Revendicare imobiliară. Decizia nr. 61/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2012 în dosarul nr. 61/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 61A
Ședința publică de la 13 februarie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți G. P., G. P. C. ambii cu domiciliul ales la av. V. M. în București, ., ., ., sector 4 și apelantul pârât C. A. domiciliat în București, ., Corp A, ., sector 4 împotriva sentinței 1022/1.07.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. M. domiciliată în București, ., Corp A, ., B. E., B. I. domiciliați în București, ., Corp A, ., C. E. domiciliată în București, ., Corp A, etaj 2 ., G. C. domiciliată în București, ., Corp A, ., G. D., P. M. domiciliată în București, ..12, ., ., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, . sediul în București, ..45, sector 4 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții reclamanți G. P., G. P. C. reprezentați de avocat C. C. cu delegație de substituire a apărătorului ales avocat V. M. cu împuternicire avocațială al dosar, apelantul pârât C. A. reprezentat de avocat A. S. cu delegație de substituire a apărătorului ales, avocat K. I. cu împuternicire avocațială la dosar și intimații C. E. reprezentată de același avocat, A. M. reprezentată de avocat C. C. cu împuternicire avocațială la dosar, B. E., B. I., G. C. și G. D. reprezentați de avocat B. A. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. București prin Primarul General, P. M., și ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelantul pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură, copie de pe releveu apartament emis de M. București – Sector 4 și două planșe fotografice, înscrisuri ce au fost comunicate părților din proces.
Reprezentanta apelanților reclamanți solicită ca instanța să aprecieze cu privire la procedura de citare cu intimata pârâtă P. M. având în vedere că aceasta a fost citată prin afișare la ușa instanței însă nu are mențiunea dacă i-au fost comunicate înscrisurile depuse la termenul anterior.
Reprezentanta apelantului pârât C. A. pune aceleași concluzii cu privire la procedura de citare cu intimata P. M. și precizează că nu este în măsură să depună la dosar originalul actului intitulat „releveu apartament”, astfel cum i-a fost pus în vedere de către instanță, la termenul anterior, întrucât nu este în posesia acestuia.
Reprezentanta apelanților reclamanți solicită ca instanța să efectueze o adresă pentru a se obține originalul actului intitulat „releveu apartament” și precizează că acest act se află în posesia Municipiului București.
Reprezentanta intimaților pârâți G. și B. arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la procedură și la actul intitulat „releveu apartament”.
Reprezentanta intimatei pârâte A. M. arată că lasă la aprecierea instanței pe ambele aspecte.
Curtea constată procedura legal îndeplinită cu intimata P. M., iar cu privire la actul intitulat „releveu apartament” va aprecia asupra eficienței sale probatorii cu ocazia deliberării.
Reprezentanta apelantului pârât arată că s-a prorogat discutarea efectuării unei expertize cu obiectivele dezvoltate în cererea de probatorii întrucât expertiza efectuată nu concluzionează explicit cu privire la identitatea imobilului revendicat și imobilul naționalizat și precizează că prin raportul de expertiză întocmit se recunoaște că la Corpul B al imobilului au fost efectuate extinderi, însă nu a fost identificată persoana care le-a efectuat. Arată că potrivit expertizei efectuată la instanța de fond suprafața corpului B este de 35,9 mp, iar în actul de dobândire este notată suprafața de 30,7 mp, astfel că, în mod clar, rezultă extinderea corpului B.
Reprezentanta apelanților reclamanți solicită respingerea probei cu expertiză întrucât la instanța de fond au fost efectuate 3 expertize din care rezultă că există identitate între imobilul naționalizat și imobilul solicitat în revendicare și precizează că este culpa pârâtului care invocă lipsa de identitate dintre imobile având în vedere că acesta nu a formulat cerere reconvențională și nu a dovedit faptul că există extindere efectuată la imobil.
Reprezentanta intimaților pârâți B. și G. arată că există anexe efectuate astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei pârâte A. M. arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, în urma deliberării, respinge ca neutilă cauzei proba cu expertiză tehnică solicitată de către apelantul pârât.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor, urmând să aprecieze asupra amânării pronunțării pentru a se depune concluzii scrise.
Reprezentanta apelanților reclamanți având cuvântul în susținerea apelului arată că instanța de fond a fost investită cu un capăt de cerere prin care reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului statului, însă nu s-a pronunțat pe acest aspect.
Arată că, în mod nelegal, instanța nu a procedat la compararea titlurilor și a apreciat că dispozițiile Lg.10/2001 sunt prioritare, iar reclamanții nu mai sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Protocolului 1 al Curții Europene a Dreptului Omului, deși din probatoriul administrat în cauză rezultă că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamanților.
În susținerea motivelor de apel arată că instanța a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 18 lit. c din Lg.10/2001 respingând acțiunea pe considerentul că reclamanții nu dețin un drept de proprietate asupra imobilului, dar sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru acesta, astfel că s-a creat o contradicție între dispozitiv și motivare, iar instanța trebuie să pronunțe o hotărâre echitabilă și în virtutea legii.
Precizează că Lg.10/2001 nu are finalitate pentru foștii proprietari, iar cu privire la buna credință a vânzătorului și cumpărătorilor arată că aceasta nu poate fi reținută de către instanță întrucât reclamanții au formulat cerere de restituire în baza Lg.112/1995.
Dezvoltă oral motivele de apel și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta apelantului pârât C. A. având cuvântul în combaterea apelului declarat de către reclamanți arată că a dobândit dreptul de proprietate al apartamentului pe care îl ocupă prin contract de vânzare-cumpărare autentic în baza Lg.112/1995, drept ce a fost înscris în cartea funciară, astfel că reclamanții, potrivit Lg.10/2001 pot obține despăgubiri, astfel că solicită respingerea apelului ca nefondat.
În susținerea apelului declarat de pârâtul C. A. arată că în mod nelegal și netemeinic instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților considerând că ar exista identitate între persoana reclamantului și persoana ce se pretinde titularul dreptului dedus judecății.
Arată că reclamanții nu au făcut dovada calității de proprietari ai imobilului în litigiu având în vedere că în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1928 este trecut un alt număr poștal al imobilului și nu există mențiuni care să permită identificarea imobilului raportat la cel existent în prezent având în vedere că imobilul deținut de către pârâți este compus din mai multe corpuri de clădiri și anexe.
Dezvoltă oral motivele de apel și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
Reprezentanta intimaților B. și G. depune concluzii scrise și solicită apelului declarat de către reclamanți și arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de către apelantul pârât, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei pârâte A. M. solicită respingerea apelului declarat de către reclamanți conform motivelor dezvoltate prin întâmpinare și admiterea apelului declarat de către apelantul pârât, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta apelanților reclamanți având cuvântul pe apelul pârâtului arată că între imobilul naționalizat și imobilul revendicat există identitate, astfel că solicită respingerea apelului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, reclamanții G. P. C. și G. P. au chemat în judecată pe pârâții C. E., V. E., B. L. Ș., G. C., G. V., A. M., B. I., B. E., M. București prin Primar General, ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, . (fost 23, fost 19 și fost nr.15), compus din construcții și teren .
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că, imobilul sus menționat a fost dobândit de defunctul tată al reclamanților G. A. prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1928 la Tribunalul I. Secția notariat.
Ulterior, imobilul a trecut în mod nelegal în patrimoniul statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr.92/1950 deoarece tatăl reclamanților era exceptat de la restituire, fiind funcționar la bursă, cu consecința că actul de trecere a imobilului în proprietatea statului este nul absolut, iar imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului lor.
Prin compararea titlurilor de proprietate ale părților, instanța urmează să constate că titlul reclamanților are prioritate fiind un act mai vechi care provine de la adevăratul proprietar, pe câtă vreme titlul pârâților încalcă dispozițiile Legii nr. 112/1995 și nu e este încheiat cu adevăratul proprietar.
Pârâta C. E. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului din București, ., . și să se constate valabilitatea contractului de vânzare cumpărare nr.1426/1997 (fila 55 dosar de fond inițial).
Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă (fila 69 dosar de fond inițial).
Prin sentința civilă nr. 3670/2005 s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâților V. E. și D. G., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de capacitate de folosință, s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei D. Nicolița ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă și s-a disjuns acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți.
Prin sentința civilă nr. 4832/2005, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București secția civilă, cu motivarea că obiectul cauzei are o valoare de peste 5 miliarde lei, astfel încât, competența revine tribunalului, conform art.2 lit. b C.proc.civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă, sub prezentul nr._ .
Ca efect al decesului defunctei B. L. Ș. a fost introdus în cauză pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, reclamanții solicitând să se constate că succesiunea defunctei B. a devenit vacantă.
De asemenea, prin cererea precizatoare formulată de reclamanți la 16.03.2007 s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților C. A. și P. M. și, la solicitarea expresă a tribunalului s-a indicat în mod expres ce anume imobil se revendică de la fiecare pârât, cu indicarea adresei imobilului și a componenței acesteia.
Prin încheierea din 17.05.2007, tribunalul a respins excepția nulități cererii de constatare a vacantei succesorale și excepția tardivității introducerii cererii precizatoare.
Prin încheierea din 04.10.2007, tribunalul a respins excepția inadmisibilității cererii, excepția procedurii prealabile, a prematurității cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de către pârâți prin întâmpinări, ca neîntemeiate, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii respective și a prorogat discutarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, după administrarea probelor.
Prin încheierea din 22.11.2007, tribunalul a încuviințat proba cu acte și proba cu expertiză specialitatea construcții civile și industriale, cu obiectivele menționate în încheierea de ședință de la acea dată și a respins ca neutilă proba cu interogatoriu pârâților.
Prin sentința civilă nr. 1022/01.07.2010 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta . fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis cererea reclamanților de constatare vacantă a succesiunii defunctei B. L. Ș., formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, a respins, pe fond acțiunea precizată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, a admis cererea reconvențională, a constatat că pârâta C. E. este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., corp A, ., a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.1426/1997 și a obligat reclamanții să plătească pârâtului Baches I. suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, pârâtei A. M. suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată și pârâtului G. V. suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest mod, s-au reținut următoarele:
In speța dedusă judecății, bunul imobil revendicat nu se află în proprietatea sau posesia pârâtei . în proprietatea pârâților persoane fizice, astfel încât, nemaiavând posesia bunului, pârâta nu poate avea calitatea procesuala pasivă în privința capetelor de cerere având ca obiect revendicarea.
În ceea ce privește excepția calității procesuale active invocată de către pârâți și unită cu fondul, aceasta este nefondată, întrucât din coroborarea actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, din conținutul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1928 la Tribunalul I. Secția Notariat și al certificatului de moștenitor nr. 84/1993 rezultă cu evidență că actualii reclamanți sunt moștenitorii fostului proprietar al imobilului G. A..
Cu privire la cererea reclamanților de constatare a succesiunii vacante a defunctei B. L. Ș., aceasta a fost găsită întemeiată, întrucât, potrivit certificatului nr. 1386/2007 emis de Camera Notarilor Publici București, nu a fost înregistrată pe rolul vreunui notariat public procedura succesorală privind pe defuncta B. L. Ș., decedată la 10.04.2006.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut, în esență, că acțiunea formulată este nefondată, întrucât, indiferent de considerentele arătate că către reclamanți prin acțiune, aceștia nu au decât posibilitatea acordării de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 (art. 18 lit. c) și nu beneficiază de restituirea în natură a imobilelor, atâta timp cât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin această normă juridică, deși este recunoscută existența dreptului de proprietate, i se închide persoanei îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii calea obținerii unei reparații în natură imposibil de aplicat din punct de vedere juridic, din moment ce dreptul fusese anterior înstrăinat unui terț.
În opinia tribunalului, prin această dispoziție legală având în vedere necesitatea asigurării stabilității circuitului juridic civil se statuează obligativitatea menținerii situației juridice create în mod valabil în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și se instituie indirect un criteriu de preferință în favoarea persoanelor ce au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza art. 9 din Legea nr.112/1995, criteriu aplicabil la soluționarea acțiunii în revendicare.
