Legea 10/2001. Decizia nr. 684/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 684/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 684/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 684R
Ședința publică de la data de 02.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - B. A. C.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr. 1712A/03.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. A., I. B. C., M. A. A., M. D. M. Ș., M. M. R. E., M. M. R., K. M. N., M. I. și P. G. al M. București, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, anulare act”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul-pârât I. B. C. reprezentat de avocat I. V. în baza delegației de substituire a doamnei avocat T. V. V. în calitate de avocat titular al intimatului-pârât, intimatele-pârâte M. M. R. E. și M. M. R. ambele reprezentate de avocat Ostrovschi E. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, intimatul-pârât K. M. N. reprezentat de avocat I. V., lipsind intimații-pârâți G. A., M. A. A., M. D. M. Ș., M. I. și P. G. al M. București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta intimaților-pârâți I. B. C. și K. M. N. depune la dosar delegația de substituire și arată că nu are de formulat cereri prealabile.
Reprezentantul intimatelor-pârâte M. M. R. E. și M. M. R., de asemenea, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatele-pârâte M. M. R. E. și M. M. R. prin avocat solicită respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant P. M. București, ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, întrucât în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de P. M. București, ca tardiv formulată, fiind aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001, dispoziția emisă în baza Legii nr.10/2001 poate fi atacată la secția civilă a tribunalului în termen de 30 de zile de la comunicare; fără cheltuieli de judecată.
Intimații-pârâți B. I. C. și K. M. N. prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea recurată, întrucât în mod corect a respins contestația formulată împotriva dispoziției Primarului G. emisă sub nr._/31.10.2011, dată în aplicarea Legii nr.10/2001, controlul de legalitate al perfectului efectuându-se sub imperiul dispozițiilor speciale de drept civil și nu al celor de contencios administrativ și având ca obiect un act civil și nu unul în exercitarea puterii publice.
Dispoziția emisă de P. G. fiind un act juridic de natură civilă se aplică dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001; fără cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2012 pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._/3/2012 reclamantul P. M. București a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București, I. B. C. K. M. N., M. I., G. A., M. M. R. E., M. M. R., M. A. A. și M. D. M. Ș. anularea Dispoziției nr._/31.10.2011 emisă în baza Legii 10/2001 de către pârâtul P. M. București.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că urmare exercitării controlului administrativ în baza Legii nr. 10/2011, conf. art. 19 al. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004, art. 5 din OUG nr. 184/2002, art. 9 al. 5 din HG nr. 361/2005 și art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, a constatat că dispoziția respectivă a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale imperative, în condițiile în care pârâții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite.
Prin încheierea din data de 22.02.2013 Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat cauza spre competentă soluționare Secției civile a Tribunalului București, arătând că, în raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, litigiul privind o dispoziție emisă în baza Legii 10/2001 nu cade sub incidența Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1712/03.10.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins acțiunea, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că, în raport de obiectul prezentei acțiuni ce vizează anularea unei dispoziții emisă în baza Legii 10/2001, dispoziție care are natura unui act juridic civil atât timp cât prin emiterea ei pârâții au dobândit un drept subiectiv civil patrimonial, în cauză sunt aplicabile prevederile speciale referitoare la procedura de desființare sau modificare a acesteia prevăzute de Legea organică specială – Legea 10/2001.
Astfel, potrivit art. 26 din Legea 10/2001, dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 poate fi atacată la secția civilă a tribunalului în termen de 30 de zile de la comunicare.
Reținând din chiar cuprinsul cererii introductive de instanță, că dispoziția în litigiu a fost comunicată reclamantului la 13.01.2012, iar contestație a fost înregistrată la instanță prin poștă la 9.07.2012, tribunalul a apreciat că a fost formulată peste termenul legal.
Împotriva sentinței civile nr. 1712/2013 a declarat recurs reclamantul P. M. București, în motivarea căruia a susținut următoarele:
1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.pr.civ., sentința a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Astfel, recurentul arată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 10.07.2012, sub nr._/3/2012, care prin încheierea din data de 22.02.2013, atacabilă odată cu fondul cauzei, a admis excepția de necompetență funcțională și a înaintat cauza către conducerea Tribunalului București, în vederea repartizării către o secție civilă.
Având în vedere prevederile art.158 alin.3 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că formulează prezentul recurs și împotriva acestei încheieri de ședință.
În conformitate cu OUG nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, controlul aplicării fazei administrative a Legii nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul HG nr.950/2001 și, după caz, de către prefecți.
Privitor la natura juridică a dispoziției primarului privind restituirea în natură a unor imobile preluate abuziv, dispozițiile pct. 25.6 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 precizează expres faptul că acest act administrativ este un act administrativ de putere, astfel că acest act administrativ poate fi contestat de către prefect la instanța de contencios administrativ, după cum prevăd de altfel și dispozițiile art. 21.6 din HG nr. 250/2007.
Recurentul a mai arătat că, potrivit art. 21(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România "dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile".
Rațiunea pentru care s-au prevăzut aceste dispoziții este aceea că, indiferent dacă actul emis de primar este unul de putere sau unul civil, el vizează bunuri aflate în patrimoniul statului, astfel că posibilitatea de control a acestor acte dată reprezentantului Guvernului apare ca fiind una logică și pe deplin justificată.
În caz contrar, dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001, chiar nelegale, nu ar mai putea fi atacate, deci și-ar produce efectele, indiferent dacă în aplicarea acestora sunt încălcate sau nu alte drepturi, situație ce nu poate fi acceptată.
Obiectul cererii introductive și motivele de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază relevă faptul că reclamantul a acționat ca titular tipic al acțiunilor în contenciosul administrativ obiectiv.
2. Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, lacunară, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Prin sentința civilă nr.1712/03.10.2013, instanța de fond a respins acțiunea introdusă de prefect în exercitarea prerogativelor sale de verificare a legalității actelor ca tardivă în raport de dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, fără a se ține cont de faptul că P. M. București are stabilite în sarcina sa două tipuri de control de legalitate:
1. Controlul de legalitate asupra dispozițiilor și hotărârilor emise de către Primăria M. București și primăriile de sector, reglementat de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, coroborată cu Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, situație în care se verifică propriu-zis actul, sub aspectul respectării Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative, sub aspectul conținutului și formei actelor administrative emise de primarul general al municipiului București, precum și verificarea actelor de proprietate și de calitate de persoane îndreptățite, la cererea persoanelor care justifică un interes sau din oficiu (în cazul actelor administrative emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, acestea se comunică Instituției Prefectului M. București fără documentația care a stat la baza emiterii lor).
2. Controlul de legalitate obligatoriu în condițiile Legii contenciosului administrativ cu nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, asupra dispozițiilor emise de P. G. al M. București în baza Legii nr.10/2001, conținând propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, comunicate în vederea avizării de legalitate în baza OUG nr._ și în condițiile HG nr. 1095/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, care, spre deosebire de actele administrative emise potrivit Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, dispozițiile emise sunt comunicate împreună cu documentația doveditoare.
Recurentul arată că Dispoziția atacată prin prezenta acțiune a fost comunicată, în vederea exercitării controlului de legalitate, în data de 13.01.2012, astfel cum rezultă din adresa nr.74/6/11.01.2012, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată în data de 10.07.2012 (data poștei 09.07.2012).
Conform dispozițiilor legale, în cazul în care, în urma exercitării controlului de legalitate de către prefect, se apreciază că dispoziția emisă este nelegală, aceasta va fi contestată pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.3 alin. l din Legea nr.544/2004, cu modificările și completările ulterioare, "P. poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale; acțiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (l), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect și în condițiile prevăzute de prezenta lege."
Deci, recurentul solicită să se observe că acțiunea se încadrează în termenul de 6 luni de la data luării la cunoștință a motivelor de nelegalitate ale actului administrativ atacat.
Recurentul reclamant precizează că termenul de 30 de zile invocat de instanța de fond și prevăzut în dispoziție este reglementat de Legea nr.10/2001 numai în favoarea părții notificatoare, nu și în favoarea unei terțe persoane, respectiv prefectului, căruia i s-a recunoscut dreptul de a exercita controlul de legalitate asupra actului emis de autoritatea locală.
Astfel, în mod eronat, instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii prin prisma dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, fără a cerceta fondul cauzei.
Recurentul invocă de asemenea și prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.
În consecință, recurentul reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinței civilă recurate și trimiterea spre rejudecare instanței competente, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs privind pronunțarea sentinței recurate cu încălcarea competenței altei instanței, prevăzut cu art. 304 pct. 3 C.pr.civ, este nefondat.
