Legea 10/2001. Decizia nr. 934/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 934/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 934/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.934
Ședința publică de la 21.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții-reclamanți T. M. și DUBROW I. ( moștenitorii defunctului T. E. F.) și T. R., împotriva sentinței civile nr.1574 din 26.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 7.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 14.09.2015 și apoi la data de 21.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamanții T. E. F., D. R. A. și T. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul MUNCIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL restituirea în natură a terenului situat în Bucuresti, ., sector 3, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești în conformitate cu disp. Titlului VII "Regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv " din Legea 247/2005, atât pentru teren cât și pentru construcția demolată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul situat în . compus din teren în suprafață de 252 mp și construcție de 20 mp. a aparținut în indiviziune autorilor T. M. și T. Ș. conform actului de partaj autentificat nr._/6.05.1942.
Ca urmare a deschiderii succesiunii defunctului T. T., bunicul reclamanților, prin sentința civilă nr. 494/5.06.1941 a Tribunalului I. s-a consfințit tranzacția succesorilor săi astfel că întreaga avere succesorală a revenit celor doi fii ai defunctului. La rândul său bunicul reclamanților a dobândit imobilul de la tatăl său C. T. prin actul de donație aut. de Tribunalul I. secția notariat sub nr. 5282/1900.
Imobilul din București . a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 92/1950 preluarea având caracter abuziv.
Reclamanții au formulat notificarea nr.5040/13.11.2001 în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, însă aceasta nu a fost soluționată până în prezent.
Lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu un refuz nejustificat. Deși reclamanții au comunicat toate înscrisurile doveditoare M. București nu a soluționat notificarea termenul de 60 de zile prev. la art. 25 alin.1 din Legea 10/2001 republicată a fost depășit.
În dovedirea acțiunii au fost anexate la dosar notificarea, actul de partaj aut._/1942, sentința civilă nr. 494/1941 a tribunalului I., act de donație datat 16.05.1900,certificat de moștenitor nr.1417/1984 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 1, certificat de moștenitor nr.4/1997 eliberat de B.N.P. D. M., declarație autentificată sub nr.1997/2001, proces verbal privind inventarul averii def. T. T., declarație de impunere, acte de stare civilă, planuri cadastrale.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografică având ca obiectiv identificarea imobilului teren ce face obiectul notificării.
Prin sentința civilă nr.1574/26.11.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin tranzacția autentificată la Tribunalul I. secția notariat sub nr._/1942 autorii reclamanților M. T. și Ș. T. au partajat averea succesorală rămasă de pe urma defunctului T. T., avere compusă din mai multe bunuri imobile.
Între bunurile enumerate se află și un imobil cu adresa în . fără însă a fi indicate elemente de identificare cum sunt suprafața terenului, construcțiile sau compunerea acestuia. Actul de donație datat mai 1900 aflat la fila 45 din dosar se referă la un imobil situat în București ., însă nici în acest act nu se precizează alte date referitoare la întinderea terenului sau vecinătățile acestuia.
Legea 10/2001 în temeiul căreia reclamanții au formulat notificarea reglementează procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 06.03._89.
De esența acestei acțiuni, nu este în primul rând existența bunului în patrimoniul fostului proprietar în perioada anterioară actului de preluare abuzivă, ci faptul juridic al preluării imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul său.
În cauză sunt aplicabile prevederile art.24 din lege conform cărora în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care a fost dispusă măsura preluării abuzive. Prin urmare legiuitorul instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea persoanei care figurează în legea sau decretul de preluare.
Or în cauză, reclamanții nu fac dovada preluării imobilului în patrimoniul statului de la autorii T. M. și T. Ș. a căror succesiune au dovedit-o și prin urmare nu fac nici dovada că a existat o preluare abuzivă din patrimoniul acestor persoane.
Astfel la fila 249 din dosar se află adresa PMB. Direcția patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și privat din care rezultă că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă pe numele altei persoane, numitul T. V.. Reclamanții nu au calitatea de moștenitori ai persoanei care, potrivit dispozițiilor legale arătate, este prezumat ca fiind proprietarul imobilului notificat.
Constatând că reclamanții nu fac dovada existenței bunului în patrimoniul autorilor lor și nici a preluării abuzive de la acești autori, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și cerere de repunere în termenul de recurs T. M. și I. T. DUBROW (în calitate de moștenitori ai recurentului T. E. M.) și T. R..
Prin cererea de repunere în termenul de recurs, T. R. a arătat că din cauze temeinic justificate și neimputabile a fost în imposibilitate obiectivă să depună în termen legal cererea de recurs.
