Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 31/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Încheierea nr. 31/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 35/2013

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 31 ianuarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. G. R.

JUDECĂTOR - A. C. B.

GREFIER - M. L.

Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta – reclamantă D. G. și de către apelanții - reclamanți U. O. și U. G. împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți aderanți G. R. și G. A. și intimații – pârâți S. R. PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta – reclamantă D. G. reprezentată de avocat C. L., cu împuternicire avocațială nr._/2012, aflată la fila 17 din dosar, apelanții - reclamanți U. O. și U. G. personal, intimatul – reclamant aderant G. R. personal și intimata – pârâtă U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI reprezentată de avocat B. – P. M., cu delegație de substituire aflată la fila 20 din dosar, lipsind intimata – reclamantă aderant G. A. și intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se legitimează apelanții - reclamanți U. O. și U. G. și intimatul – reclamant aderant G. R..

La interpelarea Curții cu privire la motivele de apel formulate de apelanții - reclamanți U. O. și U. G., aceștia declară că își însușesc motivele de apel formulate de apelanta – reclamantă D. G..

Curtea ia act de susținerile apelanților - reclamanți U. O. și U. G., în sensul că își însușesc motivele de apel formulate de apelanta – reclamantă D. G..

Apărătorul apelantei – reclamantă D. G. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu expertiză topo, având ca obiectiv: „să se identifice terenul în litigiu, potrivit precizărilor făcute în fața Tribunalului Călărași” . În ce privește proba cu înscrisuri solicitată, arată că dorește să depună înscrisuri de la arhivele naționale privitoare la modul în care a fost dobândită proprietatea, respectiv contractul de vânzare, prin care autorul care a fost expropriat a cumpărat o parte din moșia revendicată în cauză.

Apelanții - reclamanți U. O. și U. G., personal solicită încuviințarea probelor solicitate de apelanta – reclamantă D. G. prin apărător.

Intimatul – reclamant aderant G. R. nu se opune probei cu înscrisuri și probei cu expertiză topo solicitată de apelanta – reclamantă D. G. prin apărător.

Apărătorul intimatei – pârâtă U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI se opune probelor solicitate de apelanta - reclamantă D. G., apreciind că nu se impune administrarea altor probe.

Curtea, după deliberare, în ce privește probele solicitate și ce dorește să se dovedească prin acestea, constată că raportat la disp. art.297 Cod procedură civilă, se impune a se lua în dezbatere apelul declarat de părți și constată că probele solicitate vizează fondul cauzei.

Părțile prezente personal și prin apărători învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de apel.

Apărătorul apelantei – reclamantă D. G. solicită admiterea apelului promovat împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, anularea sentinței apelate și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond, în temeiul art.297 Cod procedură civilă.

Arată că Tribunalul Călărași a refuzat să judece fondul cauzei. Precizează că cererea formulată de partea pe care o reprezintă are două capete de cerere, iar ambele capete de cerere au fost respinse cu un motiv comun, respectiv că legea specială are prioritate în fața legii de drept comun. Susține că această situație a fost deja soluționată în hotărârile pronunțate în apel și în recurs, stabilindu-se cu putere de lucru judecat, că acțiunea părții pe care o reprezintă este admisibilă.

În ce privește motivele distincte, pentru primul capăt de cerere, arată că situația care a fost dedusă judecății nu a fost ulterioară anului 1990, ci este anterioară, întrucât preluarea s-a produs înainte de 1990, astfel încât raționamentul instanțelor este greșit.

Mai arată că motivul de respinge al celui de-al doilea capăt de cerere este nelegal, întrucât a refuza stabilirea amplasamentului constituie un refuz de judecată.

Susține că niciunul dintre motivele invocate de Tribunalul Călărași nu este temeinic și legal.

Cu cheltuieli de judecată.

Apelanții - reclamanți U. O. și U. G., personal solicită admiterea apelului promovat împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă. Intimatul – reclamant aderant G. R. personal solicită admiterea apelului promovat împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă.

Apărătorul intimatei – pârâtă U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI solicită respingerea apelului promovat împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Arată că instanța de fond nu a respins acțiunea ca inadmisibilă în ansamblul ei. Arată că prin acțiunea principală s-a revendicat suprafața totală de 188,57 ha. Cu ocazia rejudecării s-a pus în vedere să se precizeze ce revendică, în ce temei de drept și pe ce titlu de proprietate își bazează solicitările. Astfel, după depunerea acestor precizări, s-a constatat că din totalul de 188,57 ha, pentru suprafața de teren de 10 ha apelanții dețin titlul de proprietate, dar cu privire la această suprafață de teren nu promovează acțiune. Pentru restul de 90 ha aceștia nu au actul de proprietate.

Față de aceste precizări și în raport de disp. art.480 Cod civil, susține că apelanții nu au făcut toate demersurile necesare obținerii dreptului de proprietate.

