Revendicare imobiliară. Hotărâre din 04-06-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 292/2015

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 292 A

Ședința publică din data de 04.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: S. G.

JUDECĂTOR: B. A. C.

GREFIER: M. D.

Pe rol pronunțarea în evocarea fondului, după anularea sentinței civile nr.1790/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, atacată cu apelurile declarate de apelanta reclamantă A. R., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SPARL G., Ș. și Asociații, din București, ..33, sector 2, de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, și de apelantul pârât-chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul ales l D.G.F.P.M.B., în București, . Gerota, nr.13, sector 2, și cererile de aderare la apelul declarat de apelanta reclamantă, formulate de intimații pârâți B. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA „A., B.”, din Bacău, ..82-84, Tronson A, ., și S. I., cu domiciliul ales la C.. Av. R. E. S., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu intimații pârâți B. G. N., B. P., C. G. C., C. L. C., C. M., C. P., O. A., V. G., R. A., R.-I. M. G. (moștenitor al defunctului R. G.), toți cu domiciliul ales la C.. Av. C. L. E., cu sediul în București, ., ., G. V. A., T. S. S., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. G. A., cu sediul în București, ., sector 1, F. A., domiciliată în București, ..5-7, corp B, parter, ., M. A., domiciliat în București, ..5-7, corp B, mansardă, ., O. I., O. L., ambii cu domiciliul ales în București, ..5-7, corp B, ., C. E. E., C. V., domiciliați în București, ..5-7, Corp B, parter, ., C. D. I., C. M., domiciliați în București, ..5-7, Corp D, ., B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3, C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în București, ..16, sector 3, intimații intervenienți B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, ., sector 3, C. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. M. L. P., din București, ., ., LA V. (F.) Ș. T., cu domiciliul ales la mandatar F. M., domiciliată în București, ., ., ., sector 6, și intervenienții în interesul apelantului pârât M. București prin Primarul G. V. I. și V. T., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la C.I. Av. P.-S. P., cu sediul în București, ..173 ., ., sector 3, cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară”.

Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015 și, apoi, la datele de 28.05.2015, respectiv, 04.06.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă sub nr. 1725/2003, reclamanta A. R. a chemat în judecata pe pârâții Primăria Municipiului București și C. G. al Municipiului București – A.F.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul din București, .. 5-7, sector 1, cunoscut sub numele de Așezământul B., imobil compus din teren în suprafață de 4.144 mp și 4 corpuri de construcție.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 1924, la inițiativa lui I. C. B., a fost înființat Așezământul Cultural „I. C. B.”, conform actului constitutiv și statutului așezământului autentificate sub nr._/9.06.1924 de Tribunalul I. și sentinței civile nr. 9924/4.07.2003. Ulterior, în anul 1942, a fost înființat și „Așezământul I. I. C. B.”, potrivit actului constitutiv și statutului autentificate sub nr._/18.12.1942, prin acest statut stabilindu-se că, în situația dizolvării sau lichidării, activul va trece în patrimoniul Academiei Române.

Cele două așezăminte menționate anterior și-au stabilit sediul la adresa din București, .. 5-7.

S-a mai arătat că, în anul 1945, a fost încheiată Convenția autentificată de Tribunalul I. Secția notariat sub nr._/1945, prin efectul căreia întreg patrimoniul Așezământului I.. I. C. B. a intrat în cel al Academiei Române. Subsecvent Convenției a fost încheiat un act intitulat „Specificație generală” privitor la bunurile ce au fost astfel încorporate în patrimoniul reclamantei.

Prin actul de donație autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat sub nr._/1946, completat cu actul de renunțare la uzufruct autentificat la același Tribunal sub nr._/1925, E. I. I. C. B., fondatoarea celui de-al doilea Așezământ B., a donat întreaga sa avere Academiei Române, astfel încât patrimoniul întregului Așezământ B. din București, .. 5-7 a intrat în proprietatea Academiei Române.

Reclamanta a mai precizat că, în temeiul art. 68 alin. 2 din Decretul nr. 198/13.08.1948, a fost deposedată de întreg patrimoniul, inclusiv de imobilele din .. 5-7, iar în prezent C. G. al Municipiului București administrează o parte din imobil, potrivit adresei nr._/18.11.2002 emise de C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 752/2001, art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, art. 112 Cod procedură civilă, art. 96 coroborat cu art. 38 alin. 2 lit. f din Legea nr. 215/2001.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 12.06.2003, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată și B. Națională a României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea fondului de carte ce a aparținut Așezământului B. (hărți, manuscrise, carte rară), aflată în prezent în folosința acesteia, precum și lăsarea în deplină proprietate a imobilului în care funcționează în prezent.

Prin aceeași cerere, reclamanta a precizat că nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001.

La data de 12.06.2003, B. Națională a României a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamantă și totodată, să se dispună lăsarea în deplină și liniștită posesie a imobilului situat în București, .. 5-7, ca fiind bun public aflat în administrarea Bibliotecii Naționale a României și urmând regimul juridic reglementat prin Legea nr. 213/1998.

Prin sentința civilă nr. 796/11.09.2003, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins cererea de admitere în principiu a cererii de intervenție formulată de B. Națională a României, a admis excepția și a respins ca inadmisibilă cererea de revendicare imobiliară formulată de reclamanta A. R. în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, Primăria M. București și intervenienta B. Națională a României și a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea mobiliară (fond de carte) urmând ca reclamanta să precizeze bunurile revendicate.

Reținând că reclamanta nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că este inadmisibil capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară.

Prin decizia civilă nr. 907/A/24.05.2005, Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie, evocând fondul, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .. 5-7, sector 1, format din teren în suprafață de 970 mp (curte imobil) și cele patru corpuri de clădire, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de ing. C. Manaș (inclusiv terenul situat sub construcție) și a respins cererea de admitere în principiu a cererii de intervenție principală formulată de pârâta B. Națională.

Prin decizia civilă nr. 8043/11.10.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar, a casat decizia civilă nr. 907/A/24.05.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit deciziei nr. 214.623 din 18 august 1945 dată de Departamentul Educației Naționale și publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 195/1945, A. R. a fost autorizată să accepte trecerea în patrimoniul său a întreg patrimoniului Așezământului I. I. C. B., în condițiile fixate prin convenția autentificată la Tribunalul I., Secția Notariat, sub nr._ din 4 august 1945.

Prin actul de donație autentificat sub nr._/08.06.1946 de Tribunalul I., Secția Notariat, completat cu actul de renunțare la uzufruct autentificat sub nr._/28.11.1947 de Tribunalul I., Secția Notariat, E. I. B., fondatoarea celui de al doilea Așezământ B., a donat întreaga sa avere Academiei Române. Între bunurile donate figura și imobilul din București .. 5 și 7, teren în suprafață de 4144 mp și construcții constituind patru corpuri, din care două corpuri stradal – nr. 5 și nr. 7 – și alte două în curte – corp A și corp B.

S-a mai reținut că B. Națională a formulat o cerere de intervenție principală, în care a invocat faptul că în HG nr. 45/2003 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, anexa 7, se află specificat „Sediul Colecții Speciale” – cu nr. MF_ – ca fiind bun public din domeniul public al statului aflat în administrarea Bibliotecii Naționale și, ca atare, supus Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

Așadar intervenienta a probat că imobilul revendicat și în care își avea sediul făcea parte din domeniul public de interes general și era guvernat de dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, indicând astfel titularul dreptului asupra imobilului în dispută.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a confirmat caracterul de proprietate publică al corpului D al imobilului din .. 5 -7, precizând totodată, că în ceea ce privește corpul A stradal (nr. 5), acesta constituie proprietatea unor persoane fizice constituite într-o asociație de proprietari în baza Legii nr. 112/1995; referitor la corpul E, acesta este în domeniul privat al statului, ocupat de chiriași, ca și corpul 7 stradal, aflat în administrarea Uniunii Artiștilor Plastici.

Instanța de recurs a constatat că, în ceea ce privește corpul D al imobilului revendicat, acesta aparține domeniului public de interes general și, prin urmare, conform art. 12 din Legea nr. 215/1998 în litigiile privitoare la dreptul de proprietate cu privire la acest bun, statul este reprezentat de M. Finanțelor, care trebuia introdus în cauză.

S-a mai reținut că, întrucât corpul A din clădire fusese înstrăinat pe apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995, deținătorii acestora nu au fost introduși în cauză.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, sub nr._/1/2005, iar la termenul de judecată din 03.03.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în rejudecarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 146/A/03.03.2008, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a admis excepția de necompetență materială și în consecință a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. R., pe pârâții Primăria Municipiului București și C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar și pe intervenienta B. Națională a României, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, evocarea fondului de către instanța de apel nemaifiind posibilă în cazul în care instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._/3/2008, la data de 31.03.2008.

Prin încheierea de ședință din data de 16.09.2008, tribunalul a dispus suspendarea judecării cererii, până la identificarea de către reclamantă a chiriașilor cumpărători și indicarea acestora prin nume și domiciliu.

Prin decizia civilă nr. 826/15.05.2009, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. R. împotriva încheierii din data de 16.09.2008, a casat încheierea recurată și a trimis cauza la Tribunalul București, pentru continuarea judecății.

La data de 29.03.2010, reclamanta A. R. a depus la dosar cereri precizatoare, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, prin care a chemat în judecată pe pârâții G. V. A., T. S. S., C. M., C. D. I., M. G. R., B. D., M. A., F. A., S. I., P. M.-Perla, O. L. R. A., O. I., R. G., C. F., C. E., C. G. C., B. G.-N., V. G., P. I., C. L. C., B. P., Vitelaru A. Orlanda I., C. V. și C. E. E., solicitând obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .. 5-7, sectorul 1, respectiv apartamentul deținut de fiecare pârât în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu ., în baza Legii nr. 112/1995, prin constatarea nevalabilității titlului Statului reprezentat de Decretul nr. 198/1948 și prin comparație de titluri, având în vedere ca a dobândit imobilul de la un neproprietar, în speța de la Primăria Municipiului București pe când a dobândit acest imobil de la adevăratul proprietar, având titlul de proprietate mai bine caracterizat.

O parte din imobil a fost vândut, în baza Legii nr. 112/1995, de către Primăria Municipiului București prin mandatarul Herăstrău Nord SA în favoarea foștilor chiriași.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâților persoane fizice să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, având în vedere dispozițiile art. 480-481 Cod civil, arătând că Decretul nr. 198/1948 nu reprezintă un mod valabil de dobândire a proprietății în sensul art. 645 Cod civil, ci are doar valoarea unui instrument probatoriu autoconstituit de către stat pentru a justifica deposedarea proprietarului.

Reclamanta a învederat că pârâții au dobândit imobilul de la un neproprietar, care nu avea dreptul de a vinde imobilul atâta vreme cât nu deținea dreptul de proprietate asupra acestuia, drept dobândit în condiții legale.

În consecință, s-a arătat că, prin comparație de titluri, titlul reclamantei de proprietate reprezentat de actul de donație autentificat sub nr._/8.06.1946 este preferabil titlului opus de pârâți, deoarece provine de la adevăratul proprietar, pe când titlul pârâților provine de la un neproprietar, respectiv de la un deținător abuziv și de rea-credință al imobilului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, art. 480-481 Cod civil.

La data de 18.05.2010, pârâții B. P., B. G. N., P. I., O. A., V. G., R. G., R. A. și C. E. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii în revendicare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, respectiv ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că au cumpărat apartamentele a căror revendicare formează obiectul cauzei, în temeiul Legii nr. 112/1995. Pârâții au precizat că, în urma comparării de titluri, dreptul acestora de proprietate este preferabil celui invocat de reclamantă, pârâții fiind titularii unui drept de proprietate dobândit prin act autentic, cu titlu oneros și înscris în cartea funciară, fiind aplicabilă teoria proprietarului aparent.

De asemenea, pârâții au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în situația admiterii acțiunii în revendicare a reclamantei A. R., să fie obligat chematul în garanție să le plătească prețul de piața al apartamentelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, art. 50 și art. 50¹ din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul S. I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în revendicare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pe fond, s-a arătat că acțiunea în revendicare este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu invocă motive temeinice în susținerea caracterului preferabil al titlului său de proprietate.

Pârâtul a menționat că are calitatea de cumpărător de bună-credință, astfel că, în condițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, beneficiază de păstrarea dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, art. 18, art. 18 lit. c) și art. 45 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Cauza P. împotriva României, Cauza P. împotriva României; decizia civilă nr. 33/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin, publicată în Monitorul Oficial nr. 108/23.02.2009.

La aceeași dată, pârâții C. L. C. și C. G. C. au formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată precizatoare, formulată de A. R., solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au mai arătat că au dobândit apartamentul nr. 19, situat la . din .. 5 – 7 prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, fiind cumpărători de bună-credință ai imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4787/_/08.08.1997, cu plata în rate, fiind achitat integral cu chitanța nr._/12.08.1999.

Imobilul a fost întabulat în Cartea Funciară prin încheierea nr._/13.12.2005 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1 București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 115 – 118 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 112/1995, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legea nr. 1/2009.

Pârâtele G. V. A. și T. S. S. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea pe cale de excepție, ca inadmisibilă a acțiunii și pe fond ca neîntemeiată.

În motivare, au fost invocate dispozițiile art. 4 alin. 17 din Legea nr. 752/2001 de organizare și funcționare a Academiei Române, potrivit cărora restituirea altor categorii de imobile care au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din această lege.

S-a arătat că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât aceasta era obligată să procedeze la efectuarea demersurilor oferite de Legea nr. 10/2001, iar pârâții au dobândit asupra imobilului în litigiu titluri de proprietate conform unei legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995.

Așa fiind, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun poate avea prioritate numai în măsura în care nu s-ar nesocoti proprietatea altor persoane și nici stabilitatea circuitului juridic civil.

Pe fondul cauzei, pârâtele au invocat principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros și principiul asigurării stabilității circuitului juridic civil.

Pârâtele au menționat că, la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în București, .. 5-7, Corp B, ., ., nu exista formulată de către reclamantă vreo cerere de restituire în natură a acestuia potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995.

De asemenea, pârâtele G. V. A. și T. S. S. au formulat, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă, cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea chematului în garanție, în situația în care se va admite cererea principală, să le despăgubească cu valoarea de piața a apartamentului nr. 3 din București, .. 5-7, Corp B, ..

La data de 30.04.201, F. (căsătorita La V.) Ș. T. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în conformitate cu dispozițiile art. 49-50 Cod procedură civilă, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă.

În motivare, s-a arătat că potrivit certificatului de moștenitor legal și testamentar nr. 119/5.05.2009 al BNP M. D. a dobândit de la autorul său, F. L. V., cota de 3/8 din apartamentul nr. 2 situat în București, .. 5-7, corp B, parter sectorul 1, fiind coproprietara cu pârâtă F. A..

La data de 03.09.2010, reclamanta A. R. a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtului C. F., având în vedere decesul acestuia la data de 22.03.2010.

La data de 10.01.2011, reclamanta A. R. a depus la dosar cerere de introducere în cauză a moștenitorilor defunctului C. F., respectiv: C. E., soție supraviețuitoare; C. P., fiu al defunctului, C. M., fiica a defunctului.

La data de 04.03.2011, pârâții O. I. și O. L. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii precizate ca neîntemeiată.

În motivare, pârâții au precizat că obiectul actului de donațiune din anul 1946 invocat de reclamantă, l-au reprezentat „imobilele din București, .. 5 și 7, arătate în planul alăturat cu literele V, X, Y și Z și cu terenul lor însemnat cu roșu în alăturatul plan care face parte integrantă din acest act de donație”. Planul invocat nu se găsește anexat acțiunii și nici actului de donație, astfel încât a apreciat că nu există identitate între imobilul obiect al acestui contract de donație, respectiv Așezământul B. și imobilul revendicat de reclamantă prin acțiune cât și cu apartamentul nr. 9, situat la etajul 1, imobilul proprietatea sa, situat în București, .. 5 – 7, sector 1.

Pârâții au mai arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 9 situat la etajul 1 al imobilului din București, .. 5 – 7, sectorul 1, prin cumpărare, în condițiile Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4359/_/08.05.1997 încheiat cu S.C Herăstrău Nord S.A.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, pârâții au fost de bună-credință, cunoscând faptul că imobilul se afla în proprietatea statului.

Prin încheierea de ședință din data de 07.03.2011, tribunalul a constatat că este inadmisibilă cererea de intervenție în nume propriu formulată de F. (căsătorită La V.) Ș. T., nefiind incidente dispozițiile art. 49 alin. 1 și art. 50 alin. 1 Cod procedură civilă, intervenienta neavând pretenții proprii, cererea de intervenție nefiind formulată conform Codului de procedură civilă, intervenienta solicitând să fie introdusă în cauză în calitate de pârât.

De asemenea, tribunalul a luat act de modificarea acțiunii formulată de reclamantă, prin apărător, în sensul că F. (căsătorită La V.) Ș. T. are calitatea de pârât în cauză.

Totodată, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată ca o apărare de fond și, de asemenea, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active, conform art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă.

Față de contractul de partaj existent la filele 178-180 din dosar, autentificat de notarul public, prin care M. A. a primit în deplină proprietate întreg apartamentul nr. 17 situat în .. 5-7, sector 1, București, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. G. R..

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se impune disjungerea cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea de ședință de la termenul, din 07.03.2011, tribunalul a încuviințat probele cu înscrisuri, expertiză topografică și expertiză specialitatea construcții.

La data de 09.05.2011, Primăria Municipiului București a depus copia dosarului administrativ constituit în baza notificărilor formulate cu privire la imobilul în litigiu (filele 66-213 vol. III).

La data de 09.09.2011, s-a depus la dosar raportul de expertiză topografică întocmit de expertul D. M. D. (filele 240-260 vol. III), completările raportului de expertiză fiind depuse la 06.01.2012 (filele 378-380 vol. IV), respectiv la 10.07.2012 (filele 482-484 vol. IV).

La data de 25.10.2011, s-a depus raportul de expertiză construcții întocmit de expertul L. A. (filele 293-360 vol. IV), răspunsurile expertului la obiecțiuni fiind depuse la 07.03.2012 (filele 410-413 vol. IV), respectiv la 05.09.2012 (filele 489-501 vol. IV).

La data de 07.11.2011, reclamanta A. R., a formulat, în temeiul art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, cerere precizatoare, prin care a arătat că obiectul cererii este lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în București, .. 5-7, cunoscut sub denumirea de Așezământul B., imobil compus din teren în suprafața de 5.959 mp, plus construcțiile aferente.

Reclamanta a precizat că în mod eronat în cererea introductivă s-a arătat că înțelege să revendice o suprafață de 4.144 mp, însă a precizat că revendică atât imobilele ce au făcut obiectul Convenției autentificate de către Tribunalul I. sub nr._/04.09.1945 (prin care a trecut în proprietatea Academiei Române tot patrimoniul Așezământului B.) cât și imobilele pe care le-a dobândit ca urmare a donației E. I.I.C. B., autentificate de către Tribunalul I. sub nr._/1946.

În ședința publică din data de 09.04.2012, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei C. E., respectiv a numiților C. P. și C. M..

Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2012, tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitorului defunctei Vitelaru A. Orlanda I., potrivit certificatului de moștenitor testamentar nr. 11/19.02.2010, respectiv a numitului C. A..

La data de 08.06.2012, pârâtul C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că defuncta Vitelaru A. Orlanda I. a cumpărat imobilul situat în București, .. 5-7, corp B, mansardă, . de la ., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2729/_/19.01.1998, care reprezintă un titlu de proprietate legitim și de bună-credință.

În subsidiar, pârâtul a invocat uzucapiunea de scurtă durată, arătând că din anul 1998 până în prezent a exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului din București, .. 5-7, corp B, . și o posesie utilă, neviciată, continuă, publică și exercitată sub nume de proprietar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, art. 480, art. 481, art. 644, art. 645, art. 1846, art. 1847, art. 1895, art. 1897, art. 1898, art. 1899 Cod civil, iar în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin sentința civilă nr. 1790/04.10.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis în parte acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanta A. R., a obligat pârâta Primăria Municipiului București să restituie reclamantei A. R., în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în București, .. 5-7, sector 1, compus din teren în suprafață totală de 5.959 mp (compus din suprafața de 4.144 mp – delimitată prin punctele de contur A-B-12-13-C-14-D-E-F-G-H-I-K-L-32-33-34-A și suprafața de 1.815 mp – delimitată prin punctele de contur M-L-K-I-H-G-23-24-26-27-28-29-30-31-M, identificate prin raportul de expertiză topografică, astfel cum a fost completat, întocmit de expertul tehnic judiciar D. M. D.) și construcțiile edificate pe acesta, respectiv corpurile de clădire „B”/C1, „D”/C2 și „E”/C3, cu excepția apartamentelor și a terenului situat sub acestea, înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar L. A., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, B. Națională a României și M. Economiei și Finanțelor, în ceea ce privește corpurile de clădire „A”/C2 și „C”/C4 și terenul aferent acestora, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar L. A., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, G. V. A., T. S. S., C. D. I., C. M., B. D., M. A., F. A., S. I., O. A., Bănută P., Bănută G. N., C. L. C., C. G. C., V. G., C. E. E., C. V., C. A., C. P., C. M., R. G., R. A., O. I., O. L. și F. (căsătorită La V.) Ș. T., a respins acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta M. G. R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție formulate de pârâții Bănută P., Bănută G. N., O. A., V. G., R. G., R. A., C. E., G. V. A. și T. S. S., în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. Națională a României și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâții persoane fizice, astfel: C. L. C. și C. G. C. – 2.500 lei, Bănută P. și Bănută G. N. – 800 lei, O. A. – 800 lei, V. G. – 800 lei, R. G. și R. A. – 800 lei, C. P. și C. M. – 800 lei.

Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat, tribunalul a reținut că, potrivit Convenției autentificate sub nr._/04.08.1945 de Tribunalul I. Secția Notariat încheiată între Asociația Culturală „Așezământul I. I. C. B.” și E. I. I. C. B. și C. I. C. B., ambii în calitate de fondatori-donatori, s-a prevăzut că trece în patrimoniul Academiei Române întreg patrimoniul pe care îl are în deplină proprietate și posesie Așezământul Cultural I. I. C. B..

Donația a fost acceptată de A. R. prin actul de acceptare notificat domnului C. I. C. B. sub nr. 1582/22.03.1946.

Examinând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere înscrisurile menționate, potrivit cărora reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat. Astfel, întreg imobilul din București, .. 5-7, sector 1 a intrat în patrimoniul Academiei Române.

Imobilul din București, .. 5-7, sector 1 a fost preluat de Statul Român prin Decretul nr. 198/1948 privind Statutul de organizare și funcționare a Academiei Române, bunurile imobile ce au aparținut acesteia trecând în patrimoniul ministerelor de resort.

Prin raportare la situația juridică a imobilului, tribunalul a constatat că statul nu a avut un titlu valabil cu privire la imobilul proprietatea reclamantei, imobil preluat de la A. R. prin Decretul nr. 198/1948.

În acest sens, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Așadar, pentru a analiza posibilitatea revendicării unor imobile preluate de stat, instanțele judecătorești trebuie să constate dacă bunurile respective au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Astfel, tribunalul a reținut că prevederile Decretului nr. 198/1948, actul normativ în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispozițiilor Constituției din acea perioadă.

În ceea ce privește susținerea pârâților privind inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantei nu îi putea fi restituit în natură imobilul, vândut în temeiul Legii nr. 112/1995.

Chiar și dacă reclamantei i s-ar fi aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta nu ar fi avut posibilitatea restituirii în natură a imobilului urmând procedura administrativă reglementată de acest act normativ, întrucât pârâții au cumpărat imobilele cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, nefiind dispusă nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Pe fondul cauzei, procedând la compararea titlurilor reclamantei și pârâților persoane fizice, tribunalul a constatat că atât reclamanta cât și pârâții se prevalează de titluri de proprietate valabile, urmând a se proceda la analiza comparativă a acestora.

Valabilitatea titlurilor pârâților persoane fizice a fost consolidată prin expirarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Reținând că Statul nu are un titlu valabil asupra imobilului, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civil, tribunalul a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, în ceea ce privește spațiile aflate în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, cu excepția apartamentelor și a terenului situat sub acestea, înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește revendicarea terenului și a spațiilor aflate în domeniul public al Statului, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză construcții raportate la înscrisurile depuse la dosar și la indicațiile obligatorii din cuprinsul deciziei nr. 8043/11.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora corpul de clădire A/C2 (corespunzător corpului D din raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual de expertul Manaș C. – filele 68-72 dosar nr. 3098/2003 al Curții de Apel București Secția a III-a Civilă) aparține domeniului public de interes general, fiind în posesia Bibliotecii Centrale de Stat și Universității Populare, cu privire la acest corp de clădire Statul fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a reținut că în ceea ce privește corpul C/C4, acesta aparține Muzeului Municipiului București și este în administrarea Uniunii Artiștilor Plastici.

Având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. G. R. prin încheierea de la termenul din 07.03.2011, tribunalul a respins acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul M. București prin Primarul G. și reclamanta.

De asemenea, au formulat cerere de aderare la apelul declarat de către reclamantă, pârâtul S. I. și pârâta B. D..

În apelul declarat, apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a arătat că sentința apelată a fost pronunțată cu nerespectarea deciziei de casare nr. 8043/11.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apelantul-pârât precizează că tribunalul nu a ținut cont de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, printre alte aspecte, faptul că B. Națională a României a formulat o cerere de intervenție principală reținându-se aspectul că în anexa 7 la HG nr. 45/2003 se află specificat „sediul colecției speciale” cu nr. MF_, ca fiind bun public din domeniul public al statului aflat în administrarea Bibliotecii Naționale, fiind supus Legii nr. 213/1998. A susținut că din această anexă reiese că imobilul în discuție este monument de arhitectură și se compune din subsol, parter și două etaje, situat în .. 5-7, și că așa cum reiese din raportul de expertiză tehnică efectuat, corpul D al imobilului în litigiu are un caracter de proprietate publică.

De asemenea, a arătat că instanța de recurs a constatat că litigiile privitoare la dreptul de proprietate al unui astfel de bun, statul este reprezentat de M. Finanțelor care trebuia introdus în cauză.

În al doilea motiv de apel se arată că instanța de fond a respins acțiunea în revendicare cu privire la cele două corpuri de clădire și la terenul aferent, aflate în domeniul public al statului, dar a obligat Primăria Municipiului București să lase în deplină proprietate și posesie terenul în totalitatea sa, fără să aibă în vedere că o parte din acesta este aferent corpurilor A/C2 și C/C4 și sunt în proprietatea statului. Se precizează că din suprafața totală de 5.959 mp trebuie să se scadă nu numai terenul aflat sub apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, ci și terenul aferent celor două corpuri de clădire aflate în domeniul public al statului și pentru care acțiunea în revendicare a fost respinsă.

