Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 118/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 118/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 118/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 118 F

Ședința din camera de consiliu din 19.08.2015

Curtea constituită din:

Președinte - M.-A. N.-G.

Grefier - M. C.

- XX -

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe reclamanta S. Angelia, pe pârâtul S. M. Nicușor și autoritatea tutelară de pe lângă P. Sectorului 4 București.

Cauza se soluționează în condițiile art.135 din Codul de procedură civilă.

Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la data de 5.11.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._/4/2014 reclamanta S. A., în contradictoriu cu pârâtul S. M. Nicușor, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, revenirea de către pârâtă la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 18.02.2012, ultimul domiciliu comun fiind acela din București, ., ., sector 4, și că, urmare a unor neînțelegeri grave între soți, continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 373 lit. b, art. 379, art. 383 alin. 3, art. 396, art. 398, art. 400, art. 402 C.civ., art. 914 C.proc.civ.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 3143/11.03.2015 Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale absolute și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu.

S-a reținut astfel incidența dispozițiilor art. 914 alin.1 C.proc.civ., prevederi legale imperative, conform art. 126 C.proc.civ., prin raportare la mențiunile din cererea de chemare în judecată din care rezultă că părțile au avut domiciliul comun pe raza sectorului 4 București, pe ., ., sector 4, însă la data formulării cererii niciunul dintre soți nu mai locuiește la această adresă . Competența de soluționare a cererii revine în aceste condiții instanței în circumscripția căreia locuiește pârâtul – acesta locuind în loc. Popești-Leordeni.

Ca urmare, cauza s-a înregistrat la data de 12.05.2015 pe rolul Judecătoriei Cornetu.

La primul termen de judecată din data de 10.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Cornetu, in raport de împrejurarea ca reclamanta locuiește in continuare pe raza ultimului domiciliul comun, respectiv in sectorul 4 București și a pus în discuția părților declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin sentința civilă nr.2161/10.06.2015, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Cornetu, invocata din oficiu, a declinat judecarea cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și sesizarea Curții de Apel București in vederea pronunțării regulatorului sau de competență.

Instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 914 alin.1 C.proc.civ., prevederi legale imperative, conform art. 126 C.proc.civ., prin raportare la mențiunile din cererea de chemare în judecată din care rezultă că părțile au avut domiciliul comun pe raza sectorului 4 București, pe ., ., sector 4, si la împrejurarea că la data introducerii cererii de divorț, cat si in prezent (poziția reclamantei care a arătat ca încă locuiește pe raza ultimului domiciliu comun, atât in fața Judecătoriei Cornetu cât si în fața Judecătoriei Sectorului 4 București la termenul din data de 11.03.2015 ,,in prezent reclamanta locuiește in .”, f.64) reclamanta locuiește pe raza ultimului domiciliu comun, respectiv in ., București.

Astfel, competența de soluționare, in raport de dispozițiile art. 914 alin. 1 C.pr.civ, revine instanței în circumscripția căreia se află ultimul domiciliul comun al soților, fată de împrejurarea ca reclamanta incă mai locuiește in circumscripția acestuia.

Față de considerentele prezentate mai sus, văzând și dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă cu referire la cele ale art. 914 C.pr.civ., instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei Curți la 8.07.2015.

Examinând, conflictul de competență ivit în prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 135 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

Prin cererea dedusă judecății se solicită desfacerea căsătoriei încheiată în anul 2012 între reclamanta S. A. și pârâtul S. M. Nicușor, din culpa pârâtului, revenirea de către pârâtă la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorei la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.

Prin urmare capătul de cerere principal este cel având ca obiect divorțul, celelalte cereri având un caracter accesoriu acestuia și urmând, deci, să se judece de instanța de divorț conform art. 123 C.proc.civ.

Potrivit art. 914 alin. 1 C.proc.civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căruia își are locuința reclamantul.

Normele mai sus menționate prin care se stabilește competența teritorială în materia divorțului sunt imperative, aspect dedus din prevederile art. 129 C.proc.civ. referitoare la excepția de necompetență și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă care prevăd că părțile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Făcând aplicarea acestor texte legale în cauză, Curtea constată că la data introducerii cererii de divorț (acesta fiind momentul relevant în stabilirea competenței) niciunul dintre soți nu mai locuiau la ultimul domiciliu comun, situat în București, pe ., ., sectorul 4, dar că reclamanta locuia fără forme legale în București, ..6, ., această ultimă împrejurare fiind arătată în cuprinsul cererii introductive și nefiind contestată ulterior în cauză.

Având în vedere că potrivit acelorași texte legale ceea ce interesează pentru determinarea instanței competente teritorial este locul unde partea/părțile au locuit efectiv și reținând că reclamanta avea locuința la momentul sesizării primei instanțe în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urmă locuință comună, respectiv, în raza sectorului 4 al municipiului București, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sectorul 4, și fără forme legale în București, ..6, ., sectorul 4, și pe pârâtul S. M. NICUȘOR, CNP_, cu domiciliul in Popești Leordeni, ., Județul I., și Autoritatea Tutelară – P. SECTORULUI 4 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..6-16, sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2015.

PREȘEDINTE,

M.-A. N.-G. GREFIER,

M. C.

Red.M.A.N.G.

Tehdact.R.L./M.A.N.G.

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 118/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI