Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1291/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1291/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 32660/211/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1291/R/2014
Ședința publică din 31 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. C.
M.-C. V.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții N. I. și N. A., împotriva deciziei civile nr. 104/A/11.02.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat M. M. L., precum și pe pârâtul intimat P. L. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 24 octombrie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr._/02.10.2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ , s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul M. M. L., împotriva pârâților N. I. si N. A. si, in consecința:
S-a constatat rezoluțiunea de drept a convenției de asociere încheiata intre părți la data de 18.04.2008.
S-a respins cererea privind repunerea părților in situația anterioara cu privire la plata sumei de 426.000 lei, echivalentul a 100.000 de euro.
S-a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de daune interese.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:
„Între pârâți și numitul M. M. L., împreună cu numitul M. P. A. s-a încheiat la data de 7.03.2008 antecontractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 65 având ca obiect vânzarea cumpărarea terenului situat în Cluj-N. în suprafață de_ mp înscris în CF nr._ Cluj nr. top_/2/6, respectiv_/2/7/2 și în CF nr._ Cluj sub nr. top_/2/5/2.
Potrivit acestui antecontract, pârâții s-au obligat să înstrăineze promitenților cumpărători această suprafață de teren pentru prețul de_ euro, preț care trebuia achitat în 5 tranșe astfel: 60.000 euro avans la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare; 40.000 euro la data de 14.03.2008 de către promitentul cumpărător M. M. L.; 100.000 euro la data de 7.04.2008 de către promitentul cumpărător M. P. A.; 100.000 euro la data de 7.07.2008 de către ambii promitenți cumpărători; restul sumei de_ euro cel târziu la data de 20.12.2008.
Din prețul total de vânzare-cumpărare sus menționat promitenții cumpărători au achitat reclamanților doar suma de 100.000 euro.
Ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât promitenții cumpărători nu au mai avut posibilitatea de a achita următoarea rată scadentă din antecontract (din 7.04.2008) pârâții au stabilit împreună cu promitentul cumpărător M. M. L. să se asocieze pentru a vinde împreună terenul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, fără a desființa sau rezoluționa însă antecontractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, între pârâți și numitul M. M. L. s-a încheiat convenția de asociere având ca obiect aceeași suprafață de teren menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în această convenție a fost primit ca parte contractantă și numitul P. L. M., în calitate de asociat împreună cu numitul M. M. L., P. L. M. fiind persoana care i-a pus în legătură pe pârâți cu numitul M. M. L. și care dorea să fie primit în asociere pentru a obține un câștig în cazul tranzacționării imobilului.
Potrivit Convenției de asociere din data de 18.04.2008 obiectul acesteia îl constituie asocierea dintre părți în scopul valorificări ulterioare din vânzare în mod comun a terenului.
Prețul minim de vânzare în comun a terenului a fost stabilit la suma de 2.500.000 euro. În cazul în care terenul ar fi fost înstrăinat în mod comun cu un preț mai mare decât prețul minim, diferența obținută în plus față de prețul minim de vânzare-cumpărare urma să fie împărțită în cote de 1/3 pârâților, asociatului M. M. L. și asociatului P. L. M..
Întrucât în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior prezentei convenții, numitul M. M. L. a achitat pârâților suma de 100.000 euro reprezentând o parte din prețul de vânzare-cumpărare, în convenția de asociere din data de 18.04.2008 s-a cuprins și acest aspect, la solicitarea asociatului M. M. L..
Așadar, suma de 100.000 euro menționată la pct. 3 din convenția de asociere reprezintă în realitate partea din prețul de vânzare-cumpărare achitată de M. M. L. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 7.03.2008.
Pentru a putea obține un preț mai mare decât cel stabilit în convenția de asociere asociații M. M. L. și P. L. M. s-au obligat potrivit art. 7.1 din convenție să facă demersurile necesare în vederea soluționării tuturor actelor necesare reglementării situației urbanistice a imobilului având ca scop final posibilitatea utilizării acestuia în edificarea unui ansamblu rezidențial de locuințe cu cel mai mare regim de înălțime posibil din punct de vedere legal întrucât nu era rezolvata situația din punct de vedere urbanistic.
La articolul nr. 5 din convenția de asociere se menționează că dacă în termen de 16 luni de la data semnării prezentei convenții nu este posibilă vanzarea imobilului teren având ca preț de vânzare o sumă mai mare decât cea de_ euro, prezenta convenție devine rezoluționată fără necesitatea vreunei somații din partea părților, acestea fiind repuse în situația anterioară semnării convenției.
În ceea ce privește solicitarea privind repunerea părților în situația anterioară, instanța a reținut că aceasta este de esența antecontractului de vânzare-cumpărare, reclamantul neavând posibilitatea să ceară acest lucru,nefiind stabilită nicio culpă a pârâților, nu există un act de reziliere a antecontractului sau o hotărâre judecătorească în acest sens.
Ca o consecință, pârâții nu pot fi obligați la plata sumei de 426.000 lei, echivalentul a 100.000 de euro și nici la plata daunelor interese către reclamant.
Astfel, instanța a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată în parte și a constatat rezoluțiunea de drept a convenției de asociere încheiata între părți la data de 18.04.2008.
Instanța a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 413/17.09.2013, pronunțată în dosar nr._ , a admis excepția netimbrării apelului și, în consecință, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei sale, următoarele:
„Pentru termenul de judecată din data de 17.09.2013 apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4338 lei și timbru judiciar de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 20 din dosar.
Întrucât apelantul nu a achitat taxa judiciară de timbru menționată, în ședința publică din 17.09.2013 tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997 conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, tribunalul urmează să admită excepția invocată și să anuleze ca netimbrat apelul declarat de reclamant”.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 4448/R/15.11.2013, pronunțată în dosar nr._ , a admis în parte recursul declarat de reclamantul M. M. L., împotriva deciziei civile nr. 413 din 17.09.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, care a fost casată în întregime, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut în considerentele deciziei sale, următoarele:
„Prin recursul formulat, atât prin memoriul inițial de recurs înregistrat la 08.10.2013 (f. 2-4 dosar recurs), cât și prin completarea motivelor de recurs, expediată prin fax la 13.10.2013 – ambele memorii de recurs fiind formulate înăuntrul termenului legal de motivare a recursului prevăzut de art. 303 alin. 2 C.pr.civ., având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată reclamantului recurent la 27.09.2013 (dovadă de comunicare fila 42 dosar apel) -, recurentul a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Cluj pentru rejudecarea apelului, pe motiv că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, soluționând apelul pe excepția netimbrării.
Practic, recurentul a invocat două motive de recurs, pe de o parte, nelegala sa citare pentru termenul de judecată din 17.09.2013, când a fost soluționat apelul de către Tribunalul, iar pe de altă parte, nelegalitatea soluției pronunțată de Tribunalul Cluj prin încălcarea normei imperative prevăzută de art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, respectiv, nelegala citare a reclamantului pentru termenul de judecată din 17.09.2013 în fața Tribunalului Cluj, Curtea a constatat, prin prisma art. 306 alin. 3 C.pr.civ., că deși recurentul nu a indicat expres, acest motiv se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ., rap. la art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
Însă, din perspectiva motivelor pentru care recurentul a invocat această critică din recurs, respectiv, nelegala sa citare pe motiv că procedura de citare a fost realizată prin afișare, fiind astfel, în opinia recurentului, nulă, Curtea a constatat că acest motiv de recurs nu este fondat.
