Pretenţii. Decizia nr. 560/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 560/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 560/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.560
Ședința publică de la 27.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții-reclamanți S. I. V. și S. Ș., împotriva deciziei civile nr.379 A din 11.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâții P. E., D. F., P. N. și B. E. JUDECĂTORESC „D. O. C.”.
P. are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 20.03.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 27.03.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/01.11.2010, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții S. I. V. și S. Ș. împotriva pârâților P. E., D. F., P. N. și B. D. O. C., prin care se solicita obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin dărâmarea fără drept a construcției proprietatea reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4130/03.12.1993 pronunțată de Judecătoria S.A.I. în dosarul nr.3099/1992 s-a dispus ieșirea din indiviziune a moștenitorilor defunctului B. P., cu privire la terenurile atribuite acestora prin reconstituirea dreptului de proprietate, hotărârea fiind pronunțată pe baza proceselor-verbale de punere în posesie emise.
Adeverința de proprietate nr. 2100/19.08.1991 și procesele-verbale de punere în posesie întocmite la 27.11.1992, ce au stat la baza pronunțării acestei sentințe, au fost desființate prin Hotărârea nr. 447/30.03.1995 data de către Comisia Municipiului București - S.A.I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ca urmare a admiterii contestației nr.6.788/15.08.1994 formulate de pârâta P. (P.) E., prin aceeași hotărâre, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului B. P.- P. (P.) E., P. N., D. F., P. V., P. I., C. F., P. A. și P. G. - precum și excluderea moștenitorilor defunctei C. M., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (fila 383).
Ulterior, moștenitorii defunctului B. P. - P. (P.) E., P. N., D. F., P. V., P. I., C. F., P. A. și P. G. - au fost puși în posesie, fiind eliberat un nou proces-verbal de punere în posesie, la 29.04.1999 și, ulterior, fiind emis pe numele acestora Titlul de proprietate nr.43.267/08.06.1999 eliberat de Comisia Județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (fila 394).
Prin sentința civilă nr. 355/13.02.2004, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 2142/2002 s-a dispus ieșirea din indiviziune a moștenitorilor defunctului B. P., în temeiul titlului de proprietate nr.43.267/08.06.1999, pârâților, persoane fizice din prezenta cauză fiindu-le atribuiți câte 1676 mp teren intravilan situat în judeul I., ., . P. (P.) E. - lotul III, reclamantului P. N. - lotul II și reclamantei D. F. - lotul IV, identificate prin raportul de expertiza și răspunsului la obiecțiuni, varianta a lll-a, anexa 8, astfel cum rezultă din copia acestei hotărâri, depuse la dosar (filele 398 – 400).
Pârâții din acest litigiu au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a numiților C. I., O. S., C. V., Z. E. și C. I., cerere respinsă ca inadmisibilă.
Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 355/13.02.2004, la data de 26.03.2004 moștenitorii lui C. V. (C. M., C. G. S. și C. G.), O. S., Z. E. și C. I. au vândut reclamantului S. I. V., căsătorit cu S. Ș. cota indiviză de 4/5 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 3.488 m.p., 3490,39 m.p. – conform măsurătorilor cadastrale – situat în ., ., număr cadastral 356, teren pe care vânzătorii îl dețineau în baza adeverinței de proprietate nr. 2100/1991 și procesului verbal de punere în posesie din 27.01.1993, desființate prin Hotărârea nr. 447/30.03.1995 anterior menționată.
Pârâții P. E., D. F. și P. N. au solicitat, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2363/2006 al Judecătoriei B., a se constata nulitatea absolută a acestui din urmă contract pentru fraudă la lege, având o cauză ilicită. Prin sentința civilă nr. 2568/02.06.2006 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. Ș., iar, pe fond, a fost admisă acțiunea constatându-se nulitatea absolută a contractului nr. 880/26.03.2004 autentificat la BNP G. I. (filele 238-241). Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins, însă prin decizia civilă nr. 1725/18.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, a fost admis recursul dispunându-se casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare (filele 242 -249). În fond, după casare, prin sentința civilă nr. 2507/14.05.2008 a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se nulitatea absolută parțială a contractului în ceea ce privește suprafața de 2.758,82 m.p. care se suprapune cu terenul reclamanților P. E., D. F. și P. N. (pârâți în prezenta cauză) atribuit acestora conform sentinței nr. 355/13.02.2004 (filele 250-252). Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 423/12.03.2009 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă și irevocabilă prin decizia nr.57/18.01.2010 a Curții de Apel București (filele 253 – 260).
