formulat cererea de recalificare a căii de atac având în vedere că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.4 alin.6 și nici ale art.5 alin.2 din Legea nr.221/2009, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.202/2010. Ori art.4 alin.6 se referă numai la condamnările care nu sunt considerate de drept având caracter politic, deci cele care nu sunt prevăzute de art.1, iar art.5 alin.2 se referă la hotărârile pronunțate în cererile întemeiate pe disp.art.5 alin.1 lit.a și b, respectiv cu privire la daunele morale și materiale acordate pentru bunuri confiscate. Consideră că aspectele care fac obiectul acestei căi de atac se referă strict la acordarea daunelor materiale, astfel cum au fost solicitate în baza art.504 și urm. C.pr.pen., și nu se referă la bunuri confiscate. Asupra cererii privind repunerea în drepturi arată că temeiul legal îl reprezintă art.5 alin.1, lit.c din legea nr.221/2009.
Precizează că, daunele morale au fost solicitate în temeiul art.504 și urm. C.pr.pen încă de la introducerea acțiunii, decembrie 2008, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.221/2009 și nu cum în mod greșit s-a reținut în considerentele sentinței atacate că daunele morale ar fi fost solicitate la termenul din 22 iunie 2009 în temeiul art.5 lit.a din Legea nr.221/2009.
În concluzie apreciază că singura cale de atac împotriva sentinței civile nr.1670/24.09.2012 o reprezintă apelul.
Reprezentantul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având cuvântul, apreciază că cererea de recalificare a căii de atac, drept apel, este neîntemeiată raportat la dispozițiile Legii nr.202/2010, care stabilește calea de atac a hotărârilor pronunțate în temeiul Legii nr.221/2009, ca fiind recursul.
Reprezentantul Ministerului P. solicită respingerea cererii de recalificare a căii de atac, sentința fiind pronunțată după . Legii nr.202/2010, care a prevăzut suprimarea căii de atac a apelului.
Recurentul-intervenient I. M. P. solicită admiterea cererii și recalificarea căii de atac ca fiind apelul și nu recursul. Arată că despăgubirile morale nu au fost solicitate prin cererea completatoare a acțiunii așa cum în mod greșit s-a reținut prin încheierea din 22.06.2009. Cererea completatore viza doar acordarea bunurilor confiscate, fără a schimba temeiul juridic invocat la introducerea acțiunii, cerințele părții fiind și în conformitate cu dispozițiile Legii nr.221/2009.
Curtea deliberând asupra cererii de calificare a prezentei căi de atac ca fiind apel prin raportare la dispozițiile art.XIII și XVIII pct.63 din Legea nr.202/2010, față de calificarea dată cererilor de către instanța de fond, prin raportare la considerentele ce subsumează și dezvoltă expunerea situației de fapt, dat fiind că unele chestiuni sunt apreciate din perspectiva caracterului subsidiar, urmează să respingă cererea de recalificare a prezentei căi de atac, urmând ca prezenta pricină să fie judecată în calea de atac a recursului.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de recurs, precum și asupra motivului de ordine publică, invocat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prevăzut de art.304 pct.5 C.pr.civ.
Recurentul-reclamant I. D. A., având cuvântul asupra cererii sale de recurs, solicită admiterea acesteia, modificarea sentinței nr.1570/24.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată. Critică faptul că instanța de fond nu a luat în considerare solicitarea de a se acorda suma actualizată cu dobânzile legale, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. În privința daunelor morale, arată că tribunalul a respins solicitarea sa, considerând că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.221/2009, astfel cum a fost practic lipsită de efecte juridice, prin hotărârile Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Consideră că o legea specială poate avea prioritate în aplicarea ei, numai în momentul în care ea produce efecte juridice, astfel în speță rămâne aplicabilă legea generală, respectiv art.504 si următoarele din C.pr.pen., care constituie dreptul comun în materia despăgubirilor acordate pentru condamnările nedrepte. Potrivit art.1 și 2 din Legea nr.221/2009, în vigoare la acest moment, condamnarea suferită de către autorul sau, este de drept cu caracter politic, iar acest lucru nu poate fi invocat împotriva celui care a suportat această condamnare. Solicitarea sa de acordare a daunelor morale are un temei juridic și trebuie judecată în raport cu împrejurările arătate în speță, dovedite cu înscrisurile depuse. Apreciază că întemeiată cererea privind repunerea în drepturi, întrucât are ca scop repararea prejudiciilor cauzate victimelor regimului comunist, prin condamnările cu caracter politic.
Având cuvântul asupra motivului de ordine publică, invocat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prevăzut de art.304 pct.5 C.pr.civ. apreciază că astfel cum a fost motivat în fapt, nu reprezintă realmente un motive de ordine publică, ci se referă la aspecte privind motivarea sentinței, ce pot fi încadrate la pct.7 al. art.304 C.pr.civ.
Reprezentantul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având cuvântul, susține motivul de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 din C.pr.civ., arătând faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 din C.pr.civ., ceea ce atrage casarea hotărârii recurate. Hotărârea a fost pronunțată, raportându-se și la disp.art.269 al.1 pct.5, fără a fi motivată și fără a dezvolta motivele, precum și fără a arăta cererile părților. În aceste condiții, nu a avut posibilitatea de a formula apărări precise și clare, întrucât reclamanții au invocat două temeiuri juridice diferite, ce impun motive și apărări diferite.
Solicită admiterea cererii de recurs așa cum a fost formulată și dezvoltată, modificarea sentinței civile nr.1570/24.09.2009, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În privința temeiului juridic de drept invocat, respectiv art.504 din C.pr.pen., apreciază că reclamanții nu îndeplinesc condițiile impuse, în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, dar nu există și o hotărâre definitivă de achitare, cea de a doua condiție prevăzută de art.504. În privința Legii 221/2009, ca temei juridic de drept, invocat, consideră că instanța trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale nr.1358 și 1360.
Reprezentantul Ministerului P. critică hotărârea pronunțată de Tribunalul București, motivat de faptul că în mod greșit s-au acordat daune materiale. Potrivit dispozițiilor art.5 lit.b din Legea 221/2009, daunele materiale pot fi acordate doar atunci când există o hotărâre de condamnare în urma căreia s-a dispus și confiscarea anumitor bunuri, ceea ce nu este cazul în speță și nici din perspectiva art.504 C.pr.pen. nu se puteau acorda aceste daune, nefiind întrunite cerințele acestui text de lege, respectiv existența unei hotărâri judecătorești de achitare.
Având cuvântul asupra cererii de recurs formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea acestuia față de motivele invocate.
Având cuvântul asupra cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant I. D. A., solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului P. apreciază că nemotivarea sentinței a fost criticată prin motivele de recurs inițiale, nefiind vorba de un real motiv de ordine publică.
Recurentul-intervenient I. M. P., având cuvântul asupra cererii sale de recurs, solicită admiterea acesteia. Arată că în speță nu este necesară o hotărâre judecătorească de achitare, având în vedere disp.art.2 ale Legii nr.221/2009 ce stabilesc că toate sentințele de condamnare politică sunt nule de drept.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 25 aprilie 2013.
Pronunțată în ședința publică de la data de 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
I. D. M. IlieCristian O.
GREFIER, C. I.
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.779
Ședința publică de la 25.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - C. O.
GREFIER - C. I.
* * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant I. D. A., de recurentul intervenient I. M. P., de recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și de către recurentul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1570 din 24.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru – reparare prejudicii erori judiciare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate intimatului-pârât să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 25 aprilie și a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.12.2008 la Tribunalul București reclamantul I. D. A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării privative de libertate aplicată tatălui său – I. I. G., și, totodată, să fie obligat pârâtul la repararea prejudiciului material și moral ce a fost cauzat prin acțiunile desfășurate de organele de represiune ale regimului comunist anterior.