Reclamanții nu au făcut niciun demers pentru restituirea imobilului în baza Legii nr.112/1995, nu au notificat niciodată pârâții că înțeleg să revendice imobilul, nu au avut formulată nicio acțiune în revendicare îndreptată împotriva statului român prin care să constate nevalabilitatea titlului statului și existența dreptului său de proprietate, astfel încât formularea unei acțiuni în revendicare după circa 10 ani de la data cumpărării imobilului de către pârâți nu poate fi admisă și nu poate reprezenta o privare de bun contrar art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, tribunalul a reținut că prin interes, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile se înțelege folosul practic urmărit de către persoana care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv de către reclamanți.
Ori, cererea pârâtei C. E. se încadrează în dispozițiile art. 111 C.p.c., fiind o solicitare de constatare a unei situații de drept, și nu de fapt, iar acțiunea în constatare este admisibilă, întrucât pârâta are posesia bunului pentru care se solicită să se constate că l-a dobândit în proprietate, iar reclamanții îi contestă dreptul său de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au formulat apel în termen legal reclamanții G. P. C. și G. P., precum și pârâtul C. A..
Reclamanții G. P. C. și G. P. au formulat următoarele critici cu privire la hotărârea judecătorească recurată:
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de trecere a imobilului în patrimoniul statului pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale Decretului de naționalizare nr. 92/1950.
Instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării privind compararea titlurilor conform dispozițiilor dreptului comun, respectiv potrivit dispozițiilor art. 480 cod civil . Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu poate să devină inadmisibilă prin apariția legii speciale, întrucât nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu prevede că se interzice orice altă cale de a recupera bunul în litigiu.
Se susține că există o contradicție între considerente și dispozitiv din acest punct de vedere, acțiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată, în timp ce, în motivare, instanța încearcă să argumenteze, prin interpretarea eronată a mai multor texte de lege că nu se mai pot introduce acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun,excepția inadmisibilității acțiunii fiind respinsă anterior de către instanță.
Apelanții-reclamanți mai arată că sentința este nelegală, întrucât tribunalul a încălcat dispozițiile art. 480 Cod civil și art. 11 din Decretul-Lege nr. 92/1950, întrucât a considerat că imobilul a ieșit în mod legal din patrimoniul autorului reclamanților.
Instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 1898 alin. 2 Cod civil, art. 486 și art. 487 Cod civil și i-a considerat pe cumpărători ca fiind de bună credință, apreciind în mod nelegal, că sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Nu se poate retine în cauză teza validității aparentei în drept, atâta timp cât chiriașii nu au făcut dovada caracterului invincibil al erorii în care s-ar fi aflat si nici a îndeplinirii condiției bunei credințe la încheiere, nedovedind ca au efectuat diligente rezonabile pentru a se informa asupra situației juridice.
Chiriașii nu pot susține ca nu cunoșteau că locuiesc într-o casa naționalizata, deci exista un dubiu care exclude buna credința a acestora. ln doctrina se considera ca dobânditorul trebuie considerat de rea-credința daca a avut cel mai mic dubiu asupra drepturilor autorului sau. Ei au cumpărat un bun de la stat, despre care știau ca a fost reluat de stat în condiții notorii de forță, prin abuz, deci este exclusa buna lor credința.
Lipsesc doua dintre condițiile esențiale ale tezei validității aparentei de drept: buna credința si existenta unei erori comune si invincibile.
In doctrina si jurisprudența s-a admis ca încheierea unei vânzări în condițiile în care vânzătorul si cumpărătorul sunt de rea-credința, știind sau trebuind sa știe ca bunul aparține altuia, face ca aceasta sa fie nulă absolut pentru cauza ilicita (art.966 cod civil).
In speța, a fost introdusă o acțiune în revendicare, care a format obiectul dosarului nr.7392/1992 al Judecătoriei Sectorului 5, în care s-a pronunțat sentința civila nr. 2626/23.04.1996, prin care acțiunea în revendicare a fost respinsă, ca inadmisibilă, datorită apariției Legii nr.112/1995.
Deci vânzătoarea cunoștea ca apelanții reclamanți aveau pretenții asupra imobilului si ca au invocat nevalabilitatea titlului statului, iar chiriașii puteau cu minime verificări sa afle despre existenta unei revendicări.
De asemenea, se susține că instanța a aplicat în mod eronat art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, respingând acțiunea pe considerentul că reclamanții nu au decât posibilitatea de a obține măsuri reparatorii prin echivalent și în acest fel a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, art. 6 din Convenție, precum și art. 2, art. 9 alin (1) și art. 6 alin (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin dispozițiile art.9 alin.1 din Legea nr.112/1996 și art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 se limitează sfera imobilelor ce puteau fi vândute în baza Legii nr.112/1995 doar la imobilele trecute în proprietatea statului cu "titlu" însă, este evident ca legiuitorul a făcut referire la un titlu valabil, deoarece nu se putea consolida un titlu nevalabil al statului prin legile speciale edictate în vederea reparării abuzurilor comise de statul roman după 6 martie 1945.
In speța, s-a vândut un imobil trecut în patrimoniul statului fără titlu valabil, deci un imobil care nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995.
Acțiunea în revendicare presupune compararea titlului reclamanților cu al paraților, titlul reclamanților fiind mai vechi si provenind de la un proprietar nu poate fi înlăturat în baza art.45 din Legea nr.10/2001, care poate fi invocat doar în materie de nulitate si doar în situația în care cumpărătorii ar fi fost de buna credința.
În opinia apelanților reclamanți, a avea dreptul la masuri reparatorii în baza art. 18 din Legea nr. 10/2001 nu justifica respingerea acțiunii în revendicare, neputând fi obligați a urma procedura administrativa, cât timp nici până în prezent Fondul "Proprietatea" prin care se asigura acordarea despăgubirilor nu funcționează, astfel încât despăgubirile reglementate de lege sunt „iluzorii si inexistente"
Apelanții-reclamanți precizează că au depus la dosar Hotărârea CEDO în cauza P., și între timp CEDO a pronunțat hotărârea pilot prin care statul este atenționat de faptul că nu asigura masuri reparatorii în favoarea proprietarilor. Respingerea acțiunii pe considerentul că aveau dreptul doar la despăgubiri, în opinia apelanților reclamanți, reprezintă o încălcare a liberului acces la justiție și o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Ultima critică formulată de către reclamanți vizează respingerea excepției lipsei de interes a cererii reconvenționale formulată de C. E..
Se arată că acțiunea în constatare este inadmisibilă, atâta timp cât pârâta are deschisă acțiunea privind realizarea unui drept de garanție pentru evicțiunea față de vânzătorul bunului altuia. Prin includerea imobilului în categoria imobilelor cărora li se poate aplica Legea nr. 112/1995 s-a comis o fraudă la lege, cu scopul ca imobilul să poată fi vândut chiriașilor.
Pârâtul C. A. a formulat următoarele critici vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților:
Sentința este lacunar motivată sub acest aspect și nu prezintă toate considerentele de fapt și de drept care au condus instanța la această soluție.
In cauza dedusa judecații, reclamanții nu au reușit sa facă dovada calității lor de proprietari ai imobilelor situate în ., sector 4, atâta vreme cat:
- În contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.07.1928 prin care reclamanții pretind că autorul lor ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat la adresa din București, .;
- Nu exista mențiuni care sa permită identificare imobilului raportat la cel existent actualmente - cel existent actualmente fiind compus din mai multe corpuri de clădiri si anexe, în timp ce în actul de proprietate exhibat nefiind în vreun fel indicata, individualizata componenta imobilului, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.
- Nu există nici un înscris depus la dosarul cauzei din care sa rezulte că la data naționalizării, apartamentul deținut de apelantul-pârât, se afla sau nu în proprietatea autorului reclamanților și nici nu exista identitate între imobilul deținut de G. A. și naționalizat de la acesta, și imobilul revendicat de reclamanți prin prezenta cerere, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.
- Nu poate fi identificat sub nici o formă apartamentul/apartamentele care au făcut obiectul ipotecii și dacă acestea se mai aflau sau nu Ia data naționalizării în proprietatea lui G. A., atât timp cât la dosar nu există dovada clară a numărului de apartamente naționalizate de la adresa în discuție pe numele autorului reclamanților.
- Nu există dovezi cu privire la executarea silită în contul ipotecii și trecerea în proprietatea altei persoane sau dacă procedura de executare silită era în curs la acea dată în lipsa dovezii radierii ipotecii.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.07.1928 imobilul nu este identificat în integralitatea sa, nu se arăta numărul construcțiilor aflate pe teren și din ce se compun aceste construcții sau unde sunt amplasate pe teren.
Din autorizația de construcție eliberată în anul 1933 pe numele lui G. A. la adresa din . rezultă că pe teren ar fi trebuit să existe un corp de clădire cu subsol, parter, etaj și mansardă conform planurilor aprobate (si care nu au fost depuse la dosar) - evident în măsura în care s-ar fi și construit acel corp de către autorul reclamanților. La dosar însă, nu există nici o probă în acest sens.
Din adresa Direcției Impozite și Taxe Locale a Sectorului 4 rezultă că G. A. ar fi figurat în anul 1949 (cu un an înainte de naționalizare) ca proprietar impus cu numai 5 apartamente (nu cu 6 ) care au fost vândute prin .>
Considerentele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesual active a reclamanților, au fost invocate si în susținerea netemeiniciei cererii pe fondul ei, astfel ca hotărârea pronunțata pe fondul cauzei este nelegală si netemeinică și din această perspectivă.
Apelantul pârât a susținut că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a respins obiecțiuniIe formulate la expertiză - la ultimul termen de judecata si mai mult, instanța a dat valoare probatorie expertizelor prin folosirea concluziilor acestora în motivarea pretinsei existențe a identității între imobilul deținut inițial de pretinsul autor al reclamanților și imobilul ce face obiectul litigiului deținut în posesie și proprietate de către parați.
Se susține că prima instanță a ignorat faptul că expertul desemnat în cauză nu a răspuns, sau a răspuns parțial, la obiectivele stabilite, respectiv privind identificarea imobilului în litigiu; stabilirea suprafeței reale, laturilor și vecinătăților, cu identificare pe schița cadastrală; verificarea identității între imobilul identificat și cel deținut de autorul reclamanților în baza contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 11 din dosar; stabilirea componenței fiecărui apartament la data efectuării expertizei; stabilirea momentului edificării imobilului. Nu rezultă din cuprinsul raportului de expertiză cum a fost verificată de către expert, identitatea între imobile.
Se arată de către pârâtul-apelant că în ceea ce privește răspunsul expertului la obiecțiunile formulate, acesta fie nu a răspuns la fiecare obiecțiune, fie nu a formulat în raportul de expertiză nici un argument tehnic, științific, în baza căruia, acesta a putut stabili vechimea imobilului.
În cauză, intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului formulat de către reclamanți.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și a fost respinsă proba testimonială și proba cu expertiză tehnică, considerându-se a fi neutile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând nepronunțarea asupra capătului de cerere constând în constatarea nulității absolute a titlului statului se reține că prin cererea de chemare în judecată (fila 6 dosar 8364/2005 al Judecătoriei Sector 4 București) reclamanții au solicitat obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, constatând nulitatea absolută a titlului statului, urmând ca instanța, comparând titlurile de proprietate, să se constate că titlul acestora are prioritate în raport de cel al pârâților.
Ca urmare, se reține faptul că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere distinct în cadrul cererii de chemare în judecată, respectiva constatare a nulității absolute a titlului statului constituind un element de preferabilitate a titlului exhibat de către reclamanți, în raport de titlurile de proprietate ale pârâților, critica formulată în acest sens fiind nefondată.
Curtea reține că instanța de fond a soluționat în mod corect acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, procedând la compararea titlurilor de proprietate, sub acest aspect neexistând contradicție între considerente și dispozitiv. Mai mult, așa cum susțin chiar apelanții, printr-o încheiere anterioară, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Tribunalul a expus în considerente motivele pentru care în prezent titlul pârâților este preferabil, argumentând că față de împrejurarea că pârâții dețin titluri de proprietate - contracte de vânzare-cumpărare ce nu au fost anulate pe calea specială a Legii nr. 10/2001 – art. 45, fiind de bună credință, titlul acestora are preferință față de titlul reclamanților.
Mai mult, s-a reținut în mod legal că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că în situația în care nu a fost admisă o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, fostul chiriaș beneficiază de un drept de proprietate actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O (cauza R. împotriva României).
De asemenea, Curtea reține că modul în care a fost soluționată acțiunea în revendicare este legal și față de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza pilot A. și alții împotriva României.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut în cadrul operațiunii de comparare a titlurilor de proprietate că reclamanții nu dețin un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
La data de 12.10.2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat Hotărârea - Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României în care s-a constatat că existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie,instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii, acestea au dispus în mod expres restituirea bunului.
Numai în acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor,care ține de prima frază a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Reclamanții invocă împrejurarea că au formulat acțiune în revendicare care a format obiectul dosarului nr. 7392/1992 al Judecătoriei Sectorului 5 București, iar prin sentința civilă nr. 2626/23.04.1996 acțiunea în revendicare a fost respinsă ca inadmisibilă, datorită apariției Legii nr. 112/1995, însă în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile de restituire a bunului, fie pe calea dreptului comun, fie în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În prezent, acțiunile Fondului „Proprietatea” au fost listate la bursă, ceea ce creează premisa asigurării unei mai bune funcționări a mecanismului de despăgubire adoptat prin Legea nr.247/2005 care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate, procedură ce a fost apreciată de Curte în ceea ce privește unificarea procedurilor de despăgubire.
Așadar, procedura de aprobare a Fondului „Proprietatea” de către Consiliul Național al Valorilor Mobiliare și transformarea titlurilor de valoare ale primei în acțiuni cotate la bursă, a fost finalizată, astfel încât, despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pot avea o valoare efectivă.
Însă, în privința acestui aspect, în aceiași cauză A.,Curtea Europeană reține că după . legilor nr.1/2000, 10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea de despăgubiri. Curtea Europeană a precizat că transformarea într-o „valoare patrimonială” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a nelegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
De asemenea, se arată că respectiva constatare judiciară a naționalizării abuzive a imobilului, de care se prevalează și reclamanții în cauză, nu atrage după sine,în mod automat un drept de restituire a bunului.
Rezultă cu suficiență că reclamanții nu beneficiază de un „bun actual” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 și ca urmare titlul de proprietate exhibat este mai puțin caracterizat față de cel prezentat de către pârâți, respectându-se în acest mod și principiul „justului echilibru” în exercitarea unui drept sau a unei libertăți recunoscute de Convenție.
În aceste condiții, analiza celorlalte aspecte invocate de către reclamanți vizând buna sau reaua credință a pârâților în cumpărarea imobilului nu prezintă relevanță juridică, mai cu seamă avându-se în vedere caracterul juridic al acțiunii deduse judecății, revendicare prin comparare de titluri și nu nulitate absolută a contractelor de vânzare – cumpărare.
În ceea ce privește ultima critică formulată de către reclamanți vizând respingerea excepției lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, se reține că deși în principiu acțiunea în constatare prev. de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă are caracter subsidiar față de acțiunea în realizare, în cadrul procesual prezent al unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri este evident interesul născut, actual și personal al pârâtei C. E. în formularea cererii reconvenționale.
De altfel, chiar susținerile apelanților-reclamanți în care se arată că prin includerea imobilului în categoria imobilelor cărora li se aplică Legea nr. 112/1995 s-a comis o fraudă la lege cu scopul ca imobilul să poată fi vândut chiriașilor, justifică interesul pârâtei-reclamante în formularea unei astfel de cereri.
În cauză, nu s-a făcut dovada pretinsei fraude la lege, respectiv a încălcării dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, prin adresa transmisă de . că la data cumpărării apartamentului, nu exista cerere sau notificare cu privire la apartamentul în litigiu.
În ceea ce privește criticile formulate de către pârâtul C. A. vizând modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților se rețin următoarele:
În cauză, în mod legal, tribunalul a reținut că există identitate între imobilul revendicat și cel ocupat de către pârâți în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, pe cale de consecință, reclamanții făcând dovada că sunt titularii dreptului subiectiv civil asupra imobilului ce face obiectul judecății.