În mod corect prin încheierea din data de 22.02.2013 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a instanței de contencios administrativ, întrucât litigiul privind calitatea de persoană îndreptățită a intimaților, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, este unul pur civil.
Curtea nu va reține argumentele invocate în susținerea acestui caz de recurs, legate de calitatea Instituției Prefectului, care exercită controlul de legalitate în fața instanțelor de contencios administrativ; deoarece, natura de act juridic civil a dispoziției contestate și temeiul juridic al acțiunii deduse judecății (Legea nr. 10/2001) atrag competența instanței civile, iar nu cea specifică a instanței de contencios administrativ.
Curtea mai reține că, prin decizia în interesul legii nr. IX/2006, instanța supremă a statuat că „instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă”. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că rațiuni de simetrie impun această soluție, inconsecvența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție neputând împiedica persoana îndreptățită să-și valorifice drepturile; competența materială a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu, în concret art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia, în caz de contestare, protecția juridică a acestui drept nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.
De asemenea, Curtea reține că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal este în sensul calificării ca act civil a dispoziției primarului de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 (ex. decizia nr. 5973/09.12.2011), instanța supremă arătând că «acest act administrativ este sustras controlului de legalitate pe care îl realizează instanțele de contencios administrativ, în baza art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, fiind reglementată o altă procedură judiciară de contestare, art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001».
Prin urmare, Curtea reține caracterul civil al litigiului, în raport de natura de act juridic civil a dispoziției contestate și de temeiul juridic de drept substanțial al acțiunii deduse judecății, respectiv Legea nr. 10/2001, motiv pentru care constată netemeinicia primului motiv de recurs.
Motivul de recurs, prin care recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a legii de drept substanțial aplicabil în cauză este întemeiat, urmând a fi analizat de instanță din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Astfel, Curtea reține că acțiunea a fost întemeiată de către recurentul-reclamant pe dispozițiile Legii nr. 10/2011 și ale art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, ale art. 19 al. 1 lit. e) din Legea nr. 340/2004, art. 5 din OUG nr. 184/2002 aprobată prin Legea nr. 48/2004.
Prin sentința recurată, tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 rep., potrivit cărora: Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită (subl.inst.) la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Curtea constată că este întemeiată critica potrivit căreia instanța de fond s-a raportat în mod greșit la termenul de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece acest text de lege prevede în mod expres că acest termen este instituit de lege pentru introducerea contestației numai în situația „persoanei care se pretinde îndreptățită”.
Prin aplicarea prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul termenului de introducere a acțiunii, și la alte persoane sau organe decât cele la care se referă în mod expres norma juridică în discuție, tribunalul a adăugat în mod nepermis la lege, consecința fiind aceea că soluția de respingere ca tardivă a acțiunii în anularea dispoziției emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001 este lipsită de temei legal.
Curtea mai constată că recurentul-reclamant și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 19 al. 1 lit. e) din Legea nr. 340/2004 și ale art. 5 din OUG nr. 184/2002 aprobată prin Legea nr. 48/2004, dispoziții care nu au fost avute în vedere și analizate de tribunal, la pronunțarea sentinței recurate, deși erau incidente în cauză.
Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, „în calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale: e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului”.
De asemenea, se mai constată că la data de 17 mai 2013, deci înainte de pronunțarea sentinței recurate, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care la art. 4 cuprinde o dispoziție tranzitorie în sensul că dispozițiile sale se aplică „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…) la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Or, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din acest act normativ „dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Prin urmare, legea specială care reglementează regimul stabilirii și plății măsurilor compensatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (conform art. 50 lit. a din Legea nr. 165/2013), menționată de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, face trimitere în mod explicit și neechivoc la dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează un termen de introducere a acțiunii de 6 luni, calculat potrivit alin. 1 și 2.
În aceste condiții, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate mai sus, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ. și art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, constatând că tribunalul a soluționat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza la aceeași instanță de fond Tribunalul București Secția Civilă, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr. 1712A/03.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. A., I. B. C., M. A. A., M. D. M. Ș., M. M. R. E., M. M. R., K. M. N., M. I. și P. G. al M. București.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. S. F. P. B. A. C.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex./11.04.2014
Jud. fond - M. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 557/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 138/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
