Uzucapiune. Decizia nr. 640/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2012 în dosarul nr. 640/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 640 R
Ședința publică de la 27.03.2012
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. M.
JUDECĂTOR – D. G.
JUDECĂTOR – A. M.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol pronunțarea, în fond după casare asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții N. C. și N. M., în contradictoriu cu pârâții S. E., P. I., D. I. și N. F., având ca obiect „uzucapiune”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.03.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 20.03.2012 și apoi la 27.03.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Rejudecând în fond după casare, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanții N. C. și N. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S. E., P. I., D. I. și N. F. să se constate că au dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. Adunații C. ., format din teren în suprafață de 5040 m.p. și casă de locuit cu dependințe în suprafață construită de 69 m.p., arătând că au intrat în posesia acestuia în anul 1973 după decesul titularilor dreptului de proprietate Lincuță P. și Lincuță M. și au exercitat o posesie utilă asupra acestuia până în prezent .
Prin sentința civilă nr. 850/30.01.2009 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții N. C. și N. M. în contradictoriu cu pârâtele S. E., P. I., D. I. și N. F., așa cum a fost precizată și, în consecință, au fost omologate rapoartele de expertiză specialitățile topografie executat de exp.F. R. și construcții executat de expert M. P..
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com.Adunații C., . format din teren în suprafață de 4874,84 m.p. și casă de locuit edificată pe acesta, cu vecinătățile: N-Drum comunal, E-D. T.. V-N. M., S-Drum de exploatare.
În baza art.274 C.pr.civilă au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată de 7445 lei reprezentând 5440 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 1000 lei onorariu de expert și 1000 lei onorariu de avocat.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor D. M. și E. I. au confirmat susținerile reclamanților, arătând că cei doi defuncți au avut intenția să lase imobilul nepotului lor N. C. în memoria fiului lor căzut pe front.
După decesul lor, imobilul a fost ocupat de către reclamant din anul 1971, iar pârâtele nu s-au împotrivit întrucât niciodată nu au trecut pe acolo, reclamanții fiind cunoscuți drept proprietari.
Până de curând pârâtele nu au avut pretenții asupra imobilului și nimeni nu le-a contestat reclamanților calitatea de proprietari în afară de pârâte însă de foarte scurt timp (f.58-59).
Potrivit art.1847 C.civil, ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în articolele următoare.
De asemenea, art.1890 C.civil instituie un termen de 30 de ani care trebuie îndeplinit pentru a opera prescripția achizitivă, termen înlăuntrul căruia cel care invocă această prescripție trebuie să exercite o posesie având caracterele prevăzute de art.1847 și urm C.civil., posesorul putând să fie și de rea credință.
Totodată uzucapiunea operează și ca o sancțiune împotriva proprietarului care abandonează bunul respectiv.
Pârâtele S. E. și P. I. au susținut că reclamanții sunt simpli detentori precari ai imobilului în litigiu, fiindu-le permis să îl folosească cu acordul moștenitorilor celor doi defuncți.
S-au mai invocat de către pârâte prin întâmpinare disp.art.1855 C.civil „când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat aceeași calitate, dacă nu există proba contrarie” .
Cine face o afirmație trebuie să o dovedească, însă pârâtele nu au produs nicio probă în prezenta cauză care să susțină afirmațiile de mai sus.
În condițiile în care reclamantul N. C. a făcut dovada posesiei sale asupra imobilului prin înscrierea în registrul de rol fiscal din anul 1974 și l-a racordat la rețeaua de energie electrică din anul 1978, deși succesiunile celor doi defuncți fuseseră dezbătute prin certificatele de moștenitor nr.277/1973 și nr. 278/1973, nu poate fi reținută susținerea conform căreia cei doi reclamanți au posedat în numele pârâtelor.
Invocarea de către pârâte a viciului precarității posesiei celor doi reclamanți asupra imobilului nu se justifică cu atât mai mult cu cât acestea au păstrat o atitudine de pasivitate din anul 1973 și până la înregistrarea acțiunii pe rolul instanței.
În cauză reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor solicitate pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, atât sub aspectul posesiei cât și a termenului în care a fost exercitată, indiferent de buna credință a acestora.
În consecință, instanța a constatat faptul că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcții.