În motivarea acțiunii s-a arătat că autorul reclamantului a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de detenție grea pentru activitate intensă contra clasei muncitoare în perioada în care deținea funcția de Comisar de Poliție, respectiv 1936- 1948, pedeapsă ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.44/08.02.1955 pronunțată de Tribunalul M. Oraș Stalin.
Reclamantul a învederat că prin sentința penală nr.16/05.03.2008 dată de Tribunalul M. Teritorial București s-a reținut că în prezent infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea tatălui reclamantului este dezincriminată și că a fost obținută reabilitarea judecătorească a autorului petentului.
S-a mai arătat în cererea de chemare în judecată că pedeapsa cu caracter politic aplicată tatălui reclamantului a atras consecințe negative sub forma persecuțiilor și cu privire la membrii familiei acestuia, astfel mama reclamantului care era de profesie învățătoare nu a putut să lucreze în perioada detenției soțului său, totodată reclamantul fiind nevoit să suporte permanent discriminări în sensul că nu a putut să ocupe anumite funcții compatibile cu rezultatele și pregătirea sa profesională, fiind astfel marginalizat în societate, iar după executarea pedepsei, tatăl reclamantului a fost obligat să desfășoare diverse activități inferioare pregătirii sale profesionale, totodată susnumitului fiindu-i alterată starea de sănătate.
Reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata de despăgubiri în valoare totală de 4.000.000 euro din care 2.700.000 euro reprezintă despăgubiri materiale, iar diferența de 1.300.000 constituie daune morale.
La data de 22.06.2009, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare, întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009, prin care a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării suferite de tatăl său, repunerea în drepturi a acestuia și acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate, precum și daune morale.
La aceeași dată a fost formulată de către I. M. P. o cerere de intervenție în interes propriu prin care s-a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării aplicate autorului intervenientului - I. A. I. G., să se dispună repunerea în drepturi a acestuia și totodată acordarea de daune materiale și morale, cerere admisă în principiu la termenul de judecată din data de 12.10.2009, în raport de dispozițiile art.49 și următoarele Cod procedură civilă.
Reclamantul și intervenientul au depus la dosar o cerere precizatoare în cuprinsul căreia arată că înțeleg să pretindă de la pârâtul S. R. despăgubiri, după cum urmează:
1. pentru prejudiciul moral suferit de tatăl petenților și familia sa în timpul celor 7 ani de detenție grea;
2. pentru prejudiciul material suferite de condamnat și familia sa ulterior executării pedepsei în perioada celor 13 ani până la pensionare ca urmare a imposibilității acestuia de a găsi un loc de muncă adecvat pregătirii sale juridice superioare;
3. pentru prejudiciul material suferite de condamnat în cei 15 ani ulterior pensionării (1968 – 1983) ca urmare a pensiei foarte mici, situație generată de condamnarea cu caracter politic;
4. pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea cu caracter politic și imposibilitatea de a găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale precum și ca urmare a pierderii statutului social și marginalizării permanente în cadrul societății.
Prin sentința civilă nr.1570/24.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis, în parte, acțiunea modificată și completată formulată de către reclamantul I. D. A., a constatat caracterul politic al condamnării de 7 ani închisoare ce a fost aplicată tatălui reclamantului și intervenientului I. A.I. G., prin sentința penală nr.44/12.02.1955 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial, Orașul Stalin (B.), pentru comiterea faptei prevăzute de art. 193/1 Cod Penal, a fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale în sumă de 3.900.690,49 lei și, pe cale de consecință, au fost respinse atât celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantului și intervenientului defunctul I. A. I. G. care a deținut funcția de Comisar Șef al Poliției Române a fost condamnat prin sentința penală nr.443/12.02.1955 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial Oraș Stalin la o pedeapsă de 7 ani detenție grea și confiscarea totală a averii personale, pentru comiterea infracțiunii de activitate intensă împotriva clasei muncitoare și activității revoluționare, faptă incriminată de prevederile art.193/1 alin.1 Codul penal.
Prin sentința penală nr.16/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București s-a reținut că în prezent este dezincriminată fapta pentru care s-a dispus anterior condamnarea autorului reclamantului și intervenientului.
Nu a rezultat din probele existente la dosar că descendenții defunctului ar fi beneficiat de măsuri reparatorii față de pedeapsa privativă de libertate ce a fost aplicată autorului reclamantului.
Potrivit art.1 din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora prevede: ”constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945”.
Pe de altă parte, textul art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 stabilește că: „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare…c) repunerea în drepturi în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare sa dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară”.
În cauza de față, reclamantul și intervenientul sunt fiii defunctului I. I. A. G. condamnat prin sentința penală nr.44/1955 a Tribunalului M. Oraș Stalin la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și confiscarea totală a averii personale.
Prima instanța a apreciat că în speță se configurează existența unei condamnări cu caracter politic ce a fost aplicată de către organele de represiune ale regimului comunist, tatălui reclamantului și intervenientului, în condițiile în care defunctul I. I. A. G. deținea funcția de Comisar Șef de Poliție, iar activitatea desfășurată în această calitate nu era agreată de regimul totalitar anterior fiind considerată contrară intereselor clasei muncitoare și ca atare contrarevoluționară.
În raport de aceste considerente, instanța a constatat caracterul politic al pedepsei de 7 ani detenție grea ce a fost aplicată autorului reclamantului și intervenientului, prin sentința penală nr.44 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial Oraș Stalin pentru comiterea infracțiunii incriminate de art.193/1 Codul penal.
S-a solicitat prin acțiunea completată obligarea pârâtului S. R. la plata de despăgubiri materiale, acest prejudiciu fiind generat de condamnarea cu caracter politic aplicată autorului reclamantului și intervenientului prin sentința penală mai sus menționată pronunțată de Tribunalul M. B..
Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului material ce a fost provocat autorului reclamantului și intervenientului prin hotărârea de condamnare cu caracter politic s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile.
Pe baza materialului probator al cauzei și în raport de prevederile art.504 și următoarele Cod procedură penală și ale Legii nr.221/2009 în concordanță cu legislația și jurisprudența CEDO, instanța a apreciat că este întemeiată cererea formulată de reclamant și intervenient în acest sens doar cu privire la suma de 3.900.690,49 lei reprezentând prejudiciu material aferent perioadei 1948-1983, valoare evidențiată în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C. A., capăt de cerere care a fost parțial admis.
Reclamantul și intervenientul au pretins acordarea de despăgubiri și pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor și de întreaga familie ca urmare a condamnării cu caracter politic aplicată tatălui lor de către organele de represiune ale regimului anterior prin sentința penală pronunțată de Tribunalului M. Teritorial Oraș Stalin.
Textul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 stabilește că instanța de judecată poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral generat de hotărârea de condamnare cu caracter politic însă a reținut tribunalul că această normă legală a fost declarată ca fiind neconstituțională prin Deciziile nr.1358 și 1360/2010 ce au fost adoptate de către Curtea Constituțională pe parcursul judecării procesului, ori este cunoscut faptul că deciziile date de Curtea Constituțională sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia în interesul Legii nr.12/2011 prin care s-a reținut că urmare a publicării celor două decizii ale Curții Constituționale, dispozițiile art.5 alin.1, lit.a teza 1 din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și ca atare nu mai pot constitui temei juridic în acest sens.
În aceste condiții s-a apreciat că nu pot fi acordate daune morale conform solicitărilor formulate de cei doi descendenți ai persoanei condamnate politic în regimul comunist, neexistând o reglementare specială în acest sens care să abiliteze instanța de judecată să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor morale pretinse, așa încât cererea a fost respinsă.
În ceea ce privește cererea formulată de reclamant și de intervenient referitor la repunerea în drepturi a autorului lor, textul art.5 alin.1 lit.c din Legea nr. 221/2009 prevede că se poate dispune obligarea Statului R. la repunerea în drepturi în ipoteza în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
În speță, prin sentința penală nr.44/1955 pronunțată de Tribunalului M. Teritorial Oraș Stalin s-a dispus condamnarea tatălui reclamantului și intervenientului la pedeapsa de 7 ani temniță grea și confiscarea totală a averii personale, hotărârea menționată necuprinzând dispoziții referitoare la decăderea din drepturi ori degradarea militară.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și intervenientul, MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
1. Reclamantul și intervenientul au invocat prevederile art.3041 Cod procedură civilă, susținând că sentința primei instanțe este nelegală sub mai multe aspecte:
- Au arătat că prima instanță nu a ținut seama de expertiza tehnică efectuată în cauză, în raport de care valoarea prejudiciului a fost stabilită prin actualizarea cu dobânda legală până la data introducerii acțiunii, potrivit obiectivelor încuviințate, dar și în continuare, până la data plății efective.
- În privința daunelor morale, se arată că în ipoteza derulării neconstituționalității art.5 alin.1 lit.a din Legea nr221/2009, care prevedea dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral, instanța urma să soluționeze cererea în raport de prevederile art.504 Cod procedură penală, care se aplică prin analogie, dar și de prevederile dreptului comun, respectiv de principiile generale de drept civil.
Instanța a refuzat, însă, să aplice cu prioritate normele convenționale, astfel cum se impunea, sens în care s-a produs încălcarea accesului liber la justiție și judecarea inechitabilă a pricinii.
- A fost greșit respinsă cererea privind repunerea în drepturi a autorului recurenților (reclamant și intervenient), inclusiv sub aspectul decorării post-mortem a acestuia, respectiv a reînhumării cu onoruri militare; măsura degradării militare are caracter politic și face parte din categoria măsurilor punitive dispuse de regimul comunist, chiar dacă nu a fost dispusă prin hotărâre de condamnare.
- În sfârșit, recurenții au susținut că nu li s-au acordat integral cheltuielile de judecată ocazionate de proces, menționând onorariul de expert (2000 lei), onorariul de avocat avansat de fundația ICAR (6000 lei) și cheltuielile efectuate pentru obținerea documentației de la C.N.S.A.S.
2. P. de pe lângă Tribunalul București a criticat soluția pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei aplicări în cauză a prevederilor art.504 și următoarele Cod procedură penală, respectiv a dispozițiilor Legii nr.221/2009.
În acest sens arată că potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, persoanele care au suferit o condamnare penală cu caracter politic și, după decesul acestora, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot să solicite daune materiale reprezentând exclusiv echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite iar în cazul în care nu au fost acordate despăgubiri prin echivalent în condițiile unor legi speciale, fără a fi inclus echivalentul salariului sau pensiei neîncasate ca urmare a pierderii locului de muncă.
Ca atare, pentru aceste sume, s-a apreciat în mod eronat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.504 Cod procedură penală, respectiv prevederile Legii nr.221/2009.
Pe de altă parte, recurentul a susținut că instanța nu a analizat îndeplinirea cerințelor art.504 Cod procedură penală, ipoteză în care ar fi observat că în baza acestui text legal pot fi acordate despăgubiri doar atunci când există o sentință penală definitivă de achitare în urma rejudecării cauzei.
3. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția pentru nelegalitate, în considerarea prevederilor art.304 pct.7 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
- Susține recurentul că din considerentele sentinței recurate nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conform prevederilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă; prima instanță nu a făcut decât să preia concluziile raportului de expertiză și susținerile reclamantului și intervenientului.