Prin hotărârile judecătorești menționate s-a reținut reaua credință a părților contractante.
Cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 355/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria B., pârâții P. E., D. F. și P. N. au constatat că pe terenul proprietatea lor atribuit în baza acestei sentințe se aflau împrejmuiri, construcții și plantațiile ridicate de tatăl reclamantului S. I. V. și de D. I., iar prin sentința civilă nr.2047/27.06.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 740/2005 s-a admis în parte acțiunea formulată de P. E., D. F. și P. N. fiind obligați numiții S. C. și D. I. să dărâme pe cheltuiala lor împrejmuirile, construcțiile și plantațiile ridicate de fiecare dintre aceștia pe terenul proprietatea reclamanților, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză nr. 2845/22.04.2005 efectuat de expert B. C. (filele 10 – 12). Întrucât debitorii obligației sus menționate nu și-au îndeplinit de bunăvoie această obligație, prin încheierea nr. 56 BIS/27.01.2006 pronunțată de Judecătoria B. instanța a admis în parte acțiunea formulată de creditori și i-a autorizat pe aceștia să ridice pe cheltuiala numitului D. I. construcțiile sus menționate, în privința numitului S. C. fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1693/20.06.2005 de BNP G. I., terenul pe care erau edificate construcțiile a fost vândut către reclamanții S. I. V. și S. Ș. (filele 22-25).
Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 2364/2006 al Judecătorie B. P. E., D. F. și P. N. au solicitat constatarea nulității absolute a acestui contract pentru fraudă la lege, având o cauză ilicită, acțiune respinsă prin sentința civilă nr.2915/20.06.2006. Apelul declarat împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr.141/07.02.2007 a Tribunalului București, modificată în parte în recurs, prin decizia civilă nr.2121/11.12.2007 a Curții de Apel București, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr.1693/20.06.2005 autentificat la BNP G. I., cât privește transmiterea dreptului de proprietate asupra parcelei 288 (filele 26-36; 39-45). Pentru a pronunța această soluție instanța de apel și cea de recurs au reținut reaua credință a părților contractante dedusă printre altele din împrejurarea că vânzarea s-a făcut de tată către fiu chiar la data la care instanța a reținut spre soluționare cauza ce a format obiectul dosarului nr. 740/2005 la Judecătoriei B..
În urma constatării nulității absolute a contractului nr. 1693/20.06.2005, pârâții P. E., D. F. și P. N. au continuat executarea sentinței nr. 2047/27.06.2005 pronunțată de Judecătoria B. prin B. E. Judecătoresc D. O. C. în cadrul dosarului de executare nr. 212/2007 și, întrucât S. C. nu și-a îndeplinit obligația ridicării construcțiilor, prin încheierea nr. 4535/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă cererea creditorilor și au fost autorizați aceștia să ridice pe cheltuiala debitorului S. C. împrejmuirile, construcțiile și plantațiile ridicate pe terenul proprietatea reclamanților, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză nr. 2845/22.04.2005 efectuat de expert B. C. (filele 47-40).
Cu ocazia punerii în executare, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 10.10.2007, a fost dărâmată și o construcție edificată din BCA cu placă turnată din beton cu excepția fundației și a plăcii superioare care au fost dărâmate ulterior (filele 55-58).
Instanța a reținut că această construcție este edificată pe terenul atribuit pârâților prin sentința civilă nr. 355/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria B. și pe terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 880/26.03.2004 autentificat la BNP G. I..
S-a mai reținut că reclamantul S. I. V. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal nr. 2358/22.05.2006 datorită faptului că nu deținea autorizație de construire pentru construcția anterior menționată (filele 455-456). Această împrejurare rezultă și din răspunsul la interogatoriu al acestui reclamant care a recunoscut că a fost sancționat contravențional. Reclamantul a negat faptul că Primăria Petrăchioaia ar fi introdus acțiune având ca obiect demolarea construcției edificate, însă această împrejurare rezultă, fără putință de tăgadă, din adresa nr. 5348/22.11.2007 (fila 503) și din sentința civilă nr. 6762/21.12.2007 pronunțată de Judecătoria B. (fila 507-508). Prin această sentință a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea introdusă de Primăria Petrăchioaia având ca obiect demolarea construcției pentru care reclamantul a fost sancționat prin procesul verbal nr. 2358/22.05.2006 tocmai datorită faptului că această construcție a fost demolată la data de 10.10.2007, după cum reiese din procesul verbal de executare din 10.10.2007 întocmit de B. D. C. O. în dosarul de executare nr. 212/2007. Or, toate construcțiile demolate cu acea ocazie, cu excepția celei în cauză, erau construite de tatăl reclamantului și nu de reclamant, singurul sancționat contravențional prin procesul verbal sus amintit.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții S. I. V. și S. Ș. au solicitat, în temeiul art. 998 – 999 C.civ., obligarea pârâților P. E., D. F., P. N. și B. E. Judecătoresc D. O. C. la plata sumei de 190.975 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin dărâmarea construcției edificate de reclamanți și care nu era menționată în raportul de expertiză nr. 2845/22.04.2005 întocmit de expert B. C..
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de B. E. Judecătoresc D. O. C., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare. Astfel, prin apărarea formulată acest pârât are în vedere împrejurarea că, în calitate de organ de executare nu este parte în litigiu și nu poate săvârși o faptă ilicită. Or, fapta ilicită reprezintă una dintre condițiile angajării răspunderii civile delictuale, iar neîndeplinirea acestei condiții are drept consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nu ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții, instanța având în vedere neîndeplinirea condiției privind prejudiciul cauzat reclamanților. Astfel, s-a reținut că, după cum rezultă din probele administrate, analizate anterior, construcția în cauză a fost edificată pe terenul aparținând pârâților P. E., D. F., P. N. atribuit acestora prin sentința civilă nr. 355/13.02.2004 pronunțată de Judecătoria B. și pe terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 880/26.03.2004. Împrejurarea că reclamanții au cunoscut faptul că terenul pe care construiesc aparține pârâților rezultă din hotărârile prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestui contract și în care s-a reținut reaua credință a reclamanților din prezenta cauză, rea credință care, existând la momentul încheierii contractului, a existat evident și în momentul edificării construcției în 2005-2006, după ce tatăl reclamantului fusese obligat la desființarea construcțiilor pe care le-a edificat pe terenul pârâților.
De asemenea, s-a mai reținut că, în contextul în care pârâții din prezenta cauză și-au manifestat constant voința în sensul că nu doresc să păstreze construcția în cauză, aspect ce reiese din răspunsurile date de aceștia la interogatoriu și din declarația martorului C. G., pretinsul prejudiciu al reclamanților nu ar putea fi recuperat.
În prezenta cauză problema existenței unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților este indisolubil legată de cea a accesiunii, în contextul în care reclamanții au edificat o construcție pe terenul pârâților. Or, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, această împrejurare le era cunoscută, aceștia, în calitate de constructori de rea credință, pot fi obligați la desființarea construcției în cauză, pârâții manifestându-și constant această opțiune. Prin urmare, reclamanții nu ar fi îndreptățiți, în lumina prevederilor art. 494 C.civ., să obțină nici măcar contravaloarea materialelor și a prețului muncii, putând fi chiar obligați la acoperirea prejudiciului cauzat proprietarilor (art. 494 alin. 2 C.civ.). În consecință, chiar dacă reclamanții reclamă un prejudiciu cuantificat prin raportul de expertiză construcții întocmit în cauză, instanța nu a putut reține că acest prejudiciu este efectiv, există.
Mai mult, s-a constatat că reclamanții înșiși au săvârșit o faptă ilicită, constând în construirea unui edificiu pe terenului unui terț, cunoscând această împrejurare, astfel încât nu se pot prevala de propria faptă culpabilă pentru a pretinde acoperirea unui prejudiciu determinat de demolarea unei construcții edificate ilicit conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Concluzia sus menționată este întărită și de împrejurarea că Primăria Petrăcioaia solicitase în instanța desființarea construcției, acțiunea fiind respinsă ca rămasă fără obiect în condițiile în care construcția a fost desființată la data de 10.10.2007 în cadrul dosarului de executare nr. 212/2007 al Biroului E. Judecătoresc D. O. C..
Reținând totodată că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert C. G. și din declarațiile martorilor audiați, reclamanții au recuperat cel puțin în parte materialele din care a fost edificată construcția, instanța a constatat că acțiunea este neîntemeiată, diferența de prejudiciu solicitată pe calea acțiunii de față neputând constitui un prejudiciu real ce poate fi solicitat pe calea justiției.
În același spirit instanța a reținut că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile constă în afirmarea unui drept, iar acest drept trebuie să fie legitim, respectiv recunoscut și ocrotit de lege, ceea ce înseamnă că nu trebuie să intre în conținutul unui raport juridic ilegal, trebuie exercitat potrivit scopului său economic și social pentru care a fost recunoscut de lege și trebuie exercitat cu bună credință. Or, întrucât reclamanții urmăresc prin prezenta acțiune concursul justiției pentru legitimarea unui act ilicit, acțiunea constituie fără îndoială un abuz de drept și este vădit neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.379/11.04.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr._/01.11.2010 a Judecătoria Sectorului 2 București, reținând că, în urma constatării nulității absolute a acestui contract intimații pârâți au continuat executarea sentinței nr. 2047/27.06.2005 și pentru că S. C. nu și-a îndeplinit obligația ridicării construcțiilor, prin încheierea nr. 4535/14.09.2007 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă cererea creditorilor și au fost autorizați aceștia să ridice pe cheltuiala debitorului S. C. împrejmuirile, construcțiile și plantațiile ridicate pe terenul proprietatea reclamanților, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză nr. 2845/22.04.2005 efectuat de expert B. C..
Având în vedere că intimații pârâți au fost autorizați de instanța de executare să construcțiile ridicate ilegal de autorii reclamanților această acțiune nu poate fi calificată drept faptă ilicită.
Prima instanță a stabilit corect situația de fapt în sensul că reclamanții se află în ipoteza legală a constructorului de rea credință pe terenul altuia reglementată prin art. 494 alin. 2 C.civ.
Astfel, la art.492 C.civ. este reglementată o prezumție legală de proprietate asupra construcțiilor și plantațiilor existente pe un teren în favoarea proprietarului pământului (terenului); la art. 494 alin. 1 C.civ. legiuitorul a stabilit principiul potrivit căruia dacă plantațiile sau construcțiile au fost făcute de către un terț, altul decât proprietarul terenului, acesta din urmă are dreptul de a le păstra sau de a cere ridicarea lor
La alin. 2 al art.494 este stabilită răspunderea terțului pentru prejudiciul produs proprietarului terenului: astfel dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări fi condamnat la daune interese pentru prejudiciile sau vătămările pe care le-a avut de suferit.
Prin urmare, în condițiile în care prin hotărâri definitive și irevocabile s-a stabilit că terenul pe care au fost edificate construcțiile pentru care se solicită despăgubiri este proprietatea intimaților pârâți și că apelanților reclamanți le revenea obligația de a desființa aceste lucrări, pretențiile acestora au fost legal respinse.
În ce privește cererea de acordarea a asistenței judiciare s-a constatat că reclamanții au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de respingere; prin urmare aceștia nu mai pot iniția, prin intermediul criticilor formulate în apel o nouă cale de atac, ce nu este prevăzută de lege.
Potrivit art.15 din O.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se va pronunța prin încheiere motivată dată în Camera de Consiliu. La alin. 2 se arată că împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare. Cererea de reexaminare se soluționează de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.