Conform concluziilor raportului de expertiză topografică executat de expert F. R. și expertiză construcții executat de expert M. P. imobilul în litigiu este situat în . format din teren în suprafață de 4874,84 m.p. și casă de locuit cu suprafața construită de 59,90 m.p. edificată pe acesta, cu vecinătățile: N - Drum comunal, E - D. T.. V - N. M., S -Drum de exploatare.
Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată de 7445 lei reprezentând 5440 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 1000 lei onorariu de expert și 1000 lei onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele S. E., P. I. și D. I., ce a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 60 din 04 mai 2010 pronunțată de Tribunalul G., apelantele pârâte fiind obligate, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații reclamanți N. C. și N. M..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o apreciere corectă a probelor din dosar și a textelor de lege incidente în cauză.
Faptul că apelanta P. I. a locuit cca. un an în imobilul din litigiu nu întrerupe cursul prescripției deoarece aceasta nu a locuit ca și proprietar și nu și-a exercitat în mod expres acest drept, ci a locuit ocazional așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Nici formularea cererii prin care apelanta D. I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma părinților în baza Legii 18/1991 nu constituie o cauză care întrerupe prescripția conform art.1863 și următoarele Cod civil, ci aceasta a făcut o cerere de reconstituire pentru întreg terenul autorilor săi și nu special pentru cel în litigiu .
Tribunalul a apreciat că, pentru reclamant nu se impunea formularea unei atare cereri deoarece aceștia se considerau proprietarii casei.
Cum apelantele pârâte nu au acționat timp de 30 de ani, făcând ca posesia exercitată de reclamanții intimați să fie una utilă, neîntreruptă, publică și neviciată, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat îndeplinite dispozițiile art.1847 și 1890 C.civil.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S. E., P. I. și D. I..
Prin decizia civilă nr. 1547 R din 07.12.2010, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (4) C.proc.civ. a casat decizia recurată și a reținut pricina pentru rejudecare pe fond.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că imobilul în litigiu a aparținut defuncților Lincuță P. și Lincuță M., bunicii materni ai intimatului reclamant N. C. și părinții celor trei recurente pârâte S. E., P. I. și D. I..
Intimații reclamanți au invocat în cauză prescripția achizitivă de 30 de ani, pentru întregul imobil din . V., jud. I., compus din suprafața de 5040 mp teren intravilan și casa de locuit cu dependințele în suprafață construită de 69 mp, în posesia căruia au intrat în anul 1973, după decesul titularilor dreptului de proprietate.
Acest teren, însă, a format și obiect al Legii nr. 18/1991, fiind emis în baza acestui act normativ titlul de proprietate nr._/2007, prin care s-a reconstitui tuturor pârâtelor dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor lor, în care este inclusă și suprafața de teren în litigiu.
În această situație, s-a ridicat problema întreruperii prescripției achizitive prin formularea de către pârâte a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, care echivalează, în opinia recurentelor, cu contestarea calității de proprietar a intimaților reclamanți.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că, pentru a fi întreruptă prescripția achizitivă, este necesar ca actul întrerupător să fie făcut de adevăratul proprietar împotriva posesorului.
Or, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de către pârâte în baza Legii nr. 18/1991, care reglementează o procedură administrativă de restituire a terenurilor ce formează fondul funciar al României către membrii cooperatori. Așadar, această cerere nu a avut un caracter contencios, întrucât nu a fost formulată împotriva intimaților reclamanți, care exercitau posesia asupra terenului. Totodată, cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 a vizat doar terenurile ce au aparținut autorilor pârâtelor, acesta fiind și domeniul de reglementare al acestui act normativ, iar nu și casa de locuit și anexele gospodărești, asupra cărora aceiași reclamanți exercitau o posesie continuă din anul 1973.
Prin urmare, Curtea a apreciat că formularea cererii în temeiul Legii nr. 18/1991 nu constituie o cauză care a întrerupt prescripția achizitivă, conform art.1863 și următoarele din C.civ.
Însă, împrejurarea că terenul în litigiu a format obiectul acestei legi speciale ridică discuții privind posibilitatea de a uzucapa un astfel de teren, ce a făcut obiectul cooperativizării.
Art.1890 Cod civil, prevede ca regulă specială, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ținută a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință. Prin urmare, uzucapiunea presupune în mod necesar o posesie utilă, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar.
În speță, Curtea a reținut că intimații reclamanți au exercitat, începând cu anul 1973, o posesie continuă asupra suprafeței de teren de 5040 mp și construcția edificată pe acest teren.
Însă, acest teren a fost cooperativizat, astfel încât el a fost până în anul 1991 proprietatea CAP, mai puțin casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe, terenul pe care se aflau acestea și curtea, a căror suprafață nu putea depăși 800 mp, care, potrivit dispozițiilor art. 5 din Statutul cooperativei agricole de producție adoptat în anul 1966, constituiau proprietate personală a țăranilor cooperatori.
Împrejurarea că foștii proprietari ai imobilului în litigiu (Lincuță P. și Lincuță M.), în calitate de membrii cooperatori, au exercitat un drept de proprietate numai asupra casei de locuit, anexelor acesteia și a unei suprafețe de 800 mp, potrivit reglementărilor în vigoare la acea epocă, rezultă și din certificatele de moștenitor nr. 277/1973 și 278/1973, potrivit cărora, masa succesorală rămasă de pe urma defuncților Lincuță P. și Lincuță M. era formată din „imobilul situat în . V., jud. I., constând în totalitatea sa din teren în suprafață totală de 800 (opt sute) mp și casă de locuit”.
Prin urmare, opoziția adevăraților proprietari, respectiv a moștenitorilor acestora, nu putea fi manifestată decât cu privire la acest imobil, în componența arătată în certificatele de moștenitor.
Pentru restul suprafeței de teren de până la 5040 mp, defuncții Lincuță P. și Lincuță M. au avut doar un drept de folosință, care putea fi acordat țăranilor cooperatori, potrivit art. 5 din Statutul cooperativei agricole de producție adoptat în anul 1966, pentru diferența de teren pe care se aflau edificate casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe și curtea. Prin urmare, pârâtele au dobândit la data deschiderii succesiunilor celor doi defuncți, doar un drept de folosință asupra acestui teren excedentar, motiv pentru care nu li se poate imputa o atitudine pasivă față de posesorii unui teren pentru care nu aveau un drept de proprietate și care se afla în patrimoniul CAP-ului.
Chiar dacă intimații reclamanți au plătit impozite pentru întreaga suprafață de teren, Curtea apreciază că, în raport de regimul juridic al bunurilor anterior anului 1991, ei au exercitat o posesie precară, deoarece folosirea terenului excedentar suprafeței de 800 mp s-a făcut cu acordul CAP-ului, în patrimoniul căruia se afla acest teren.
Mai mult, art.7 din Constituția anului 1965 statua că terenurile din fondul funciar de stat sunt imprescriptibile și inalienabile, astfel încât Curtea apreciază că aceste bunuri imobile erau supuse exigențelor art. 1844 C.civ., care la rândul său statuează că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț. În această situație, terenul asupra căruia s-a exercitat doar un drept de folosință anterior anului 1991, era scos din sfera de aplicare a uzucapiunii, nici o persoana neputând invoca prescripția achizitivă asupra acestuia.
Prin urmare, în cauză nu se poate reține pasivitatea adevăraților proprietari, în contextul în care anterior legii speciale nr. 18/1991 aceștia nu putea exercita o opoziție eficientă împotriva posesorilor terenului, întrucât acesta se afla în patrimoniul CAP-ului, proprietatea pârâtelor asupra acestui teren fiind restabilită abia în momentul emiterii titlului de proprietate nr._/2007 în condițiile Legii nr. 18/1991.
Ca atare, instanța de apel în mod greșit nu a reținut viciul precarității posesiei, ci a imputat pârâtelor o atitudine pasivă, care este sancționată cu pierderea proprietății, ca efect al prescripției achizitive ce a operat în favoarea reclamanților, în cauză nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 1890 și 1847 C.civ. pentru uzucaparea terenului asupra defuncții Lincuță P. și Lincuță M. au avut doar un drept de folosință anterior anului 1991.
Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (4) C.proc.civ. instanța de recurs a casat decizia recurată și a reținut pricina pentru rejudecare pe fond, rațiunea adoptării acestei soluții fiind și aceea de a se asigura o judecată unitară, prin administrarea de probe noi, care să facă posibilă identificarea suprafeței de teren de 800 mp, deținută în proprietate de defuncții Lincuță P. și Lincuță M. și pe care se află edificată casa de locuit și anexele gospodărești, având în vedere și faptul că cerințele prescripției achizitive trebuie analizate prin raportare la un bun individualizat.
În acest sens, s-a acordat termen la data de 01.02.2010, când s-a dispus administrarea probei cu expertiză topografică, având ca obiective identificarea suprafeței de teren de 800 mp din litigiu și a construcției existente pe acest teren.
Rejudecând pricina pe fond, Curtea constată următoarele:
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, este o sancțiune împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna unei alte persoane.
Potrivit art.1847 C.civil, „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în articolele următoare”.
Art.1890 Cod civil, prevede ca regulă specială, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 ani, „fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta.” Prin urmare, uzucapiunea presupune în mod necesar o posesie utilă, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, caractere prevăzute de art.1847 și urm. C.civil, posesorul putând să fie și de rea credință.
În speță, problema întreruperii prescripției achizitive a fost dezlegată de instanța de casare, care a reținut că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de către pârâte în baza Legii nr. 18/1991, care reglementează o procedură administrativă de restituire a terenurilor ce formează fondul funciar al României către membrii cooperatori, nu a avut un caracter contencios, întrucât nu a fost formulată împotriva intimaților reclamanți, care exercitau posesia asupra terenului. Totodată, cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 a vizat doar terenurile ce au aparținut autorilor pârâtelor, acesta fiind și domeniul de reglementare al acestui act normativ, iar nu și casa de locuit și anexele gospodărești, asupra cărora aceiași reclamanți exercitau o posesie continuă din anul 1973.
Prin urmare, Curtea a apreciat că formularea cererii în temeiul Legii nr. 18/1991 nu constituie o cauză care a întrerupt prescripția achizitivă, conform art.1863 și următoarele din C.civ., reclamanții exercitând, începând cu anul 1973, o posesie continuă asupra suprafeței de teren de 5040 mp și construcția edificată pe acest teren.
Totodată, instanța de casare a lămurit și regimul juridic al suprafeței de teren pentru care s-a invocat de către reclamanți prescripția achizitivă, reținând, în raport de mențiunile din cele două certificate de moștenitor nr. 277/1973 și 278/1973 și de dispozițiile art. 5 din Statutul cooperativei agricole de producție adoptat în anul 1966, potrivit cărora „Constituie proprietate personală a țăranilor cooperatori: casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe, terenul pe care se află acestea și curtea, a căror suprafață totală nu poate depăși 800 mp; când această suprafață depășește 800 mp, diferența se include în lotul dat în folosință familiei”, că suprafața de teren ce depășea 800 mp, asupra cărora reclamanții au exercitat posesia, se afla în patrimoniul CAP-ului, astfel încât uzucapiunea nu poate fi opusă pârâtelor, al căror drept de proprietate a fost restabilită abia în momentul emiterii titlului de proprietate nr._/2007 în condițiile Legii nr. 18/1991.
În această situație, instanța de casare a apreciat că posesia exercitată de reclamanți asupra terenului excedentar suprafeței de 800 mp este lovită de viciul precarității, fiind exercitată cu acordul CAP-ului și nu poate duce la uzucapiune.
Toate aspectele dezlegate de instanța de casare sunt obligatorii în rejudecarea fondului, iar pe de altă parte au intrat în putere de lucru judecat, fără a mai putea fi puse în discuție cu ocazia rejudecării.
În ceea ce privește posesia exercitată de reclamanți asupra terenului în suprafață de 800 mp și casei de locuit aflată pe acesta, Curtea apreciază că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.1847 și urm. C.civil, posesia exercitată de aceștia fiind continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În acest sens, se constată că reclamanții au făcut dovada că posesia asupra imobilului a început în anul 1973 și că această posesie a fost exercitată în mod continuu și public până la data înregistrării prezentei acțiuni.
Deși succesiunile celor doi defuncți (Lincuță P. și Lincuță M.) fuseseră dezbătute prin certificatele de moștenitor nr.277/1973 și nr. 278/1973, iar pârâtele figurau în calitate de moștenitori legali, acestea au păstrat o atitudine de pasivitate în toată această perioadă.
Astfel cum s-a reținut prin decizia de casare, formularea cererii în temeiul Legii nr. 18/1991 nu constituie o cauză de întrerupere a prescripției achizitive, conform art.1863 și următoarele din C.civ., Legea nr. 18/1991 reglementând o procedură administrativă de restituire a terenurilor ce formează fondul funciar al României către membrii cooperatori. Așadar, această cerere nu a avut un caracter contencios, întrucât nu a fost formulată împotriva intimaților reclamanți, care exercitau posesia asupra terenului. Or, pentru a fi întreruptă prescripția achizitivă, este necesar ca actul întrerupător să fie făcut de adevăratul proprietar împotriva posesorului.
Totodată, domeniul de reglementare al Legii nr. 18/1991 îl reprezintă doar terenurile ce formează fondul funciar al României, iar nu și casa de locuit și anexele gospodărești, asupra cărora aceiași reclamanți exercitau o posesie continuă din anul 1973.
Această posesie a fost neîntreruptă timp de mai mult de 30 de ani, astfel încât este îndeplinită și dovada termenului prevăzut de art.1890 cod civil pentru dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile.
De asemenea, reclamanții au făcut și dovada că posesia a fost exercitată sub nume de proprietar, prin înscrierea în registrul de rol fiscal din anul 1974, racordarea la rețeaua de energie electrică din anul 1978 și plata impozitelor aferente.
Terenul în suprafață de 800 mp a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit în faza rejudecării după casare de expert N. R. I. și este amplasată conform Anexei 2 la expertiză între punctele 2 – 8 – M – N – 16 – 15 – 2. Pe acest teren, astfel cum rezultă din același raport de expertiză, se află casa de locuit, identificată C1 în Anexa 2 la acest raport.
Față de cele reținute, rejudecând pricina pe fond după casare, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, astfel:
Va admite în parte acțiunea reclamanților și va constata că aceștia au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului din . Varlaam, ., jud. G., în suprafață de 800 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert N. R. I., între punctele 2 – 8 – M – N – 16 – 15 – 2.
Vor fi păstrate dispozițiile din sentință cu privire la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra casei de locuit situată pe acest teren.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. „partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.
În lumina acestor principii, dispozițiile art.274 C. proc. civ. trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 din același cod, potrivit cărora „Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor”..
Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În consecință, părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute. Când pretențiile ce formează obiectul acțiunii au fost admise doar parțial, instanța va acorda celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată suportate, proporțional cu pretențiile admise.
Dacă există cereri din partea ambelor părți, admise în total sau în parte, cheltuielile de judecată pot rămâne în sarcina fiecăreia din părțile care le-a suportat sau una din părți are dreptul să recupereze unele sume din cheltuielile pe care le-a suportat.
În speță, cererea de chemare în judecată fiind admisă în parte, reclamanților li se cuvin cheltuielile de judecată suportate de aceștia în limita pretențiilor admise, iar recurenților pârâți cheltuielile suportate în limita pretențiilor din acțiune respinse, ca urmare a admiterii recursului și apelului.
Astfel, taxa de timbru datorată de reclamanți la instanța de fond pentru cererea în uzucapiune privind terenul din . Varlaam, ., județul G., în suprafață de 800 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert N. R. I., între punctele 2 – 8 – M – N – 16 – 15 – 2 și casa de locuit situată pe acest teren, taxa calculată la valoarea acestui imobil, este de 2608 lei. La această sumă se va adăuga timbrul judiciar în cuantum de 5 lei și onorariul de expert plătit de reclamanți, în cuantum de 1000 lei.
În ceea ce îi privește pe recurenții pârâți, Curtea constată că aceștia au efectuat cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând taxele de timbru aferente celor două căi de atac, în cuantum total de 2720 lei. Or, admiterea apelului cât și a recursului au determinat schimbarea parțială a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii în uzucapiune numai cu privire la terenul în suprafață de 800 mp și casa de locuit situată pe acest teren, fiind respinse pretențiile reclamanților cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra restului de teren în suprafață de 4078,84 mp. În această situație, recurenții pârâți sunt îndreptățiți la recuperarea cheltuielilor de judecată făcute în aceste limite, respectiv la restituirea contravalorii taxei de timbru datorată pentru apel și recurs în cuantum de 50% din taxa datorată la prima instanță, calculată la valoarea terenului de 4078,84 mp, respectiv suma totală de 1416 lei. La această sumă se va adăuga onorariul de expert în cuantum de 1000 lei, plătit de recurenta S. E..
În ceea ce privește onorariile de avocat suportate de părți, Curtea constată că intimații reclamanți au dovedit că aceste cheltuieli s-au ridicat la suma totală de 6500 lei(1000 lei la fond, 1500 lei în apel și 4000 în recurs). Având în vedere pretențiile admise cât și complexitatea dosarului, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.proc.civ. și va reduce aceste cheltuieli până la suma de 2.800 lei.
De cealaltă parte, recurenții pârâți au depus dovezi doar privind onorariile de apărător suportate în recurs, care se ridică la suma de 1800 lei.
Față de cele arătate, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 276 C.proc.civ. și va compensa parțial cheltuielile de judecată reprezentând onorariile de apărător, urmând a obliga pe recurenții pârâți la suma de 1000 lei suportată cu acest titlu de către intimații reclamanți, ce va fi inclusă în cuantumul total al cheltuielilor cuvenite acestora.
Prin urmare, în baza art.274 și art. 276 Cod procedură civilă, vor fi obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4.613 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de apel și intimații recurenți la 2.416 lei cheltuieli de judecată către reclamantele pârâte, în recurs.
Vor fi păstrate dispozițiile din sentință cu privire la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra casei de locuit situată pe terenul în suprafață de 800 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând în fond după casare:
Admite apelul formulat de pârâtele S. E., P. I. și D. I. împotriva sentinței civile nr. 850 din 30.01.2009 pronunțată de Judecătoria G. în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. C. și N. M..
Schimbă în parte sentința apelată, astfel:
Admite în parte acțiunea reclamanților.
Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului din . Varlaam, ., județul G., în suprafață de 800 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert N. R. I., între punctele 2 – 8 – M – N – 16 – 15 – 2.
Păstrează dispozițiile din sentință cu privire la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra casei de locuit situată pe acest teren.
Obligă pe pârâte la plata către reclamanți a sumei de 4.613 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de apel.
Obligă pe intimații-recurenți la 2.416 lei cheltuieli de judecată către reclamantele-pârâte, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. G. A. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DM
Tehnored. DM/PS 2 ex.
04.04.2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 13.03.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. M.
JUDECĂTOR – D. G.
JUDECĂTOR – A. M.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea, în fond după casare, asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții N. C. și N. M., în contradictoriu cu pârâții S. E., P. I., D. I. și N. F., având ca obiect „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul N. C. personal și asistat de avocat M. T., cu împuternicire avocațială la dosar, reclamanta N. M. reprezentată de același avocat, lipsind pârâții S. E., P. I., D. I. și N. F..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către Primăria comunei Adunații C. adresa nr. 1054/16.02.2012 prin care se comunică că numitul N. C. figurează în registrul fiscal Varlaam la rolul 50 din anul 1974 și achită impozit pe suprafața de 5040 mp, titularul titlului fiind defunctul M. C. P..
Apărătorul reclamanților N. C. și N. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamanților N. C. și N. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, în sensul de a se constata dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au avut o posesie continuă, neîntreruptă și netulburată, în temeiul dispozițiilor art. 1847 Cod civil. Arată că la termenul anterior a depus la dosar o copie a Registrului Agricol din care reiese că numitul G. P. avea în posesie suprafața de 800 mp intravilan. Consideră că dacă reclamanții ar fi limitați doar la suprafața de 800 mp ar fi discriminați detentorii precari. Arată că orice persoană are dreptul la un proces echitabil conform dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 20.03.2012
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
D. M. D. G. A. M. S. V.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 20.03.2012
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 27.03.2012
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2012
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
D. M. D. G. A. M. S. V.
| ← Rezoluţiune contract. Hotărâre din 30-04-2013, Curtea de Apel... | Grăniţuire. Decizia nr. 617/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