- În mod greșit a analizat instanța cererea formulată, din perspectiva prevederilor art.504 și următoarele Cod procedură penală, respectiv a prevederilor Legii nr.221/2009, fiind astfel nesocotit principiul de drept specialia generalibus derogant.
Nelegalitatea soluției de acordare a despăgubirilor materiale în temeiul prevederilor art.504 Cod procedură penală rezidă în lipsa situației premisă reprezentată de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de achitare, moment de la care se calculează termenul de 18 luni pentru formularea acțiunii în repararea pagubei. Instanța nu face referire în cuprinsul considerentelor la aceste împrejurări, sens în care hotărârea nu este motivată sub raportul incidenței textului de lege arătat.
P. trebuia analizată, apreciază recurentul, numai prin raportare la prevederile Legii nr.221/2009. Or, suma de bani acordată de instanță cu titlu de despăgubiri materiale nu face obiectul art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, norma reglementând exclusiv acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile când a prevăzut modalitatea arătată de reparare a prejudiciului cauzat de măsura administrativă cu caracter politic, fiind condiționată acordarea despăgubirilor de nerestituirea bunului în natură sau prin echivalent în temeiul Legii nr.10/2001 sau al Legii nr.247/2005.
Despăgubirile reprezentând diferența dintre media veniturilor salariale realizate de autorul petenților în perioadele arătate în cerere și cele efectiv încasate, precum și sumele ce ar fi putut fi încasate de acesta cu titlu de pensie, în măsura în care pensia sa ar fi fost aferentă drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute anterior arestării, nu se pot fundamenta pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
- Expertiza contabilă întocmită în cauză nu precizează metoda de calcul utilizată, după cum nu face referire la moneda în care se exprimă prejudiciul.
Nu se ține seama, indiferent de perioada analizată, de împrejurarea că salariul ce putea fi obținut de autorul reclamantului nu putea să depășească nivelul maxim al salariului stabilit prin acte normative aferent perioadei respective. În același sens, pensia nu poate depăși nivelul maxim al salariului tarifar, în condițiile în care aceasta se calculează ca procent din salariul tarifar.
În ciuda observațiilor formulate, instanța nu a încuviințat obiecțiunile referitoare la aprecierile și constatările expertizei, dar nici solicitarea privind efectuarea unei contraexpertize, fiind astfel încălcată garanția constituțională a dreptului la apărare.
Recurentul – reclamant și recurentul – intervenient au formulat întâmpinare la recursurile promovate de M. P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, susținând în esență că criticile formulate de cei doi recurenți se bazează pe interpretări greșite ale normelor la care se face trimitere.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul recurentului reclamant și recurentului intervenient Fundația ICAR solicitând admiterea recursului promovat de aceștia.
Solicitarea formulată de recurenții I. D. A. și I. M. P. în sensul recalificării căii de atac a fost respinsă, Curtea apreciind că a fost corect investită, date fiind considerațiile expuse în preambulul prezentei decizii, precum și prevederile Legii nr.202/2010 privind accelerarea soluționării proceselor.
Recurenții persoane fizice, precum și recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au formulat concluzii scrise, reclamantul și intervenientul depunând la dosar înscrisuri reprezentând soluții de practică judiciară pronunțate în cauze similare, după caz, asemănătoare.
Examinând legalitatea sentinței atacate, din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că recursurile promovate sunt întemeiate.
Argumentele care stau la baza admiterii recursurilor promovate răspund, deopotrivă, criticilor formulate de fiecare dintre părțile recurente, sens în care vor fi subsumate unui considerent comun, potrivit celor ce succed.
Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul I. D. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea caracterului politic al „aplicării unor măsuri preventive” și „condamnării pe nedrept, în perioada 1948 – 1955”, a tatălui său, I. I. G., respectiv al „supunerii la supraveghere, privațiuni și persecuții” a părintelui și familiei sale, atât în timpul detenției, cât și ulterior, până în anul 1989, precum și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile întreprinse de organele de poliție politică li represiune.
Acțiunea s-a fundamentat pe prevederile art.998, 999 Cod civil, ale art.504 – 506 Cod procedură penală, respectiv pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului (fără ca acestea din urmă să fie indicate în concret).
Ulterior, la data de 22.06.2009, cererea de chemare în judecată a fost completată (fila 134 dosar, vol.I), solicitându-se în mod explicit „constatarea caracterului politic al condamnării penale, precum și despăgubiri morale, despăgubiri pentru bunurile confiscate și repunerea în drepturi”, în baza dispozițiilor Legii nr.221/2009, pentru ca la data de 12.10.2009 (fila 143 din vol I), reclamantul și intervenientul să precizeze pretențiile deduse judecății în sensul acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în timpul anilor de detenție de tatăl și familia acestuia, în perioada ulterioară eliberării acestuia, până la data pensionării și în perioada ulterioară pensionării, respectiv acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral determinat de condamnarea politică, pierderea statutului social și afectarea relațiilor de familie; au solicitat, totodată, acordarea „post-mortem” a gradului de chestor general al poliției române tatălui acestora, decorarea acestuia în același regim cu Ordinul Național Steaua României și reînhumarea sa cu onorurile militare, potrivit gradului și decorației.
Evaluarea analitică a petitului cererii conduce, în mod neechivoc, la concluzia că temeiul juridic al pretenției formulate sub toate aspectele este dat, deopotrivă, de dispozițiile art.998 – 999 din Codul civil, ale art.504 – 506 din Codul de procedură penală, precum și de prevederile Legii nr.221/2009, sens în care nu poate fi primită susținerea reclamantului și intervenientului, potrivit căreia fundamentul juridic al cererii de despăgubiri (sub ambele forme) este reprezentat exclusiv de prevederile art.504 – 506 Cod procedură penală.
Astfel cum reiese din considerentele hotărârii judecătorești atacate, tribunalul a apreciat asupra temeiniciei cererii referitoare la acordarea despăgubirilor materiale din perspectiva prevederilor „art.504 și următoarele Cod procedură penală și ale Legii nr.221/2009 în concordanță cu legislația și jurisprudența CEDO".
Despăgubirile de ordin moral subsecvente condamnării cu caracter politic, au fost privite prin prisma prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, ce au făcut obiectul analizei instanței de contencios constituțional și declarate neconstituționale prin deciziile nr.1358/2010 și 1360/2010.
A conchis tribunalul că, grație acestei împrejurări, lipsește reglementarea specială care să îndrituiască instanța să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor morale pretinse.
Curtea constată, așadar, că prima instanță a ignorat dispozițiile art.998 și 999 din Codul civil atunci când a procedat la analiza cererii de acordare a despăgubirilor materiale, deși normele arătate au fost expres indicate în cuprinsul cererii introductive de instanță ca temei al reparării prejudiciului produs tatălui petenților (reclamant și intervenient), precum și familiei acestuia în urma măsurilor punitive aplicate de organele regimului comunist.
De vreme ce prin cererea completatoare și precizatoare, temeiul juridic al acțiunii nu a fost modificat, instanța era chemată să analizeze temeinicia pretenției vizând despăgubirile materiale din perspectiva tuturor normelor indicate de reclamant.
Aceeași constatare se impune și în legătură cu analiza temeiului juridic al solicitării de acordare a daunelor morale, soluționate astfel cum s-a arătat, exclusiv din perspectiva dispozițiilor legii speciale (Legea nr.221/2009), deși cererea privind repararea prejudiciului produs (din punct de vedere generic) s-a sprijinit, deopotrivă, pe prevederile art.998 și 999 din Codul civil, respectiv ale art.504 – 506 din Codul de procedură penală.
Prin urmare, pentru a se aprecia că fondul cererii deduse judecății a fost cercetat sub toate aspectele, prima instanță urma să procedeze la o analiză a temeiniciei solicitării de acordare a daunelor circumscrisă temeiurilor juridice avute în vedere la momentul formulării cererii.
