Acţiune în constatare. Decizia nr. 1301/2014. Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Decizia nr. 1301/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 4105/211/2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1301/R/2014
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:	M.-C. V.
JUDECĂTORI:	A.-T. N. A.-A. P.
GREFIER:	M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. F., împotriva deciziei civile nr. 502 din 8 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanții M. G., B. C.-I. și P. M. prin reprezentant B. C.-I., pe intervenienții B. M., I. I., I. V., P. A., P. R., precum și pe pârâții B. G., L. A., S. A.-A. și S. O., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentatul reclamantei-recurente T. F., avocat L. M., reprezentanta intervenientei B. M., avocat P. M.-D. și reprezentantul intervenienților-intimați I. I., I. V., P. A. și P. R., avocat P. M., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 10 octombrie 2014, intervenienții-intimați au depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință, la care a fost anexată factura . AVO nr. 0090 din 29.09.2014 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 620 lei, și chitanța . AVO nr. 0032 din 06.10.2014, pentru justificarea cheltuielilor de judecată.

La termenul de azi, reprezentanta intervenientei-intimate B. M. depune la dosar chitanța . nr. 346 din 5 noiembrie 2014 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1500 lei.

Se constată că la data de 5 noiembrie 2014, a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta-recurentă T. F., în sensul admiterii acesteia și scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferentă recursului în cuantum de_,65 lei.

Reprezentantul reclamantei-recurente depune la dosar timbru judiciar în valoare de 15,75 lei, aferente recursului, potrivit mențiunilor din citație.

Reprezentanta intervenientei-intimate B. M. invocă excepția inadmisibilității parțiale a recursului, arătând că primul motiv de recurs este inadmisibil. Recurenta susține că ar fi invocat cele două excepții în fața instanței de apel, iar aceasta nu s-ar fi pronunțat asupra acestora. Raportat la acest aspect, apreciază că singura cale pe care o putea urma recurenta era cea a completării de dispozitiv, potrivit prevederilor art. 281² Cod procedură civilă.

Reprezentantul reclamantei-recurente solicită respingerea acestei excepții având în vedere că potrivit prevederilor art. 137 Cod procedură civilă stabilesc în mod imperativ faptul că excepțiile urmează să fie soluționate cu prioritate, iar dacă instanța de apel a considerat că trebuie analizate odată cu fondul, trebuia să le soluționeze.

Reprezentantul intervenienților-intimați, solicită admiterea excepției inadmisibilității acestui motiv de recurs, achiesând la opinia reprezentantei intervenientei-intimate B. M..

Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de apel și face trimitere la probațiunea administrată.

Reprezentantul reclamantei-recurente solicită respingerea acestei excepții, întrucât chiar dacă a invocat modalitatea în care instanța de apel a înțeles să aprecieze probațiunea, a făcut-o pentru că această instanță nu a luat în considerare argumentele referitoare la acceptarea tacită a succesiunii, în speță era incidente dispozițiile textului legal la care a făcut trimitere și consideră că nu a invocat motive de netemeinicie.

Reprezentanta intervenientei-intimate B. M. solicită admiterea acestei excepții, pe care de altfel a invocat-o și ea în întâmpinarea depusă la dosar, pentru motivele arătate prin aceasta.

Reprezentantul intervenienților-intimați I. V. și I., P. A. și R. solicită admiterea excepției, întrucât este evident că prin motivele de recurs se critică modalitatea de interpretare a probelor administrate în cauză.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar solicită modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, și respingerea cererilor de intervenție formulate de B. M., I. V. și I., P. A. și R.. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea timbrului judiciar.

Consideră că instanța de apel, nepronunțându-se asupra excepțiilor invocate, respectiv a excepției lipsei calității procesuale active a intervenienților pentru formularea cererii de intervenție și a excepției inadmisibilității cererii de intervenție, în acest fel a nerespectat prevederile art. 137 Cod procedură civilă, pronunțând o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale. În mod nelegal instanța de apel a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu și a schimbat în acest mod cadrul procesual.

De asemenea, apreciază că instanța de apel în mod greșit a reținut în cauză excepția puterii lucrului judecat față de cele statuate prin decizia civilă nr. 266/RC/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ și decizia civilă nr. 636/R/2007 a aceleași instanțe, pronunțată în dosar nr._ .

Aceste dosare au avut ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate eliberate în temeiul Legii nr. 18/1991 în favoarea intervenienților B. M., I. V. și I., P. A. și R.. Față de obiectul cauzelor deduse judecății în acele dosar, instanța a examinat calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire, stabilind că recurenta nu a făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S. V., defunctul a cărui succesiune se dezbate în prezentul dosar. Având în vedere cele anterior arătate, instanțele investite cu soluționarea celor două cauze nu s-au pronunțat asupra valabilității certificatelor de moștenitor nr. 263/01.08.1964 și nr. 380/26.12.1964 și nici asupra certificatului de calitate de moștenitor nr. 6/2005, în respectivele cauze nefiind administrate probe cu privire la acceptarea sau neacceptarea succesiunii defunctului S. V. de către reclamantă.

Consideră că instanța a omis să observe faptul că în prezenta cauză s-a investit instanța de judecată cu acțiunea având ca obiect stabilirea calității de moștenitor după S. V., ca urmare a acceptării tacite a succesiunii după acest defunct, precum și constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr. 260/1964 și 380/1964. În aceste condiții, instanța în mod nelegal a paralizat demersul reclamantei, invocând puterea de lucru judecat a celor două decizii amintite, care au avut alt obiect de judecată.

Părțile din prezenta cauză ar fi putut contesta calitatea de moștenitoare a reclamantei după defunctul S. V., însă i-au recunoscut această calitate. P. declarația autentificată sun nr. 534/07.07.2014 de BNP Ș. E.-L., intimații L. A. și B. G. au recunoscut în mod expres calitatea reclamantei-recurente de azi, de moștenitoare a defunctului S. V., alături de S. A., iar intimații anterior arătați au calitatea de succesori ai defunctei S. A.. Această declarație nu a fost luată în considerare de către instanță, motiv pentru care solicită încuviințarea în probațiune a acestei declarații, potrivit prevederilor art. 305 Cod procedură civilă.

Apreciază că decizia recurată are caracter contradictoriu, deoarece, pe de o parte, instanța reține că operează puterea de lucru judecat, iar pe de altă parte, procedează la analizarea cauzei pe fond și concluzionează în sensul că probațiunea nu este de natură să dovedească temeinicia pretențiilor reclamantei-recurente de azi.

De asemenea, hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile privitoare la acceptarea tacită a succesiunii, prevăzute de art. 689 din vechiul Cod civil, precum și a Decretului nr. 40/1953.

Pentru aceste motive, precum și pentru cele arătate în scris, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea timbrului judiciar.

Reprezentanta intervenientei B. M., susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței . nr. 346 din 5 noiembrie 2014, pe care o depune la dosar.

Apreciază că primul motiv de recurs este inadmisibil, și solicită respingerea acestuia ca atare. Singura cale pe care putea să o urmeze recurenta era cea a completării de dispozitiv.

În mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active în formularea cererii de către intervenienta pe care o reprezintă, deoarece încă de la prima completare de acțiune, reclamanta solicită radierea dreptului acesteia de proprietate întabulat asupra unui imobil care nu are nici un fel de legătură cu cele două certificate de moștenitor deduse judecății, dar are legătură cu litigiul câștigat în mod irevocabil în dosarul nr._ de către intervenienta B. M..

Raportat la această împrejurare, este evidentă intenția reclamantei de a îndepărta cele două certificate de moștenitor de care intervenienta s-a folosit într-un litigiu anterior, pentru a-și păstra dreptul de proprietate dobândit asupra unui imobil în baza Legii nr. 18/1991 în contradictoriu cu reclamanta. P. urmare, calitatea procesuală a intervenientei pe care o reprezintă este susținută de interesul de a nu se anula cele două certificate de moștenitor

În opinia sa, se impune respingerea ca nefondată a cererii prin care se solicită constatarea inadmisibilității cererii de intervenție formulată de B. M.. Deoarece această intervenientă nu a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a formula cerere reconvențională, iar singura cale procedurală pe care o avea la dispoziție pentru a-și apăra dreptul era cea a cererii de intervenție în interes propriu.

