Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 52/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 52/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.52
Ședința publică de la 22.01.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. O. M. NASR, împotriva încheierii de ședință din data de 12.03.2014, precum și împotriva deciziei civile nr. 1205 A din 17.09.2014, ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. A..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Dirman D., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. O. M. Nasr, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocatul G. A., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante G. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentului pârât, în dovedirea motivelor de recurs, solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, în cadrul căreia dorește să facă dovada faptului că partea pe care o reprezintă a expediat nenumărate sume de bani intimatei reclamante după vânzarea garsonierei, precum și a efectuat călătorii la domiciliul intimatei, în Anglia.
Depune la dosar înscrisurile de care a făcut vorbire, un exemplar fiind comunicat și părții adverse.
Avocatul intimatei reclamate solicită acordarea unui termen pentru a putea expedia toate înscrisurile părții pe care o reprezintă, în vederea exprimării unui punct de vedere de către aceasta, față de împrejurarea că are domiciliul în Anglia.
Avocatul recurentului pârât învederează faptul că aceste înscrisuri sunt depuse la dosar și în fazele procesuale anterioare.
Avocatul intimatei reclamante arată că în situația în care aceste înscrisuri se regăsesc deja la dosarul cauzei înțelege să invoce excepția inadmisibilității, motivat de faptul că acestea nu sunt utile cauzei.
Curtea, pentru a da posibilitate avocatului intimatei reclamante să verifice setul de înscrisuri astăzi depus la dosarul cauzei, pentru ca acesta să se edifice, dispune reluarea cauzei.
La reluarea cauzei, se prezintă avocatul Dirman D., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. O. M. Nasr, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care a atașat-o la dosar și avocatul G. A., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante G. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, atașată la dosar.
Avocatul intimatei reclamante arată că, verificând înscrisurile solicitate a fi administrate ca probatoriu nou în recurs, a constatat că acestea se regăsesc la dosarul cauzei, mai exact la filele 35-51 din dosarul de fond.
Avocatul recurentului pârât confirmă susținerile părții adverse. Precizează faptul că a înțeles să le depună în această fază procesuală motivat de faptul că instanța de apel nu a cercetat înscrisurile administrate în primă instanță. Înțelege să le depună la dosarul de recurs pentru o mai ușoară lecturare.
Având în vedere împrejurarea că înscrisurile solicitate a fi administrate ca probatoriu nou în recurs se regăsesc la filele 35-51 din dosarul de fond, Curtea restituie apărătorului recurentului aceste înscrisuri.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, având în vedere următoarele considerente:
Învederează faptul că prin motivele de recurs a formulat critici și împotriva încheierii de ședință din 12.03.2014, încheiere prin care s-au propus probele.
Apreciază că instanța de apel în mod greșit a respins solicitarea recurentului pârât de astăzi privind administrarea probei cu interogatoriu, motivând hotărârea în sensul că pârâtul nu a făcut dovada susținerilor, având în vedere că această probă era pertinentă, concludentă și utilă cauzei pentru că putea consta într-o mărturisire expresă a reclamantei.
Chiar în situația în care această probă nu era admisă, apreciază că cel puțin proba cu expertiză tehnică trebuia să fie admisă, deoarece, în fața instanței de fond s-a administrat o expertiză și la care pârâtul nu a fost convocat. Mai mult decât atât, expertul nu s-a prezentat la fața locului, iar prin lucrarea întocmită menționează că estimează că imobilul ar avea o valoare de 30.000 lei. Or, solicită a se avea în vedere faptul că este vorba despre un teren în suprafață de 200 mp și care este situat în spatele Casei Poporului, motiv pentru care acesta nu poate avea o valoare numai de 30.000 lei.
Învederează faptul că în fața instanței de fond a invocat nulitatea raportului de expertiză pentru lipsa convocării părții, însă instanța a respins această excepție fără să motiveze. În aceste condiții, apreciază că la instanța de apel era necesar a se efectua un nou raport de expertiză și care să cuprindă și valoarea care a condus la îmbunătățirea imobilului, având în vedere împrejurarea că pârâtul, prin cererea reconvențională, a solicitat să i se acorde sporul de valoare adus imobilului.
Consideră că, până la acest moment, instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea sporului de valoare, pentru că prin expertiza efectuată nu s-a avut în vedere acest aspect.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului declarat împotriva încheierilor de ședință, față de împrejurarea că partea formulase critici împotriva încheierii prin care invocase nulitatea raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe.
Având în vedere aceste considerente, apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată.
Consideră că motivarea instanței referitoare la faptul că recurentul pârât nu a făcut dovada remiterii vreunei sume de bani obținuți din vânzarea garsonierei către intimata reclamantă, este greșită prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dovezi din care rezultă că timp de 5 luni, la un interval de 2-3 zile, recurentul trimitea bani, iar ulterior, timp de 4 luni de zile, a expediat lunar sume de bani intimatei reclamante. Mai mult decât atât, urmează a se avea în vedere faptul că pârâtul a depus la dosar contractele de vânzare cumpărare privind achiziționarea, respectiv înstrăinarea unui autoturism, iar din suma comună de bani a mers în Anglia la intimata reclamantă, unde a locuit timp de o săptămână pentru a lămuri aspectul legat de divorțul pe care reclamanta l-a promovat.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că intimata reclamantă nu a făcut nici o dovadă în sensul că ar fi trimis vreo sumă de bani în țară.
În ceea ce privește imobilul ce a fost atribuit intimatei reclamante, solicită a se constata faptul că recurentul pârât a avut o contribuție majoră la edificarea acestui bun, aspect care rezultă din probele administrate în cauză și cu toate acestea instanța de apel atribuie o cotă de ½ din acest imobil intimatei reclamate.
Referitor la terenul situat în București, ., sector 5, urmează a se constata că motivarea instanței de apel - în sensul că recurentul pârât nu a făcut dovada contribuției cu fonduri proprii la dobândirea terenului - este una greșită, câtă vreme, din probatoriul administrat și mai exact din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă contrariul. În acest sens, urmează a se avea în vedere că martorii au declarat că l-au împrumutat pe pârât cu suma de 6000 USD pentru cumpărarea terenului, bani care le-au fost restituiți după ce respectiva sumă i-a fost expediată de către părinții săi din Egipt. Solicită a se avea în vedere faptul că în perioada în care a fost cumpărat acest bun, intimata reclamantă era plecată în India. Mai mult decât atât, în primele luni de când a ajuns în India, tot recurentul pârât a fost acela care i-a trimis părții adverse diferite sume de bani pentru că aceasta nu era angajată, iar ulterior, recurentul i-a asigurat financiar și reîntoarcerea în țară.
În ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiata de părți, urmează a se avea în vedere că recurentul pârât a făcut dovada faptului că de la încheierea acestui contract și până la decesul persoanei respective, perioadă care a fost de numai 3 luni de zile, intimata reclamantă a fost în Anglia.
Cu privire la aceste critici care fac trimitere directă la probatoriul administrat în fața instanțelor de fond și apel, Curtea solicită apărătorului recurentului pârât să precizeze în ce temei de nelegalitate înțelege să le încadreze.
Avocatul recurentului pârât precizează că înțelege să invoce dispozițiile art. 304 pct. 7, motivat de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate, respectiv de a soluționa apelul declarat și împotriva încheierilor de ședință, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța nu a avut în vedere și nu a dat o dezlegare înscrisurilor administrate.
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra soluției din cererea reconvențională, Curtea solicită apărătorului recurentului pârât să precizeze dacă această critică a făcut și obiect al apelului.
Avocatul recurentului pârât consideră că instanța poate verifica acest aspect, prin lecturarea motivelor de apel.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Se susține de partea adversă faptul că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au fost luate în considerare de către instanța de apel.
Consideră că aceste înscrisuri nu au nici un fundament, netinzând la dovedirea acțiunilor recurentului pârât. Solicită a se observa că prin înscrisurile anexate la filele 35-51 din dosarul de fond, sunt menționate data și sumele potrivit cu care partea adversă consideră că ar fi îndreptățit să obțină o cotă majoritară, de 80 % la dobândirea bunurilor comune. Astfel, înscrisul de la fila 37 menționează suma de 100 euro, expediată la data de 08.09.2007; fila 42 reprezint un înscris care atestă expedierea sumei de 216 euro la data de 21.12.2007; fila 36 reprezintă un înscris care atestă expedierea sume de 215 euro la data de 16.908.2007. Prin urmare, se poate constata că toate aceste înscrisuri reprezintă sume infime, date după sfârșitul anului 2007.
În ceea ce privește dobândirea proprietății, arată următoarele: garsoniera a fost dobândită în anul 2007, fiind vândută în același an și așa cum afirmă și partea adversă, persoana pentru care trebuia prestată întreținerea a decedat după câteva luni.
Se susține de către recurentul pârât faptul că partea pe care o reprezintă nu a prestat întreținere, deoarece era plecată. Arată că a dovedit printr-un act notarial, prin care notarul confirma prezența intimatei reclamante, că la data respectivă doamna G. A. era în țară.
Menționează că prețul garsonierei a fost de 41.000 euro, astfel încât apreciază că nu pot fi avute în vedere susținerile părții adverse în sensul că a expediat sume de bani substanțiale din prețul obținut din vânzarea garsonierei.
În privința terenului, arată că acesta a fost achiziționat în anul 2003 și nu în anul 2007. Toată comuniunea de bunuri supusă partajului a fost dobândită cu mult înainte de expedierea acestor sume de către recurentul pârât, iar valoarea comunității de bunuri depășește cu mult sumele menționate prin înscrisurile invocate de partea adversă.
Învederează faptul că toate argumentele părții adverse au fost analizate și reținute ca atare de către instanțele anterioare.
Solicită obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2918 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.11 din 14.01.2015, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 17.06.2009, sub nr. 6998/2009, reclamanta O. A. a chemat în judecată pe paratul O. M. Nasr Mekhayi, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună: desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a paratului, revenirea sa la numele anterior casatoriei, acela de G. și partajarea bunurilor dobândite în timpul casatoriei, respectiv: imobilul constructie și teren, din ., sector 5; autoturismul Mercedes; un drept la creanta din vanzarea garsonierei din ., ., sector 5; . . de bar, în ., sector 5.
În motivare reclamanta a arătat, în esență, că părțile sunt despartite în fapt din noiembrie 2007 și că relatiile conjugale s-au deteriorat iremediabil, din culpa exclusivă a pârâtului.
În drept: art. 37, art. 38 al. 1, art. 42 alin. 1 și 3, art. 40 al. 3, art. 100 al. 1, art. 43 al. 3 Cod Fam.
La data de 25.09.2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanta este singura care dorește destrămarea căsătoriei.
În drept au fost invocate disp. art. 115-118 C..
Prin sentința civilă nr. 4044/2010, Judecătoria sector 5 București a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de G. și a disjuns capătul de cerere privind partajul bunurilor comune, cu privire la care s-a format un nou dosar având nr._ .
La termenul de judecată din data de 17.09.2010, pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională la cererea având ca obiect partajul bunurilor comune prin care a solicitat ca instanța să constate că masa partajabilă se compune din imobil – teren și construcție situat în București, ., sector 5, să constate că la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei a avut o contribuție de 80% și să îi atribuie imobilul cu obligarea la plata unei sulte.
