Rectificare carte funciară. Decizia nr. 960/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 960/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 205/1752/2011*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.960/R/2014

Ședința publică din 12 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. C.

JUDECĂTOR: A. I.

JUDECĂTOR: A. C.

GREFIER:: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții D. F. și D. M. împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._, privind și pe intimații C. L. DE FOND FUNCIAR S. O., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR S., M. M., M. M., TEGLAȘ E. și I. R., având ca obiect rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin motivele de recurs, reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.

La data de 26 martie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților recurenți, o cerere de renunțare la judecată.

De asemenea, la data de 28 mai 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați Teglas E. și Teglas R., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei, conform chitanței anexate întâmpinării.

Totodată, la data de 2 iunie 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâților recurenți, o cerere prin care solicită a se lua act de renunțarea la cererea de recurs.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 269/24.12.2013 a Tribunalului S., a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Drâmbe M. împotriva sentinței civile nr. 744/3.10.2012 a Judecătoriei Jibou, apelanta fiind obligată să le plătească reclamantelor intimate Teglaș E. și I. R. 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 155 din 18.03.2014 a Tribunalului S., a fost admisă cererea reclamantelor intimate Teglaș E. și I. R. în sensul obligării aceleiași pârâte la plata sumei de 1540 lei cheltuieli de judecată în recurs, cauza fiind trimisă o dată spre rejudecare.

Împotriva deciziei inițiale pârâții Drâmbe M. și Drâmbe F. au declarat recurs, pe motiv că în mod greșit s-a stabilit obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Recursul a fost declarat la data de 25.02.2014.

Ulterior, la data de 26.03.2014, recurenții au înregistrat la dosar o cerere de renunțare la judecarea recursului, într-un singur exemplar, astfel că, deși aceasta a fost făcută anterior comunicării recursului către intimate, nu a putut fi comunicată împreună cu acesta din lipsa numărului suficient de exemplare, cerut de dispozițiile art. 113 Cod proc. civ., aplicabile în cauză, conform disp. art. 316 raportat la art. 298 Cod proc. civ.

Întrucât au primit doar declarația de recurs, reclamantele intimate au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, în condițiile în care apelanta s-a dovedit a fi în culpă procesuală. Pentru redactarea întâmpinării, acestea au angajat un avocat, achitând cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei, dovedite cu chitanța de la f. 7 din dosar.

La data de 2 iunie 2014, recurenții au înregistrat la dosar o cerere prin care au solicitat instanței să ia act de renunțarea lor la judecarea căii de atac și să nu-i oblige la plata cheltuielilor de judecată către intimate, întrucât au achiesat la hotărâre, plătind cheltuielile de judecată din apel.

Față de aceste împrejurări, curtea va lua act de renunțarea la judecata recursului, menținând hotărârea pronunțată în apel.

În ceea ce privește problema cheltuielilor de judecată, curtea apreciază, cu majoritate de voturi, că recurenții sunt în culpă procesuală ca urmare a neexecutării obligației procesuale rezultând din dispozițiile art. 113 C. pr. civ., privind depunerea declarației de renunțare în număr suficient de exemplare pentru a fi comunicată intimatelor, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 246 C. pr.civ., privind renunțarea anterioară comunicării cererii de recurs în speță. Aceasta a ocazionat cheltuieli de judecată justificate intimatelor, care nu au cunoscut existența declarației de renunțare la judecarea recursului la momentul când le-a fost comunicat acesta, formulând prin întâmpinare apărări pe fondul acestuia.

Reprezentantul acestora nu avea obligația de a verifica portalul instanței, chiar dacă informațiile de pe acesta îi erau accesibile, întrucât rațiunea comunicării declarației de recurs este tocmai aceea ca ea să fie suficientă pentru formularea apărării. Renunțarea la recurs nu a putut fi comunicată din lipsa numărului de exemplare, datorită conduitei culpabile a recurenților, care sunt, astfel, căzuți în pretenții față de cheltuielile de judecată efectuate de reclamantele intimate în apărare.

În temeiul art. 316 alin. 1, 298 rap. la art. 274 alin. 1 C. pr. civ., curtea îi va obliga pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată că recurenții D. F. și D. M. au renunțat la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 269 din 24.12.2013 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Cu majoritate de voturi, obligă recurenții să le plătească intimaților I. R. și TEGLAȘ E. suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

A. A. C. A. I. A. C. C. B.

Red. CAA dact. GC

2 ex/7.07.2014

Jud. apel: M. K., G. D.

Cu opinia parțial separată a jud. A. C. în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Din analiza dosarului de recurs rezultă că pârâții D. M. și D. F. au înregistrat cererea de recurs la data de 25.02.2014. Cererea de recurs a privit numai modalitatea în care au fost stabilite cheltuielile de judecată, pârâții solicitând ca acestea să fie compensate iar nu puse în sarcina lor.

Apoi, la data de 26.03.2014, pârâții au înregistrat la dosar o cerere de renunțare la recurs, cerere semnată personal de către aceștia, cerere reiterată prin scriptul depus la dosar la data de 02.06.2014

Atât cererea de recurs, cât și cererea de renunțare la recurs au fost înaintate Curții de Apel Cluj, la data de 19.05.2014 fiind întocmit citativul în dosarul Curții de Apel Cluj și fiind emise citațiile.

Conform dovezilor de îndeplinire a proceduri de citare aflate la dosar(filele 13-20), intimaților le-a fost comunicată cererea de recurs la data de 21.05.2014, din cuprinsul acestora nerezultând că s-a comunicat și cererea de renunțare la judecata recursului formulată la data de 26.03.2014.

Textul de lege aplicabil în cauză, raportat la art.316 coroborat cu art.298 C.pr.civ., în ceea ce privește problema cheltuielilor de judecată în recurs, este art. 246 alin.3 C.pr.civ. Conform acestuia, „dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli”.

Pârâții au formulat cererea de renunțare la judecata recursului la data de 26.03.2014, cu mult timp înainte de comunicarea cererii de recurs intimaților(21.05.2014), cu toate acestea intimații formulând întâmpinare la recursul declarat de pârâți, la data de 28.05.2014, solicitând și cheltuielile de judecată ocazionate de redactarea întâmpinării prin avocat.

Având în vedere momentul la care s-a depus la dosar de către pârâți cererea de renunțare la judecata recursului apreciez că aceștia nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs, fiind îndeplinită condiția care rezultă din dispozițiile art.246 alin.3 C.pr.civ. pentru ca aceștia să fie exonerați de plata acestora, respectiv acea a formulării și înregistrării cererii de renunțare anterior comunicării cererii de recurs părților care solicită cheltuieli de judecată. Raportat la depunerea cererii de renunțare la judecata recursului anterior comunicării cererii de recurs cu intimații, nu se poate reține nici o culpă procesuală în sarcina acestora, culpă care să justifice obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

JUDECĂTOR,

A. C.

Red.A.C/07.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 960/2014. Curtea de Apel CLUJ