Legea 10/2001. Sentința nr. 623/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 623/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 8133/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 557/A/2014
Ședința publică din 03 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul L. T. împotriva sentinței civile nr. 623 din 22.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, privind și pe pârâta intimată . CERCETĂRI ȘI PROIECTĂRI MINIERE SA, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul apelant L. T., asistat de avocat O. Nuți A., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtei intimate . Cercetări și Proiectări Miniere SA, avocat D. I. A., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 26 mai 2014, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul apelant L. T. a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.
De asemenea, se constată că la data de 27 mai 2014, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus din partea pârâtei intimate . Cercetări și Proiectări Miniere SA note de ședință.
Reprezentanta reclamantului apelant în baza art. 390 din Noul Cod de procedură civilă, înțelege să invoce la acest termen excepția lipsei de interes a pârâtei intimate în invocarea excepției tardivității acțiunii.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că este inadmisibil a se invoca această excepție la acest moment procesual. La ultimul termen de judecată, înainte de închiderea fazei probatorii, faza la care se puteau ridica excepții, propune probe și alte cereri a fost întrebat expres reclamantul și reprezentanta acestuia dacă mai are excepții sau alte chestiuni de invocat, instanța acordând termen pentru depunerea de note de ședință. La acel termen reclamantul apelant nu a solicitat și nu s-a opus dezbaterii pe fond a pricinii.
Pentru calea de atac a apelului cât și pentru chestiuni preliminare în acțiunea civilă sunt prevăzute anumite termene în care pot fi invocate excepții și consideră că la acest moment este tardiv a se invoca excepția.
Reprezentanta reclamantului recurent consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 390 din Noul Cod de procedură civilă întrucât excepția a fost invocată înainte de a se trece la dezbaterea propriu zisă a fondului cauzei, iar excepția lipsei de interes ridicată este o excepție de ordine publică care mai poate fi invocată la acest termen.
Reprezentanta reclamantului apelant consideră că pârâta intimată nu are interes în invocarea excepției tardivității acțiunii deoarece deși reclamantul apelant a solicitat anularea deciziei atacate, această anulare a deciziei nu ar obliga-o pe pârâta intimată în nici un fel raportat la prevederile legii nr.10/2001, reclamantul urmând a fi despăgubit de către stat.
Fiind întrebată de către instanță dacă excepția lipsei de interes vizează doar excepția tardivității, reprezentanta reclamantului apelant confirmă acest aspect.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că ceea ce trebuie stabilit cu prioritate este dacă raportat la faptul că prin sentința atacată a fost respinsă ca tardiv formulată acțiunea de către reclamant, ceea ce a pus reprezentanta reclamantului apelant în discuție la acest termen este un nou motiv de apel sau este vorba despre o excepție propriu zisă.
Instanța va avea în vedere la soluționarea apelului excepția invocată, urmând a se pronunța și dacă este admisibil sau nu a se invoca aceasta la acest moment procesual raportat la prevederile care au fost invocate, art. 390 din Noul Cod de procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea consideră încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului pentru motivele expuse în concluziile scrise arătând că în această cauză nu s-a făcut dovada certă că decizia nr. 18/01.07.2003 emisă de pârâta intimată a fost comunicată reclamantului, probă ce trebuia făcută de către pârâta intimată. A susținut și în fața instanței de fond că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei.
Arată că în anul 2010 pârâta intimată i-a comunicat reclamantului apelant faptul că la aceasta nu se găsesc acte cu privire la terenul revendicat.
Toate discuțiile purtate cu pârâta intimată după anul 2003 au fost menite să îl inducă în eroare pe reclamantul apelant cu privire la existența deciziei atacate.
A invocat excepția lipsei de interes la acest termen considerând că această excepție o poate ridica în acest moment și că ea trebuie soluționată înainte de excepția tardivității. Este adevărat că aceasta a fost soluționată la fond, însă în condițiile în care această excepție este admisibil a fi invocată conform art.390 din Noul Cod de procedură civilă, consideră că instanța de apel poate reveni asupra soluției pronunțate de către instanța de fond.
A înțeles să invoce excepția lipsei de interes întrucât la acest moment pârâta intimată și-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenului, iar reclamantul nu solicită restituirea în natură a terenului de la pârâta intimată. Prin pronunțarea deciziei atacate i-a creat reclamantului apelant un mare prejudiciu, impunându-se repararea prejudiciul cauzat. La acest moment reclamantul apelant are rate pentru o altă locuință, pe care a fost nevoit să o achiziționeze.
Consideră că acest termen de decădere nu trebuie luat în seamă pentru că nu înțelege care este motivul pentru care pârâta intimată se opune a-și repara propria culpă, deoarece reclamantul apelant nu solicită nimic de la aceasta. Reclamantul solicită de la pârâta doar să își repare printr-o altă decizie hotărârea pe care a dat-o, despăgubirile bănești urmând a fi solicitate de la Statul Român.
Arată că o societate nu poate să blocheze dreptul la despăgubiri invocând excepția tardivității, ridicând această excepție se blochează dreptul reclamantului la un proces echitabil așa cum trebuia acesta să fie dacă pârâta intimată își îndeplinea obligația de a comunica direct reclamantului decizia atacată.
Reprezentantul pârâtei intimate susține concluziile din întâmpinare și solicită respingerea apelului ca nefondat. Consideră că este inadmisibilă invocarea excepției lipsei de interes în invocarea excepției tardivității la acest moment procesual.
Solicită a se observa că această excepție nu a fost formulată ca și motiv de apel, în cuprinsul motivelor de apel nu s-a făcut vorbire despre aceasta.
Prin motivele de apel sunt două critici esențiale, contestarea semnăturii și dovada comunicării, dar în faza de apel nu s-a administrat nici o probațiune cu privire la aspectul contestării semnăturii. Nu este vina pârâtei intimate că reclamantul apelant a ajuns târziu la un sfătuitor de specialitate.
La acest moment nu se pot înstrăina bunurile din patrimoniul societății, având în vedere prezentul litigiu, societatea fiind prejudiciată.
Referitor la despăgubiri se arată că toți foștii proprietari de pe . la A. și într-adevăr pârâta intimată putea să spună că este o societate privatizată prin A., iar despăgubirile trebuie primite de la A..
Nu se pune problema că de la această societate nu sunt solicitate despăgubirile ci chiar de la aceasta sunt cerute, motiv pentru care, pârâta intimată a înțeles să invoce excepția tardivității acțiunii.
Nu solicită obligarea reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul apelant personal arată că a fost evacuat din locuința sa împreună cu cei șase copii minori, iar pârâta intimată pretinde că i-a dat o locuință, însă aceasta nu i-a dat nimic. Locuința i-a fost dată de către Consiliul Popular cu chirie de 1 leu/mp pe care o plătește de 27 de ani și deci solicită despăgubiri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T. împotriva pârâtei S.C. M. – I. de Cercetări și Proiectări Miniere S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei numarul 18/01.07.2003 emisa de parata, in sensul admiterii notificarii numarul 65 din 25.01.2002 si acordarii de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situate in Cluj-N., . si 27, teren in suprafata totala de 1348 mp si casa de locuit in suprafata construita de 79,15 mp, din care suprafata utila de 63 mp, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 623 din 22.11.2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de către pârâta S.C. M. – I. de Cercetări și Proiectări Miniere S.A., reclamantului L. T..
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T. în contradictoriu cu pârâta S.C. M.-I. de Cercetări și Proiectări Miniere S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001, ca tardivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 18/01.07.2003, emisă de pârâta S.C. M. – I. de Cercetări și Proiectări Miniere S.A. (f. 28), a fost respinsă notificarea nr. 65/25.01.2002, înregistrată sub nr. 1563/16.04._, formulată de reclamantul L. T. în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în mun. Cluj-N., .-27.
Pe dovada de comunicare a deciziei s-a menționat calitatea primitorului, soția reclamantului L. T. (f. 25) și data de 02.07.2003.
Față de mențiunile din dovada de comunicare pârâta a invocat tardivitatea formulării acțiunii, arătând că reclamantul este decăzut din dreptul de a mai promova acțiunea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 având în vedere și prevederile art. 92 pct. 3 și 6 din codul de procedură civilă în vigoare la data comunicării deciziei (f. 62-63).
Reclamantul a solicitat respingerea excepției menționate invocând nesemnarea dovezii de comunicare de către soția sa, iar pe de altă parte, împrejurarea că nu i s-a comunicat personal decizia.
Referitor la primul aspect invocat a solicitat verificarea de scripte, probă administrată în ședința publică din data de 15.11.2013 (f. 104), potrivit art. 302 și urm. C.pr.civ. Din analiza semnăturilor executate de către L. M., soția reclamantului L. T. și semnătura de pe dovada de comunicare a deciziei, instanța și-a format convingerea că semnătura aparține aceleiași persoane, neexistând vreo îndoială. Pentru același considerent, instanța a respins proba cu expertiza criminalistică.
Cu privire la al doilea argument, variantă în care reclamantul acceptă că semnătura aparține soției, s-a susținut că nu este valabilă comunicarea deoarece nu i s-a comunicat personal reclamantului.
Or, potrivit art. 92 alin. 3 și 6 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil așa cum a susținut pârâta raportat la data efectuării comunicării, această comunicare îndeplinește cerințele textelor legale arătate, fiind menționată calitatea primitorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.
În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 07 iunie 2013, după 10 ani de la comunicarea deciziei contestate.
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost admisă excepția pusă în discuție și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T. în contradictoriu cu pârâta S.C. M.-I. de Cercetări și Proiectări Miniere S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001, ca tardivă.
În baza prevederilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ. s-a constatat că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul L. T. solicitând admiterea apelului, rejudecarea cauzei, respingerea excepției tardivității și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca fiind tardivă, respingând în mod greșit proba cu administrarea unei expertize de specialitate prin care să se stabilească cu certitudine dacă semnătura de pe confirmarea de primire aparține sau nu soției reclamantului, numita L. M..
În subsidiar s-a arătat că și în condițiile în care s-ar accepta că semnătura aparține soției reclamantului, instanța fondului nu a cercetat dacă comunicarea textului actului, respectiv a deciziei atacate este certă și nu dedusă din înscrisuri care atestă primirea unei corespondențe de către soția reclamantului.
Instanța fondului a verificat doar dacă au fost îndeplinite prevederile art. 92 din vechiul Cod de procedură civilă, iar nu și prevederile art. 86 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă care impune ca dovada de primire a scrisorii recomandate să asigure transmiterea și primirea textului actului. Ori, din confirmarea de primire depusă la dosar nu rezultă cu certitudine ce act a fost transmis prin plicul respectiv, dacă în plic se afla decizia atacată. Numărul 2592 trecut pe confirmarea de primire nu este trecut pe partea cu semnătura de primire a destinatarului, acest număr fiind numărul de ieșire din 01.07.2003 al unei adrese către L. T., adresă prin care pârâta spune că anexează decizia nr. 18/2003. Rezultă deci că o eventuală comunicare a deciziei atacate care să rezulte din confirmarea de primire nu este dovedită. Este dovedită doar comunicarea adresei cu nr. 2592/2003, nu și a deciziei atacate. Pârâta nu a depus la dosar un borderou din care să rezulte care au fost actele comunicate la data de 01.07.2003 reclamantului.
Excepția tardivității formulării plângerii este deci neîntemeiată.
În probațiune s-a solicitat efectuarea unei expertize grafologice.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. din noul C.pr.civ. și art. 86 alin. 3 din vechiul C.pr.civ.
În apărare, intimata . Cercetări și Proiectări Miniere SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a apelului în baza art. 457 alin. 3 C.pr.civ., anularea recursului ca nemotivat în baza art. 489 alin. 2 C.pr.civ. sau respingerea recursului sau apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
În primul rând s-a invocat greșita calificare a căii de atac de către instanța de fond raportat la prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 466 C.pr.civ., în urma recalificării căii de atac solicitându-se respingerea recursului ca inadmisibil.
În subsidiar pentru cazul menținerii căii de atac ca fiind apelul s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat apreciindu-se că instanța de fond a procedat în mod legal în ceea ce privește verificarea de scripte, stabilind că semnătura de pe recipisă este a soției reclamantului.
În ceea ce privește solicitarea de efectuare a unei expertize grafologice s-a arătat că în fața instanței de fond nu s-a solicitat admiterea probei cu expertiza în condițiile art. 254, nici în cererea de chemare în judecată și nici în răspunsul la întâmpinare, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a propune această probă.
Pe fond s-a arătat că decizia atacată a fost comunicată cu respectarea prevederilor legale de la acea dată cu confirmare de primire, pe recipisa de confirmare de primire fiind menționat numărul adresei de înaintare.
Dispozițiile art. 92 pct. 3 și pct. 6 din C.pr.civ. în vigoare la data comunicării deciziei prevăd procedura de comunicare a oricărui act de procedură, aceste dispoziții fiind respectate prin înmânarea actului soției reclamantului. Art. 86 alin. 3 care se referă la transmiterea prin poștă cu confirmare de primire explicitează procedura de înmânare.
Reclamantul este decăzut pentru a doua oară din dreptul de a mai formula acțiunea prevăzută la art. 26 din Legea nr. 10/2001 deoarece potrivit propriilor susțineri reprezentanta sa a primit prin e-mail un exemplar din decizia de respingere a notificării la data de 08.05.2013, moment de la care ar fi putut formula o cerere de repunere în termen conform art. 186 din noul C.pr.civ.
În probațiune s-a solicitat interogatoriul apelantului, expertiză grafologică, topografică și de evaluare, înscrisuri și orice alte probe care se vor dovedi necesare pe parcursul dezbaterilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm., art. 456 și urm., art. 466 și urm. și art. 483 și urm. din noul C.pr.civ., Legea nr. 10/2001 și textele de lege indicate în întâmpinare.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantul L. T. s-a arătat că în ceea ce privește calea de atac incidentă în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 deoarece nu s-a soluționat fondul cauzei, fiind aplicabile prevederile art. 466 din noul C.pr.civ. potrivit cărora hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, indiferent dacă prin ele s-a judecat sau nu fondul pricinii.
În ceea ce privește expertiza grafologică s-a arătat că această probă a fost solicitată la termenul de judecată din 15.11.2013, fiind respinsă.
Chiar în situația în care s-ar accepta că semnătura de pe confirmarea de primire ar fi a soției apelantului, nu există dovada certă a comunicării deciziei, ci doar a adresei de înaintare nr. 2592.
La data de 26.05.2014, respectiv 27.05.2014 au fost depuse de către părți la dosar note de ședință, conform art. 244 alin. 2 C.pr.civ.
Problema căii de atac incidente în cauză, problemă ridicată prin întâmpinarea formulată de către pârâtă, a fost lămurită prin încheierea ședinței publice din 25.03.2014, în sensul că aceasta este apelul.
În ceea ce privește proba cu expertiza grafologică, această probă a fost încuviințată de către instanță la termenul de judecată din 01.04.2014, apelantul fiind însă decăzut din probă la termenul de judecată din 20.05.2014 având în vedere neîndeplinirea obligației de achitare a onorariului pentru expert.
În ședința publică din 03.06.2014 s-a invocat din oficiu de către apelant în temeiul art. 390 din noul C.pr.civ. excepția lipsei de interes în invocarea excepției tardivității acțiunii, excepție asupra căreia instanța a rămas a se pronunța odată cu pronunțarea asupra apelului.
Analizând apelul declarat de reclamantul L. T. împotriva sentinței civile nr. 623, pronunțată la data de 22.11.2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe baza probelor administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
1.Excepția invocată de către apelant în ședința publică din 03.06.2014, după închiderea fazei cercetării judecătorești, la termenul stabilit de către instanță pentru dezbaterea fondului cauzei conform art. 244 alin. 2 din Noul C.pr.civ., este discutabil dacă putea fi invocată la acest moment procesual în considerarea art. 390 C.pr.civ., text de lege invocat de către apelant.