În motivare a arătat că prin contractul de novație autentificat sub nr. 158 la BNP M. M. a dobândit imobilul teren în suprafață de 143,18 mp situat în București, ., sector 5 și că ulterior, la data de 12.06.2006, a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 2187 la BNP Totis A. și Totis E. imobilul situat în București, ., ., .. A mai menționat că acest din urmă imobil a fost înstrăinat la data de 21.12.2007, banii obținuți în urma vânzării fiind folosiți pentru achiziționarea unui autoturism Mercedes și pentru realizarea construcției din .; a mai precizat că și autoturismul a fost înstrăinat, suma obținută fiind folosită pentru acoperirea cheltuielilor la . .> La data de 27.10.2011, pârâtul reclamant a depus cerere precizatoare prin care a evaluat imobilul la suma de 24.674 lei.
La data de 28.10.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere completatoare și precizatoare prin care a arătat că bunurile din masa partajabilă sunt: imobilul teren și construcție din București, ., sector 5 și un drept de creanță din vânzarea garsonierei din București, ., ., .. Prin întâmpinarea la cererea reconvențională a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Reclamanta pârâtă a arătat că terenul a fost cumpărat în anul 2003, cu banii proveniți din profitul firmei reclamantei pârâte și că pârâtul reclamant nu avea nici la acel moment și nici în prezent nu are dreptul să dobândească teren în proprietate având în vedere că este cetățean străin și nu face parte din Uniunea Europeană. Cu privire la imobilul garsonieră a arătat că pârâtul reclamant l-a vândut după plecarea ei din țară și că prețul încasat și l-a însușit în totalitate.
Prin sentința civilă nr. 2545/21.03.2013, Judecătoria sectorului 5 București a admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote egale de contribuție, dreptul de proprietate asupra construcției situata în București, ., sector 5, a atribuit reclamantei pârâte în deplină proprietate și posesie construcția situată în București, ., sector 5 și a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 83.400 de lei cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, a constatat că pârâtul reclamant a avut o cotă de contribuție de 50% la dobândirea de către reclamanta pârâtă a dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, ., sector 5, înscris în cartea funciară nr._ a mun. București sector 5 sub nr._ și a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 3650 USD, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând ½ din prețul de cumpărare al terenului, a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 20.500 euro, în echivalent în lei, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând ½ din prețul încasat de pârâtul reclamant în urma vânzării apartamentului nr. 102, situat în București, ., ., sector 5, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Părțile s-au căsătorit la data de 01.07.1994, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 4044/25.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 311/2011 a Tribunalului București (f.71).
În timpul căsătoriei, prin contractul de novație autentificat sub nr. 2048/01.07.2003 la BNP M. M. (146-149), reclamanta pârâtă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, ., sector 5 în suprafață de 143,18 mp.
Tot în timpul căsătoriei pe acest teren a fost edificată o construcție, aspect recunoscut de ambele părți și relatat și de martorii audiați în cauză; pentru această construcție părțile nu dețin autorizație de construire.
În urma expertizei (f163-167) efectuate în cauză, construcția a fost evaluată la suma de 166.800 de lei; evaluarea s-a realizat în funcție de actele din dosar, pârâtul reclamant nepermițându-i în mod repetat expertului accesul în imobil.
La data de 12.06.2006, pârâtul reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 102, situat în București, ., . în temeiul contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 2187 de BNP Totis A. M. și Totis E. A., (f.80-81), apartament pe care acesta l-a înstrăinat ulterior, la data de 21.12.2007 pentru suma de 41.000 euro (83-84).
Având în vedere că pârâtul reclamant este cetățean străin și dispozițiile Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor (act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de novație), instanța a reținut că acesta nu putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului din ., sector 5 și deci că terenul nu face parte din masa partajabilă. În schimb, instanța a considerat că, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, pârâtul reclamant are un drept de creanță împotriva reclamantei pârâte pentru contribuția lui la cumpărarea terenului.
În ceea ce privește construcția de pe teren, având în vedere că aceasta a edificată în timpul căsătoriei și disp. art. 30 C.fam instanța a constatat că aceasta are caracter de bun comun și prin urmare intră în masa bunurilor de împărțit.
Cu privire la apartamentul nr. 102, situat în București, ., ., sector 5, instanța a reținut că acesta a fost bun comun al soților dar a fost înstrăinat de către pârâtul reclamant în timpul căsătoriei; prin urmare, suma de bani încasată de pârâtul reclamant în urma vânzării a reprezentat tot un bun comun. Pârâtul reclamant nu a făcut vreo dovadă în sensul că a remis vreo parte din acești bani reclamantei pârâte. Față de considerentele sentinței de divorț, din care rezultă că reclamanta pârâtă a plecat din țară în noiembrie 2007, fără ca de atunci să se mai întoarcă, instanța a reținut că la momentul înstrăinării apartamentului părțile erau deja despărțite în fapt. Prin urmare, instanța a considerat că reclamantul pârât a dispus singur de suma de bani (acesta învederând de altfel prin chiar cererea reconvențională că a folosit banii pentru a cumpăra un autoturism pe care de asemenea l-a vândut ulterior) și că reclamanta pârâtă este îndreptățită să primească o parte din acești bani, conform cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor comune instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor Codului familie rezultă pe lângă o prezumție relativă de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și o prezumție relativă de egalitate a contribuțiilor soților la dobândirea lor, prezumție izvorâtă din chiar principiul egalității bărbatului cu femeia în raporturile de familie, consacrat de dispoz.art.1 al.4 C.fam. Această prezumție poate fi răsturnată de oricare dintre soți în condițiile în care se face dovada aportului semnificativ la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
În speță, ambele părți au invocat o cotă majoritară de contribuție însă probele administrate nu au răsturnat prezumția menționată.
Astfel, niciuna dintre părți nu a depus înscrisuri din care să rezulte cuantumul veniturilor și sursa acestora pe parcursul căsătoriei.
Reclamanta pârâtă a susținut că achiziționarea terenului și ridicarea construcției s-au făcut cu profitul obținut dintr-o societate comercială al cărei unic asociat era și că s-a ocupat în exclusivitate de activitatea acestei societăți. Instanța a observat însă că nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la realizarea unui astfel de profit de către societate și repartizarea lui către reclamanta pârâtă.
