Conflict de competenţă. Sentința nr. 27/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 264/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 27/F/2014
Ședința Camerei de Consiliu din data de 12 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel C. Grefier: S.- D. G.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul C. și Tribunalul Specializat C. privind soluționarea apelului declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 4535 din 07 martie 2013 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr._/211/2007 privind și pe pârâții intimați S.C. T. S. SA, S.C. „DP C.” S.A., C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. și M. C.-N. PRIN PRIMAR.
Prezenta s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Deliberând, reține că:
I. Prin decizia civilă nr. 37 din 27 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._/211/2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a apelului declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 4535 din 07 martie 2013 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr._/211/2007.
În consecință, a fost declinată în favoarea Tribunalului C. competența de soluționare a apelului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Cererea formulată de apelant astfel cum a fost precizată la termenele din data de 22.10.2007 și 21.09.2012 vizează o obligație de a face, în condițiile în care se pretinde efectuarea unor lucrări de reparații și anularea unor proiecte de execuție de lucrări, motivat pe faptul că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului, imputându-se în sarcina pârâtelor persoane juridice . Italia și . săvârșirea unor fapte delictuale cauzatoare de prejudicii în sarcina reclamantului.
Instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, cuprinde mai multe capete de cerere, dintre care unele au ca obiect obligația de a face ce se solicită a fi stabilită în sarcina pârâtelor persoane juridice, iar altele au ca obiect solicitarea de a fi modificat proiectul nr. 272/2006, proiect conform căruia, în aprecierea reclamantului, i se aduce atingere dreptului de proprietate privată, încălcându-i-se proprietatea.
Chiar în condițiile în care calitatea de pârâtă revine în cauză la fond, cât și în calea de atac a apelului, printre altele și unor persoane juridice societăți comerciale, profesioniști în conformitate cu Noul Cod Civil, tribunalul a apreciat că natura litigiului dedus judecății nu este una comercială, reclamantul întemeindu-și, de altfel, cererea dedusă judecății pe dispozițiile art. 480 și art. 998, art. 999 C.civ.
Fapta delictuală care se impută celor două persoane juridice, în condițiile în care nu se poate reține împrejurarea că pârâții C. L. al Municipiului C.-N. și M. C.-N. prin primar ar avea calitatea de comerciant, nu rezultă din obiectul lor de activitate, ci din executarea defectuoasă a unor lucrări de modernizare a drumului aferent imobilului unde se află proprietatea reclamantului, respectiv .-N..
Obiectul de activitate al celor două societăți profesioniste nu îl reprezintă activitatea de reparare a prejudiciilor pretins suferite de către reclamant, respectiv de reparare a gardului proprietatea acestuia și modificare a proiectului în baza căruia au fost efectuate lucrările executate pe calea de acces la proprietatea reclamantului, pretențiile deduse judecății fiind specifice unor raporturi de natură civilă delictuală rezultate din cauzarea unor pagube proprietății reclamantului.
În afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul (profesionistul înregistrat la registrul comerțului) face și acte de natură civilă care, evident, nu pot fi supuse regimului de comercialitate.
Se consideră că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea desfășurată ca profesie și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește (profesionist sau neprofesionist).
Tribunalul a constatat că temeiul răspunderii pârâtelor îl reprezintă temeiul răspunderii civile delictuale, pe de o parte, față de petitele prin care se solicită obligarea acestora de a executa anumite lucrări de a se abține de la efectuarea acestora și că, în plus, se pune în discuție însăși legalitatea proiectului nr.272/2006, motivat pe faptul că reclamantul solicită modificarea acestuia, astfel încât calea de acces pe proprietatea sa din . să fie corect poziționată și terenul în suprafață de 45 m din fața imobilului de la adresa din . să nu mai figureze ca aparținând domeniului public cu destinația de trotuar.
Prin raportare la aceste solicitări formulate de reclamant în cuprinsul cererii adresate instanței, cererea precizată pe parcursul derulării procesului, tribunalul reține faptul că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art.286 alin. 3 și prevederile art.287 din OUG nr. 34/2006, act normativ în vigoare la momentul la care judecătoria a fost sesizată cu cererea dedusă judecății.
Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziție publică, altele decât cele referitoare la despăgubiri, este competentă numai instanța de judecată, dispozițiile art. 287 alin.1 statuând asupra faptului că pentru procedurile prevăzute la art. 286 se aplică dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Natura litigiului dedus judecății nu poate fi modificată în căile de atac, astfel încât Tribunalul Specializat C. a apreciat că din punct de vedere material competent să soluționeze litigiul dintre cele două părți în calea de atac a apelului este Tribunalul C., raportându-se la dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., conform cărora tribunalele judecă ca instanță de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, tribunalele specializate judecând în apel doar acele litigii care aveau o natură comercială anterior renunțării de către legiuitor la concepția dualistă.
II. Astfel învestit cu judecarea apelului, Tribunalul C. și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Specializat C., pronunțând în acest sens decizia civilă nr. 530/A din 25 octombrie 2013, dosar nr._/211/2007*.
Motivând decizia, Tribunalul C. a arătat, în principal, că:
Litigiul supus judecății în prezentul dosar s-a ivit înainte de . Noului cod civil și are ca obiect răspunderea delictuală a unor societăți comerciale.
Așadar, litigiul are natură comercială, în conformitate cu prevederile art. 4 din Codul comercial în vigoare la momentul inițierii litigiului, deci aplicabil în speță.
Astfel cum s-a stabilit în doctrina și practica judiciară anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil și a abrogării Codului comercial, este indiferent dacă obligațiile societății comerciale derivă dintr-un contract, alt act juridic licit sau dintr-o faptă ilicită.
De altfel, și lucrările la care reclamantul a solicitat să fie obligate pârâtele societăți comerciale, chiar dacă strict nu fac parte din obiectul acestora de activitate, în situația admiterii acțiunii, vor implica niște costuri, ce vor fi suportate din patrimoniul societăților comerciale, având astfel efect asupra activității de comerț pe care o desfășoară acestea.
S-a reținut în motivarea soluției de declinare a apelului, de la Tribunalul Specializat C., la Tribunalul C., că fapta delictuală care se impută celor două persoane juridice nu rezultă din obiectul lor de activitate, ci din executarea defectuoasă a unor lucrări de modernizare a drumului. Ori, executarea lucrărilor de modernizare a drumului face parte din obiectul de activitate al societăților comerciale pârâte și deci, și lucrările executate cu acea ocazie, dar care au adus pretinse prejudicii reclamantului, au făcut parte tot din activitatea comercială a pârâtelor.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele Comerciale Argeș, C. și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate prin Hotărârea CSM nr. 654 din 31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, C. Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale, prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel.
Deși C. Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codul comercial din 1887.
În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Constatând că prin declinarea reciprocă de competență dintre cele două tribunale s-a născut un conflict negativ de competență, Tribunalul C. a înaintat dosarul cauzei, în vederea soluționării conflictului, Curții de Apel C.
III. Cu privire la conflictul negativ de competență astfel născut Curtea de Apel are în vedere următoarele:
În prezentul proces, judecata în primă instanță a avut loc înaintea Judecătoriei C.-N., scopul urmărit de reclamant prin pronunțarea acțiunii fiind, în esență, acela de a obține repararea unui prejudiciu care, potrivit reclamantului, i-a fost cauzat în urma efectuării unui lucrări pe . situat un imobil casă și teren aflat în proprietatea sa.
Executarea lucrărilor despre care se face vorbire în cererea reclamantului s-a făcut de către pârâtele societăți comerciale în considerarea faptului că, fundamentat pe contractele de atribuire încheiate cu autoritățile locale din municipiul C.-N., intra în obiectul lor de activitate executarea unor asemenea lucrări.
Cum a observat și Tribunalul C., prezentul litigiu s-a născut anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C.civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală, în relație cu unele dispoziții legale privitoare la protecția dreptului de proprietate.
Prin raportare la obiectul acțiunii civile și la fundamentarea ei în fapt și în drept, se impune concluzia că, esențial, litigiul de față derivă din executarea de lucrări realizată de societățile comerciale pârâte, punând în discuție și propria lor legătură juridică cu C. L. al municipiului C.-N..
În aceste condiții, corect a apreciat Tribunalul C. că îi aparținea Tribunalului Specializat C. competența de soluționare a apelului, pârâtele fiind, cu excepția Consiliului L. al municipiului C.-N., calificate de lege drept comercianți la data pornirii procesului, iar în prezent profesioniști.
Chiar dacă faptele imputate pârâtelor aparțin, potrivit reclamantului, ilicitului delictual, aceasta nu exclude calificarea acțiunii ca fiind, ab origine, una comercială (altfel spus, între profesioniști), știut fiind că prevederile art. 4 din fostul Cod comercial instituiau o prezumție de comercialitatea pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, afară de cazurile de excepție anume prevăzute de lege.
Prezumția de comercialitate instituită de fostul art. 4 Cod comercial putea fi răsturnată doar dacă s-ar fi dovedit caracterul civil al obligației sau, în genere, caracterul ei necomercial.
Cum în procesul de față nu erau întrunite elementele care să îngăduie, raportat la obiectul și cauza cererii reclamantului, răsturnarea prezumției de comercialitate, urmează a se trage concluzia că, anterior, i-ar fi aparținut fostului Tribunal Comercial C. (în prezent, Tribunalul Specializat C.) competența de soluționare a apelului, valorizându-se natura esențialmente comercială a litigiului.
Plecând de la aceste elemente de particularitate specifice procesului, Curtea mai are a observa că în aplicarea prevederilor art. 228 din Legea nr. 71/2011, C. Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 654 din 31 august 2011, prin care, între altele, a dispus reorganizarea ca tribunale specializate a Tribunalelor Comerciale Argeș, C. și M., începând cu data de 01 octombrie 2011, având în vedere „volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun”.
Aceste considerente ce au întemeiat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii vizează, în mod direct, încărcătura jurisdicțională a celor trei foste tribunale comerciale, criteriul cantitativ, rezultat din observarea numărului de dosare înregistrate pe rolul lor, fiind acela care, în mod decisiv, a impus reorganizarea lor ca tribunale specializate, iar nu ca simple secții civile în cadrul Tribunalelor Argeș, C. și M..
Or, încărcătura avută în vedere era cea rezultată din competența atribuită celor trei tribunale potrivit dispozițiilor legale anterioare Legii nr. 71/2011 și Noului Cod civil, ceea ce trimite la concluzia că nu s-a avut în intenție ca sub guvernământul Noului C.civ. atribuțiile jurisdicționale ale acestora să cunoască o diminuare.
Trebuie remarcat, sub acest aspect, că schemele de personal ale fostelor tribunale comerciale au fost menținute, ceea ce, de asemenea, întărește concluzia evocată mai sus.
Pentru determinarea întregii competențe materiale a tribunalelor specializate trebuie avute în vedere inclusiv normele de competență de drept comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, cu observarea însă a particularităților activității jurisdicționale a tribunalelor specializate, particularități rezultate din specificul competenței lor materiale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil. Este îndeajuns de evident că transformarea fostelor tribunale comerciale în tribunale specializate implică o continuitate cu privire la tipurile de cauze care intră în competența lor, aceasta fiind rațiunea care justifică, în sensul Hotărârii nr. 654/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, sus-evocată, atât menținerea lor ca instanțe de sine stătătoare, cât și a schemelor de personal ce le-au fost alocate.
Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 135 C.pr.civ., se va stabili în favoarea Tribunalului Specializat C. competența de soluționare a apelului formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Tribunalului Specializat C. competența de soluționare a apelului declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 4535 din 07 martie 2013 a Judecătoriei C.-N. pronunțată în dosarul nr._/211/2007.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
2 ex./14.03.2014
| ← Acţiune pauliană. Decizia nr. 965/2014. Curtea de Apel CLUJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