Deopotrivă, apreciază Curtea, se susține critica referitoare la nemotivarea hotărârii judecătorești atacate, sub aspectul modalității de argumentare a temeiniciei cererii vizând daunele materiale.
Astfel cum s-a arătat, din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere atât dispozițiile art.504 – 506 Cod procedură penală, dar și prevederile speciale ale Legii nr.221/2009, deși ambele categorii de norme reglementează distinct situațiile premisă ale dezdăunării, stabilind, de asemenea, diferit, categoriile de prejudiciu susceptibil a fi supus reparației și întinderea acestuia.
Prima instanță nu a arătat în concret în ce constă corespondența situației de fapt cu norma juridică aplicată, după cum nu a particularizat cărui regim juridic i se circumscrie situația de fapt din cauza dedusă judecății.
Cercetarea judecătorească presupune, deopotrivă, stabilirea corectă a situației de fapt și aplicarea normei de drept care o disciplinează, numai într-o atare ipoteză putând fi exercitat în deplinătatea atribuțiilor sale controlul judiciar.
În alte cuvinte, se impune ca prima instanță să analizeze cererea din perspectiva regimului juridic aplicabil, situațiile fiind diferite în raport de incidența uneia sau alteia dintre normele indicate în cerere, consecința fiind că eventualele apărări, după caz critici, se circumscriu manierei de soluționare a acțiunii, sub aspectul arătat.
După cum în cauză se va aprecia că sunt incidente anumite prevederi (dintre cele menționate ca temei juridic), vor fi avute în vedere pentru aprecierea temeiniciei solicitării privind despăgubirile materiale, fie veniturile neîncasate de autorul petenților (după caz, diferența dintre veniturile cuvenite și cele efectiv încasate) în perioadele indicate în cerere (art.504 – 506 Cod procedură penală), fie contravaloarea bunurilor confiscate care urmează a fi indicate spre aprecierea cuantumului dezdăunării (art.5 lit.b din Legea nr.221/2009), dar și alte aspecte concrete ținând de evaluarea și repararea prejudiciului (în măsura în care se stabilește incidența dreptului comun, dat de art.998, 999 Cod civil).
În privința cadrului procesual, se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost corect soluționată în contextul pretenției referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării și acordarea daunelor morale, legitimarea procesuală a pârâtului rezultând în ipoteza dată, ope legis.
Cu privire la celălalt petit în legătură cu care se invocă lipsa calității procesuale pasive a Statului R., urmează a se aprecia de către instanța de trimitere, care va avea în vedere, în ansamblu, dovezile administrate, precum și îndrumările formulate cu ocazia soluționării căilor de atac declarate.
În consecință, în temeiul considerațiilor expuse și având în vedere dispozițiile art.312 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile, va casa în parte sentința recurată și va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul București - cererea reclamantului și a intervenientului, având ca obiect despăgubiri materiale și despăgubiri morale, întemeiate pe art.504 Cod procedură penală și art.998 și următoarele Cod civil, va menține celelalte dispoziții referitoare la constatarea caracterului politic și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic și daune morale întemeiate pe art.5 lit.a din Legea nr.221/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul-reclamant I. D. A., de recurentul intervenient I. M. P., de recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și de către recurentul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1570 din 24.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008.
Casează, în parte, sentința civilă recurată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul București - cererea reclamantului și a intervenientului, având ca obiect despăgubiri materiale și despăgubiri morale, întemeiate pe art.504 Cod procedură penală și art.998 și următoarele Cod civil.
Menține celelalte dispoziții referitoare la constatarea caracterului politic și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic și daune morale întemeiate pe art.5 lit.a din Legea nr.221/2009.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. C. O.
GREFIER
C. I.
Red.C.O.
Tehnored.C.S.
2 ex./2013
T.B.Secția a III-a Civilă – C.T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 774/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 131/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