În ceea ce îl privește pe pârâtul reclamant, acesta a susținut prin cererea reconvențională că realizarea construcției a fost făcută cu banii obținuți din înstrăinarea garsonierei, fără a oferi însă explicații cu privire la sursa banilor folosiți pentru achiziționarea acestei garsoniere sau pentru dobândirea terenului. De asemenea, deși cu ocazia audierii martorului său, P. I., pârâtul reclamant a încercat să dovedească faptul că doar el a prestat întreținerea datorată în temeiul contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere prin care a fost dobândită garsoniera, instanța a observat că martorul nu a perceput personal acest aspect, ci cunoaște din relatările pârâtului reclamant că acesta a fost cel care a avut grijă de bătrâna de la care au cumpărat garsoniera.
În ceea ce privește declarațiile martorilor M. E. și P. I., instanța a observat că, în majoritatea lor, aspectele relatate de martori nu sunt rezultatul propriilor constatări, ci sunt aspecte pe care martorii le-au cunoscut din relatările părților și că martorii nu au putut preciza cuantumul veniturilor pe care părțile le realizau; pe de altă parte, amândoi martorii au susținut că partea pentru care au depus mărturie a muncit mai mult și a obținut venituri mai mari, recunoscând totuși prestarea unei activități aducătoare de venit și de către cealaltă parte. În plus, în ceea ce privește declarația martorului P. I. instanța a constatat că acesta nu cunoaște un aspect important cum este cel dacă părțile au sau nu un copil și că unele dintre aspectele relatate de martor se contrazic, cum ar fi aspectul privind anul plecării reclamantei pârâte din țară. Prin urmare, instanța nu a ținut seama de aspectele relatate de martor în sensul că edificarea construcție s-a făcut după plecarea reclamantei pârâte din țară, cu munca exclusivă a pârâtului reclamant.
În concluzie, instanța a reține că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și că la acest moment în masa partajabilă se regăsește doar construcția situată București, ., sector 5. Totodată, instanța a reținut că reclamantul pârât are împotriva pârâtei reclamante un drept de creanță corespunzător cotei sale de contribuție la dobândirea terenului, iar reclamanta pârâtă are împotriva pârâtului reclamant un drept de creanță reprezentând ½ din prețul încasat de pârâtul reclamant în urma vânzării apartamentului nr. 102, situat în București, ., ..
În ceea ce privește atribuirea construcției, față de împrejurarea că reclamanta pârâtă este proprietara exclusivă asupra terenului instanța, în baza art. 67310 C., a atribuit acesteia în deplină proprietate și posesie construcția, urmând să o oblige la plata către pârâtul reclamant a sumei de 83.400 de lei cu titlu de sultă.
De asemenea, având în vedere considerentele expuse anterior, instanța a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 3650 USD, reprezentând ½ din prețul de cumpărare al terenului, iar pe pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 20.500 euro, reprezentând ½ din prețul încasat de acesta în urma vânzării apartamentului nr. 102, situat în București, ., ., sector 5.
În baza art. 274 C., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, ambele părți, apelurile fiind înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2013, sub nr. de dosar_ .
Apelantul pârât a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii în integralitate a cererii reconvenționale și parțiale a cererii de chemare în judecată.
A arătat acesta că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește suma încasată ca urmare a vânzării garsonierei, a arătat că reclamanta a fost menționată în acest contract ca urmare a faptului că a fost căsătorită cu apelantul pârât, niciodată aceasta nu a întreținut pe F. M. deoarece a fost plecată în străinătate de unde nu a trimis niciodată sume de bani.
Reclamanta fiind plecată în străinătate înainte de semnarea contractului de întreținere, cât și pe perioada derulării acestui contract și necontribuind cu absolut nimic pentru întreținerea numitei F. M. nu poate solicita un drept de creanță din suma încasată ca preț în urma vânzării doar pentru simplul fapt că a fost înscrisă în contract ca soție.
Din suma de 41.000 euro a achiziționat autoturismul MERCEDES, a achitat datoriile pe care le făcuse reclamanta pentru timpul cât a stat în India și cu întoarcerea acesteia în țară, a achitat datoriile făcute în ultima perioadă a vieții de numita F. M., cu decesul acesteia și cu cele creștinești ce decurg după înmormântare, a trimis și reclamantei apelante sume de bani la fiecare 2-3 zile timp de 5 luni, apoi cu ocazia vizitei făcute reclamantei în Anglia. Prin urmare, singurul bun rămas din vânzarea garsonierei și evaluabil în bani a fost autoturismul MERCEDES care a fost vândut ulterior pentru suma de 10.000 RON.
Urmează a se constata că hotărârea instanței de fond cu privire la obligarea sa la plata sumei de 20.500 euro reprezentând ½ din suma încasată ca preț din vânzarea garsonierei este greșită atâta timp cât reclamanta nu a contribuit cu nimic la menținerea contractului de întreținere, iar ulterior, din banii încasați, au fost achitate datoriile, a fost cumpărat autoturismul MERCEDES.
În ceea ce privește imobilul situat în București, ., sector 5, a susținut apelantul că instanța a apreciat greșit în sensul că fiecare parte a contribuit la dobândirea acestuia cu o cotă de 50%. Din probatoriul administrat a rezultat că apelantul pârât a contribuit cu suma de 5.000 USD la dobândirea terenului (din suma totală de 7300 USD) sumă pe care a împrumutat-o de la martorul ce a fost audiat și pe care i-a restituit-o. Suma de 5.000 USD nu avea cum să fie dobândită împreună cu reclamanta atâta timp cât aceasta era plecată în străinătate, iar de acolo nu a trimis niciodată bani în țară, ci din contră apelantul pârât îi trimitea.
În ceea ce privește construcția, a susținut că aceasta a fost edificată de către el, în perioada în care reclamanta era plecată în străinătate, iar faptul că reclamanta nu a contribuit sub nici o formă la edificarea construcției a rezultat și din contractul de novație unde reclamanta i-a constituit un drept de superficie asupra terenului pentru edificarea construcției.