Consideră că cel de-al treilea motiv de recurs se impune a fi respins ca inadmisibil deoarece se referă la netemeinicia hotărârii recurate și nu la nelegalitatea acesteia.

Susținerea potrivit căreia moștenitorii familiei S., cei care au beneficiat de cele două certificate de moștenitor a căror anulare se solicită în prezentul dosar, îi recunosc reclamantei-recurente de azi calitatea de moștenitoare după defunctul S. V. nu este concordantă cu prevederile legale. Certificatul de moștenitor, intrând în circuitul civil, fiind înscris în cartea funciară, putea fi cel mult anulat, și nu completat, cu alți moștenitori. P. acțiunea promovată de reclamantă s-a solicitat anularea certificatului în vederea înlăturării moștenitorilor deja înscriși și indicarea reclamanților inițiali ca fiind moștenitori ai defunctului S. V.. Mai mult, aceștia nu își pot da acordul la completarea unui certificat de moștenitor emis după defunctul S. V. în care figura ca unic moștenitor soția acestuia, defuncta S. A., în condițiile în care ei însăși sau antecesorii lor nu sunt moștenitorii lui S. V.. D. S. A. putea la data dezbaterii succesiunii să accepte acest lucru.

Declarația depusă la dosar, este un act conceput pro causa, în vederea sprijinirii poziției procesuale a reclamantei-recurente de azi.

Reclamanții inițiali nu aveau vocație succesorală concretă la moștenirea rămasă după moștenirea rămasă după defunctul S. V..

Practic, reclamanții sunt strănepoți de frate și soră ai defunctului S. V., astfel că, fără a se mai analiza acceptarea sau neacceptarea succesiunii, se impune respingerea acțiunii introductive de instanță, deoarece în calitate de strănepoți de soră și de frate nu aveau vocație succesorală concretă, nici în nume propriu și nici prin reprezentare, deoarece la data deschiderii moștenirii după acest defunct, erau în viață moștenitori mai apropiați în grad de rudenie.

Trebuie avută în vedere și modalitatea în care ar fi putut accepta moștenirea, în condițiile în care recurenta și ceilalți reclamanți, la data decesului lui S. V. erau minori, aveau 15, iar legislația de la vremea respectivă prevedea că moștenirea poate fi acceptată doar de tutore, în urma unui prealabil aviz al consiliului de familie. Or reclamanții au susținut că le-a revenit o parte din moștenire în mod direct și personal, fără să se facă vre-o referire la existența vreunui tutore numit în acest scop.

În concluzie, chiar dacă s-ar ignora dispozițiile referitoare la modul în care vin la moștenire persoane din aceeași clasă, dar de grad diferit, în condițiile în care cei trei reclamanți erau minori la data decesului defunctului S. V., având doar 15 ani, deci neexistând posibilitatea acceptării în perioada de 6 luni prevăzută de Codul civil, este evident că nu există dovada acceptării în mod legal de către reclamanți și implicit de către recurentă, a succesiunii respective.

Pentru aceste motive, precum și pentru cele arătate în scris, solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, potrivit chitanței depuse la dosar.

Reprezentantul intervenienților-intimați I. V. și I. I., P. A. și P. R., susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 620 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Apreciază că motivul potrivit căruia reclamanta ar fi depus la dosar cauzei un înscris intitulat dezvoltarea motivelor de apel prin care se invocă excepțiile lipsei calității procesuale active a intervenienților și a inadmisibilității cererii de intervenție, nu poate fi primit deoarece reclamanta-apelantă nu a depus la dosarul instanței de apel un asemenea înscris, situația în care instanța de apel nu a avut asupra a ce să se pronunțe. P. urmare, sub acest aspect decizia instanței de apel este egală.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs potrivit căruia în mod nelegal instanța de apel a reținut în cauză puterea de lucru judecat, deoarece pe de o parte, instanța de apel nu face altceva decât să mențină soluția instanței de fond, iar pe de altă parte, a păstrat soluția referitoare la anularea certificatului de moștenitor nr. 263 din 1 august 1964 și a celui suplimentar nr. 380 din 26 decembrie 1964. Deci și sub acest aspect decizia recurată este legală și temeinică.