Omisiunile și inadvertențele susținute de către pârâtul-apelant C. A. și existente în actele de proprietate prezentate de către reclamanți sunt datorate faptului că respectivul titlu de proprietate datează din anul 1928. Împrejurarea că în lista anexă a Decretului nr. 92/1950 autorul reclamanților este trecut cu 18 apartamente la mai multe adrese din București, printre care și cea în discuție, respectiv ., fără a fi făcute mențiuni complete asupra apartamentelor expropriate la fiecare adresă nu poate fi imputată reclamanților.
În mod corect, instanța de fond a reținut că atât potrivit raportului de expertiză efectuat de către expertul T. M., cât și raportului de expertiză efectuat de expert Marcov E., rezultă că terenul situat în prezent în București, ., sector 4 este identic cu terenul achiziționat de autorul reclamanților în anul 1928, cu foarte mici diferențe în centimetri ce pot proveni din erori de măsurătoare.
Totodată, experții au arătat că atât corpul de construcție A, cât și corpul de construcție B sunt cele din arhitectura inițială a construcției, cu atât mai mult cu cât structura de rezistență, fațadele, mansarda, podul, șarpanta și învelitoarea acoperișului nu au suferit modificări constructive.
In expertiza efectuata de T. M., la Capitolul Concluzii se arată: Imobilul din . Sector 4 este compus din teren si două corpuri de clădire. Aceste corpuri de clădire au o vechime considerabilă, de aproximativ 80 de ani. Aceste corpuri de clădire nu au fost modificate în timp, structura de rezistenta fiind păstrată în timp și nici la interior nu s-au făcut modificări de compartimentare.
În expertiza efectuata de E. P. Marcov se arată: Din analiza configurației actuale a terenului (incinta proprietății este bine delimitată de garduri si calcane) comparata cu situația proprietății din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, (suprafața de teren bine descrisă prin cote si vecinătăți), se poate afirma că terenul situat în București, . este identic cu terenul din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar. Având în vedere că la data expertizei structura de rezistență (fundațiile, pereții interiori si exteriori, planșeele din lemn, scara principala si cea secundara, podul șarpanta acoperișului) este cea rezultata din execuția inițiala se poate afirma că imobilul construcție Corp A nu a suferit modificări în timp și deci este cel deținut de autorul reclamanților. Expertul a arătat că imobilul corp B a suferit "dezvoltări", dar ca pe baza caracteristicilor arhitectonice, constructive, a materialelor folosite, a stării de uzura observabile în prezent, se poate afirma că ambele corpuri au fost construite între anii 1915-1920.
Contrar susținerilor apelantului-pârât în ceea ce privește lipsa de identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului afirmat în calitate de moștenitori ai defunctului G. A., la dosarul cauzei au fost depuse acte de stare civilă și certificat de moștenitor din care rezultă calitatea de moștenitori a reclamanților, a autorului G. A., tatăl acestora.
În ceea ce privește criticile formulate de către apelantul-pârât în legătură cu modul de soluționare de către expert a obiecțiunilor formulate la lucrarea de specialitate, se reține că apelantul a formulat obiecțiuni la care expertul a răspuns în detaliu, ulterior formulându-se noi obiecțiuni asupra răspunsului expertului, iar tribunalul, în mod corect, a respins al doilea set de obiecțiuni, cât și solicitarea vizând efectuarea unui nou raport de expertiză, constatându-se întemeiat că, de vreme ce în cauză au fost efectuate două lucrări de specialitate cu aceleași concluzii, nu se mai impune a se dispune efectuarea unei alte expertize și față de dispozițiile art. 212 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți G. P. și G. P. C. ambii cu domiciliul ales la Av. V. M. în București, ., ., ., sector 4 și apelantul-pârât C. A. domiciliat în București, ., Corp A, ., sector 4 împotriva sentinței 1022/01.07.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți A. M. domiciliată în București, ., Corp A, ., B. E. și B. I. domiciliați în București, ., Corp A, ., C. E. domiciliată în București, ., Corp A, etaj 2 ., G. C. domiciliată în București, ., Corp A, ., G. D., P. M. domiciliată în București, ..12, ., ., M. București prin Primarul General cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, . sediul în București, .. 45, sector 4 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC – 14 ex
27.02.2012
Jud. fond I. Târțău
| ← Pretenţii. Decizia nr. 474/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 240/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