Într-adevăr art. 390 din noul C.pr.civ. prevede că: „Înainte de a se trece la dezbaterea pe fond a cauzei, instanța din oficiu sau la solicitarea părților pune în discuția acestora cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul cercetării procesului, precum și cele care potrivit legii pot fi invocate în orice stare a procesului”.
Ar putea fi teoretic vorba în cazul excepției invocate de către apelant de o excepție care potrivit legii ar putea fi invocată în orice stare a procesului, deci de o excepție de ordine publică, în condițiile în care excepția nu a fost invocată anterior încheierii fazei cercetării judecătorești care s-a dispus la termenul de judecată din 20.05.2014.
Ceea ce a invocat însă apelantul pe cale de excepție este lipsa interesului intimatului, pârât în dosarul de fond, în invocarea excepției tardivității plângerii formulate de către reclamant, în condițiile în care în urma admiterii plângerii acesta nu ar avea nici o obligație concretă față de reclamant, revenind altei instituții obligația de a acorda măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că în dosarul de fond plângerea a fost soluționată prin admiterea excepției tardivității formulării acesteia, excepție invocată de către pârât, Curtea apreciază că prin invocarea excepției lipsei de interes în invocarea excepției tardivității nu se pune în discuție o chestiune de ordine publică care să poată fi invocată conform art. 390 din noul C.pr.civ. în orice stare a procesului, încercându-se de fapt ca prin această modalitate procedurală să se completeze motivele de apel, motive de apel care conform art. 470 alin. 1 și 3 din noul C.pr.civ. trebuie indicate prin cererea de apel sub sancțiunea decăderii.
În subsidiar Curtea reține că excepția invocată este oricum nefondată, interesul pârâtul în invocarea excepției existând raportat la obiectul cauzei, plângere formulată împotriva deciziei nr. 18/01.07.2003 emisă de către pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001, existența sau lipsa interesului neputându-se aprecia în funcție de soluția pe care partea o anticipează a se impune a fi pronunțată în cauză. Astfel cum a precizat pârâta, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să anuleze decizia emisă și să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, nefiind împrocesuat în cauză un alt pârât de la care să fie de fapt solicitate despăgubirile de către reclamant. Interesul pârâtei în invocarea excepției tardivității acțiunii apare deci a fi evident raportat la obiectul concret al cauzei.
2.Pe fondul cererii de apel se reține că principala critică privește constatarea instanței de fond în sensul că semnătura de pe confirmarea de primire a deciziei atacate este a soției reclamantului, L. M., subliniindu-se că această concluzie a fost trasă fără ca instanța să administreze probațiune suficientă pentru lămurirea acestui aspect, fiind necesară administrarea probei cu expertiza de specialitate, probă solicitată de către reclamant la fond, dar neîncuviințată.
Deși instanța de apel a încuviințat cererea în probațiune formulată de către reclamant având ca obiect expertiza grafologică, reclamantul nu a înțeles să achite onorariul stabilit în vederea efectuării raportului de expertiză, fiind în consecință decăzut din probă în ședința publică din 20.05.2014.
Raportat la probele administrate în fața instanței de fond pe acest aspect, respectiv verificarea de scripte, Curtea apreciază că tribunalul a concluzionat în mod pertinent în sensul că semnătura de pe dovada de comunicare a deciziei este a soției reclamantului, L. M..
În ceea ce privește legalitatea comunicării deciziei, acesta fiind obiectul celei de-a doua critici formulate prin cererea de apel, în mod legal a reținut instanța de fond că aceasta a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 92 alin. 3 din vechiul C.pr.civ., în forma în vigoare la data comunicării, nepunându-se problema încălcării art. 86 alin. 3 din vechiul C.pr.civ. care reglementează modalitățile de comunicare a actelor de procedură, textul neavând nicio relevanță în ceea ce privește aspectele invocate de către reclamant referitoare la conținutul comunicării, aceasta fiind făcută în mod legal prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire, așa cum prevede art. 86 alin. 3 C.pr.civ.
Ceea ce pune de fapt în discuție reclamantul prin cererea de apel nu este corecta aplicare a art. 86 alin. 3 din vechiul C.pr.civ. ci verificarea conținutului actului de procedură comunicat în condițiile acestui text de lege, respectiv dacă în concret în ceea ce îl privește pe reclamant a fost transmis textul actului, adică textul deciziei nr. 18/2007 emisă de către pârâtă. Acest aspect poate fi stabilit numai pe baza probațiunii administrate, în principal prin verificarea dovezii de primire care a fost anexată la dosar.
Analizându-se confirmarea de primire depusă atât în dosarul de fond cât și în cel de apel(fila 52) rezultă cu certitudine că reclamantului i-a fost comunicată de către pârâtă la data de 02.07.2003 adresa nr. 2592/01.07.2003, act anexat la fila 75 din dosarul de fond. Primirea acestei adrese este de altfel recunoscută de către reclamant ca fiind dovedită prin cererea de apel, ceea ce se contestă fiind numai faptul că s-a primit și decizia menționată în această adresă, decizia nr. 18/01.07.2003.
În ceea ce privește acest aspect se constată că într-adevăr din conținutul confirmării de primire și din celelalte acte depuse la dosar de către pârâtă nu se poate trage cu certitudine concluzia că decizia nr. 18/2003 a fost efectiv comunicată ca anexă la adresa nr. 2592, dar această incertitudine nu este de natură a schimba soluția pronunțată de către instanța de fond.
În adresa nr. 2592/01.07.2003 emisă de către pârâtă se precizează că anexat acesteia se înaintează decizia nr. 18/01.07.2003 privind respingerea notificării pentru restituirea imobilului sau despăgubiri bănești echivalente cu valoarea imobilului situat în Cluj-N., .-27. Este deci evident că reclamantul, raportat la care s-a dovedit și s-a recunoscut primirea adresei nr. 2592/01.07.2003 emisă de . Cercetări și Proiectări Miniere SA, a cunoscut la data de 02.07.2003 soluția pronunțată asupra notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Cu toate acestea, de la acest moment, 02.07.2003 și până în anul 2013, când a apelat la serviciile unui avocat, acesta nu a înțeles să solicite pârâtei relații suplimentare sau dacă era cazul comunicarea dispoziției emise și necomunicate odată cu adresa comunicată la data de 02.07.2003. Prin cererile formulate în anii 2009-2010 (filele 78, 79, 80 dosar fond) s-a solicitat pârâtei numai eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că terenul situat în Cluj-N., .-27 este ocupat de o fabrică, nefiind despăgubit pentru aceasta. În aceste cereri s-a precizat și faptul că adeverința este necesară în vederea formării unui dosar de despăgubiri la camera agricolă.
Pe baza aspectelor reținute mai sus se poate concluziona cu certitudine că reclamantul a luat la cunoștință de soluția pronunțată prin decizia nr. 18/01.07.2003 la data de 02.07.2003, plângerea formulată împotriva acesteia la data de 07.06.2013, deci după 10 ani de la comunicarea soluției, fiind deci tardiv formulată raportat la prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul C.pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamantul L. T., împotriva sentinței civile nr. 623, pronunțată la data de 22.11.2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o va păstra în întregime ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei de interes în invocarea excepției tardivității acțiunii.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul L. T. domiciliat în Cluj-N., ., jud. Cluj, posesor al CI . nr._ eliberată la data de 26.01.2007 de SPCLEP Cluj-N., având CNP_, prin avocat O. Nuți-A. din cadrul Baroului București, împotriva sentinței civile nr. 623, pronunțată la data de 22.11.2013 în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2014.
Președinte, A. C. | Judecător, D. C. G. | |
Grefier, C. M. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
4 ex./20.06.2014
Jud.fond: E. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 739/2014. Curtea de Apel CLUJ | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1325/2014. Curtea... → |
|---|
