Pretenţii. Decizia nr. 138/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 138/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 138A
Ședința publică de la data de 02.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de reclamanta IVANOVA (actualmente KNOK VIANNE)D. V. cu domiciliul în București, ..39, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.2107/02.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în București, . nr.1-3, ., Î. C. de Casație și Justiție cu sediul în București, ., sector 2 și M. Justiției cu sediul în București, ., sector 5, cauza având ca obiect „pretenții – daune materiale și morale”.
Dosarul se află la primul termen în apel și a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 20.03.2014, la registratura secției s-a înregistrat motivele de apel semnate și a anexat dispoziția nr.867/21.08.2013 emisă de Primarul General, certificată penzru conformitate cu originalul, 3(trei) exemplare fiind comunicate intimaților.
La aceeași dată a fost transmis prin e-mail, cererea prin care se arată documentele înaintate instanței, pe verso căreia este un document de schimbare nume, parțial, precum și 5(cinci) file goale.
La data de 04.03.2014, s-a înregistrat cererea formulată de intimata-pârâtă Î. C. de Casație și Justiție prin care solicită comunicarea cererii de apel în vederea pregătirii și depunerii unei eventuale întâmpinări și în același timp judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 din Codul de procedură civilă.
La data de 26.03.2014, respectiv 28.03.2014, s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Î. C. de Casație și Justiție, în 2(două) exemplare, unul fiind transmis prin fax, iar două exemplare prin intermediul poștei.
Curtea constată că la fila 10 din dosarul de apel se află motivele de apel semnate de apelanta-reclamantă și reține în pronunțare apelul declarat de către apelanta-reclamantă, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanta IVANOVA D. V. a chemat în judecată pe pârâtele Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, M. JUSTIȚIEI si C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și a solicitat să fie obligate la plata sumei de 2.500.000 euro reprezentând daune morale și materiale pentru încălcarea art. 1 alin. 2 din OG nr. 137/2010 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a fost discriminată în mai multe dosare civile ce s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată în cursul anilor 2010 și 2011.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 137/2000, art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997.
La data de 04.06.2013, reclamanta a precizat că suma pe care o pretinde drept daune morale este de 10.750.000 lei.
Pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a formulat întâmpinare prin care a detaliat condițiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru ca i faptă să poată fi calificată ca faptă de discriminare.
Pârâtul M. JUSTIȚIEI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.
Pârâta Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 2107/2.12.2013 Tribunalul București Secția a III-a civilă a anulat acțiunea, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin încheierea din data de 07.10.2013, a pus în vedere reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor formulate în cauză, petenta fiind citată cu această mențiune pentru termenul de judecată de astăzi.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de judecată în sensul că nu a făcut dovada plății taxei de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa, instanța a dispus, în temeiul prevederilor Legii nr. 146/1997, republicată, anularea cererii introdusă de reclamantă ca fiind netimbrată.
Împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 a formulat apel reclamanta Ivanova D. V. (actualmente K. Vianne).
În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța a respins acțiunea pe motiv de netimbrare, în condițiile în care acțiunea promovată este scutiră de taxa de timbru în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În consecință, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282-287 C.pr.civ.
Intimata-pârâtă Î. C. De Casație Și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanțe este legală în raport de dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul promovării acțiunii; ale căror dispoziții au fost reluate și în OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, act normativ în vigoare în prezent.
Analizând sentința apelată, în limitele devoluțiunii fixate conform motivelor de apel formulate, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. 1 C.pr.civ., și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de normele legale incidente, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
La data de 29 iunie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care, la art. 58 lit. a), prevede că se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, Curtea mai constată că legea nouă a taxelor de timbru cuprinde și o regulă tranzitorie, pentru situația proceselor începute înainte de . OUG nr. 80/2013.
Astfel, potrivit art. 55 din OUG nr. 80/2013 „Pentru cererile și acțiunile introduse până la . prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”.
În consecință, Curtea reține aplicarea în continuare a Legii nr. 146/1997 procesului de față, deoarece acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 15.03.2013, deci anterior intrării în vigoare a OUG nr. 80/2013.
Astfel, potrivit art. 20 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, instanța îi va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997:
Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:
p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.
Ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care, în redactarea în vigoare la data promovării acțiunii, prevedeau că
(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Curtea constată că în cauză soluția de anulare a cererii de chemare în judecată ca netimbrată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 raportate la cele ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. 1 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că tribunalul în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului; Curtea va admite apelul și va desființa sentința civilă apelată și - având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel - va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta IVANOVA (actualmente KNOK VIANNE) D. V. cu domiciliul în București, ..39, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2107/02.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în București, . nr.1-3, ., Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în București, ., sector 2 și M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5.
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.04.2014.
Președinte, Judecător,
C. M. S. F. P.
GREFIER,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
6 ex./2.05.2014
Jud. fond – C.T.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 684/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|