Legea 10/2001. Decizia nr. 985/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 985/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 985/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 985
Ședința publică de la 11.06.2014
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.752 din 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. M. și cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și al intimatei-pârâte P. M. BUCUREȘTI, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă B. E. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul de a constata calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la măsuri compensatorii prin puncte, potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Referitor la criticile privind cheltuielile de judecată solicită instanței a fi cenzurate în raport de dispozițiile art.274 al.3 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 30.08.2012, reclamanta B. E. M. a chemat în judecată pârâții M. București, prin Primar General, și P. M. București, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se soluționeze pe fond notificările nr. 1569/09.07.2001 și nr. 785/07.08.2001 privind imobilul situat în București, .. 2, . 8/5, ., sector 6; să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului specificat, iar, în subsidiar, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentința civilă nr.752/03.04.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă admis în parte cererea formulată de reclamanta B. E. M., în contradictoriu cu pârâții M. București, prin Primar General, și P. M. București, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în București, .. 2, . 8/5, ., ., a respins capătul de cerere vizând restituirea în natură a imobilului formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca neîntemeiat, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta P. M. București, pentru lipsa capacității procesuale de folosință și a obligat pârâtul M. București la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J.A. B., R. și B. sub nr. 1569/09.07.2001, reclamanta B. E. M. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .. 2, . 8/5, ..
În ceea ce privește dovada calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că prin contractul de construire nr._/07.08.1970 și procesul-verbal de predare-primire-recepție încheiat în data de 08.09.1971 reclamanta a devenit titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că acesta a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 1776/1980 a Consiliului Popular al M. București.
Imobilul în litigiu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 către numiții R. A. și R. I. prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 791/25.03.1997.
Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a facut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia dat fiind faptul că a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, prin raportare la art. 20 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul a admis în parte cererea, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, pentru imobilul situat în București, .. 2, . 8/5, ., ..
Tribunalul a respins capătul de cerere vizând restituirea în natură a imobilului formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca neîntemeiat, dat fiind faptul că aceasta a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nefiind desființat.
În raport de soluția pronunțată de tribunal asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință în ședința publică din data de 02.04.2013, în consecință a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta P. M. București, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, la cererea reclamantei, potrivit disp. art. 274 alin. 1 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului M. București, tribunalul l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței atașate la dosar.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, având în vedere următoarele motive:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamanta B. E. M. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la restituirea în natură/acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în București, ..2, sector 6, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, Decizia XX pronunțată de ICCJ.
Recurentul – pârât consideră că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea reclamantei sus-menționate și a constatat că are calitate de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ..2, sector 6, și a obligat M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, pentru următoarele argumente:
Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare rezultă că imobilul situat în București, ..2, sector 6, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, conform Deciziei nr. 1776/1980, cu plata de despăgubiri.
Conform actelor existente la dosar și a planurilor imobilului a rezultat că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită
dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în
condițiile Legii nr.247/2005.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art.1 alin.1și alin.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.1, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu
Referitor la obligarea M. București la plata cheltuielilor de judecată, recurentul – pârât învederează următoarele:
Consideră că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanta având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
În cazul în care va fi respinsă motivarea M. București, recurentul solicită instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate curtea reține următoarele aspecte.
Primul motiv de recurs se referă la greșita obligare a recurentului la emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile titlului VII din legea 247/2007 pentru imobilul situat în .. 2, deși în urma intrării în vigoare a legii 165 /2013, trebuia obligat să emită dispoziției prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.
Sub un prim aspect, curtea reține că acesta nu este un motiv de nelegalitate a sentinței recurate, în condițiile în care aceasta a fost pronunțată la 03.04.2013, dată la care legea 165/2013 nu intrase în vigoare.
Pe de altă parte, curtea reține că în urma intrării în vigoare a acestei legi, unica modalitate de acordare a măsurilor reparatorii, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, este acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7 din lege.
În aceste condiții, întrucât conform art. 4, dispozițiile legii 165/2013 se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, curtea va constata că se impune admiterea recursului sub acest aspect.
Criticile formulate cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată aferente fondului nu sunt întemeiate, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 274 C. pr. civ. în raport de care partea ce cade în pretenții datorează, la cerere cheltuielile de judecată. Pe de altă parte, instanța nu putea avea în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3 C. pr. civ. întrucât pârâtul a fost obligat la 1000 lei reprezentând onorariul de avocat, sumă ce nu poate fi considerată excesiv de mare raportat la valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 alin. 3 C. pr. civ. curtea admite recursul, modifică în parte sentința recurată în sensul că se constată că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul situat în București, . nr. 2, ./5, ., ., potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.752 din 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. M. și cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că se constată că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./10.07.2014
TB-S.4 – D.N.T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1156/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 747/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