Astfel, la data de 23.12.2014, conform mențiunii datei existente pe comunicarea sentinței, recurentul ar fi trebuit să primească actul de procedură comunicat de instanța de judecată în vederea exercitării dreptului la calea de atac.
În realitate, a primit cu întârziere comunicarea sentinței susmenționate, contrar mențiunilor incorecte de pe plicul poștal, primirea efectivă (de fapt depunerea în cutia poștală) făcându-se în intervalul 12.01 – 17.01.2015.
În acest sens, arată că în data de 11.01.2015 a fost prezent la adresa unde i s-a făcut comunicarea, a verificat conținutul cutiei poștale și a constatat că nu are nicio corespondență, iar în data de 18.01.2015, verificând din nou cutia poștală, a găsit corespondența în cauză, documentul fiind intact, astfel încât nu putea să fi fost remis cu mult timp în urmă, întrucât nu prezenta urme de umezeală, deși condițiile meteo au fost nefavorabile cu ninsoare și umiditate accentuată.
Deși data ștampilei poștale existente pe hotărârea comunicată – data indicată olograf de agentul procedural pe dovada de comunicare a hotărârii apare ca fiind data de 23.12.2014, în fapt comunicarea sentinței civile nr.1574/26.11.2014 nu s-a făcut în nici un caz la această dată, întrucât atât recurentul, cât și membrii familiei sale au fost permanent la domiciliu în perioada sărbătorilor de iarnă și au verificat zilnic eventuala corespondență primită.
În sensul celor invocate, recurentul înțelege să anexeze cererii relațiile primite de la oficiul poștal, prin care i s-a răspuns la reclamația formulată în acest sens.
Recurenții T. M. și DUBROW I. au motivat cererea de repunere în termenul de recurs pe existența unei împrejurări mai presus de voința părții, în sensul că datorită stării de sănătate profund deteriorate, atenția și puterea de concentrare a defunctului T. E. F., precum și capacitatea de acțiune erau suprimate de afecțiunea gravă de care suferea și de medicația pe care o lua în perioada respectivă, nemaiavând reprezentarea efectelor juridice ale actelor juridice/procedurale pe care le-a primit și a fost în imposibilitate să își exercite drepturile procesuale în calitate de reclamant recurent în prezentul dosar, prin exercitarea în termenul legal a căii de atac.
Precizează că afecțiunea gravă de care suferea defunctul și care i-a afectat discernământul și capacitatea de acțiune rezultă din înscrisurile medicale anexate cererii.
În ceea ce privește motivele de recurs, ambii recurenți au invocat nelegalitatea sentinței, deoarece au fost încălcate prevederile art.315 C.proc.civ., care impunea instanței de fond să respecte dezlegările de drept date de către instanța de control judiciar prin sentința de casare.
De asemenea, se mai susține că instanța de fond a stabilit incorect situația de fapt, ignorând în mod nepermis dovezi esențiale pentru justa soluționare a cauzei, precum și lipsa unei motivări riguroase și articulate a dezlegărilor în fapt și în drept ale primei instanțe.
Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, Curtea constată următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr.1574/26.11.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții T. E. F. și T. R., reținând în esență că reclamanții nu fac dovada preluării imobilului în patrimoniul statului de la autorii T. M. și T. Ș. și, prin urmare, nu fac nicio dovadă că a existat o preluare abuzivă din patrimoniul acestor persoane.
Din adresa înaintată de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu rezultă că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950, însă pe numele altei persoane, numitul T. V., reclamanții nefăcând dovada că ar fi moștenitorii acestuia.
Această hotărâre beneficiază de calea de atac a recursului, termenul de exercitare fiind de 15 zile de la comunicare.
Potrivit dovezilor atașate dosarului la fila 76 ,77 și 79, rezultă că lui T. R. i s-a comunicat hotărârea la data de 23.12.2014, actul fiind afișat pe ușa principală a locuinței, întrucât nicio persoană de la punctul 1 nu a fost găsită.
Comunicarea hotărârii către T. E. F. s-a realizat atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitor al defunctei D. R., la data de 23.12.2014, actul fiind afișat pe ușa principală, nicio persoană nefiind găsită.
În ceea ce privește împrejurarea invocată prin cererea de repunere în termenul de recurs formulată de T. R., datorită căreia acesta a fost în imposibilitate obiectivă să depună în termenul legal cererea de recurs, Curtea o apreciază ca nefondată.
În esență, se susține că nu i s-a comunicat hotărârea la data menționată, pe dovada de comunicare aflată la fila 79 din dosarul de fond, respectiv 23.12.2014, ci mult mai târziu, într-un interval cuprins între 12.01. – 17.01.2015, data efectivă când a intrat în posesia hotărârii fiind 18.01.2015.
Din demersurile efectuate de acest recurent la Poșta Română – Oficiul Poștal Bușteni, J. Prahova, rezultă că acesta a adresat o reclamație unității poștale la 06.02.2015 și că, comunicarea de afișare pe ușa imobilului proprietate a fost remisă în data de 23.12.2014 Tribunalului București - Secția a III-a Civilă. Programul de funcționare la Oficiului Poștal Bușteni în data de 23.12.2014 a fost în intervalul orar 08 – 19, iar pentru obținerea unor date suplimentare referitoare la documentele interioare ce se încheie cu ocazia îndeplinirii procedurii de afișare și înștiințare, petentul este îndreptat către Tribunalul București, singura instituție care ar putea solicita aceste documente.
De asemenea, Oficiul Județean de Poștă Prahova a comunicat prin adresa nr.998/21.01.2015 că „C.I.T. nr._ a sosit în Oficiul Bușteni la data de 23.12.2014 și a fost distribuit prin factor poștal în data de 23.12.2014 prin procedura de afișare. Negăsind pe nimeni la adresa indicată, factorul poștal a procedat instrucțional”.
Referitor la dovedirea susținerilor potrivit cărora petentul nu ar fi primit la data menționată în dovada de comunicare a hotărârii, sentința recurată, petentul T. R. a învederat prin apărătorul său că nu are posibilitatea înscrierii în fals, dar solicită aplicarea dispoz.art.184 C.proc.civ. și cercetarea acestui fals de către prezenta instanță.
Potrivit art.100 alin.4 C.proc.civ., procesul verbal prin care s-a comunicat sentința recurată face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Art.184 C.proc.civ. dispune că, atunci când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de probă.
În prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile susmenționate, în condițiile în care, petentul T. R. a motivat faptul că nu are posibilitatea înscrierii în fals, deoarece au trecut 15 ani de la momentul la care s-au efectuat primele demersuri pentru imobilul în litigiu și că este o persoană în vârstă de peste 80 ani. Acțiunea penală nu trebuie exercitată direct și personal de către petent, acesta având posibilitatea angajării unui apărător ales care să îi reprezinte interesele în fața organelor de urmărire penală, atât în ceea ce privește formularea unei plângeri penale, cât și pentru urmărirea desfășurării procedurii penale. Tocmai de aceea, în lipsa oricărui demers judiciar prin care înscrisul denumit „dovadă de comunicare” (fila 79) să fie defăimat ca fals, instanța civilă nu îl poate cerceta.
De asemenea, în cauză nu se pune problema nici a unei acțiuni publice, ce s-ar fi stins sau s-ar fi prescris, aceasta nefiind exercitată de niciuna dintre părțile care aveau posibilitatea de a proceda la un astfel de demers.
În aceste condiții, dispozițiile art.100 alin.4 C.proc.civ. sunt pe deplin aplicabile, ele făcând dovada comunicării sentinței civile nr.1574/26.11.2014 la data de 23.12.2014.
Nici cererea de repunere în termenul de recurs formulată de moștenitorii lui T. E. M. nu este fondată.
În această cerere, se susține că împrejurarea mai presus de voința părții care a împiedicat-o să-și exercite drepturile procesuale în termenul legal este starea de sănătate care i-a afectat discernământul și capacitatea de acțiune.
Din înscrisurile atașate acestei cereri, respectiv corespondența electronică între defunct și medicul curant din Viena din data de 10.03.2015, fila 60 dosar, precum și cea dintre medicul curant și una din fiicele defunctului (ulterioară datei de 23.12.2014), rezultă că defunctul T. E. M. era suferind de cancer la ficat și că se afla în cursul unui tratament medical, sub supravegherea unui medic de la Viena.
În afară de această suferință gravă, petenții nu au reușit să dovedească că discernământul și capacitatea de acțiune ale defunctului erau într-atât de diminuate încât acesta nu a avut reprezentarea consecințelor neexercitării recursului în interiorul termenului de 15 zile, corespondența prezentată fiind irelevantă sub aspectul tezei probatorie spre care s-a tins a fi dovedită.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispoz.art.103 alin.1 teza I C.proc.civ., întrucât petenții nu au dovedit că au fost împiedicați printr-o împrejurarea mai presus de voința lor să exercite calea de atac în termenul legal stabilit de lege.
Prin urmare, Curtea va respinge cererile de repunere în termen ca nefondate și va respinge recursurile ca tardiv formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererile de repunere în termen, ca nefondate.
Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți T. M. și DUBROW I. (moștenitorii defunctului T. E. F.) și T. R., împotriva sentinței civile nr.1574 din 26.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, ca tardiv formulate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/07.10.2015
---------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – S.M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 908/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 885/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