Prin apelul său, apelantul-pârât M. București prin Primarul G. se invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, arătându-se că orice acțiune privind restituirea unui imobil preluat abuziv, înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești, după . Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă din perspectiva necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea unei astfel de cereri, care implică cercetarea valabilității preluării de către stat.

După . Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu mai are deschisă calea acțiunii în retrocedare direct la instanțele judecătorești, ci este obligat a urma procedura administrativă specială instituită de această lege.

La data de 14.10.2013, M. București prin Primarul G. a depus o completare și precizare a motivelor de apel.

Conform art. 287 alin. 1 pct. 3 și alin. 2, cerința motivării cererii de apel poate fi îndeplinită cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

În cauză însă, primul termen acordat în faza apelului, și anume, 05.09.2013, nu poate fi considerat prima zi de înfățișare, cât timp la acest termen procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, în raport de dispozițiile art. 134 Cod procedură civilă.

Astfel, depunerea completării și respectiv precizării motivelor de apel la termenul următor, și anume, 17.10.2013, a fost considerată o depunere în termen a acestora, această dată reprezentând prima zi de înfățișare în faza apelului, în fața Curții de Apel București.

Prin această completare, și respectiv precizare a motivelor, pârâtul a reluat invocarea excepției inadmisibilității acțiunii, precizând că acțiunea în revendicare este admisibilă dacă a fost promovată anterior intrării în vigoare a legii speciale, în temeiul art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instanța trebuind să analizeze care a fost scopul legiuitorului când a reglementat că se restituie Academiei „în condițiile legii”, bunurile preluate de stat, cu sau fără titlu. S-a precizat că în expunerea de motive ce a stat la baza modificării Legii nr. 752/2001, prin Legea nr. 564/2004, postată pe site-ul Camerei Deputaților, se menționează că scopul modificării a fost acela de a face aplicabil art. 4 din lege care, anterior modificării nu putea fi aplicat, întrucât legea făcea trimitere la restituire „în condițiile legii”, fără a preciza care lege. S-a arătat că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a crea Academiei Române premisele de a-și redobândi bunurile în patrimoniu, în temeiul acțiunii în revendicare de drept comun, ci, ca aceste bunuri să fie restituite în baza unei legi speciale de reparație, care să protejeze în același timp și celelalte instituții ale statului și eventualii subdobânditori de bună-credință a acestor bunuri.

Concluzionând, apelantul a apreciat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 564/2004, A. R. nu avea vocație la restituire în baza acțiunii în revendicare, ci doar în temeiul unei legi speciale.

S-a mai menționat că la data reglementării „restituirii” către A. R., prin Legea nr. 752/27.12.2001, Legea nr. 10/2001 nu conținea interdicția pentru ministere, instituții publice, de a solicita restituirea în temeiul legii speciale. Astfel că, vreme de un an, A. ar fi putut avea vocație la restituire în temeiul legii speciale.

Apelantul apreciază astfel, că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 564/2004, acțiunea este inadmisibilă, întrucât A. R. nu putea pe calea dreptului comun, să revendice bunurile, iar ulterior, a fost, de asemenea inadmisibilă prin efectul Legii speciale nr. 564/2004 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În al doilea motiv de apel s-a arătat că în ceea ce privește respingerea acțiunii în contra Bibliotecii Naționale și a Muzeului Municipiului București, deși soluția instanței de respingere a acțiunii în revendicare este corectă, este greșit totuși temeiul de drept și raționamentul logico-juridic, precizându-se că temeiul de drept este constituit de art. 135 alin. 5 și 6 din Constituția României coroborat cu art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998. Apelantul a concluzionat că respingerea acțiunii în contra Statului Român nu trebuia respinsă ca neîntemeiată, ci ca inadmisibilă, pentru că A. R. nu are vocație la restituire în cadrul acțiunii în revendicare, ci doar în temeiul legii speciale: Legea nr. 10/2001.

În cel de-al treilea motiv de apel, s-a arătat că în ceea ce privește admiterea acțiunii în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, considerentele sentinței apelate conțin argumente contradictorii, în sensul că, deși acțiunea are ca temei art. 480 Cod civil, argumentele instanței sunt fundamentate pe reglementări cuprinse în Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 752/2001.

S-a menționat că legiuitorul a exclus instituțiile statului de la aplicarea Legii nr. 10/2001 urmărind tocmai evitarea unor astfel de situații, știut fiind că prin lege specială, bunurilor aflate în proprietate publică li se poate schimba regimul juridic, titularul dreptului de administrare sau de proprietate, tocmai în considerarea faptului că o acțiune în revendicare între instituții publice este în mod evident neîntemeiată.

În ultimul motiv de apel s-a arătat că dispozitivul cuprinde dispoziții imposibil de pus în aplicare, deoarece Primăria Municipiului București a fost obligată să restituie o suprafață de teren de 5959 mp, cu excepția apartamentelor și a cotei de teren aferente, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, lăsând neelucidat aspectul dacă pârâta putea să restituie și terenul aferent corpurilor de proprietate aflate în domeniul public al statului, aspect de altfel neclarificat.

S-a mai arătat că o eroare a instanței de fond este cu privire la suprafața de teren donată de către E. B. Academiei Române din actul de donație nr._/1946, respectiv suprafața de 1815 mp, arătând că, deși în acte nu se specifică suprafața de teren, în extrasul de carte funciară din 1940, suprafața înscrisă este de 1262 mp, iar expertul a reținut în expertiză că diferența de 553 mp reprezintă accesul din Biserica Amzei la Așezământul B., nu s-au făcut aprecieri cu privire la dreptul deținut de Academie asupra acestui teren în suprafață de 553 mp, însă instanța a acordat Academiei și această suprafață.

De asemenea, s-a mai arătat că nu s-a făcut vorbire despre suprafața de 2166 mp, care este în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, respectiv Parcul B., apreciindu-se astfel că hotărârea instanței de fond cuprinde argumente contradictorii și nu are consecvență juridică și unitate de raționament logico-juridic.

Tot astfel, s-a arătat că instanța nu a analizat notificările formulate de persoane fizice și juridice, care susțin că donatorii E. B. și Așezământul B. le-ar fi autori.

Apelanta-reclamantă, prin motivele expuse în apelul său, menționează referitor la respingerea acțiunii în raport de pârâții persoane fizice, că sentința este nelegală, apreciind că în comparație cu titlul pârâtelor, titlul său reprezentat de Convențiunea nr._/1945 și actul de donație nr._/1946 este preferabil, provenind de la adevăratul proprietar.

A precizat apelanta-reclamantă A. R. că a fost deposedată de toate bunurile sale prin Decretul nr. 198/13.08.1948, art. 69 alin. 2, bunurile sale mobile și imobile trecând în proprietatea ministerelor de resort.

M. București, așa cum rezultă din adresa emisă de C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar la data de 25.11.2009 a dobândit în administrare imobilul prin Deciziunea nr. 181/17.02.1955 a Sfatului Popular Raional și Ordinul Ministerului Culturii nr. 70/1955.

În urma Deciziei nr. 1581/14.11.1959 a RPR a Sfatului Popular al Raionului Stalin partea din față a fost transferată Gospodăriei de Partid a CC al PMR.

De asemenea, conform Deciziei nr. 627/13.11/19Z4 corpul D al imobilului s-a transmis în Administrarea Consiliului Popular al Municipiului București pentru ICRAL Herăstrău.

La rândul său, după apariția Legii nr. 112/_, ICRAL Herăstrău a înstrăinat un număr de 16 apartamente către chiriașii săi, deveniți în prezent proprietari potrivit legii respective.

Or, titlul statului nefiind unul valabil, acesta nu putea nici să transmită dreptul său de proprietate în patrimoniul pârâților persoane fizice în temeiul Legii nr. 112/1995.

Apelanta-reclamantă a apreciat că, într-adevăr se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la respingerea acțiunii sale referitor la Corpurile de clădire A/C2 și C/C4, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar L. A., apelanta-reclamantă a arătat că sentința este nelegală cel puțin în ceea ce privește corpul C/C4 ce aparține Muzeului Municipiului București și se află în administrarea Uniunii Artiștilor Plastici.

Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 8043/11.10.2006 a statuat că acest corp de clădire este în domeniul privat al statului și este ocupat de chiriași, ca și corpul 7 stradal aflat în administrarea Uniunii Artiștilor Plastici.

Este neîndoielnic și constatat cu putere de lucru judecat faptul că acest corp de clădire – C/C4, ce aparține Muzeului Municipiului București (potrivit expertizei efectuate de către d-na expert L. A.) este în domeniul privat al statului.

Cu privire la corpul de clădire A/C2, aparținând Bibliotecii Naționale a României, apelanta-reclamantă a precizat că B. Națională a României nu deține imobilul în temeiul unui ordin de repartiție ceea ce înseamnă că este titulara unui drept de folosință și nu a unui drept de administrare.

Dispozițiile art. 11 al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011, sentința întemeindu-se astfel, pe prevederi abrogate cu un an înainte de data pronunțării.

În speță, au formulat cerere de aderare la apelul declarat de către reclamanta A. R., atât numitul S. I., cerere atașată la filele 12-14, cât și B. D., cererea acesteia fiind atașată la filele 85-90.

În motivarea cererilor formulate, fiecare dintre acești pârâți, invocă excepția inadmisibilității cererii în revendicare, solicitând respingerea acțiunii, ca fiind inadmisibilă.

În motivarea excepției invocate, s-a precizat că în conformitate cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instituțiile publice nu au calitatea de persoane îndreptățite, această regulă fiind instituită cu caracter general. S-a menționat că în art. 4 alin. 2 din Legea nr. 752/2001 nu se menționează expres ca persoana interesată să își întemeieze acțiunea în revendicare pe dispozițiile dreptului comun sau că sunt excluse a priori, prevederile Legii nr. 10/2001, ci, dimpotrivă, legiuitorul arată că bunurile preluate în mod abuziv se restituie în condițiile legii, deci cu referire expresă la legea specială care reglementează asemenea situații, respectiv Legea nr. 10/2001.

S-a mai arătat că modificările aduse prin Legea nr. 564/2004, și transpuse în art. 4 alin. 17 din Legea nr. 752/2001 nu reprezintă altceva decât o completare a dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 752/2001, legiuitorul înțelegând să clarifice eventualele neclarități cu privire la calea legală de urmat pentru restituirea bunurilor, fără a institui cu caracter de noutate, respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

S-a solicitat a se avea în vedere Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în înțelesul legii în interpretarea dispozițiilor art. 480-481 cod civil și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținându-se că, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de către stat în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 s-a adoptat o lege specială, Legea nr. 10/2001, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

S-a mai arătat că, referitor la imobilele preluate fără titlu valabil, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, aceste imobile pot fi revendicare de către foștii proprietari sau de către succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.

În cauză, reclamanta A. R. a formulat întâmpinare la apelurile declarate de către Ministerul Finanțelor Publice și S. I., solicitând respingerea acestora. A arătat că acțiunea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil este perfect admisibilă conform principiilor de interpretare ale Curții Europene și deciziei nr. 33/2008, susținerea inadmisibilității având ca efect încălcarea dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește apelul Ministerului Finanțelor Publice, referitor la restituirea terenului revendicat, a solicitat respingerea acestuia, arătând că în ceea ce privește corpul C/C4, acesta aparține Muzeului Municipiului București și se află în administrarea Uniunii Artiștilor Plastici, și că reprezintă interesele Statului Român numai pentru corpul A/C2 ce aparține Bibliotecii Naționale a României.

Pentru corpul C4, a susținut că acesta nu se află în domeniul public al statului.

De asemenea, în cauză au formulat întâmpinare la apelurile declarate de către apelantele M. București prin Primarul G., Ministerul Finanțelor Publice și A. R. pârâții G. V. A. și T. S. S. ce a fost depusă la dosar, fiind atașată la filele 163-167, solicitând respingerea acestora. Pârâtele au arătat că imobilul deținut de către intimate a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 și că reclamantei nu i-a fost recunoscut în mod definitiv un drept de a i se restitui imobilul în litigiu de către instanțele judecătorești sau de către autoritățile administrative, astfel că nu deține un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. I, ci numai un drept cu caracter economic, astfel că nu pot fi reținute prevederile art. 1 din Protocolul nr. I la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a mai arătat că în ceea ce privește Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceasta a statuat că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate, iar jurisprudența actuală a Curții Europene a Drepturilor Omului conferă protecție persoanelor care au achiziționat bunuri imobile de la stat, încrezându-se cu bună-credință în calitatea acestuia de proprietar al bunurilor tranzacționate.

Au formulat în cauză întâmpinare și intimații B. P., B. G. N., O. A., V. G., R. A., R.-I. M.-G., C. M., C. P., C. G.-C. și C. L.-C., atașată la filele 172-174 din dosarul Curții de apel, respingerea apelului formulat de către reclamantă ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că dreptul de proprietate al intimaților este preferabil, deoarece aceștia sunt titularii unui drept de proprietate dobândit cu act autentic cu titlu oneros, înscris în Cartea funciară, în timp ce dreptul de proprietate al apelantei nu a fost înscris în cartea funciară, precizând că pârâții au fost titularii dreptului de proprietate între 13 și 16 ani, fiind de bună-credință și împărtășind o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a înstrăinătorului.

S-a mai arătat că reclamanta nu a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare în interiorul termenului special de prescripție de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În același dosar, în fața Curții de Apel, au mai formulat întâmpinare numiții F. A., M. A., O. I. și O. L., atașată la filele 178-179, prin care au solicitat respingerea apelului formulat de către reclamantă, ca neîntemeiat, având în vedere valabilitatea titlurilor pârâților consolidată prin expirarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, astfel că pârâții se pot prevala de un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. I.

De asemenea, pârâții au arătat că se prevalează și de hotărârea R. contra României din anul 2006 și au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

A depus întâmpinare și pârâta La V. (născută F.) Ș. T. solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului reclamantei, arătând că dreptul său de proprietate este înscris în cartea funciară, că nu s-a anulat contractul său de vânzare-cumpărare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, că a fost titulara dreptului de proprietate timp de 16 ani, că a dobândit bunul de la un proprietar aparent, fiind de bună-credință și împărtășind o eroare comună și invincibilă și invocând siguranța raporturilor juridice și existența în patrimoniul pârâților a unui bun actual.

Urmare a decesului intimatului R. G., în ședința publică de la 17.10.2013 instanța de apel a constatat că în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar, moștenitorii acestuia sunt R. A., care este deja intimată-pârâtă în prezenta cauză și R. I. M. G., cu privire la care s-a dispus introducerea în cauză, acesta preluând calitatea procesuală a autorului său.

În ședința publică de la 28.11.2013 numiții V. I. și V. T., în calitate de moștenitori ai numitei V. E., considerată de petenți ca fiind moștenitoarea autoarei lor, B. E., au formulat o cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât M. București prin Primarul G..

În motivarea acestei cereri, s-a arătat că petenții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, încă nesoluționată, dosarul aflat pe rolul Tribunalului București înregistrat cu nr. 4516/2005 (numărul nou_/3/2005), nefiind finalizat, și în care A. R. a formulat o cerere de intervenție.

Curtea de Apel București, conform încheierii pronunțate la data de 28.11.2013 (atașată în volumul II din dosarul Curții de Apel la filele 276, 277) a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interesul apelantului-pârât M. București prin Primarul G., formulată în baza art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă.

În ședința publică din data de 30.01.2014, Curtea de Apel București a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, părțile nesolicitând înscrisuri noi.

Prindecizia civilă nr. 64 A din 20.02.2014, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilăa admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. R., apelantul-pârât M. București prin Primarul G. și de apelantul pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1790/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, precum și cu privire la cererile de aderare la apelul declarat de apelanta-reclamantă, formulate de intimații-pârâți B. D. și S. I., în contradictoriu cu intimații-pârâți B. G. N., B. P., C. G. C., C. L. C., C. M., C. P., O. A., V. G., R. A., R.-I. M. G. (moștenitor al defunctului R. G.), G. V. A., T. S. S., F. A., M. A., O. I., O. L., C. E. E., C. V., C. D. I., C. M., B. Națională a României, C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, intimații-intervenienți B. Națională a României, C. A., La V. (F.) Ș. T. și intervenienții în interesul apelantului-pârât M. București prin Primarul G. V. I. și V. T., a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre evocarea fondului, totodată, acordând termen cu citarea părților la 03.04.2014.

Pentru a se pronunța astfel, analizând apelurile declarate, prin prisma criticilor invocate, cât și cererile de aderare la apel, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că în dosarul tribunalului, în primul ciclu procesual, la data de 11.06.2003, B. Națională a României a formulat o cerere, pe care a intitulat-o „cerere de intervenție principală”.

Prin această cerere s-a solicitat atât respingerea acțiunii în revendicare introdusă de către reclamanta A. R. împotriva Primăriei Municipiului București, cât și admiterea propriei cereri formulată de către B. Națională a României, în sensul lăsării în deplină și liniștită posesie a imobilului în cauză situat în București, .. 5 – 7, ca fiind bun public aflat în administrarea Bibliotecii Naționale a României și urmând regimul juridic reglementat prin Legea nr. 213/1998.

În motivarea acestei cereri s-a mai arătat că petenta deține imobilul revendicat în baza Decretului nr. 467/1955 (anexa nr. 1), Ordinul Ministrului Culturii nr. 1249/1955 (anexa 2), procesul-verbal nr._/1963 (anexa 3) și Ordinul nr. 994/1975 (anexa 4). S-a menționat că anterior introducerii acțiunii în revendicare, respectiv la 16.01.2003 a intrat în vigoare HG nr. 45/2003, iar în anexa nr. 7 se află specificat „Sediul Colecții Speciale”, cu nr. MF_, ca fiind bun public din domeniul public al statului, aflat în administrarea Bibliotecii Naționale a României și, ca atare, beneficiind de regimul juridic instituit prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, respectiv inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

Cu privire la această cerere, prin decizia civilă nr. 8043/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit, în urma admiterii recursului declarat de Primăria Municipiului București, că susținerile Bibliotecii Naționale sunt dovedite, probate și că așa cum reiese din HG nr. 45/2003 și HCM nr. 906/1956 și din expertiza tehnică efectuată corpul D al imobilului are caracter de proprietate publică. În aceeași decizie s-a mai reținut că în ceea ce privește corpul D al imobilului revendicat care aparține domeniului public de interes general, statul este reprezentat de M. Finanțelor.