Astfel, prin calea de atac exercitată împotriva sentinței fondului, intitulată „recurs” (f. 3-7 dosar apel), recalificată corect de către Tribunal în apel, în raport de dispozițiile art. 2821 C.pr.civ. (f. 34 dosar apel), reclamantul M. M. L. a arătat în mod expres că își alege domiciliul procesual „la cabinet de avocat A. N. P., sediul în Cluj-N., . nr. 12, județul Cluj, prin avocat A. N. P.”.
Prin urmare, având în vedere această alegere de domiciliu procesual, instanța de apel era obligată, de dispozițiile art. 93 C.pr.civ., să dispună citarea reclamantului la domiciliu procesual pe care acesta și l-a ales, respectiv, la sediul Cabinetului avocațial A. N. P., în Cluj-N., . nr. 12, județul Cluj, prin avocat A. N. P..
Potrivit art. 93 C.pr.civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
Întrucât în speță, prin alegerea de domiciliu făcută de reclamant, s-a arătat și persoana la care urmează să se facă comunicarea actelor de procedură, respectiv, avocat A. N. P., este evident că citarea apelantului se impunea a fi făcută exclusiv la domiciliu procesual ales, nu și la domiciliul părții.
Pe de altă parte, nu există nicio dispoziție de procedură, conținută în Codul de procedură civilă, care să impună instanței de judecată obligația de a lua legătura telefonic cu avocatul, ori de a-l încunoștința pe avocat în alt mod despre termenul de judecată fixat în vederea judecării apelului.
Singura obligație ce îi revenea instanței de apel era aceea de a-l cita pe reclamantul apelant la domiciliul procesual ales, obligație pe care instanța de apel și-a îndeplinit-o, respectiv, pentru termenul de judecată din 17.09.2013, reclamantul apelant a fost legal citat încă din data de 11 iulie 2013 cu mențiunea timbrării căii de atac cu suma de 4.338 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii, procedura de citare fiind legal îndeplinită prin afișare la sediul Cabinetului avocațial A. N. P., în Cluj-N., . nr. 12, județul Cluj (f. 20 dosar apel).
Susținerea recurentului, în sensul că procedura de citare ar fi viciată pentru că s-a realizat prin afișare, este vădit nefondată și excede oricărui cadru legal, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 92 alin. 3 teza I C.pr.civ., raportat la art. 92 alin. 4 C.pr.civ., care prevăd că procedura de citare se va realiza prin afișare dacă cel citat nu se găsește la domiciliu.
Pe cale de consecință, Curtea constată că acest prim motiv de recurs este vădit nefondat.
În ceea ce privește cea de-a doua critică din recurs, referitoare la nelegalitatea soluției instanței de apel, decurgând din încălcarea normei imperative prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., Curtea a constatat că acesta este fondat, motivat pe următoarele considerente:
Prin memoriul de „recurs” promovat împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul nu a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, nici în mod expres, prin indicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ., și nici implicit, prin recurgerea la sintagma „solicit judecarea în lipsă”.
Nici intimații N., prin întâmpinarea pe care au formulat-o (f. 29-32 dosar apel), nu au solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
Întrucât la termenul de judecată din data de 17.09.2013 nu s-a prezentat niciuna dintre părți, și nici reprezentanții părților, deși conform practicalei deciziei civile nr. 413/17.09.2013, au fost făcute două strigări ale cauzei în ședință publică, Tribunalul Cluj era obligat de dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., să dispună suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri.
Omițând însă să observe că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, Tribunalul Cluj, la termenul de judecată din 17.09.2013, a invocat din oficiu, excepția netimbrării apelului și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că soluția instanței de apel intră sub incidența art. 304 pct. 5 C.pr.civ., rap. la art. 105 alin. 2 C.pr.civ., coroborat și cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ., impunându-se admiterea în parte a recursului, în limitele acestui motiv de recurs, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul reclamantului, conform dispozitivului prezentei decizii.
Eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părților în recurs, vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare”.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj sub nr._ .
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 104/A/11.02.2014, pronunțată în dosar nr._ *, a admis excepția tardivității motivelor de apel din 24.01.2014.
A admis apelul declarat de reclamantul M. M. L. împotriva sentinței civile nr._/02.10.2012, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în întregime acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților N. I., N. A. și P. L. M. și, în consecință:
Au fost obligați pârâții N. I. și N. A. să achite reclamantului suma de 305.250 lei, reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 30.897,59 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08._11.
A fost obligat pârâtul P. L. M. să achite reclamantului suma de 101.750 lei, reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 10.299,12 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08._11.
Au fost obligați pârâții să achite reclamantului dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății.
A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.
Au fost obligați intimații să achite apelantului 5343 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia pronunțată, Tribunalul a reținut în considerentele acesteia, următoarele:
Referitor la excepția tardivității motivelor de apel din 24.01.2014, tribunalul a reținut că potrivit art.287 alin.1 pct.3 alin.2 C.proc.civ., cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiată apelul. Această cerință este prevăzută sub sancțiunea decăderii și poate fi împlinită până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
În speță, motivele suplimentare de apel au fost depuse la data de 24.01.2004, iar prima zi de înfățișare a fost la data de 17.09.2013, astfel încât tribunalul urmează să admită excepția invocată.
În ceea ce privește fondul litigiului, tribunalul a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.03.2008 pârâții N. I. și N. A. s-au obligat să vândă reclamantului M. M. L. și numitului M. P. A. terenul situat în Cluj-N. în suprafață de_ mp înscris în CF nr._ Cluj nr. top_/2/6, respectiv_/2/7/2 și în CF nr._ Cluj sub nr. top_/2/5/2.
Prețul a fost stabilit la suma de 2.698.320 euro, din care reclamantul a achitat suma de 60.000 euro la data semnării antecontractului, urmând ca restul să fie achitat astfel: 40.000 euro la data de 14.03.2008 de către promitentul cumpărător M. M. L.; 100.000 euro la data de 7.04.2008 de către promitentul cumpărător M. P. A.; 100.000 euro la data de 7.07.2008 de către ambii promitenți cumpărători; restul sumei de 2.398.320 euro cel târziu la data de 20.12.2008.
Conform actului adițional nr.1, la data de 14.03.2008 reclamantul a achitat și suma de 40.000 euro.
La data de 18.04.2008 între pârâții N. I. și N. A., reclamantul M. M. L. și pârâtul P. L. M. s-a încheiat o convenție de asociere prin care părțile au înțeles să se asocieze pentru a vinde împreună terenul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus.
Părțile au convenit ca prețul minim de vânzare este de 2.500.000 euro, care în acest cuantum urma să revină pârâților N. (2.400.000 euro) și reclamantului (100.000 euro).
În art.3 se menționează că la momentul semnării convenției reclamantul a achitat pârâților suma de 100.000 euro, convenția echivalând cu o chitanță doveditoare a plății.
De asemenea, părțile au convenit ca diferența de preț dintre prețul minim de 2.500.000 euro și un preț mai mare să revină părților în cotele următoare: 1/3 pârâților N., 1/3 reclamantului, 1/3 pârâtului P. L. M..
În art.5 se precizează că în măsura în care în termen de maxim 16 luni de la data semnării convenției nu este posibilă vânzarea imobilului având ca preț de vânzare o suma mai mare decât cea de_ euro convenția devine rezoluționată fără necesitatea vreunei somații din partea părților, acestea fiind repuse în situația anterioara semnării convenției.
În actul adițional încheiat la data de 18.04.2008 se menționează că din suma de 100.000 euro primită de la reclamant pârâții N. au împrumutat suma de 25.000 euro pârâtului P. L. M. la data de 18.04.2008, sumă care acest pârât s-a obligat să o restituie reclamantului în termenul prevăzut în convenție.
Prima instanță a constatat rezolutiunea de drept a convenției de asociere încheiata intre parți la data de 18.04.2008, reținând incidența nr. 5 din convenție, însă în ceea ce privește solicitarea privind repunerea parților în situația anterioara a reținut ca aceasta este de esența antecontractului de vânzare-cumpărare, iar reclamantul nu are posibilitatea să ceara acest lucru, nefiind stabilita nicio culpa a pârâților și neexistând un act de reziliere a antecontractului sau o hotărâre judecătoreasca în acest sens.
Tribunalul a considerat fondate criticile apelantului privind această din urmă soluție, prima instanță reținând în mod eronat că restituirea sumei de 100.000 euro ar putea fi dispusă doar ca urmare a rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.03.2008.
Astfel, prin notificarea nr.278/14.04.2008 comunicată reclamantului pârâții N. au arătat că acesta nu a achitat suma de 100.000 euro scadentă la data de 07.04.2008, astfel încât consideră reziliat antecontractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, prin declarația autentificată sub nr.1619/18.04.2008 la SCN „N. Lex” pârâții N., reclamantul și numitul M. P. A. au solicitat radierea notării antecontractului din CF, ca urmare a rezoluțiunii acestuia.
Raportat la cele menționate mai sus, tribunalul a reținut că părțile din antecontractul de vânzare-cumpărare au înțeles să desființeze de comun acord acest act juridic și să încheie un nou act, convenția de asociere, astfel încât ca urmare rezoluțiunii acestuia se impune repunerea părților în situația anterioară, inclusiv restituirea către reclamant a sumei de 100.000 euro, pe care acesta a achitat-o în favoarea pârâților. Acordul de voință rezultă în mod neechivoc din cele două acte menționate mai sus, apărările pârâților, în sensul că declarația din 18.04.2008 voința părților fiind doar de a radia antecontractul, fiind nefondate, atât timp cât părțile au menționat în mod expres că antecontractul a fost rezoluționat.
Tribunalul a mai observat că prima instanța a omis să analizeze raporturile juridice dintre reclamant și pârâtul P. L. M., și în privința acestor raporturi susținerile apelantului fiind fondate, în condițiile în care prin actul adițional încheiat la data de 18.04.2008 acesta s-a obligat să restituie reclamantului suma de 25.000 euro.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 969 alin.1, art.1021 și art.1079 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului între părți, precum și cele din OG nr.9/2000, în vigoare la data introducerii acțiunii, tribunalul a considerat întemeiate și celelalte capete de cerere din acțiunea formulată și precizată de reclamant, cu consecința admiterii în întregime a acesteia.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în baza art.296 C.proc.civ. tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în întregime acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților N. I., N. A. și P. L. M., și, în consecință:
A obligat pârâții N. I. și N. A. să achite reclamantului suma de 305.250 lei (echivalentul în lei a sumei de 75.000 euro) reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 30.897,59 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08._11.
A obligat pârâtul P. L. M. să achite reclamantului suma de 101.750 lei (echivalentul în lei a sumei de 25.000 euro), reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 10.299,12 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08._11.
A obligat pârâții să achite reclamantului dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza art.274 C.proc.civ. intimații au fost obligați să achite apelantului suma de 5343 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial”.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții N. I. și N. A., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de intimatul M. M. L.; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de apel este criticabilă sub următoarele aspecte:
Prin raportare la principala solicitare a intimatului, de repunere a părților în situația anterioară, ca urmare a constatării rezoluțiunii convenției de asociere, recurenții au precizat că acest lucru nu poate fi realizat, instanța de judecată neavând calea legală de a pronunța o astfel de hotărâre.
În concret, așa cum s-a arătat și la prima instanță și cum în mod corect a reținut și instanța de judecată în motivarea hotărârii, rezoluțiunea convenției de asociere și repunerea părților în situația anterioara sunt două elemente diferite care își găsesc temeiul juridic în instituții distincte, ca urmare a voințelor diferite, nefiind nicio legătură de cauzalitate între acestea, care să poată genera un raport obligațional de tip cauză-efect, ce ar putea obliga recurenții să restituie sumele pretinse de intimat.
Astfel, solicitarea acestuia din urmă ar putea avea efect doar în cazul în care s-ar fi constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar repunerea în situația anterioară s-ar fi cerut în temeiul acestui antecontract.
După cum se poate observa, intimatul, prin acțiunea introductivă, a solicitat restituirea sumei de bani nu în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, ci în temeiul convenției de asociere.
Mai mult, convenția de asociere prevede repunerea părților în situația anterioara, fără a arăta care este aceasta, nu prevede expres restituirea sumei de 100.000 euro, iar astfel cum s-a făcut dovada (interogatoriul intimatului) această sumă nu a fost achitată urmare a semnării convenției de asociere, ci urmare a semnării antecontractului de vânzare-cumpărare.
În aceste condiții, repunerea părților în situația anterioară semnării convenției de asociere, nu presupune restituirea vreunei sume de bani, deoarece în baza acestui act nu s-au achitat astfel de sume.
În baza acestei convenții, nefiind prestată nicio obligație între părți, repunerea în situația anterioara, urmare a rezoluțiunii de drept a convenției, rămâne practic fără obiect.
Repunerea părților în situația anterioara se aplicăm contractelor sinalagmatice, iar prin convenția de asociere recurenții nu și-au asumat obligații față de intimat, doar acesta asumându-și anumite obligații pentru aducerea la îndeplinire a scopului asocierii.
Prin urmare, în aceste condiții, nu se poate discuta despre o repunere în situația anterioară, care să aibă ca rezultat plata, din partea recurenților, a celor 75.000 euro plus daune-interese, întrucât această sumă ar putea fi solicitată doar ulterior rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare din 07.03.2008, antecontractul fiind cel în temeiul căruia intimatul a achitat suma de 100.000 euro.
Sub nicio formă, nu se pot pretinde respectivele sume în temeiul rezoluțiunii Convenției de Asociere din 18.04.2008.
În temeiul acelei convenții, intimatul nu a achitat nicio sumă de bani, la care acum să aibă dreptul de a o pretinde, ca urmare a rezoluțiunii convenției.
În concluzie, pentru aceste sume solicitate de intimat, s-ar putea dispune restituirea, ca efect al repunerii in situația anterioară, doar dacă intimatul ar fi solicitat această restituire având ca bază și temei rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, și nu a convenției de asociere, în baza căreia nu au fost achitate sume de bani.
Raportat la aceste aspecte, recurenții consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al celor două înscrisuri, extinzând efectele antecontractului de vânzare-cumpărare (respectiv plata sumei de bani și repunerea părților în situația anterioară) în favoarea convenției de asociere.
Astfel, așa cum în mod corect prima instanță a respins petitul privind repunerea părților în situația anterioară, motivând că nu există vreun act sau hotărâre prin care să se rezoluționeze antecontractul, ori vreun motiv pentru care să se constate culpa părților, apreciază recurenții că nu ar trebui să existe vreo confuzie asupra stării de fapt.
Mai mult, acțiunea intimatului-reclamant nu poate fi admisă, întrucât prin ea nu se solicită rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, singurul care ar fi putut da naștere la restitutio in integrum - întrucât doar în baza acestuia s-au plătit cei 100.000 euro ci se solicită repunerea în situația anterioară ca efect al rezoluțiunii Convenției de Asociere.
Însă, tocmai acesta este și motivul pentru care prima instanță, în mod corect, a respins cererea de repunere în situația anterioară ca urmare a constatării rezoluțiunii Convenției de Asociere, întrucât în baza Convenției de Asociere recurenții nu datorează nimic apelantului, suma de 100.000 euro fiind achitată în temeiul Antecontractului de vânzare, fapt recunoscut de răspunsul acestuia de la interogatoriu.
Or, în contextul în care suma de 100.000 euro a fost achitată în baza antecontractului de vânzare, iar acest antecontract a fost rezoluționat, nu se poate pretinde repunerea în situația anterioară ca urmare a rezoluțiunii Convenției de Asociere, argumentându-se că s-ar fi achitat 100.000 euro, în situația în care însuși intimatul-reclamant recunoaște prin răspunsul la interogatoriu că a achitat suma de 100.000 doar în temeiul antecontractului de vânzare.
Aceasta este însăși esența și înțelesul lămurit și fără echivoc al înscrisurilor dintre părți, aspecte care au fost interpretate greșit de către instanța de apel.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant M. M. L. a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată pe recurs 800 Ron.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că repunerea în situația anterioară, dispusă prin decizia recurată, este legală, reprezentând efectul rezoluțiunii convenției de asociere.
Conform art. 3 din convenția de asociere, pentru suma de 100.000 Euro achitați de intimat, însuși acel act juridic ține loc de chitanță de plată, aspect însușit de părți prin semnare.
Aserțiunile recurenților conform cărora declarația autentificată sub nr. 1619/2008 de către BNP N. Lex nu ar face dovada rezoluțiunii antecontractului cu nr. 65/7.03.2008, sunt străine de orice raționament logico juridic, ba chiar grefate pe rea credință, fiindcă:
- în notificarea cu nr. 278/2008 expediată prin B. C. M. R., recurenții N., au inserat expres „considerăm reziliat antecontractul de vânzare cumpărare din 07.03.2008”;
- în declarația autentică cu nr. 1619/2008, este inserat expres în partea finală,, ca urmare a rezoluțiunii", aspect însușit de recurenți și prin semnătura acelei declarații, declarație ce cuprinde unica și reala voință a părților;
- încheierile CF_/28.08.2013,_/28.08.2013, prin care reprezentantul convențional al intimaților/recurenților N. din întreg ciclul procesual și anume av. Cesarean C., în virtutea declarației sus arătate, a solicitat și obținut radierea din CF-urile relevante a antecontractului cu dată certă nr. 65/07.03.2008.
Recurenții au susținut atât în poziția procesuală din apel, cât și în motivele de recurs, faptul că declarația autentică mai sus arătată, a avut rol strict pentru radierea antecontractului din CF în vederea notării ulterioare a convenției de asociere, când în realitate, radierea antecontractului din CF s-a efectuat în virtutea dosarului de CF_ și_ din 28.08.2013.
Date fiind cele mai sus arătate, raportat la rezoluțiunea neechivocă a antecontractului (revocarea mutuală, intervenită voluntar între părțile împrocesuate) din 7.03.2008, urmată de constatarea rezoluțiunii de drept a convenției de asociere încheiată la 18.04.2008, unica soluție susținută de textul de lege și de principiile ce guvernează efectele rezoluțiunii, este repunerea părților în situația anterioară, soluție dispusă în mod temeinic de către instanța de apel.
La termenul de judecată din 24.10.2014 instanța din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă strict la netemeinicia hotărârii atacate, prin care se tinde la reaprecierea stării de fapt de către instanța de recurs, ca urmare a reanalizării probatoriului administrat de către instanțele de fond, având în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate - în ceea ce privește motive de recurs care se referă la netemeinicia deciziei, și cele prin care se tinde la reaprecierea stării de fapt de către instanța de recurs, ca urmare a reanalizării probatoriului administrat de către instanțele de fond, urmând a fi admisă excepția inadmisibilității – curtea, cu majoritate de voturi, constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Verificând raporturile juridice care s-au derulat între părți de-a lungul timpului, se constată că acestea s-au materializat în mai multe acorduri de voință, astfel:
l. a. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008 (f.13-14 dosar fond), având ca obiect promisiunea de vânzare a dreptului de proprietate al promitenților vânzători N. I. și N. A., asupra imobilului teren situat în Cluj-N., în suprafață de_ mp, înscris în CF nr._ Cluj nr. top_/2/6,_/2/7/1, și în CF nr._ Cluj nr. top_/2/5/2, în favoarea promitenților cumpărători M. P. A. și M. M. L. (pct. II din antecontract).
Prețul imobilului și modalitatea de plată s-a prevăzut la pct. III art. 2,3,4,5,6,7 din antecontract, astfel: prețul de 240 euro / mp, respectiv_ euro.
La momentul semnării antecontractului promitentul cumpărător M. M. L. a achitat un avans total de 60.000 euro, antecontractul echivalând prin semnare cu o chitanță doveditoarea plății.
Cel târziu la 14.03.2008 același promitent cumpărător se obliga să achite a doua tranșă de plată în sumă de 40.000 euro.
Cel târziu la 7.04.2008, promitentul cumpărător M. P. A. se obliga să achite a treia tranșă de plată în sumă de 100.000 euro.
Cel târziu la data de 7 iulie 2008 promitenții cumpărători se obligau să achite a treia tranșă de plată în sumă de 100.000 euro.
Restul sumei de_ lei urma să fie achitată de promitenții cumpărători, cel mai târziu la 20.12.2008.
Conform art. 9.2 din antecontract, neplata celorlalte tranșe de bani la termenele stabilite de comun acord între părți oferea dreptul promitenților vânzători de a cere rezoluționarea prezentului antecontract, cu repunerea părților în situația anterioară semnării acestuia.
b. Prin actului adițional nr. 1 încheiat la 7.03.2008 (f. 12 dosar apel) s-a menționat că a doua rată din preț, în cuantum de 40.000 euro s-a achitat de către promitentul cumpărător M. M. L..
Urmare a neachitării celorlalte rate din preț promitenții vânzători au notificat promitenții cumpărători că în temeiul art. 9.2 din antecontractul de vânzare-cumpărare, acesta este reziliat (f. 13 dosar apel).
Prin aceeași notificare, au solicitat promitenților cumpărători să se prezinte în fața unui notar public pentru a da o declarație prin care să solicite radierea din CF a notării antecontractului de vânzare-cumpărare.
Prin declarația autentificată sub nr. 1619/18.04.2008 la Societatea Civilă Notarială „N. Lex” (f. 14 dosar apel), toate părțile antecontractului de vânzare-cumpărare din 7.03.2008 au solicitat radierea notării acestui act, ca urmare a rezoluțiunii antecontractului.
Reiese așadar că antecontractul de vânzare-cumpărare din 7.03.2008 a fost rezoluționat pe cale amiabilă.
