Pretenţii. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 25/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 25R

Ședința publică de la 18 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - B. A. S.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. P.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât N. M. D. împotriva deciziei civile nr. 1741A/12.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamant Asociația de proprietari . obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata reclamantă a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, aceasta fiind comunicată recurentului pârât. Se referă, de asemenea, că prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art. 411 alin.1 lit. b NCPC.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare pe excepția inadmisibilității căii de atac invocată de către intimata reclamantă, prin întâmpinarea formulată și pe fondul recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 1247/24.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a admis acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari . fost obligat pârâtul N. M. să predea reclamantei o . documente contabile.

Apelul declarat de pârât a fost respins prin decizia nr. 1741/2014 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, decizia având caracter definitiv în înțelesul art. 634 pct. 4 Noul Cod de procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.

Recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare.

Potrivit art. 483 alin.2 Noul Cod de procedură civilă nu sunt supuse recursului cererile prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. a-j, cum este și cazul speței de față, prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. c Noul Cod de procedură civilă, de competența în primă instanță a judecătoriei și supuse doar căii de atac a apelului, conform art. 466 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, raportat la textul amintit mai sus ce reglementează calea de atac a recursului, respectiv art. 483 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul pârât N. M. D. cu domiciliul ales în Domnești, ., județul I. împotriva deciziei civile nr. 1741A/12.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari . în București, .. 94-100A, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. F. B. I. P. B. A. S.

GREFIER

V. Ș.

Red. IP

Tehnored. GC 2 ex

25.01.2015

Jud. apel: Ș. Ț.

I. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI