Pretenţii. Sentința nr. 90/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 90/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2012 în dosarul nr. 36/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 36 R
Ședința publică din data de 12.01.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă B. H. împotriva sentinței civile nr.900/ 04.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, respectiv DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., având, ca obiect, „pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat prin procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că nu a fost restituită la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta reclamantă la adresa din Germania, precum și faptul că recurenta reclamantă a înaintat la dosar o cerere prin care arată că a primit citația și solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Parchetului apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere cererea formulată de recurentă.
Deliberând, Curtea constată că procedura de citare este completă, recurenta reclamantă învederând, prin cererea depusă la dosar, faptul că a primit citația expediată de instanță și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul Parchetului respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, față de decizia Curții Constituționale nr.1358/2010, prin care dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a Cod procedură civilă, au fost declarate neconstituționale.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. 3757/30/12.05.2010, reclamanta B. H. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri morale.
În motivarea cererii, reclamanta arată că soțul său, B. Gottfried s-a născut la data de 26.12.1927 în localitatea Stamora Germană, județ T., și a fost deportat din 10.01.1945 până la 26.12.1949 în fosta URSS, decedând la 21.03.1983 în localitatea Stamora Germană, județ T..
La termenul de judecată din data de 20.10.2010, instanța a invocat din oficiu, potrivit art.137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art.158 și 159 pct. 3 C.pr.civ., excepția necompetenței teritoriale a tribunalului în soluționarea pricinii.
Prin sentința civilă nr. 2763/PI/20.10.2010, pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta Burgermeiscar H., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Municipiului București.
În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, Tribunalul T. a apreciat-o ca întemeiată, întrucât art. 4 alin. 4 din lege instituie nu doar o competență materială exclusivă, ci și una teritorială calificată, de vreme ce statuează imperativ că abilitarea de rezolvare a cauzei o are tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază persoana interesată, reclamantul în alte cuvinte.
În speță, s-a constatat că domiciliul reclamantei se află în Germania, potrivit cererii introductive, ceea ce, constituindu-se într-un element de extraneitate în cauză, atrage pe deplin incidența art.155 din Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, conform cărora „în cazul în care instanțele române sunt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 din Municipiul București sau la Tribunalul Municipiului București".
După declinare, cauza a fost înregistrată la data de 22.12.2010, pe rolul, Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 900/04.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Burgermeiscar H., față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției G. a Finanțelor Publice T. și în consecință, s-a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a invocat faptul că soțul său a fost supus unei măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât împotriva acestuia s-a luat măsura deportării și internării sale în URSS – RUSIA pentru a participa la lucrări de reconstrucție.
În drept, tribunalul a avut în vedere că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Tribunalul a stabilit care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională și a reținut că acestea sunt aplicabile în cauză.
Tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este, nu atât repararea prejudiciului suferit prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil -, acordarea unor satisfacții de ordin moral, prin însăși recunoașterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (invocată de reclamantă) care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si alții împotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudența constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligație generala a statului de a restitui proprietatea care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul si condițiile oricarei restituiri catre foștii proprietari (Hotărârea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si alții contra Cehiei).
Tribunalul a reținut, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despăgubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabilească condițiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativa a tarii, este in măsura sa opteze pentru adoptarea oricărei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constituției.
Față de considerentele expuse și față de deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamanta a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere inclusiv aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, acțiunea este neîntemeiată.
În ceea ce privește pârâta Direcției G. a Finanțelor Publice T. instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive și văzând că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 5 din Legea 221/2009 calitatea de pârât o are S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției G. a Finanțelor Publice T. și în consecință, a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta B. H..
În motivarea recursului, reclamanta scoate în evidență tratamentul inegal privind despăgubirea și solicită să se facă o aplicare unitară a legii, indiferent de naționalitatea persoanelor care beneficiază de aceasta. Recurenta consideră că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Reclamanta consideră că drepturile omului trebuie respectate și că o condamnare definitivă a regimului totalitar comunist (care i-a confiscat pământul și casele avute) nu poate lua sfârșit fără o lege dreaptă și reparatorie.
Recurenta cere instanțelor române să-i acorde o compensație unică sau o pensie pentru prejudiciul moral suferit pentru ca în acest mod să se repare cel puțin parțial prejudiciul inimaginabil suferit în perioada comunismului.
Recursul nu a fost întemeiat în drept, a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxei de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Acțiunea introductivă datează din 14.05.2010.
Temeiul de drept al acesteia este art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru suferințele ce i-au fost cauzate ca urmare a faptului că, începând cu data de 10.01.1945 și până la data de 26.12.1949, soțul ei B. Gotfried a fost deportat în URSS la muncă forțată, fiind persecutat ca urmare a politicii româno-germană.
Prima instanță a considerat că reclamantei nu i se pot acorda despăgubiri morale deoarece temeiul de drept al acțiunii a fost declarat neconstituțional, iar deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. Această interpretare a fost confirmată prin decizia în interesul legii nr. 12/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Monitorul Oficial nr. 789/7.11.2011.
Nici prima instanță, nici prezenta instanță de recurs nu contestă suferințele cauzate reclamantei prin deportarea în Rusia din data de 10.01.1945 până la data de 26. 12.1949.
Cu toate acestea, în plus față de cele arătate de către prima instanță, Curtea precizează că Legea nr. 221/2009 acorda posibilitatea obținerii de măsuri reparatorii doar cu privire la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Or, după cum arată și reclamanta în acțiunea introductivă, măsura administrativă a deportării în Rusia a fost dispusă și pusă în executare începând cu data de 10.01.1945.
Prin urmare, nu poate fi admisă acțiunea reclamantei în baza dispozițiilor legii nr. 221/2009, indiferent de conținutul acesteia, atâta timp cât măsurile administrative sau condamnările pronunțate anterior datei de 6 martie 1945, nu fac obiectul de reglementare a respectivei legi.
Recurenta nu critică soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Pentru toate cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă B. H. împotriva sentinței civile nr. 900/04.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./16.01.2012
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 296/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 27/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