În ceea ce privește atribuirea imobilului către reclamantă cu motivarea că atribuirea imobilului nu se poate face către apelantul pârât întrucât este cetățean străin a apreciat că și sub acest aspect hotărârea este netemeinică și nelegală, având în vedere modificările legislative, respectiv modificarea art. 3 din Legea nr. 54/1998 prin Legea nr. 312/2005. Prin atribuirea imobilului către reclamantă instanța de fond i-a încălcat dreptul de superficie, drept pe care instanța nu i-l poate anula ca urmare a partajului deoarece superficia încetează doar la expirarea termenului sau prin consolidare, consolidare care poate avea loc deoarece interdicția prev. 3 din Legea nr. 54/1998 a încetat ca urmare a apariției Legii nr. 312/2005.
Deoarece reclamanta nu a invocat accesiunea, iar apelantul pârât a solicitat atribuirea terenului urmează să se dispună prin hotărârea pronunțată în apel să achite 10% din valoarea terenului având în vedere că la dobândirea terenului a contribuit cu 80%, restul de 20% fiind cotă comună, reclamanta având dreptul la 10%.
Apelanta reclamantă nu a motivat cererea sa de apel.
Aceasta a formulat însa întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului promovat de paratul-reclamant, ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinica și legala.
În cadrul judecării pricinii în apel, apelantul pârât-reclamant a administrat proba cu înscrisuri și proba cu un martor, iar apelanta –reclamanta-parata proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.1205/A/17.09.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta reclamantă G. (fostă O.) A. și a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât M. O. M. NASR, împotriva sentinței civile nr. 2545/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Referitor la apelul declarat de reclamanta-pârâtă, tribunalul a reținut că aceasta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4689,5 lei și timbru judiciar de 2,5 lei .
În ședința publică din data de 11.09.2013, aceasta a învederat că nu înțelege să timbreze cererea de apel, astfel cum s-a stabilit de către tribunal.
În raport de disp.art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările și completările ulterioare și disp. art. 35 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997, art.9 din O.G. nr.32/1995, modificata și completata, tribunalul a constatat că apelanta - reclamantă-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația plății taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, stabilite în conformitate cu disp. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr.146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere și poziția acesteia exprimata în ședința publică din data de 11.09.2013, tribunalul a admis excepția netimbrării cererii și a anulat apelul ca netimbrat .
Analizând apelul declarat de apelantul pârât-reclamant în funcție de criticile invocate, tribunalul a constatat că bunurile dobândite în condițiile art. 30 C.fam. constituie proprietatea codevălmașă a soților. Codevălmășia, neavând de la început stabilit dreptul asupra unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului se stabilește cota fiecărui soț, în ansamblu, pentru totalitatea bunurilor comune, iar nu pentru fiecare bun în parte.
C. fiecărui soț se determină în funcție de aportul pe care l-a avut fiecare în tot timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune. Acest aport poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv martori și prezumții.
Prezumția că soții au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt.
Aplicând aceste principii ce guvernează materia partajului speței de față, tribunalul a considerat că, în ceea ce privește critica vizând cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune, aceasta este neîntemeiată, apelantul pârât-reclamant nefăcând dovada unei cote de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, cei doi soți, deși au solicitat la fondul cauzei cote de contribuție majorate la dobândirea bunurilor comune, totuși, aceștia nu au dovedit aceste susțineri. Apelantul pârât-reclamant a mai susținut că a contribuit la cumpărarea terenului cu sume de bani trimise de către familia sa din Egipt, însă nici aceste susțineri nu sunt probate. Prin urmare, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a considerat că soții au avut o cota de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune în ansamblu, nici unul nedovedind contrariul.
De asemenea, în ceea ce privește garsoniera dobândită în timpul căsătoriei în urma încheierii contractului de vânzare –cumpărare cu clauza de întreținere încheiat la data de 12.06.2006, tribunalul a constatat că, potrivit și susținerilor martorului R., audiat în apel, soții au îngrijit împreuna de bătrână o perioada de timp. Tribunalul, coroborând probele administrate la fondul cauzei cu cele din apel, nu a reținut susținerea apelantului în sensul că numai acesta s-a ocupat de îngrijirea numitei F. M..
Totodată, instanța de apel a reținut că la data de 06.11.2007 apelanta reclamanta-pârâtă se afla în țară, aceasta prezentându-se în fața Notarului Public unde a împuternicit pe soțul său să vândă cota ce îi revine din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.102 din București, . la F. M..
Acest lucru atesta ca aceasta a plecat la muncă în străinătate în toamna anului 2007, iar relațiile dintre soți erau bazate pe încredere reciprocă, câtă vreme apelanta a dat acest mandat.
Or, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost obligat apelantul pârât-reclamant să plătească apelantei-reclamanta jumătate din prețul încasat, 20.000 euro, câtă vreme nu a dovedit că a trimis acesteia partea ce i se cuvenea. Deși apelantul a susținut ca a trimis în mod frecvent soției sale bani lunar câtă vreme aceasta era plecată în străinătate la muncă, acesta a depus înscrisuri la dosar, însă nu se cunoaște cu ce titlu au fost dați acești bani. Mai mult, pârâtul a recunoscut că a achiziționat și un autoturism pe care l-a înstrăinat după separarea în fapt a părților, iar din suma obținută, nu a dat vreun ban reclamantei. Totodată, a mai arătat că a cheltuit banii la construirea casei, însă aceasta era construită când soția sa a plecat la muncă în străinătate.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că ambii soți au contribuit la edificarea construcției, în perioada în care erau împreună, chiar dacă în anumite perioade apelanta-reclamantă a fost plecată să muncească în străinătate, eforturile sale fiind făcute pentru a spori patrimoniul comun al soților.
Tribunalul a considerat că, în privința atribuirii bunurilor, s-a procedat în mod corect față de aspectul că apelantul-pârât este cetățean străin, cu cetățenie egipteană, acesta neputând dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România. Legea invocată de acesta cu privire la circulația juridică a terenurilor, privește doar cetățenii Uniunii Europene, pentru ceilalți cetățeni străini, dobândirea dreptului de proprietate se realizează prin tratate bilaterale încheiate între state, România și Egipt .
Prin urmare, pentru a nu se eluda dispozițiile legale, a fost stabilit acest mod de atribuire, urmând ca acesta să fie despăgubit.
Față de considerentele examinate și de prevederile art.296 Cod proc.civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 12.03.2014 a formulat recurs pârâtul O. M. NASR M., solicitând casarea încheierii recurate, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea administrării probatoriului solicitat: interogatoriu, expertiză.
De asemenea, a solicitat casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul București, în vederea motivării hotărârii privind atribuirea imobilului ca urmare a deținerii dreptului de superficie, dar și a capătului subsidiar al cererii reconvenționale (pretenții), dar și a încheierilor apelate.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe cale de consecință admiterea cererii reconvenționale.
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 12.03.2014, a susținut că aceasta este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de apel greșit a respins probele solicitate: interogatoriu și expertiză.
Astfel, a susținut că proba cu interogatoriul reclamantei este necesară pentru a dovedi faptul că a contribuit cu o sumă de bani proprie la dobândirea terenului, că în timpul căsătoriei nu a avut economii, iar banii trimiși reclamantei erau din vânzarea garsonierei, că reclamanta nu a îngrijit niciodată de F. M., că imobilul construcție a fost edificat după plecarea acesteia în Anglia (iar de la plecare și până în prezent aceasta nu a mai revenit niciodată în țară, nedeținând economii) din banii rezultați din vânzarea garsonierei a cheltuit pentru efectuarea celor creștinești ce au decurs decesului numitei F. M. și a achitat datoriile făcute cu aceasta în ultima parte a vieții.
În ceea ce privește efectuarea expertizei, a susținut că și această probă se impune a fi efectuată în apel, având în vedere că expertul, în raportul său de expertiză, a concluzionat că: „Într-o variantă cu totul ipotetică imobilul din . este evaluat la 30.700 Ron terenul”.
Or, o suprafață de 200 m.p. teren situat în spatele Casei Poporului de 30.700 Ron este de neconceput.
Mai mult decât atât, refacerea raportului de expertiză se impune ca urmare a faptului că la instanța de fond, pârâtul nu a fost convocat la efectuarea expertizei.
Recurentul pârât a învederat faptul că la instanța de fond a invocat nulitatea raportului de expertiză pentru lipsa convocării, însă instanța de fond a respins această excepție nemotivat.
De asemenea, efectuarea expertizei în apel se impune deoarece la instanța de fond expertul nu a stabilit sporul de valoare adus imobilului de către pârât (solicitare ce a format obiectul cererii reconvenționale).
Având în vedere toate aceste aspecte, recurentul pârât a susținut că probele solicitate instanței de apel sunt necesare și utile cauzei, iar pe cale de consecință, se impune trimiterea cauzei la Tribunalul București în vederea administrării acestui probatoriu.
Potrivit art.261 pct.5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Prin cererea de chemare în judecată, precum și prin motivele de apel, pârâtul a arătat că deține un drept de superficie asupra terenului ce formează obiectul partajului.
Instanța de fond și de apel s-au pronunțat numai în sensul atribuirii dreptului de proprietate către reclamantă, însă nu s-a pronunțat și asupra dreptului de superficie al pârâtului, drept pe care pârâtul îl poate deține legal inclusiv în situația atribuirii imobilului către reclamantă.
În ceea ce privește terenul situat în București, ., sector 5, a susținut că reținerea instanței de apel în sensul nu a făcut dovada contribuției cu fonduri proprii la dobândirea acestuia este greșită atâta timp cât din probatoriul administrat (martori) rezultă contrariul.
În acest sens, a invocat declarațiile celor doi martori audiați de instanța de judecată care au afirmat: „l-am împrumutat pe pârâtul reclamant cu suma de 6.000 USD pentru cumpărarea terenului și i-am primit după ce acesta i-a primit de la părinți din Egipt”, „am fost prezent când apelantul pârât a ridicat banii primiți din Egipt (de la părinți) și i-a predat persoanei de la care îi împrumutase (vecinul său)”.
În această situație, a arătat că urmează a se constata că recurentul pârât a avut o contribuție de 80% la dobândirea terenului, iar în cazul în care terenul se atribuie reclamantei, aceasta trebuie să-i achite o sultă corespunzătoare, precum și o sumă de bani corespunzătoare sporului de valoare pe care terenul l-a dobândit ca urmare a îmbunătățirilor aduse acestuia.
În ceea ce privește construcția, recurentul pârât a criticat reținerea instanței de apel în sensul că „reclamanta-intimată a contribuit la edificarea acesteia, deoarece se afla în țară, iar la momentul plecării acesteia în străinătate construcția era finalizată”, arătând că este greșită atâta timp cât din probatoriul administrat rezultă contrariul.
În acest sens, au fost invocate înscrisurile depuse la dosarul cauzei (respectiv trimiterile de bani către locații din India și Anglia) din care rezultă perioadele în care reclamanta intimată a fost plecată din țară.
Din declarația martorului, care a participat la edificarea construcției, rezultă perioada în care a fost executată ridicarea construcției.
Coroborând aceste două probe rezultă că reclamanta intimată nu era în țară când recurentul pârât a edificat construcție, deci muncă fizică nu a prestat.
Mai mult decât atât, reclamanta intimată nu a contribuit la edificarea construcției nici cu vreo sumă de bani deoarece din India nu a venit cu nici un ban (tot pârâtul i-a trimis bani pentru a reveni în țară), iar din Anglia nu a trimis niciodată bani (iar de la plecare până în prezent nu a mai revenit în țară) deoarece tot pârâtul i-a trimis pentru a se putea descurca în Anglia.
