Succesiune. Decizia nr. 647/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 647/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 647/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.647R
Ședința publică de la 25 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă I. D. împotriva deciziei civile nr. A516/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A. E., având ca obiect: succesiune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2013 și apoi la 25.03.2013.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 28.04.2006, ulterior restrânsă și precizată prin cererile formulate la datele de 11.09.2006 (fila 27), 25.10.2006 (filele 35 și 50), 12.01.2007 (fila 55), 09.03.2007 (fila 100), 15.06.2007 (file 166, 172) și 02.10.2007 (fila 181), reclamanta M. A. E. a chemat în judecată pe pârâta I. D., solicitând să se constate deschisă succesiunea defunctului B. A., decedat la data de 02.11.2005, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 2; să se constate calitatea de moștenitor și compunerea masei succesorale și să se dispună lichidarea indiviziunii succesorale, solicitând atribuirea apartamentului nr. 1 al imobilului situat în ., sector 2, precum și a terenurilor situate în ., și . Prahova. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare, depusă la dosar în data de 30.09.2006, solicitând partajarea în natură a cotei de 1/2 din bunurile existente la data decesului lui B. A., cu privire la cheltuielile de judecată solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 275 din Codul de procedură civilă, întrucât ambele părți vor efectua cheltuieli cu ocazia acestui proces. Pârâta a solicitat includerea în masa partajabilă, conform dispozițiilor art. 6735 punctul 1 din Codul de procedură civilă, a sumei de 2.300 USD, pe care i-o datora defunctul, conform declarației acestuia din data de 24.09.2002, cerere pe care, în ședința publică de la 12.01.2007, instanța de judecată a calificat-o drept cerere reconvențională (filele 43 și 57).
Reclamanta-pârâtă a răspuns pretențiilor pârâtei-reclamante în cererea precizatoare depusă la 09.03.2007 (fila 101), invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Probele solicitate de părți au fost discutate în ședința publică de la 12.01.2007 (fila 57) fiind încuviințată proba cu înscrisuri și prorogată discutarea admisibilității probei cu expertiză tehnică – topo pentru terenuri și construcții, în ședința publică din 9.11.2007 apărătorul reclamantei-pârâte declarând că renunță la administrarea acestor probe întrucât pârâta nu a contestat valorile bunurilor supuse partajului.
Prin sentința civilă nr. 9040/09.11.2007, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în pretenții privind suma de 2.300 USD, ce constituie obiectul cererii reconvenționale, a admis în parte, astfel cum a fost restrânsă și precizată, acțiunea civilă formulată de reclamantă și a respins cererea reconvențională constatând prescris dreptul material la acțiune. Judecătoria a constatat deschisă succesiunea defunctului B. A., decedat la data de 02.11.2005, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 2, precum și că moștenitori ai defunctului sunt reclamanta M. A. E., soție supraviețuitoare, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală și pârâta I. D., colateral ordinar, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală. Judecătoria a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din: dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la etajul 1 al imobilului din ., cu drept de proprietate indiviză asupra întregului teren de 480 mp, în valoare de 400.000 lei; cota de 1/2 din dreptul de concesiune asupra locului de veci din Cimitirul I. Nou, în valoare de 200 lei; dreptul de concesiune asupra locului de veci din Cimitirul C., evaluat la 200 lei; cota de 1/5 din dreptul de proprietate asupra terenului de 875 mp din . valoric 5.000 lei; cota de 1/5 din dreptul de proprietate asupra terenului de 15.000 mp din . 10.480 lei. Judecătoria a constatat că totalul valorii masei succesorale este de 415.880 lei.
Judecătoria a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor aflate în coproprietate: apartamentul nr. 1 din . de 400.000 lei, 1/5 din terenul de 875 mp din . valoare de 5.000 lei și 1/5 din terenul de 15.000 mp din . de 10.480 lei, a menținut starea de indiviziune asupra locurilor de veci asupra cărora părțile au drept de concesiune, a atribuit reclamantei-pârâte în deplină proprietate bunurile ce compun masa succesorală, supuse partajului, în valoare totală de 415.480 lei și a obligat-o pe aceasta către pârâta-reclamantă la plata sumei de 103.870 lei reprezentând sulta corespunzătoare cotei sale de drept succesoral. Judecătoria a respins cererea de obligare a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Soluționând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 2.300 USD, pretinsă de pârâta reclamantă prin cererea reconvențională, instanța a constatat că această sumă, necontestată de reclamanta-pârâtă, constituie, conform înscrisului sub semnătură privată intitulat declarație și datat 24 septembrie 2002, rest de plată din suma de 3.000 USD reprezentând cota parte ce revenea lui B. A., în calitate de coproprietar al imobilului din ., sector 2, din cheltuielile efectuate pentru renovarea acestuia (fila 44 din dosar).
Întrucât părțile nu au stabilit un termen la care suma, avansată se pare de către pârâta-reclamantă, trebuia restituită de B. A., instanța a reținut că obligația acestuia a fost scadentă încă de la data de 24 septembrie 2002, moment la care, conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă prescripția ce s-a împlinit, conform art. 3 alin. 1 din decret, la data de 24 septembrie 2005, astfel că această sumă nu poate fi cuprinsă în pasivul succesoral, creanța pârâtei-reclamante față de defunct fiind stinsă prin prescripției anterior decesului debitorului.
Instanța a reținut că, la data de 02.11.2005 a decedat B. A., cu ultimul domiciliu în București, . sector 2, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 651 din Codul civil, instanța a constatat deschisă succesiunea acestuia.
Față de dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 319/1944 și art. 675 din Codul civil, instanța a constatat că moștenitori ai defunctului sunt reclamanta M. A. E., soție supraviețuitoare, cu o cotă de 3/4 de drept succesoral și pârâta I. D., colateral ordinar, fiind sora tatălui defunctului, cu o cotă de 1/4 de drept succesoral.
Cât privește activul succesoral, așa cum a fost precizat și restrâns fără ca pârâta să formuleze vreo obiecție, instanța a reținut că masa succesorală se compune atât din bunuri proprii ale defunctului cât și din cota de drept cuvenită acestuia asupra unor bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta, respectiv: bunuri proprii; dreptul de proprietate asupra apartamentul nr. 1, situat la etajul 1 al imobilului din ., sector 2, în valoare de 400.000 lei dobândit de acesta prin succesiuni succesive; dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul C., figura Q48, locul 488, în valoare de 200 lei, ce face obiectul actului de concesiune nr. 5290/08.08.1991, dobândit prin moștenire de la mama sa, B. A.; cota de 1/2 din dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul I. Nou, figura S, locul 177, în valoare de 200 lei, conform actului de concesiune nr. 5691/17.09.1996; cota de 1/5 din dreptul de proprietate asupra terenurilor dobândite în timpul căsătoriei cu reclamanta: teren în suprafață de 875 mp situat în comuna Gura Vitioarei, ., . 994, județul Prahova, în valoare totală de 25.000 lei, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 658/09.02.2005 de notarul public G. Fratian, echivalent valoric al cotei de drept ce intră în masa succesorală – 5.000 lei (fila 22 din dosar); teren în suprafață de 15.000 mp (14.510,55 mp din măsurători), situat în ., tarlaua 262, în valoare totală de 52.400 lei, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 683/16.03.2005 de notarul public P. P., echivalent valoric al cotei de drept ce intră în masa succesorală – 10.480 lei; (filele 23, 24 din dosar).
Pentru a reține această cotă, instanța a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la fiele 139-159 din dosar, reclamanta-pârâtă a încasat, în data de 02.01.2004, suma de 169.545,49 Euro reprezentând plată compensatorie ca urmare a desfacerii contractului său de muncă, dar mai ales faptul că, așa cum se arată în certificatul fiscal emis de Direcția de impozite a Arondismentului 15 din Paris, în perioada 1997 – 2005, venitul impozabil al cuplului a fost constituit numai din salariile soției, B. A. nedeclarând nici un venit cu titlu personal.
Instanța a avut în vedere art. 67310 alin. (4) din codul de procedură civilă și faptul că reclamanta este singura care și-a exprimat poziția cu privire la modalitatea concretă de ieșire din indiviziune, situație în care a atribuit reclamantei toate bunurile imobile ce intră în masa succesorală, menținând starea de indiviziune asupra locurilor de veci asupra cărora părțile au drept de concesiune, obligând-o pe reclamanta-pârâtă la 103.870 lei sultă către pârâta-reclamantă.
Instanța a apreciat că această modalitate de partaj corespunde interesului ambelor părți întrucât, în ceea ce privește apartamentul nr. 1 din ., sector 2, acesta este singura unitate locativă ce intră în masa succesorală, iar pârâta-reclamantă deține în imobil un alt apartament în timp ce reclamanta-pârâtă nu are, în țară, o altă construcție în proprietate, iar în ceea ce privește cele două terenuri, dincolo de faptul că reclamanta-pârâtă are asupra fiecăruia dintre acestea o cotă majoră, de 19/20 din dreptul de proprietate, în condițiile în care de la bun început aceasta a solicitat atribuirea în natură a bunurilor succesorale, iar pârâta-reclamantă nu a solicitat efectuarea unei expertize topo care să propună lotizarea terenurilor conform cotelor de drept ale părților, atribuirea către reclamanta-pârâtă reprezintă singura soluție de sistare a indiviziunii.
Prin decizia civilă nr. 516A/09.05.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că nu se impune obligativitatea dezbaterii succesorale notariale urmate de suspendarea procedurii succesorale, în acest sens, susținerile apelantei nefiind întemeiate.
Tribunalul a considerat că nici cel de-al doilea motiv de apei nu este întemeiat întrucât nu a existat niciun moment în care apelanta intimată-pârâtă să pretindă că intimata-reclamantă nu ar fi acceptat în termen legal succesiunea soțului său, din contră, poziția procesuală a acesteia la instanța de fond fiind aceea că, prin întâmpinare, a fost de acord cu partajarea în natură a bunurilor rămase la data decesului defunctului, contestându-se doar compunerea masei succesorale. În condițiile în care nu s-a contestat calitatea reclamantei-pârâte de succesoare a defunctului său soț, niciun moment nu s-a pus în discuție administrarea unor dovezi din care să rezulte că soția supraviețuitoare ar fi acceptat în mod expres sau tacit succesiunea.
Tribunalul a considerat că în mod corect s-a reținut că dreptul la restituirea sumei de 2.300 USD ce constituie obiectul cererii reconvenționale este supus termenului de prescripție. Ultimul aliniat al declarației depuse la fila 44 din dosarul de fond, fac vorbire despre un drept de creanță pe care defunctul s-a angajat să îl plătească, în măsura disponibilităților, în termene rezonabile. În mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta este o obligație patrimonială care s-a stins conform art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 la data de 24.09.2005, defunctul decedând la 02.11.2005.
Tribunalul a considerat că nici motivul de apel întemeiat pe împrejurarea că instanța de fond ar fi reținut că defunctul nu a realizat venituri, iar suma primită cu titlu de plată compensatorie a concedierii în valoare de 169.545,49 euro ar avea caracterul de bun propriu al reclamantei-pârâte, nu este întemeiat, întrucât instanța de fond a aplicat acestei sume de bani caracterul de bun comun, conform art. 30 din Codul Familiei în vigoare la data nașterii dreptului dedus judecății, dar a reținut o contribuție majoritară a soției supraviețuitoare la dobândire.
Tribunalul nu a reținut susținerile apelantei în sensul că instanța de fond în mod greșit nu a pus în vedere reclamantei-pârâte să arate prin acte emise de administrația financiară din Franța dacă pe teritoriul acestei țări părțile au posedat bunuri incluse în masa partajabilă. Din certificatul fiscal emis de Republica Franceză, depus la fila 158 dosar fond, nu rezultă existența unor bunuri, proba contrară revenindu-i apelantei-intimate-pârâte.
Tribunalul a constatat că, în practicaua sentinței civile nr. 9040/09.11.2007, s-a luat act de faptul că nu au fost contestate calitatea părților de moștenitori ai defunctului, cotele de drept succesoral, cuprinsul masei succesorale și valorile indicate de reclamanta-pârâtă, după cum nu a fost contestată nici cota de contribuție, de 80%, pretinsă de reclamanta-pârâtă, cotă pe care instanța de fond nu a reținut-o.
Tribunalul a constatat că, la stabilirea valorii masei partajabile s-au avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, actul de concesiune asupra locului de veci din Cimitirul C. și cel din Cimitirul I. Nou precum și hotărârea judecătorească de partaj pentru imobilul situat în București . apel s-a administrat proba cu expertiză tehnică imobiliară pentru evaluarea imobilelor ce compun masa partajabilă, precum și expertiză de specialitate pentru identificarea imobilelor și propuneri de partajare în natură conform titlurilor de proprietate ale părților, iar instanța a avut în vedere, la soluționarea cererii de apel, pe de o parte faptul că apelanta-pârâtă I. D. are deja un spațiu de locuit, iar intimata-pârâtă nu are nici o locuință în țară, iar cu privire la imobilele din . . modalitățile de partajare, așa cum a reținut în mod corect și instanța de fond s-a avut în vedere cota succesorală a fiecărei părți din cauză și contribuția comună a defunctului și a soției sale la dobândirea imobilelor.
În condițiile în care la instanța de fond nu s-au adus critici privind modul de evaluare al masei partajabile, în afară de dreptul de creanță pretins de către apelantă prin cererea reconvențională, tribunalul a considerat că acestea nu pot fi invocate direct în calea de atac a apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, solicitând în principal, desființarea deciziei civile recurate, precum și a sentinței, urmând să se admită cererea sa de constatare a calității sale de moștenitor, precum și stabilirea cotelor legale, prin excluderea cotei de contribuție stabilită în mod unilateral de către reclamantă, astfel încât să i se atribuie în natură apartamentul situat în ., ., sector 2, București, urmând ca sulta pe care va trebui să o plătească reclamantei să poată fi compensată cu drepturile ce îi revin, în urma împărțirii celorlalte imobile situate în localitatea Mogoșoaia, județul I. și în comuna Gura Vitioarei, ..
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de apel a respins solicitarea de a se constata inadmisibilitatea investirii instanței de judecată, fără ca în prealabil să se urmeze procedura succesorală notarială, pe art. 728 din Codul civil. Recurenta a considerat că nu se poate solicita și obține partajul judiciar, atât timp cât, în procedura notarială succesorală, prevăzută ca fiind procedura prealabilă celei judiciare, nu este stabilită calitatea de moștenitor, iar în cazul în care procedura notarială nu este suspendată, ca urmare a neînțelegerilor exprese și constatate de notar, nu se poate apela la calea împărțirii judiciare.
Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă, criticând soluția instanței prin care s-a constatat că prescripția s-a împlinit, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, la data de 24 septembrie 2005, astfel că această sumă nu poate fi cuprinsă în pasivul succesoral, creanța pârâtei-reclamante față de defunct fiind stinsă prin prescripție anterior decesului debitorului. Potrivit art. 462 din Codul civil coroborat cu art. 468 alin. 2, art. 469 alin. 1 și 470 din Codul civil, suma indicată de recurenta-pârâtă reprezintă un spor de valoare, aplicat prin bunuri mobile, unui bun imobil, căpătând în felul acesta calitatea de imobil prin destinație.
Recurenta a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, instanța neținând cont de susținerile sale, vădit neîndoielnice, ce se regăsesc în cadrul întâmpinării, aflat în dosarul de fond la fila nr. 16 (nu la fila 17). În cadrul acestei întâmpinări, instanța de apel, ca și prima instanță, nu au făcut decât să ignore cu desăvârșire faptul că, în cadrul întâmpinării sale, am spus: "Solicit ca pe baza probelor ce se vor administra, sa constatați deschisă succesiunea și să partajați în natură cota de 1/2 din bunurile existente la data decesului defunctului nostru nepot."
Recurenta a arătat că împărțeala se face în natură, astfel încât expertizarea este obligatorie, pentru a vedea dacă formarea loturilor este posibilă. Ori de câte ori formarea loturilor este posibilă, ea este prezumată de lege ca fiind utilă. Recurenta a considerat că, în condițiile liberalizării prețurilor, problema evaluării corecte a bunurilor, pentru a nu prejudicia pe niciun coindivizar, capătă o pondere incontestabilă. Desigur, părțile vor fi libere să stabilească ele însele valoarea bunurilor supuse împărțelii. În scopul asigurării respectării drepturilor indivize ale coproprietarii, se impune să se stabilească valoarea corectă a bunurilor supuse partajării. Echitatea partajului și egalitatea în drepturi nu se vor putea realiza decât prin stabilirea valorii de circulație a bunurilor indivize, în momentul efectuării partajului. Dacă urmează să se împartă terenuri, evaluarea lor va trebui făcută ținându-se seama de toate criteriile necesare pentru determinarea valorii reale actuale, corespunzătoare categoriei de folosință a clasei, de calitate, fertilitate, importanță economică, destinație etc.
Recurenta pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând că în cauză nu a fost dovedită contribuția majoritară a soției supraviețuitoare. Recurenta pârâtă a considerat că apelul său pe aspectul contribuției majoritare nu a fost analizat, instanța neaducând nici un argument juridic, arătând că această contribuție majoritară nu poate exista, în virtutea faptului bunul are caracter comun.
Recurenta a arătat că nu există o hotărâre judecătorească, anterioară partajului, care să stabilească ieșirea din devălmășie a celor doi soți, anterior decesului lui B. A., și drept consecință, nu se poate stabili că numai banii soției supraviețuitoare (ori într-o cotă majoritară) au fost folosiți pentru cumpărarea imobilelor din România. Întrucât suma de 169.545,49 euro este considerată bun comun și ea trebuie să facă parte din partajul existent. Pe aspectul gradului de contribuție, recurenta a considerat că acțiunea introductivă de instanță nu a avut un astfel de obiect, astfel încât introducerea sa ulterioară reprezintă o modificare ce nu poate fi acceptată, decât până la primul termen de judecată, în temeiul art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a considerat că s-au încălcat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă întrucât instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că nu s-a solicitat o adresă către administrația financiară din Franța, din care să reiasă dacă are bunuri imobile ori mobile, ce pot fi incluse în masa partajabilă și că această dovadă a existenței bunurilor îi revine ei.
Recurenta a considerat că s-au încălcat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă întrucât instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că, în lipsa sa și a reprezentării sale, reclamanta-pârâtă a realizat o modificare a acțiunii, care este interzisă prin art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a considerat că s-au încălcat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că este inexplicabilă poziția instanței de apel, atunci când admite faptul că valorile indicate de către reclamanta-pârâtă în acțiune asupra bunurilor din masa partajabilă sunt extrem de mici, motiv pentru care a dispus efectuarea unor expertize de evaluare, care au indicat prețuri mult mai mari, neavute în vedere, cu toate că instanța de judecată este obligată să aibă în vedere valoarea de circulație a imobilului, pentru ca succesorii să nu fie dezavantajați unii față de ceilalți.
Recurenta pârâtă a arătat că, deși aceste lucruri au fost efectuate, considerându-se că valorile reale sunt cele existente în expertize, constatându-se și existența unei construcții, ce intră în masa succesorală, acestea nu au fost luate în considerare.
Recurenta pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă întrucât instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că nu s-au adus critici privind modul evaluare al masei partajabile, fiind de fapt aceeași situație ca și în cazul solicitării recurentei-pârâte de atribuire în natură, întrucât, în cadrul întâmpinării s-a solicitat efectuarea expertizelor de specialitate.
Recurenta-pârâta a arătat că a solicitat efectuarea unei expertize, această solicitare a fost exprimată în cadrul întâmpinării "expertize de specialitate", iar cu referire la încheierea din data de 12.01.2007, prin care s-a solicitat expertiza tehnică imobiliară, instanța a prorogat discutarea admisibilității probei cu expertiză tehnică imobiliară.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea sesizării instanței de judecată, fără ca în prealabil să se urmeze procedura succesorală notarială este neîntemeiat. Moștenitorii, în caz de neînțelegere, se pot adresa direct instanței de judecată, fără a fi necesară procedura prealabilă notarială, care are caracter necontencios, neexistând niciun impediment legal pentru ca unul dintre moștenitori să ceară direct împărțirea bunurilor pe cale judecătorească. Mai mult, partajul judiciar este obligatoriu atunci când, cum este și situația din speță, părțile nu se înțeleg asupra partajării bunurilor comune.
Pe de altă parte, obligația reclamantului de a depune la dosar încheierea emisă de notarul public cu privire la verificarea evidențelor succesorale, obligație prevăzută de art. 109 alin. 4 din Codul de procedură civilă pentru cauzele având ca obiect dezbaterea procedurii succesorale, a fost introdusă prin art. 1 pct. 10 din Legea 202/2010. În această reglementare, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile poate fi invocată nu numai de către pârât, ci și de către instanță din oficiu, însă, în cauză, această prevedere legală nu este aplicabilă, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă în anul 2006, situație în care prevederea legală introdusă în anul 2010 nu este aplicabilă. Mai mult, nici în acest caz nu se poate considera că reclamantul este obligat ca, înainte de a se adresa instanței pentru dezbaterea succesiunii, să se adreseze mai întâi notarului în același scop, deoarece textul are în vedere doar verificarea evidențelor succesorale.
Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a prevederilor legale privind prescripția extinctivă este, de asemenea, neîntemeiat. Astfel, obiectul cererii reconvenționale formulate de pârâtă se referă la o sumă de bani împrumutată de recurenta pârâtă defunctului, convenția părților fiind consemnată în înscrisul sub semnătură privată intitulat declarație din 24 septembrie 2002. În consecință, acțiunea recurentei pârâte este o acțiune personală cu caracter patrimonial întemeiată pe un drept de creanță. Potrivit art. 1 alin 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil și momentul de la care acesta începe să curgă, nefiind incidente dispoziții speciale derogatorii, este aplicabilă regula generală prevăzută de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției fiind de 3 ani, precum și regula generală prevăzută de art. 7 din același act normativ în privința momentului începerii curgerii termenului. Conform art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune iar potrivit art. 7 alin. 2 din Decretul 167/1958, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept. Astfel, în cauză, dreptul de a cere restituirea sumei împrumutate s-a născut la data nașterii raportului de drept, 24.09.2002 și s-a stins prin prescripție, termenul general de prescripție de 3 ani fiind împlinit la data formulării cererii reconvenționale la data de 12.12.2006.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că suma împrumutată reprezintă un imobil prin destinație, destinația pe care împrumutatul o dă sumei de bani nefiind relevantă în ceea ce privește natura juridică a dreptului rezultat din contractul dintre părți.
Motivul de recurs referitor la faptul că introducerea ulterioară a cererii precizatoare privind cota de contribuție majoritară a reclamantei reprezintă o modificare ce nu poate fi acceptată, decât până la primul termen de judecată, în temeiul art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu este întemeiat. Curtea constată că dispozițiile art. 132 din Codul de procedură civilă nu au un caracter imperativ, pârâtul putând accepta, expres sau tacit, o modificare ulterioară primei zile de înfățișare, iar în cauză precizarea respectivă a fost depusă la data de 9.03.2007 și a fost comunicată pârâtei recurente la aceeași dată, însă aceasta nu s-a prezentat la termenul judecată care a urmat și nici la termenele următoare și nu a formulat apărări în scris, prin care să se opună la această modificare.
Motivul de recurs referitor la reținerea cotei majoritare a reclamantei intimate nu este întemeiat. În condițiile în care din certificatul fiscal emis la 1.03.2007 de Direcția de impozite a Arondismentului 15 Paris rezultă că în perioada 1997 – 2005 venitul impozabil al cuplului a fost constituit numai din salarii și sume asimilate declarate de reclamanta M. A. E. iar B. A. nu a declarat nici un venit în perioada respectivă, în mod corect instanța de apel a considerat întemeiate pretențiile reclamantei în sensul unei reținerii unei cote majoritare a acesteia la dobândirea bunurilor în respectiva perioadă.
Susținerile recurentei în sensul că instanța și-ar fi încălcat rolul activ prin faptul că nu a dispus efectuarea unei adrese către administrația financiară din Franța pentru a stabili dacă există alte bunuri supuse partajului nu pot fi reținute. Astfel, conform art. 6732 din Codul de procedură civilă, reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj toate bunurile supuse împărțelii, pârâtul având posibilitatea de a solicita să fie aduse la masa de împărți și alte bunuri neincluse în cererea introductivă, cererea pârâtului de includere în masa partajabilă a unui bun având caracterul unei apărări de fond. Nu se poate susține că, în virtutea rolului activ, instanța avea obligația să se pronunțe asupra partajării unor alte bunuri decât cele indicate de părțile din dosar, obiectul pricinii, asupra căruia instanța trebuie să se pronunțe, fiind stabilit prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, iar nu prin probele administrate în cauză. Conform art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța neputând depăși limitele învestirii sale.
Criticile recurentei referitoare la reținerea poziției sale procesuale și la soluționarea apelului fără a se lua în considerare principiile rezultate din dispozițiile legale incidente în materia partajului sunt întemeiate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Prin întâmpinarea depusă la data de 30.05.2006, pârâta și-a exprimat poziția procesuală referitor la modalitatea de ieșire din indiviziune, solicitând partajul în natură, iar cu privire la evaluarea bunurilor supuse partajării, la termenul din 12.01.2006, pârâta a solicitat proba cu expertiza în vederea unei corecte evaluări a bunurilor. Astfel, în mod greșit s-a reținut că pârâta a fost de acord cu valorile indicate de reclamantă, respectiv cele indicate în contractele de vânzare – cumpărare.
Soluționarea partajului presupune stabilirea tuturor elementelor prevăzute de art. 6735 din Codul de procedură civilă, și anume, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța stabilește datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii. După soluționarea acestor aspecte, în cazul în care se realizează împărțeala în natură, instanța procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
În ceea ce privește efectuarea partajului în natură, Curtea constată că în mod corect au aplicat instanțele criteriile prevăzute de 6739 din Codul de procedură civilă, considerând întemeiate pretențiile reclamantei de atribuire a bunurilor, având în vedere cota majoritară a acesteia.
Pentru formarea loturilor, conform art. 6736 din Codul de procedură civilă, trebuie avute în vedere împrejurările stabilite prin expertiză, inclusiv valoarea bunurilor supuse partajului. În ceea ce privește evaluarea bunurilor, dacă nu există un acord al părților cu privire la valoarea bunurilor supuse partajului, cum este cazul în speță, acestea se evaluează la valoarea lor de circulație. Luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul partajului face ca diminuarea valorii, sau, după caz, sporul de valoarea dobândit, în măsura în care nu sunt rezultatul intervenției unuia dintre copărtași, să se impute asupra drepturilor tuturor, respectiv să profite tuturor. Astfel, echitatea partajului și egalitatea în drepturi nu se vor putea realiza decât prin stabilirea valorii de circulație a bunurilor indivize, în momentul efectuării partajului.
Curtea constată că, în cauză, deși instanța a stabilit calitatea de coproprietar și cota-parte ce se cuvine fiecăruia, litigiul având ca obiect partaj a fost soluționat avându-se în vedere valoarea imobilelor din momentul dobândirii lor, valoare indicată în contractele de vânzare – cumpărare, deși în cauză au fost administrate mai multe expertize.
În acest sens, instanța de apel a reținut greșit că la instanța de fond nu s-au adus critici privind modul de evaluare al masei partajabile și a lăsat nesoluționate aceste critici, care priveau fondul apelului, considerând că acestea nu puteau fi invocate direct în calea de atac a apelului.
În consecință, Curtea reține că, prin faptul că nu au fost stabilite împrejurările de fapt și de drept menționate mai sus, tribunalul nu a verificat temeinicia pe fond a pretențiilor părților, cercetarea fondului fiind astfel efectuată numai parțial, în ceea ce privește calitatea părților de moștenitori și cotele din moștenire care le revine acestora, fără a stabili, cu respectarea criteriilor legale expuse mai sus, valoarea bunurilor supuse partajului și a sultei datorate. Pentru tranșarea fondului pretențiilor dintre părți în raport de cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă I. D. împotriva deciziei civile nr. A516/09.05.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. A. E..
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. DFB/PS 2 ex.
22.04.2013
Jud. apel: C. Segărcianu
E. R.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 535/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