A reieșit, așadar, faptul că cererea depusă de către B. Națională era întemeiată pe fondul său, așa cum rezultă din considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, din simpla lecturare a acestei cereri formulate de pârâta B. Națională a României, reiese că aceasta a emis pretenții proprii legat de imobilul în litigiu, situat în București, .. 5 – 7, solicitându-se lăsarea acestuia în deplină și liniștită posesie, ca fiind un bun public aflat în administrarea Bibliotecii Naționale a României.

Conform art. 119 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului el poate să facă cerere reconvențională. Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în judecată se depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviința pârâtului spre acest sfârșit.

În speță, reclamanta a formulat precizare de acțiune în sensul chemării în judecată și a pârâtei B. Națională a României și la același termen, aceasta din urmă a formulat cererea atașată la filele 134, 135 din dosarul Tribunalului București, în care a emis proprii pretenții, cerere depusă așadar, în termen.

Tribunalul, neluând în considerare cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că B. Națională a dovedit fondul susținerilor sale și anume, faptul că imobilul deținut de aceasta face parte din domeniul public de interes general, a respins în mod greșit cererea formulată de această parte, fără a pune în discuție calificarea corectă a acestei cereri și fără a o analiza pe fond.

Față de aceste considerente, a reținut Curtea, reiese că susținerile formulate de către apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice cu privire la primul motiv de apel sunt întemeiate, motiv pentru care a admis apelul sub aspectul menționat, având în vedere faptul că modul de soluționare al cererii formulate de către B. Națională îl afectează și pe apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.

Și critica din cel de-al doilea motiv de apel formulată de același apelant, Ministerul Finanțelor Publice a fost apreciată întemeiată de către Curte. Deși instanța de fond a respins acțiunea în revendicare privind cele două corpuri de clădire și terenul aferent acestora, fiind aflate în domeniul public al statului, cu toate acestea, în mod greșit a obligată Primăria Municipiului București să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în totalitate acestuia, fără să aibă în vedere că o parte din acest teren este aferent corpurilor de clădire ce nu pot fi restituite.

Cu privire la acest teren, Tribunalul București trebuia să dispună calcularea de către expert în concret a suprafeței de teren aferentă corpurilor respective și să dispună, ca atare.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul M. București prin Primarul G., Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei.

Astfel, acțiunea în revendicare de față a fost formulată de către reclamantă la data de 15.04.2003, înainte ca art. 4 alin. 2 din Legea nr. 752/2001 să fie modificat. Prin această dispoziție legală se stabilea că se restituie în condițiile acestei legi, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.

Este adevărat că, ulterior, prin Legea nr. 564/2004 care a completat art. 4 din Legea nr. 752/2001, s-a stabilit că restituirea altor categorii de imobile ce au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001 și că termenul prevăzut la art. 21 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, la data intrării în vigoare a acesteia abrogându-se orice dispoziții contrare.

Așa cum s-a arătat, însă, anterior, la data formulării acțiunii în revendicare, în aprilie 2003, nu erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 564/2004, astfel că reclamantei nu i se poate imputa faptul că nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 564/2004, acțiunea în revendicare fiind bazată pe dreptul comun și pe dispozițiile Legii nr. 752/2001, neimpunându-se obligativitatea parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Așadar, de-abia după . Legii nr. 564/09.12.2004 se putea vorbi de instituirea obligației Academiei Române de a urma procedura instituită prin lege, deci, nu pentru o acțiune formulată anterior, în aprilie 2003 și întemeiată pe Legea nr. 752/2001 în forma în vigoare la acea dată și pe dispozițiile art. 480 din Codul civil.

Curtea a menționat că trebuie reținut și aspectul că art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma valabilă la data introducerii acțiunii, stabilea că prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând însă alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea acesteia.

Așadar, reclamanta avea posibilitatea să aleagă calea Legii nr. 10/2001 sau putea să continue acțiunea aflată deja pe rol.

Faptul că acțiunea reclamantei este admisibilă a fost, de altfel, stabilit deja în cadrul prezentului dosar în primul ciclu procesual și anume, prin decizia nr. 593/2003 pronunțată de Curtea de Apel București. În considerentele acestei decizii s-a statuat că în mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revendicare imobiliară formulată de reclamantă deoarece această acțiune reprezintă calea comună de dobândire a bunului de la un deținător de fapt, motiv pentru care s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentința apelată, ulterior judecându-se fondul cauzei.

În ceea ce privește critica formulată de apelantul M. București, referitoare la nestabilirea terenului aferent corpurilor de proprietate aflate în domeniul public al statului, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată deoarece tribunalul, deși a respins restituirea acestor corpuri de clădire și a terenului aferent, a obligat totuși M. București să restituie întreg terenul, deci, inclusiv cel aferent acestor clădiri și, de altfel, tribunalul nici nu a dispus ca obiectiv al expertizei stabilirea suprafeței terenului aferent acestor corpuri.

Față de considerentele expuse, Curtea a considerat că în cauză este necesar a se admite apelurile și, potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre evocarea fondului.

Evocând fondul, Curtea va lămuri aspectul privind cererea formulată de pârâta B. Națională, cerere cu privire la care nu s-a pus în discuție calificarea corectă a acesteia din punct de vedere procedural și nu a fost soluționată pe fond.

De asemenea, Curtea va lămuri și situația juridică a imobilului în cauză, punând în discuție necesitatea efectuării unui raport de expertiză topografic având ca obiectiv nou, calcularea, stabilirea terenurilor aferente, imobilelor care au fost înstrăinate, făcut parte din corpurile de clădire situate pe terenul în litigiu.

Față de soluția anulării sentinței apelate în funcție de considerentele reținute, Curtea a constatat că în cauză nu se mai impune analiza criticilor referitoare la fondul litigiului formulate în cadrul apelurilor declarate de M. București și de reclamantă, urmând ca acestea să fie avute în vedere cu ocazia judecării fondului litigiului.

Cu privire la cererile de aderare la apel formulate de intimații-pârâți B. D. și S. I., Curtea a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Criticile formulate de aceste părți sunt numai pe aspectul inadmisibilității acțiunii introductive, or, cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit în analiza apelului declarat de M. București admisibilitatea acțiunii în revendicare formulată de A. R..

În ceea ce privește apelul declarat de către reclamantă, având în vedere că aceasta a formulat prin motivele de apel critici pe fondul cauzei, referitoare la capetele de cerere prin care i s-a respins cu privire la anumite corpuri de imobil acțiunea în revendicare și ținând cont de faptul că raportat la apelurile analizate, s-a reținut că se impune anularea sentinței apelate și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond, Curtea a constatat că aceste critici nu mai necesită a fi analizate, urmând a fi avute în vedere odată cu evocarea fondului.

Față de toate considerentele mai sus arătate, conform art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. R., apelantul-pârât M. București prin Primarul G. și apelantul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre evocarea fondului, acordând termen, cu citarea părților la data de 03.04.2014.

Evocând fondul dreptului, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că se impune admiterea în parte a acțiunii principale, admiterea cererii reconvenționale și respingerea ca rămase fără obiect a cererilor de chemare în garanție, în sensul și pentru considerentele următoare:

Cât privește limitele evocării fondului:

Obiectul judecății acțiunii principale precizate și completate, este lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamanta A. R., a imobilului situat în București, .. 5-7, cunoscut sub denumirea de Așezământul B., imobil compus din teren în suprafața de 5.959 mp, plus corpurile de construcție aferente. Cererea a fost formulată în contradictoriu atât cu autoritățile publice și instituțiile deținătoare ale imobilului, cât și cu persoanele fizice foști chiriași cumpărători ai unor apartamente situate într-un corp de construcție din imobilul revendicat. Aceștia din urmă au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru despăgubirea cu prețul de piața al apartamentelor cumpărate, în cazul admiterii revendicării reclamantei.

Obiectul judecății cererii reconvenționale formulate de către pârâta B. Națională a României, astfel cum a fost calificată prin încheierea de ședință din 15.05.2014 a acestei instanțe, este lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie de către reclamantă, a unui corp de clădire al imobilului, ca fiind bun public. Această clarificare se impunea prin prisma faptului că la același termen de judecată în fond după casare (12.06.2003), B. Națională a României a fost chemată în judecată ca pârâtă în acțiunea principală completată, aceasta depunând simultan, la rândul său, cerere de intervenție în interes propriu, în sensul revendicării menționate. Fiind deja dobândită calitatea de pârâtă, cererea de intervenție conținând pretenții proprii îndreptate împotriva reclamantei, în legătură cu petitul acțiunii principale, nu poate avea alt caracter decât cel dat de art. 119 alin. 1 Cod pr. civilă, de cerere reconvențională.

În sinteză, prin sentința pronunțată de prima instanță în fond după casare, în al doilea ciclu procesual (sentința nr. 1790/04.10.2012 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă), acțiunea principală în revendicare a fost admisă în parte: în totalitate cu privire la suprafața de teren de 5.959 mp, fiind respinsă în partea referitoare la construcțiile și terenul aferent ocupate de instituțiile publice (B. Națională a României, Muzeul Municipiului București în administrarea UAP) și de chiriașii cumpărători; s-au respins ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanție ale acestora din urmă. S-a respins ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală în revendicare, formulată de intervenienta B. Națională a României (calificată ulterior de Curte ca cerere reconvențională, astfel cum s-a menționat).

Sentința de fond a fost anulată în prezentul ciclu procesual, prin decizia civilă intermediară nr. 64 A din 20.02.2014 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă) cu admiterea celor trei apeluri și a cererilor de aderare la apel, cauza fiind reținută pentru evocarea fondului, constatându-se că se impune completarea probatoriilor.

Au fost administrate suplimentar probe cu acte și un nou raport de expertiză topografică, având ca obiectiv stabilirea terenurilor aferente imobilelor care au fost înstrăinate din ansamblul corpurilor de clădire aflate în litigiu, din perspectiva art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 (în legătură cu imobile înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995) și a Normelor Metodologice de aplicare a legii, cu stabilirea terenului necesar bunei exploatări a acestor imobile, așa cum rezultă din actul normativ indicat.

Noul raport de expertiză a fost efectuat în apel și suplimentat de către același expert al instanței de fond, D. M. D., lucrarea fiind depusă la filele 608-614, 694-697 și 725-729 dosar apel (volumul III).

Din coroborarea concluziilor acestei lucrări de expertiză topografică cu cele ale expertizei în specialitatea construcții efectuată în prima instanță de către expert L. A. (filele 293-310 dosar fond volumul III), Curtea reține:

Terenul de 5.959 mp situat în București, .. 5-7, sector 1, astfel cum a fost revendicat prin acțiunea principală, se compune din:

- suprafața de 4.144 mp donată de către „Așezământul B.” conform Convenției autentificate de Tribunalul I. Secția Notariat sub nr._/04.08.1945;

- suprafața de 1.815 mp donată de către E. I. I. C. B. conform actul de donație nr._/08.06.1946 și actului de renunțare la uzufruct nr._/1925 autentificate de Tribunalul I. Secția Notariat.

Întrucât în actele de donație nu este specificată întinderea acestei ultime suprafețe, Curtea va reține din aceasta doar 1.262 mp, atât cât este menționat în extrasul de carte funciară nr.1666/02.04.1940.

Conform măsurătorilor raportului de expertiză topografică (cu plan de situație la fila 614 volum III dosar apel și detaliu la fila 483 volum III dosar fond), diferența de 553 mp reprezintă accesul din . „Așezământul B.”.

Prin urmare, suprafața de teren asupra căreia reclamanta deține titluri pentru comparație, totalizează 5.406 mp (4.144 mp + 1.262 mp).

Comparând titlul reclamantei cu cele ale pârâților, Curtea constată că, potrivit situației juridice prezente, din acest teren, nu pot fi restituite următoarele suprafețe:

- 2.166 mp reprezentând domeniul public Parcul B.;

- 1.449 mp reprezentând suprafața totală a construcției constând în corpul „A” (sau C2, conform expertizei construcții) (S+P+2+M) aflat în posesia Bibliotecii Naționale a României, cu suprafața construită la sol de 1.221 mp și trotuar de protecție de 228 mp;

- 596 mp reprezentând suprafața totală a construcțiilor din corpurile de locuințe „E”/C3, „D”/C2 și „B”/C1 (P+2) (fostele corpuri de clădire X+Y+V), compusă din suprafața de teren de 300 mp ce a fost înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995, la care se adaugă suprafața de teren de 296 mp necesară pentru o bună exploatare a apartamentelor vândute (conform concluziilor expertizei topografice de la fila 612 volum III dosar apel);

- 466 mp reprezentând suprafața totală a construcției constând în corpul „Z” (sau C/C4, conform expertizei construcții) (S+P+2) aflat în posesia Muzeului Municipiului București (administrarea Uniunii Artiștilor Plastici – UAP).

Totalizând aceste suprafețe și efectuând scăderea din terenul de 5.406 mp aflat în comparație, rezultă că rămân de restituit 729 mp (curte imobil).

Cât privește construcțiile identificate prin expertizare, Curtea constată că, potrivit situației juridice prezente, nu pot fi restituite:

- corpul „A”/C2 (S+P+2+M) aflat în posesia Bibliotecii Naționale a României;

- corpul „Z” (sau C/C4, conform expertizei construcții) (S+P+2) aflat în posesia Muzeului Municipiului București (administrarea Uniunii Artiștilor Plastici – UAP);

- apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 din corpurile „E”/C3, „D”/C2 și „B”/C1, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții.

Observând construcțiile edificate pe teren, rezultă că rămân de restituit corpurile „E”/C3, „D”/C2 și „B”/C1 cu excluderea apartamentelor menționate ca fiind înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În comparația titlurilor părților, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Temeiurile de drept invocate în acțiunea principală, vizează atât legea specială de reparație nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române (art. 4 alin. 2), cât și dreptul comun în materia revendicării (art. 480 și urm. Cod civil anterior).

Prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, s-a creat reclamantei vocația la redobândirea bunurilor: „Se restituie, în condițiile legii, în patrimoniul Academiei Române, bunurile mobile și imobile de care aceasta a fost deposedată în mod abuziv, cu sau fără titlu.”

Nu poate fi imputat reclamantei faptul că anterior formulării prezentei revendicări la 15.04.2003, nu a formulat notificarea în acord cu Legea nr. 10/2001, deoarece trimiterea la această lege specială conținută actualmente în art. 4 alin. 17 din Legea nr. 752/2001 (”restituirea altor categorii de imobile care au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001”) a fost adăugată prin Legea nr. 564/09.12.2004, deci ulterior cererii de chemare în judecată.

Ca atare, revendicarea poate fi soluționată fără impedimente de ordin procedural derivând din legea specială, iar argumentele privind excepția inadmisibilității cererii în revendicare (invocate în apelul pârâtului M. București și în cererile de aderare la apelul declarat de către reclamanta) apar ca neîntemeiate, astfel cum s-a reținut atât în decizia nr. 593/2003 pronunțată de Curtea de Apel București pronunțată în cadrul prezentului dosar în primul ciclu procesual, cât și în decizia civilă intermediară nr. 64 A din 20.02.2014 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.

Pornind de la premisa preluării abuzive conținute în legea specială de reparație (în speță, Legea nr. 752/2001 privind însăși organizarea și funcționarea reclamantei), precum și de la principiul restituirii în natură (conținut în legea de trimitere nr. 10/2001), instanța trebuie să verifice existența excepțiilor care împiedică efectuarea reparației prin restituirea în natură:

1. În ceea ce privește revendicarea terenului și a construcțiilor aflate în domeniul public al Statului, respectiv cele corespunzătoare în speță Parcului B., Bibliotecii Naționale a României și Muzeului Municipiului București, se observă că acestea sunt guvernate nu numai de dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică (cu dispoziții parțial abrogate), ci prioritar de art. 136 din Constituție, care în alin. 2 prevede că: „Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale”, iar în alin. 4: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”, ceea ce înseamnă că bunurile care fac obiectul proprietății publice sunt scoase din circuitul civil general, nefiind posibil a fi restituite în natură.

Pentru identificarea imobilelor mai sus enunțate între bunurile aparținând proprietății publice, Curtea a constatat includerea categoriilor lor în definițiile și enumerările la care fac trimitere art. 136 alin. 3 din Constituție, art. 5 din Legea nr. 18/1991, ca și art. 3 și pct. III.2, pct. III.5 din anexa Legii nr. 213/1998, din care rezultă că bibliotecile și muzeele, ca instituții publice de interes local, dar și parcurile publice fac parte din domeniul public local al municipiilor.

Nu se poate reține susținerea pe fondul dreptului, din apelul pârâtului M. București, că decizia nr. 8043/11.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat asupra includerii în domeniul privat al statului a corpului de clădire ce aparține Muzeului Municipiului București, deoarece considerentele la care se face referire, relatează conținutul expertizei construcții, în expunerea probatoriului deja administrat, și nu reprezintă o concluzie a instanței de casare care, dimpotrivă, a considerat că se impune o stabilire completă a situației de fapt.

Cu titlu particular și în raport de existența cererii reconvenționale a pârâtei B. Națională a României, conținând pretenții proprii legate de imobilul în litigiu, situat în București, .. 5 – 7, se impune precizarea că imobilul corespunzător acesteia, este bun public din domeniul public de interes general, al statului, astfel cum s-a reținut în decizia de casare nr. 8043/11.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în această cauză, prin raportare la conținutul anexei 7 la HG nr. 45/2003 și HCM nr. 906/1956.

Considerentele expuse conduc astfel la respingerea ca nefondată a revendicării din acțiunea principală în contradictoriu cu B. Națională a României și cu M. Economiei și Finanțelor (ca reprezentant al Statului, în baza art. 12 din Legea nr. 215/1998), respectiv la admiterea cererea reconvenționale în revendicare.