Apreciază că se impune respingerea excepțiilor invocate de reprezentantul reclamantei-recurente ca fiind nefondate.

Intervenienții pe care-i reprezintă au interes procesual în prezenta cauză, deoarece își apără dreptul de proprietate dobândit în urma a două procese soluționate în mod irevocabil, prin care s-a stabilit că recurenta nu are calitatea de succesoare după defunctul S. V..

Solicită respingerea motivelor de recurs prin care se critică împrejurarea că nu au fost luate în considerare declarațiile date de B. și L., având în vedere că acestea au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor din 24 iunie 2014 și nu a fost încuviințată de instanță ca probă, doar actele existente la dosar până la închiderea dezbaterilor fiind relevante în soluționarea cauzei.

Nu poate fi primit motivul de recurs referitor la caracterul contradictoriu al deciziei recurate, deoarece instanța de apel a analizat toate petitele acțiunii reclamantei, cât și cele ale cererilor de intervenție, reținând atât puterea de lucru judecat a deciziilor judecătorești irevocabile care au stabilit că reclamanta-recurentă nu are calitatea de moștenitor după S. V., dar și pronunțându-se asupra apărărilor și probelor susținute de reclamantă în fond și apel. Ca urmare, instanța a avut o soluție unitară, neexistând un caracter contradictoriu în motivarea acesteia. Așadar, și sub acest aspect decizia instanței de apel este legală.

Nu poate fi primit motivul privind interpretarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la acceptarea tacită a succesiunii, întrucât instanța de apel a analizat în mod detaliat probele administrate de instanța de fond, referitoare la răspunsurile apelantei-recurente la interogatoriul administrat cu ocazia fondului, precum și la declarațiile și martorilor G. G. și S. I.. A fost analizat și faptul primirii de către reclamantă a unor haine și a unei mobile de la soția defunctului, care nu poate constitui element de natură a conduce la existența acceptării tacite a unei moșteniri care era compusă din imobil și terenuri.

Niciunul din motivele de recurs nu sunt fondate, fiind doar simple susțineri ale reclamantei-recurente și părerile acesteia cu privire la legalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, fără a se constitui în sine în adevărate critici de nelegalitate, de natură a conduce la modificarea sau casarea acesteia.

Motivul de recurs referitor la anularea certificatului de moștenitor nr. 6 din 8 februarie 2005 se poate constata că acesta nu este motivat, astfel că soluția instanței de fond cu privire la acest petit este lămuritoare, legală și fondată.

Pentru aceste motive solicită a se constata că recursul declarat de reclamantă este inadmisibil și nefondat, impunându-se respingerea lui ca atare și obligarea reclamantei-recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei, potrivit dovezii depuse la dosar.

Reprezentanta intervenientei-intimate B. M. având în vedere că s-a invocat contradictorialitatea motivării hotărârii instanței de apel, solicită respingerea acestui motiv de recurs, deoarece în mod legal s-a respins apelul, având în vedere principiul autorității de lucru judecat care nu vine în contradicție cu probațiunea administrată.

Reprezentantul reclamantei-recurente, referitor la certificatul de moștenitor nr. 6/2005, în lumina dispozițiilor Legii nr. 36/1995, text în temeiul căruia se impune analizarea legalității acestuia, prevede că doar succesibilul care se simte vătămat are dreptul de a contesta certificatul de moștenitor. Intervenienții nu au acest drept pentru că sunt terți față de moștenirea lui S. V. și nu au făcut dovada în acest sens. Titlurile de proprietate care stau la baza dreptului de proprietate al intervenienților au fost eliberate în temeiul legilor fondului funciar și nu în virtutea calității de succesori după S. V..

Au fost procese purtate cu privire la

reconstituirea dreptului de proprietate și nu cu privire la calitatea de succesor.

Reprezentanta intervenientei-intimate B. M. arată că în dosarul nr._ au fost comparate titlurile de proprietate, tocmai de aceea există autoritate de lucru judecat și există și interes.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

P. sentința civilă nr._/2.08.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru petitul al III-lea din precizarea de acțiune, invocată în ședință publică de intervenienta B. M., prin reprezentant, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamanților cu privire la precizarea de acțiune depusă de aceștia la dosar, invocată în ședință publică de intervenienta B. M., prin reprezentant, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților S. O. și S. A., invocată de reclamanți, prin cererea de precizare a cadrului procesual, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții M. G., P. M., B. C. I., în calitate de moștenitori ai lui P. I., și T. F., în contradictoriu cu pârâții L. A., și B. G., în calitate de moștenitori ai defunctei S. Athena, soția supraviețuitoare și moștenitoare a lui S. V. O., s-a respins, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții M. G., P. M., B. C. I., în calitate de moștenitori ai lui P. I., și T. F., în contradictoriu cu pârâții S. O. și S. A..

S-au admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții I. V. și soția I. I., P. A. și soția P. R., B. M., în contradictoriu cu reclamanții M. G., P. M., B. C. I., în calitate de moștenitori ai lui P. I., și T. F., și cu pârâții L. A., și B. G., în calitate de moștenitori ai defunctei S. Athena, soția supraviețuitoare și moștenitoare a lui S. V. O., s-a anulat certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/08.02.2005 emis de BNP G. Horacius Tony.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ în data de 24.03.2008, reclamanții M. G., P. I. și T. F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S. O., S. A. A. și S. V. O. pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 al notariatului de Stat, jud. Cluj, în dosarul nr. 380/1964 conexat cu nr. 147 și 263/1964, constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor nr. 263/26.12.1964 a fostului Notariat de Stat Jud. Cluj în dosarul nr. 263/1964, în sensul stabilirii masei succesorale după defuncta S. A. ca fiind de numai ¾ parte din bunurile dobândite comune cu soțul S. V., să se stabilească că după defunctul S. V., decedat în data de 03.11.1950, reclamanții au calitatea de moștenitori acceptanți în cota de ½ parte, în calitate de nepoți de frate și soția sa S. A., în cota de ½ parte (în prezent decedată).

La termenul din data de 19.05.2008 s-a depus la dosar la filele 49 – 51, cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții I. V. și I. I., P. A. și P. R., care au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și anularea certificatului de moștenitor după defunctul S. V. nr. 6/08.05.2005 emis de BNP G. Horacius Tony, eliberat în favoarea reclamanților. Pe cale de excepție au invocat, excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

La același termen de judecată, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienta B. M. – filele 54 – 60, prin care a invocat, pe cale de excepție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei de interes, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii introductive, admiterea cererii de intervenție și anularea certificatului de moștenitor nr. 6/2005 eliberat de BNP G. Horacius Tony.

La data de 12.06.2008, prin Serviciul Registratură, reclamanții au depus precizare de acțiune – fila 73, prin care au solicitat să se constate că imobilul care constituie masa succesorală este înscris și în CF nr._ Cluj, în urma dezmembrării vechii CF Cluj nr. 4052, să se dispună rectificarea CF în sensul radierii dreptului intervenienților din această CF și restabilirea situației anterioare prin reînscrierea întregului imobil în CF inițial nr. 4052.

În ședința publică din data de 13.02.2012, reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune – filele 363 – 365, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 al Notariatului de Stat Județean Cluj în dosarul succesoral nr. 380/1964 conexat cu nr. 147 și 263/1964, să se constate că masa succesorală după defunctul S. V., decedat la data de 03.11.1950, se compune din cota de ½ - a parte din imobilul teren în suprafață de 6 jug. și 1.589 stj., având nr. topo._, înscris în CF nr. 4052 Cluj-N., să se constate că moștenitorii defunctului S. V. sunt S. A., în cota de ½ parte (respectiv ¼ parte din întreg imobilul), în calitate de soție supraviețuitoare, și reclamanții M. G., P. I. și T. F., toți în calitate de colateriali privilegiați, nepoți de frate/soră, în cota de 1/6-a parte fiecare (respectiv 1/12-a parte fiecare din întregul imobil), să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 263/01.08.1964 al Notariatului de Stat Județean Cluj, în dosar nr. 263/1964 în sensul stabilirii masei succesorale după defuncta S. A., ca fiind de ¾ parte din bunurile comune dobândite împreună cu soțul acesteia, S. V., să se dispună rectificarea înscrierilor din CF nr. 4052 Cluj-N., în sensul radierii înscrierilor de sub B3 și subsecvente, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, precum și rectificarea cărților funciare în care s-au înscris imobilele după dezmembrarea terenului în suprafață de 6 jug. și 1.589 stj., având nr. topo._, înscris în CF 4052 Cluj-N., și pe cale de consecință, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților și al numitei S. A., cu titlu de moștenire.

Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Raportat la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților S. O. și S. A., invocată de reclamanți, prin cererea de precizare a cadrului procesual, instanța a reținut următoarele:

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților S. O. și S. A. este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Decretul nr. 31/1954, art. 5 alin. 2 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane „de a avea drepturi și obligații”, iar art. 7 alin. 1 precizează că această capacitate de folosință a persoanelor fizice „începe de la nașterea persoanei și încetează cu moartea acesteia”.

Potrivit extrasului din registrul de deces nr. 3829 din data de 03.12.2012 eliberat de SPCLEP T. – Jud. Cluj, S. A., născută în data de 26.02.1897, a decedat la data de 14.03.1975 în localitatea T., jud. Cluj, părinții acesteia fiind P. M. și P. A., decesul fiind înregistrat în Registrul stării civile la nr. 104 din data de 14.03.1975 – fila 48 din volumul II din dosar. Apoi, conform extrasului din registrul de deces nr. 3829 din data de 03.12.2012 eliberat de SPCLEP T. – Jud. Cluj, S. O., născut în data de 15.01.1890, a decedat la data de 22.07.1975 în localitatea T., jud. Cluj, părinții acestuia fiind S. N. și S. V., decesul fiind înregistrat în Registrul stării civile la nr. 267 din data de 22.07.1975.

Deși codul de procedură civilă nu prevede în mod expres care este sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință, consecința lipsei acestei capacități nu poate fi alta decât respingerea acțiunii întrucât persoanele în cauză nu au folosința unui drept. Astfel, având în vedere că pârâții S. O. și S. A., prin decesul survenit anterior introducerii cererii, și-au pierdut capacitatea de folosință, ei nu pot fi părți în proces, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților S. O. și S. A., invocată de reclamanți, prin cererea de precizare a cadrului procesual și a respins cererea de chemare în judecată cu privire la pârâții S. O. și S. A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru petitul al III-lea din precizarea de acțiune și excepția lipsei de interes a reclamanților cu privire la precizarea de acțiune depusă de aceștia la dosar, invocate în ședință publică de intervenienta B. M., prin reprezentant, instanța a reținut următoarele:

P. petitul al III-lea al precizării de acțiune formulată de reclamanți, la termenul din data de 13.02.2012, s-a solicitat să se constate de căte instanța de judecată că moștenitori după defunctul S. V. sunt S. A., în cota de ½ - a parte (respectiv 1/4 – a parte din întregul imobil), în calitate de soție supraviețuitoare, și reclamanții M. G., P. I. și T. F., toți în calitate de colaterali privilegiați, nepoți de frate/soră, în cota de 1/6 – a parte fiecare (respectiv 1/12 - a parte fiecare din întregul imobil).

