Pretenţii. Decizia nr. 777/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 777/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 777 R
Ședința publică de la 23.04.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. R. P.
JUDECĂTOR: - M. S. C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant L. I., împotriva Sentinței civile nr. 2135/05.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D.G.F.P.M.B., având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant L. I. prin apărător, avocat Lacrima C., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 12 dosar, lipsă fiind intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.M.B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părțile prezente declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant L. I. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, în baza art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, raportat la art. 3 și art. 998-999 din Codul civil, precum și la art. 5 pct.5 și art. 6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților, să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral, civil, social, fizic și psihic suferit, ca urmare a condamnării politice a reclamantului, prin sentința penală nr. 728 din anul 1958, rămasă definitivă, pronunțată de Tribunalul M. Iași și la 20 de ani de muncă silnică, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 din fostul Cod penal, interzicerea tuturor drepturilor și confiscarea totală a averii.
Apreciază că, în raport de dispozițiile art. 998-999 cod civil vechi, partea pe care o reprezintă poate beneficia de despăgubiri morale sub forma unor despăgubiri.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât pretențiile solicitate în temeiul art. 998-999 din Codul civil din anul 1865, sunt prescriptibile în termen de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba,, în cazul de față de la căderea regimului comunist, Legea nr. 221/2009 nu repune în termenul de prescripție, astfel cum greșit a susținut reclamantul.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2135/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a respins ca prescrisă cererea de despăgubiri privind pe reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând această excepție, tribunalul urmează a avea în vedere că față de disp. art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea cu o astfel de cauză, este prescrisă, întrucât termenul prevăzut de acest text de lege, a început să curgă la data de 01.01.1990, când a fost răsturnat regimul comunist din România, moment la care, reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. In ceea ce privește temeiul reprezentat de dispozițiile art. 998-999 C.civ., tribunalul a constatat că acțiunea cu o astfel de cauză este prescrisă, întrucât conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de trei ani a început să curgă de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Rezultă că momentul de început a fost reprezentat de data 01.01.1990, când a fost răsturnat regimul comunist în România, astfel că termenul s-a împlinit cu mult înainte de introducerea acțiunii.
Chiar dacă prin adoptarea Legii nr. 221/2009 statul a recunoscut dreptul la acordarea de măsuri reparatorii persoanelor ce fac obiectul acestei legi, o astfel de recunoaștere nu poate fi considerată ca repunând în termenul de prescripție pentru acordarea despăgubirilor morale.
Repunerea în termen poate fi făcută printr-o prevedere legală expresă, așa cum este cazul Legii nr. 18/1991 sau poate fi dispusă de către instanța de judecată, în condițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Tribunalul a constatat că Legea nr. 221/2009 nu conține o astfel de prevedere privind repunerea în termenul de prescripție, iar dispozițiile legilor speciale reparatorii sunt de strictă interpretare și aplicare.
Cât privește art. 19 din Decretul nr. 167/1958, acesta stabilește că instanța poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea acțiunii, cererea de repunere în termen putând fi făcută numai în termen de 1 lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Or, în speță, nu au fost invocate și dovedite cauze temeinic justificate pentru care termenul de prescripție a fost mult depășit, pentru a se putea dispune repunerea în situația anterioară.
Conform art.25 din Decretul nr. 167/1958, dispozițiile acestui decret sunt aplicabile și prescripțiilor neîmplinite până la data intrării sale în vigoare, în care caz termenele de prescripție prevăzute în decret vor fi socotite că încep să curgă de la . acestui decret.
Potrivit art. 26 din Decretul nr. 167/1958, pe data intrării sale în vigoare se abrogă orice dispoziții legale contrare, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin Decretul nr. 167/1958. Astfel fiind, o dată cu . Decretului nr. 167/1958 au fost implicit abrogate și dispozițiile Titlului XX- art. 1837 și următoarele, precum și celelalte dispoziții din Codul civil privitoare prescripția extinctivă.
Față de aceste considerente,tribunalul va constata că este întemeiată excepția prescripției, urmând a respinge cererea reclamantului, în pretenții întemeiată pe prev. art. 998 – 999 C. civ., ca prescrisă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul L. I..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele: sentința a fost pronunțată cu încălcarea art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 raportat la art.1164, 1165, 1349 alin.1, 1373 și 1381 din noul Cod civil (art.998 – 999 din fostul Cod civil ) art.5 pct.5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că termenul de prescripție privind acordarea de despăgubiri morale în echitate s-a împlinit la 14.06.2012 acțiunea fiind formulată și înregistrată în anul 2011.
S-a mai arătat că în speță nu sunt aplicabile prevederile Decretului Lege nr.167/1958 cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, ci dispozițiile Legii nr.221/2009, care realizează o repunere pe cale de lege în termenul de prescripție.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta a fost formulată la 01.09.2011 și că prin cerere s-a solicitat să se constate că reclamantul a suferit o condamnare cu caracter politic, în temeiul art.1 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.221/2009, și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, civil, social, profesional, fizic și psihic suferit de reclamant, de părinții săi și de întreaga familie, în temeiul art.5 pct.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art.3 din Codul civil, de asemenea s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2482/13.09.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a constatat caracterul politic al condamnării și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul L. I..
Prin decizia nr.983 R din 14.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel București Secția a IV a Civilă s-a admis recursul s-a casat în parte sentința civilă nr.1482/13.09.2012 și s-a trimis cauza spre rejudecarea cererii de despăgubiri pentru prejudiciul moral, întemeiat pe art.998 – 999 Cod civil menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
În ce privește motivul de recurs astfel cum a fost susținut și dezvoltat Curtea va înlătura textele din noul Cod civil invocate, având în vedere decizia de casare, precum și art.5 pct.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților omului pentru două argumente și anume: primul argument constă în acea că dispozițiile Convenției nu se aplica faptele petrecute în anul 1958; al doilea argument constă în aceea că între art.998 – 999 Cod civil și dispozițiile art.5 pct.5 din Convenție, potrivit art.20 (2) din Constituție ar trebui să existe neconcordanțe, care ar fi dus la aplicarea cu prioritate a dispozițiilor din Convenție. În lipsa neconcordanței, rămâne aplicabil textul art.998 – 999 Cod civil .
În speță își are aplicarea art.8 din Decretul nr.167/1958 având în vedere dispozițiile art.6( 2 ) din noul Cod civil.
Este deci nefondată susținerea reclamantului recurent potrivit cu care dispozițiile Legii nr.221/2009 ar fi realizată o repunere legală în termen, atâta timp cât capătul de cerere s-a rejudecat numai în raport de art.998 – 999 din Codul civil de la 1864.
În concluzie reținându-se că soluția instanței de fond este temeinică și legală, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant L. I., împotriva Sentinței civile nr. 2135/05.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D.G.F.P.M.B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. R. P. M. S. C.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
16.05.2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 682/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
