Pretenţii. Decizia nr. 1558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1558/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 1558/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1558
Ședința publică de la 22.10.2014
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant D. J., împotriva sentinței civile nr.34 din 13.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă recurentul-reclamantul D. J..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant a solicitat prin motivele de recurs, cât și prin cererea depusă la dosar, la data de 29.09.2014, aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din Codul de procedură civilă, privind judecata în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Să se constate faptul că instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei a constatat că reclamantul a depus la dosar note scrise, în care a arătat că nu este în măsură să indice persoana pârâtului cu care a înțeles să se judece în prezenta cauză, motiv pentru care apreciază că în mod corect instanța a constatat nulă cererea formulată de aceasta, întrucât dispozițiile legale erau foarte clare în această privință, cauzele de această natură prin care se solicită constatarea caracterului politic și despăgubiri pentru măsurile suferite se judecă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și era suficient ca reclamantul să indicat acest pârât, dar nu a procedat astfel.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ 21.03.2012 la Tribunalul București, reclamantul D. J. a solicitat, în baza prevederilor Legii nr.221/2009, acordarea de despăgubiri ca urmare a prejudiciului moral și material suferit de mama sa D. A. M., care, la data de 14.01.1945, a fost deportată în URSS și internată în lagărul 1010 din localitatea Stalino - URSS, rămânând în acest lagăr până la decesul survenit la data de 15.08.1945.
Prin sentința civilă nr.2151/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a constatat nulitatea cererii formulată de reclamantul D. J..
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că dispozițiile art.112 Cod procedură civilă se referă la elementele pe care trebuie să le cuprinsă cererea de chemare în judecată, printre acestea figurând numele, domiciliul sau reședința părților, ori, în speță, reclamantul care a fost citat în mod legal pentru termenul de judecată stabilit nu a indicat partea cu care înțelege să se judece în contradictoriu.
Textul art.133 alin.1 Cod procedură civilă stabilește că va fi declarată nulă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura.
În aceste circumstanțe, instanța a constatat ca fiind nulă acțiunea introdusă de reclamantul D. J..
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul D. J..
În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a arătat în esență că:
Nu înțelege recurentul reclamant motivul pentru care procedura de judecată a cererii sale s-a bazat pe dispozițiile art. 112 și art. 133 alin. 1 din C.pr.civ., în condițiile în care cererea de despăgubire a fost întemeiată pe prevederile art. 5 din Legea 221/2009.
Susține recurentul că Legea 221/2009 nu prevede că trebuie indicat pârâtul cu care trebuie să se judece în contradictoriu.
Recurentul consideră că pârâtul, în procesul pendinte, este regimul ce se afla la conducerea României în perioada când s-a dispus evacuarea și deportarea mamei sale în URSS, iar acest regim nu mai există.
În drept, sunt invocate prevederile Legii 221/2009.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Prin decizia civilă nr.1320/12.09.2013, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurentul – reclamant D. J., împotriva sentinței civile nr.2151 din data de 03.12.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținând următoarele:
Acțiunea în despăgubiri formulată de reclamant a fost întemeiată pe prevederile Legii nr.221/2009 și a fost înregistrată la prima instanță primind termen de judecată.
La înregistrarea acțiunii astfel formulate nu a fost sesizată – în exercitarea atribuțiilor stabilite în sarcina președintelui de complet prin art. 114 alin. 1 C.pr.civ. - vreo neregularitate formală (cum este aceea a lipsei mențiunii referitoare la identitatea pârâtului) a actului de sesizare a instanței.
Potrivit art. 114 alin. 1 și 2 din C.pr.civ.: (1) La primirea cererii de chemare în judecată președintele sau judecătorul care îl înlocuiește va verifica dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de lege. când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea și să depună, potrivit art. 112 alin. 2 și art. 113, cererea și copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea,
(2)Reclamantul va completa cererea de îndată, Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra și i se va acorda reclamantului un termen scurt. În cazul în care cererea a fost primită prin poștă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, cu mențiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare”.
Corelativ obligației instanței de verificare a regularității formale a cererii, partea care depune o acțiune în justiție are dreptul de a i se aduce la cunoștință neajunsurile actului de sesizare, beneficiind astfel de posibilitatea de a înlătura asemenea neajunsuri – în unele cazuri chiar pentru a-și conserva dreptul la o judecată asupra temeiniciei dreptului la cărui valorificare tinde (în situațiile în care acest drept este supus unor termene de prescripție, ori decădere).
Dreptul părții ce reclamă un drept în justiție de a-i fi aduse la cunoștință neregularitățile formale ale acțiunii depuse la instanța judecătorească constituie o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția EDO.
Cum, în speță, reclamantului nu i s-a comunicat, la data înregistrării acțiunii ce a fost transmisă instanței prin poștă, faptul că, pentru a fi soluționată, cererea sa de chemare în judecată trebuie să conțină și mențiuni referitoare la pârâtul de la care se solicită despăgubirile pretinse, iar această obligație a instanței sesizate nu a fost complinită nici ulterior, aplicarea sancțiunii constând în constatarea nulității cererii (în temeiul art. 133 din C.pr.civ) la primul termen de judecată apare ca fiind excesivă, și contrară dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția EDO.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că, pronunțând sentința recurată, prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 133 raportat la art. 114 alin. 1 și 2 din C.pr.civ., fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 din C.pr.civ.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 din C.pr.civ., Curtea a admis recursul și, ținând seama de faptul că pricina a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului, a făcut aplicarea prevederilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ. dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._ .
Cu prilejul rejudecării cauzei, reclamantul a depus la dosar o cerere în care a menționat faptul că nu se poate prezenta la termenul de judecată stabilit, solicitând astfel judecarea procesului în lipsa acestuia, totodată învederând că nu poate indica persoana pârâtului.
Prin sentința civilă nr.34/13.01.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat nulă cererea formulată de reclamantul D. J..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 133 alin. 1 C.pr.civ., statuează că „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă”.
În cauza de față reclamantul nu a precizat persoana pe care înțelege să o cheme în judecată în calitate de pârât pentru a fi obligat la plata despăgubirilor pretinse în acțiune, așa încât în speță devine incidentă norma procedurală mai sus arătată care impune drept sancțiune anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a acestei neregularități ce nu a fost complinită cu prilejul rejudecării.
Ca atare, instanța a constatat nulă acțiunea promovată de reclamant.
Împotriva sentinței civile nr.34/13.01.2014 a declarat recurs reclamantul D. J., în care susține că nu este de acord cu anularea cererii de chemare în judecată în baza art. 133 C.proc.civ. de prima instanță în rejudecare și, deși arată că pentru măsuri represive aplicate de regimul trecut a fost adoptată Legea nr.221/2009 și în baza acestei legi cere judecata, susține că măsurile represive nu s-au putut realiza de o singură persoană, astfel că nu se poate preciza o anume persoană ca pârât și că recurentul-reclamant consideră vinovați și răspunzători pentru toate măsurile represive exemplificate în recurs, inclusiv deportarea mamei sale pe motiv de etnie germană, D. A.-M., la 16 ianuarie 1945, din ., în fosta URSS, la muncă obligatorie, pe Regimul de la conducerea României din anii 1944-1945 și pe executanții acțiunilor de evacuare și deportare, numindu-i astfel, în recurs, ca pârât.
A solicitat recurentul judecata în lipsă.
Curtea, analizând, în condițiile art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., cererea de recurs, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente urmând să-l respingă:
Cererea de chemare în judecată este formulată, la data de 14.03.2012, de reclamant, pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru deportarea mamei sale la 14.01.1945 din România în fosta URSS, la muncă obligatorie, forțată, neavând indicat pârâtul de la care reclamantul dorește despăgubiri, nici în rejudecare la prima instanță.
C.proc.civ. prevede: „art. 82 Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul cererii și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și datele de identificare a mijloacelor de comunicare utilizate de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax, adresa de poștă electronică sau altele asemenea.
art. 112 Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
1. numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
2. numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător;
3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
Pentru identificarea imobilelor se va arăta comuna și județul, ., în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic;
4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanță; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul.
Se va putea depune și numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime.
Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
Când reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul*) pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia.
Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele și locuința martorilor, dispozițiile art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
6. semnătura.
art. 316 Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
art. 294 În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi ”.
Nefondat susține recurentul-reclamant că prima instanță nu ar mai fi putut aplica în rejudecare art. 133 C.proc.civ. Or, cea dintâi decizie de recurs a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare tocmai pentru ca reclamantul să indice pârâtul. Cum acesta nu l-a indicat, dimpotrivă, indicând instanței de rejudecare că nu poate indica persoana pârâtului, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea art. 133 C.proc.civ. deoarece cererea de chemare în judecată care nu indică pârâtul este nulă.
Așadar, nefondat pretinde recurentul ca în recurs să se ia act de pârâții pe care îi indică în cererea de recurs ca fiind, de altfel, neindividualizati ca persoană juridică anume sau persoane fizice anume, cu denumire si sediu, respectiv cu nume și domicilii - art.83, 112, art. 316 rap.la art.294 C.proc.civ., „Regimul de la conducerea României din anii 1944-1945 și executanții acțiunilor de evacuare și deportare”. De vreme ce sentința recurată este temeinică și legală, ea anulând corect și legal cererea de chemare în judecată pe baza art. 133 C.proc.civ., instanța de recurs nu o poate modifica, recurentul criticând-o nefondat.
Curtea are în vedere că procesul civil este supus principiului disponibilității procesuale, în stabilirea pârâtului de către reclamantul care îl cheamă în judecată, reținând că prima instanță nu putea suplini voința reclamantului, prin a desemna aceasta vreun pârât cu care reclamantul să se judece în condițiile Legii nr. 221/2009, mai ales că referirile din recurs ale recurentului-reclamant par să privească altă persoană decât Statul Român (prin Ministerul Finanțelor Publice)-pe care un reclamant îl poate chema în judecată în baza Legii nr.221/2009 pentru acțiuni în constatare a caracterului politic al vreunei măsuri represive din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 și pentru daune materiale (recurentul indicând„Regimul de la conducerea României din anii 1944-1945 și executanții acțiunilor de evacuare și deportare”), că prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, astfel că dispoziția acestuia nu mai era în vigoare la data cererii de chemare în judecată din cauza de față, iar prin decizia de recurs în interesul legii nr. 12/2011 Inalta Curte de Casație și Justiție a dispus: „Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G.. Stabilește că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă”, precum și că prin decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 837 din 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009”, în considerentele acestei decizii arătându-se o largă și elocventă prezentare.
Așadar, prin sentința recurată, nr.34 din 13.01.2014, a fost corect și legal anulată cererea de chemare în judecată prin care reclamantul, neindicând pârâtul în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 112 pct. 1 rap. la art. 133 C.proc.civ., măsura aplicată de prima instanță în rejudecare fiind proporțională deoarece cea dintâi decizie de recurs a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare tocmai pentru ca reclamantul să indice pârâtul, or acesta nu l-a indicat, dimpotrivă, indicând instanței de rejudecare că nu poate indica persoana pârâtului. Ca urmare, potrivit art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul de față nu poate fi decât respins ca nefondat. Mai ales că nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să apeleze la serviciile unui avocat specializat dacă ar fi dorit să învestească instanța cu o cerere neinformă (iar ,în cazul în care nu ar fi dispus de mijloace suficiente, să apeleze la ajutorul public judiciar sau extrajudiciar conform OUG nr.51/2008 rap. la Legea nr.51/1995 pentru angajarea unui avocat specializat), ceea ce va putea face în condițiile în care își va dori totuși formularea vreunui proces separat la prima instanță dacă va găsi totuși justificat sau în limite legale să se judece cu vreun pârât, pentru daune morale sau materiale ce i-ar fi fost cauzate de faptele exercitate asupra mamei sale D. A.-M., în baza vreunor dispoziții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant D. J., împotriva sentinței civile nr.34 din 13.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. C. B. M. G.
B. T. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./
2 ex./…
TB-S.3 – C.T.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1657/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
