Legea 10/2001. Decizia nr. 296/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 296/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 296 R
Ședința publică de la 12.02.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți D. A., P. M. V. și . SA, împotriva sentinței civile nr. 1973/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General, O. M. S. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți D. A., P. M. V. și . SA reprezentați de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți M. București prin Primarul General, O. M. S. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor întâmpinare, în 4 exemplare.
Apărătorul recurenților reclamanți D. A., P. M. V. și . SA arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți D. A., P. M. V. și . SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii și a capătului doi de cerere care a avut ca obiect obligarea Municipiului București să înainteze dosarul privind notificarea formulată direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu motivarea că nu se mai impune trimiterea dosarului la Instituția Prefectului Municipiului București. Consideră că atâta timp cât nu au fost soluționate notificările pe cale administrativă, acest control la Prefectul Municipiului București nu se mai impune. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV – a Civilă la data de 12.01.2012, astfel cum a fost precizată (f. 145), reclamantele D. A. și P. M. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, O. M. S. personal (pe capătul de cerere în despăgubiri decurgând din delict, ca prepus) și pârâtul S. R. prin Comisia Centrală a Despăgubirilor, soluționarea pe fond a notificării înregistrate sub nr. 263 și 1674/2001, prin acordarea, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, de măsuri reparatorii cu privire la imobilul din București, . A, sector 6, obligarea pârâtului M. București prin Primar General la înaintarea directă a dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea acesteia din urmă la înregistrarea dosarului, obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul creat prin refuzul nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, constând în diferența dintre data la care trebuia soluționată notificarea (adică la 23.02.2011) și valoarea de piață la zi a măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, plus dobânda legală.
Reclamantele arată că a formulat o notificare conform Legii nr.10/2001, prin care a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului apartament menționat însă, deși au trecut 10 ani de la înregistrarea notificării, aceasta nu a fost soluționată; prin urmare, solicită soluționarea directă a notificării de către instanță, prin acordarea măsurilor reparatorii;
În fine, prin nesoluționarea la timp a notificării, s-a creat un prejudiciu prin scăderea valorii de piață a bunului, de care sunt răspunzători M. București prin Primar General și O. M. S. personal (ca prepus al Primăriei).
Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat necompetența, lipsa calității procesuale pasive, prematuritatea și inadmisibilitatea capetelor de cerere, excepții respinse la termenul din 29.06.2012.
La dosar se află în copie actele dosarului administrativ format în baza notificării reclamanților.
A fost întocmită o expertiză topometrică ce a identificat terenul în litigiu și una evaluatoare ce a stabilit valoarea bunului la 1.09.2003, la 23.02.2011 și la zi.
Prin sentința civilă nr.1973 din 09.11.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantele D. A., P. M. V. și . SA în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, O. M. S. și pârâtul S. R. prin Comisia Centrală a Despăgubirilor.
A constatat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General că reclamantele au dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la terenul de 250 mp din București, fost . A, sector 6, despăgubiri ce vor fi stabilite la valoarea de circulație a terenului, din care va fi dedusă suma de 625 ROL plătită ca despăgubiri, actualizată.
A respins celelalte pretenții și capete de cerere, ca neîntemeiate.
A obligat pârâtul M. București, prin Primar General la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 2001, reclamantele au adresat notificările nr. 263 și 1674/2001 prin B. V. P. Primăriei Municipiului București, conform art.22 din Legea nr.10/2001, în vederea restituirii prin echivalent a imobilului teren de 250 mp din București, . A, sector 6, cu privire la care pretinde că a aparținut acestora și autorilor lor și a fost abuziv preluat de stat, pentru construcția demolată fiind încasate despăgubiri.
Notificarea a fost înregistrată la Primăria mun. București și nu a fost soluționată până în prezent.
În raport de dispozițiile art. 26 alin. 3 și de dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ, tribunalul a analizat direct, în fond, solicitarea reclamantelor, apreciind că lipsa unui răspuns al unității de ținătoare echivalează cu o respingere a solicitării de reparații pentru bunul preluat.
S-a constatat că prin actul de vânzare cumpărare aut. de fostul notariat al Tribunalului I. sub nr._ din 18.07.1933, defuncta D. F. a dobândit un teren de 500 mp în ., ulterior București, . A, sector 6, teren pe care au fost edificate construcții (f. 96-98).
Prin cartea de judecată (sentința civilă) 847/1950, Judecătoria Populară II Urbană București a constatat simulat actul în privința dobândirii doar de către D. F., constatând că jumătatea de teren pe care se află construcția – casă de locuit a fost dobândită de D. Ș. (f. 99).
Imobilul a fost moștenit de soția și fiica sa D. A. și P. M. V. (certificat de moștenitor nr. 245/1987 emis de Notariatul de Stat sector 6 – f. 100).
Prin Decretul nr. 242/1987 a fost expropriat imobilul teren de 250 mp și construcție de la D. Ș. și demolată construcția, fiind acordate despăgubiri de 49.941 pentru construcție și 625 pentru teren (vezi Decretul și anexa - f. 110 -112 și adresa 332/2010 a .. 102, declarația reclamantelor – f. 107).
În prezent, imobilul construcție, a fost demolat, iar terenul, având o suprafață de 250 mp este ocupat de elemente de sistematizare (alei, trotuare, spații verzi, parc), astfel că nu poate fi restituit în natură (f.163).
În drept, tribunalul a apreciat că preluarea terenului conform Decretului de expropriere nr. 242/1987 este abuzivă conform art. 2 lit h din Lg 10/2001; chiar dacă s-ar considera că titlul statului este valabil, art. 2 lit h din Legea nr. 10/2001 consideră abuzivă preluarea imobilului de către stat chiar și cu titlu valabil, astfel cum este definit prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Față de cele expuse mai sus, constatând că autorul reclamantelor a fost proprietarul bunului și acesta a fost preluat abuziv din patrimoniul său și că nu e posibilă restituirea în natură, în baza art. 26 alin. 1 și art. 10 alin. 1 și urm. din Legea nr. 10/2001 va fi admisă în parte cererea, numai în contradictoriu cu pârâtul mun. București, și va fi constatat dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Soluția vizează exclusiv terenul, întrucât prin notificare s-au solicitat măsuri reparatorii exclusiv pentru teren, nu și pentru construcție, pentru care s-au primit despăgubiri.
Despăgubirile vor fi stabilite la valoarea de circulație a imobilului, din care va fi dedusă suma plătită ca despăgubiri în epocă pentru teren, actualizată (625 lei vechi, încasați în iunie 1987 – f. 102 și 107).
A fost respinsă solicitarea de obligare a Primăriei la înaintarea directă a dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără controlul de legalitate al Prefectului conform art. 9 alin. 5 din HG 361/2005 și art. 16 din OUG 81/2007 de modificare a Legii 247/2005, întrucât, deși legalitatea acordării măsurilor reparatorii a fost verificată de tribunal și nu mai poate face obiectul unei cenzuri a organului administrativ (prefectul), totuși, controlul de legalitate al prefectului e mai larg decât strict verificarea acordării măsurilor reparatorii, extinzându-se și asupra altor aspecte administrative legate de înaintarea dosarului către Comisie, precum și conformitatea actelor dispuse de Primarul General cu cele stabilite prin hotărârea judecătorească, aspecte suplimentare celor care privesc strict soluționarea pe fond a notificării de către instanță.
De altfel, nu se poate dispune o măsură neconformă cu legea; cât timp legea pretinde avizul, nu există posibilitatea înlăturării unei dispoziții legale în vigoare.
Pe cale de consecință, va fi respins și capătul cererii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului administrativ trimis de primărie.
În fine, au fost respinse pretențiile privind obligarea pârâtului M. București prin Primar General la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul creat prin refuzul nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, constând în diferența dintre data la care trebuia soluționată notificarea (adică la 23.02.2011, potrivit reclamantelor) și valoarea de piață la zi a măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, plus dobânda legală.
Tribunalul a constatat că, la rigoare, prima dată la care trebuia a fi soluționată notificarea era data de 31 august/1 septembrie 2003.
Potrivit art. unic din Legea nr. 289/2001 de modificare a Legii 10/2001, termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește până la data de 1 iulie 2003, iar potrivit art. 23 din Legea 10/2001 (în numerotarea de la acea dată) unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe în 60 de zile de la momentul expirării termenului prevăzut de art. 22, adică la 31 august/1 septembrie 2003.
Această soluție a rămas valabilă inclusiv în momentul republicării Legii 10/2001 din 2005, ceea ce echivalează că obligația Primăriei mun. București de a rezolva notificarea era exigibilă din 1 septembrie 2003..
Abia cu prilejul modificării Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 a fost reglementată, prin modificarea art. 22, posibilitatea depunerii actelor doveditoare până la momentul soluționării notificării, ceea ce are efect prelungirea datei la care trebuie soluționată notificarea conform art. 23 din lege (în numerotarea din epocă).
Or, momentul de relevanță este cel când a devenit prima dată exigibilă obligația pârâtului de a soluționa notificarea, adică 1 septembrie 2003.
Prin urmare, raportându-se la data la care a devenit exigibilă obligația de soluționare a notificării (1 septembrie 2003), când valoarea bunului imobil era de_ euro, valoarea la zi – 55.000 euro, este mult superioară, astfel că nu a existat un prejudiciu în sensul reclamat prin acțiune, ci dimpotrivă, un câștig (f. 185).
Reclamantele nu se pot prevala de repunerea în dreptul de a depune acte și în prelungirea termenului de rezolvare a notificării prin Legea 247/2005, pentru a-și justifica pretențiile, întrucât nu poate transforma un beneficiu acordat lui de legiuitor într-un motiv de acordare a unor despăgubiri pentru întârzierea în soluționarea unei notificări ce a depins inclusiv de conduita sa.
Acest exemplu concret vine să pună în lumină și considerentul de ordin general al instanței, în sensul că eventualul prejudiciu creat reclamanților prin întârzierea în rezolvarea notificării nu poate fi calculat și pus în legătură cu fluctuațiile pieței imobiliare, cât timp ceea ce se cuvine solicitantului este valoarea în sine a bunului de la momentul analizei cererii, ca moment obiectiv, iar nu valoarea la momentul pe care petentul îl apreciază a fi mai favorabil.
Tot astfel cum nici statul nu poate pretinde a fi diminuată valoarea măsurilor reparatorii până la valoarea bunului la data notificării sau la un alt moment favorabil pârâtului, fluctuația pieței nu poate fi invocată ca motiv și criteriu al pagubei nici de reclamanți.
Până la urmă, ceea ce este just și se cuvine reclamanților este să obțină reparații echivalente valorii pe piață a bunului, iar această valoare este just a fi cea de la momentul acordării acestor reparații, ceea ce echivalează unei reîntregiri a patrimoniului prin echivalentul recunoscut de legea specială.
Fluctuația pieței ar introduce un factor aleatoriu, ambele părți putând reclama, după caz, scăderea sau creșterea valorii bunului pe piață.
Ca atare, a fost respinsă cererea de despăgubiri.
În baza art. 274 C.pr.civ. a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată constând într-o parte din onorariul de avocat (având în vedere că o parte a acțiunii a fost respinsă), onorariul pentru expertiza topo, dar nu și cel pentru expertiza evaluatorie, suportată pentru un capăt de cerere respins; trebuie avut în vedere și că, prin prisma termenului de 60 de zile prevăzut de art.25 din legea nr.10/2001, pârâtul este de drept în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligației de a răspunde notificării, emiterea dispoziției ulterior acțiunii nerezolvând în nici un fel problema necesității recurgerii la o procedură judiciară pentru a-l determina să-și execute îndatorirea legală.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei sentințe au declarat reclamantele D. A. și P. M. V..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, măsura luată de instanța de fond, de a respinge cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul administrativ aferent notificărilor direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este nelegală.
Astfel, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării noastre, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubiri lor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulată de reclamanți, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi prejudiciază pe aceștia, lungind și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Dispozitiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 si ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 stabilesc cerinta de inaintare a documentatiei catre Prefect pentru emiterea avizului de legalitate.
În speță, însă, Curtea constata ca intregul control de legalitate, sub toate aspectele cauzei, a fost efectuat in mod direct de catre instanta de judecata, situatie in care controlul de legalitate din partea Prefectului nu mai poate fi efectuat, fiind asadar nu doar inutil, ci in mod legal imposibil de efectuat. Aceasta intrucat ar fi de neconceput ca acest control de legalitate din partea organului administratiei publice sa cenzureze insasi hotararea instantei de judecata, dupa cum nu exista vreo cale de atac pe care Prefectul sa o poata exercita impotriva sentintei tribunalului ( controlul de legalitate conferit de lege in atributiile Prefectului in domeniul Legii nr. 10/ 2001 fiind conceput ca un control exclusiv pentru faza administrativa a procedurii Legii nr. 10/ 2001, cand prefectul poate contesta dispozițiilor de restituire emise de primari ).
In cauza prezenta toate aspectele puse in discutie in cauza, de la dreptul la masuri reparatorii al reclamanților, calitatea acestora de persoane indreptatite si natura masurilor reparatorii cuvenite, au fost transate de instanta de judecata, solutionarea propriu-zisa si efectiva, in mod irevocabil, a notificarilor s-a facut de catre instanta de judecata competenta, prin hotarare judecatoreasca, asadar legalitatea acordarii de masuri reparatorii a fost stabilita de instanta. Asa fiind, este exclusa procedura de inaintare a documentatiei notificarii catre Prefect pentru exercitarea controlului de legalitate, acest control de legalitate exercitandu-se exclusiv asupra actelor emise de primari si fiind exclus a se concepe un control de legalitate pe care Prefectul l-ar exercita asupra hotararii judecatoresti.
Este, in mod evident, excesiv si total nejustificat in contextul cerintelor impuse de art. 6 din CEDO, sa fie inaintata documentatia catre Prefect doar ca aceasta institutie sa o inainteze in mod centralizat catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, centralizarea la nivelul Prefectului a documentatiilor administrative nefiind un scop in sine, o etapa delimitata ca atare – cu un anumit scop - in cadrul procedurii, ci inaintarea documentatiei catre Prefect are ca scop controlul de legalitate, centralizarea reprezentand o simpla metoda de lucru.
Pentru acest motiv, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul reclamantelor si modificata in parte sentinta recurata, in sensul ca va fi obligat M. B. sa inainteze direct documentatia aferenta notificarii, impreuna cu hotararile judecatoresti pronuntate in cauza, catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat intimatul pârât M. București prin Primar General, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către recurentele reclamante, reprezentând onorariu apărător conform chitanței aflată la dosar (fila 25).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat recurenții-reclamanți D. A., P. M. V. și . SA, împotriva sentinței civile nr. 1973/09.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General, O. M. S. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Admite și capătul 2 de cerere și obligă pe pârâtul M. București să trimită dosarul administrativ aferent notificărilor, însoțit de hotărârile judecătorești pronunțată în prezenta cauză, direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimatul M. București la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
21.02.2013
Jud. fond: L. E. F.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 294/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Sentința nr. 90/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
