Partaj judiciar. Decizia nr. 680/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 680/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.680
Ședința publică din 23.04.2014
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta reclamantă D. C. V. E. și de recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.653 A din 17.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă D. C. V. E. asistată de avocatul O. C., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București (fila 17) și lipsește recurentul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentei reclamante depune la dosar două chitanțe CEC Bank în cuantum de câte 108 lei, reprezentând primele două rate din taxa judiciară de timbru, aferente lunilor martie și aprilie, potrivit dispozițiilor stabilite prin încheierea de ședință din 26.02.2014, prin care a fost soluționată cererea de acordare ajutor public judiciar.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei reclamante D. C. V. E. solicită admiterea recursului acesteia, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și modificarea sentinței, respectiv diminuarea sumei la care partea a fost obligată ca o consecință a modificării valorii dreptului de creanță.
Solicită menținerea dispozițiilor privind respingerea apelului declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Susține că ratele și dobânzile achitate de reclamantă reprezentau creditul autorilor săi, astfel încât se impune ca plata sultei să se facă în raport de valoarea de circulație a imobilelor, iar nu suma actualizată.
Cu privire la recursul pârâtului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, susținând că, potrivit normelor legale în materie, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în cauză, iar instanțele deja s-au pronunțat sub acest aspect, statuând că este vorba despre o distincție formală ce nu poate duce la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. Conform mandatului de reprezentare, după cum este menționat și în cererea de recurs, Ministerul Finanțelor Publice este reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Cât privește critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia, având în vedere că partea adversă a fost obligată la plata sumei calculate în raport de cota indiviză stabilită de instanță.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.06.2009, reclamanta D. C. V. E. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând instanței să constate că are un drept de creanță, reprezentant de contravaloarea ratelor si dobânzilor achitate de ea pentru imobilul situat in București, ..29, ., să dispună ieșirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamantă.
Prin sentința civilă nr.5198/15.04.2011, Judecătoria Sector 3 a admis în parte cererea precizată, a constatat că reclamanta are un drept de creanță în sumă de 22.557,08 lei reprezentând contravaloarea rate si dobânzi actualizate achitate pentru imobilului din . perioada ianuarie 1971-martie 1991-1/2 din pasivul succesoral, a dispus ieșirea din indiviziune a părților, a atribuit reclamantei imobilul situat în București, ..29, ..3, parter, . în valoare de 100.523,07 lei.
A obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 27.704,5 lei cu titlu de sultă.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.616,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin certificatul de moștenitor nr.176/16.06.2008 s-a constatat ca in urma decesului lui D. loan, decedat la 21.12.2000 a rămas moștenitoare reclamanta, iar masa partajabilă era compusă din ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ..29, ., parter, .. Prin certificatul de vacanță succesorală nr.130/14.05.2009 s-a constatat că succesiunea defunctei D. T. este vacantă, fiind culeasă de S. R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, iar masa succesorală se compune din activ succesoral din ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ..29, ., parter, ., iar pasiv succesoral este format din contravaloarea ratelor si dobânzilor achitate în contul apartamentului de reclamanta, ca girant plătitor, al cărui cuantum se va stabili odată cu ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească.
Cu privire la pasivul succesoral, instanța a reținut ca acesta este format din contravaloarea ratelor si dobânzilor achitate de reclamanta ca girant plătitor. S-a constatat că pentru achitarea prețului apartamentului s-au contractat la CEC doua credite: contractul de împrumut nr.7571/1970 pe 3 ani-pentru avans (f.29, 30), contractul de împrumut nr.30.337/1970 pe 20 ani-pentru restul prețului (f.31-32). Ratele s-au derulat pe perioada 1970-1991, iar potrivit adeverințelor depuse la dosar rezulta ca reclamantei S-au fost reținute din salariu rate lunare pentru cele doua credite in perioada ian 1971-mar.1991 (f. 33-34). Aceste rate au fost actualizate de expertul contabil, însumând 45.114,16 lei.
Cele 4 rate din 1970 s-au achitat de D. I., iar nu de reclamantă, fiind actualizate la suma de 2607,55 ROL (f.86). Rezultă așadar ca pasivul succesoral este de 45.114,16 lei.
Față de cota de 1/2 deținută de fiecare parte, instanța a constatat că dreptul de creanță al reclamantei este de 22.557,08 lei reprezentând contravaloarea rate si dobânzi actualizate achitate pentru achitarea prețului imobilului din . perioada ianuarie 1971-martie 1991-1/2 din pasivul succesoral.
Instanța nu a reținut punctul de vedere al reclamantei cu privire la constatarea faptului că a achitat întregul preț al imobilului, în condițiile în care probele demonstrează achitarea împrumutului contractat numai pentru perioada ianuarie 1971-martie 1991, pentru argumentele deja expuse, iar dreptul reclamantei este numai un drept de creanță, ce nu dă prin el însuși un drept de proprietate asupra imobilului.
Văzând dispozițiile art.728 C., instanța a dispus ieșirea din indiviziune.
Instanța a atribuit reclamantei imobilul situat in București, ..29, ., parter, . in valoare de 100.523,07 lei, imobil evaluat de expertul in construcții (f.44-50).
Pentru a compensa inegalitatea loturilor, în baza art. 742 C.civ, instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 27.704,5 lei cu titlu de sultă, ținând cont de cotele de moștenire ce revin fiecărei părți, astfel cum au fost reținute prin certificatele de moștenitor, respectiv de vacanța succesorală, precum și pasivul succesoral care a fost suportat numai de reclamantă.
Văzând dispozițiile art.274 C., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.616,15 lei cheltuielile de judecată, ținând cont de cota de moștenire a fiecărei părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel motivat ambele părți.
În motivarea apelului său, apelanta reclamantă arată că sentința apelată este nelegală si netemeinică în ce privește cuantificarea dreptului său de creanță, instanța de fond stabilindu-l la suma de 22.557,08 lei reprezentând rate si dobânzi actualizate achitate în perioada ian. 1971-martie 1991-1/2 din pasivul succesoral.
Apreciază apelanta ca instanța de fond a nesocotit pct.2 din concluziile raportului de expertiză construcții efectuat în cauză, care a stabilit că apartamentul a fost achitat integral, valoarea ratelor achitate reprezentând 100% din valoarea apartamentului conform contractului de construire.
Totodată, apelanta reclamantă susține ca în mod greșit instanța de fond a considerat că dreptul său este un drept de creanță si nu un drept de proprietate, deși defuncții D. I. si D. T. au contractat un credit achitat integral de apelanta, valoarea ratelor achitate trebuind a fi raportate la valoarea apartamentului și nu la valoarea ratelor reactualizate cu indicele de inflație.
Prin motivele sale de apel, apelantul pârât S. R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, susține că sentința apelată este nelegală si netemeinică, instanța de fond soluționând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, in speță reclamanta nefăcând dovada că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este ultimul proprietar al imobilului, certificatul de vacanță succesorală nr.130/14.05.2009 nu conferă calitate de moștenitor S. R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, atât instanța cât si reclamanta făcând confuzie între instituția Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice si S. R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, deși potrivit art.25 din
Decretul nr.31/1954 statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, prin ministerul Finanțelor Publice în afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Susține apelantul că potrivit art. 37 alin. 1 din același act normativ, statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat daca ele sunt persoane juridice.
O altă critică adusă sentinței apelate de către apelantul pârât constă în aceea ca in mod greșit a fost obligat S. R. la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu a dat dovada de rea credința, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și nu poate fi sancționat procedural. Dacă se va aprecia că statul trebuie să suporte cheltuielile de judecată, trebuie să se țină cont de cota sa de moștenire, cuantumul cheltuielilor de judecată urmând a fi micșorat.
Prin decizia civilă nr.2296/18.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, decizia de apel a fost casată, cauza fiind trimisă la rejudecare, instanța de recurs constatând că, deși au fost respinse ambele apeluri, din considerentele deciziei nu rezultă analiza criticilor formulate de apelantul pârât, încălcându-se astfel de către instanța de apel disp.art.261 alin.1 pct.5 Cod de procedură civilă, aceste critici neputând fi analizate direct in recurs.
Prin decizia civilă nr.653 A/17.06.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă D. C. V. E. și de apelantul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.5198/15.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Tribunalul a apreciat că atât criticile formulate de apelanta reclamanta cât si criticile formulate de apelantul pârât sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
In ce privește motivele de apel formulate de apelata reclamantă, este neîndoios faptul că apartamentul a fost achitat în rate lunare, acestea fiind plătite de apelantă (mai puțin 4 rate), însă titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului au fost defuncții D. I. si D. T., apelanta reclamantă plătind în numele acestora prețul imobilului, astfel că așa cum corect a reținut și instanța de fond reclamanta are un drept de creanță pentru sumele achitate ca și contravaloare apartament, drept de creanță care nu se poate transforma în drept de proprietate, chiar dacă întinderea acestui drept de creanță reprezintă contravaloarea apartamentului, modificarea valorii apartamentului nu poate duce la modificarea cuantumului dreptului de creanța proporțional, tocmai pentru că aceste drepturi sunt distincte.
Cu privire la apelul apelantului pârât, tribunalul a constatat că prin certificatul de vacanță succesorală nr.130/14.05.2009 calitatea de unic moștenitor a defunctei D. T. a fost stabilită în favoarea Statului R. prin Direcția Finanțelor Publice a Municipiului București, chemat în judecată în calitate de pârât și față de care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu consecințele ce decurg din aceasta.
In consecință, calitatea procesuală pasivă aparține pârâtului chemat in judecată, acesta fiind coproprietar al apartamentului supus partajului, criticile apelantului pârât pe acest aspect fiind nefondate.
Apelul este formulat în prezenta cauză de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel că reclamanta a făcut dovada că S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București este coproprietar al imobilului, calitate rezultată tocmai din certificatul de vacanță succesorală nr.130/14.05.2009, susținerile apelantului pârât fiind nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, cum pârâtul era coproprietar în cota de 1/2 asupra imobilului supus partajului, în mod corect instanța de fond a pus în sarcina acestuia cota de ½din cheltuielile de judecată, ieșirea din indiviziune profitând ambelor părți.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
Recurenta – reclamantă D. C. V. E. a solicitat admiterea recursului său, modificarea deciziei civile recurate, în parte, în sensul admiterii apelului său, cu consecința modificării (diminuării) cuantumului sultei la care a fost obligată în favoarea pârâtului, ca o consecință a modificării valorii dreptului de creanță invocat de reclamantă, prin raportarea acestuia la valoarea apartamentului stabilit prin raportul de expertiză tehnică construcții.
Solicită menținerea dispoziției deciziei recurate în ce privește respingerea ca nefondat a apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Recurenta – reclamantă critică decizia civilă atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, hotărârea este dată cu încălcarea si interpretarea greșită a legii".
Consideră că instanța de apel, cu interpretarea greșită a legii, a considerat că reclamanta are un drept de creanță pentru sumele achitate ca și contravaloare apartament, drept de creanță care nu se poate transforma în drept de proprietate, chiar dacă întinderea acestui drept de creanță reprezintă contravaloarea apartamentului, modificarea valorii apartamentului nu poate duce la modificarea cuantumului dreptului de creanță proporțional, tocmai pentru că aceste drepturi sunt distincte".
Astfel cum s-a arătat, dreptul de creanță invocat de reclamantă poartă asupra cotei de ½ din valoarea ratelor de împrumut și dobânzilor achitate de reclamantă la împrumuturile contractate cu CEC de defuncții D. loan, căsătorit cu D. T., aferente prețului apartamentului nr. 5, situat în București, .. 29. ., parter, sector 3, corespunzător unui procent de 50% din valoarea apartamentului, sumă ce reprezintă pasiv succesoral.
Recurenta – reclamantă menționează că ratele și dobânzile achitate de ea reprezentau credit contractat de defuncții D. I. și D. T. pentru plata prețului apartamentului în litigiu, astfel încât consideră justificat ca și valoarea acestor rate și dobânzilor să se raporteze procentual la valoarea apartamentului și nu la o valoare reactualizat cu indicele inflației.
Instanțele de fond și de apel și de apel au nesocotit pct. 2 din Concluziile Raportului de Expertiză Construcții efectuat în cauză de expert Ing. N. H., care a stabilit „că apartamentul a fost achitat integral, valoarea ratelor achitate reprezentând 100% din valoarea apartamentului conform contractului de construire".
Legat de modificarea valorii dreptului de creanță invocat de reclamantă prin raportare la valoarea apartamentului stabilită prin raport de expertiză, se impune și modificarea - diminuarea cuantumului sultei la care a fost obligată reclamanta în favoarea pârâtului.
În drept, art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, art. 312 și urm. Cod de procedură civilă.
Recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critică decizia instanței de apel ca netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă).
Reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nejustificând astfel calitatea procesuală pasivă a acestuia. Din contră, certificatul de vacanță succesorală nr.130/14.05.2009 depus la dosar conferă calitatea de moștenitor Statului R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Astfel, este evidentă confuzia atât a reclamantei, cât și a instanței de judecată în ceea ce privește instituția Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu instituția Statului R. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Există anumite cazuri în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice emite mandat către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București pentru a reprezenta interesele în fața organelor de judecată, însă nu este cazul în speța de față, având în vedere că certificatul de vacanță succesorală este emis în favoarea Statului R. prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, iar aceasta instituție din urmă este o instituție cu personalitate juridică și poate sta în judecată.
. art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice: ,S. este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop."
Însă, potrivit dispozițiilor art. 37 alin.1 din același act normativ menționat anterior: ,,S. nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat ale întreprinderilor si organizațiilor economice de stat precum si ale oricăror alte organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului."
Recurentul – pârât solicită să se constate că este vorba despre două instituții distincte, astfel că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasivă în cauză.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurentul – pârât apreciază că în mod greșit instanța a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 3.616,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, întrucât nu există culpa procesuală a acestuia, nu a dat dovada de rea credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului si, prin urmare nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Neexistând culpa procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod proc.civ. și neexistând temei legal este neîntemeiată obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere aspectele menționate, recurentul – pârât apreciază că instanța a pronunțat hotărârea apelată cu încălcarea principiului de drept "Ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus".
In partaj, părțile au o dublă calitate, de reclamant si de pârât, iar soluția pronunțată este deopotrivă în interesul tuturor, astfel că obligarea recurentului - pârât la plata integrală a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată si inechitabilă, întrucât soluția instanței de fond profită ambelor părți.
Astfel, în opinia recurentului – pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu intră sub incidența dispozițiilor art. 274 Cod procedura civila, nefiind parte căzută în pretenții.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că expertiza efectuată în cauză a fost solicitată de reclamantă și i-a profitat acesteia, recurentul apreciază că în mod nelegal instanța de fond a obligat l-a obligat și la plata acestei sume.
Totodată, invocă și dispozițiile art. 276 din Codul de procedură civilă, conform cărora "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."
Față de cele arătate, recurentul – pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei civile recurate, în principal, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice si respingerii acțiunii, ca atare, iar in subsidiar, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
In drept, art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civilă.
Recurenta – reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București ca nefondat.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, arată că în interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor legale (art. 25 din Decretul nr. 31/1954, art. 477 si 680 cod civil din 1864, art. 25 din Legea nr. 213/1998, HG nr.731/2007), recurenta – reclamantă solicită Curții să aprecieze că în ipoteza succesiunilor vacante, revine Statului R., legitimarea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, în cauză existând doar o distincție formală, ce nu poate determina admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, între reprezentarea statului, ce decurge din lege, în persoană Ministerului Finanțelor Publice și reprezentarea statului, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București ce decurge atât din dispoziții legale cât și din mandatul de reprezentare, invocat de recurentă, această din urma instituție funcționând în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ambelor fiindu-le pe deplin opozabilă hotărârea pronunțată în prezenta cauză.
Din preambulul apelului și a recursului rezultă că Ministerul Finanțelor Publice este reprezentat la rândul său de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
In ceea ce privește critica referitoare la obligarea intimatei recurente la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestui motiv de recurs ca nefondat, instanța de fond a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei „suma de 3.616,15 lei cheltuieli de judecată, ținând cont de cota de moștenire a fiecărei părți”. Astfel cum a reținut și instanța de apel, ieșirea din indiviziune profită ambelor părți.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele arătate:
În ce privește critica adusă de reclamantă hotărârii pronunțate în apel, vizând exclusiv modalitatea în care s-a procedat la actualizarea dreptului său de creanță, Curtea constată că susținerea acesteia potrivit cu care trebuia avută în vedere pentru această operațiune valoarea de circulație a imobilului și nu indicele de inflaței este neîntemeiată.
Astfel, reține că este justă aprecierea tribunalului în sensul că dreptul de creanță al reclamantei nu se poate transforma într-un drept de proprietate, Curtea observând că plata ratelor aferente contractului de credit, chiar în situația în care, la data achitării, acestea au acoperit, potrivit concluziilor raportului de expertiză, valoarea imobilului din contractul de vînzare cumpărare, nu putea naște în patrimoniul reclamantei decât un drept de creanță. Dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis, potrivit aceluiași contract de vânzare cumpărare cu plata creditului în rate, către cumpărători, defuncții D. I. și D. T..
Așa fiind, câtă vreme legat de imobilul ce face obiectul partajului, reclamanta nu poate pretinde decât un drept de creanță constând în contravaloarea ratelor de credit achitate de aceasta, valorificarea acestui drept nu se poate face decât prin aplicarea indicelui de inflație pentru acoperirea prejudiciului decurgând din devalorizarea monedei naționale în intervalul cuprins între data plății și cea a recuperării creanței.
Raportarea la valoarea actuală de circulație a imobilului supus partajului, în vederea determinării întinderii creanței deținute de reclamantă, nu poate fi admisă în lipsa unui temei legal care să o justifice, astfel că sub acest aspect, soluțiile adoptate de instanțele de fond sunt legale.
Curtea constată că și criticile pe care recurentul pârât le aduce hotărârii pronunțate de tribunal sunt nefondate, acestea vizând pe de o parte soluția pronunțată cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe de altă pe cea referitoare la obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată din apel.
În ce privește primul aspect, legat de calitatea procesuală pasivă a Statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea nu poate reține ca justificând teza susținută de recurent aspectul referitor la existența personalității juridice a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București (sau Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în urma reorganizării instituției).
Aceasta, întrucât prin raportare chiar la împrejurarea invocată de recurent, privind mențiunea din cuprinsul certificatului de vacanță succesorală, titularul drepturilor succesorale fiind S. român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, trebuie observat că această din urmă instituție nu a participat la dezbaterea succesorală în nume propriu, ci ca reprezentant al statului, astfel că nu a dobândit drepturi proprii. Ca urmare, dispozițiile art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, invocate de recurent, sunt în mod evident fără relevanță, aceastea găsindu-și aplicare numai în situația în care drepturile și obligațiile se dobîndesc de către aceste entități.
Cum în cauză aspectul invocat de recurent este în legătură numai cu reprezentarea Statului român în procedura succesorală notarială, respectiv în cea judiciară vizând partajul bunulurilor succesorale, Curtea constată că atâta vreme cât justificarea calității procesuale a pârâtului S. român în cauza dedusă judecății rezultă pe deplin din certificatul de vacanță succesorală, soluția instanței de apel sub acest din urmă aspect este una legală.
De asemenea, critica vizând aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. este nefondată, din actele dosarului rezultând că obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în raport de cotele de proprietate ale celor două părți, iar finalitatea procesului, respectiv partajarea patrimoniului succesoral s-a realizat în raport de ambele părți, reclamanta nefiind singura căreia i-a profitat acțiunea de ieșire din indiviziune.
Așa fiind, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., le va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta reclamantă D. C. V. E. și de recurentul - pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.653 A din 17.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./19.05.2014
TB-S.5 – F.L.; C.M.B.
Jud.S.3 – A.S.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 769/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 126/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
