Pretenţii. Decizia nr. 1182/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1182/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 1182/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1182
Ședința publică de la 9.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.784 A din 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. F..
Cauza are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 02.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.11.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 20.12.2012 cu nr. de mai sus, reclamantul M. București prin Primarul General a cerut obligarea pârâtului R. F. la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.11 situat în București, . nr. 31, ., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/09.05.2013 Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de asociere nr.44/12.05.1995 încheiat între Consiliul Local al Mun. București și BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții și punere în funcțiune a blocului XXD, tronson I, din Ansamblul Electronicii, situat în București, sector 3, având destinația de locuințe, în scopul exploatării distincte de către părțile contractante sau a valorificării sale în mod distinct, prin vânzare în condițiile legislației în vigoare sau prin închirierea părții sale (f.13-17).
Potrivit art.10.4 din contract, B.R.D. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului construit, pe perioada existenței construcției, în valoare de 6.319.184 lei/an, cu începere de la data încheierii contractului (f.16).
La data de 24.07.1997 s-a încheiat actul adițional nr.1 la contractul de asociere menționat, în care s-a prevăzut, la art.3, că „în ceea ce privește terenul, se mențin dispozițiile înscrise în art.10.4. din contractul de asociere nr.44/1995 prin care acesta se concesionează pe durata existenței construcției” (f.181-19).
Prin contracte de vânzare-cumpărare succesive, pârâtul a dobândit în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.11 situat în București, . nr. 31, ., sector 1, conform susținerilor reclamantului din acțiune, pe care pârâtul nu le-a combătut.
Prin cererea de față, întemeiată pe dispozițiile art.1077 și 1080 C.civ., art.20 din Legea nr.273/2006, art.40 alin.2 și 41 din Legea nr.50/1991, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.11, situat în București, . nr.31, ., sector 1, susținând în esență că neîncheierea de acte juridice între P.M.B. și actualul proprietar al apartamentului creează dificultăți pentru M. București în încasarea taxei de concesiune, iar potrivit OG 119/1999, sumele reprezentând taxa de concesiune trebuie recuperate de la persoanele care au ca obligație plata acestora.
Contractul de asociere nr.44/12.05.1995 încheiat între Consiliul Local al Mun. București și B.R.D. este un contract comercial în baza căruia s-a construit și dat în folosință blocul XXD, tronson I, din Ansamblul Electronicii, situat în București, sector 1.
Prin art.10.4 din contract, dreptul de concesiune asupra terenului aferent construcției a trecut asupra B.R.D., care s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului construit, pe perioada existenței construcției, iar potrivit art.3 din actul adițional nr.1 la contract, la finalizarea lucrărilor s-a stabilit că, în ceea ce privește terenul, se mențin dispozițiile înscrise în art.10.4. din contractul de asociere nr.44/1995, prin care acesta se concesionează pe durata existenței construcției.
Analizând conținutul contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul de proprietate al pârâtului, instanța de fond a observat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.11 din . nr. 31, ., fără a se face vreo mențiune cu privire la taxa de concesiune pentru terenul aferent, deci fără a se institui în sarcina pârâtului-cumpărător obligația de a suporta contravaloarea taxei anuale de concesiune.
Potrivit principiului relativității efectelor actului juridic civil, terții nu pot fi afectați de situațiile juridice create prin acte juridice care le sunt străine.
Este lipsit de relevanță faptul că prin actul adițional se prevedea menținerea dispozițiilor din contract privitoare la concesionarea terenului pe durata existenței construcției, din moment ce nu este vorba de un act normativ pe care pârâtul să fie obligat a-l cunoaște și respecta, iar obligația de a suporta taxa de concesiune a terenului aferent locuinței deținute de pârât nu a fost menționată în titlul de proprietate al acestuia.
Așa fiind, potrivit principiului res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest, aceste acte încheiate de reclamant cu B.R.D. nu pot produce efecte față de pârâtul R. F..
Cu atât mai puțin s-a apreciat că instanța nu poate interveni să suplinească acordul de voință al pârâtului, obligându-l împotriva voinței sale la încheierea unui contract cu reclamantul, acesta fiind în culpă pentru faptul că nu a emis acte juridice care să producă efecte față de beneficiarii pretinsului drept de concesiune, fără a fi nevoie de manifestarea expresă de voință a acestora.
Voința părților este un element esențial al încheierii actului juridic și trebuie să se manifeste liber, iar restricțiile privind libertatea de voință sunt aplicabile numai dacă sunt prevăzute de lege, ale cărei dispoziții în acest sens sunt de strictă interpretare, având caracter excepțional.
Ca atare, nicio persoană nu poate fi obligată la încheierea unui contract în lipsa consimțământului său, iar acest principiu trebuie respectat inclusiv de instanțele de judecată, fiind un aspect al libertății persoanei.
Potrivit art.942 C.civ. (text în vigoare la data nașterii raporturilor juridice puse în discuție în speță) „contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”, iar potrivit art.948 C.civ., o condiție esențială pentru validitatea unei convenții este consimțământul valabil al părții ce se obligă.
Or, în speță, nu există consimțământul pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului deținut în proprietate, aspect pe care acesta l-a învederat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.
Transmiterea apartamentului în patrimoniul pârâtului nu a creat în sarcina acestuia vreo obligație de a încheia un contract de concesiune, obligație care putea lua naștere numai prin voința părților sau în cazul în care o anumită normă de lege impune o asemenea obligație.
De altfel, s-a constatat că reclamantul nu a invocat vreun temei legal în baza căruia instanța ar putea obliga pârâtul la încheierea unui contract de concesiune, conform solicitării sale.
În susținerea acțiunii, M. București a invocat doar existența unei obligații legale de plată a taxei de concesiune în baza art.40-41 din Legea nr.50/1991, ca urmare a transmiterii legale a dreptului de concesiune care consideră că a operat în temeiul acestor texte legale.
Potrivit art.40 alin.2 din Legea nr.50/1991 rep., "o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale". De asemenea, art.41 din același act normativ prevede că "dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. În aceleași condiții se transmite și autorizația de construire".
Instanța nu a primit susținerile reclamantului, apreciind că transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune nu poate opera în afara unui cadru contractual, care la momentul de față nu există, întrucât din normele de lege amintite nu se poate deduce și obligația proprietarului apartamentului de a încheia o convenție cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului.
Totodată, instanța a avut în vedere faptul că art.1077 C.civ. nu obligă o persoană să încheie un contract împotriva voinței sale, iar dispozițiile legale menționate de reclamant nu prevăd o derogare de la principiul libertății contractuale, care rămâne pe deplin aplicabil.
În consecință, de vreme ce legiuitorul nu a impus prin vreo dispoziție, care să fie invocată legal în cererea de chemare în judecată de către reclamant, pârâtului, o obligație de a încheia cu reclamantul un contract de concesiune, nici instanța de judecată nu poate stabili în sarcina acestuia obligația de a încheia contractul pretins de reclamant, limitând în acest fel dreptul pârâtului de a decide asupra conduitei sale fără un temei, care poate fi reprezentat doar de norma de lege sau de voința pârâtului.
Față de considerentele expuse, reținând că nu s-a făcut dovada celor afirmate prin acțiune, instanța a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată, respingând-o în consecință.
În temeiul prevederilor art.274 C.proc.civ., văzând soluția pronunțată în cauză, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 784A/06.06.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a menținut soluția de mai sus, consecință a respingerii apelului reclamantului.
La rândul său, instanța de apel a arătat că prin contractul de asociere nr.44/12.05.1995 Consiliul Local al Municipiului București si BRD SA au convenit terminarea execuției lucrărilor de construcții si punere in funcțiune a blocului XXD tronsonul I din Ansamblul Electronicii in scopul exploatării distincte de părțile contractante sau a valorificării sale in mod distinct prin vânzare sau închiriere. Prin art.10.4 din contract, BRD SA s-a obligat să achite taxa anuala de concesiune de 6. lei, pe perioada existentei construcției.
De asemenea, prin art.3 din Actul adițional nr. 1/24.07.1997, s-a stabilit ca se mențin dispozițiile art. 10. 4 din contract
Reținând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 9558/24.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București pronunțată în dosar nr._/299/2011, intimatul-pârât este proprietarul apartamentului nr. 11 situat în București, ., nr. 31, . (filele 34-36, ds JS1).
Obiectul cererii de chemare în judecată cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de judecată îl reprezintă obligarea intimatului-pârât să încheie cu apelantul-reclamant un contract de concesiune pentru terenul aferent apartamentului pe care aceasta l-a dobândit.
Premisa temeiniciei unei astfel de solicitări o reprezintă stabilirea existenței unei obligații a pârâtei de a încheia un asemenea contract de concesiune.
În cauză, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, între părți nu există un raport juridic în conținutul căruia să intre obligația pârâtei de a încheia contract de concesiune cu privire la terenul pe care se află apartamentul acestora și nici nu există un temei legal care să impună pârâtei o asemenea obligație.
Pentru a conchide astfel, Tribunalul a avut în vedere că potrivit art. l 40 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea, conform art. 41 din același act normativ, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. În aceleași condiții se transmite și autorizația de construire.
Din modul de reglementare a celor două texte legale evocate reiese că acestea nu instituie în sarcina intimatului pârât vreo obligație de a încheia cu apelantul reclamant un contract de concesiune, ci ele se referă la transmiterea dreptului de concesiune, soluția legală reprezentând o aplicație a principiului accesorium sequitur principale, dreptul de concesiune apărând ca drept accesoriu față de dreptul de proprietate asupra apartamentului pe care l-a dobândit
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că transmiterea unui drept care intră în conținutul unui raport juridic nu presupune în mod necesar și transmiterea obligației corelative. Obligațiile civile se transmit numai prin delegație sau novație, acte juridice care presupun în mod obligatoriu acordul de voință al creditorului, în speță al reclamantului.
Cu atât mai mult, articolele invocate nu pot constitui temei pentru obligarea pârâtului la încheierea unui contract de concesiune, câtă vreme o asemenea obligație nu rezultă ex lege.
De asemenea, reținând principiul relativității efectelor contractului, s-a constatat că actul de asociere nr.44/12.05.1995 încheiat între apelantul-pârât și Banca Română și Dezvoltare nu dă naștere niciunei obligații în sarcina intimatului-pârât, mai mult, fiindu-i chiar inopozabil acestuia din urmă.
Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, reclamantul a susținut că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.50/1991, dispoziții potrivit cărora odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și cota parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale. În mod evident, se susține în motivarea recursului, pârâtului i se transmite dreptul de concesiune și beneficiază de folosința terenului așa încât acesta are și obligația corelativă acestui drept, respectiv aceea de a achita taxa de concesiune deoarece fiecărui drept subiectiv civil îi corespunde corelativ și o obligație în caz contrar existând o îmbogățire fără justă cauză. Odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului s-a transmis și obligația corelativă a dreptului de concesiune și anume plata taxei de concesiune.
În recurs a fost depusă la dosarul cauzei copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 16.11.1998 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25.06.1999, precum și a certificatului de moștenitor nr.6 din 19.02.2010 eliberat de urma defunctei R. M. autoarea intimatului - pârât.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs enunțate, având în vedere înscrisurile administrate în cauză, Curtea apreciază că recursul este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Prin cererea introductivă, recurentul – reclamant a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor art.1077 – 1080 din Codul civil, ale art.20 din Legea nr.273/2006, art.40 alin.2 și art.41 din Legea nr.50/1991 să dispună obligarea intimatului – pârât la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.11 situat în București, ., nr.31, . având în vedere refuzul acestora de a achita taxa de concesiune.
Curtea are în vedere situația de fapt stabilită în cauză, până la acest moment procesual, de către cele două instanțe de fond și, în plus, observă că autoarea intimatului – pârât a dobândit de la vânzătorii Ciopală T. și G. dreptul de proprietate asupra apartamentului din litigiu. Alături de acest drept autoarea intimatului a dobândit în patrimoniu și cota indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului dar și dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafață de 18,57 mp., drepturi și obligații ce derivă din concesiunea terenului conform contractului de asociere nr.44/12.05.1995, art.10 pct.10.4 prin care Banca Română de Dezvoltare se obliga ca în urma obținerii titlului de proprietate asupra terenului aferent întregului imobil să transmită vânzătorilor în proprietate cota parte de teren aferentă apartamentului.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art.969 din Codul civil autoarea intimatului – pârât a devenit titulara obligației de plată a concesiunii care își avea izvorul în contractul de asociere menționat în cuprinsul actului de vânzare, iar pârâtul în calitate de acceptant al moștenirii rămase de pe urma autoarei sale a dobândit în patrimoniu atât activul cât și pasivul aflat în patrimoniul defunctei la data acceptării.
La momentul acceptării succesiunii, în patrimoniul defunctei se afla o obligație civilă scriptae in rem, care a fost transferată odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, astfel că pârâtul datorează pentru folosința cotei indivize de teren aferentă acestui apartament și taxa de concesiune prevăzută de dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.50/1991 coroborate cu cele ale art. 1441 din Codul civil.
Pentru considerentele de mai sus, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat și față de dispozițiile art.304 pct.9 și ale art.312 din codul de procedură civilă va admite calea de atac formulată.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite cererea recurentului și va acorda cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr.784 A din 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. F..
Modifică decizia civilă recurată în sensul că:
Admite apelul formulat de reclamantul M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr._/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în același dosar, în contradictoriu cu intimatul – pârât R. F..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. București prin Primarul General împotriva pârâtului R. F. și dispune obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.11 situat în București, ., nr.31, ., sector 1.
Obligă intimatul – pârât la 8,05 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored.C.S.
2 ex/09.12.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.C.
- S.E.P.
Jud.sector 5 București – L.M.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. G. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, la data de 12.05.1995, între Consiliul Local al Municipiului București și Banca Română pentru Dezvoltare S.A. s-a încheiat, în temeiul H.G. nr. 441/1991 privind unele măsuri pentru finalizarea construcțiilor începute și neterminate până la data de 1 iulie 1991, un contract de asociere având ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului XXD tronson I din ansamblul Electronicii. La art. 10.4 Banca Română pentru Dezvoltare S.A. s-a obligat să achite o taxă anuală de concesionare a terenului, pe perioada existenței construcției.
Pe baza înscrisurilor depuse direct în recurs se reține că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 11, situat în București, . nr. 31, ., sector 1, pe cale de moștenire de la R. M., așa cum rezultă din certificatului de moștenitor nr. 6/19.02.2010 întocmit de notar public G. A.. La rândul său, R. M. l-a dobândit de la Banca Română pentru Dezvoltare S.A. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1891/25.06.1999 de notar public D. R.. În patrimoniul cumpărătoarei a intrat și „dreptul de folosință asupra terenului aferent, în suprafață de 18,57 m.p., drepturi și obligații ce derivă din concesiunea terenului conform contractului de asociere nr. 44/12.05.1995, art. 10, pct. 10.4”.
Indiferent de dispozițiile prevăzute în contract și de interpretarea care poată fi dată acestora, în temeiul art. 34 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în varianta existentă la data încheierii convenției, odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, pârâtul R. F., în calitate de proprietar, ar urma să dobândească și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale. Deși textul de lege se referă expres la dreptul de concesiune, dat fiind caracterul propter rem al obligației corelative de plată a taxei de concesionare, și aceasta ar urma să revină la rândul ei pe viitor dobânditorului construcției.
Pe de altă parte, textul în discuție făcând referire la „dreptul de concesiune”, folosind deci din punct de vedere gramatical articolul hotărât, este necesar să existe un drept de concesiune anterior, dobândit în acest caz de către înstrăinătorul construcției. Soluția contrară ar însemna recunoașterea unui drept de concesiune prin simplul fapt al construirii pe terenul proprietatea privată a statului, ceea ce nu poate fi admis.
Or, un asemenea drept de concesiune nu putea fi dobândit în mod legal de către Banca Română pentru Dezvoltare S.A. - și subsecvent de către pârâtul R. F. - decât în condițiile art. 10-20 din Legea nr. 50/1991, respectiv prin licitație publică, ceea ce însă nu s-a dovedit, sau în cazurile de excepție prevăzute de art. 12, care nu se regăsesc însă în cauza de față.
Nerespectarea acestor dispoziții legale care reglementează modul de administrare al terenurilor aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, ocrotind deci un interes general, se sancționează cu nulitatea virtuală, absolută, care poate fi invocată din oficiu de către instanță, a clauzei care o prevede.
Este adevărat că în schimbul folosinței temporare a terenului pe care s-a obligat să o asigure unitatea administrativ-teritorială proprietarului construcției este firească obținerea unei contraprestații, iar în cazul cesiunii locațiunii acceptate de către locator, fapt care rezultă din chiar formularea cererii de chemare în judecată, s-ar realiza o delegație perfectă, confundată cu o novație prin schimbare de debitor. În condițiile în care părțile au intitulat însă expres acest preț taxă de concesionare, iar nu chirie, instanța nu putea schimba natura juridică a actului juridic dedus judecății.
Acestea sunt considerentele pentru care, în dezacord cu opinia majoritară, consider că în speță se impunea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
JUDECĂTOR
C. G.
Red. C.G.
Tehnored. C.G
2 ex./26.11.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 23/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