2. a. Cel de-al doilea act juridic încheiat între asociații N. I. și N. A. în calitate de proprietari și P. L. M. și M. M. L., în calitate de asociați, este cel intitulat „convenție de asociere” din 18.04.2008 (f. 11-12 dosar fond).
Obiectul acestui act juridic îl reprezintă asocierea dintre părți în vederea valorificării ulterioare prin vânzare în mod comun a imobilului teren situat în Cluj-N., în suprafață de_ mp, înscris în CF nr._ Cluj nr. top_/2/6,_/2/7/1, și în CF nr._ Cluj nr. top_/2/5/2, aflat în proprietatea tabulară a lui N. I. și N. A..
Conform clauzelor art. III al convenției de asociere, părțile au convenit ca prețul minim de vânzare al imobilului să fie de 2.500.000 euro.
Potrivit art. 3 al acestui act juridic, la momentul semnării prezentei convenții asociatul M. M. L. a achitat proprietarilor suma de 100.000 euro prezenta convenție echivalând prin semnare cu o chitanță doveditoare a plății.
Conform art. 5 din aceeași convenție de asociere, în măsura în care în termen de maxim 16 luni de la data semnării prezentei convenții nu este posibilă vânzarea imobilului teren obiect al prezentei convenții, având ca obiect de vânzare o sumă mai mare decât cea de 2.500.000 euro prezenta convenție devine rezoluționată fără necesitatea vreunei somații din partea părților, acestea fiind repuse în situația anterioară semnării convenției.
b. La data de 12.11.2008 s-a încheiat un act adițional la această convenție de asociere (f. 21 dosar fond), între cei patru asociați ai convenției de asociere din 18.04.2008.
Potrivit acestui act adițional, din suma de 100.000 euro primită de la M. M. L., suma de 25.000 euro a fost împrumutată asociatului P. L. M., care s-a obligat să restituie suma împrumutată asociatului M. M. L. în termenul prevăzut în convenția de asociere din data de 18.04.2008.
Acestea sunt așadar actele juridice încheiate între părți, cu clauzele indicate mai sus.
Problema esențială a prezentului litigiu o constituie stabilirea cu certitudine a actului juridic în baza căruia în mod clar și neechivoc s-a achitat de către reclamantul M. M. L. suma de 100.000 euro și, pe cale de consecință, urmare a rezoluțiunii cărui act acesta este îndreptățit să solicite repunerea părților în situația anterioară,sub aspectul restituirii sumei de 100.000 euro.
Curtea, cu majoritate de voturi, apreciază să singurul act în baza căruia reclamantul a achitat suma de 100.000 euro este antecontractul de vânzare-cumpărare din 07.03.2008 - 60.000 euro la data semnării și 40.000 euro la 14.03.2008, în baza actului adițional nr. 1 la antecontractul de vânzare-cumpărare din 07.03.2008.
Această constatare rezultă din însăși clauzele actelor juridice încheiate și asumate de către părți respectiv art. 3 și 4 din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008, al cărui conținut a fost redat anterior.
Reiese așadar că suma de 100.000 euro achitată în două tranșe, s-a plătit de către promitentul cumpărător M. M. L., în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008, reprezentând avansul din prețul imobilului obiect al aceluiași antecontract.
În ceea ce privește clauzele actului juridic intitulat „convenție de asociere”, încheiat la 18.04.2008 de nicăieri nu rezultă că suma de 100.000 euro ar constitui o prestație a asociatului M. M. L., în baza acestei convenții, a cărei rezoluțiune s-a solicitat în prezentul litigiu, astfel încât în cazul rezoluțiunii, acesta să fie obligat îndreptățit să o primească înapoi, pe calea repunerii părților în situația anterioară.
Mențiunea din art. 3 din cuprinsul convenției de asociere – „la momentul semnării prezentei convenții asociatul M. M. L. a achitat proprietarilor suma de 100.000 euro prezenta convenție echivalând prin semnare cu o chitanță doveditoare a plății” – nu constituie o obligație asumată de vreuna dintre părți, respectiv o prestație executată de vreunul dintre asociați în temeiul acestui contract de asociere, ci reprezintă o simplă consemnare a unei stări de fapt: aceea că la momentul semnării convenției asociatul M. M. L. a achitat proprietarilor suma de 100.000 euro.
Prin urmare, reprezentând o simplă consemnare a unei împrejurări faptice, fără a fi o plată a asociatului M. M. L. executată în baza convenției de asociere, în considerarea unui drept conferit lui în baza aceleiași convenții, nu se poate vorbi de repunerea în situația anterioară în sensul restituirii către acesta a sumei de 100.000 euro, urmare a rezoluțiunii convenției de asociere.
În concluzie, curtea, cu majoritate de voturi, constată că suma de 100.000 euro s-a remis de către reclamantul M. M. L. pârâților N., însă, nu în baza convenției de asociere, ci în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008.
Prin urmare, curtea, cu majoritate de voturi apreciază că repunerea părților în situația anterioară, sub aspectul restituirii sumei de 100.000 euro către reclamantul M. M. L. trebuia să se solicite de către acesta urmare a rezoluțiunii convenționale a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008, întrucât plata sumei de 100.000 euro s-a făcut în baza acestui act.
O eventuală schimbare a clauzelor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 7.03.2008, în sensul că suma de 100.000 euro achitată de promitentul cumpărător M. M. L., în baza acestui act, să se transforme într-o creanță a acestuia față de asociații N., în baza contractului de asociere din 18.04.2008, se putea face pe calea novației, în modalitatea prev. de art. 1128 pct. 1 Vechiul cod civil – când debitorul contractează în privința creditorului său o datorie nouă, ce se substituie celei vechi, care este stinsă.
Însă, conform art. 1130 Cod civil, novația nu se prezumă, voința de a o face trebuie să rezulte evident din act.
În conținutul convenției de asociere din 18.04.2008, nicăieri nu se regăsește vreo clauză în baza căreia părțile să fi prevăzut că are loc o novație având ca obiect suma de bani remisă în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 7.03.2008, în sensul considerării că aceasta a fost remisă în baza convenției de asociere din 18.04.2008.
Prin urmare, restituirea sumei de 100.000 euro către asociatul M. M. L. nu se poate dispune ca urmare a rezoluțiunii convenției de asociere din 18.04.2008, întrucât în baza acestui act, niciuna din părțile contractante nu a remis vreo sumă de bani altei părți contractante. Restituirea acestei sume putea fi pretinsă cu succes pe calea solicitării repunerii în situația anterioară, urmare a rezoluțiunii convenționale a antecontractului de vânzare-cumpărare din 07.03.2008.
Împrejurarea că remiterea sumei de 100.000 euro s-a făcut în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008, precum și aceea că suma de 100.000 euro cu privire la care se face mențiune în art. 3 din convenția de asociere din 18.04.2008, este una și aceeași cu cea achitată în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7.03.2008, a fost recunoscută de toate părțile la interogatoriile luate în fața primei instanțe: reclamantul întrebările 2,8 (f. 131-132 dosar fond), pârâtul N. I. întrebarea 2 (f. 139), iar în recurs probațiunea nu poate fi reanalizată.
Repunerea părților în situația anterioară, ca o consecință a rezoluțiunii unui contract bilateral, poate fi solicitată de părți, respectiv, dispusă de către instanță strict numai prin raportare la contractul în baza căruia părțile au executat prestații reciproce, a căror restituire o solicită în urma rezoluțiunii.
În concluzie: suma de 100.000 euro a fost achitată de reclamantul M. M. L. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 7.03.2008, rezoluționat amiabil.
În temeiul convenției de asociere din 18.04.2008 nu s-a plătit suma de 100.000 euro.
În prezentul cadru procesual, instanța a fost investită exclusiv cu rezoluțiunea convenției de asociere din 18.04.2008, iar potrivit art. 129 alin. 6 Cod proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Curtea, cu majoritate de voturi, constată că instanța de apel a apreciat că suma de 100.000 euro s-a achitat în baza convenției de asociere din 18.04.2003, dispunând repunerea în situația anterioară urmare a rezoluțiunii acesteia, ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului acestuia, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., va admite în parte recursul declarat de pârâții N. I. și N. A. împotriva deciziei civile nr. 104/A/din 11.02.2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._ 2010*, pe care o va modifica în parte în sensul că, va admite în parte apelul declarat de reclamantul M. M. L. împotriva sentinței civile nr._/02.10.2012 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o va schimba în parte în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. M. L. împotriva pârâților N. I., N. A. și P. L. M. și, în consecință:
Va înlătura dispozițiile privind obligarea pârâților N. I. și N. A. de a achita reclamantului suma de 305.250 lei reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 30.897,59 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08.2009 – 28.04.2011, precum și dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății.
Va înlătura dispoziția din decizia atacată referitoare la obligarea intimaților la plata sumei de 5343 lei cheltuieli de judecată în apel.
Va menține dispoziția sentinței referitoare la rezoluțiunea de drept a convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008.
Va menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
În ceea ce îl privește pe intimatul P. L. M., acesta a fost obligat prin decizia pronunțată în apel să achite reclamantului suma de 101.750 lei reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008, suma de 10.299,12 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08.2009 – 28.04.2011, precum și dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății.
Acest pârât nu a declarat recurs prin care să conteste legalitatea obligației de plată instituită în sarcina sa.
Față de el, statuările instanței de apel au rămas irevocabile, prin neexercitarea căii de atac în termenul legal.
Decizia din apel devenind irevocabilă sub aspectul dispoziției de obligare a sa să achite reclamantului suma de 101.750 lei reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008, suma de 10.299,12 lei, reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08.2009 – 28.04.2011, precum și dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății, aceasta va fi menținută sub acest aspect.
Raportat la modalitatea de soluționare a recursului și de limitele de modificare a deciziei pronunțate în apel, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., instanța va obliga exclusiv pârâtul P. L. M. să plătească apelantului M. M. L. suma de 1340,05 lei cheltuieli de judecată în apel (în cel de al doilea ciclu procesual).
În această fază, reclamantul apelant a achitat cheltuieli de judecată însumând 5343 lei (4338 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 1000 lei onorariu avocat – f.13-14).
Din această sumă pârâtul P. L. M. va fi obligat să achite suma de 1335,75 lei,(reprezentând o pătrime din cheltuielile de judecată făcute re reclamant în apel, proporțional cu suma la plata căreia a fost obligat, raportat la suma solicitată de reclamant - 25.000 euro, față de cea de 100.000 euro solicitată). La această sumă de 1335,75 lei se vor adăuga în sarcina pârâtului cheltuielile de judecată din primul recurs declarat de reclamant – taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar 0,3 lei, totalizând astfel suma de 1340,05 lei.
Recursul pârâților fiind admis în parte, în sensul exonerării lor totale de la plata vreunei sume către reclamantul intimat M. M. L., în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., acesta va fi obligat să plătească recurenților suma de 3741,24 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 30-31).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi:
Admite în parte recursul declarat de pârâții N. I. și N. A. împotriva deciziei civile nr. 104/A/din 11.02.2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._ 2010*, pe care o modifică în parte în sensul că, admite în parte apelul declarat de reclamantul M. M. L. împotriva sentinței civile nr._/02.10.2012 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul civil nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. M. L. împotriva pârâților N. I., N. A. și P. L. M. și, în consecință:
Înlătură dispozițiile privind obligarea pârâților N. I. și N. A. de a achita reclamantului suma de 305.250 lei reprezentând suma achitată de reclamant în baza convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008 și suma de 30.897,59 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 20.08.2009 – 28.04.2011, precum și dobânda legală aferentă sumelor menționate, începând cu data de 29.04.2011 și până la data plății.
Înlătură dispoziția din decizia atacată referitoare la obligarea intimaților la plata sumei de 5343 lei cheltuieli de judecată în apel.
Menține dispoziția sentinței referitoare la rezoluțiunea de drept a convenției de asociere încheiată la data de 18.04.2008.
Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.
Obligă pârâtul P. L. M. să plătească apelantului suma de 1340,05 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă intimatul M. M. L. să plătească recurenților suma de 3741,24 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A.-A. P. M. C. V.
GREFIER
A. A. M.
Red.V.M./dact. C.G.
3 ex./6.11.2014
Jud.apel: D.I. T./M.O.-S.
O P I N I E S E P A R A T Ă
Opinia separată a judecătorului C.-M. C. viza soluția de respingere în întregime a recursului declarat de pârâții N. I. și N. A., împotriva deciziei civile nr. 104/A/11.02.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, cu consecința menținerii în tot a deciziei recurate, motivat pe următoarele considerente:
Cu privire la motivele de recurs prin care se critică în mod direct cele statuate de instanța fondului.
Recurenții au susținut că în mod corect prima instanță a respins repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării rezoluțiunii convenției de asociere, soluție care, în opinia recurenților, se impunea a fi menținută de către instanța de apel.
Curtea constată că acele critici din recurs, îndreptate direct împotriva celor statuate de prima instanță prin sentința fondului, au fost formulate de către recurenți cu nesocotirea dispozițiilor art. 282 alin. 1 și art. 299 alin. 1 C.pr.civ., nefiind admisibilă criticarea direct în recurs – în situația în care hotărârea primei instanțe este susceptibilă de apel, iar hotărârea pronunțată în apel este susceptibilă apoi de recurs – a celor statuate prin sentința fondului.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.
Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.
Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.
O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie – și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.
Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.
Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.
Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.
Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.
D. urmare, Curtea, în opinia separată, constată că acele critici din recursul pârâților, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, ori se face trimitere directă la ce anume a hotărât sau reținut prima instanță, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 24.10.2014 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia deciziei atacate, excepție care, în opinia separată, urmează să fie admisă, pentru următoarele considerente:
Memoriul de recurs conține nu doar motive de strictă nelegalitate, ci și motive de netemeinicie, recurenții făcând trimiteri la starea de fapt a cauzei și la probele administrate în cauză, cu referire expresă la răspunsul reclamantului la interogatoriu, și la starea de fapt a cauzei, respectiv, la relațiile existente între părțile litigante.
