Partaj judiciar. Decizia nr. 773/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 773/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 2826/190/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 773/R/2014 | |
Ședința publică din data de 16 aprilie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | A.-T. N. |
JUDECĂTORI: | M.-C. V. A. I. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. D.-A. și B. A., împotriva deciziei civile nr. 142/A din 11 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe reclamantul B. A.-E., pe intervenienții V. R., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD, P. C. BISTRIȚA, precum și pe pârâții ȘIOLDEA I., ȘIOLDEA O.-V., ȘIOLDEA R., ȘIOLDEA B.-V., S. M.-D. și T. JENO având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților-recurenți B. D.-A. și B. A., avocat P. M. și reprezentantul intervenientei-intimate V. Rdovica și pârâtului-intimat S. M.-D., avocat KocsisTibor-Jeno, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 9 aprilie 2014, s-a depus la dosar, răspunsul din partea Tribunalului Bistrița Năsăud la adresa instanței, prin care se arată că recursul declarat de reclamanții B. împotriva deciziei civile nr. 142/A/11.11.2013 a fost trimis prin e-mail la data de 16 decembrie 2013, ora 23:06.
Se constată de asemenea că la data de 15 aprilie 2014, reclamanții-recurenți B. L.-A. și B. D.-A. au depus la dosar, prin registratura instanței adresa comunicată de operatorul de telefonic . care rezultă că numărul de telefon/fax_ a fost apelat în data de 16.12.2013 la ora 22:51:10 în vederea trimiterii pe fax a recursului ce face obiectul prezentului dosar, durata apelului/faxului fiind de 00:1:59. la adresă a fost anexat și desfășurătorul apelurilor efectuate de la postul telefonic de la care a fost trimis recursul.
Reprezentantul intervenientei-intimate VartolomeiRodovica și pârâtului-intimat S. M.-D. arată că, înțelege să susțină în continuare excepția tardivității recursului raportat la data comunicării hotărârii recurate și la dispozițiile art. 101 Cod procedură civilă Reprezentanta reclamanților-recurenți apreciază că raportat la înscrisurile depuse la dosar, față de dovada trimiterii pe fax și față de dovada trimiterii pe mail, consideră că recursul este declarat în termen și că dispozițile legale invocat de reprezentantul intimaților nu pot fi luate în considerare, având în vedere că prevederile art. 101 coroborat cu art. 86 alin. 3 Cod procedură civilă.
Curtea, după deliberare, constată că Hotărârea nr. 159/2004, invocată în susținerea excepției tardivității este abrogat în prezent prin art. 2 din Hotârârea CSM nr. 387/2005. Această dispoziție legală cuprinsă în art. 91 reglementa programul de lucru al instanțelor, și o dispoziție similară există și în prezent în Hotărârea CSM nr. 387/2005 în art. 88 alin. 1, însă nici această dispoziție sau altă dispoziție din regulament sau din Codul de procedură civilă, respectiv art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă nu prevăd expres că ultima zi lucrătoare în care poate fi depus recursul se finalizează la sfârșitul programului de lucru al instanței.
Prin urmare, având în vedere art. 101 alin.(5) și art. 301 C.pr.civ. curtea apreciază că recursul este declarat în termen, și respinge excepția tardivității invocate de reprezentantul intimaților.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea dosarului nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 16/2012 emisă în favoarea intervenientei-intimate V. R., apreciind că între aceste dosare există o strânsă legătură și invocă dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă
Reprezentantul intimaților solicită respingerea cererii de suspendare învederând instanței faptul că în dosarul Tribunalului Suceava se verifică dacă s-a respectat autorizația de construire emisă în favoarea lui V. R. și soluționarea acestui dosar nu are înrâurire asupra soluției ce se va pronunța în prezentul dosar. Arată totodată faptul că dosarul nr._ a rămas în pronunțare săptămâna trecută iar pronunțarea a fost amânată pentru data de azi.
Curtea, după deliberare, în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C.pr.civ. respinge cererea de suspendare a soluționării prezentului recurs, formulată de reprezentanta reclamanților-recurenți, întrucât apreciază că soluționarea dosarului nr._ nu are o înrâurire covârșitoare asupra soluției ce se va pronunța în prezenta cauză, nefiind îndeplinite dispozițiile legale.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 din același cod, și pe cale de consecință casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, raportat la considerentele motivelor de recurs. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial în cuantum de 500 lei, conform chitanței nr. 575 din 15 aprilie 2014 pe care o depune la dosar și a taxelor judiciare de timbru.
În esență obiectul litigiului îl constituie o cerere de partaj cu privire la cota deținută de către reclamanți dintr-un imobil care în cartea funciară 2765 Bistrița, sub A+1, respectiv sub A+2, apare cu descrierea teren, respectiv teren și casă în construcție, iar parcelele care se propun a fi create prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză se formează prin dezmembrarea ambelor parcele înscrise în prezent în cartea funciară, deci din ambele numere topografice se formează noi loturi în favoarea părților din acest dosar, însă în cartea funciară scriptic există o anumită situație, iar în fapt situația este diferită, întrucât pe teren există mai multe construcții la ora actuală.
Se poate constata din cuprinsul raportului de expertiză și din cuprinsul hotărârilor atacate, că se propune înscrierea raportat la tabelul de mișcare parcelară 2, tabel care vine să schimbe situația juridică existentă în prezent în cartea funciară, deoarece practic prin acesta se propune și înscrierea unor noi corpuri de clădire a căror situație juridică în prezent nu este elucidată.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996, imobilul trebuie privit ca fiind un tot unitar, respectiv . sau fără construcții, identificată cu nr. cadastral unic. Prin urmare, nu se poate face distincție între partajarea terenului înscris în cartea funciară și între partajarea construcțiilor existente la ora actuală faptic și cu o situație juridică incertă, edificate pe acel teren.
Apreciază că pentru a putea fi soluționată în mod corect cererea de partaj și pentru a se putea pronunța o hotărâre care să poată fi înscrisă în cartea funciară și care să reflecte situația juridică și faptică corectă existentă la fața locului, trebuie soluționată astfel încât sistarea stării de indiviziune să se facă integral atât asupra construcțiilor cât și asupra terenului înscris în cartea funciară.
Raportat la dispozitivele hotărârilor atacate, și la raportul de expertiză care stă la baza acestora, apreciază că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nu va fi posibilă, astfel că hotărârea instanței de apel va rămâne fără eficacitate juridică.
Mai există încă o problemă în această cerere de partaj, respectiv faptul că raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză se întemeiază și pe concluziile unui raport de expertiză care la ora actuală nu a putut fi înscris în cartea funciară, și anume raportul de expertiză care a stat la baza sentinței civile nr. 1853/2006 pronunțată de Judecătoriei Bistrița, unde practic nu s-a putut recepționa datorită faptului că situația înscrisă în acel raport de expertiză de construcții nu corespundea realității, și nu s-a putut face întabularea în cartea funciară a acelei sentințe.
Arată că cu privire la situația clădirilor existente și a modului de efectuare a raportului de expertiză s-au formulat obiecțiuni în fața instanței de fond, însă în mod nelegal s-a stabilit că, cu privire la aceste obiecțiuni se va pronunța Judecătoria Bistrița în dosarul disjuns, în care se judecă partajul asupra construcțiilor, soluție pe care o apreciază nelegală față de dispozițiile legale incidente.
Solicită a se avea în vedere că raportat la dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1196, art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, o construcție nu poate fi înscrisă în cartea funciară decât în baza unei autorizații de construire și a unui proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, or în prezent, autorizațiile care există sunt atacate. Apreciază că pentru lămurirea cauzei era necesar a se încuviința efectuarea unui nou raport de expertiză ale cărei concluzii să fie formulate de o altă manieră, în măsura în care se dorea efectuarea unui partaj distinct.
Pentru aceste considerente și pentru cele expuse pe larg în memoriul de recurs solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxelor de timbru și onorariul avocațial.
Reprezentatul intimaților solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.
Arată că în prezentul dosar instanța este investită cu partajarea unui imobil teren și nicidecum cu partajarea unui imobil construcție. Prin contractul de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții Șioldea și reclamanții B. s-a stipulat foarte clar ce se cumpără, întinderea suprafeței, și amplasamentul acestei suprafețe.
La contractul de vânzare-cumpărare există o anexă reprezentând o schiță prin care părțile contractante și-au delimitat în mod voluntar amplasamentul terenului. Din această schiță nu rezultă că reclamanții aveau beneficiul construcției pe suprafața de teren pe care au cumpărat-o. Imediat după cumpărare această suprafață de teren a fost delimitată în mod voluntar de către părți, în prezent terenul fiind îngrădit și folosit de către cei doi recurenți alături de intimatul B. E..
Întrucât Judecătoria Bistrița a considerat că nu se poate pronunța asupra întregului material probator, a dispus disjungerea dosarului pentru a se soluționa prima data spetitul referitor la suprafața de teren și întinderea acesteia conform voinței părților și după aceea să se pronunțe cu privire la construcțiile ce au fost identificate în cadrul raportului de expertiză pentru a fi înscrise în cartea funciară, dacă sunt documente suficiente. Consideră că această soluție a fost legală și temeinică.
Reclamanții, în fața instanței de apel au formulate obiecțiuni, însă nu au fost susținute în sensul celor arătate de reprezentata reclamanților-recurenți. Aceștia au solicitat doar efectuarea unei contraexpertize, sau a unei noi expertize cu alte obiective, fără a se explicita care este modalitatea sau finalitatea acesteia. Apreciază că raportul de expertiză efectuat în cauză, din toate punctele de vedere, îndeplinește toate cerințele de admisibilitate raportat la normele prevăzute de ANCPI.
Precizează că a fost identificat și un minus de teren de către expertul care a efectuat lucrarea, iar acest minus de teren, a fost suportat de către toți ceilalți coproprietari, mai puțin de coproprietarul B.. Arată că este vorba despre un teren bine amplasat, valoros, iar 105 mp au fost lăsați din propria voință a celorlalți coproprietari pârâtului Șioldea.
Consideră că soluțiile pronunțate de ambele instanțe sunt temeinice și legale și nu se poate solicita o întindere mai mare decât cea care a fost cumpărată efectiv.Pentru aceste motive, precum și pentru cele arătate în scris, solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate și obligarea reclamanților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea onorariului avocațial în cuantum de 1500 lei și a transportului la instanță, sens în care depune la dosar un bon fiscal emis de . SRL, pentru suma de 250 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului aferent transportului la instanță pentru două termene de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3487/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamanților de a chema în judecată intervenienții forțați I. Școlar Județean Bistrița-Năsăud și P. C. Bistrița, excepție invocată prin întâmpinarea din 27.02.2013 de pârâtul-reclamant reconvențional Șioldea I., și pe cale de consecință a fost respinsă ca fiind lipsită de interes cererea reclamanților de chemare în judecată a altor persoane, respectiv, a intervenienților forțați I. Școlar Județean Bistrița-Năsăud și P. C. Bistrița, a fost admisă cererea formulată de reclamanții B. D. A., B. A. E. și B. L. A., în contradictoriu cu pârâții Șioldea I., Șioldea B. V., Șioldea R., Șioldea O. V., S. M. D., au fost admise cererile reconvenționale formulate în cauză de pârâții-reclamanți reconvenționali Șioldea I., Șioldea B. V., Șioldea R., Șioldea O. V., și respectiv, de pârâtul-reclamant reconvențional S. M. D., a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta V. R., în contradictoriu cu reclamanții și pârâții-reclamanți reconvenționali, și pe cale de consecință, s-a dispus rectificarea suprafeței de teren înscrisă în cartea funciară 2765 Bistrița, nr. top. 93/28, 93/27, în sensul diminuării sale de la suprafața de 1.598 m2 înscrisă în evidențele cadastrale până la suprafața reală măsurată de 1.490 m2 categoria de folosință curți construcții, conform tabelului de mișcare parcelară nr. 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză, cu diminuarea în mod corespunzător a cotelor de coproprietate ale pârâților reclamanți-reconvenționali și a intervenientei, menținându-se cota deținută de reclamanți, conform înțelegerii părților, s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților (reclamanți-pârâți reconvenționali, pârâții-reclamanți reconvenționali și intervenientă) cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului teren curți construcții în suprafață de 1.490 m2 înscris sub nr. top. 93/28, 93/27 Bistrița, conform cotelor de proprietate deținute de fiecare dintre categoriile de coproprietari și a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, s-a dispus înscrierea sub nr. top. 93/28/1, 93/27/1 Bistrița, a dreptului de proprietate al reclamanților B. D. A., B. A. E. Și B. L. A., în cotă de câte 1/3 părți fiecare asupra imobilului compus din suprafața de 154 m2 teren categoria curți construcții, situat în intravilanul mun. Bistrița, .. adm. 21, jud. Bistrița-Năsăud, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 2 din raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a dispus înscrierea sub nr. top. 93/28/2, 93/27/2 Bistrița, a dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți reconvenționali Șioldea I. în cotă de 205/553 părți, Șioldea B. V., Șioldea R., în cotă de câte 174/553 părți fiecare, asupra imobilului compus din suprafața de 553 m2 teren categoria curți construcții, situat în intravilanul mun. Bistrița, .. adm. 21, jud. Bistrița-Năsăud, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 2 din raportul de expertiză întocmit în cauză, s–a dispus înscrierea sub nr. top. 93/28/4, 93/27/4 Bistrița, a dreptului de proprietate exclusivă al pârâtului-reclamant reconvențional S. M. D. asupra imobilului compus din suprafața de 418 m2 teren categoria curți construcții, situat în intravilanul mun. Bistrița, .. adm. 21, jud. Bistrița-Năsăud, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 2 din raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a dispus înscrierea sub nr. top. 93/28/3, 93/27/3 Bistrița, a dreptului de proprietate exclusivă al intervenientei în interes propriu V. R. asupra imobilului compus din suprafața de 365 m2 teren categoria curți construcții, situat în intravilanul mun. Bistrița, .. adm. 21, jud. Bistrița-Năsăud, potrivit tabelului de mișcare parcelară nr. 2 din raportul de expertiză întocmit în cauză, a fost obligat, în temeiul art. 502 din OUG nr. 51/2008, pârâtul-reclamant reconvențional S. M. D. să restituie, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, ajutorul public judiciar de care a beneficiat în cuantum de 3.371 lei, reprezentând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru datorată de pârâtul reclamant-reconvențional, a fost obligată, în temeiul art. 502 din OUG nr. 51/2008, intervenienta în interes propriu V. R. să restituie, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, ajutorul public judiciar de care a beneficiat în cuantum de 2.643 lei, reprezentând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru datorată de intervenientă, au fost compensate celelalte cheltuieli de judecată efectuate de părți în cauză, s-a prevăzut că după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, aceasta constituie titlu executoriu cu privire la sumele datorate de S. M. D. și V. R. și a fost comunicată organelor fiscale din cadrul autorităților locale competente (compartimentele de taxe și impozite din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Salva, respectiv, al comunei Rebra) pentru luarea în evidență a pârâtului-reclamant reconvențional menționat, respectiv, a intervenientei și executarea silită a acestora în caz de neplată a sumelor datorate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca lipsită de interes cerereareclamanților de a chema în judecată pe intervenienții forțați I. Școlar Județean Bistrița-Năsăud și P. C. Bistrița având în vedere obiectul dedus judecății prin cererea introductivă de instanță a reclamanților, respectiv, ieșirea din indiviziune cu privire la un imobil teren, raportat la faptul că cele două entități nu au calitate de coproprietar asupra terenului și nu în patrimoniu vreun alt drept real asupra acelui teren.
Referitor la cererea principală și la cererile reconvenționale referitoare numai la ieșirea din indiviziune cu privire la teren, fiind disjunse capetele de cerere din reconvenționale prin care s-a solicitat constatarea dreptului asupra unor construcții și intabularea lor, instanța le-a apreciat ca întemeiate pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, din înscrisurile administrate ca mijloc de probă în cauză, coroborat și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța a reținut că părțile au achiziționat prin contracte de vânzare-cumpărare de la Șioldea I. cote părți indivize din terenul ce în realitate măsoară suprafața de 1.490 m2, deși în contracte și în evidențele cadastrale figura 1.598 m2.
Față de deficitul de teren constatat în urma măsurătorilor expertizei, instanța a apreciat că se impune admiterea cererii de rectificare a cărții funciare privitoare la acest imobil, în temeiul prevederilor art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în același sens fiind și prevederile art. 908 și urm. din Noul Cod Civil, în vigoare la data pronunțării hotărârii, în sensul diminuării de la suprafața de 1.598 m2 înscrisă în evidențele cadastrale până la suprafața reală măsurată de 1.490 m2 categoria de folosință curți construcții, conform tabelului de mișcare parcelară nr. 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză, cu diminuarea în mod corespunzător a cotelor de coproprietate ale pârâților reclamanți-reconvenționali și a intervenientei, menținându-se cota deținută de reclamanți, conform înțelegerii părților. Mai exact, toate celelalte părți, în afară de reclamanți au fost de acord cu diminuarea cotelor deținute de ei, diminuarea făcându-se proporțional, fără însă a fi afectată cota reclamanților ce nu au fost prejudiciați în niciun fel de diminuarea efectuată. Prin urmare, cererea de rectificare a fost admisă în sensul expus anterior.
Ulterior, expertul tehnic a procedat la propuneri de partajare conform cotelor deținute de părți după diminuare, cu mențiunea că, așa cum a arătat anterior, cota reclamanților a rămas neschimbată.
În temeiul art. 728 cod civil și în baza raportului de expertiză administrat ca mijloc de probă în cauză, instanța a admis cererile de partaj, potrivit cotelor de proprietate deținute de fiecare dintre categoriile de coproprietari și a propunerilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
În fine, situația juridică actuală a imobilului supus partajului în litigiu, așa cum a rezultat și din aspectele arătate anterior de instanță, a arătat că proprietatea asupra sa aparține în prezent părților, situație ce nu corespunde însă cu cea înscrisă în evidențele cadastrale referitoare la acest imobil. Prin urmare, potrivit prevederilor art. 27, și respectiv, cele ale art. 33 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a admis aceste ultime capete de cerere ca întemeiate, urmând a fi înscrise drepturile de proprietate dobândite de părți. De altfel, și prevederile art. 908 și urm. din Noul Cod civil, în vigoare la data pronunțării hotărârii, sunt în sensul prevederilor menționate.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în cauză, ieșirea din indiviziune profitând tuturor părților, cu mențiunea că instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, în sensul că pârâții-reclamanți reconvenționali S. M. D. Și V. R., ce au fost scutiți de taxa de timbru datorată, dobândind prin prezenta hotărâre dreptul exclusiv asupra unui imobil a cărui valoare depășește de 10 ori valoarea ajutorului, au fost obligați a restitui ajutorul acordat.
Prin decizia civilă nr. 142/A/11 noiembrie 2013 a Tribunalului Năsăud a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții B. D. A., împotriva încheierilor de ședință din 8.01.2013, 19.02.2013 și 26.03.2013 pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost admis apelul declarat de reclamanții B. D. A. și B. L. A. împotriva sentinței civile nr.3487/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că s-a dispus înscrierea sub nr. top.93/28/1, 93/27/1 Bistrița a dreptului de proprietate al reclamanților, în cotă de 1/2 părți pentru reclamanții apelanți B. D. A. și B. L. A. și în cotă de 1/2 părți pentru reclamantul B. A. E. asupra imobilului compus din suprafața de teren de 154 mp, teren curți, construcții, situat în intravilanul Bistrița, .. administrativ 21, județul Bistrița-Năsăud potrivit tabelului de mișcare parcelară nr.2 din raportul de expertiză întocmit în cauză, au fost menținute celelalte dispoziții din sentința atacată de apelanții reclamanți, a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul S. M. D. și intervenienta V. R. împotriva sentinței civile nr.3487/2013 a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosarul nr._, au fost compensate parțial cheltuielile de judecată efectuate în apel și au fost obligați apelanții reclamanți să plătească apelanților pârât și intervenientă suma de 246 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a examinat apelul declarat de reclamanți împotriva încheierilor de ședință din 08 ianuarie 2013, 19 februarie 2013 și 26 martie 2013 constatând că este nefondat.
Prin încheierea de ședință din 08 ianuarie 2013, prima instanță, cu privire la disjungerea din prezenta cauză a petitelor, atât din cererea reconvențională formulată de S. M. D., cât și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în interes propriu V. R., cu privire la identificarea construcțiilor și înscrierea în cartea funciară, întrucât în orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una dintre ele este în stare de a fi judecată, în temeiul dispozițiilor art. 165 Cod procedură civilă, a dispus disjungerea acestor petite și formarea unui nou dosar având ca obiect înscriere drept de proprietate în care calitatea de reclamant o va avea intervenienta în interes propriu din prezenta cauză, V. R..
Așadar, tribunalul a constatat că prima instanță a disjuns capetele de cerere din acțiunea reconvențională și din cererea de intervenție privind identificarea construcțiilor și înscrierea acestora în cartea funciară, nefiind disjuns vreun capăt de cerere din acțiunea formulată de reclamanți, situație în care în mod firesc vătămați de o asemenea măsură procesuală au fost cei ce au formulat pretențiile disjunse, respectiv pârâtul reclamant reconvențional și intervenienta, care nu au criticat această soluție, iar nu reclamanții apelanți ce au calitatea de pârâți în dosarul nou format.
În ce privește posibilitatea de disjungere a unor cereri dintr-o cerere reconvențională și respectiv dintr-o cerere de intervenție principală, tribunalul a constatat că acest lucru este anume reglementat de art.120 alin2 Cod procedură civilă, pe de o parte, iar, potrivit art.55 Cod procedură civilă, când judecarea acțiunii principale ar fi întârziată prin intervenția în interes propriu, instanța poate hotărî despărțirea cererii de intervenție spre a fi judecată deosebit, situație în care măsura luată de prima instanță are fundament juridic. Tribunalul a arătat că deși prevederile legale anterior evocate se referă la disjungerea în întregime a cererii reconvenționale sau a cererii de intervenție principală, aceste prevederi legale sunt aplicabile și în cazul în care instanța sesizată apreciază că se impune disjungerea doar a unor capete de cerere dintr-o cerere reconvențională sau cerere de intervenție principală, fiind aplicabil raționamentul cine poate mai mult, poate și mai puțin, adică putând fi disjunsă integral cererea reconvențională sau cea de intervenție principală se poate disjunge și o parte din pretențiile invocate printr-o asemenea cerere.
În ce privește temeinicia măsurii disjungerii acestor capete de cerere din acțiunea reconvențională și din cererea de intervenție privind identificarea construcțiilor și înscrierea acestora în cartea funciară, tribunalul a apreciat că măsura luată de prima instanță a fost corect luată, dat fiind faptul că pentru justa soluționare a petitelor disjunse mai era nevoie de administrarea de probe, aceste cereri nefiind în stare de judecată, situație în care judecata a putut continua doar cu privire la acțiunea principală formulată de reclamanți și la cererile privind terenul în litigiu deduse judecății prin cererile reconvenționale și cererea de intervenție principală.
Aserțiunile apelanților reclamanți privind faptul că prima instanță nu putea să soluționeze separat cererea de înscriere a dreptului de proprietate în ce privește terenul față de cererea de înscriere a dreptului de proprietate în ce privește construcțiile de pe teren nu a atras admiterea apelului împotriva acestei încheieri sub acest aspect, fiindcă, pe de o parte, tribunalul a constatat că terenul cumpărat de reclamanți de 154 mp, teren ce le-a fost atribuit prin sentință, nefiind contestat amplasamentul acordat de expert, nu este ocupat de construcții, situație în care aceștia nu au justificat un interes juridic personal și concret sub acest aspect, iar pe de altă parte, nu există vreo dispoziție legală prohibitivă în acest sens, fiind numeroase situații în realitate de terenuri pe care sunt edificate construcții, dar acestea nu sunt localizate în cartea funciară, fiind intabulat în cartea funciară doar dreptul de proprietate în ce privește terenul. Așa fiind, tribunalul a apreciat că nu există motive care să atragă anularea acestei încheieri atacate, fiind menținută ca atare.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefondat și apelul reclamanților împotriva încheierii de ședință din 19 februarie 2013 prin care prima instanță a dispus printre alte măsuri, și respingerea cererii reclamanților de conexare la dosar a dosarului nr._, întrucât acesta nu se afla în stare de judecată, pentru justa soluționare a petitelor disjunse mai era nevoie de administrarea de probe, situație în care judecata a putut continua doar cu privire la acțiunea principală formulată de reclamanți și la cererile privind terenul în litigiu deduse judecății prin cererile reconvenționale și cererea de intervenție principală. Așa fiind, instanța a apreciat că nu există motive care să atragă anularea acestei încheieri atacate și a fost menținută ca atare.
Tribunalul a apreciat ca nefondat apelul reclamanților împotriva încheierii de ședință din 26 martie 2013, prin care prima instanță, în temeiul art. 165 Cod de procedură civilă, a dispus disjungerea din prezentul dosar a cererii reconvenționale formulată de pârâții Șioldea prin scriptul intitulat ,,întâmpinare” de la fila 24 și, formarea unui nou dosar având drept obiect acțiune în constatare drept cu privire la construcție și înscriere în cartea funciară, reclamanți fiind: Șioldea I., Șioldea O. V., Șioldea B. V., Șioldea R.,iar pârâți fiind: B. D. A., B. L. A., B. A. E., S. M. D., V. R.. S-a stabilit termen de judecată în dosarul nou format la data de 28 mai 2013, C3, dosar, în care în care s-a depus un exemplar din încheiere; „ întâmpinarea„ calificată ca cerere reconvențională, precum și înscrisurile depuse în probațiune.
La același termen de judecată, instanța de fond, după deliberare, a apreciat ca fiind tardiv formulată „completarea și precizarea de acțiune” depusă de reclamanții pârâți reconvenționali, ce reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 132 Cod procedură civilă, în sensul că cererea de modificare sau întregire a cererii a fost făcută după prima zi de înfățișare, nefiind incidente niciuna dintre ipotezele de la art. 132 alin. (2) C.proc.civ., pct. 2 invocat de reclamanți referindu-se la mărirea sau micșorarea câtimei obiectului cererii și nu la formularea unor capete de cerere noi pentru care s-a impus timbrarea și apoi, eventual, completarea probațiunii.
În aceste condiții, excepția tardivității completării și precizării acțiunii reclamanților a fost apreciată ca fiind întemeiată, a fost admisă, însă sancțiunea în această situație o reprezintă judecarea cauzei în mod separat, și s-a dispus disjungerea modificării de acțiune.
Tribunalul a apreciat că în mod legal prima instanță a constatat că aceștia au formulat tardiv cererea intitulată de completare și precizare a acțiunii introductive, în realitate natura juridică a cererii fiind de întregire și modificare a acțiunii fiind formulate pretenții noi, de sine stătătoare, ce presupun administrarea și analizarea unui material probator diferit decât cel în cazul acțiunii inițiale. În aceste condiții, tribunalul a constatat că cererea respectivă este o cerere de modificare a acțiunii civile inițiale în sensul impus de 132 Cod procedură civilă, care se poate formula până la prima zi de înfățișare, ori i se poate acorda un singur termen pentru întregirea sau modificarea cererii. În speță, reclamanții au procedat la întregirea și modificarea cererii cu mult după prima zi de înfățișare ce a avut loc în 11 mai 2010, cererea reclamanților a fost depusă la peste 2 ani și jumătate, situație în care în mod justificat instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 132 Cod procedură civilă, în sensul că cererea de modificare sau întregire a cererii a fost făcută după prima zi de înfățișare, nefiind incidente niciuna dintre ipotezele de la art. 132 alin. (2) C.proc.civ., pct. 2 invocat de reclamanți referindu-se la mărirea sau micșorarea câtimei obiectului cererii.
Nici critica apelanților reclamanți privind soluția instanței de fond prin care a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud, reținând că nu există o strânsă legătură între cele două cauze, tribunalul nu a găsit-o întemeiată, dat fiind faptul că nu erau întrunite cerințele impuse de art.244 pct.1 Cod procedură civilă, fiindcă dezlegarea acțiunii civile inițiale formulate de reclamanți, precum și a cererilor reconvenționale și de intervenție referitoare numai la ieșirea din indiviziune asupra terenului, nu atârnă în totul sau în parte de existența sau inexistența dreptului ce face obiectul dosarului nr._ prin care s-a cerut anularea autorizației de construire nr.16/2012, în condițiile în care pretențiile referitore la construcțiile edificate pe teren au fost disjunse și s-au format dosare separate și prin urmare nu există motive care să atragă anularea acestei încheieri atacate, impunându-se a fi menținută ca atare.
Apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr.3487/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, a fost apreciat ca fiind fondat în parte, prima instanță prin sentința atacată în mod greșit a dispus înscrierea sub nr. top. 93/28/1, 93/27/1 Bistrița, a dreptului de proprietate al reclamanților B. D. A., B. A. E. Și B. L. A., în cotă de câte 1/3 părți fiecare asupra imobilului compus din suprafața de 154 m2 teren categoria curți construcții, situat în intravilanul mun. Bistrița, .. adm. 21, jud. Bistrița-Năsăud, fiindcă nici în contractul autentic de vânzare cumpărare și nici în tabelul de mișcare parcelară nu s-a prevăzut că cei trei reclamanți au dobândit o cotă de 1/3 părți din terenul cumpărat.
Așa fiind, tribunalul în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B. D. A. și B. L. A. împotriva sentinței civile nr.3487/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a dispus înscrierea sub nr. top.93/28/1, 93/27/1 Bistrița a dreptului de proprietate al reclamanților, în cotă de 1/2 părți împreună pentru reclamanții apelanți B. D. A. și B. L. A. și în cotă de 1/2 părți pentru reclamantul B. A. E. asupra imobilului compus din suprafața de teren de 154 mp, categoria teren curți, construcții, situat în intravilanul Bistrița, .. adm.21, județul Bistrița-Năsăud potrivit tabelului de mișcare parcelară nr.2 din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Tribunalul a menținut celelalte dispoziții din sentința atacată de apelanții reclamanți constatând corectă respingerea cererii de chemare în judecată a altor persoane ca lipsită de interes cererea reclamanților de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a intervenienților forțați I. Școlar Județean Bistrița-Năsăud și P. C. Bistrița.
Față de obiectul acestei cereri de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanți prin care aceștia au urmărit să se constate că I. Școlar Județean Bistrița - Năsăud/ P. C. Bistrița a edificat în baza Autorizației de Construire nr._/406/26.08.1996 parte din construcțiile aflate pe imobilul teren în litigiu, dobândind astfel un drept de proprietate asupra construcțiilor respective, prin edificare și dobândind astfel calitatea de coproprietar asupra imobilului în litigiu, asemenea reclamanților și a pârâților reclamanți reconvenționali și ținând cont de motivele anume invocate în cuprinsul acestei cereri, a constatatcă reclamanții nu au justificat vreun interes legitim, actual și personal în introducerea acestei cereri, situație în care soluția primei instanțe de respingere ca fiind lipsită de interes a fost apreciată ca fiind corectă. Nici măcar în cererea de apel nu s-a indicat și justificat interesul de introducere a unei asemenea cereri, cele reliefate în motivarea apelului sub acest aspect au vizat practic fondul cererii de chemare în judecată a altor persoane, iar nu a constituit elemente care să demonstreze interesul reclamanților și folosul urmărit prin depunerea acestei cereri, nu s-a susținut că persoanele chemate în judecată în cazul în care nu s-ar soluționa cauza în contradictoriu cu acestea s-ar putea întoarce cu o acțiune împotriva reclamanților ce au formulat această cerere. Mai mult, interesul reclamanților în a introduce a asemenea cerere nu s-a justificat, fiindcă cei chemați în judecată, I. Școlar Județean Bistrița – Năsăud și P. C. Bistrița, nu au putut pretinde aceleași drepturi ca cele pretinse de reclamanți prin acțiune, ci cel mult drepturi asemănătoare, dar diferite, privind același imobil.
Tribunalul a considerat că este nefondată și critica apelanților reclamanți potrivit căreia ar exista o gravă contradicție între cele dispuse prin sentință și cele indicate în tabelul de mișcare parcelară la care s-a făcut referire în sensul că instanța a dispus înscrierea cu privire la parcele de teren, dar scriptic în tabelul de mișcare parcelară nu au fost evidențiate distinct suprafețele de teren de construcții.
În acest sens, tribunalul a arătat că, după ce s-a dispus disjungerea cererilor din acțiunile reconvenționale și cererea de intervenție, precum și cerea reclamanților intitulată de completare și precizare a acțiunii, prin încheierile anterior menționate, prima instanță a analizat și soluționat cauza doar în ce privește ieșirea din indiviziune a părților (reclamanți-pârâți reconvenționali, pârâții-reclamanți reconvenționali și intervenientă) cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 1.490 m2 înscris sub nr. top. 93/28, 93/27 Bistrița, conform cotelor de proprietate deținute de fiecare dintre categoriile de coproprietari și a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, iar situația juridică a construcțiilor a fost examinată și soluționată în dosarele disjunse nou formate, situație în care dispozițiile primei instanțe de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă al reclamanților, pârâților reclamanți reconvenționali și intervenientei în interes propriu a vizaz exclusiv terenul, anume indicat în cazul fiecărei părți în dispozitivul sentinței, iar aspectul că s-a indicat categoria ca fiind curți construcții nu poate atrage schimbarea sentinței sub acest aspect, întrucât indicarea categoriei terenului respectiv s-a făcut doar pentru o mai bună individualizare a terenului, neputându-se interpreta că s-ar fi dispus prin sentința atacată și înscrierea dreptului de proprietate al vreunei părți asupra construcțiilor de pe teren, atât timp cât aceste cereri au fost disjunse și soluționate distinct în dosarele nou formate.
Examinând apelul formulat de pârâtul S. M. D. și intervenienta V. R. împotriva sentinței atacate, tribunalul a constatat că este nefondat, motiv pentru care în temeiul art.296 Cod procedură civilă, l-a respins deoarece potrivit art. 502 din OUG nr. 51/2008, în situația în care prin hotărâre judecătorească definitivă beneficiarul ajutorului public judiciar dobândește bunuri sau drepturi de creanță, a căror valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acesta este obligat să restituie ajutorul primit.
Susținerile apelanților sub acest aspect că nu s-ar impune restituirea sumelor de care au beneficiat de scutire de la plata taxei judiciare de timbru deoarece intenția legiuitorului ar fi fost alta, tribunalul nu le-a apreciat fondate, fiindcă ori de câte ori unei părți i se atribuie bunuri prin hotărâre judecătorească și acea parte a beneficiat de ajutor public judiciar, aceasta trebuie obligată să restituie suma de care a beneficiat ca ajutor judiciar dacă e îndeplinită condiția valorii bunului atribuit anume indicată în textul de lege, indiferent de faptul că pentru acel bun s-au încheiat anterior sesizării instanței de judecată alte acte juridice, relevant fiind că prin hotărâre a fost atribuit un asemenea bun, ceea ce s-a întâmplat în speță în cazul ambilor apelanți.
Față de modul de soluționare a apelurilor formulate, tribunalul, în temeiul art.274 și art.276 Cod procedură civilă a obligat pe apelanții reclamanți să plătească apelanților pârâți și intervenientei suma de 246 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. D. A. și B. L., solicitând casarea deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că au solicitat prin partajul judiciar sistarea indiviziunii dintre reclamanți și pârâți pentru cota de 154/1598 părți din imobilul teren în suprafață de 1598 mp, proprietatea reclamanților, iar ulterior reclamanții și-au completat și precizat acțiunea solicitând să se constate că au dobândit un drept de proprietate asupra construcției edificate în 2012, prin accesiune.
Recurenții au arătat că și-au modificat acțiunea, deoarece pe parcursul soluționării cauzei unul dintre coindivizari a efectuat o construcție pe terenul proprietate comună.
Recurenții au apreciat că în mod nelegal atât instanța de fond, cât și instanța de apel au considerat disjungerea între teren și construcții.
Imobilul în sensul legii civile este definit de art. 1 alin. 5 și 7 din Legea nr. 7/1996 ca fiind una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, aparținând unui proprietar sau mai multor proprietari, în cazul coproprietății și se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie într-o carte funciară. Practic, au considerat reclamanții, nu se poate disjunge între construcție și/sau teren când vine vorba de un imobil, acesta reprezentând un tot unitar din punct de vedere legal.
Specific pentru proprietatea comună este faptul că fiecare coproprietar are o cotă parte ideală asupra bunului respectiv și niciunul dintre coproprietari nu este titular al unei fracțiuni materiale din bun.
Art. 876 C. civil definește imobilul ca una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosință, cu sau fără construcții, aparținând unuia dintre proprietari sau mai multor proprietari și care se identifică printr-un număr cadastral unic.
Prin urmare, imobilul reprezintă un tot unitar și nu se pot despărții construcțiile de teren, deoarece acestea nu stau în aer.
Având în vedere aceste considerente, reclamanții recurenți au apreciat ca fiind nelegală dispoziția instanței dată în ședința publică din 8.01.2013, referitoare la disjungerea dosarului nr._ din prezentul dosar.
În ședința publică din 12.04.2011 instanța a respins cererea de disjungere formulată de reprezentantul pârâților S. M. D. și V. R., iar schimbarea opticii instanței este nejustificată și greșit s-a dispus disjungerea în condițiile în care nu s-a formulat o nouă cerere.
Prin urmare, recurenții au arătat că este abuzivă disjungerea încuviințată în ședința publică din 8.01.2013.
Recurenții au apreciat ca fiind abuzivă și nelegală încheierea din data de 19.02.2013, când s-a respins cererea de conexare a dosarului disjuns la prezentul dosar, deoarece cauzele aveau o strânsă legătură, derivând din starea de coindiviziune.
A fost considerată nelegală de către recurenți și încheierea de ședință din 26.03.2013, întrucât completarea și precizarea acțiunii formulate de reclamanți nu reprezenta o modificare a obiectului cererii, deoarece cererile vizau același imobil în litigiu și a fost modificată numai câtimea obiectului cererii.
Recurenții au arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de suspendare a prezentului litigiu până la soluționarea dosarului nr._ vizând anularea autorizației de construire eliberată de Primăria Bistrița, întrucât între cele două cauze există o strânsă legătură.
De asemenea, recurenții au apreciat că este nelegală dispoziția instanței de apel de a respinge suplimentarea probațiunii cu o contraexpertiză, în condițiile în care expertiza efectuată s-a fundamentat pe concluziile unui raport de expertiză anulat. Astfel, în dosarul nr. 2784/2006 al Judecătoriei Bistrița s-a solicitat de pârâții Șioldea constatarea dreptului de proprietate asupra unor anexe, iar raportul de expertiză a fost anulat, deoarece concluziile acestuia nu prezentau situația reală din teren și sentința civilă nr. 1853/2006 nu a fost intabulată, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară respingând cererea de intabulare a hotărârii.
Practic, în momentul de față intimații Șioldea încearcă din nou înscrierea în CF a acestor anexe gospodărești în privința cărora există autoritate de lucru judecat, pentru că pârâții nu probează dreptul de proprietate asupra lor. Faptic, clădirea C2 și C3 propuse a fi intabulate sunt anexele gospodărești care nu au putut fi intabulate în 2012.
Apoi recurenții au apreciat că în cauză nu există un raport de expertiză sau o variantă propusă de expert care să coincidă cu dispozițiile sentinței și în consecință, aceasta nu va putea fi intabulată.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, recurenții au apreciat că justifică un interes, deoarece această persoană juridică a edificat anexele gospodărești dar nu le-a intabulat. Pârâții Șioldea nu probează dreptul de proprietate asupra construcției și, prin urmare, trebuie identificat proprietarul acesteia pentru a obține o hotărâre legală și opozabilă.
Prin întâmpinare, pârâții Șioldea I., Șioldea B., Șioldea R. și Șioldea O. V. au solicitat în principal respingerea recursului declarat de reclamanți ca fiind tardiv, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nemotivat.
Intimații au apreciat că motivele invocate de recurenți sunt elucubrante, aceștia susținând că au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției modernizate de familia V., apoi au susținut că familiei Ș. nu le-au fost retrocedate anexele imobilului odată cu casa și curtea, deși dreptul de proprietate al pârâților asupra tuturor construcțiilor și anexelor a fost stabilit prin sentința civilă nr. 1853/2006, irevocabilă și intrată în autoritate de lucru judecat.
Prin întâmpinare, intimații V. R. și Șângeorzan M. D. au invocat tardivitatea recursului, deoarece a fost comunicat la data de 29.11.2013 și recursul a fost depus la data de 17.12.2013, fiind încălcat atât termenul pentru depunerea recursului, cât și modalitatea de depunere, invocând în acest sens dispozițiile HG nr. 159/24.09.2004.
Intimații au arătat că recurenții împreună cu intimatul B. E. au cumpărat în cote egale 154 mp teren, identificat pe schița topografică care a făcut parte integrantă din contractul încheiat cu Șioldea I. și Șioldea F. la data de 1.02.2010. Recurenții au încercat să dovedească că sunt coproprietari și asupra unei construcții (care nu face obiectul prezentului dosar) și sunt în imposibilitate să folosească terenul cumpărat, în condițiile în care acest teren este îngrădit.
La data de 26.10.2010 intimata V. R. a cumpărat 355 mp + 147,25 mp /1598 mp teren cu construcții nefinalizate. Criticile aduse deciziei pronunțate în apel sunt nefondate, recurenții acreditând ideea că au cumpărat și construcții au dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra alor bunuri, înlăturând schița terenului anexat la contract prin care s-a delimitat terenul cumpărat de aceștia.
Încheierile de ședință criticate sunt legale, iar criticile referitoare la raportul de expertiză sunt nefondate, expertiza fiind efectuată de cel mai imparțial expert, T. M., care a răspuns tuturor solicitărilor părților.
Expertiza a fost recepționată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, considerându-se că este corectă sub aspectul identificării suprafețelor de teren și a imobilelor. De altfel, în prezent este în discuție numai amplasamentul terenului recurenților, deoarece reclamantul intimat B. E. a recunoscut starea de fapt concretă și reală, a fost de acord cu amplasamentul terenului, nedeclarând apel sau recurs.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ședința publică din 19.03.2014 s-a pus în discuția părților excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinări și s-au administrat probe pentru a verifica ora la care a fost transmis prin e-mail și fax memoriul de recurs.
Din desfășurătorul apelurilor telefonice aferent numărului de telefon_ deținut de societatea profesională notarială B., reprezentată de recurenta B. E. F., a rezultat că s-a transmis de la numărului de fax_ la numărul de fax al Tribunalul Bistrița-Năsăud –_ la data de 16.12.2013, ora 22:51:10 (f. 71), oră care corespunde cu înregistrarea operată pe prima filă a memoriului de recurs – 16.12.2013 ora 22:52.
Tribunalul Bistrița-Năsăud a comunicat la solicitarea curții că recursul declarat de reclamanții B. D. A. și B. L. A. a fost trimis prin e-mail la data de 16.12.2013 ora 23.06 și a fost trimisă și copia integrală e-mail și recursul atașat (f. 61-68).
Hotărârea pronunțată în apel a fost comunicată reclamanților la data de 28.11.2013, termenul pentru depunerea recursului s-a împlinit la data de 14.12.2013 ( sâmbătă - zi nelucrătoare), situație în care recursul putea fi depus inclusiv în 16.12.2013 (luni).
Având în vedere înscrisurile depuse în probațiune, curtea constată că recursul a fost comunicat prin fax și respectiv e-mail la data de 16.12.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. 5 Cod proc. civ., termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că termenul procedural se prelungește până la sfârșitul cronologic al zilei de lucru următoare, dacă legiuitorul nu a prevăzut altfel.
În cazul de față, termenul pentru depunerea recursului s-a împlinit într-o zi nelucrătoare și, în consecință, termenul a fost prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare, adică 16.12.2013- ora 24.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 101 alin. 5, coroborate cu dispozițiile art. 301 Cod proc. civ., curtea a respins ca nefondată excepția tardivității recursului.
În ceea ce privește fondul recursului curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pornind de la definiția imobilului, menționată atât în art. 876 C. civil, cât și în art. 1 alin. 5, 7 din Legea nr. 7/1996, recurenții au acreditat ideea că datorită faptului că imobilul este deținut de mai mulți coproprietari, instanța de fond în mod nelegal a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de V. R. cu privire la identificarea construcțiilor și înscrierea în cartea funciară a acestora, fiind considerate nelegale și încheierea de ședință din 19.02.2013 prin care s-a solicitat conexarea dosarului disjuns, precum și încheierea din ședința din 26.03.2013 prin care s-au disjuns cererea reconvențională formulată de pârâții Șioldea și precizarea acțiunii reclamanților fără să arate în concret care dispoziții legale procedurale au fost încălcate și motivele de nelegalitate pentru care trebuie anulate aceste încheieri .
În prezenta cauză, curtea constată că reclamanții B. D. A., B. L. și B. E., au cumpărat (în cote de ½ parte pentru reclamanți și ½ parte B. E.), cota de 154/1598 parte teren din cota vânzătorilor B. I. și B. F. de 546,75/1598 părți din imobilul înscris în CF 2765 Bistrița, cu nr. top 93/28, 93/27. Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 119/29.01.2010 de către biroul notarului public G. G. S. (f. 5-9), face parte și planul de situație întocmit de către expertul autorizat P. V., prin care s-a determinat amplasamentul parcelei în suprafață de 154 m teren cumpărat, aflat în prelungirea proprietății reclamanților B. A. D. și B. A. E..
Din planul de situație anexat contractului și care face parte integrantă din prezentul contract, după cum se stipulează în art. I alin. 2 al contractului, rezultă fără echivoc atât amplasamentul suprafeței de 154 mp, cât și faptul că pe acest teren nu este edificată nicio construcție. De altfel, în contract se specifică clar că se vinde numai o cotă din teren, nu și din construcții.
Prin urmare, odată cu sistarea indiviziunii, reclamanții sunt îndreptățiți să obțină la partaj ceea ce au cumpărat, respectiv suprafața de 154 mp teren, menționată în contractul mai sus arătat.
Mai mult, acest contract de vânzare-cumpărare este încheiat sub condiție rezolutorie deoarece vânzătorul deținea doar cota de 3/8 parte din bunul înscris în C.F: 2765 Bistrița. Așadar soarta contractului de vânzare-cumpărare depindea de faptul ca terenul care a făcut obiectul acestuia să cadă în lotul vânzătorului la partaj.
De altfel, verificând acțiunea cu care reclamanții au investit instanța, aceștia au chemat în judecată ceilalți coproprietari ai imobilului în litigiu înscris în CF 2765 Bistrița, însă aceștia au solicitat ca sistarea indiviziunii să se facă prin crearea unei parcele în suprafață de 154 mp, și să se înscrie dreptul de proprietate asupra acestui teren, fără ca reclamanții să solicite sistarea indiviziunii conform cotelor de proprietate și pentru ceilalți coproprietari aflați în indiviziune.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra cererii cu care reclamanții au înțeles să o investească în limitele acestei investiri. Interesul reclamanților fiind limitat numai la sistarea indiviziunii asupra terenului și atribuirea suprafeței de 154 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 119/29.01.2010 de către notarul public G. G. S..
Este de remarcat că reclamanții au dorit ca pârâții să rămână în indiviziune și să se creeze o parcelă numai pentru terenul cumpărat de reclamanți prin contractul arătat, însă prin cerere reconvențională pârâții Șioldea I., Șioldea B. V., Șioldea R., Șioldea O. V. și S. M. D. au solicitat ieșirea din indiviziune conform cotelor de proprietate pe care le dețin din imobilul înscris în CF 2765 Bistrița.
Întrucât pe parcursul derulării acestei cauze pârâtul Șioldea O. V. și-a vândut cota parte de 3/8 parte ce-i revenea din imobil, în cauză a formulat cerere de intervenție și cumpărătoarea V. R., solicitând de asemenea, partajul imobilului în litigiu, precum și evidențierea construcțiilor edificate pe terenul înscris în Cf 2765 Bistrița (ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 945/29.03.2010 f 30-31 dosar fond).
Pentru a exista un drept la acțiune, reclamanții trebuie să justifice interesul, adică folosul practic imediat pe care-l are pentru a justifica punerea în mișcare a unei proceduri judiciare.
Verificarea condiției interesului se urmărește pentru a evita unele litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, care pot fi pur vexatorii pentru partea adversă. Condiția interesului este necesară a fi îndeplinită nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci această condiție trebuie îndeplinită ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.
Prin urmare, pentru orice cerere formulată de o parte, aceasta trebuie să justifice un interes legitim, născut și actual.
În cazul de față, reclamanții reiterează criticile formulate în fața instanței de apel, referitoare la nelegalitatea încheierii din 08.01.2013 prin care s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a cererii de intervenție referitoare la descrierea și intabularea construcțiilor de care se prevalează reclamanții reconvenționali și intervenienta, precum și încheierea din 19.02.2013 prin care s-a respins cererea de conexare a dosarului disjuns la prezentul dosar în care se dispune sistarea indiviziunii asupra terenului.
Întrucât reclamanții B. D. A. și B. L. A. prin contractul de cumpărare au devenit proprietari numai asupra suprafeței de ½ parte din 154 mp teren, aceștia nu justifică un interes practic, legitim și actual pentru modalitatea în care se vor soluționa cererile referitoare la identificarea, descrierea și intabularea construcțiilor din CF 2765 Bistrița, deoarece nu au cumpărat o cotă parte din construcții.
La data când instanța de fond a dispus disjungerea petitelor din cererea reconvențională și cererea de intervenție nu era investită cu o cerere de constatare a dreptului de proprietate al reclamanților prin accesiune asupra construcțiilor înscrise în C.F.2765 Bistrița așa încât dispozițiile art. 165 C.pr.civ. au fost corect aplicate.
Reclamanții au solicitat constatarea dreptului de accesiune asupra construcțiilor edificate pe terenul din care ei dețin o cotă de proprietate de 154/1598 părți numai prin precizarea de acțiune depusă pentru termenul din 26 martie 2013, cu mult după pronunțarea încheierii din 08.01.2013.
Pe de altă parte, terenul cumpărat de în suprafață de 154 mp a fost identificat în planul de situație ca fiind . roz în schiță și s-a prevăzut că acel plan de situație face parte integrantă din contract.
După cum rezultă și din dispozițiile art. 969 C. civil, contractele legal întocmite au putere de lege între părțile contractante. Așadar, chiar dacă reclamanții au cumpărat doar o cotă parte din terenul aflat în indiviziune, însă amplasamentul terenului înstrăinat a fost identificat prin planul de situație care face parte integrantă din contractul încheiat, au obligația să respecte contractul încheiat.
Obligativitatea contractului prezintă deosebită importanță nu numai pentru părțile contractante, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice în general. Din acest motiv legiuitorul, prin adoptarea art. 969 Cod Civil a impus respectarea strictă a contractelor încheiate.
Din raportul de expertiză efectuat rezultă că, construcțiile edificate pe terenul înscris în CF 2765 Bistrița nu grevează terenul de 154 mp a cărui partajare au solicitat-o reclamanții.
Prin urmare, împrejurarea că instanța a dispus disjungerea cererilor privind evidențierea construcțiilor edificate de reclamanții reconvenționali și intervenientă, precum și respingerea cererii de reunire a dosarului disjuns la prezentul dosar, fac lipsite de interes criticile recurenților referitoare la nelegalitatea acestor măsuri.
Critica referitoare la nelegalitatea încheierii din 26 martie 2013 prin care s-a invocat tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată și disjungerea acestei precizări a acțiunii și înregistrarea într-un nou dosar este, de asemenea, nefondată.
La data de 22.02.2013 la aproape 3 ani de la data promovării acțiunii, reclamanții și-au completat și precizat acțiunea, susținând că au dobândit un drept de proprietate și asupra construcției edificate în anul 2012 prin accesiune și au solicitat sistarea stării de indiviziune și pe această construcție, solicitând formarea de loturi conform cotei deținute și plata sultei compensatorii (f. 359).
Potrivit dispozițiilor art. 132 Cod proc. civ., la prima zi de înfățișare instanța poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru propunere de noi dovezi. Este evident că la aproximativ 3 ani de la data investirii instanței, prima zi de înfățișare era de mult depășită.
Recurenții au susținut că în mod greșit a fost considerată cererea depusă ca o modificare de acțiune, întrucât doar și-au mărit câtimea obiectului cererii, situație în care cererea nu se socotește modificată, potrivit art. 132 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea constată că prin completarea și precizarea de acțiune reclamanții nu au solicitat doar o mărire a câtimii obiectului cererii, ci au solicitat instanței să constate un drept de proprietate asupra unei construcții, să constate că au devenit proprietari prin accesiune asupra construcției ce s-a edificat în 2012.
Reclamanții nu și-au mărit doar obiectul pretențiilor, ci cer constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcții, situație în care este evidentă modificarea obiectului cererii întrucât prin acțiunea cu care au investit instanța inițial, reclamanții au cerut sistarea dreptului de indiviziune numai asupra terenului deținut de aceștia în proprietate cu intimații.
Așadar, curtea constată că în cauză nu puteau fi aplicate dispozițiile art. 132 alin. 2 Cod proc. civ., și legal instanța de fond a disjuns completarea și precizarea la cererea de acțiune, întrucât aceasta este sancțiunea care se aplică în ipoteza în care reclamantul își modifică acțiunea după prima zi de înfățișare.
Reclamanții recurenți au criticat faptul că instanța de apel nu a admis suplimentarea probațiunii cu efectuarea unei contraexpertize. Într-adevăr, prin motivele de apel reclamanții au solicitat efectuarea unei contraexpertize, însă pentru a dispune suplimentarea probațiunii apelanții erau obligați să arate pertinența cererii în probațiune formulată.
În cazul de față, s-a efectuat o expertiză tehnică în fața instanței de fond în care expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanță. Reclamanții au formulat obiecțiuni dar acestea au fost respinse deoarece nu vizau concluziile de natură tehnică referitoare la identificarea imobilului, suprafața acestuia în ședința din 08.01.2013 și la acest termen de judecată nu s-a solicitat o contraexpertiză.
Potrivit dispozițiilor art. 212 alin. 2 Cod proc. civ., contraexpertiza trebuie solicitată motivat la primul termen după depunerea expertizei. Ori, în cazul de față, reclamanții nu au solicitat efectuarea unei contraexpertize în condițiile legale, iar instanța de apel în mod corect a apreciat că nu se impune suplimentarea probațiunii, analizând cererea sub aspectul utilității acesteia în suplimentarea probațiunii.
Instanța este chemată să verifice pertinența și utilitatea probelor solicitate și trebuie să urmărească în același timp și derularea procesului într-un termen rezonabil. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a respins cererea în probațiune vizând efectuarea unei contraexpertize.
Nu este fondată nici critica recurenților referitoare la faptul că situația juridică decurgând din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond nu va putea fi intabulată la cartea funciară, întrucât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a avizat raportul de expertiză, după cum rezultă din procesul verbal de recepție emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița Năsăud (f. 263).
Critica referitoare la nelegalitatea respingerii cererii de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și P. C. Bistrița,ca lipsită de interes curtea constată că și aceasta este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 57 Cod proc. civ., oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, însă și pentru a formula o astfel de cerere, reclamanții trebuie să justifice interesul legitim al demersului lor ca pentru orice acțiune sau cerere formulată în derularea procesului.
Prin decizia nr. 5631/08.12.2005 numiților Șioldea ioan, Șioldea M. și Șioldea O. V. li s-au restituit terenul și construcțiile înscrise în C.F.2765 Bistrița, în temeiul Legii nr. 10/2001. Dacă drepturile unei terțe persoane referitoare la construcțiile restituite familiei Șioldea în temeiul Legii nr. 10/2001erau afectate aceasta putea solicita anularea deciziei, dar în cazul de față decizia a rămas irevocabilă, nu a fost atacată de persoanele îndreptățite la restituire, emitent sau o altă persoană.
În aceste circumstanțe, corect a statuat tribunalul că demersul reclamanților nu este justificat de vreun interes legitim, actual și personal și acest interes nu a fost justificat în recurs de către reclamanți.
Pentru aceste considerente, întrucât nu se verifică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge recursul declarat de reclamanți.
În temeiul art. 27 Cod proc. civ., curtea va obliga recurenții B. D.-A. Și B. L. A. să plătească intimaților S. M.-D. Și V. R. cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1750 lei, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport (f. 51 și f. 73).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții B. D.-A. și B. L. A. împotriva deciziei civile nr. 142/A, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Nsăud pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții B. D.-A. și B. L. A. să plătească intimaților S. M.-D. și V. R. cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1750 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M. C. V. A. I.
GREFIER
M. L.-T.
Red. A.T.N. red. GC
2 ex/16.05.2014
Jud. apel: M.L.B., C. N.
| ← Anulare act. Decizia nr. 530/2014. Curtea de Apel CLUJ | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