Prin urmare, apelantul nu poate formula critici nici împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar deoarece a formulat deja cerere de reexaminare și nici împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare pentru că legiuitorul a reglementat o singură cale de atac pe care apelantul, de asemenea a exercitat-o.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții – apelanți, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- hotărârea instanței de apel a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii (art.304 pct.2 Cod de procedură civilă);
- instanța nu s-a pronunțat asupra capătului din cererea de apel privind desființarea încheierii din data de 15.07.2010 pronunțată de instanța de fond, prin care s-a respins cererea de reexaminare, încălcând astfel principiul disponibilității procesului civil (art.304 pct.5 Cod de procedură civilă);
- hotărârea pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă).
Demolarea construcției „edificate din BCA cu plată turnată din beton, care a fost demolată pe partea de zidărie, fundația și plata superioară neputând fi demolate din lipsa utilajelor necesare” nu face obiectul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2047/27.06.2005 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.740/2005.
Ca urmare, rezultă că această construcție a fost demolată de către intimați fără să existe un titlu executoriu în acest sens, cu încălcarea prevederilor art.372 Cod de procedură civilă, potrivit cu care „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești … care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
- de asemenea, instanța de apel reținând că „apelantul nu poate formula critici nici împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar deoarece a formulat deja cerere de reexaminare și nici împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare pentru că legiuitorul a reglementat o singură cale de atac”, a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1-3 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs recurenții invocă nulitatea deciziei recurate pentru încălcarea principiului continuității în sensul că hotărârea nu a fost pronunțată de judecătorii care au asistat la dezbaterile pe fondul cauzei.
Curtea găsește întemeiat acest motiv de recurs având în vedere că prin cererea de apel formulată de apelanții – reclamanți aceștia au declarat apel atât împotriva sentinței civile nr._/01.11.2010, cât și împotriva încheierii din data de 21.06.2010, prin care instanța de fond a respins cererea de ajutor public judiciar.
La termenul din data de 08.02.2012 instanța a rămas în pronunțare după ce în prealabil a acordat cuvântul părților pe ambele apeluri.
Pronunțarea în cauză a fost amânată succesiv câte 7 zile, până la data de 29.02.2012 când instanța, în aceeași compunere a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune în discuția părților admisibilitatea apelului împotriva încheierii de ședință din data de 21.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 București, acordându-se termen în acest sens la data de 04.04.2012.
La termenul din ședința publică din data de 04.04.2012 s-a schimbat compunerea completului de judecată, în sensul că pe locul doi a intrat un alt judecător decât cel care intrase în ședința din data de 08.02.2012.
La termenul din data de 04.04.2012 s-a acordat cuvântul părților numai pe excepția inadmisibilității apelului declarat împotriva încheierii din 21.06.2010.
Părțile au pus concluzii numai pe această excepție, după care instanța a rămas în pronunțare cu întreaga cauză și prin decizia recurată a respins apelul împotriva încheierii din data de 21.06.2010 ca inadmisibil și a respins ca neîntemeiat apelul împotriva sentinței civile nr._/01.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 București, fără să sesizeze că pe apelul împotriva sentinței părțile nu puseseră concluzii în fața judecătorului de pe locul doi.
Ca o garanție a dreptului părților la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune respectarea principiului continuității, respectiv a faptului că părțile au dreptul de a fi judecate de judecătorii în fața cărora și-au susținut cauza, respectiv în fața cărora au pus concluzii pe fondul cauzei.
Având în vedere că în cauză, din eroare, judecătorul de pe locul doi care a intrat în compunerea completului ce a soluționat pe fond apelul împotriva sentinței civile nr._/2010 nu este și judecătorul în fața căruia părțile au pus concluzii pe acest apel, Curtea constată că în cauză nu s-a respectat principiul continuității și s-a creat părților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.304 pct.5 Cod de procedură civilă.
Având în vedere că admiterea acestui prim motiv de recurs atrage casarea întregii decizii recurate, Curtea nu va mai analiza restul criticilor formulate de recurenți care nu vor fi avute în vedere de instanța de apel în rejudecarea cauzei.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți S. I. V. și S. Ș., împotriva deciziei civile nr.379 A din 11.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâții P. E., D. F., P. N. și B. E. JUDECĂTORESC „D. O. C.”.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./12.07.2013
TB-S.3 – M.C.; S.M.
Jud.S.2 – A.M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 535/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1553/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
