Obligaţie de a face. Decizia nr. 905/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 905/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 854/307/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 905/R/2014 | |
Ședința publică din data de 28 mai 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | T. D. – președintele Secției I-a civilă |
JUDECĂTORI: | A.-T. N. M.-C. V. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. I., împotriva deciziei civile nr. 287/A din 5 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, privindu-l și pe pârâtul A. V., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare, pentru a li se da posibilitatea părților și reprezentanților acestora, să se prezinte la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul-intimat A. V., lipsă fiind reclamanta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 și 27 mai 2014, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, cerere la care a fost atașată chitanța prin care se atestă plata timbrului judiciar în valoare de 2 lei.
Recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 2 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul-intimat solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 92 lei reprezentând contravaloarea transportului la instanță și 100 lei ziua de lucru.
Intimatul învederează instanței faptul că recurenta mai are o sursă de apă, însă are în proprietate 300 de oi, 4 vaci, 2 cai, porci, pentru care este necesară o cantitate mai mare de apă, în scopul adăpării animalelor, iar izvorul de la care se face alimentarea gospodăriei sale cu apă este slab, abia are apă pentru nevoile casnice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul 854/307 din 10 martie 2010 la Judecătoria Sighetu Marmației, reclamanta C. I. l-a chemat în judecată pe pârâtul A. V., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâtul să lege îmbinarea de la țeava de aducțiune a apei de la bazinul principal pentru a deservi și gospodăria ei, iar în caz de refuz să fie îndrituită să o refacă reclamanta pe cheltuiala pârâtului; să oblige pârâtul să îi permită trecerea de la casa ei peste terenul pârâtului până la drumul public cu căruța și pietonal; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 560 din 22 martie 2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, s-a respins ca nefondată în integralitate, acțiunea civilă promovată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâtul A. V..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul P. C.-G., a rezultat că reclamanta este beneficiara unui drept de proprietate asupra unui imobil situat în intravilanul localității Bârsana nr. 877, având acces la calea publică peste terenul aflat în folosința pârâtului, pe o lungime de 130 m, astfel că nu întrunește caracteristicile unui loc înfundat. Pârâtul a amenajat un drum ocolitor, prin spatele șurii lui cu grajd, blocând traseul inițial printr-un gard, pentru a evita accesul reclamantei prin curtea lui.
Expertul M. A. a menționat că deblocarea vechiului drum se poate face prin demontarea porților de lemn de 3,60 m lungime și 3,10 înălțime.
Din interpretarea dispozițiilor art. 616 Cod civil, reiese că pentru aplicabilitatea acestui text legal este necesară ca situație premisă, existența unui teren care să aibă caracterul unui loc înfundat, precum și inexistența unei ieșiri la calea publică, în speță nefiind întrunite aceste condiții pentru constituirea unei servituți de trecere.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să lege îmbinarea de la țeava de aducțiune a apei de la bazinul principal, în scopul de a utiliza apa în folosul propriei gospodării, judecătoria l-a apreciat ca nefondat, deoarece conform raportului de expertiză topografică, ambele gospodării au fost alimentate cu apă potabilă de la izvorul captat pe terenul proprietatea pârâtului provenită prin moștenire, de la acest bazin nemaifiind captate alte persoane.
Pârâtul a procedat la debranșarea conductei reclamantei, din cauza debitului scăzut al izvorului captat. În urmă cu 40 de ani, pârâtul a construit un bazin de apă din zidărie de piatră, pe terenul proprietatea acestuia. În perioada anilor 2008-2009, ambele familii au beneficiat de alimentarea cu apă de la acest bazin, ulterior declanșându-se neînțelegeri în legătură cu cantitatea de apă folosită de fiecare familie.
Prin decizia civilă nr. 186/A din 28 iunie 2012 a Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 560 din 22.03.2012 a Judecătoriei Baia M..
S-a respins cererea intimatului A. V. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că martorul propus de reclamantă, A. I., a declarat că în urmă cu 30 de ani, pârâtul a găsit un izvor pe proprietatea lui, astfel că a săpat un bazin pentru a colecta apa și a avea apă pentru animale, iar martorul V. I. a relatat că în urmă cu 30 de ani a montat o țeavă în bazinul în cauză, moment la care reclamanta nu folosea acele terenuri.
Din raportul de expertiză efectuat de expertul P. C.-G., a rezultat că imobilul reclamantei situat în intravilanul localității Bârsana, nr. 877, nu este loc înfundat, ci are acces la calea publică peste terenul deținut de pârât, pe o lungime de 130 m.
Pentru că drumul de acces trecea prin curtea pârâtului, între casa cu nr. 878 și șura cu grajd, acesta a amenajat un drum ocolitor prin spatele șurii cu grajd, blocând traseul inițial printr-un gard montat între punctele 6-7, drumul ocolitor pe traseul 1-5-2 având o lățime medie de 2 m, ce variază între 1,8 m și 2,2 m.
Drumul vechi este blocat doar pe porțiunea care trece prin curtea pârâtului, acesta amenajând un drum ocolitor, pârâtul neopunându-se ca reclamanta să circule peste terenul pe care îl deține, pe traseul ocolitor și continuat pe vechiul traseu, astfel că imobilul proprietatea reclamantei nu este un loc înfundat.
Ambele gospodării ale părților au fost alimentate cu apă potabilă de la izvorul captat pe terenul proprietatea pârâtului, dar din cauza debitului scăzut al izvorului captat, pârâtul a debranșat conducta reclamantei, care a rămas fără apă potabilă.
Întrucât drumul inițial dintre punctele 3-4 avea o pantă mai accentuată, reclamanta a amenajat o deviație peste terenul proprietatea pârâtului, marcat pe plan prin punctele 3-8, iar blocarea deviației s-a făcut printr-un gard amplasat în pct. 3.
În ceea ce privește izvorul, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 579 alin.(1) Cod civil, reclamanta nedovedind că are vreun drept asupra izvorului.
Closetul amplasat la 4,70 m de drumul pe care circulă reclamanta, situat în incinta pârâtului, la peste 100 m de casa reclamantei, nu afectează gospodăria acesteia.
Prin decizia civilă nr. 4316 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva deciziei civile nr. 186/A din 28 iunie 2012 a Tribunalului Maramureș, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul Maramureș.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că într-adevăr instanțele de fond au reținut că terenul pe care se află izvorul este proprietatea pârâtului, însă această susținere nu are un suport probator care să o justifice.
În raportul de expertiză efectuat de expertul P. C.-G., s-a reținut că terenul pe care se află izvorul este proprietatea pârâtului provenind din moștenire, afirmație nesusținută cu nici un înscris care să o probeze.
Deși pârâtul exercită prorogativele dreptului de proprietate asupra izvorului, nu s-a dovedit că acesta este proprietarul terenului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel a fost îndrumată să suplimenteze probațiunea, pentru a se putea verifica susținerile reclamantei din motivele de apel, fiind necesar să se clarifice cine este proprietarul terenului pe care se află izvorul și drepturile și obligațiile persoanelor care au terenurile învecinate cu acest izvor.
Urmare a casării cu trimitere, prin decizia civilă nr. 287/A din 5.12.2013 a Tribunalului Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 560 din 22.03.2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației, care a fost menținută.
A fost obligată apelanta să îi plătească intimatului A. V. cheltuieli de judecată în sumă de 180 lei.
A fost obligată apelanta C. I. să plătească suma de 750 lei onorariu definitiv expertului tehnic judiciar P. C..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cererea de apel, reclamanta a susținut că apa potabilă provine de la un izvor al cărui bazin este situat în amonte, nici pe proprietatea ei și nici pe proprietatea pârâtului.
Față de îndrumările instanței de recurs, reclamanta a arătat că înțelege să dovedească dreptul său de proprietate asupra fondului dominant cu adeverința nr. 2206/2013 eliberată de Primăria comunei Bârsana, din care rezultă că deține conform registrului agricol, terenuri în locurile denumite „Piatra” și „C.”, adeverință ce nu constituie titlu de proprietate.
La rândul său, pârâtul A. V. a susținut că a dobândit terenul în litigiu, învecinat cu cel deținut de reclamantă, prin moștenire de la părinții săi și pe baza unei înțelegeri dintre frați, consemnată în scris și însușită inclusiv de reclamantă prin semnătură, în calitate de soră a lor, dar nu a făcut dovada dreptului de proprietate.
În completarea raportului de expertiză din octombrie 2013, expertul P. C. a constatat că bazinul de aducțiune a apei potabile se găsește pe . 1761 înscrisă în CF nr. 4532 Bârsana, convertit_ Bârsana, avându-i ca proprietari tabulari pe Kudrics Gyoryge, Kudrics Juonna și Rednik P., conform încheierii nr. 9881/1908.
Față de dispozițiile art. 579 și art. 580 Cod civil, reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că este proprietara fondului inferior și că a dobândit vreun drept asupra izvorului în litigiu prin titlu sau prin prescripție, pentru a-i putea opune pârâtului dreptul ei de servitute asupra izvorului.
Din raportul de expertiză efectuat de expertul M. A., însușit fără obiecțiuni de reclamantă, reiese că reclamanta a efectuat în urmă cu 24 de ani lucrări de mărire a capacității bazinului de apă de pe terenul folosit de pârât și de alimentare cu apă a gospodăriei sale, prin montarea unei țevi de aducțiune.
Prin urmare, reclamanta nu are constituit prin titlu, un drept asupra izvorului și nici prin uzucapiune, termenul de 30 de ani prevăzut de art. 580 cod civil nefiind împlinit.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului să îi permită trecerea de la casa ei până la drumul public cu căruța și pietonal, peste terenul său, în baza art. 616 Cod civil, tribunalul a reținut că dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit, pentru uzul și utilitatea altui imobil numit fond dominant, imobil ce aparține unor proprietari diferiți.
Necesitatea ca într-o acțiune în stabilirea servituții de trecere pârâții să fie proprietari ai fondurilor a căror grevare se solicită, rezidă atât din dispozițiile art. 616-635 Cod civil, cât și din cele ale art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea nr.7/1996, care impun ca înscrierea unui drept să se poată efectua numai împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii sale era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută, or în speță nu s-a dovedit calitatea părților de proprietari asupra celor două fonduri învecinate pe care le folosesc.
Pe de altă parte, din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul P. C.-G., rezultă că imobilul folosit de reclamantă în intravilanul localității Bârsana la nr. 877, nu este loc înfundat, ci are acces la calea publică peste terenul deținut de pârât, pe o lungime de 130 m.
Anterior, reclamanta a folosit o cale de acces care trecerea prin curtea pârâtului, între casa de la nr. 878 și șura cu grajd, motiv pentru care pârâtul a amenajat un drum ocolitor prin spatele șurii cu grajd, pe traseul 1-5-2, după care se revine la vechiul traseu 2-3-4.
Dar reclamanta nu a înțeles să îi cheme în judecată pe toți proprietarii terenurilor învecinate, pentru ca în contradictoriu cu ei să se stabilească drumul de acces cel mai scurt și mai puțin păgubitor de la terenul reclamantei, la drumul public.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii confesorii.
Neîntemeiată este și solicitarea reclamantei ca pârâtul să își mute WC-ul de lângă cărare, fiindcă acesta este un closet uscat, amplasat la 4,70 m de drumul pe care circulă reclamanta, la peste 100 m de casa acesteia, în incinta proprietății pârâtului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta C. I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că tribunalul nu a luat în considerare susținerile ei privind cererea de obligare a pârâtului să îi permită în continuare să circule așa cum a circulat atâția ani pe drumul care duce de la gospodăria ei la drumul public, nu pe un drum ocolitor, deoarece acesta este în pantă, iar pârâtul nu are nici un drept să închidă cu de la sine putere un drum practicat așa de atâția ani.
Acesta deși a recunoscut că a închis drumul, a oprit apa și a invocat că posedă acte asupra terenului, nu a putut justifica vreun drept de proprietate asupra terenului, care să justifice acțiunea lui de a închide brusc și a bloca drumul de acces, prin montarea unui gard și debranșarea apei potabile.
Deși instanța a avut la dosar două expertize care au dovedit situația clară din teren, sursa de apă potabilă, în condițiile în care s-a dovedit configurația terenului, modul de amplasare a izvorului cu planșe foto în care se vede configurația țevii debranșate de pârât, care asociate cu lipsa actului de proprietate pentru a dovedi un drept de proprietate asupra terenului, totuși a dus la respingerea acțiunii.
Recurenta a criticat motivarea tribunalului care a făcut o dezvoltare a teoriei izvorului, invocând practici și făcând teoria izvorului și a cursului de apă, când în speță este vorba de un element atât de simplu, sursa de apă potabilă indispensabilă vieții, apa pe care reclamanta a folosit-o atâția ani până când, brusc, pârâtul a debranșat țeava și a închis drumul, care s-au practicat așa de peste 30 de ani, fiind de fapt o servitute de trecere care s-a dovedit cu martori.
A solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului să lege din nou țeava de aducțiune a apei, pentru a putea să ducă apa din nou și să înlăture gardul care a blocat trecerea, pentru a putea trece în continuare, nu a revendicat terenul. Numai dacă ar fi emis pretenții asupra terenului, atunci instanța i-ar fi putut respinge acțiunea, deoarece aceste practici le-a făcut în lipsă de acte, figurând cu terenul în evidențele primăriei, unde părțile sunt evidențiate cu gospodării separate.
Expertul a confirmat configurația terenului și a susținut ideea lipsei de acte pentru pârât, pentru a-și putea justifica refuzul de a permite accesul reclamantei peste terenul folosit de el și de a-i permite să ia apă potabilă.
Cât privește acțiunea confesorie în apărarea unei servituți, nu se cere îndeplinită condiția ca reclamantul fondului aservit să își dovedească dreptul de proprietate, ci doar să fi dovedit posesia anterioară și încălcarea acesteia de către deținătorul fondului dominant la un moment dat, astfel că întreaga motivare este neavenită la acțiunea în posesie, această motivare a respingerii ar fi fost pertinentă în cazul în care reclamanta ar fi pretins vreun drept de proprietate asupra terenului folosit de el, iar instanța în mod greșit a obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul A. V. prezent personal în instanță la termenul de astăzi, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 92 lei reprezentând transportul la instanță și 100 lei ziua de coasă pierdută.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Reclamanta a învestit prima instanță cu o acțiune având două capete de cerere: obligarea pârâtului să lege îmbinarea de la țeava de aducțiune a apei de la bazinul principal pentru a deservi și gospodăria ei iar în caz de refuz să fie îndrituită să o refacă ea pe cheltuiala pârâtului, și obligarea pârâtului să îi permită trecerea de la casa ei peste terenul lui până la drumul public. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 578-583, art. 616, art. 637, art. 1073 și art. 1075 Cod civil.
Respectând dreptul de dispoziție al reclamantei și constatând că nici reclamanta nu este proprietară asupra fondului dominant și nici pârâtul nu este proprietar asupra fondului aservit, raportat la prevederile art. 616 Cod civil, în mod corect prima instanță a respins acțiunea, iar tribunalul a respins apelul împotriva sentinței.
În mod legal, servitutea de trecere poate fi stabilită numai dacă reclamantul dovedește că este proprietarul fondului dominant, că nu are acces la calea publică, iar traseul servituții solicitate este cel mai puțin împovărător pentru proprietarul fondului aservit. Or reclamanta a exhibat doar o adeverință nr. 2206/25.05.2013 eliberată de Primăria comunei Bârsana, din care rezultă că reclamanta C. I. deține conform registrului agricol 1.00 ha în locul numit „Piatra”, mai multe suprafețe în locul numit „Bradova” și 0,80 ha în locul numit „C.”. Aceeași primărie prin adeverința nr. 2065/7.05.2013 a adeverit că pârâtul A. V. deține potrivit registrului agricol 0,75 ha în locul numit „Pe Bradova” și 0,47 ha pășune.
Aceste acte nu reprezintă titluri de proprietate în baza cărora să se poată stabili un drept de servitute în favoarea fondului dominant și în sarcina fondului aservit, în regim de carte funciară. Reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, se face prin eliberarea titlului de proprietate, după care titularul se adresează unui expert autorizat care îi întocmește documentația de intabulare și se intabulează dreptul de proprietate în cartea funciară, proceduri a căror finalizare nu a fost dovedită.
Prima instanță și instanța superioară de fond nu au reținut nicidecum că în speță ar fi vorba de o acțiune în revendicare prin faptul că i-a cerut reclamantei ca în baza art. 1169 Cod civil să probeze că este proprietară asupra fondului dominant, iar pârâtul asupra fondului aservit, în speță fiind necesară dovedirea dreptului de proprietate pentru stabilirea servituții de trecere, capăt de cerere din acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța de judecată.
Recurenta vorbește de acțiunea confesorie în apărarea servituții de trecere, dar ea prin avocat, nu a învestit prima instanță cu o acțiune confesorie pentru apărarea servituții de trecere, niciodată nu a invocat dispozițiile art. 674 și art. 675 C.pr.civ., iar judecătoria nu a judecat o astfel de acțiune printr-o hotărâre care nu ar fi fost supusă apelului față de dispozițiile art. 2821 alin.(1) din același cod.
În ceea ce privește servitutea izvorului, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 580 Cod civil „prescripția nu se poate dobândi decât prin o folosință neîntreruptă de 30 de ani, socotiți din ziua când proprietarul fondului inferior a făcut și a săvârșit lucrări aparente destinate a înlesni trecerea și scurgerea apei în proprietatea sa, pentru că „prescripția” la care se referă textul legal, are în vedere prescripția achizitivă sau uzucapiunea, or în materie de uzucapiune funcționează regula conform căreia se aplică legea în vigoare la data când reclamantul invocă începutul posesiei utile.
În localitatea Bârsana, în Transilvania și în nordul Bucovinei, în urmă cu 30 de ani, în materie de uzucapiune era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938, ale cărui prevederi nu au fost invocate de reclamantă și în consecință nici instanțele de fond nu au analizat îndeplinirea sau nu a condițiilor necesare stabilirii servituții în temeiul acestui act normativ.
Obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 180 lei, s-a făcut în baza culpei procesuale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 312 alin.(1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei tribunalului, care va fi menținută.
În baza art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să îi plătească intimatului A. V. cheltuieli de judecată în sumă de 92 lei reprezentând contravaloarea transportului la tribunal; nu i se vor acorda și 100 lei reprezentând contravaloarea zilei pierdute, fiindcă nu a făcut dovada că este încadrat în muncă, sau că prin prezența sa la instanță, a fost lipsit de un câștig cert și determinat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 05.12.2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatului A. V. cheltuieli de judecată în recurs în suma de 92 lei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.05.2014.
Președinte, Judecători,
T. DârjanAntoaneta-T. N. M.-C. V.
Grefier,
M.-L. T.
Red.TD:30.05.2014
Dact.CC:4.06.2014
Jud.fond:G. B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1301/2014. Curtea de Apel CLUJ | Anulare act. Decizia nr. 530/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