2. În ceea ce privește revendicarea de către reclamantă a terenului și a construcțiilor aflate în proprietatea foștilor chiriași cumpărători ai apartamentelor din corpurile „E”/C3, „D”/C2 și „B”/C1, se observă că atât reclamanta, cât și pârâții foști chiriași cumpărători, se prevalează de titluri de proprietate valabile (actele de donație menționate, respectiv contractele de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995), considerent pentru care Curtea a procedat la analiza comparativă a situației juridice a părților litigante, care comportă anumite particularități față de regulile clasice stabilite de doctrina juridică pentru compararea titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare.

Este adevărat că în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, în ipoteza în care titlurile de proprietate ale părților provin de la autori diferiți, soluția propusă este aceea de a se proceda la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, dându-se câștig de cauză părții care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. Însă, ipoteza dedusă judecății este una particulară, caracterizată prin aplicarea unor reguli distincte, decurgând din caracterul de bun preluat abuziv al imobilului și de incidența unei reglementări speciale de reparație, a unui recurs în interesul legii și a unei bogate jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului transpuse într-o practică judiciară în plan intern ce tinde spre dezideratul uniformizării sale.

În analiza sa, Curtea ia în considerare de criteriile de preferință instituite prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care susține că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună-credință.

Ca premisă, Curtea a apreciat că situația juridică de incertitudine în care se află ambele părți litigante, este consecința regimului statal totalitar, unicul responsabil de reprimarea drepturilor legitime ale persoanelor printr-un abuz fără precedent, cauzator de prejudicii materiale și morale de imensă gravitate, factor de natură să conducă în prezent la situația inechitabilă în care există două părți ce se pot prevala cu bună-credință de titluri de proprietate valabile, instanțele fiind obligate să decidă preferința unui drept în detrimentul celuilalt.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale statuează că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții ori a amenzilor".

Noțiunea de bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 menționat anterior poate cuprinde atât un bun actual, cât și o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din raporturi cu caracter economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), inclusiv un drept de creanță, în bază căruia o persoană poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al dreptului de proprietate (Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe). Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Jantner împotriva Slovaciei), în schimb, în ipoteza în care un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de despăgubire (Kopecky împotriva Slovaciei).

Pe de o parte, în domeniul în discuție al speței, un bun actual în patrimoniul unei persoane există dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului (M. A. și alții împotriva României).

Curtea a constatat că reclamantei sau autorilor săi nu le-a fost recunoscut în mod definitiv un drept de a i se restitui imobilul în litigiu de către instanțele judecătorești sau de către autoritățile administrative, motiv pentru care se apreciază că aceasta nu se poate prevala de existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci numai de un eventual drept cu caracter economic proteguit de acest articol, în ipoteza respectării procedurii instituite de legea specială.

Constatarea judiciară a preluării abuzive a imobilului nu atrage după sine în mod automat un drept la restituirea în natură a bunului, conferind numai un eventual drept al reclamantei la despăgubire, în măsura întrunirii condițiilor cerute de lege pentru a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv preluarea prin abuz a bunului, proba calității de persoană îndreptățită și formularea notificării în temeiul legii speciale de reparație.

Pe de altă parte, valabilitatea titlurilor pârâților foști chiriași cumpărători, a fost consolidată prin expirarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care Curtea consideră că aceștia se prevalează de un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

De asemenea, trebuie precizat că în cadrul acțiunii în revendicare imobiliare de față, buna sau reaua-credință a pârâților nu are relevanță, căci o atare condiție se apreciază și se verifică numai în cadrul acțiunii în declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, acțiune nepromovată de către reclamantă.

Față de această situație, Curtea apreciază că se impune pronunțarea unei soluții bazate pe siguranța raporturilor juridice, pe existența în patrimoniul pârâților persoane fizice a unui bun actual, urmărind ca atare să nu creeze noi greutăți prin atenuarea unor neajunsuri deja produse, cu consecințe ireparabile, ținând cont totodată de dispozițiile Legii nr. 10/2001 care nu mai acordă posibilitatea restituirii în natură a imobilului vândut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Totodată, se impune precizarea că terenul corespunzător acestor construcții, va include atât suprafața situată sub acestea, cât și suprafața de teren necesară pentru o bună exploatare a apartamentelor vândute, astfel cum a fost identificată prin suplimentarea în această fază procesuală, a probatoriului cu expertiză topografică.

Ca atare, se constată că se impune respingerea ca nefondată, a revendicării în contradictoriu cu pârâții persoane fizice și C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar.

Nefiind astfel stabilită o obligație în sarcina pârâților persoane fizice, cererile de chemare în garanție formulate de către aceștia, vor fi respinse ca rămase fără obiect.

Având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. G. R. prin încheierea instanței de fond de la termenul din 07.03.2011, neatacată prin apel și intrată în puterea de lucru judecat, Curtea va respinge acțiunea în revendicare, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În sfârșit, în ceea ce privește spațiile aflate în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, se reține în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civil, că Statul nu are un titlu valabil asupra imobilului, deoarece prevederile Decretului nr. 198/1948, actul normativ în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispozițiilor Constituției din acea perioadă. Astfel, fiind mai bine caracterizat titlul reclamantei, apare ca întemeiată revendicarea în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București asupra terenului în suprafață de 729 mp (curte imobil) și corpurile de construcție „E”/C3, „D”/C2 și „B”/C1 cu excluderea apartamentelor menționate ca fiind înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. civilă, reclamanta va fi obligată, ca parte căzută în pretenții, la plata către fiecare dintre pârâții C. M. O. A., B. P., V. G., R. A. și C. G. C., a cheltuielilor de judecată în sumă de câte 800 lei, reprezentând onorarii avocațiale, dovedite conform înscrisurilor aflate la filele 228 – 233 dosar apel volum I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Evocând fondul:

Admite în parte acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta A. R., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SPARL G., Ș. și Asociații, din București, .. 33, sector 2, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul G., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, pârâtul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B., în București, . Gerota, nr. 13, sector 2, cu pârâții B. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA „A., B.”, din Bacău, .. 82-84, Tronson A, ., S. I., cu domiciliul ales la C.. Av. R. E. S., cu sediul în București, ., ., B. G. N., B. P., C. G. C., C. L. C., C. M., C. P., O. A., V. G., R. A., R.-I. M. G. (moștenitor al defunctului R. G.), toți cu domiciliul ales la C.. Av. C. L. E., cu sediul în București, ., ., sector 6, G. V. A. și T. S. S., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. G. A., cu sediul în București, ., sector 1, F. A., domiciliată în București, .. 5-7, corp B, parter, ., M. A., domiciliat în București, .. 5-7, corp B, mansardă, ., O. I. și O. L., ambii cu domiciliul ales în București, .. 5-7, corp B, ., sector 1, C. E. E. și C. V., domiciliați în București, .. 5-7, Corp B, parter, ., C. D. I. și C. M., domiciliați în București, .. 5-7, Corp D, ., sector 1, C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, cu sediul în București, .. 16, sector 3, B. Națională a României, cu sediul în București, ., sector 3, cu intervenienții C. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. M. L. P., din București, ., ., sector 2, La V. (F.) Ș. T., cu domiciliul ales la mandatar F. M., domiciliată în București, ., ., ., și intervenienții în interesul apelantului-pârât M. București prin Primarul G., V. I. și V. T., ambii cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la C.I. Av. P.-S. P., cu sediul în București, .. 173, ., ., sector 3.

Obligă pe pârâta Primăria Municipiului București să restituie reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, .. 5-7, compus din teren în suprafață de 729 mp (curte imobil), astfel cum a fost identificat de către expertul tehnic judiciar D. M. D., cât și corpurile de clădire: „E”/C3, „D”/C2, „B”/C1, cu excepția apartamentelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții, întocmit de către expertul tehnic judiciar L. A..

Respinge, ca nefondată, acțiunea în revendicare în contradictoriu cu B. Națională a României și cu M. Economiei și Finanțelor, în ceea ce privește corpul de clădire „A”/C2, cât și în contradictoriu cu Primăria Municipiului București pentru corpul „C”/C4.

Respinge, ca nefondată, acțiunea în revendicare precizată și completată, în contradictoriu cu pârâții C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, G. V. A., Tătăsescu S. S., C. D. I., C. M., B. D., M. A., F. A., S. I., O. A., B. P., B. G. N., C. L. C., C. G. C., V. G., C. E. E., C. V., C. A., C. P., C. M., R.-I. M. G. (moștenitor al lui R. G.), R. A., O. I., O. L. și F. (căsătorită La V.) Ș. T..

Respinge acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâta M. G. R., pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca rămase fără obiect, cererile de chemare în garanție formulate de către pârâții B. P., B. G. N., O. A., V. G., R. G., R. A., C. E., G. V. A. și T. S. S..

Admite cererea reconvențională formulată de către B. Națională a României.

Obligă pe pârâta-reclamantă A. R. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie corpul „A”/C2.

Obligă pe reclamanta A. R. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de câte 800 lei către fiecare dintre pârâții C. M. O. A., B. P., V. G., R. A. și C. G. C..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

S. G. B. A. C.

GREFIER,

M. D.

Red. BAC

Tehnored. BAC/PS/ 34 ex.

← Expropriere. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Expropriere. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 908/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 934/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Validare poprire. Decizia nr. 885/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI