Contestaţie la executare. Decizia nr. 549/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 549/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.549.
Ședința publică din 26.03.2013
Curtea constituită din:
Președinte - L. D.
Judecător - S. G. P.
Judecător - M. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-intimată S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 1.08.2012, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. H. și cu intimata S.C. C. I. S.R.L.
Cauza are ca obiect contestație la executare – suspendarea executării silite.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 19.03.2013, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a-i da posibilitate recurentei S.C. B. S.A. să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 26 martie 2013 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la 01.08.2012, de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost admisă cererea de suspendare a executării silite formulată de apelantul contestator P. H., în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. B. S.A și cu intimata debitoare S.C. C. I. S.R.L. Călărași și s-a dispus suspendarea executării silite în dosarul de executare al B.E.J. M. și Ș. nr.370/2007 până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Călărași.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a arătat că a fost învestită pe cale incidentală cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării silite începută în dosarul de executare nr.370/2007 al B.E.J. M. și Ș., în temeiul dispozițiilor art.403 alin.1 și 3 C.proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Călărași. În cadrul acestui dosar s-a arătat că se judecă contestația la executarea silită formulată de P. H., care a invocat faptul că punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1000/2004 a Tribunalului Călărași se face pe seama unui bun care îi aparține, respectiv partea de clădire – etaj, constând în supraetajarea ce include spații de cazare și salon, care sunt proprietatea sa privată, construită din fonduri proprii și care nu aparține societății debitoare, împotriva căreia s-a obținut titlul executoriu și pe seama căreia s-a pornit executarea silită.
Soluționând cererea de suspendare a executării, Tribunalul Călărași a observat că publicația de vânzare nr.370/22.06.2012 include și partea de clădire – etaj, constând în supraetajarea ce include spații de cazare și salon, în legătură cu care contestatorul a pretins în procedura de față un drept de proprietate. Potrivit publicației amintite, la 7.08.2012, ora 10, urma să aibă loc la Biroul Executorilor Judecătorești vânzarea imobilului declarat ca aparținând debitoarei S.C. C. I. S.R.L.
Tribunalul a mai observat că în justificarea pretențiilor sale, contestatorul, care este și titularul cererii de suspendare a executării silite, s-a prevalat de autorizația de construcție nr.180/1999, procesul-verbal de recepție finală și acordul asociatului societății debitoare S.C. C. I. S.R.L. – Cușu D., de a realiza extinderea în calitate de persoană fizică.
Pe baza acestor înscrisuri s-a apreciat că petentul contestator justifică o aparență de drept de a fi considerat proprietarul extinderii – supraetajare ce cuprinde spații de cazare și salon, astfel încât scoaterea la vânzare a întregului imobil ar putea produce contestatorului un prejudiciu care ar fi greu de reparat în viitor.
În plus, s-a observat că nu s-a demonstrat până la momentul soluționării cererii de suspendare a executării că debitoarea ar fi proprietara extinderilor, astfel încât să se justifice scoaterea la vânzare a întregului imobil.
Pentru aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art.403 alin.1 și 3 C.proc.civ., tribunalul a admis cererea și a încuviințat suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs intimata S.C. B. S.A., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de apelantul-contestator P. H..
În motivarea recursului declarat, în urma evocării circumstanțelor care au stat la baza începerii executării silite în dosarul de executare nr.370/2007 al B.E.J.A. M. și Ș. și a demersurilor contestatorului de a obține suspendarea acestei executări, recurenta a susținut în esență următoarele critici:
- deși apelantul contestator a susținut că pericolul de a-i fi scoase la vânzare silită bunurile exista încă de la data începerii executării silite, el nu a formulat o cerere de suspendare a vânzării silite nici în fața primei instanțe și nici cu ocazia formulării cererii de apel, ci abia după ce i-a fost respinsă cererea din apel, de suspendare provizorie a executării silite, respectiv după ce completul de judecată din apel a intrat în vacanța judecătorească.
La acest mod de folosire a procedurilor se adaugă și poziția președintelui de complet care a încercat să rezolve problema pe o cale amiabilă, dovedindu-se prin aceasta, în opinia contestatoarei, o poziție favorabilă terțului contestator.
- în mod eronat instanța de apel și-a sprijinit soluția de suspendare a executării silite pe înscrisurile constând în autorizația de construcție nr.86 și nr.180/1999 pentru a deduce că supraetajarea Complexului Restaurant I. ar aparține terțului contestator. Aceste înscrisuri sunt în contradicție cu proiectul executat în baza autorizației de construcție nr.86/17.05.1999, de unde rezultă că beneficiarul extinderii pe verticală cu un etaj este chiar debitoarea S.C. C. I. S.R.L.
În realitate, P. H. este proprietarul S.C. C. I. S.R.L. și, de conivență cu Cușu D. au eludat dispozițiile Legii nr.50/1991 obținând autorizații de construire în lipsa consimțământului proprietarului terenului – S.C. B. S.A. În autorizațiile obținute sau în certificatul de urbanism este omisă menționarea proprietarului terenului.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă că s-a făcut o construcție în nume propriu de către P. H., autorizația de construcție îl menționează pe acesta doar ca beneficiar, iar titularul construcției rezultă că este debitoarea S.C. C. I. S.R.L.
Nici la cartea funciară nu s-a făcut înscrierea construcției pe numele lui P. H., ca persoană fizică, însă instanța de fond reține, fără nici o probă că reprezentanții S.C. B. S.A. au fost cei ce au refuzat notarea dreptului lui P. H..
Instanța de fond a reținut eronat că nu ar exista nici o legătură între construcția etajului și suprafața de teren aferentă restaurantului.
P. H. este fostul administrator al societății debitoare care și-a cedat partea sa din societate soției sale.
-cu referire la cuantumul cauțiunii, recurenta susține că aceasta trebuia calculată la suma de 270.000 lei, însă instanța a apreciat că raportarea trebuie să se facă la valoarea din autorizația de construcție, respectiv 2.758,85 lei. Aceasta, în condițiile în care la dosar exista un raport de evaluare a imobilului, executat la cererea executorului judecătoresc, care evalua și valoarea extinderilor la clădirea inițială.
S-a ajuns, din acest motiv, la situația în care, în urma achitării unei cauțiuni în cuantum de 3.750 lei, a fost dispusă suspendarea executării silite a întregii creanțe de 243.596,41 lei, aspect de natură să afecteze drepturile creditoarei.
-apelantul contestator nu putea cere decât, cel mult, suspendarea executării hotărârii de primă instanță, respectiv nr.3833/18.10.2011 a Judecătoriei Călărași, dată în dosarul nr._, iar nu și a sentinței comerciale nr.1000/2004 pusă în executare. Art.300 alin.2 C.proc.civ. nu are în vedere o astfel de situație. Dar nici în legătură cu sentința civilă nr.3833/2011 a Judecătoriei Călărași nu ar fi îndeplinite condițiile art.300 alin.2 C.proc.civ. întrucât conține soluția de respingere a contestației ca neîntemeiată.
-recurenta a mai invocat abuzul completului ce a pronunțat încheierea, care și-a depășit atribuțiile de complet de judecată de vacanță.
-încheierea atacată nu cuprinde nici motivele de drept, potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ.
În drept, recurenta a invocat prevederile art.403 alin.1 și 3, art.304 pct.1, 8 și 9, art.312 alin.1, 2 și 3 C.proc.civ.
Recursul declarat a fost inițial înregistrat pe rolul secției a V-a a Curții de Apel București.
La 6.11.2012 intimatul P. H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că măsura suspendării executării a fost încuviințată/dispusă de instanța ce a judecat cererea de apel în temeiul prevederilor art.403 C.proc.civ.
Instanța nu a încălcat dispozițiile art.403 pct.4 raportat la art.7231 pct.2 C.proc.civ. atunci când a stabilit cuantumul cauțiunii întrucât a stabilit acest cuantum în baza prevederilor art.403 alin.1 raportat la art.7231 C.proc.civ. și prin raportare exclusiv la valoarea extinderilor din autorizațiile de construcție ce evidențiază partea de construcție ce aparține lui P. H., iar nu prin raportare la valoarea întregii construcții ce aparține debitoarei S.C. C. I.. Această valoare a fost cea care figura în autorizațiile de construcție și în certificatul de impunere fiscală deoarece până în prezent în dosarul de executare nu s-a întocmit un raport de expertiză tehnică în construcții, care să identifice imobilul.
Recurenta nu a arătat care ar fi actul dedus judecății pe care instanța l-a schimbat.
Cât privește critica recurentei de schimbare a completului de judecată, aceasta vădește confuzia pe care partea o face între noțiunea de complet – care a fost același – cu componența completului, care se poate schimba. Or, normele de procedură impun obligativitatea judecării cauzei de același complet – care a administrat probatoriul, dar nu neapărat în aceeași componență.
Intimatul a reclamat faptul că se încearcă prin orice mijloace preluarea imobilului său, recurenta participând la licitație prin diverse persoane interpuse, că nu există identitate între S.C. C. I. S.R.L. și persoana fizică P. H., că titlul executoriu – sentința civilă nr.1000/2004 a tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr.3220/2003 se referă la alte persoane decât cea a lui P. H., că ridicarea etajului de pe construcția restaurant C. I. aparține acestuia, fiind făcută în nume personal, cu acordul lui Cușu D., asociat S.C. C. I. S.R.L.
Au fost depuse la dosar, odată cu întâmpinarea, (f.25-50) copia sentinței civile nr.560 bis/30.03.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosar nr._, autorizațiile de construire nr.86/1999 și nr.180/1999, proces verbal de control al calității lucrărilor în faze determinate (4.08.1999), declarația autentică a numitului Cușu D. nr.1267/28.04.1999, raport de expertiză întocmit de expert D. V. în dosar nr._ al Tribunalului Călărași, încheierea din 25.04.2012 pronunțată în dosar nr._, alte înscrisuri.
La 13.11.2012 intimata S.C. C. I. S.R.L. a depus la dosar înscrisuri (filele 55 – 160), reprezentând copii ale contestației la executare formulată de P. H., publicații de vânzare întocmite în dosarul de executare nr.370/2007, cereri de eliberare a autorizației de construire și a certificatului de urbanism formulate de P. H., certificate de atestare fiscală emise de Primăria Municipiului Călărași, decizia de impunere pe anul 2011, care se referă la plata impozitelor pe clădiri datorate de P. H., copia întâmpinării formulată de S.C. C. I. S.R.L. în dosarul Judecătoriei Călărași, ce a avut ca obiect soluționarea contestației la executare, copia întâmpinării din același dosar formulată de creditoarea S.C. B. S.A., copii ale acțiunii promovate de S.C. C. I. S.R.L. pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată ./0197/4.08.1994 emis în favoarea S.C. B. S.A., copia deciziei penale nr.73/R/15.06.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași, copia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală emisă în dosar nr.230/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, copia contractului încheiat la 3.06.1993 între creditoare și debitoare, procesul verbal de predare primire și copia semnată pentru conformitate a încheierii din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosar nr._ .
La aceeași dată, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției a V-a Civilă a Curții de Apel București și ulterior a fost repartizată Secției a III-a Civilă a aceleiași instanțe.
La termenul de judecată din 15.01.2013, Curtea a încuviințat solicitarea recurentei de atașare a dosarului de fond, măsură în privința căreia a fost nevoită să revină însă ca urmare a faptului că, solicitat la două termene consecutive instanței de apel, dosarul de fond nu a fost totuși înaintat, cu toate că la 29.01.2013 Tribunalul Călărași a soluționat litigiul prin pronunțarea deciziei civile nr.9/29.01.2013.
Intimații au depus la dosar certificat de grefă cu referire la soluția adoptată de către Tribunalul Călărași asupra apelului declarat de către contestatorul P. H. împotriva sentinței civile nr.3833/18.10.2011 a Judecătoriei Călărași, pe care l-a admis, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației la executare și desființării formelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr.370/2007, excluzând de la executare imobilul construcție fără teren din Călărași, .. 34, constând în supraetajarea executată în baza autorizației de construire nr.180/1999 ( fila 64).
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat pentru următoarele argumente:
Cu referire la circumstanțele și cadrul legal ale formulării cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.370/2007 al B.E.J. Asociați M. și Ș., Curtea reține că intimatul contestator P. H. este titularul unei contestații la executare formulate în temeiul art.401 alin.2 C.proc.civ., prin care acesta a invocat că parte a bunurilor ce se execută silit în dosarul de executare anterior menționat (respectiv nr.370/2007), la cererea creditoarei S.C. B. S.A., sunt proprietatea sa, iar nu a debitoarei urmărite S.C. C. I. S.R.L.
Întrucât în primă instanță contestația, formulată de terțul pretins vătămat prin această executare silită, a fost respinsă, acesta a formulat recurs, ce a fost ulterior calificat ca fiind apel și care a făcut obiectul dosarului nr._ pe rolul tribunalului Călărași.
Pe parcursul judecății căii de atac a apelului, respectiv la 20.07.2012, contestatorul a formulat cerere de suspendare a executării silite derulate în dosarul de executare nr.370/2007 atât în temeiul dispozițiilor art.403 alin.1 și 3, cât și în temeiul dispozițiilor art.403 alin.4 C.proc.civ., invocând urgența și iminența scoaterii la vânzare silită a bunurilor sale la data de 7.08.2012, data stabilită de executorul judecătoresc pentru efectuarea licitației.
Potrivit extrasului de pe portalul Tribunalului Călărași (fila 151, dosar Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă), cererea de suspendare provizorie a executării silite întemeiate pe dispozițiile art.403 alin.4 C.proc.civ. a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 20.07.2012, în timp ce aceea întemeiată pe prevederile art.403 alin.1 și 3 C.proc.civ., soluționată prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, a fost încuviințată, Tribunalul Călărași dispunând la 1.08.2012 în dosarul nr._ suspendarea executării silite în dosarul de executare nr.370/2007 al B.E.J. M. și Ș. până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare formulată de terțul pretins vătămat P. H..
Conform dispozițiilor art.403 alin.1 C.proc.civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Față de circumstanțele cauzei mai sus evocate, Curtea constată că nu exista nici un impediment legal pentru apelantul contestator P. H. de a se prevala și de a utiliza direct în calea de atac a apelului formulat împotriva hotărârii de primă instanță, pe cale incidentală, dispozițiile art.403 alin.1 C.proc.civ. și calea procesuală oferită de acestea în a solicita și obține o măsură a suspendării executării silite, chiar și în condițiile în care, după cum afirmă recurenta, nici prin cererea de apel contestatorul nu a cerut suspendarea vânzării silite.
Împrejurarea că la o dată anterioară, în același dosar, apelantului contestator i-a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a aceleiași executări silite, așadar cererea întemeiată pe dispozițiile art.403 alin.4 C.proc.civ., nu justifică suspiciunile ori îndoielile recurentei asupra imparțialității membrilor completului de judecată ce a pronunțat încheierea recurată, dat fiind că soluționarea cererii de suspendare a executării silite în cele două proceduri, respectiv în cea a alineatului 4 și a alineatului 1, se realizează după criterii sensibil diferite, înțelegându-se din ansamblul reglementării că suspendarea provizorie a executării silite ține mai degrabă de o situație de urgență existentă în legătură cu dreptul afirmat decât de seriozitatea ori temeinicia contestărilor ce se analizează cu prilejul soluționării cererii de suspendare formulate în condițiile art.403 alin.1 C.proc.civ.
În plus, aceleași reglementări arată că cele două cereri se soluționează de complete ce au o componență diferită, în cazul cererii având ca temei prevederile art.403 alin.1 C.proc.civ. soluționarea sa revine completului ce judecă însăși contestația la executare, în timp ce în cazul cererii întemeiată pe prevederile art.403 alin.4 C.proc.civ., soluționarea sa revine președintelui instanței.
Cu referire la împrejurările care au condus la schimbarea componenței completului de judecată – singurul element al cauzei, dintre cele criticate de recurentă, ce nu a putut fi verificat în lipsa dosarului de fond - Curtea reamintește că actuala reglementare sancționează doar cu abatere disciplinară nerespectarea Regulamentului de Organizare Interioară în privința determinării componenței completelor de judecată potrivit planificării interne și a respectării principiului continuității judecății, neconstituind motiv legal de modificare ori casare a hotărârii judecătorești.
Cât privește acuza unei poziții favorabile intimatului apelant manifestată de președintele completului de judecată ce a pronunțat încheierea recurată și dedusă de recurentă din încercarea acestuia de soluționare amiabilă a litigiului, Curtea o consideră nefondată, reamintind că potrivit dispozițiilor art.129 alin.2 C.proc.civ., stăruința judecătorului, în toate fazele procesuale, pentru o soluționare amiabilă a cauzei, constituie o îndatorire profesională a acestuia.
Cu referire la motivele avute în vedere de instanța ce a dispus suspendarea executării silite în dosarul de executare nr.370/2007, și care au fost criticate de către recurentă, Curtea le apreciază ca fiind întemeiate și de natură a justifica măsura dispusă prin încheierea din 1.08.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
În acest sens, Tribunalul Călărași a sesizat că în cuprinsul publicației de vânzare nr.370/22.06.2012, întocmită în dosarul de executare nr.370/2007 în vederea pregătirii și anunțării vânzării silite a Complexului „Restaurant I.” din Călărași, ..34, pentru data de 7 august 2012, a fost menționată ca parte componentă a activului scos la vânzare și extinderea la clădirea inițială, adică acea parte a construcției în privința căreia contestatorul P. H. a pretins că îi aparține și că nu face parte din proprietatea debitoarei.
Dreptul afirmat de către intimatul contestator a fost justificat prin depunerea la dosar a autorizațiilor de construire nr.86/17.05.1999 și nr.180/2.08.1999, ambele emise de Primăria Municipiului Călărași, la solicitarea lui P. H. și autorizându-l pe acesta de a executa o extindere parțială pe verticală cu un etaj la clădirea existentă, situată în orașul Călărași, ..34, respectiv aceea a Restaurantului I. aparținând debitoarei urmărită silit. Pentru executarea extinderii, contestatorul a dovedit inclusiv acordul dat în acest sens de numitul Cușu D., asociat al S.C. „I. C.” S.R.L.
Curtea mai reține că, tot în justificarea dreptului pretins, intimatul contestator a mai dovedit că încă din anul 1988 el figurează înscris ca titular de rol fiscal și plătitor de impozite, în nume personal, pentru construcții în suprafață utilă de 285,92 m.p. la adresa din ..34, conform înscrisurilor aflate la filele 67 – 69 dosar Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă.
Prin urmare, toate aceste elemente dovedesc suficient aparența dreptului afirmat de către contestator prin cererea sa și justifică luarea acelor măsuri de natură a preîntâmpina riscul procedurii unei eventuale vătămări a drepturilor pretinse de el, cu prilejul executării silite ce are loc între creditoare și debitoare, cel puțin până la deplina lămurire a situației juridice a clădirii pe care a edificat-o peste proprietatea debitoarei urmărite.
Susținerile recurentei în sensul că, în realitate, adevărata beneficiară a supraetajării Complexului „Restaurant I.” ar fi tot debitoarea urmărită silit nu au fost demonstrate de o manieră convingătoare.
Faptul că proiectul de executare a construcției la care se referă autorizațiile de construcție nr.86 și nr.180/1999 ar fi în contradicție chiar cu înseși autorizațiile (fără a se arăta sub ce aspect) sau că procesul-verbal de recepție finală a extinderii ar fi inform și nesemnat, neștampilat de reprezentanții Primăriei Călărași, nu pot constitui dovezi ale susținerilor recurentei, după cum nu constituie astfel de dovezi nici împrejurarea (nedovedită în această procedură) în sensul că P. H. ar fi fostul administrator sau asociat al S.C. C. I. S.R.L., sau că la emiterea celor două autorizații de construcție ar fi fost eludate prevederile Legii nr.50/1991 întrucât nu s-a cerut acordul proprietarului terenului.
Astfel de argumente pot, cel mult, constitui motive de anulare a celor două acte administrative cu caracter individual, însă, așa cum a reținut și Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr.560 bis/30.03.2012 dată de aceeași instanță în dosarul nr._, cererea recurentei de anulare a autorizației nr.180/2.08.1999 a fost respinsă, reținându-se că dreptul său la acțiune s-a prescris.
Cu referire la cuantumul cauțiunii la plata căreia a fost obligat intimatul contestator în vederea soluționării cererii sale de suspendare a executării silite, Curtea nu poate reține criticile recurentei, fiind evident că acest cuantum nu putea fi determinat prin raportare la valoarea întregului activ scos la vânzare silită, ci doar a acelei părți din construcție în legătură cu care s-au formulat contestările intimatului P. H..
Deși a susținut că ar exista un raport de evaluare și descriere a imobilului scos la vânzare silită, executat la cererea executorului judecătoresc sau că ar exista un raport de expertiză în dosarul de fond care evaluează distinct extinderea la clădirea inițială și că, în acest fel, se putea stabili mult mai corect și judicios valoarea cauțiunii, recurenta nu a probat nici una din aceste două susțineri ale sale.
Curtea consideră că prezența unui eventual raport de evaluare a întregului imobil scos la vânzare silită ar fi nerelevant din punct de vedere al stabilirii cauțiunii întrucât, cum s-a arătat deja, aceasta ar trebui determinată strict în raport de valoarea părții de construcție în legătură cu care s-au formulat pretențiile contestatorului. Pe de altă parte, din înscrisurile atașate din dosarul de fond, rezultă că singura expertiză încuviințată în dosarul nr._ al Tribunalului Călărași, a fost aceea ordonată la termenul din 25.04.2012, care a avut ca obiective identificarea și descrierea construcției inițiale și, distinct, a părții extinse, fără ca evaluarea acesteia din urmă să fi constituit obiectiv al aceleiași expertize, mai ales întrucât la acea dată nu se născuse interesul și nevoia unei atare determinări întrucât apelantul contestator nici nu solicitase suspendarea executării silite (potrivit înscrisurilor de la filele 32 – 40 dosar Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă).
Prin urmare, utilizând singurul criteriu obiectiv de determinare a valorii lucrărilor de extindere, potrivit mențiunilor din autorizația de construire și raportând la această valoare prevederile art.7231 alin.2 C.proc.civ., Curtea apreciază că tribunalul nu a făcut o greșită aplicare dispozițiilor legale privitoare la stabilirea cauțiunii.
Așa cum s-a arătat în partea de început a motivării prezentei hotărâri, cererea de suspendare a executării silite începute în dosarul de executare nr.370/2007 al B.E.J.A. M. și Ș. a avut ca temei legal prevederile art.403 alin.1 și 3 C.proc.civ., și tot în acest cadru legal a fost analizată și încuviințată de instanțele de judecată, negăsindu-și nici o justificare susținerile recurentei prin care aceasta afirmă că pe calea procesuală a art.300 alin.2 C.proc.civ. nu se putea ajunge la suspendarea executării silite a sentinței comerciale nr.1000/2004, care constituie titlul său executoriu împotriva S.C. C. I. S.R.L., ci, cel mult, a sentinței de fond nr.3833/18.10.2011 a Judecătoriei Călărași ce a soluționat în primă instanță contestația la executare a intimatului P. H..
Nici susținerea în sensul că încheierea recurată nu ar corespunde exigențelor legale impuse prin dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., respectiv cele privind arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, nu este pertinentă, Curtea constatând în legătură cu actul de procedură supus controlului de judecată contrariul afirmațiilor recurentei, instanța de judecată expunând atât temeiurile de drept, cât și pe cele de fapt pe care le-a avut în vedere în luarea măsurii suspendării executării silite.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat și îl va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 1.08.2012, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. H. și cu intimata S.C. C. I. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. D. S.-G. P. M. V.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.B.I.
2 ex./30.05.2013
---------------------------------
T.Călărași – V.M.
- I.A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 161/2012. Curtea de Apel... | Uzucapiune. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