Astfel, arată că pentru suprafața de teren de 90 ha, instanța a respins cererea ca neîntemeiată, iar cu privire la suprafața de 88,57 ha, instanța a considerat că este inadmisibilă, întrucât au legi speciale la dispoziție.

Față de aceste susțineri, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicită respingerea apelurilor promovate în cauză.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei.

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 07.02.2013.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A. C. B.

GREFIER

M. L.

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 7 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. G. R.

JUDECĂTOR - A. C. B.

GREFIER - M. L.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei.

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 14.02.2013.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A. C. B.

GREFIER

M. L.

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 14 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. G. R.

JUDECĂTOR - A. C. B.

GREFIER - M. L.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei.

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 21.02.2013.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A. C. B.

GREFIER

M. L.

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 35A

Ședința publică de la 21 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. G. R.

JUDECĂTOR - A. C. B.

GREFIER - M. L.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.02.2013, la data de 14.02.2013 și la data de 21.02.2013, când în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Prin acțiunea depusă la Tribunalul Călărași la data de 26.06.2009 și înregistrată sub nr._ (nr.în format vechi 720/C/2009, reclamanții D. G., U. O., U. G., G. R., și G. A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, U. de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

1.- să se constate, în temeiul art.6 din Legea nr.213/1998, nevalabilitatea titlului statului asupra terenului extravilan în suprafață de 178,757 ha situat în . la autorii lor S. N. (I.), decedat în 31.07.1968, P. N.E., decedată în 08.11.1979, P. V. S., decedată în 12.06.1987 fiica lui P. E. și nepoată de soră a lui S. N. I. și P. V. E., decedat la 07.06.2007, fiul lui P. E. și nepot de frate al autorului S. N.;

2. - să fie obligați pârâții să restituie reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, prin compararea titlurilor deținute de părți;

Pârâții au depus întâmpinări.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul acțiunii și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3728/2007, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta U. de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun – art.480 C.civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, chiar și în situația în care se va trece peste impedimentele legate de exercitarea acțiunii și se va proceda la compararea titlurilor, cu luare în considerare tot a considerentelor reținute în aceeași decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă în ceea ce privește necesitatea asigurării securității raporturilor juridice.

Prin sentința civilă nr. 1656/11.11.2009 Tribunalul Călărași a admis excepția inadmisibilității invocate de pârâte și a respins acțiunea reclamanților ca atare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. G., U. O. și U. G., la care au aderat și reclamanții G. R. și G. A..

Prin decizia nr. 701/02.12.2010 Curtea de Apel București a admis apelurile și cererile de aderare, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la această instanță.

Pentru a pronunța astfel Curtea a reținut în esență următoarele:

Teza juridică susținută de către reclamanți constă în preluarea de către stat, fără titlu, a imobilului în litigiu, teren în suprafață de 178,757 ha situat în . la autorii lor, motiv pentru care aceștia au solicitat să se constate, în temeiul art. 6 din Legea nr.213/1998, nevalabilitatea titlului statului asupra acestui teren.

Ulterior rezolvării acestei problematici judiciare, reclamanții au solicitat să dispună obligarea pârâților să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, prin compararea titlurilor deținute de părți, aceștia întemeindu-și această solicitare pe dispozițiile art. 480 Cod civil.

În analizarea acestui demers judiciar al reclamanților, instanța de fond a reținut că pentru imobilul în litigiu, aceștia au obținut deja un titlu în temeiul legii fondului funciar, astfel încât pretențiile acestora nu mai pot fi primite.

Or, instanța de fond a pierdut din vedere faptul că reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri ale Comisiei județene de aplicare a Legii nr.18/2001 Călărași, precum și a unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr.1/2000 care însumează 100 ha, pentru diferența de teren până la 178,757, la care instanța de fond nu a făcut nicio referire.

Mai mult, restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului, presupune, prin ipoteză, că imobilul revendicat este identificat prin suprafață și vecinătăți.

Potrivit adresei nr.3182/27.09.2010 emisă de Primăria Comunei Belciugatele, pentru 10 ha reclamanții dețin un titlu de proprietate, respectiv titlul nr._ emis de Comisia județeană de aplicare a Legii nr.18/2001 Călărași, în care sunt explicitate reperele care permit o localizare în spațiu și pentru care reclamanții au fost puși în posesie. Reclamanții au solicitat obligarea pârâților care ocupă terenul fără titlu valabil, să lase acestora în deplină proprietate și posesie terenul de 178,757 mp., în care se include și această suprafață de teren, astfel cum aceasta este individualizată scriptic în respectivul titlu de proprietate. Or, instanța de fond nu a analizat cauza în această privință, astfel încât Curtea a constatat ca fiind fondate susținerile apelanților sub acest aspect.

Potrivit aceleiași adrese indicate mai sus, pentru diferența de teren de 90 de ha reclamanții nu au fost puși în posesie, existând pe rolul instanțelor de judecată un litigiu vizând obligarea pârâtei U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară București să lase la dispoziția Comisiei locale Belciugatele, terenul repartizat pentru punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, care au deținut vechiul amplasament pe acest teritoriu.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că reclamanților li s-a recunoscut de către autoritățile statului un drept de proprietate asupra unui teren de 90 ha încă din anul 2005, drept de care nu s-a putut bucura nici până în prezent, dată fiind deținerea terenului solicitat de către reclamanți, de către pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară București pentru care aceasta a invocat drept titlu de proprietate Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4329/13.06.2003.

Reclamanții au arătat în cererea lor, că reconstituirea dreptului de proprietate a fost pur formală (scriptică), nici până la data introducerii acțiunii la fond nerealizându-se o punere în posesie pe acest teren, situație care s-a menținut până la soluționarea cauzei în primă instanță și chiar a pricinii în apel.

Fiind sesizată cu o cerere prin care s-a invocat această situație, instanței de fond îi revenea obligația de a stabili dacă dreptul de proprietate recunoscut reclamanților de către autoritățile statului român, nu își găsea rezolvarea efectivă din cauza opunerii pârâților, dacă aceștia își justificau în drept poziția lor prin actele invocate în apărare.

Inadmisibilitatea reprezentă o sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.

S-a reținut că în cauză, din analiza considerentelor sentinței civile apelate, rezultă că prima instanță a dedus soluția inadmisibilității acțiunii din perspectiva aplicării Legii nr.18/2001, omițând că demersul judiciar al părții, a urmărit tocmai obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a unui imobil pentru care autoritățile statului au recunoscut acestora un drept de proprietate, pe care nu l-au putut valorifica din cauza acestor pârâți.

Cum dreptul și pretențiile reclamanților pot fi analizate pe calea procesuală aleasă de către aceștia, în mod greșit a apreciat prima instanță, în ceea ce privește aceste drepturi deja recunoscute de către autoritățile statului, că acțiunea adresată instanței ar fi inadmisibilă. Pe de altă parte, valabilitatea titlului pe care pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară București îl invocă în apărare, nu poate avea ca efect admiterea excepției de inadmisibilitate, ci vizează însăși temeinicia acțiunii având acest obiect.

Instanța de fond, soluționând cauza în sensul respingerii cererii reclamanților ca inadmisibilă, a lipsit pe aceștia de posibilitatea de a-și valorifica în mod efectiv pretenția lor în această privință, aspect condamnat de atâtea ori de către instanța de contencios european.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții intimați.

Prin decizia nr. 7065/12.10.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile, reținând că în mod legal instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, valorificând restrictiv raportul dintre legea specială și legea generală, făcând abstracție de starea de fapt specifică pricinii și particularității ei concrete, deoarece reclamanții au formulat o acțiune complexă în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480-481 C.civ., art.6 din Legea nr.213/1998, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O., prin raportare la art.20 și art.44 din Constituția României, invocând titlul de proprietate emis în procedura Legii nr.18/1991, cât și faptul că dețin un „bun” reprezentat de recunoașterea dreptului de proprietate prin înscrierea în anexele nr.37 și 38 emise de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 cât și de „speranța legitimă” de a dobândi dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, astfel că respingerea pe cale de excepție a acțiunii în revendicare este nelegală.

De asemenea, instanța supremă a avut în vedere și faptul că, în dreptul material, inadmisibilitatea este sancțiunea de ordin material care intervine în cazul introducerii unei acțiuni greșit alese sau exercitării unui drept la acțiune inexistent, stins ori epuizat într-o altă cale procesuală, fiind prin urmare, o cauză de respingere a cererii de chemare în judecată prin care acestea se valorifică.

Când vorbim de noțiunea de inadmisibilitate în domeniul imobilelor preluate abuziv, se regăsește atât accepțiunea procesuală cât și cea substanțială a termenului, și ambele accepțiuni trebuie analizate de către instanțe în raport de temeiul juridic al acțiunii – acțiune în revendicare sau acțiune în restituire – art.480-481 C.civ. sau Legea nr.10/2011, ținând seama de particularitățile cauzei.

Reluând judecata, tribunalul, în ședința din 25.04.2012 a pus în vedere reclamanților să precizeze în scris (3 exemplare) capetele de cerere; să precizeze ce revendică: imobile, terenuri cu sau fără construcții și care sunt acestea; în cazul în care revendică terenuri să le identifice prin . localitatea unde se află; care sunt titlurile autorilor în baza cărora s-a formulat acțiune în revendicare și să le depună la dosar; care sunt titlurile și să le depună la dosar prin care li s-au reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor inițiali pentru suprafața de 100 ha în baza Legii nr.18/1991.

Acestei cereri reclamanții s-au conformat parțial.

Astfel, prin cererea precizatoare depusă la dosar (pg.27) și completată cu precizări (pg.41) reclamanta D. G. a arătat că obiectul cererii lor este terenul în suprafață de 178,757 ha situat în extravilanul localității Belciugatele, localizat în Tarlaua 18, parcelele Cc 72/1, A74, De 75 parțial 76/1, Ps 76/2, Hc 76/3, Tarlaua 20, parcelele (parțial) A 80/1, De 80/4 și Ps 80/5. Nu au revendicat construcții.

Autorul inițial este N. S. decedat în 1936, moștenit de I. S. și E. P. pe care la rândul lor i-au moștenit reclamanții.

Dovada dreptului rezultă din fișele celor două moșii întocmite în baza Legii nr.187/1945 și certificatul nr.1869/30.09.1943 eliberat de Primăria Belciugatele și Certificat nr.451/1944 eliberat de Camera Agricolă a județului I..

Li s-a reconstituit dreptul pentru 100 ha din care pentru 10 ha au titlu.

Nelămurindu-se cele solicitate de Tribunal, li s-a pus în vedere reclamanților, să facă precizările necesare în ședința din 09.05.2012.

Aceeași reclamanți au revenit și au arătat că obiectul acțiunii lor este o acțiune în revendicare și privește întreaga suprafață de 178,757 ha. Ca temei de drept, s-au invocat art.6 la Legea nr.213/1998, art.11 alin.2¹ din Legea nr.18/1991 și art.480 C.civ.

În ședința din 23.05.2012 Tribunalul a revenit, solicitând reclamanților să facă precizările cerute.

În ședința din 06.06.2012 s-au prezentat reclamanții U. și G., menționând că sunt de acord cu precizările făcute de reclamanta D.. Au mai arătat că în fapt, autorii lor au deținut 188,757 ha, din care li s-a reconstituit dreptul pentru 1000 ha, din care pentru 10 ha s-a emis titlu. Acțiunea lor vizează suprafața de 90 ha pentru care nu li s-a emis titlul, precum și diferența nereconstituită de 88,757 ha. Cele 10 ha pentru care au titlul nu fac obiectul cauzei. Au depus hotărârea nr. 825/27.05.2005 și titlul nr._/30.07.2007 emise de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Călărași.

Tribunalul Călărași Secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1192/27.06.2012, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, asupra terenului extravilan în suprafață de 178,757 ha situat în ., excepție invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților D. G., U. O., U. G., G. R. și G. A. formulată împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U. de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București privind capătul de cerere precizat în alineatul precedent.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de teren extravilan de 88,757 ha situat în aceeași localitate și pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea acelorași reclamanți împotriva acelorași pârâți privind capătul de cerere precizat în alineatul precedent.

A respins ca nedovedită acțiunea în revendicare formulată de către reclamanți privind revendicarea suprafeței de teren extravilan de 90 ha, reconstituită conform legilor de reparație, situat în aceeași localitate și a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

În raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul, a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Cu privire la obiectul acțiunii:

Având în vedere că, deși li s-a cerut, reclamanții nu s-au conformat în totalitate celor precizate în ședința din 25.04.2012, cu privire la obiectul acțiunii tribunalul a reținut că acesta îl constituie:

1. Să se constate, în baza art.6 din Legea nr.213/1998 nevalabilitatea titlului statului asupra terenului extravilan în suprafață de 178,757 ha situat în extravilanul localității Belciugatele.;

2. Obligarea pârâtelor să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren precizată la punctul 1.

Tribunalul a reținut că aceste capete de cerere constituie obiectul acțiunii, deoarece reclamanții deși au precizat că obiectul acțiunii lor este acțiunea în revendicare, nu au arătat dacă renunță la primul capăt de cerere.

Cu privire la temeiul de drept:

Primul capăt de cerere este întemeiat pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, iar al doilea pe dispozițiile art.480 C.civ. vechi.

Cu privire la excepțiile invocate:

Ambele pârâte, pe considerente asemănătoare, conform celor reținute mai sus, au invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.

Tribunalul a avut în vedere următoarea stare de fapt:

În speță, cei doi autori S. N. I. decedat la 31.07.1968 și P. N. E. decedată la 08.11.1979 au deținut fiecare, conform afirmațiilor reclamanților, câte 94,3738 ha. În baza legilor de reparație, cu privire la terenurile extravilane li s-a reconstituit după fiecare autor câte 50 ha respectiv:

- după P. E. - 10 ha conform titlului de proprietate nr._/30.07.2012, în baza legii nr.18/1991, și 40 ha având doar hotărârea a Comisiei Județene, fără titlu emis, în baza cererii nr.144/27.01.1998 și legii 169/1997, în anexa 37 poziția;

- după S. I. – 50 ha, conform hotărârii nr.825/27.05.2005 a Comisiei Județene, moștenitori D. G. și P. V. E..

Conform precizărilor reclamanților, cei doi autori au deținut 188,757 ha; din care li s-a reconstituit dreptul pentru 100 ha conform celor reținute mai sus.

Obiectul acțiunii în revendicare nu-l constituie cele 10 ha pentru care dețin titlu. Ca atare obiectul acțiunii îl constituie 178,757 ha din care pentru 90 ha dreptul s-a reconstituit prin Hotărâre a Comisiei Județene, dar nu li s-a emis titlul, iar pentru diferența de 88,757 ha, se invocă actele ce atestă dreptul de proprietate emis înainte de trecerea terenului la statul socialist.

Cu privire la excepțiile invocate, respectiv inadmisibilitatea acțiunii:

1. Tribunalul a apreciat că este inadmisibilă acțiunea reclamanților cu privire la constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la întreaga suprafață de 178,757 ha. Reclamanții au invocat în drept art.6 din Legea nr.213/1998.

Conform art. 6(2) din Legea nr.213/1998 terenurile preluate de stat, fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Această ultimă condiție, înfrânge acțiunea reclamanților deoarece pentru terenurile arabile extravilane, au existat legi speciale de reparație de reparație, a căror procedură a fost urmată în cauză, obținându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâți, din terenul revendicat.

Conform art.9 din Legea nr.18/1991 modificat, persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil, pentru care reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeței prevăzută la art.3 lit.h din Legea nr.187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți.

Aceleași dispoziții sunt cuprinse în art.381(1) din Legea 1/1991 și cu privire la terenurile preluate de stat.

Limita prevăzută de art.3 lit.h din Legea nr.187/1945 este de 50 de ha.

Inadmisibilitatea în principiu reprezintă o sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces.

În materie procesuală, inadmisibilitatea este sancțiunea care intervine în cazul efectuării unui act procedural pe care legea îl exclude, nu îl prevede ori îl interzice, sau în cazul exercitării unui drept procesual nerecunoscut și care a fost epuizat pe altă cale procesuală. În dreptul material, inadmisibilitatea intervine în cazul introducerii unei acțiuni greșit alese sau exercitarea unui drept la acțiune inexistent, etc.

În domeniul imobilelor preluate abuziv, se regăsește atât acceptarea procesuală cât și cea substanțială a termenului.

În speță, s-a considerat că fructificându-se calea legilor speciale și reconstituindu-li-se dreptul de proprietate în limita maximă (50 ha de autor) prevăzută de lege, și existând deci o lege specială de reparație, reclamanții nu pot uzita de dispozițiile art.6(2) din Legea nr.213/1998, pentru a se constata nevalabilitatea titlului statului sau inexistența titlului, acțiunea – ar fi lipsită și de interes.

Cu referire specială la cele 90 ha de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, prin hotărâre a Comisiei Județene, dar fără a avea titlul de proprietate, nu acțiunea aceasta ( în constatarea nevalabilității titlului ) este calea, deoarece cele două pârâte dețin terenul în cauză, în altă conjunctură decât cadrul fixat de art. 6 din Legea 18/1991, fiind vorba de cele emise după 1990 nu înainte de această dată.

Or, textul invocat ca temei legal, se referă numai la situații și acte apărute înainte de 1990.

Ca atare, tribunalul a apreciat excepția inadmisibilității ca întemeiată, în ceea ce privește constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la întreaga suprafață de teren de 178,757 ha, respectiv, pentru 90 ha, întrucât reclamanții au uzitat de dispozițiile legii speciale și au obținut reconstituirea dreptului de proprietate, iar pentru diferența de 88,757 ha întrucât, reconstituindu-li-se dreptul maxim de proprietate, s-a epuizat calea de urmat pentru obținerea drepturilor.

Cu aceeași argumentare, tribunalul a admis și excepția inadmisibilității capătului de cerere în revendicarea aceleași suprafețe de teren de 88,757 ha și a respins acest capăt de cerere ca atare.

În ceea ce privește revendicarea suprafeței de 90 ha, teren, pentru care dreptul s-a stabilit prin hotărâre a Comisiei Județene, însă nu s-a emis titlul, acțiunea în revendicare a fost respinsă ca nedovedită, considerându-se că acțiunea în revendicare conform art.480 C.civ. vechi, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva pârâtului posesor, dar neproprietar.

Restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului, presupune, prin ipoteză, ca imobilul revendicat să fie identificat prin suprafață și vecinătate. Or, chiar dacă, se poate concluziona că reclamanții au un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO, aceasta în cadrul acțiunii în revendicare este neidentificat, iar judecătorul nu poate considera că, lămuririle date de reclamanți la acțiune, pot conduce la individualizarea bunului, deoarece și-ar depăși atribuțiile.

Astfel art.64 din Legea 18/1991 și art.6 lit.c din HG 131/1991 modificată prin H.G. 180/2000 arată că cele care stabilesc „mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate…potrivit legii”, sunt comisiile locale.

Aceste date se transmit Comisiei Județene care emite titlul de proprietate, ce este comunicat titularului de către comisiile locale, care realizează și operațiunea de punere în posesie.

În cazul neîndeplinirii acestor obligații de către aceste comisii, legea prevede pentru cei nemulțumiți, mijloace procedurale adecvate.

Ca atare, având pentru cele 90 de ha, doar o hotărâre a Comisiei Județene și nedeținând un titlu care să identifice, în sensul arătat, această suprafață, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este nefondată, din punctul de vedere al dovedirii dreptului, deoarece, înainte de dovedi lipsa posesiei/deposedarea, conform art. 1169 C.civ. vechi (rămas în vigoare) reclamanții trebuie să-și dovedească dreptul pretins.

În termen legal, reclamanții apelanți U. O. și U. G. au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1192/27 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, fără a arăta în concret care sunt criticile pe care înțeleg să le formuleze în raport de hotărârea mai sus menționată.

De asemenea, reclamanta D. G. a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, susținând că hotărârea apelată încalcă dispozițiile art. 297 alin. 1 teza ultimă Cod procedură civilă, deoarece prin decizia Curții de Apel București nr. 701/2010 a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Călărași, care anterior respinsese tot ca inadmisibilă acțiunea și s-a stabilit că acțiunea reclamanților trebuie analizată pe fond.

În temeiul art. 297 alin.1 C.proc.civ. dezlegările date problemelor de drept de către instanța de apel, în cazul desființării sentinței primei instanțe, sunt obligatorii pentru judecătorul fondului, or Tribunalul Călărași a ignorat decizia instanței de apel și a respins pentru a doua oară acțiunea, în temeiul aceleiași excepții de inadmisibilitate, fără a o analiza pe fond.

În ce privește soluția de respingere ca nedovedită a acțiunii în revendicare pentru suprafața de 90 de hectare, s-a arătat că aceasta doar formal constituie o soluție dată pe fondul cauzei, pentru că, în realitate, acțiunea a fost respinsă pe considerentul că există o altă cale pentru realizarea acestui drept de proprietate.

A arătat apelanta că acesta a fost argumentul folosit de Tribunalul Călărași și pentru sentința pronunțată în primul ciclu procesual, considerându-se inadmisibilă cererea reclamanților, deoarece ar exista alte căi de realizare a dreptului de proprietate, căi prevăzute de legi speciale.

Apelanta reclamantă D. G. a argumentat criticile sale, în sensul că aplicarea legii speciale și a înlăturării dispozițiile dreptului comun a fost folosit și în primul ciclu procesual de către Tribunalul Călărași, soluția pronunțată atunci, fiind tot cea a respingerii ca inadmisibilă a acțiunii, or în decizia de casare a Curții de Apel București și în decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că Tribunalul Călărași a folosit în mod restrictiv raportul dintre legea specială și legea generală și că acțiunea reclamanților este admisibilă, instanțele având obligația să analizeze pe fond pretențiile acestora.

A mai arătat că în sentința pronunțată în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Călărași a repetat raționamentul din prima sentință casată și a considerat că acțiunea nu poate fi întemeiată pe dreptul comun, raportat la art. 6 din Legea 213/1998, ci doar pe legile speciale de restituire, fiind ignorate astfel statuările din decizia de casare a Curții de Apel București și cele din decizia Înaltei Curți de Casație prin care s-a menținut decizia de casare.

S-a considerat că sentința apelată este sub acest aspect nelegală, ea încălcând direct dispozițiile art. 297 alin. 1 teza ultimă din Cod procedură civilă.

De asemenea, apelanta a susținut că o acțiune în revendicare de drept comun este admisibilă ori de câte ori reclamantul se bucură de un bun în înțelesul Convenției, iar legea specială nu asigură o cale efectivă de realizare a dreptului său de proprietate, iar în cauza de față, sunt îndeplinite ambele condiții impuse de decizia XXXIII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A arătat apelanta că argumentul Tribunalului Călărași potrivit cu care Legea 213/1998 nu este aplicabilă decât actelor și situațiilor anterioare anului 1990, se întemeiază pe o premisă falsă, acest argument fiind valid doar dacă terenul în litigiu ar fi fost preluat de stat după anul 1990, însă reclamanții nu au solicitat instanțelor să verifice o preluare ulterioară anului 1990.

Totodată, a mai susținut că Tribunalul Călărași a respins greșit și capătul de cerere prin care au revendicat întreaga suprafață de 178,757 mp, deoarece prin decizia 701/A/2.12.2010 a Curții de Apel București s-a statuat irevocabil că întreaga acțiune a reclamanților este admisibilă, iar in decizia 7065/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că raportul dintre legea specială și dreptul comun nu poate fi folosit pentru respingerea cererii ca inadmisibilă, atât timp cât reclamanții invocă un bun și speranța legitimă de a redobândi acest bun.

O ultimă susținere a apelantei, a fost aceea că Tribunalul Călărași a refuzat în mod direct să judece cauza pe fond, invocând faptul că bunul lor nu ar fi individualizat în cererea de chemare în judecată și că nu are posibilitatea să verifice această individualizare pe motiv că doar comisiile locale de fond funciar au această competență.

În esență, a apreciat apelanta că argumentul Tribunalului Călărași este un refuz direct de a judeca cauza, judecătorul cauzei negând atât dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, cât și plenitudinea de competență a instanțelor judecătorești, cât timp a indicat din nou calea legii speciale pentru stabilirea amplasamentului terenului, deși prin decizia de casare s-a statuat asupra acestei chestiuni, în sensul în care legea specială nu poate fi invocată în condițiile în care reclamanții nu pot realiza dreptul recunoscut pe calea legii speciale.

În fine, a arătat apelanta că din moment ce acțiunea a fost calificată de către instanța de casare ca o acțiune în revendicare de drept comun și a fost declarată admisibilă, instanța de fond nu putea să o judece după regulile din legea specială și să refuze probele solicitate în dovedirea dreptului invocat, deoarece astfel se încalcă dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă.

Intimata-pârâtă U. de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București a formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat de către apelanta – reclamantă D. G., solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, precum și a actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea a constatat următoarele:

Tribunalul, în ședința din 25.04.2012 a pus în vedere reclamanților să precizeze în scris capetele de cerere; să precizeze ce revendică: imobile, terenuri cu sau fără construcții și care sunt acestea; în cazul în care revendică terenuri să le identifice prin . localitatea unde se află; care sunt titlurile autorilor în baza cărora s-a formulat acțiune în revendicare și să le depună la dosar; care sunt titlurile și să le depună la dosar prin care li s-au reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor inițiali pentru suprafața de 100 ha în baza Legii nr. 18/1991.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar și completată cu precizări, reclamanta D. G. a arătat că obiectul cererii lor, este terenul în suprafață de 178,757 ha situat în extravilanul localității Belciugatele, localizat în Tarlaua 18, parcelele Cc 72/1, A74, De 75 parțial 76/1, Ps 76/2, Hc 76/3, Tarlaua 20, parcelele (parțial) A 80/1, De 80/4 și Ps 80/5.

Apreciind că cele menționate nu lămuresc aspectele solicitate de către tribunal, li s-a pus în vedere reclamanților, să facă precizările necesare în ședința din 09.05.2012.

Aceeași reclamanți au revenit, arătând că obiectul acțiunii lor este o acțiune în revendicare și privește întreaga suprafață de 178,757 ha, iar ca temei de drept, au invocat art.6 la Legea nr.213/1998, art.11 alin.2¹ din Legea nr.18/1991 și art.480 Cod civil.

În ședința din 23.05.2012 Tribunalul a revenit, solicitând reclamanților să facă precizările cerute.

În ședința din 06.06.2012 s-au prezentat reclamanții U. și G. care au menționat că sunt de acord cu precizările făcute de reclamanta D. și că în fapt, autorii lor au deținut 188,757 ha, din care li s-a reconstituit dreptul pentru 1000 ha, din care pentru 10 ha s-a emis titlu, iar acțiunea lor vizează suprafața de 90 ha pentru care nu li s-a emis titlul, precum și diferența nereconstituită de 88,757 ha.

Curtea arată că aprecierea primei instanțe referitoare la faptul că reclamanții nu s-au conformat în totalitate celor precizate în ședința din 25.04.2012, cu privire la obiectul acțiunii, este greșită, deoarece așa cum rezultă din cronologia stabilirii obligației arătate, reclamanții și-au îndeplinit de fiecare dată obligația, atât prin folosirea propriilor cunoștințe, cât și prin persoana calificată, respectiv prin avocat.

Lipsa unei forme, cu o anumită acuratețe în formularea petitelor și în indicarea temeiurilor legale ale cererii de chemare în judecată, respectiv a întregirii și modificării ei, nu constituie un motiv pentru a fi sancționați reclamanții, cât timp pretențiile deduse judecății sunt cunoscute, iar încadrarea în drept în final, a acestor pretenții revine instanței de judecată (art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă).

Indicarea anumitor temeiuri de drept este o componentă a principiului disponibilității și o obligație a instanței de a le respecta.

Pe de altă parte, potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită. Coroborând acest text cu dispozițiile art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, se poate constata că lămurirea obiectului acțiunii este și în sarcina instanței, aceasta putând doar să pună în discuția părților lămurirea unor aspecte, cât timp cererea reclamanților îndeplinește cerințele esențiale prevăzute la art. 112 din codul de procedură civilă și 133 din același cod.

Pe de altă parte, nu se poate susține că cererea reclamanților nu îndeplinește cerințele art. 112 din Codul de procedură civilă, cât timp într-o primă fază de judecată, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească asupra cererii acestora, fiind astfel neîndoielnic că petitele acțiunii sunt formulate în condițiile art. 112 din Codul de procedură civilă.

Deci, instanța are cadrul procesual stabilit, inclusiv asupra obiectului ei și deci poate pronunța o hotărâre, așa cum a făcut-o și instanța inițial învestită, prin decizia de casare nefiind evidențiate greșeli asupra acestui aspect.

Pe fondul analizei apelului declarat de reclamanta D. G., Curtea constată că susținerile prin care se impută instanței de fond că nu s-a conformat deciziei de casare sunt fondate, așa încât din acest punct de vedere devine incident cazul de desființare prevăzut de art. 297 Cod procedură civilă.

Astfel, prin decizia de desființare pronunțată în primul ciclu procesual al cauzei, s-a reținut, printre altele, că instanței de fond îi revenea obligația de a stabili dacă dreptul de proprietate recunoscut reclamanților de către autoritățile statului român, nu își găsea rezolvarea efectivă din cauza opunerii pârâților, dacă aceștia își justificau în drept poziția lor prin actele invocate în apărare.

De asemenea, s-a mai reținut că prima instanță a omis că demersul judiciar al părții a urmărit tocmai obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a unui imobil pentru care autoritățile statului au recunoscut acestora un drept de proprietate, care nu l-au putut valorifica din cauza acestor pârâți.

Curtea de apel, prin decizia de casare cu care a învestit tribunalul, a apreciat că atâta timp cât dreptul și pretențiile reclamanților pot fi analizate pe calea procesuală aleasă de către aceștia, în mod greșit a apreciat prima instanță, în ceea ce privește aceste drepturi deja recunoscute de către autoritățile statului, că acțiunea adresată instanței ar fi inadmisibilă.

Pe de altă parte, s-a mai avut în vedere și faptul că valabilitatea titlului pe care pârâta U. de Științe Agricole și Medicină Veterinară București îl invocă în apărare, nu poate avea ca efect admiterea excepției de inadmisibilitate, ci vizează însăși temeinicia acțiunii având acest obiect, astfel că instanța de fond, soluționând cauza în sensul respingerii cererii reclamanților ca inadmisibilă, a lipsit pe aceștia de posibilitatea de a-și valorifica în mod efectiv pretenția lor în această privință.

Prin urmare, în rejudecarea cauzei, prima instanță era ținută, conform art. 315 alin.(1) Cod procedură civilă să examineze toate aceste chestiuni ce nu au fost analizate de instanța de fond în primul ciclu procesual, însă instanța de fond nu s-a conformat acestor obligații.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că prima instanță, nici în rejudecare, după ce o primă sentință pronunțată în cauză pentru respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților a mai fost desființată, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, rezolvând procesul și de această dată pe excepția arătată, așa încât față de dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost el modificat prin Legea nr. 219/2005, urmează a fi admis apelul reclamantei D. G., desființată sentința atacată, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Față de soluția preconizată, devine inutil a se examina subsidiarul cererii de apel a reclamantei, care vizează fondul cererii dedusă judecății.

Referitor la apelul declarat în cauză de apelanții - reclamanți U. O. și U. G., Curtea arată că potrivit disp. art. 287 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, cerință care trebuie îndeplinită până la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii, conform alin. 2 din același text.

Nedepunerea acestora până la prima zi de înfățișare nu duce însă la respingerea apelului ca nemotivat pentru că, potrivit art. 292 Cod procedură civilă, apelantul nu se poate folosi în fața acestei instanțe decât de motivele invocate la instanța de fond.

În atare condiții, instanța de apel trebuie să soluționeze apelul declarat de reclamanții U. prin prisma actelor depuse la instanța de fond.

Având în vedere însă, faptul că instanța de apel a dispus desființarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea fondului cererii dedusă judecății, apelul acestora va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți U. O. și U. G. ambii cu domiciliul în sector 2, București, .. 48-50, . civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți aderanți G. R. și G. A. ambii cu domiciliul în sector 3, București, .. 175, ., . și intimații – pârâți S. R. PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI cu sediul în sector 1, București, ., nr. 28-30 și U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ..

Admite apelul formulate de apelanta – reclamantă D. G. cu domiciliul în sector 2, București, .. 139 împotriva sentinței civile nr.1192/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți aderanți G. R. și G. A. ambii cu domiciliul în sector 3, București, .. 175, ., . și intimații – pârâți S. R. PRIN MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI cu sediul în sector 1, București, ., nr. 28-30 și U. DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ..

Desființează în tot sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A. C. B.

GREFIER

M. L.

Red. ACB/ Tehnored. .. /

Tribunalul Călărași - Secția Civilă

Judecător: G. C.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 114/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 332/2013. Curtea de Apel... →

Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 31/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 31/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI