Revendicare imobiliară. Decizia nr. 27/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2012 în dosarul nr. 27/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.27
Ședința publică de la 11 ianuarie 2012
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă V. E. și continuat de către recurenții-reclamanți V. I., V. T., respectiv a recursului formulat direct de către moștenitorii V. I. și V. T., împotriva sentinței civile nr.1946 din 20.12.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimata - intervenientă A. R..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. S. M., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți V. I. și V. T. (moștenitorii defunctei V. E.), în baza împuternicirii avocațiale . nr._/17.10.2011, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 16 dosar, consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației aflată la fila 17 dosar, avocat V. D., în calitate de reprezentant al intimatei -interveniente A. R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/08.11.2011, emisă de Baroul București – SPARL „G. Ș. și Asociații”, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul pe aspectul privind calificarea căii de atac, ca fiind primul motiv de recurs, prin care recurenții susțin că sentința pronunțată de Tribunalul București se atacă cu apel și nu cu recurs, întrucât instanța de fond a fost învestită cu acțiune în revendicare și nu cu o contestație în baza Legii nr.10/2001.
Avocatul recurenților-reclamanți arată că își menține în continuare primul motiv de recurs, având în vedere că a analizat și încheierea de ședință din data de 20.09.2010 și că la acea dată s-a purtat discuția privitor la notificarea formulată și dacă au primit un răspuns în acest sens, dar nu cunoaște de ce nu s-a consemnat aceste susțineri în acea încheiere de ședință.
Reprezentantul intimatului-pârât consideră că recursul este calea de atac a hotărârii atacate și în raport de felul cum a fost definit obiectul pricinii.
Avocatul recurenților-reclamanți arată că s-a solicitat încă de la instanța de fond (în primă fază) precizarea acțiunii, conform încheierii de ședință din 3.04.2006, dar aceea nu este așa cum susține instanța de fond de precizarea temeiului acțiunii, ci era vorba de admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii în constatarea ineficienței donației, pe care s-a pronunțat instanța conform practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, de asemenea, era vorba de precizarea de la fila 31 de la instanța de fond, în sensul că nu și-au schimbat niciodată obiectul acțiunii, rămânând tot pe revendicare și ineficiența donației, nefiind de acord cu susținerile instanței de fond, că ar fi considerat acea acțiune ca fiind o contestație în condițiile art.26 din Legea nr.10/2001 și respectiv a Deciziei nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea, după deliberare, consideră că suntem instanță de recurs față de modul în care a fost pronunțată hotărârea instanței inferioare, urmând însă ca în analizarea motivelor de recurs să constate dacă a fost sau nu încălcat principiul disponibilității de către instanța de fond. Acordă cuvântul părților pe excepția invocată de către intervenientă privind tardivitatea formulării recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită respingerea excepției invocate, având în vedere că data comunicării hotărârii către V. E., la domiciliul ales, respectiv la Cabinetul de avocatură (întrucât la acel moment aceasta era decedată) este la data de 23.05.2011, iar depunerea recursului motivat s-a făcut la data de 8.06.2011, prin poștă, cu scrisoare recomandată.
Reprezentantul intimatului-pârât consideră că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de lege.
Curtea, în urma deliberării, constată că recursul este formulat în termen, având în vedere data poștei de 8.06.2011, data depunerii recursului motivat la Tribunalul București și având în vedere data comunicării hotărârii instanței de fond 23.05.2011.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform obiectului acțiunii dedus judecății și potrivit dispozițiilor art.3041 din Codul de procedură civilă.
Arată că din petitul acțiunii principale introductivă de instanță rezultă faptul că la momentul 8.09.2005, acțiunea depusă judecății, respectiv, revendicarea și ineficiența donației făcută de autoarea recurenților, la nivelul anului 1946 către A. R.. Motivele și temeiurile de drept au fost precizate, discutate de către instanța de fond pronunțându-se ulterior o decizie de către Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă și a rămas irevocabilă privitor la cererea de intervenție în interesul Municipiului București formulată de A. R., care a fost respinsă irevocabil și privitor la calitatea procesuală a reclamantei pentru a solicita revendicare și referitor la ineficiența donației, a rămas irevocabilă hotărârea instanței de fond, prin care s-a respins excepția de inadmisibilitate invocată de instanța de fond care viza acțiunea privitoare la donația făcută către stat. În aceste condiții, la doua etapă procesuală acesta era obiectul dedus judecății, fiind excepțiile deja invocate și rămase definitive, irevocabile.
La instanța de fond în ambele etape a invocat, având în vedere și decizia nr.610/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, lipsa cauzei la donația care s-a făcut în anul 1946, conform motivelor de recurs aflate la dosarul cauzei și a arătat că scopul donației care era expres precizat în actul autentic de către numita E. B. a fost indisolubil legat de cauză.
Consideră că, în cauza de față nu s-au respectat nici dispozițiile pe formă și nici dispozițiile pe fond, donația care s-a făcut a fost ineficientă.
În a doua etapă procesuală, la instanța de fond a apărut un alt act de acceptare al donație, deși acesta nu a fost notificat niciodată în condițiile art.814 cod civil și nici transcris; drept dovadă așa cum fusese obținut anterior istoricul de rol fiscal de la DITL din 1946, cum se susține că s-ar fi acceptat acea donație și până în anul 1948, plătitor de impozite a fost în continuare E. B. și în perioada 1948 și 1951 a fost A. R. și după aceea tot E. B., până la momentul până la care prin Decretul nr.148/1948 s-a trecut în patrimoniul statului, respectiv în prezent M. București, având în vedere că acel bun nu a fost în patrimoniul Academiei Române, ca atare nu a operat acea donație.
În confirmarea celor susținute anterior există acțiunea de revendicare a Academiei Române formulată împotriva Municipiului București. Mai mult decât atât aceasta ignorând dispozițiile art.49 din Codul de procedură civilă, a formulat pentru a doua oară cerere de intervenție în interesul Municipiului București, cu același text, instanța de fond prin încheierea din 20.09.2010 încuviințează intervenția în interesul Municipiului București, deși exista o hotărâre cu putere de lucru judecat prin care această intervenție fusese respinsă, prin decizia nr.813/2007.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea soluției pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin decizia nr.813/2007 a Curții de Apel București și așa cum a consemnat instanța, a existat o încheiere de ședință din data de 23.06.2008, anterioară încheierii din 20.09.2010, la care a făcut referire partea adversă, în care s-au consemnat anumite aspecte, care puteau contestate ulterior de către recurenți dacă nu erau conforme cu realitatea.
Consideră că, deși a fost pornită inițial ca o acțiune în revendicare, ulterior a fost precizată ca o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
De asemenea, consideră că instanța de fond, după rejudecare a reținut exact situația de fapt și de drept, a pronunțat o soluție corectă de respingere a cererii, ca neîntemeiată și numai în ipoteza în care nu sunt conforme acele mențiuni se poate casa această hotărâre și trimite cauza spre rejudecarea eventualei revendicări, deși revendicarea comportă anumite discuții constând în principiul comparării unui titlul de proprietate. Urmează ca instanța să aprecieze dacă s-a încălcat principiul disponibilității, având în vedere că există o încheiere din 23.06.2008.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, sub nr. 4516/2005, reclamanta V. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, .. 5 – 7, sector 1, respectiv corpurile V, X, Y și Z cu terenul aferent, conform actului autentic nr. 2616/1946; să se constate ineficiența donației a cărei ofertă a fost autentificată sub nr. 2616 din 08 iunie 1946 de Tribunalul I. – Secția notariat prin neacceptarea ofertei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin convențiunea autentificată sub nr._ din 04 august 1945 a Tribunalului I. – Secția Notariat „Așezământul I. I. C. B.” și întregul patrimoniu al Academiei Române, actul anexă intitulat „specificare generală” cuprinzând descrierea bunurilor care făceau parte din patrimoniu, iar la pct. 1 și 2 fiind individualizat terenul în suprafață de 4.218 mp. donat anterior Așezământului Cultural de către E. B. și două corpuri de clădire A și B, descrise pentru individualizare.
S-a arătat că oferta de donație a acestui imobil a fost acceptată de Statul Român la data de 18 august 1945, acceptare publică în Monitorul Oficial la data de 29 august 1945 fiind emis actul de acceptare al Academiei Române, autentificat sub nr._ din 16 martie 1946 și că prin actul de donație autentificat sub nr._ din 08 iunie 1946, mătușa sa, E. B. a dorit să dăruiască Academiei Române, partea din imobil situată în București, . – 7, sector 1, rămasă după donația anterioară, identificată prin corpurile V, X, Y și Z cu terenul aferent, donația fiind cu clauze.
E. B. a decedat la 13 mai 1957, reclamanta fiind singura moștenitoare, în calitate de fiică de soră predecedată, conform certificatului de moștenitor nr. 3 din 23 ianuarie 2003 emis de Biroul Notarial „Legitimus”.
Prin sentința civilă nr. 1461 din 14 noiembrie 2006 Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei V. E. și a respins cererea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanța a reținut că reclamanta B. E. a cărei moștenitoare este conform certificatului de moștenitor nr. 3 din 23 ianuarie 2003 eliberat de Biroul Notarial „Legitimus”, a susținut că a fost proprietara imobilului situat în București, .. 5 – 7, sector 1.
Cu privire la imobilul menționat, defuncta a încheiat oferta de donație autentificată sub nr._ din 08 iunie 1946, în cuprinsul căreia, nu este însă menționat titlul donatoarei și nici la dosarul cauzei nu a fost depus vreun înscris din care să rezulte că în patrimoniul acestei persoane se găsea, la momentul întocmirii ofertei de donație, bunul donat.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta V. E. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție, care apare a fi contradictorie, sub aspectul obiectului dosarului și chiar a dispozițiilor date prin încheierea din 03 aprilie 2006. Astfel, prin încheierea menționată, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, prin care s-a solicitat a se constata ineficiența donației, motivarea că în materia nulității sau ineficienței donațiilor către stat privind imobilele preluate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acțiunile sunt imprescriptibile.
În totală contradicție, instanța a motivat sentința, în sensul că datorită faptului că instanțele nu s-au pronunțat în prealabil, privitor la contractul de donație, reclamanta nu are legitimare procesuală activă.
În ceea ce privește proba calității de proprietari a imobilului în litigiu, a autoarei reclamantei, concluzia instanței de fond a fost înfrânge nu numai evidențele care a rezultat din probe, dar și textul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată.
S-a depus în apel o adresă emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București cu privire la istoricul de rol fiscal privind imobilul situat în .. 5 – 9, din cuprinsul căreia a rezultat că la matricola 5 poziția 444 în perioada 1942 – 1948, figurează titular de rol E. S. B. pentru patru corpuri de clădire, construcție de zid masiv, afară de corpul D, care este construcție de beton armat în stare foarte bună, având subsol, parter și tei etaje, situată în .. 5 – 7.
A mai rezultat că la matricola 22, poziția 669, în perioada 1948 – 1915 cu figurat E. B., rolul fiind rectificat pe numele de Academie R. și ulterior modificat pe numele de E. B. cu mențiunea în creion „așez. N. B.”.
La matricola suburbiei 5 A poziția 305/7, la nivelul anului 1960, a figurat societatea pentru răspândirea științei și culturii.
La 05 decembrie 2007 s-a formula o cerere de intervenție de către A. R. prin care s-a solicitat respingerea apelului și acțiunii formulate de reclamanta V. E., cererea ce a fost încuviințată în principiu.
Intervenienta a depus un set de acte, respectiv copia actului de acceptare a donației, cererea de transcriere a convenției și un act de renunțare la uzufruct al defunctei E. I. B..
Prin decizia civilă nr. 813 din 05 decembrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2005, s-a admis apelul reclamantei V. E. împotriva sentinței apelate, pe care a desființat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul București și s-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie în interesul intimatului – pârât M. București prin Primarul General, formulată de intervenienta A. R. – reținându-se următoarele considerente:
Reclamanta este moștenitoarea defunctei B. E. conform certificatului de moștenitor nr. 3/2003 întocmit de Biroul Notarial „Legitimus”.
Calitatea de proprietar a defunctei asupra imobilului ce face obiectul acțiuni, a fost dovedită cu extrasul din registrul alfabetic de autorizații de construcție emis de Primăria Municipiului București – Serviciul Alinierilor pe anul 1908 privind imobilul din .. 5, din care a rezultat că E. B. i s-a acordat autorizație de construcție pentru „o casă de locuit cu 2 și 3 caturi” precum și cu actul de donație autentificat sub nr._ din 08 iunie 1946 la Tribunalul București – Secția Notariat.
Aceste acte corelate cu istoricul de rol fiscal creează o prezumție de proprietate în favoarea autoarei reclamantei, suficientă pentru promovarea acțiuni, în condițiile reglementate de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Pe cale de consecință, cererea de intervenție accesorie formulată de A. R., a fost respinsă ca nefondată, susținerile intervenientei referitoare la nedovedirea calității procesuale active, au fost înlăturate pentru motivele deja expuse.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat la Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, cu dosarul nr._, fiind administrate noi probe cu înscrisuri în acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” – înscrisuri între care și actul de acceptare de donație autentificat sub nr._ din 09 august 1946 pentru imobilul în litigiu, înscrisuri de la Arhivele Naționale, inclusiv procesul – verbal de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului din 02 aprilie 1940 nr. 1666, convenții, monitoare oficiale, contracte de comodat încheiate pentru spațiile din imobil, schițe, procuri, notificarea din 07 noiembrie 2001 în baza Legii nr. 10/2001, certificate de moștenitori și s-au administrat, o expertiză tehnică de identificare topografică – și o expertiză în specialitatea construcții, privind identificarea imobilului în cauză, prin corpurile de clădire A, B, C și clădirea Uniunii Artiștilor Plastici din România, .. 5 – 7.
S-au obținut la dosar relații privind situația juridică a imobilului și s-a formulat cerere de intervenție de către A. R. – în interes propriu respinsă ca inadmisibilă, ulterior, reformulată cu caracterul accesoriu, în sprijinul Municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 1946 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea principală ca neîntemeiată și s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de A. R., potrivit următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2008, tribunalul a respins ca inadmisibile în principiu, cererile de intervenție formulate de A. R. și Uniunea Artiștilor Plastici, reținându-se pe de o parte, că cererea formulată de A. R. este inadmisibilă pentru că, deși a fost calificată expres ca o intervenție principală (în interes propriu), titularul acesteia nu a arătat care este obiectul său, nefiind îndeplinite cerințele art. 50 alin. 1 Cod de procedură civilă, care impun forma cererii de chemare în judecată, deci și ca pretenție proprie dedusă judecății.
Pe de altă parte, a constatat că demersul judiciar inițiat de reclamantă are ca obiect recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului din București, .. 5 – 7, sectorul 1, iar prin precizarea adusă la data de 03 aprilie 2006, aceasta a arătat că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost încă soluționată, astfel că apreciază că are deschis accesul la justiție pentru valorificarea dreptului pretins.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată având ca temei și Legea nr. 10/2001 și fiind determinată inclusiv de refuzul entității notificate de a răspunde cererii reclamantei, se află în faza juridică a procedurii speciale administrative reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în ceea ce privește imobilele ce fac obiectul acestui act normativ.
Astfel, în raport de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că nu este admisibilă cererea de intervenție în acest cadru procesual, raportat la caracterul special al procedurii și față de obiectul acțiunii.
La 22 iunie 2009 A. R. a formuleat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului M. București, în motivarea cererii reiterând susținerile din cererea de intervenție în interes propriu, respinsă la termenul din 23 iunie 2008.
Pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la termenul din 20 septembrie 2010, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului a fost admisă în principiu.
Pentru a pronunța sentința sus-menționată, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a analizat actele și lucrările dosarului, reținând următoarele:
În fapt, la 09 noiembrie 2001 reclamanta V. E. a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr. 5937 din 09 noiembrie 2001 la Primăria Municipiului București, solicitând restituirea imobilului, teren și construcție, situat în București, .. 5 – 9, sector 1 (fila 178 dosar fond).
Prin cererea formulată la fila 31 din dosarul de fond nr. 4516/2005, reclamanta a înțeles să-și întemeieze cerere pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Față de considerentele deciziei nr. 813 din 05 decembrie 2007 a Curții de Apel București, pronunțate în apel, precum și față de precizările reclamantei de la termenul din 20 septembrie 2010, tribunalul a soluționat pe fond notificarea formulată de reclamantă, având în vedere în acest sens dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în București, .. 5 – 7, sector 1, respectiv corpurile V, X, Y, Z și terenul aferent acestora, astfel cum acestea au fost individualizate prin actul autentificat sub nr._/1946, solicitând totodată să se constate ineficiența ofertei de donație, ca urmare a neacceptării ei în conformitate cu dispozițiile art. 814 Cod civil.
Tribunalul a reținut că prin actul de donație autentificat sub nr._ din 08 iunie 1946 (fila 5 dosar fond), E. B. a făcut o ofertă de donație Academiei Române cu privire la imobilele din București, .. 5 și 7, identificate prin act ca fiind corpurile de clădire V, X, Y și Z și cu terenul aferent, marcat cu roșu în același plan.
În cuprinsul ofertei de donație s-a precizat că bunurile ce fac obiectul acestei donații se vor încorpora în patrimoniul Academiei Române, ele întregind donația premergătoare făcută Academiei Române de „Așezământul Cultural I. C. B.” din București, prin oferta de donație autentificată sub nr._, acceptată de A. R. prin actul de acceptare autentificat sub nr._ din 16 martie 1946.
Contrar celor susținute de reclamantă, oferta de donație autentificată sub nr._/1946 a fost acceptată de donatara A. R., în conformitate cu dispozițiile art. 814 Cod civil.
În acest sens, tribunalul a constatat că intervenienta accesorie în interesul pârâtului a depus la dosar actul de acceptare de donație autentificat sub nr._ din 09 august 1946 de Tribunalul I. – Secția Notariat. În cuprinsul actului de acceptare s-a menționat neechivoc, că s-a acceptat „donațiunea făcută de către d-na E. B. prin actul de donație autentificat de către Tribunalul I., Secția Notariat la nr._ din 08 iunie 1946, în scopul și condițiunile prevăzute în actul de donație” (fila 24 dosar fond).
Acceptarea ofertei de donație a fost făcută cu respectarea formalităților prevăzute de lege, în Monitorul Oficial nr. 169 din 24 iulie 1946 fiind publicată autorizarea dată de Ministrul Educației Naționale, Academiei Române, pentru acceptarea ofertei de donație cuprinsă în actul autentificat sub nr._ din 08 iunie 1946 (fila 31 dosar fond).
Prin actul autentificat sub nr._ din 09 noiembrie 1947 doamna E. B. a renunțat la dreptul de uzufruct rezervat prin oferta de donație, păstrându-și numai dreptul de abitație viageră asupra unui apartament din imobilele ce au făcut obiectul donației.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001, care stabilește caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilelor donate statului sau altor persoane juridice în două ipoteze: prima, în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, și ce-a de-a doua ipoteză, a imobilelor donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 Cod civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Întrucât imobilele în cauză au fost donate unei persoane juridice în anul 1946, prin acte de ofertă și acceptare de donație încheiate în formă autentică, pentru ca donația să fie apreciată ca o preluare abuzivă, era necesar ca reclamanta să facă dovada anulării contractului de donație printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, ipoteza reclamantei încadrându-se în teza a doua a art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001.
Prin probele administrat, reclamanta nu a fost făcută o astfel de dovadă, de altfel aceasta nici nu a susținut existența unei astfel de hotărâri, ci a pretins să se constate ineficiența donației pentru inexistența actului de acceptare, fără să se solicite anularea contractului de donație.
În aceste condiții, deși prin decizia pronunțată în apel, s-a reținut reclamantei, calitatea procesuală activă, în sensul că aceasta este moștenitoarea E. B., iar aceasta din urmă a fost proprietarul imobilelor ce au făcut obiectul contractului de donație, tribunalul a reținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât până la proba contrară, se prezumă că autoarea sa a înstrăinat valabil imobilele către A. R., în cauză nefiind depusă hotărârea definitivă și irevocabilă de anulare a contractului de donație.
În aceste condiții, s-a reținut că imobilul ce face obiectul cauzei nu a fost preluat abuziv din patrimoniul autoarei reclamantei, ipoteza din cauza de față neîncadrându-se în niciuna din cele reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta V. E. prin apărător, dar și moștenitorii reclamantei – care a decedat la data de 22 decembrie 2010 – V. I. și V. T. – fiind criticată sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, cu privire la mai multe aspecte:
- calea de atac este cea a apelului, iar nu doar a recursului, nefiind aplicabile prevederile art. XII Legii nr. 202/2010 (mica reformă) în speță;
- instanța de fond în rejudecare, a schimbat obiectul acțiunii, care era de revendicare, considerând-o contestație în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 pe care reclamanta nu l-a avut în vedere;
- astfel, s-a încălcat principiul disponibilității, chiar trimiterea în rejudecare a cauzei menționând obiectul „revendicare”, iar la fila 31 din primul dosar de fond au fost depuse „precizări” privitoare la temeiului de drept, și la posibilitatea de adresabilitate a persoanei interesate instanței pentru stabilirea încălcărilor de legalitate, dar nu se regăsește în nicio frază, dorința de soluționare a cauzei în fond potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cu aplicarea deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Iar menționarea de noi precizări, în contra dispozițiilor 132 alin. 1 Cod de procedură civilă, în încheierile de ședință, este nelegală, calea de atac fiind îndreptată și împotriva încheierilor.
- În continuare se critică sentința cu privire la actul de donație, în sensul că s-ar fi solicitat instanței, a se pronunța asupra validității actului de donație, scop ce ar rezulta din prevederile art. 2 alin. 1 lit. C teza finală din Legea nr. 10/2001 – susținând lipsa cauzei actului juridic, respectiv a intenției de a gratifica, aspect ce conduce la nulitatea actului juridic.
Curtea – față de calificarea din practicaua sentinței atacate – a obiectului cauzei – „Legea nr. 10/2001 – soluționare pe fond notificare” – a constatat că a fost investită legal cu soluționarea căii de atac a recursului.
Analizând apoi, criticile din recursurile formulate în cauză, s-a constatat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În speță, obiectul dedus judecății l-a constituit „revendicarea imobiliară „ și constatarea ineficienței donației, în sensul că oferta de donație n-ar fi fost urmată de acceptarea legală de donație.
Or, în rejudecarea cauzei, Tribunalul București a menținut obiectul cauzei – revendicare – în toate încheierile de ședință – mai puțin în practicaua sentinței apelate – în care a constatat că obiectul cauzei îl constituie ”Legea nr. 10/2001 – soluționare pe fond notificare”, schimbând temeiul juridic al cauzei – și obiectul cu care a fost sesizată instanța și apoi precizată la fila 31 primul dosar fond – în scris – revendicare în temeiul art. 480 Cod civil și prevederile Legii nr. 10/2001, fără a se solicita soluționarea cauzei ca și o contestație la Legea nr. 10/2001 (art. 26).
Practic prevederile Legii nr. 10/2001 au fost invocate ca și argumente în plus pe care reclamanta le are deschise pentru soluționarea pretențiilor sale, fără a-și modifica obiectul acțiunii.
De altfel, prin sentință nici nu se analizează – cauza, nici ca o contestație la Legea nr. 10/2001 potrivit art. 26, considerentele practic vizând doar constatarea ineficienței donației și nu aspecte ce țin de nesoluționarea notificării de către unitatea deținătoare, cu tot ce ar ține de specificul unei astfel de analize a legalității și temeiniciei procedurii administrative prevăzute de legea specială.
Din decizia de casare, menționarea ca și argument în plus, pe aspectul excepției lipsei de calitate procesuală activă, dincolo de existența probelor privind dreptul de proprietate invocat, administrate deja în cauză și prezumția decurgând din art. 24 din Legea nr. 10/2001 de care beneficiază reclamanta din acțiune, ca o consecință a formulării și a notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu califică obiectul acțiunii trimise în rejudecare, ca fiind o cerere întemeiată pe procedura legii speciale.
Iar mențiunea din încheierea din 20 septembrie 2010 prin care reclamanta ar fi precizat oral, prin avocat, că acțiunea nu este o revendicare, ci o soluționare pe fond a notificării – făcută tardiv, în raport de prevederile art. 132 Cod de procedură civilă, fără a fi cunoscută de părțile cauzei, care au lipsit – și de care însăși instanța nu a luat act – dovadă că în continuare, prin încheierea ce a urmat din 22 noiembrie 2010, obiectul s-a menținut „revendicare imobiliară – rejudecare” – nu este de natură a modifica obiectul cauzei și temeiul juridic – direct prin mențiunile din practicaua sentinței – „Legea nr. 10/2001 – soluționare pe fond notificare”.
Iar cauza având ca obiect “revendicare” – art. 480 Cod civil – deschide căile de atac deopotrivă, ale apelului și recursului.
În consecință, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă recursurile vor fi admise, va fi casată sentința recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare, la aceeași instanță, Tribunalul București.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și criticile pe aspectul soluționării cererii privind constatarea ineficienței donației.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă V. E. și continuat de către recurenții – reclamanți V. I., V. T. și respectiv, recursul formulat direct de moștenitorii V. I. și V. T., împotriva sentinței civile nr. 1946 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. București prin Primarul General și intimata – intervenientă A. R..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. A. H. P. E. V. F. P.
Grefier,
Ș. P.
Red.F.P.
Tehnodact.C.F.
2ex./24.01.2012
T.B.-S.4.-A.P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 90/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 47/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