Curtea, în opinia separată, constată, însă, că aceste motive de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, intrând astfel sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât, se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Prin urmare, în ceea ce privește toate acele motive de recurs prin care se face trimitere la starea de fapt a cauzei, la probațiunea administrată în cauză, cu trimitere expresă și repetată la răspunsul reclamantului intimat la interogatoriu, Curtea, în opinia separată, constată că acestea intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât, se circumscriu unor critici de netemeinicie a deciziei recurate, iar nu unor critici de nelegalitate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, ale raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
În recurs pot fi analizate doar strict motivele de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, Curtea, în opinia separată, urmează să admită excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs de netemeinicie.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
Potrivit art. 304 pct. 8 C.pr.civ., este posibilă modificarea unei hotărâri recurate când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Art. 304 pct. 9 C.pr.civ. prevede faptul că este posibilă modificarea hotărârii recurate când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
Recurenții au susținut că în speță nu se putea dispune repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării rezoluțiunii convenției de asociere, întrucât în baza convenției de asociere recurenții nu datorează nimic intimatului reclamant, suma de 100.000 Euro fiind achitată de reclamant în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, iar nu în temeiul convenției de asociere din 18.04.2008.
Prin urmare, apreciază recurenții, instanța de apel a interpretat greșit această Convenție de Asociere din 18.04.2008, dispunând, în mod greșit, o repunere în situația anterioară ca efect al rezoluțiunii acestei convenții de asociere, întrucât, în opinia recurenților, repunerea părților în situația anterioară putea fi făcută doar ulterior rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare din 07.03.2008, iar nicidecum ca urmare a rezoluțiunii Convenției de Asociere din 18.04.2008.
Recurenții apreciază, așadar, că prin repunerea părților în situația anterioară ca efect al rezoluțiunii Convenției de Asociere din 18.04.2008, instanța de apel a interpretat greșit această convenție dedusă judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al Convenției de Asociere și al antecontractului de vânzare-cumpărare, extinzând efectele antecontractului și la Convenția de Asociere.
Curtea, în opinia separată, constată că aceste susțineri ale recurenților sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Limitele învestirii instanței sunt fixate, în acord cu dispozițiile art. 129 alin. final C.pr.civ., prin obiectul cererii introductive de instanță.
În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamantul M. M. L., în contradictoriu cu pârâții inițiali, N. M. și N. A., a solicitat instanței să constate rezoluțiunea de drept a Convenției de Asociere încheiată la data de 18.04.2008, între reclamant și pârâți, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, și anume, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. (f. 3 dosar fond).
S-a mai solicitat, prin cererea introductivă de instanță, obligarea pârâților la plata unor daune interese, în conformitate cu O.G. nr. 9/2000, precum și cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamantul și-a precizat și extins acțiunea, arătând că înțelege să cheme în judecată, pe lângă pârâții N. I. și N. A., și pe pârâtul P. L. M., solicitând instanței să constate rezoluțiunea de drept a Convenției de Asociere încheiată la data de 18.04.2008, între reclamant și pârâți, cu consecința repunerii părților in situația anterioară, respectiv, în sensul obligării pârâților N. la plata către reclamant a sumei de 75.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R., și a obligării pârâtului P. L. M. la plata către reclamant a sumei de 25.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R.; obligarea pârâților la plata de daune interese conform O.G. nr. 9/2000; cu cheltuieli de judecată (f. 15-18 dosar fond).
Prin urmare, instanța a fost învestită cu o cerere având ca obiect constatarea rezoluțiunii de drept a Convenției de Asociere încheiată la data de 18.04.2008, respectiv, repunerea părților în situația anterioară încheierii acestei convenții.
Pârâții nu au invocat, pe calea unei cereri reconvenționale, existența vreunei simulații ori a vreunei novații, cu referire la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.03.2008, la actul adițional nr. 1 încheiat la data de 14.03.2008, după cum, nu au invocat pe cale reconvențională nici nulitatea clauzelor inserate în pct. III art. 3 și art. 5 din Convenția de Asociere încheiată între părți la data de 18.04.2008.
De altfel, așa cum rezultă din starea de fapt reținută de Tribunal – aceasta fiind starea de fapt la care instanța de recurs este ținută să se raporteze și care, în recurs, nu mai poate fi schimbată ori reanalizată, dată fiind abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., care permiteau instanței de recurs un atare demers, starea de fapt reținută de prima instanță fiind total schimbată de instanța de apel -, antecontractul de vânzare-cumpărare dintre părți a fost reziliat de comun acord, conform Notificării nr. 278/14.04.2008, coroborată cu declarația autentificată sub nr. 1619/18.04.2008 și, cel mai probabil, ca urmare a rezilierii acestui antecontract de vânzare-cumpărare, părțile au convenit ca raporturile lor juridice să fie concretizate prin încheierea Convenției de Asociere din 18.04.2008.
Tot ca stare de fapt, Tribunalul a reținut că această Convenție de Asociere este un act valabil încheiat între părți, părțile convenind de comun acord să desființeze antecontractul de vânzare-cumpărare și să încheie acest nou act juridic, care, odată rezoluționat, avea ca efect repunerea părților în situația anterioară.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. final C.pr.civ. - text legal care consacră în mod expres faptul că judecătorii, în toate cazurile, trebuie să hotărască strict asupra obiectului cererii deduse judecății -, instanța era ținută să se raporteze strict la obiectul cererii principale cu care a fost legal învestită, cerere prin care i s-a solicitat instanței să constate rezoluțiunea de drept a Convenției de Asociere încheiată la data de 18.04.2008 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestei Convenții.
În raport de limitele învestirii sale instanța era ținută să verifice, prin raportare la art. 1020, 1021 C.civ. vechi – sub imperiul căruia a fost încheiată Convenția de Asociere din 18.04.2008 – dacă în privința acestei Convenții de Asociere operează vreun pact comisoriu expres de gradul IV, în baza căruia instanța să poată constata rezoluțiunea de drept a Convenției, iar în caz afirmativ, dacă este posibilă repunerea părților în situația anterioară, și în ce condiții.
Prin Convenția de Asociere încheiată la data de 18.04.2008 între recurenții N. I., N. A. – denumiți în cuprinsul convenției „proprietarii” - și intimații M. M. L. și P. L. M. – denumiți în cuprinsul convenției „asociații” -, părțile contractante au convenit să se asocieze în vederea valorificării ulterioare prin vânzare în mod comun a terenului imobil situat în localitatea Cluj-N., în suprafață de_ mp, înscris în CF nr._ Cluj, nr. top_/2/6,_/2/7/2 și în CF nr._ Cluj, nr. top_/2/5/2, teren aflat în proprietatea tabulară a lui N. I. și N. A. (pct. II din Convenția de Asociere).
În pct. III art. 2 din Convenția de Asociere s-a stabilit faptul că părțile convin ca prețul minim de vânzare al imobilului să fie de 2.500.000 Euro, din care 100.000 Euro urmează să revină asociatului M. M. L..
În pct. III art. 3 din Convenția de Asociere din 18.04.2008 s-a stipulat în mod expres „la momentul semnării prezentei convenții asociatul M. M. L. a achitat proprietarilor suma de 100.000 Euro, prezenta convenție echivalând prin semnare cu o chitanță doveditoare a plății”.
Prin urmare, în raport de clauza inserată în mod expres de către părțile contractante în art. 3 pct. III din Convenția de Asociere din 18.04.2008, Curtea constată că este nefondată susținerea recurenților, conform căreia, reclamantul nu le-ar fi achitat recurenților N. nicio sumă de bani la momentul încheierii Convenției de Asociere, ori în temeiul acestei Convenții de Asociere.