În această situație, urmează a se constata că reclamanta intimată nu a avut nicio contribuție (fizică sau financiară) la edificarea construcției; aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta intimata știa că recurentul pârât trebuie să edifice construcția prin eforturi proprii ca urmare a dreptului de superficie acordat.
În ceea ce privește suma obținută din vânzarea garsonierei, a criticat reținerea instanței în sensul „că nu a dovedit remiterea către reclamanta intimată a vreunei sume de bani obținută din vânzarea garsonierei”, susținând că este greșită, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei (trimiterile de bani în Anglia – din care rezultă că timp de 5 luni, la un interval de 2-3 zile trimitea reclamantei bani; după cele 5 luni timp de 4 luni pârâtul a trimis acesteia bilunar sume de bani) din care rezultă că a trimis reclamantei suma de 15.875 euro.
Cu restul sumei de bani, pârâtul a achitat datoriile făcute cu întreținerea d-nei F. M. în ultima perioadă a vieții (aceasta fiind grav bolnavă), apoi a efectuat parastasele, iar restul sumei de 1.500 euro a cumpărat un autoturism pe care l-a vândut pentru a merge în Anglia la reclamantă.
Având în vedere că instanța de apel nu a avut în vedere aceste înscrisuri, a solicitat a se constata că obligarea pârâtului la plata sumei de 20.500 euro (reprezentând ½ din suma încasată ca preț al vânzării garsonierei) este greșită.
În ceea ce privește atribuirea imobilului, a solicitat a se constata că are o contribuție majoră, deține un drept de superficie, dreptul de superficie încetează doar la expirarea termenului sau prin consolidare, pârâtul are cetățenie română astfel că dreptul său poate fi consolidat; în cazul în care imobilul se atribuie reclamantei, aceasta trebuie să-i achite valoarea de circulație a construcției, precum și sporul de valoare adus terenului, ca urmare a îmbunătățirilor efectuate.
Deoarece instanța de apel nu a avut în vedere aceste aspecte, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii reconvenționale.
În drept, au fost invocate dispoz.art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ.
Curtea, analizând criticile de recurs prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei, constată următoarele:
În referire la criticile aduse încheierii de ședință prin care instanța de apel a respins apelantului pârât proba cu interogatoriu și expertiză imobiliară, pronunțată la data de 12.03.2014, Curtea constată următoarele:
În ce privește proba cu interogatoriul apelantei reclamante, Curtea constată că la instanța de fond pârâtului i s-a încuviințat proba cu interogatoriul reclamantei, această parte fiind citată cu mențiunea personal la interogatoriu și, cu toate acestea, pârâtul nu a formulat interogatoriul pentru a fi administrat.
Mai mult, în calea de atac a apelului, a solicitat administrarea probei cu interogatoriul apelantei reclamante însă, în raport cu susținerile din apel această probă nu apare utilă cauzei, așa cum a motivat și instanța de apel, atâta vreme cât apelanta pârâtă a depus întâmpinare la apelul părții adverse, răspunzând punctual tuturor susținerilor apelantului pârât. Mai mult, Curtea are în vedere că și la instanța de fond reclamanta și-a exprimat poziția față de aceleași susțineri ale pârâtului menținute în apel, atât prin cererea cererea completatoare și precizatoare depusă la fila 88 dosar fond, cât și prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de pârât.
În ce privește expertiza imobiliară, Curtea constată că recurentul a solicitat prin cererea de recurs refacerea expertizei întrucât terenul a fost subevaluat, la efectuarea expertizei nu a fost convocat, ceea ce conduce la nulitatea raportului de expertiză, aspect care a fost invocat în fața instanței de fond dar instanța a respins această excepție nemotivat, respectiv faptul că expertul nu a evaluat sporul de valoare adus imobilului.
Or, aceste asemenea critici nu pot fi primite, câtă vreme au fost formulate omisso medio, nefiind deduse analizei instanței de apel. Întrucât obiectul prezentei căi de atac îl constituie, potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, decizia pronunțată de instanța de apel, recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”, adică trecând peste calea de atac a apelului. Pe cale de consecință, Curtea nu are conferită de lege posibilitatea de a analiza susținerile recurentului în legătură cu acest aspect.
Totodată, Curtea are în vedere că această probă a fost solicitată în apel de către apelantul pârât, propunând ca obiective identificarea terenului și a vecinătăților, identificarea construcției și stabilirea valorii de circulație a acestora, în condițiile în care prin criticile de apel această parte nu a criticat identificarea imobilului și nici valoarea reținută de către instanța de fond.
Așa fiind, în mod corect instanța de apel a respins această probă ca neutilă cauzei în raport de criticile de apel.
Mai mult, Curtea are în vedere că la instanța de fond, această probă a fost administrată pe baza actelor de la dosar și în limita posibilităților expertului de a vizualiza imobilul, întrucât pârâtul nu a permis accesul în imobil, instanța de fond aplicând acestei părți și o amendă întemeiată pre dispozițiile art. 1081 pct. 2 lit. h Cod procedură civilă.
Or, potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În referire la critica formulată în sensul că instanța de apel s-a pronunțat doar asupra motivelor de apel privind hotărârea apelată nu însă și asupra apelului declarat împotriva încheierilor de ședință.
Critica este nefondată.
Astfel, Curtea are în vedere că apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond se consideră declarat și împotriva încheierilor premergătoare, astfel că mențiunea instanței de apel în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței nu înseamnă că nu a avut în vedere și aceste încheieri. Mai mult, recurentul nu a precizat care anume motiv de apel și care ar fi vizat anume o încheiere de ședință nu a fost analizat, ceea ce conduce instanța la concluzia că această critică a fost invocată în mod formal de către recurent.
În referire la critica recurentului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat și asupra dreptului său de superficie, Curtea reține că prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat să se constate că masa partajabilă se compune din imobil – teren și construcție situat în București, ., sector 5, să constate că la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei a avut o contribuție de 80% și să îi atribuie imobilul cu obligarea la plata unei sulte.
La solicitarea instanței, acesta a depus cerere precizatoare la cererea reconvențională, arătând că obiectul acesteia îl constituie partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, fiind indicat terenul situat în București, ., sector 5, cu privire la care a arătat că a edificat o construcție prin eforturi proprii, ceea ce l-a determinat să solicite o cotă de 80% la dobândirea bunurilor comune. Totodată, a arătat că solicită atribuirea imobilului deoarece reclamanta este plecată în străinătate. Pentru cazul în care instanța va atribui imobilul reclamantei, pârâtul a solicitat să se constate dreptul său de creanță constând în contribuția la dobândirea terenului și edificarea construcției. Așa fiind, pârâtul nu a formulat nicio cerere concretă în sensul constatării vreunui drept de superficie.
Mai mult, Curtea constată că nici prin motivele de apel nu s-a solicitat a se constata un asemenea drept de superficie cu privire la care instanța de apel nu s-ar fi pronunțat. Totodată, Curtea apreciază că implicit, asupra acestui drept instanța s-a pronunțat prin analizarea criticilor de apel referitoare la atribuire.
Așa fiind, prin raportare la art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea nu poate reține nicio neregularitate în legătură cu motivarea instanței de apel cu referire la acest drept de superficie.
De altfel, dreptul de superficie de care face vorbire recurentul își are fundamentul în convenția părților, respectiv în contractul de novație autentificat sub nr. 2048/01.07.2003 de către BNP M. M., drept pe care intimata s-a obligat să-l constituie în favoarea recurentului.
În ce privește critica vizând cota de contribuție a recurentului, în sensul că aceasta este de 80% în favoarea acestuia, atât la dobândirea terenului, cât și la edificarea construcției, Curtea apreciază că prin susținerile subsumate acestei critici recurentul nu invocă un motiv de nelegalitate concret, aspectele invocate ținând de situația de fapt.
În ceea ce privește situația de fapt, Curtea apreciază necesar a expune aspectele de ordin legal și doctrinar în sensul că recursul, prin poziționarea sa Codul de procedură civilă, în Titlul V, intitulat „Căile extraordinare de atac”, reprezintă o cale de atac extraordinară care este pusă la dispoziția părților de către legiuitor numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Curtea are în vedere faptul că în calea de atac a apelului, cale devolutivă, se poate realiza o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili pe baza probatoriului administrat o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță.
Or, în calea de atac a recursului se realizează un control asupra hotărârii atacate fără posibilitatea de a se realiza o rejudecare în fond a pricinii prin prisma probatoriilor administrate.
Ținând cont de faptul că potrivit reglementării actuale, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac nedevolutivă, reanalizarea situației de fapt excedând competenței instanței de recurs, Curtea constată că nu mai are posibilitatea de a reanaliza probatoriul în legătură cu contribuția efectivă a fiecărei părți la dobândirea bunurilor comune, respectiv la dobândirea terenului și edificarea construcției, neputând reaprecia împrejurările care au determinat obținerea sumelor de bani în scopul dobândirii bunurilor comune, așa încât, situația de fapt rămâne cea stabilită de către instanța de apel.
Aceeași situație de nereținere ca o critică de legalitate urmează a fi apreciată și în legătură cu susținerile referitoare la remiterea vreunei sume de bani în urma vânzării garsonierei respectiv datoriile făcute cu întreținerea și decesul numitei F. M..
În referire la critica vizând atribuirea imobilului, Curtea nu poate reține situația de avantaj invocată de recurent de vreme ce în favoarea acestuia nu s-a reținut o cotă majoritară la dobândirea bunurilor comune, așa cum a susținut acesta. Mai mult, nici existența vreunui drept de superficie nu poate reține instanța de la atribuirea bunului către reclamantă, așa cum a procedat instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel. Faptul că între timp recurentul ar fi obținut cetățenia română, așa cum acesta susține, nu are a se constitui într-un criteriu definitoriu, de natură a schimba soluția în favoarea acestuia, de vreme ce intimata, indiscutabil, are cetățenia română, nefiind astfel pusă într-o situație de dezavantaj, raportat la acest criteriu invocat de recurent.
În favoarea intimatei reclamante există însă un criteriu de favoare și anume acela că aceasta este și proprietara terenului asupra căruia s-a edificat construcția de la adresa din București, ., sector 5, aceasta urmând a despăgubi recurentul astfel cum s-a stabilit deja.
Cât privește solicitarea recurentului de despăgubire a sa pentru sporul de valoare adus terenului ca urmare a îmbunătățirilor efectuate, Curtea constată că aceasta se constituie într-o cerere nouă în recurs, inadmisibilă în raport de art. 316 Cod procedură civilă cu referire la art. 294 Cod procedură civilă.
În consecință, față de considerațiile expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 316 raportat la art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul la plata către intimată a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că recurentul a căzut în pretenții prin respingerea recursului său, față de dovezile aflate la dosarul de recurs, reduse conform art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, acest cuantum al cheltuielilor fiind apreciat ca fiind rezonabil, față de problemele de drept dezlegate, miza procesului pentru părți, munca prestată de avocatul intimatei (nu a depus întâmpinare și s-a prezenta la un singur termen de judecată la care s-a și soluționat pricina) și, totodată, necesar având drept scop susținerea și apărarea intimatei reclamante în procesul pendinte față de pretențiile recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. O. M. NASR, împotriva încheierii de ședință din data de 12.03.2014, precum și a deciziei civile nr.1205/A/17.09.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. (O.) A..
Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei către intimată, reprezentând cheltuielile de judecată, reduse conform art.274 alin.3 C.proc.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/11.02.2015
----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – D.A.D.
- C.T.
Jud.Sector 5 – A.C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
