Acţiune în constatare. Decizia nr. 1384/2014. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1384/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 24905/211/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1384/R/2014
Ședința publică din 05 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. C.
I.-D. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții D. A. și B. K. Z., împotriva deciziei civile nr. 610/A din 23 septembrie 2014, privind și pe pârâtele intimate A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, d-na avocat D. M., cu delegație de substituire a avocatului ales de recurenți, respectiv a d-nei avocat D. P. G., lipsă fiind părțile personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de reclamanții D. A. și B. K. Z. a fost introdus în termen legal, a fost motivat, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
La data de 02.12.2014 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare formulată de pârâta intimată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.
Această întâmpinare a fost expediată prin poștă, dar pe plicul aflat la f. 21 din dosar nu există ștampila poștei, pentru a se vedea dacă întâmpinarea intră sau nu sub excepția decăderii.
Instanța înmânează reprezentantei reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinare.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelurilor formulate de către pârâte ca fiind nefondate și menținerea în integralitate a sentinței civile nr. 2803/13.02.103 a Judecătoriei Cluj-N., prin care s-a admis acțiunea în constatare formulată de reclamanți. Totodată, arată următoarele:
Consideră că în mod greșit instanța de apel a admis apelurile declarate de cele două pârâte.
Instanța de apel trebuia să constate că procedura a fost finalizată în dosarul, având ca obiect restituirea imobilului în litigiu.
Este inadmisibil a se aprecia că . Legii nr. 165/2013 anulează toate actele efectuate în baza legilor anterioare, având în vedere principiul neretroactivității legii.
Legea nr. 165/2013 trebuia aplicată doar din momentul intrării acesteia în vigoare.
Apreciază că Tribunalul Cluj a dat o interpretare greșită Deciziei Curții Constituționale nr. 269 din 07.05.2014, prin care s-a statuat că modalitatea de despăgubire reglementată prin Legea nr. 165/2013 constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din Legea nr. 165/2013.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 269/07.05.2014 nu se statuează că în toate dosarele de despăgubire aflate pe rolul A.N.R.P., respectiv C.N.C.I., indiferent de cât de avansată este soluționarea acestora, procedura trebuie să fie reluată de la început, conform Legii nr. 165/2013.
În motivarea deciziei tribunalului sunt elemente străine de obiectul cauzei, având în vedere că reclamanții au formulat o acțiune în constatarea dreptului și nu o acțiune în realizarea dreptului.
Reclamanții nu au solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei dispoziții, pentru că etapa administrativă era finalizată, rămânând doar obligația Comisiei de a emite titlul de despăgubire, obligație neîndeplinită.
Reclamanții au formulat o acțiune în constatare și C. Centrală pen-tru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să respecte dreptul persoanelor care au formulat acestă acțiune.
La întrebarea instanței, adresată reprezentantei reclamanților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă solicită cheltuieli de judecată în recurs, aceasta arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.803 din data de 13 februarie 2013 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis cererea formulată de reclamanții D. A., B. KAROLZ Z., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și în consecință, s-a constatat că petenții au un drept de creanță asupra pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în cuantum 2.778.800 de lei reprezentând despăgubiri acordate în dosarul nr._/CC al pârâtelor, stabilite prin raportul de evaluare efectuat de către expertul contabil R. V. în luna iunie 2011. instanța a luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținutcă reclamanții sunt titularii dosarului de despăgubire nr._/CC constituit la pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, în baza Notificărilor nr._/3/2001, nr._/3/2001, nr._/45/2003 și nr._/45/ 003 soluționate prin emiterea Dispoziției nr. 6650/2007, privind acordarea de măsuri reparatorii.
În cursul lunii iunie 2011 a fost efectuat în dosarul nr._/CC un raport de evaluare de către expertul autorizat R. V., valoarea imobilului în vederea acordării despăgubirilor fiind stabilită la 2.778.800 lei.
Ulterior acestui raport, finalizat în anul 2011 dosarul a rămas în nelucrare, nefiind emisă vreo decizie de despăgubire.
Având în vedere faptul că Fondul Proprietatea este inoperabil în prezent și nu se poate executa dispoziția de acordare de despăgubiri s-a formulat prezenta acțiune în constatare pentru a își conserva dreptul deja stabilit, litigiu de natură civilă, contrar celor susținute de pârâtă, perfect întemeiat având la bază dispozițiile art. 111, art. 112 și urm din Codul de procedură civilă, Titlul VII din Legea 247/2005.
Instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, deoarece acțiunea în realizare momentan nu este operantă, astfel că nici o interdicție nu se poate ridica, iar apărările pârâtei au fost apreciate ca nefondate.
Prin decizia civilă nr. 610/A, din data de 23.09.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ , s-a respins excepția inadmisibilității precum și excepția prematurității.
S-au admis apelurile declarate de pârâtele A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA IMOBILELOR ȘI C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR continuată de C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 2803/2013 din 13 februarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., care a fost schimbată în totalitate și, pe cale de consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. A. și B. K. Z..
Analizând recursurile, recalificate în apel, raportat la caracterul evaluabil al cererii din perspectiva pretențiilor în cuantum de 2.778.800 lei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Tribunalul, în baza art. 296 C.pr.civ., le-a admis pentru următoarele considerente:
Cu ocazia soluționării apelurilor, intimații au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr.165/2014, dispoziții tranzitorii, raportat la prevederile art.15 alin.2, 16, art.20, art.21 alin.3 și art.44 din Constituția României, Tribunalul încuviințând sesizarea Curții Constituționale.
Prin Decizia nr. 269/7.05.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, invocată de către intimați, constatând că prevederile art. 4 Teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, însă, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.4 Teza a II-a raportat la art.7 alin.1, art. 11 alin.1 și 2, art.35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 și ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art.4 Teza a II-a raportat la art.16-17 alin.1 lit.a, art.21 alin.6 și 8, art.31 alin.5 și art.50 lit.b, din Legea nr. 165/2013.
Tribunalul a apreciat necesară redarea parțială a motivării acestei hotărâri ca fiind hotărâtoarea în soluționarea apelurilor în discuție.
Astfel, s-a statuat că în situația acțiunilor introduse anterior intrării în vigoare a Legii 165/2013 privind nesoluționarea dosarelor înaintate la C. Centrală termenele prevăzute de art. 34 alin.1 din această lege nu se aplică, instanțele de contencios urmând să se pronunțe cu privire la obligația comisiei de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului preluat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia, de a evalua despăgubirile cuvenite dacă solicitantul este persoană îndreptățită, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora.
Făcându-se referire la Decizia Curții Constituționale nr.88/2014 se arată că nici cererile introduse împotriva entităților investite de lege cu soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii 10/2001 anterior intrării în vigoare a Legii 165/2013 nu vor fi respinse ca premature, instanțele urmând să se pronunțe în caz de admitere asupra restituirii în natură sau acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale, în prezent Legea 165/2013, în această din urmă situație, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor urmând să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu poate fi restituit în natură.
Criticile formulate de către intimați privind prevederile art.16 referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art.21 alin.6 privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, art.31 alin.5 care prevede că modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a legii și art.50 lit.b teza I prin care se abrogă orice dispoziții privind evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale au fost considerate ca neîntemeiate observându-se că Legea 165/2013 a fost adoptată de către legiuitor ca urmare a pronunțării de către CEDO în cauza M. A. și alții împotriva României prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.
A mai concluzionat Curtea că prin jocul unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, dar acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective.
În plus, față de statuările Curții Constituționale, Tribunalul a avut în vedere și motivarea C.E.D.O. în cauza M. A. și alții împotriva României, hotărâre prin care s-a acordat perioadă de grație de 18 luni Statului Român pentru a lua măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor stabilite de art. 6 paragraf 1 din Convenție, și art. 1 din Protocolul nr. 1 în contextul tuturor cauzelor similare cu cea în discuție.
Din cuprinsul motivării acestei hotărâri răzbate ideea că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diversele interese în cauză, Curtea sugerând cu titlu pur orientativ tipul de măsuri pe care Statul Român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației constatate, dar cu mențiunea că Statului român trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.
Curtea face referire la posibile surse de inspirație pentru guvernul pârât care se regăsesc în bunele practici și legislația altor state fost comuniste, dând niște direcții generale Statului Român prin referire la refacerea totală a legislației care să conducă la reguli de procedură clară și simplificată, plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă, măsuri care ar păstra un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității, având în vedere pe de o parte, numărul mare de persoane vizate, iar pe de altă parte, impactul măsurilor reparatorii asupra întregii țări.
Față de statuările Curții Europene și a Curții Constituționale, instanța de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către apelante raportat la faptul că reclamanții aveau o acțiune în realizare, respectiv emiterea titlului de plată sau de conversie, având în vedere tocmai suspendarea oricăror proceduri de restituire prin echivalent în urma pronunțării CEDO în cauza pilot pe o perioadă de 18 luni, cererea fiind demarată în acest interval.
Aceeași soluție a fost pronunțată și în privința excepției de prematuritate invocată.
Totodată, Tribunalul a constatat că cererea formulată de către reclamanți privind prezervarea valorii de circulație a imobilelor preluate abuziv stabilită anterior prin raportul de evaluare dispus a se efectua de către comisie este neîntemeiată fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art.21 alin.6 referitoare la evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi, raportat la art.4 din Legea165/2013. D. urmare, tribunalul a admis apelurile promovate. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei decizii, reclamanții D. A. și B. K. Z. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâte și a menținerii în integralitate a sentinței primei instanței.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că Tribunalul Cluj a dat o interpretare greșită deciziilor Curții Constituționale și a C.E.D.O., considerând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013.
Instanța de apel a ignorat susținerile reclamanților referitoare la faptul că etapa administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 1095/2005 a fost finalizată la data introducerii cererii de chemare în judecată, urmând a se emite titlu de despăgubire. Astfel, trebuia să constate că în procedura administrativă din dosarul cu nr._/CC, s-a depășit momentul evaluării imobilului cu mult timp înainte de . legii noi, astfel că următoarea etapă ce trebuie parcursă este cea prevăzută de art. 21 alin. 9 din Legea nr. 165/2013, respectiv de emitere a deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.
În mod greșit instanța de apel a aplicat prevederile art. 21 alin. 6 din actul normativ mai sus arătat, apreciind că este necesară efectuarea unei noi evaluări a imobilului, deși s-a dovedit faptul că a fost parcursă etapa evaluării imobilului în cursul anului 2011.
Este inadmisibil a se considera că . noii legi și instituirea unei noi proceduri administrative anulează toate actele efectuate până în acest moment în mod valabil și legal, în conformitate cu principiul neretroactivității legii civile, noua procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, continuând demersurile care au fost efectuate deja și nu anulându-le.
Recurenții nu contestă faptul că prin decizia nr. 269/07.05.2014 a Curții Constituționale s-a statuat că modalitatea de despăgubire reglementată de Legea nr. 165/2013 constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de C.E.D.O. În cuprinsul acestei decizii nu se statuează că în toate dosarele de despăgubire, indiferent de cât de avansată este soluționarea acestora, procedura trebuie să fie reluată de la început conform noii legi.
Chiar dacă potrivit noii reglementări se va emite o decizie de compensare prin puncte, numărul acestora trebuie stabilit în funcție de evaluarea imobilului realizată deja în cursul anului 2011.
După finalizarea raportului de expertiză, pârâtele nu au înțeles să formuleze obiecțiuni, iar C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a solicitat o nouă evaluare astfel că etapa administrativă era finalizată, rămânând doar obligația comisiei de a emite titlul de despăgubire. În aceste condiții, reclamanții apreciază că au deja un drept stabilit și o speranță legitimă la un bun în sensul C.E.D.O., iar în vederea conservării acestui drept au formulat acțiunea în constatare, întrucât acțiunea în realizare, de obligare a comisiei la emiterea titlului de despăgubire nu este posibilă datorită suspendării procedurii.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată sub imperiul Legii nr. 247/2005 care era încă în vigoare la data înregistrării acțiunii, astfel că în conformitate cu prevederile noii legii, reclamanți sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii, dar la valoarea stabilită prin raportul de evaluare.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâta intimată C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, ce vizează constatarea unui drept de creanță în cuantum de 2.778.800 lei.
În susținerea poziției procesuale pârâta intimată a arătat că prin adoptarea Legii nr.247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și, totodată, a fost înființată o entitate competentă, respectiv C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
Existența unui raport de evaluare în speță, chiar dacă a fost întocmit la cererea Comisiei Centrale, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, nu stabilește întinderea dreptului reclamanților, astfel încât instanța să poată obliga C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire într-un anume cuantum.
Potrivit art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „în baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
Raportul de evaluare nu întrunește caracterele unui act administrativ de autoritate. El nu este hotărâtor, nu are caracter executoriu și, de asemenea, nu stabilește o creanță certă și exigibilă în favoarea beneficiarului. Raportul doar pregătește luarea unei măsuri privind reclamantul, măsura care va fi stabilită în cuprinsul titlului de despăgubiri.
Trebuie avută în vedere și Decizia nr. 27/2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 120 din 17.02.2012, decizie prin care, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Curtea a stabilit că acțiunile prin care se solicită instanțelor judecătorești să se stabilească cuantumul despăgubirilor care ar urma să se acorde solicitanților, fără a se urma procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sunt inadmisibile.
Or, obligând C. Centrală la emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin raportul de evaluare, instanța s-ar substitui Comisiei Centrale, lăsând fără efecte ultima etapă a procedurii administrative stabilite de Titlul VII al Legii nr. 247/2005: stabilirea cuantumului despăgubirilor care se acordă, ca urmare a analizării raportului de evaluare, astfel încât ne aflăm în ipoteza invocată de Înalta Curte la pronunțarea Deciziei nr. 27/2012.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Totodată a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit.a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
Așadar, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, este obligată să pună în aplicare dispozițiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 și art. 21 -26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către C. Națională și evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.
Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 6650/2007 emisă de Primăria Municipiului Cluj-N. și înregistrat sub nr._/CC, se învederează că acesta va fi soluționat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea nr. 165/2013, a termenului legal mai sus menționat, precum și cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, decizie însușită și de entitatea ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în ședința acesteia din data de 14.11.2013.
În cazul de față, dosarul de despăgubire nr._/CC face parte din categoria dosarelor de despăgubire menționate la pct. 2.7 din Decizia nr._/14.11.2012 a CCSD, „caz special".
Cu privire la cuantumul ce va fi stabilit în cuprinsul deciziei de compensare, se arată că dosarul de despăgubire înregistrat la nivelul Secretariatului Comisiei Naționale sub nr._/CC nu face parte din categoria dosarelor aprobate cărora li se aplică procedura specifică Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prevăzută la art. 41 alin. 3 din Legea 165/2013.
Astfel, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrată pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin Decizia nr. 269/2014, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) si (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) si (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) si art. 50 lit. b) teza intai din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România (publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014).
Curtea reține cu această ocazie că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist in România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să se țină cont de dispozițiile legii noi.
În concluzie, solicitarea formulată de recurenții reclamanți D. A., B. Karolz Z. este în mod evident neîntemeiată prin prisma noilor dispoziții legale și potrivit celor statuate de Curtea Constituțională.
Având în vedere aspectele expuse, se solicită respingerea ca nefondat a recursul promovat de reclamanții D. A. și Baiazs Karolz Z..
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub nr._, reclamanții D. A., B. KAROLZ Z. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. CENTREALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că petenții au un drept de creanță asupra pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în cuantum 2.778.800 de lei reprezentând despăgubiri acordate în dosarul nr._/CC al pârâtelor, stabilite prin raportul de evaluare efectuat de către expertul contabil R. V. în luna iunie 2011, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, se invocă prevederile art. 111, art. 112 și urm. din C.pr.civ., Titlul VII din Legea 247/2005.
Prin Dispoziția nr. 6650/04.07.2007 emisă de Primarul mun. Cluj N. s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv Titlul VII din Legea 247/2005, pentru terenul revendicat, Arător la Pietroasă, in favoarea numitelor D. E. și D. A..
Reclamanții sunt cesionarii despăgubirilor menționate în dispoziția mai sus arătată în baza contractului de cesiune încheiat cu beneficiarii dispoziției.
Dosarul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 6650/04.07.2007 emisă de Primarul mun. Cluj N. a fost înregistrat sub nr._/CC la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In cursul lunii iunie 2011, a fost efectuat în dosarul nr._/CC un raport de evaluare de către expertul autorizat R. V., valoarea de piață estimată și propusă a imobilului în vederea acordării despăgubirilor fiind stabilită la 2.778.800 lei.
Ulterior acestui raport, finalizat în anul 2011, dosarul a rămas în nelucrare, nefiind emisă vreo decizie de despăgubire.
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 298 C.pr.civ. prevede că, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
Art.137 alin.1 C.pr.civ. statuează că, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, în temeiul acestor texte legale, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de intimată prin întâmpinare, excepție care va fi respinsă pentru următoarele argumente.
Așa cum s-a arătat anterior, reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.111 C.pr.civ. potrivit cărora, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
În mod legal, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanții nu aveau posibilitatea de a recurge la o acțiune în realizare, respectiv emiterea titlului de plată sau de conversie având în vedere tocmai suspendarea oricăror proceduri de restituire prin echivalent în urma pronunțării CEDO în cauza pilot M. A. și alții împotriva României, pe o perioadă de 18 luni, cererea fiind demarată în acest interval de timp.
Prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte De Casație și Justiție, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 17 februarie 2012, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit că:
„1. În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.
2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă”.
Contrar susținerii pârâtei intimate, această decizie nu este incidentă în prezenta cauză deoarece reclamanții nu solicită acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care s-au prevăzut măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 în baza temeiurilor de drept mai sus indicate, ci solicită doar constatarea dreptului lor de creanță în cuantum 2.778.800 de lei reprezentând despăgubiri.
Critica reclamanților referitoare la faptul că instanța de apel a ignorat susținerile referitoare la faptul că etapa administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 1095/2005 a fost finalizată la data introducerii cererii de chemare în judecată, urmând a se emite titlu de despăgubire, în opinia Curții, nu sunt întemeiate.
Procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 1095/2005 a prevăzut mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării lor; etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile capitolului V1, secțiunea I introdus prin pct.26 din OUG nr.81/2007. În baza deciziei conținând titlu de despăgubire emis de C. Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, potrivit dispozițiilor prevăzute de OUG nr.81/2007. Potrivit art.III alin.1 din OUG nr.62/2010 emiterea titlurilor de plată a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe.
În cauza supusă judecății s-a parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarului nr._/CC, etapa analizării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, precum și etapa evaluării, nefiind finalizată procedura administrativă prin emiterea unui titlu de despăgubire.
Existența unui raport de evaluare în speță, chiar dacă a fost întocmit la cererea Comisiei Centrale, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, nu stabilește întinderea dreptului reclamanților, astfel încât instanța să poată constata dreptul de creanță al reclamanților în cuantumul solicitat.
Raportul de evaluare nu întrunește caracterele unui act administrativ de autoritate. El nu este hotărâtor, nu are caracter executoriu și, de asemenea, nu stabilește o creanță certă și exigibilă în favoarea reclamanților. Raportul doar pregătește luarea unei măsuri privind reclamanții, măsura care ar fi urmat a fi stabilită în cuprinsul titlului de despăgubiri.
În faza procesuală a apelului, s-a publicat MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ care a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013.
Art.50 din Legea nr.165/2013 prevede că, la data intrării în vigoare a prezentei legi: b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă; c) articolele 13, 14, 14^1, 14^2, 15 literele a)-d) și f), articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă.
Conform art.4 din Legea nr.165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, …, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din lege, mai sus evocat.
Totodată a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Întrucât noua legislație a abrogat prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către C. Centrală a deciziilor conținând titlul de despăgubire, precum și condițiile și termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluționarea dosarelor de despăgubire.
Din economia dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a și b, precum și art. 21 - 26 din lege, rezultă că procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Totodată, potrivit prevederilor art. 21 alin. 6 din Legea nr.165/2013, "evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."
Numai în situația în care dosarul este validat de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv conform art. 21 alin. 9 din lege.
Reclamanții au invocat în fata instanței de apel excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.4 din Legea nr.165/2014, dispoziții tranzitorii, raportat la prevederile art.15 alin.2, art. 16, art.20, art.21 alin.3 și art.44 din Constituția României, motiv pentru care tribunalul a încuviințat cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Prin Decizia nr. 269/7.05.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, invocată de către intimați, constatând că prevederile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Totodată, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.4 teza a II-a raportat la art.7 alin.1, art. 11 alin.1 și 2, art.35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 și ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art.4 teza a II-a raportat la art.16, art.17 alin.1 lit.a, art.21 alin.6 și 8, art.31 alin.5 și art.50 lit.b, din Legea nr. 165/2013 și a constatat că acestea sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Motivul de recurs al reclamanților privitor la faptul că este inadmisibil a se considera că . noii legi și instituirea unei noi proceduri administrative anulează toate actele efectuate până în acest moment în mod valabil și legal, deoarece în conformitate cu principiul neretroactivității legii civile, noua procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, continuând demersurile care au fost efectuate deja și nu anulându-le, este apreciat de Curte ca fiind nefondat.
Așa cum s-a arătat deja, în speță este vorba de dosarul nr._/CC înregistrat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, procedura administrativă fiind în curs de desfășurare, chiar dacă, în lipsa unor termene legale de soluționare, s-a introdus prezenta acțiune în instanță ca urmare a trecerii unui interval de timp apreciat ca nerezonabil de către reclamanți.
Așadar, nu poate fi reținută critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textelor legale care reglementează procedura administrativă întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Prin urmare, dispozițiile legii noi nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare.
Motivul de recurs referitor la faptul că în ipoteza în care potrivit noii reglementări se va emite o decizie de compensare prin puncte, numărul acestora trebuie stabilit în funcție de evaluarea imobilului realizată deja în cursul anului 2011 deoarece reclamanții apreciază că au deja un drept stabilit și o speranță legitimă la un bun în sensul CEDO, în opinia Curții, nu este întemeiat.
Astfel, procedura reglementată de Legea nr.165/2013 constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.
Prin aceeași hotărâre, în cadrul măsurilor cu caracter general sugerate cu titlu orientativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvernul român în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, arătând că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire. Curtea reține, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.
Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza P. și alții împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 și următoarele).
În acest sens, Curtea constată că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate.
Sub acest aspect, în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996), s-a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective.
În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a observat că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege ( Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013).
În cuprinsul deciziei nr. 269/7.05.2014, referitor la art. 17 alin. 1 lit. a și art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii și, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea Constituțională a reținut că nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut.
S-a observat, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Astfel, aceasta poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția Legii nr. 165/2013, conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecința constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.
De altfel, Curtea constată că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire, respectiv al reclamanților.
Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are doar o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. A. și B. K. Z., împotriva deciziei civile nr. 610/A, pronunțată la data de 23.09.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. A. și B. K. Z., împotriva deciziei civile nr. 610/A, pronunțată la data de 23.09.2014 în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.
GREFIER,
A.-A. M.
Red.A.A.P./10.12.2014.
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: S. I..
Jud.tribunal: A.F.D.; O.C.T..
← Grăniţuire. Decizia nr. 848/2014. Curtea de Apel CLUJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1382/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
---|