Clauza stipulată în mod expres, de comun acord de către părțile contractante, în pct. III art. 3 din Convenția de Asociere din 18.04.2008, atestă, conform voinței părților contractante, faptul că la data semnării Convenției de Asociere din 18.04.2008, reclamantul M. M. L. a achitat recurenților N. I. și N. A. suma de 100.000 Euro, părțile contractante convenind totodată ca „prezenta convenție să echivaleze prin semnare cu o chitanță doveditoare a plății”.
În pct. III art. 5 din Convenția de Asociere din 18.04.2008 părțile au stipulat faptul că „în măsura în care în termen de maxim 16 luni de la data semnării prezentei convenții nu este posibilă vânzarea imobilului teren al prezentei convenții, având ca preț de vânzare o sumă mai mare decât cea de 2.500.000 Euro, „prezenta Convenție devine rezoluționată fără necesitatea vreunei somații din partea părților, acestea fiind repuse în situația anterioară semnării Convenției”.
Curtea constată că în art. 5 pct. III al Convenției de Asociere din 18.04.2008 părțile contractante, de comun acord, au inserat o clauză ce reglementează un pact comisoriu expres de gradul IV, în virtutea căruia convenția de asociere este desființată de plin drept, fără somație sau punerea în întârziere și fără intervenția instanței de judecată, căreia, dacă este sesizată în mod expres de către una ori alta dintre părțile contractante, nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să constate rezoluțiunea convenției.
Este știut faptul că rezoluțiunea unui contract constă în desființarea unui contract sinalagmatic, cu titlu de sancțiune, la cererea uneia din părți, pentru motivul că cealaltă parte nu și-a executat culpabil obligațiile sale, temeiul juridic al rezoluțiunii fiind prevederile art. 1020 și art. 1021 C.civ.
Rezoluțiunea poată să fie judiciară sau convențională, rezoluțiunea judiciară fiind reglementată în art. 1020 și 1021 C.civ.
Art. 1020 C.civ. prevede: „condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său”, în timp ce art. 1021 C.civ. dispune: „într-acest caz contractul nu este desființat de drept”, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea fie să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când acest lucru este posibil, fie să ceară desființarea convenției cu daune interese, desființarea trebuind să fie cerută înaintea justiției care, „după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate”.
Rezoluțiunea convențională a unui contract operează în temeiul unui pact comisoriu expres.
Pactele comisorii exprese sunt acele clauze contractuale prin care părțile prevăd în mod expres rezoluțiunea contractului pe care l-au încheiat, pentru neexecutarea obligațiilor uneia dintre ele, urmărind astfel să diminueze sau să înlăture rolul instanței de judecată în pronunțarea rezoluțiunii.
În funcție de intensitatea efectului pe care îl produc, pactele comisorii exprese sunt de patru feluri sau grade:
Pactul comisoriu expres de gradul I este clauza contractuală prin care părțile prevăd că în cazul în care una din părți nu execută prestațiile ce le datorează, contractul se desființează. O asemenea clauză nu face altceva decât să reproducă prevederile art. 1020 C.civ., rezoluțiunea rămânând a fi judiciară.
Pactul comisoriu expres de gradul II este clauza prin care părțile convin ca în cazul în care o parte nu-și execută obligațiile, cealaltă parte are dreptul să desființeze contractul pe cale unilaterală. O astfel de clauză a fost interpretată în doctrină în sensul că rezoluțiunea va opera pe baza declarației unilaterale de rezoluțiunii a părții îndreptățite. Și în această situație părțile vor trebui să apeleze la ajutorul instanței de judecată care, însă, nu va putea acorda un termen de grație debitorului.
Pactul comisoriu expres de gradul III constă în clauza prin care părțile prevăd că în cazul în care una dintre părți nu își va executa obligațiile sale, contractul se consideră rezolvit de drept. În această situația instanța de judecată nu este îndreptățită să acorde termen de grație și să se pronunțe referitor la oportunitatea rezoluțiunii contractului, însă, se va putea dispune rezoluțiunea de plin drept doar dacă în prealabil partea care nu și-a îndeplinit obligația a fost pusă în întârziere, în formele prevăzute de lege.
Pactul comisoriu expres de gradul IV este acea clauză contractuală prin care părțile prevăd că, în cazul neexecutării obligației, contractul se desființează de plin drept, fără somație sau punere în întârziere, și fără intervenția instanței de judecată.
Pactul comisoriu de gradul IV este cel mai energic pact comisoriu expres, întrucât, prin simpla ajungere la termen a obligației contractul se desființează de plin drept.
Instanța de judecată, sesizată de una din părți, nu are altă posibilitate decât aceea de a constata faptul că rezoluțiunea contractului a operat de plin drept.
Cu alte cuvinte, instanța nu dispune rezoluțiunea, ci doar o constată.
În speță, este evident că în pct. III art. 5 din Convenția de Asociere din 18.04.2008 părțile au stipulat un pact comisoriu expres de grad IV, în virtutea căruia această convenție a fost rezoluționată de plin drept prin simpla împlinire a termenului de maxim 16 luni de la încheierea Convenției, conform clauzei inserată în acest articol contractual.
Prin urmare, în mod legal, în limitele învestirii sale prin cererea introductivă de instanță, instanța de judecată era îndreptățită să constate rezoluțiunea de drept a Convenției de Asociere, în temeiul acestui pact comisoriu expres de grad IV.
Este binecunoscut faptul că rezoluțiunea are ca efect principal și esențial repunerea părților contractante în situația anterioară (restitutio in integrum).
Ca efect al rezoluțiunii contractului părțile sunt ținute să își restituie una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractul rezolvit.
În speță, repunerea părților în situația anterioară, ca efect al constatării rezoluțiunii de plin drept a Convenției de Asociere din 18.04.2008, în temeiul pactului comisoriu expres de grad IV inserat în art. 5 pct. III din Convenție, însemna că “proprietarii” N. I. și A. erau obligați să îi restituie „asociatului” M. M. L. suma de 100.000 Euro, sumă pe care acesta a achitat-o proprietarilor, conform pct. III art. 3 din Convenție, la momentul semnări Convenției.
D. urmare, Curtea, în opinia separată, constată că este vădit nefondată susținerea recurenților, conform căreia, în speță nu putea opera o repunere a părților în situația anterioară, pe motiv că în temeiul Convenției de Asociere din 18.04.2008 reclamantul intimat nu le-ar fi plătit recurenților nicio sumă de bani.
Pe de altă parte, repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea în favoarea reclamantului intimat a sumei de 100.000 Euro, achitată de acesta recurenților N., îi viza doar pe recurenții N., nu și pe pârâtul P. L. M., în condițiile în care prin Convenția de Asociere din 18.04.2008 s-a stipulat în mod expres faptul că suma de 100.000 Euro a fost achitată de reclamantul M. M. L. doar recurenților N. I. și A., nu și numitului P. L. M..
Însă, în raport de împrejurarea că în aceste limite decizia Tribunalului Cluj nu a fost recurată de către niciuna dintre părți, sub acest aspect, soluția Tribunalului a devenit irevocabilă.
Așa fiind, Curtea, în opinia separată, constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Pe cale de consecință, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, în opinia separată, apreciază că se impune respingerea ca nefondat a prezentului recurs.
Reclamantul intimat a arătat că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
JUDECĂTOR
C.-M. C.
Red. opinie separată C.M.C./
dact. M.S./
04.11.2014
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel CLUJ | Grăniţuire. Decizia nr. 848/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
