Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1115/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1115.
Ședința publică din 28.10.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă T. (fostă G.) D., împotriva deciziei civile nr.652 A din 23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV–a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât G. R.-F..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocatul G. B. în calitate de reprezentant al intimatului pârât G. R.-F., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, aflate la fila 9 din dosar; lipsește recurenta reclamantă T. D..
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, că intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare în două exemplare, dintre care unul i-a fost comunicat recurentei, iar avocatul acesteia a depus o cerere de citare a părții la domiciliu, întrucât cabinetul de avocatură unde i s-au comunicat actele de procedură nu o mai reprezintă în cauză.
Avocatul intimatului solicită respingerea cererii părții adverse, deoarece nu s-a formulat o cerere, conform normei de procedură, prin care să fie indicată schimbarea domiciliului și nici nu i s-a comunicat intimatului o astfel de modificare.
După deliberare, Curtea constată că recurenta a fost legal citată, având în vedere faptul că prin chiar cererea de recurs partea și-a menținut alegerea de domiciliu la cabinetul de avocatură; instanța constată, de asemenea, că o cerere identică a fost formulată și în calea de atac a apelului, partea având domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat „Olac D.-I.”. Faptul că avocatul învederează, prin petiția depusă la dosar, că nu mai are contract de asistență juridică pentru reprezentare în recurs nu produce nici un fel de efecte cu privire la alegerea de domiciliu din cuprinsul motivelor de recurs în aceleași condiții ca și în apel.
În continuare, Curtea pune în discuție excepția netimbrării căii de atac.
Avocatul intimatului pârât G. R.-F. solicită anularea recursului ca netimbrat.
În cazul în care partea adversă se prezintă până la sfârșitul ședinței de judecată și face dovada timbrării, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru toate aspectele invocate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dovezii atașate întâmpinării.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.11.2010, sub nr._/299/2010, reclamanta G. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. R. F., desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr._ din 01.09.2007 în registrul stării civile al Primăriei Sector 1 București, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea sa la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de T., împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 01.09.2007, din căsătorie nerezultând copii.
A menționat faptul că pe parcursul conviețuirii cu pârâtul relațiile de familie s-au deteriorat, datorită lipsei de comunicare, a lipsei de preocupări comune, a relațiilor extraconjugale ale pârâtului și violenței fizice exercitată de pârât asupra sa, ajungându-se la separarea în fapt, în luna iulie a anului 2010, relațiile de familie fiind grav și iremediabil vatamate, astfel că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei.
În ce privește bunurile comune, a menționat reclamanta că urmează a se împarți, pe calea partajului, imobil casă de locuit și anexa situat în ., ., jud. I., înscris în CF a ., având nr. cadastral 93, imobil teren arabil intravilan, în suprafață de 1476 mp, situat în com. Armanesti, .. Ialomița, credit contractat prin Convenția nr._/11.09.2008 încheiată cu . – Ag. . valoare de 69.600 CHF, urmând a se constata cotele de contribuție ale părților 50 % - 50 %.
A solicitat reclamanta ca imobilele construcții să fie atribuite pârâtului, urmând ca acesta să o despăgubească cu sulta corespunzătoare, stabilita în raport de evaluarea ce se va rezulta din expertiza, terenul din .-i fi atribuit ei, cu plata sultei corespunzătoare către pârât.
În ce privește creditul, a solicitat reclamanta ca prin hotărâre să se constate ca fiecare dintre părți datorează câte 50 % din valoarea acestuia și să fie obligată fiecare parte la plata în cuantum de 50 % a fiecărei rate lunare pe toata perioada în care se datorează creditul.
Cererea de instituire a sechestrului judiciar a fost motivata de către reclamanta pe faptul că pârâtul, cu rea credință, a întocmit actele de publicitate imobiliara asupra imobilelor construcții fără a preciza ca este căsătorit, motiv pentru care reclamanta nu figurează în registrele de publicitate imobiliara, impunându-se instituirea sechestrului în scopul conservării bunului.
În drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 36 alin. 1, 37 alin. 2, art. 40 c fam, art. 598 și urm Cod proc. civ.
Prin notele depuse prin serviciul registratura la data de 11.03.2011 pârâtul a arătat ca este de acord cu desfacerea căsătoriei, în condițiile art. 613 ind. 1 Cod proc.civ., cu reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, solicitând respingerea cererii reclamantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, precum și disjungerea cererii de partaj, care nu se afla în stare de judecată.
La aceeași dată au fost depuse întâmpinarea și cererea reconvențională formulate de către pârât cu privire la cererea de împărțire a bunurilor comune, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să stabilească cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune de cel puțin 90 % și să procedeze la împărțirea acestora, în raport de aceste cote.
A arătat pârâtul că din masa de partaj face parte și un autoturism marca Volvo, fiind de acord ca acesta, împreună cu terenul situat în . reclamantei, cu plata către aceasta a unei sulte în sumă de 17.000 lei.
Pentru situația în care reclamanta nu va fi de acord cu aceasta modalitate de împărțire a bunurilor, a arătat pârâtul-reclamant că are o cota de cel puțin 90% la dobândirea bunurilor comune, cota care rezulta din ponderea veniturilor realizate de el comparativ cu cele ale reclamantei-pârâte, coroborat cu faptul ca înainte de căsătorie achitase deja 65% din costurile generate de construcția casei, deținând anterior căsătoriei și suma de 30.000 euro pe care a investit-o în edificarea casei.
A mai solicitat pârâtul-reclamant să se constate ca are un drept de creanța împotriva reclamantei pârâte pentru ratele achitate în baza contractului de credit nr._/2008, de la data contractării și până în prezent el achitând toate ratele.
Prin sentința civilă nr. 4932/15.03.2011 a fost desfăcută căsătoria dintre părți, prin divorț prin acordul soților, dispunându-se ca reclamanta sa revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de T., disjungându-se capătul de cerere privitor la partajul bunurilor comune cu consecința formării unui nou dosar.
Acest nou dosar a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.8379 din data de 14.05.2014 s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamant și s-a admis în parte cererea reconvențională. S-a constatat că masa bunurilor comune supuse împărțelii se compune din următoarele bunuri:ă imobil teren în suprafață de 1476 mp situat în intravilanul com. Armășești, .. Ialomița, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 140/16.01.2009 de B.N.P. I. T. și autoturism marca Volvo C30, . YVIMK_. S-a constatat că părțile au contribuit la dobândirea bunurilor comune în următoarele cote: 20 % reclamanta-pârâtă și 80 % pârâtul-reclamant. S-a atribuit reclamantei-pârâte autoturismul marca Volvo C30, . YVIMK_, în valoare de 69.378 lei. S-a atribuit pârâtului-reclamant imobilul teren în suprafață de 1476 mp situat în intravilanul com. Armășești, .. Ialomița, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 140/16.01.2009 de BNP I. T., în valoare de 8.436 lei. A dispus obligarea reclamantei-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 53.815,2 lei cu titlu de sulta. S-a constatat existenta dreptului de creanță al reclamantei-pârâte cu privire la lucrările de finisaj interior privitoare la imobilul construcție - casa de locuit - situat în com. Clinceni, ., jud. I., proprietatea pârâtului-reclamant. Pârâtul-reclamant a fost obligat la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 10.748 lei reprezentând cota sa parte din lucrările de finisaj interior. S-a constatat ca părțile au o datorie comună constând în valoarea ratelor ramase de achitat începând cu luna iulie 2010 și până la stingerea creditului contractat prin convenția de credit nr._/11.01.2008 încheiată între părți și Volksbank în sumă de 121.028,67 CHF. S-a dispus obligarea reclamantei-pârât la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 3019,57 CHF, echivalent în lei la data plății, reprezentând cota sa parte din datoria . pârâtul-reclamant în perioada iulie 2010 – februarie 2014. S-a dispus obligarea reclamantei-pârâte la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 614,2 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că părțile în cauză s-au căsătorit la data de 1 septembrie 2007, căsătoria fiind înregistrată sub nr.1265 în registrul stării civile al Primăriei Sector 1 București, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, iar din căsătorie nu au rezultat copii.
Cu privire la masa de partaj, ceea ce nu s-a contestat de către nicio parte este faptul ca acestea au dobândit în timpul căsătoriei un teren arabil în suprafață de 1476 mp situat în com. Armasesti, .. Ialomița și un autoturism marca Volvo achiziționat în baza Contractului de leasing financiar nr. 550/12.11.2007 încheiat intre reclamanta –pârât și S.C. TRANS PEC LEASING IFN S.A.
Discuții există cu privire la includerea sau nu în masa de partaj a construcției edificate pe terenul proprietatea pârâtului-reclamant situat în satul Olteni, com. Clinceni, ., jud. I.. Cu privire la aceasta, se reține că prin cererea reconvențională a solicitat pârâtul-reclamant sa se constate cota sa majoritara de contribuție la dobândirea tuturor bunurilor comune – incluzând aici și construcția edificată pe terenul din Clinceni – și numai prin notele de ședința depuse la data de 17.10.2012 a solicitat a se constata calitatea de bun propriu a acestei construcții. Cu toate acestea, instanța a apreciat ca este în măsură să se pronunțe cu privire la aceasta din urmă solicitare, atâta timp cât din probele administrate a rezultat ca imobilul construcție - la roșu, fără finisaje – a fost edificat de către pârâtul-reclamant anterior încheierii căsătoriei, neputând fi inclus în masa de partaj.
Astfel, s-a reținut ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1326/22.06.2005 (care este anterior încheierii căsătoriei) pârâtul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan arabil în suprafață de 1225 mp din acte (1233,19 mp din măsurători) situat în satul Olteni, ., jud. I..
La data de 10.05.2007 pârâtul-reclamant încheie cu .. contractul de prestări-servicii nr. 1 având ca obiect consultare de proiectare pentru adresa din ., ., iar la 01.06.2007 încheie contractul de prestări servicii nr. 02, cu aceeași firma, având ca obiect construcția la roșu a imobilului din ., ., conform autorizației de construire nr. 55/24.04.2007, termenul de finalizare fiind 25.12.2007.
A depus pârâtul-reclamant la dosar documente justificative (facturi, avize de însoțire a mărfii, chitanțe, bonuri fiscale) din care rezultă că până în vara anului 2007 a cumpărat materiale de construcție și a achitat contravaloarea manoperei, în acest scop („al finalizării lucrărilor la construcția proprietatea fiului sau”) fiindu-i donată de către tatăl său suma de 90.000 lei, prin contractul de donație autentificat sub nr. 1360/22.08.2007.
Din depoziția martorului N. A. – care se coroborează cu înscrisurile despre care s-a făcut vorbire mai sus – rezulta ca în vara anului 2007 casa era gata la roșu, ulterior facându-se finisajele. Susținerile martorelor audiate la propunerea reclamantei – pârâte în sensul că părțile, împreuna, au început construirea casei, nu au fost reținute, ele necoroborându-se nici între ele – martora Birzan D. menționând ca au început ridicarea casei cu trei luni înainte de cununie iar martora S. A. ca au făcut acest lucru cam cu o luna înainte.
Este adevărat ca anterior încheierii căsătoriei – deci și pe perioada edificării construcției „la roșu”– părțile au conviețuit câteva luni, însă în speța nu s-a făcut dovada faptului ca părțile ar fi făcut o înțelegere în sensul ca imobilul să intre sub regimul comunității de bunuri la momentul la care se va fi încheiat căsătoria.
În aceste condiții, constatând ca la data încheierii căsătoriei construcția era deja ridicata din bani aparținând exclusiv pârâtului-reclamant, nu va constata ca făcând parte din masa de partaj aceasta construcție, reclamanta-pârât având numai un drept de creanța împotriva pârâtului-reclamant cu privire la lucrările de finisaj interior efectuate la imobilul proprietatea acestuia, a cărui valoare urmează a fi determinata pe cale de expertiza în construcții.
În ce privește cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, s-a reținut ca din cuprinsul disp. art. 29 C.fam., - potrivit cu care soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei – și art. 30 Cod fam., potrivit cu care bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, rezulta prezumția de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, ambele fiind prezumții relative, ce pot fi răsturnate prin proba contrata În cazul proprietății comune în devalmășie, cota de contribuție se stabilește în raport de întreaga masa partajabila, iar nu în raport de fiecare bun în parte.
Având în vedere faptul că pârâtul-reclamant a pretins ca a avut o cota de contribuție de 90% la dobândirea bunurilor comune, se va analiza în continuare, pe baza probelor administrate, daca soțul pârât a răsturnat prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune.
S-a constatat, din înscrisurile depuse de către pârâtul-reclamant la dosar, ca acesta obținea lunar venituri de min. 5000 euro/luna. În ce o privește pe reclamanta-pârât, aceasta nu a putut face dovada, cu înscrisuri, a veniturilor obținute lunar. Din depoziția martorelor Birzan D. și S. A. se retine ca reclamanta obținea niște sume de bani din activitatea de coafeza, neputând niciuna dintre martore sa menționeze cam cât câștiga lunar, martora Birzan D. afirmând ca suma era suficienta pentru a-și cumpăra ceea ce-i trebuia, pentru a ieși în oraș și pentru a pune ceva deoparte.
Toți martorii – inclusiv cel audiat la propunerea pârâtului-reclamant – au menționat că reclamanta – pârâtă era implicata în afacerea din care soțul său câștiga bani, fără a putea determina ce suma de bani, din depoziția martorului N. A. reținându-se ca pe perioada căsătoriei cei doi au fost practic separați cu banii, împrumutându-se unul de la altul și restituindu-și sumele împrumutate.
Reclamanta –pârâtă a răspuns la interogatoriu ca realiza lunar 5000 – 6000 lei din activitatea de hair-stilist, nedovedind acest lucru însă, dar și în situația în care lucrurile ar fi stat așa, dacă din aceasta suma ar fi achitat lunar c/val. ratei de leasing la mașina cumpărata, așa cum a susținut (rata care până la sfârșitul anului 2008 a fost în suma de 1256 Euro, iar ulterior în suma de 618,18 euro lunar), nu i-ar mai fi rămas sume de bani care să fie afectate cheltuielilor gospodăriei, achiziționării de bunuri comune și administrării patrimoniului comun.
Nu se poate retine drept contribuție în favoarea reclamantei munca soției în gospodărie, probatoriul administrat neevidențiind eforturi suplimentare depuse de reclamanta în aceasta direcție, la activitățile gospodărești aducându-și aportul și mama pârâtului și o mătușă a reclamantei angajata în acest scop.
Față de aceasta situație, instanța a pronunțat la data de 21.12.2012 încheierea prin care a constatat ca masa bunurilor comune supuse împărțelii se compune din următoarele bunuri: imobil teren în suprafața de 1476 mp situat în intravilanul com. Armasesti, .. Ialomița, dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 140/16.01.2009 de BNP I. T. și autoturism marca Volvo C30, . YVIMK_, ca părțile au contribuit la dobândirea bunurilor comune în următoarele cote: 20 % reclamanta-pârâtă și 80 % pârâtul-reclamant și a constatat existența dreptului de creanța al reclamantei-pârâte cu privire la lucrările de finisaj interior privitoare la imobilul construcție – casa de locuit - situat în com. Clinceni, ., jud. I., proprietatea pârâtului-reclamant.
La termenul din data de 13.02.2013 s-a încuviințat efectuarea în cauza a unei expertize auto, în vederea identificării și evaluării autoturismului care face parte din masa de partaj, a unei expertize evaluatorii a terenului situat în ., jud. Ialomița și a unei expertize în specialitatea construcții având ca obiective stabilirea stadiului construcției ridicată pe terenul situat în com. Clinceni, ., jud. I., la data încheierii căsătoriei, stabilirea lucrărilor de finisaj interior efectuate între momentul încheierii căsătoriei și până la data pronunțării divorțului și evaluarea acestora.
Prin adresa înaintata la data de 11.04.2013 expertul tehnic auto a învederat faptul că autoturismul pe care urma să-l expertizeze a fost înstrăinat de către reclamanta-pârâtă, împrejurare față de care s-a fixat ca obiectiv al expertizei tehnice auto stabilirea valorii de circulație a autoturismului la data separării în fapt a parților (iulie 2010), respectiv raportat la starea tehnica a autoturismului și la numărul de kilometri parcurși la acel moment, în funcție de înscrisurile existente.
În ce privește partajul bunurilor comune, la împărțirea bunurilor instanța trebuie să țină seama de criteriile legale prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod proc.civ., respectiv „acordul părților, mărimea cotei-parți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația parților, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod proc. civ. stabilește regula potrivit căreia împărțeala se face în natura, în cazul inegalității loturilor acestea întregindu-se printr-o suma de bani.
În ce privește autoturismul marca Volvo C30, instanța a apreciat ca atâta timp cât acest bun făcea parte, la momentul divorțului, din masa bunurilor comune, el urmează a fi reținut în continuare în masa de partaj.
Faptul că ulterior desfacerii căsătoriei și chiar declanșării procesului de partaj una dintre parți înstrăinează un bun aflat în posesia sa exclusiva nu poate duce la concluzia ca la masa de partaj trebuie inclus doar prețul încasat pentru acest bun și astfel, acțiunea sa exclusiv culpabila, sa producă un prejudiciu celeilalte parți. În acest context, are calitatea de bun comun contravaloarea autoturismului înstrăinat ulterior desfacerii căsătoriei, iar nu prețul încasat de către reclamanta-pârâtă, care oricum, din înscrisurile depuse la dosar, rezulta ca este cu mult inferior valorii autoturismului.
Având în vedere faptul ca încă de la achiziționare autoturismul a fost folosit de către reclamanta-pârâtă, ca aceasta l-a înstrăinat fără a se consulta în prealabil cu pârâtul-reclamant și fără a avea acceptul acestuia, instanța a atribuit în lotul reclamantei-pârâte autoturismul în cauza (însemnând, mai exact, contravaloarea acestui autoturism), ce a fost evaluat la suma de 69.378 lei.
În ce privește terenul arabil intravilan în suprafață de 1476 mp situat în .. Ialomița, instanța a reținut că reclamanta-pârâtă a solicitat ca acest imobil să îi fie atribuit având în vedere faptul că a aparținut familiei sale, ea fiind cea care a avut inițiativa cumpărării.
S-a constatat însă ca prin acest mod de atribuire s-ar încălca principul potrivit cu care partajul se realizează, pe cât posibil, în natură, în plus pârâtul-reclamant nu ar avea posibilitatea achitării sultei pe care ar datora-o pârâtului-reclamant, deja valoarea autoturismului fiind una ridicată, ea neavând venituri care să îi permită acest lucru și nedispunând de bunuri asupra cărora să poată fi pornită executarea silită, în situația neachitării sultei.
În consecință, bunul imobil reprezentat de terenul arabil intravilan în suprafață de 1476 mp situat în .. Ialomița, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiza tehnica imobiliara efectuat de expert N. D., a cărui valoare a fost stabilita la suma de 8.436 lei, a fost atribuit în lotul pârâtului-reclamant.
Pentru egalizarea loturilor, ținând seama de cotele-parți de participare la dobândirea bunurilor comune stabilite prin încheierea din 21.12.2012 și de valoarea bunurilor atribuite, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 53.815,2 lei cu titlu de sulta (valoarea totala a masei de partaj: 77.814 lei, 80% - cota pârâtului reclamant = 62.251,2 lei; 20% - cota reclamantei-pârâte = 15.562,8 lei; 69.378 lei – valoare autoturism atribuit minus 15.562,8 lei – contravaloarea cotei-parți cuvenite = 53.815,2 lei).
În privința dreptului de creanță al reclamantei-pârâte cu privire la lucrările de finisaj interior la imobilul casa de locuit din .-reclamant - din cuprinsul raportului de expertiza în specialitatea construcții efectuat de expert Basica A. s-a reținut ca lucrările de finisaj și instalații efectuate de către foștii soți pe parcursul căsătoriei, executate în regie proprie, se ridica la suma de 53.740 lei.
Reținând ca aceste lucrări au fost efectuate din bani comuni ai soților, se va aplica aceeași cotă de 20% pentru a se determina contribuția reclamantei-pârâte la realizarea acestor lucrări, rezultând ca reclamantei-pârât i se cuvine suma de 10.748 lei, pe care va fi obligat reclamantul-pârât să i-o achite.
Referitor la datoria comună a foștilor soți, s-a constatat ca în timpul căsătoriei aceștia au contractat un credit la Volksbank, prin convenția de credit nr._/11.09.2008, în suma de 69.600 CHF (la un an de la încheierea căsătoriei), suma ce a fost cheltuita în timpul căsătoriei – susțineri diferite ale părților existând cu privire la destinația sumei împrumutate (reclamanta-pârâtă susținând că aceasta suma a fost cheltuita pentru casa iar pârâtul-reclamant ca din aceasta suma au fost acoperite cheltuielile făcute cu nunta, pentru o călătorie efectuată în SUA în aprilie 2009 iar diferența pentru nevoile obișnuite ale părților și pentru amenajarea casei).
Datoria . ratelor ramase de achitat începând cu luna iulie 2010 (aceea a separării în fapt) și până la stingerea creditului, așa cum rezulta din înscrisurile emanate de la banca, este în suma de 121.028,67 CHF.
Referitor la restituirea către bancă a unei părți din suma împrumutată, pentru perioada cuprinsa între data contractării creditului și data separării în fapt, chiar dacă operațiunea plății ratelor a fost efectuata numai de către pârâtul-reclamant, instanța nu a putut reține altă situație decât aceea ca rambursarea s-a făcut din sume reprezentând bani comuni.
După separarea în fapt și până la data pronunțării divorțului, inclusiv după aceasta dată, ratele au fost achitate exclusiv de către pârâtul-reclamant, din banii săi, acest aspect nefiind negat de către reclamanta-pârâtă.
În aceste împrejurări, constatând ca de la data separării în fapt și până în luna februarie 2014 pârâtul-reclamant a achitat cu titlu de rate pentru credit suma de 15.097,86 CHF (5.613,94 CHF în perioada 07.07.2010 – 24.08.2012 iar diferența după aceasta dată, conform înscrisurilor depuse la dosar), a fost obligată reclamanta-pârâtă să-i restituie partea sa din c/val. acestor rate.
Potrivit art.357 NCC, partajul bunurilor comune și regularizarea datoriilor sunt precedate de determinarea cotei părți ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Din aceste dispoziții legale rezultă că la partajarea bunurilor comune se determină o singură cotă de contribuție, care se aplică la partajarea activului, cât și la partajarea pasivului/regularizarea datoriilor.
Dispoziții similare conținea și vechiul Cod al familiei, care, la art.29, prevedea că soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei.
D. urmare, participarea reclamantei-pârâte la plata datoriilor comune se va face tot în proporția reținută pentru partajarea activului, neînsemnând aceasta o intervenție a instanței în contractul încheiat cu banca, în care se stabilește numai calitatea de coîmprumutați a foștilor soti, iar nu și cotele în care participa fiecare la achitarea sumei datorate.
Astfel, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către pârâtul reclamant a sumei de 3019,57 CHF, reprezentând 20 % din suma achitata băncii de către fostul sau soț, în perioada cuprinsa între data separării în fapt și luna februarie 2014.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecata, ținând seama și de specificul proceselor de partaj, în cadrul cărora fiecare parte trebuie sa suporte cheltuielile de judecată proporțional cu cota –parte ce i se cuvine din masa de partaj, reținând că reclamanta-pârâtă a fost scutita de plata taxei de timbru în suma de 1089 lei și de plata parții sale din onorariile experților (și nu ii sunt aplicabile disp. art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 privitoare la restituirea ajutorului public) și ca pârâtul reclamant a achitat taxa de timbru și onorarii experți în suma de 3071 lei, a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 614,2 lei, echivalenta cotei sale părți din bunurile comune de 20%.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. (fostă G.) D., criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 27.10.2011 sub nr._ .
În motivarea apelului se arată că instanța de judecata de la fond a realizat o . de greșeli de judecată, generate atât de o slabă înțelegere a situație de fapt, cât și de o aplicare defectuoasă a legii. Față de durata lungă a desfășurării procesului și raportat la probele incomplet analizate de la fond, singura varianta utila de criticare a soluției pronunțate este sintetizarea erorilor instanței și a argumentelor apelantei, după cum urmează: Bunurile incuse în masa partajabile și valoarea acestora: imobilul-construcție situat în ., ., Jud. I. arată că instanța de judecata a considerat ca acest bun imobil nu face parte din masa partajabila, întrucât ar fi propriu al pârâtului, ceea ce este complet incorect.
În primul rând, solicită să se observe ca instanța de judecata a încălcat flagrant principiul disponibilității cu privire la aceasta chestiune, întrucât bunul nu a fost determinat ca fiind propriu, ci comun, inclusiv de către pârât.
Așa cum rezulta din sentința atacata, pârâtul a arătat, prin întâmpinare și cerere reconvențională, faptul ca din masa bunurilor partajabile fac parte toate bunurile solicitate a fi incluse și de subsemnata (inclusiv bunul în discuție), intre care, arata pârâtul, ar trebui inclus în plus și un autoturism Volvo.
Mai târziu, doar prin notele de ședință depuse la termenul din data de 17.10.2012, a arătat pârâtul ca acest bun ar fi propriu al sau - așadar, ulterior momentului procedural în care cererea sa reconvențională ar fi putut fi modificata.
Ca atare, cadrul procesual cu care instanța era investita legal era unul în care masa bunurilor comune era clar stabilita și includea în mod evident și bunul în discuție. Prin urmare, instanța de judecată a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se cu privire la alte aspecte decât cele cu care a fost investită. Singura motivație în acest sens a instanței de judecată, consemnată în hotărâre, este aceea ca, din moment ce din probele administrare ar rezulta ca bunul ar fi propriu, instanța ar putea decide, în orice condiții, în acest sens. Argumentul este incorect din punct de vedere procedural, pentru ca, indiferent de constatările instanței, principiul disponibilității obliga completul sa soluționeze doar în limitele cu care a fost investit.
În al doilea rând, chiar analizând probele de la dosar, concluzia instanței este incorectă întrucât bunul în cauza a început sa fie construit cu câteva luni înainte de celebrarea efectiva a căsătoriei, în perioada în care viitorii soți deja gospodăreau împreuna - inclusiv financiar - și nunta era stabilita; până la momentul realizării căsătoriei, construcția a fost realizata ., în niciun caz până la finalizarea "la roșu", așa cum susține instanța ca ar rezulta din probe; finalizarea efectiva a construcției s-a realizat în timpul căsătoriei, dovada în acest sens fiind procesul-verbal de finalizare a construcției.
De asemenea, la edificarea construcției, soții au folosit resurse financiare dobândite în timpul căsătoriei, constând din venituri din munca, credite bancare contractate împreuna și ajutor din partea părinților fiecăruia dintre ei.
În mod evident, așadar, bunul în discuție este un bun comun și trebuia inclus ca atare în masa partajabilă.
În ceea ce privește autoturismul Volvo arată că instanța constată faptul că din masa partajabilă ar face parte și un autoturism marca Volvo, înstrăinat de reclamanta-pârâtă pe parcursul procesului de partaj, astfel încât, în lotul acesteia include valoarea acestuia - valoare stabilita ca fiind cea pe care autoturismul o avea la momentul achiziției sale.
Cu privire la valoarea autoturismului, instanța arată că va avea în vedere valoarea de achiziție, întrucât bunul a fost folosit în exclusivitate de reclamantă.
Or, este cât se poate de evident faptul ca raționamentul juridic al instanței de judecata este complet eronat: valoarea acestui bun ar fi trebuit sa fie stabilită ca fiind fie valoarea cu care bunul a fost înstrăinat, fie valoarea de piața a acestuia de la momentul înstrăinării, împrejurarea ca apelanta l-ar fi folosit bunul în mod exclusiv nu are nicio relevanta juridica, așa cum nu are relevanta juridica pentru stabilirea valorii unui bun imobil faptul ca doar unul din proprietari l-a folosit exclusiv. O astfel de chestiune (folosirea exclusiva a unui autoturismului) ar fi putut sa fie valorificata juridica doar de către partea adversa și exclusiv prin invocarea existentei unui drept de creanța constând . bani aferenta lipsei folosinței bunului - ceea ce nu s-a întâmplat în cauza.
Ca atare, consideră că valoarea acestui bun ar fi trebuit să fie stabilită ca fiind fie valoarea de înstrăinare, fie valoarea de circulație de la momentul înstrăinării.
Cu privire la stabilirea cotelor de contribuție arată că instanța de judecata constata ca partea adversa ar fi avut o cota de contribuție de 80% în dobândirea și conservarea bunurilor care fac parte din masa partajabila.
Soluția este total nelegală, pentru următoarele considerente: În primul rând, instanța de judecată încalcă și de aceasta data principiul disponibilității, întrucât instanța era investita cu cererea apelantei prin care solicita sa se constate o cota de contribuite legala de 50%-50%, și cu cererea părții adverse care solicită să i se constate o cota de contribuție "de cel puțin"90%".
Ca atare, instanța de judecată nu avea decât două posibilități de a se pronunța legal; fie constată din probe o cota de cel puțin 90%, fie stabilea cota legală de 50%-50%.
Din contra, instanța de judecata stabilește, fără a fi investita în acest sens și așadar, nelegal, o cota de 80% în favoarea pârâtului.
În al doilea rând, instanța de judecată omite să observe faptul că veniturile realizate de pârât au fost posibile exclusiv datorita contribuției apelantei – reclamante. La dosar exista probe din care rezulta ca apelanta - reclamantă și intimatul - pârât ar realizat veniturile familiei împreună și, în plus, nu exista nicio proba la dosar din care ar rezulta din ce alta activitate - alta decât cea comună cu apelanta - a realizat pârâtul vreun venit.
În ai treilea rând, instanța de judecată omite să observe faptul că, la dobândirea și conservarea bunurilor comune, contribuția tatălui apelantei - care i-a ajutat cu edificarea imobilului-construcție - și a altor rude ale apelantei - care i-au înstrăinat, în virtutea relației de rudenie, imobilul teren din Com. Armanesti, .. Ialomița - a fost substanțială și realizată exclusiv în favoarea apelantei – reclamante.
Ca atare, considera ca soluția corecta ar fi fost stabilirea unei cote de contribuție de 50%-50%.
În drept au fost invocate dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.652 A/23.02.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
S-a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanta-pârâtă a solicitat partajarea în cote egale de 50% fiecare parte a bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, respectiv: casa de locuit și anexa situate în ., ., jud. I., înscris în CF a ., având nr. cadastral 93, imobil teren arabil intravilan, în suprafață de 1476 mp, situat în com. Armănești, .. Ialomița, credit contractat prin convenția nr._/11.09.2008 încheiată cu S.C. Volskbank România S.A. – Ag. . valoare de 69.600 CHF.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul a solicitat stabilirea cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune de cel puțin 90 %, iar împărțirea bunurilor să se facă potrivit acestor cote, să se constate că din masa de partaj face parte și un autoturism marca Volvo, fiind de acord ca acesta, împreună cu terenul situat în . reclamantei, cu plata către aceasta a unei sulte în suma de 17.000 lei.
Prin notele de ședință depuse la data de 17.10.2012 pârâtul-reclamant a solicitat a se constata calitatea de bun propriu a construcției edificate pe terenul proprietatea sa situat în satul Olteni, com. Clinceni, ., jud. I..
Prin apelul declarat, apelanta-reclamantă-pârâtă critică sentința civilă apelată sub aspectul compunerii masei partajabile, în sensul includerii în masă și a construcției situate în com. Clinceni, ., jud. I., sub aspectul cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv o cotă de 50 % pentru fiecare parte, precum și cu privire la valoare autoturismului arca Volvo înstrăinat după desfacerea căsătoriei părților.
Criticile apelantei privind compunerea masei partajabile prin includerea și a construcției din . neîntemeiate. Astfel, faptul că prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulate pârâtul a arătata că din masa bunurilor partajabile fac parte toate bunurile solicitate a fi incluse și de reclamantă (inclusiv construcția în discuție), nu poate duce la concluzia că prima instanță a încălcat principiul disponibilității cu privire la acea construcție cât timp cauza a fost repusă pe rol după ce pârâtul a depus notele de ședință prin care s-a invocat calitatea de bun propriu a construcției (filele 510-515) pentru clarificări și completarea probatoriului.
Mai mult, pârâtul a invocat ca și apărare faptul că imobilul construcție nu este bun comun, pentru a nu fi inclus la masa partajabilă, până la momentul depunerii notelor de ședință în vederea pronunțării încheierii de admitere în principiu fiind administrate probe pentru stabilirea componenței masei partajabile. Apar ca neîntemeiate susținerile apelantei în sensul că dacă ambele părți au fost de acord cu includerea în masa partajabilă și a construcției trebuia să se dea eficiență acestui lucru. Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, faptul că pârâtul a contestat prin notele de ședință depus anterior pronunțării încheierii de stabilire a masei partajabile caracterul de bun comun al construcției, iar pe de altă parte din probele administrate în cauză nu rezultă că acea construcție reprezintă bun comun.
Astfel din probele administrate atât la prima instanță, cât și în apel rezultă în mod clar că acea construcție a fost edificată pe terenul în suprafață de 1225 mp din acte (1233,19 mp din maturatori) situat în satul Olteni, com. Clinceni, ., jud. I., proprietatea intimatului, dobândit anterior căsătoriei cu apelanta (prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1326/22.06.2005). La data încheierii căsătoriei părților (01.09.2007) construcția era deja ridicata din bani aparținând exclusiv intimatului, astfel că acrea construcție nu face parte din masa partajabilă, apelanta putând pretinde numai un eventual drept de creanță împotriva intimatului cu privire la lucrările de finisaj interior efectuate la imobilul proprietatea acestuia, aspecte reținute corect de prima instanță.
Neîntemeiate au fost găsite și criticile apelantei referitoare la cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, faptul că prin cererea principală reclamanta a solicitata stabilirea unor cote egale de contribuție de 50% pentru fiecare parte, iar pârâtul-reclamant prin cererea reconvențională a solicitat o cotă de 90 % pentru el și 10 % pentru reclamantă, nu înseamnă că prima instanță a încălcat principiul disponibilității, în condițiile în care cotele de contribuție ale părților au fost stabilite pe baza probelor administrate în cauză, respectiv 80 % pentru pârât și 20 % pentru reclamantă.
Neîntemeiate au fost apreciate și criticile apelantei referitore la veniturile realizate de aceasta care să-i ofere o cotă de contribuție de 50%. Din declarațiile martorilor audiați de tribunal rezultă că apelanta nu realiza venituri egale cu cele ale intimatului, cota de 20% stabilită în favoarea apelantei fiind corespunzătoare contribuției acesteia la dobândirea bunurilor comune.
S-a constatat de către instanța de apel că sunt neîntemeiate și criticile apelantei referitoare la valoarea autoturismului marca Volvo înstrăinat după desfacerea căsătoriei părților, valoare care potrivit susținerilor apelantei ar fi trebuit să fie cea obținută din înstrăinarea autoturismului.
Tribunalul a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că are calitatea de bun comun valoarea de circulație a autoturismului la data separării în fapt a părților (iulie 2010), și nu prețul încasat din vânzarea acestuia, în condițiile în care autoturismul a fost folosit în mod exclusiv de către apelantă după despărțirea părților, și înstrăinat de aceasta fără acordul intimatului. Pentru respectarea principiului echității ce guvernează orice proces de partaj se impune ca în masa partajabilă să se includă valoarea autoturismului din momentul separării în fapt al părților, întrucât ar fi inechitabil ca eventuala uzură rezultată din folosirea exclusivă a autoturismului de către apelantă și care a determinat un preț de vânzare mai mic să se răsfrângă și asupra intimatului care nu s-a folosit de acest autoturism de la data separării în fapt a părților.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că sentința civilă apelată a fost dată cu aplicarea ș interpretarea corectă a legii, motiv pentru care, în baza art.296 C.proc.civ. tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă-pârâtă.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu efectul modificării sentinței instanței de fond, în tot, în sensul pronunțării unei hotărâri de admitere în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
Instanța de apel a decis, în mod nelegal, în urma analizării superficiale a situației de fapt a probelor administrate și a argumentelor aduse de recurenta – reclamantă în apel, respingerea apelului ca nefondat, fără a motiva prea amplu soluția oferită.
Solicită instanței de recurs să constate că decizia pronunțată în apel a fost dată atât cu încălcarea, cât și aplicarea greșită a legii, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de Procedura Civilă.
Astfel, în ciuda structurării în cuprinsul motivelor de apel a numeroaselor argumente ce conduceau la constatarea nelegalizații setinței pronunțată în fond, tribunalul nu le-a avut în vedere pe toate, mulțumindu-se să le analizeze într-o singură frază: „Față de durata lungă a desfășurării procesului și raportat la probele incomplet analizate de la fond, singura varianta utilă de criticare a soluției pronunțate este sintetizarea erorilor instanței și a argumentelor apelantei, după cum urmează: Bunurile incuse în masa partajabile și valoarea acestora: imobilul-construcție situat în ., ., Jud. I. arată că instanța de judecata a considerat ca acest bun imobil nu face parte din masa partajabila, întrucât ar fi propriu al pârâtului, ceea ce este complet incorect”.
Din această frază se desprinde ideea că instanța de apel a avut în vedere doar aceste argumente din tot cuprinsul apelului, ignorând toate celelalte încălcări legislative și ale situației de fapt produse în realitate și săvârșite de instanța de fond.
În continuare, tribunalul analizează încălcarea sau nu de către prima instanță a principiului disponibilității în raport atât de calitatea de bun comun sau propriu al imobilului-construcție; de autoturismul marca Volvo; cât și de cotele de contribuție ale soților la masa partajabilă.
Se observă astfel nelegalitatea soluției oferite de instanță, bazată doar pe o precizare adusa de partea adversă prin notele de ședința, prin intermediul căreia a menționat că bunul este propriu, în ciuda faptului că, inițial, intimatul a declarat ca imobilul-construcție este bun comun.
Or, datoriainstanțelor consta în aflarea adevărului, bazat pe probe, coroborate între ele, care să reflecte realitatea. Insă nici instanța de fond, nici cea de apel nu au avut în vedere numeroase dovezi administrate în ambele etape procesuale, care demonstrau, fără putință, de tăgadă, împrejurarea că imobilul-construcție a fost edificat în perioada în care soții, erau căsătoriți.
Aceste aspecte reținute de ambele instanțe sunt contrazise de declarațiile martorilor audiați atât în etapa procesuală a fondului, cât și în apel, de înscrisurile de Ia dosar, de planșe foto care demonstrează stadiul construcției în anul căsătoriei și de răspunsurile oferite la interogatoriu de recurenta – reclamantă.
Totodată, cu privire la veniturile realitate de recurenta – reclamantă, instanța de apel, deși a constatat cu propriile simțuri, din declarațiile martorilor audiați, faptul că și aceasta obținea venituri asemănătoare cu cele ale fostului său soț, amândoi lucrând în cadrul aceleiași societăți, nu a considerat acest lucru ca având o importanță la stabilirea cotelor de contribuție în cuantum egal, de 50%, ci a reținut ca soluția oferită de instanța de fond este corectă și că este corespunzătoare contribuției sale cota de 20%.
Mai mult decât atât, și raționamentul instanței de apel, în ceea ce privește autoturismul și valoarea acestuia, a fost eronat, luând în calcul, asemeni instanței de fond, valoarea de circulație a autoturismului la data separării în fapt a părților și nu prețul cu care a fost înstrăinat sau valoarea de piață de la momentul înstrăinării, așa cum era corect. Deși nu prezintă relevanță juridică faptul că recurenta – reclamantă a folosit în mod exclusiv bunul, totuși instanța de apel a încalcăt prevederile legale și a constatat corecta soluția instanței de fond.
Mai învederează recurenta - reclamantă și împrejurarea ca, în soluționarea apelului, tribunalul nu a avut în vedere nici criticile formulate în legătură cu durata de soluționare a dosarului în primă instanța, respectiv un număr de 45 de termene de judecată, acestea fiind ignorate în analiza apelului formulat și deci neluate în seamă încălcările drepturilor sale legitime ca justițiabil, garantate de instrumentele legislative în vigoare, române sau europene.
Sintetizând cele expuse anterior și analizând soluția nelegală oferită de instanșa de apel recurenta – reclamantă arată instanței de control judiciar ca prin decizie și, implicit și prin sentință, a fost încălcat principiul disponibilității în privința stabilirii cotelor de contribuție ale părților, a stabilirii valorii de circulație a bunului, precum și cu referire la imobilul-construcție, care trebuie inclus în masa partajabilă, fiind bun comun.
Nici instanța de apel, nici prima instanță nuau analizat situația de fapt în raport de multitudinea probelor administrate la dosarul cauzei, respectiv înscrisuri, martori, interogatorii, dovezi ce demonstrează, fără putință de tăgadă, atât cuantumul veniturilor obținute de recurenta – reclamantă, în valoare cel puțin egală cu cele obținute de fostul său soț, cât și stadiul imobilului – construcție la momentul căsătoriei părților, el reprezentând bun comun, fiind edificat din bani comuni.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu efectul modificării sentinței instanței de fond, în tot, în sensul pronunțării unei hotărâri de admitere în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Intimatul – pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Se susține că instanța de apel, contrar celor susținute de către recurentă, a analizat întregul material probator, a administrat probe suplimentare, a respectat legea și a aplicat-o corect pronunțând o hotărâre legală.
Solicită să se observe ca recurenta, deși reclamă în memoriul său de recurs o pretinsă "încălcare", "aplicare greșită a legii" și o "ignorare a celorlalte încălcări legislative și ale situației de fapt produse în realitate și săvârșite de instanța de fond" nu indică în mod concret nici cum, nici când, nici care lege a fost încălcată sau aplicată greșit, rezumându-se la o critică a raționamentelor instanțelor de apel și de fond.
Examinând actele dosarului, asupra excepției netimbrării, în temeiul art.137 alin.1 C. pr.civ., Curtea reține următoarele :
Astfel, în conformitate cu art.20 alin.1 și 2 din legea 146/1997 modificată și republicată în Monitorul Oficial nr.112/6.02.2004, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii (...), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, excepția netimbrării cererii fiind o excepție procesuală de procedură care începe prin a avea un efect dilatoriu și care tinde spre un efect peremptoriu.
In conformitate cu art.20 alin.3 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii de recurs s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 1167,21 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea achitării acestora, iar până la primul termen de judecată aceasta nu și-a achitat obligația procesuală, Curtea în temeiul dispozițiilor legale evocate și a art.312 alin.1 Cod pr. civ., va anula recursul ca netimbrat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 1000 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, al cărui cuantum a fost redus conform art. 274 alin.3 C.pr.civ., de la suma de 1984 de lei la cea menționată, raportată la dificultatea redusă a problemei de drept dedusă judecății în recurs și a soluției pronunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta – reclamantă T. (fostă G.) D., împotriva deciziei civile nr.652A/23.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât G. R. F..
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./12.11.2015
TB-S.4 - L.I.-C.; A.M.V.
Jud.S.1 – A.F.P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 436/2013. Curtea... → |
|---|
