Pretenţii. Decizia nr. 1057/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1057/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 1057/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1057R
Ședința publică de la 13 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - P. F.
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - M. S. C.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. A..
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți B. M. și P. G. și de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1666/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009, alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1666 din 20.09.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții P. G. și B. M., în baza Legii nr. 221/2009 și a obligat pe pârâtul S. R. să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 115.976,30 de lei, reprezentând echivalentul inventarului agricol confiscat; a respins cererile de acordare a despăgubirilor pentru imobilul confiscat și pentru plata unor daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că tatăl reclamanților a fost condamnat la 3 luni închisoare contravențională cu confiscarea terenului agricol și a inventarului agricol, pentru o faptă ce face obiectul de reglementare a legii speciale nr. 221/2009. Sub aspectul despăgubirilor pentru bunul imobil, instanța a reținut că dreptul reclamanților a fost recunoscut în baza Legii nr. 10/2001 și se află în faza finală a valorificării lui. Instanța de apel a acordat despăgubiri pentru inventarul agricol confiscat, deoarece potrivit art. 468 Cod civil, bunurile sunt imobile prin destinație, fiind destinate serviciului și exploatării agricole a terenului autorului reclamanților, iar sub aspectul cererii având ca obiect plata unor daune morale, instanța a reținut incidența deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și 1360 din anul 2010, pronunțate în materia analizată.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs ambele părți din proces.
Recursul declarat de recurenții reclamanți nu este fondat.
Sub aspectul constatării caracterului politic al condamnării, instanța de fond a reținut, prin sentința nr. 2125 din 06.12.2013, de completare a dispozitivului primei sentințe, că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere pentru constatarea caracterului politic, iar recurenții nu au criticat sentința menționată și nu nici nu au susținut că au formulat un capăt de cerere distinct pentru constatarea caracterului politic al condamnării penale, astfel că, toate criticile având ca obiect fondul acestei cereri vor fi respinse, deoarece recurenții nu pot formula cereri noi în recurs, în raport de dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, iar instanța nu era obligată să se pronunțe, din oficiu, sub acest aspect, ci dimpotrivă, instanța este ținută de respectarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Criticile privind respingerea cererii de despăgubire pentru bunurile imobile nu sunt fondate, deoarece recunoașterea dreptului la despăgubiri în baza unor acte administrative emise în baza Legii nr. 10/2001 (ordinul nr. 631/2005) exclude recunoașterea dreptului la despăgubiri și în baza Legii nr. 221/2009, în condițiile în care actele administrative emise în baza Legii nr. 10/2001 nu au fost anulate, deoarece în caz contrar, reclamanții ar obține despăgubirile aferente aceluiași imobil în baza a două legi speciale diferite. Este adevărat că Legea nr. 221/2009 prevede în art. 5 lit. b) că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, dacă nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, însă instanța nu apreciază că legea se referă la obținerea efectivă a unor despăgubiri, ci la recunoașterea dreptului, deoarece în caz contrar și, în concret, dacă instanța ar obliga pe pârât la despăgubiri pentru imobil, prin prezenta hotărâre, reclamanții s-ar afla în posesia a două titluri executorii, date de autorități diferite ale statului, în scopul obținerii unei duble despăgubiri, în baza a două legi speciale diferite, pentru același imobil, ceea ce este inadmisibil și nu a fost avut în vedere de legiuitor la data emiterii Legii nr. 221/2009.
În contextul menționat, instanța precizează că afirmația recurenților în sensul că după . Legii nr. 165/2013 ordinul Prefectului nr. 631/2005 devine un act lipsit de efecte juridice este eronată, iar argumentul esențial este pronunțarea deciziei nr. 88 din 27.02.2014 de către Curtea Constituțională cu privire la efectele legii noi în cauzele deduse judecății, și cu atât mai mult, apreciază prezenta instanță, că Legea nr. 165/2013 nu afectează sub nici o formă actele emise în baza Legii nr. 10/2001, acte anterioare datei de intrare în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Sub aspectul criticilor privind neacordarea daunelor morale, instanța face trimitere la dispozițiile deciziilor Curții Constituționale și la deciziile date în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie, invocate și de instanța de fond, la dispozițiile art. 330/7 alin. 4 Cod procedură civilă, la dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituția României și la practica judiciară constantă în spețe similare.
De aceea, recursul analizat în baza art. 3041 Cod procedură civilă va fi respins ca nefundat.
Recursul declarat de S. R. împotriva aceleiași sentințe civile este fondat.
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 468 Cod civil, în contextul speței.
Aceasta deoarece, în interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat în interesul legii, decizia nr. 6/2013 prin care a stabilit că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005.
Cum Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de bunuri imobile în art. 6 alin. 1, categorie în care nu pot fi încadrate utilajele agricole, și cum potrivit art. 6 alin. 2 din aceeași lege utilajele și instalațiile fac obiectul legii speciale numai dacă acestea mai există din punct de vedere fizic (aspect nedovedit în speță) deoarece legea le exclude pe cele „înlocuite, casate sau distruse” rezultă că dispozițiile art. 468 Cod civil, la care instanța de fond a făcut referire nu sunt aplicabile în speță, ci dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, lege la care a făcut trimitere și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/2013 în interpretarea dispozițiilor aplicabile ale Legii nr. 221/2009. Rezultă că inventarul agricol care nu mai există nu poate face obiectul de reglementare a legii speciale, astfel că, în mod greșit a fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru aceste obiecte confiscate, și, de asemenea, la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cererea reclamanților trebuia respinsă în totalitate.
De aceea, recursul declarat de pârât va fi admis în baza art. 3041 Cod procedură civilă, cu consecințele menționate în dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. M. și P. G. împotriva sentinței civile nr.1666/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți B. M. și P. G..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul:
Respinge capătul de cerere pentru despăgubiri reprezentând echivalentul inventarului agricol confiscat, precum și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. R. P. M. S. C.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC – 2 ex
04.07.2014
Jud. fond A. I. T.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1032/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