În cauză, la termenul din data de 06.10.2008, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de intervenienți, întrucât reclamanții au justificat calitatea lor procesuală activă prin actele de stare civilă depuse la dosar, din care rezultă că sunt descendenți colaterali (nepoți de frate/soră) ai defunctului S. V., astfel că ei au vocație succesorală, iar aspectele legate de întrunirea sau nu a condițiilor de dobândire a calității de moștenitor, ce se vor analiza pe fond, nu se confundă cu posibilitatea de a fi chemat la moștenire, care constituie vocația succesorală.

La același termen de judecată, instanța a respins și excepția lipsei de interes, invocată de intervenienta B. M., reclamanții justificând interesul în promovarea cererii de chemare în judecată tocmai prin solicitarea de a le fi stabilită calitatea lor de moștenitori după defunctul S. V., în vederea dobândirii unei cote părți din bunurile rămase după acesta.

Aspectele legate de faptul că și alte rude ale defunctului S. V., în viață la data decesului acestuia, așa cum sunt părinții reclamanților, care aveau vocație succesorală la moștenirea acestuia, nu și-au manifestat dorința de a accepta succesiunea, nu determină, în opinia instanței, admiterea excepțiilor invocate, niciunul dintre succesori neputând fi obligat la acceptarea unei moșteniri, dreptul de opțiune succesorală aparținând fiecăruia dintre ei, în cauză, punându-se problema acceptării tacite a moștenirii defunctului S. V. de către reclamanți și nu de către antecesorii lor.

Cu menținerea acelorași considerente, instanța a apreciat că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru petitul al III-lea din precizarea de acțiune și excepția lipsei de interes a reclamanților cu privire la precizarea de acțiune depusă de aceștia la dosar, invocată în ședință publică de intervenienta B. M., prin reprezentant, ca neîntemeiate.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit certificatului de deces înregistrat sub nr. 1586 din data de 03.11.1950, S. V. a decedat la data de 03.11.1950, iar decesul soției lui S. V., S. A., a fost înregistrat în registrele de stare civilă ale localității Cluj-N. sub nr. 161 din data de 06.02.1963.

Certificatul de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 emis în dosarul nr. 380/1964 conexat cu dosarul nr. 147 și 263/1964 de Notariatul de Stat al Regiunii Cluj, în baza cererii înregistrate sub nr. 380/1964, a încheierii finale din 26.12.1964 și potrivit dispozițiilor art. 17 și art. 21 din Decretul nr. 40/1953, atestă calitatea de moștenitor a d-nei S. A. (în calitate de soție supraviețuitoare) de pe urma defunctului S. V., decedat la data de 03.11.1950, cu ultimul domiciliu în Cluj-N., .. 24, jud. Cluj, iar certificatul de moștenitor nr. 263/01.08.1964 atestă calitatea de moștenitori a lui S. O., S. A. A. și S. V. O. de pe urma defunctei S. A., decedată în data de 06.02.1963, cu ultimul domiciliu în Cluj-N. .. 24, jud. Cluj.

Conform extrasului din registrul de deces nr. 3829 din data de 03.12.2012 eliberat de S.P.C.L.E.P. T. – Jud. Cluj, S. A., născută în data de 26.02.1897, a decedat la data de 14.03.1975 în localitatea T., jud. Cluj, părinții acesteia fiind P. M. și P. A., decesul fiind înregistrat în Registrul stării civile sub nr. 104 din data de 14.03.1975 – fila 48 din volumul II din dosar. Apoi, potrivit extrasului din registrul de deces nr. 3829 din data de 03.12.2012 eliberat de SPCLEP T. – Jud. Cluj, S. O., născut în data de 15.01.1890, a decedat în data de 22.07.1975 în localitatea T., jud. Cluj, părinții acestuia fiind S. N. și S. V., decesul fiind înregistrat în Registrul stării civile sub nr. 267 din data de 22.07.1975 din volumul II din dosar. În ceea ce-l privește pe S. V. O., fiul lui S. O. și S. A., născut la data de 25.06.1924, în baza extrasului din registrul de deces de la fila 180 din dosar, acesta a decedat la data de 03.05.1985, în localitatea T., jud. Cluj (certificatul de deces fiind atașat la fila 329 din dosar).

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 33/2002 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 316/1993 din dosarul succesoral nr. 568/1993 al Notariatului de Stat Local T. și certificatului de moștenitor nr. 32/2002 suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 207/1985 din dosarul succesoral nr. 263/1985 al Notariatului de Stat Local T., calitatea de moștenitor de pe urma defunctului S. V. O. a avut-o S. Athena, în calitate de soție supraviețuitoare, decedată la data de 24.05.1993, iar după defuncta S. Athena, au calitatea de moștenitori L. A. și B. G..

La data de 08.02.2005, în dosarul nr. 10/2005, a fost emis de BNP G. Horacius Tony certificatul de calitate de moștenitor nr. 6, în baza căruia s-a stabilit calitatea de moștenitori de pe urma defunctului S. V., decedat la data de 03.11.1950, a d-lui M. G., în calitate de nepot de soră, pentru cota de 1/3 parte din întreaga masa succesorală, P. I., în calitate de nepot de soră, pentru cota de 1/3 parte din întreaga moștenire, și T. F., în calitate de nepoată de frate, pentru cota de 1/3 parte din întreaga moștenire.

În cauză, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 a Notariatului de Stat, jud. Cluj, în dosarul nr. 380/1964 conexat cu nr. 147 și 263/1964, constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor nr. 263/26.12.1964 a fostului Notariat de Stat Județean Cluj în dosarul nr. 263/1964, în sensul stabilirii masei succesorale după defuncta S. A. ca fiind de numai ¾ parte din bunurile dobândite comune cu soțul S. V., să se stabilească că după defunctul S. V., decedat la data de 03.11.1950, reclamanții au calitatea de moștenitori acceptanți în cota de ½ parte, în calitate de nepoți de frate și soția sa S. A., în cota de ½ parte (în prezent decedată).

Astfel, raportat la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 a Notariatului de Stat, jud. Cluj, în dosarul nr. 380/1964 conexat cu nr. 147 și 263/1964, acesta a fost respins, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

P. cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut că au acceptat tacit succesiunea de pe urma defunctului S. V., în calitate de colaterali privilegiați, nepoți de frate/soră, în cota de 1/6 parte fiecare (1/12 parte din întregul imobil), în sensul că au primit bunuri mobile din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. V. (referitor la bunurile imobile, fiind perioada anterioară CAP, au arătat că nu au manifestat niciun interes întrucât oricum nu s-ar fi putut bucura de proprietate). Au mai susținut că, la momentul la care s-ar fi dezbătut succesiunea lui S. V., era necesar să se indice moștenitorii – rudele îndreptățite – reclamanții din prezenta cauză, care au avut vocație succesorală, defunctul neavând copii, astfel că, certificatul de moștenitor a fost eliberat la cererea unei persoane care era decedată și fără respectarea procedurii legale privind citarea tuturor posibililor moștenitori.

Din examinarea arborelui genealogic depus la dosar la fila 14, precum și a actelor de stare civilă atașate la dosar la filele 15 – 18, 25, 32 - 33, 42 – 47, 239 – 242, 246 – 252, instanța a reținut că M. M. a fost sora defunctului S. V. (decedată la data de 07.07.1962 – fila 33 verso din dosar), iar S. I. fratele defunctului (decedat la data de 01.06.1955 – fila 46 din dosar). M. M. a avut două fiice: P. E. (fostă M., decedată la data de 08.06.1987 – fila 33) și M. C., reclamanții P. I. (decedat la data de 06.11.2010 – fila 280 din dosar, moștenitori ai acestuia fiind P. M., în calitate de soție supraviețuitoare, și B. C. I., în calitate de fiică – certificat de moștenitor nr. 7 din data de 03.12.2010) și M. G., fiind fiii acestora din urmă. În ceea ce o privește pe reclamanta T. F. (născută S.), din analiza acelorași înscrisuri rezultă că aceasta este fiica lui S. T. (decedat la data de 17.03.1995 – fila 47 din dosar), fiul lui S. I., în consecință toți cei trei reclamanți sunt nepoți de soră/frate ai defunctului, făcând parte din clasa a II-a de moștenitori, a colateralilor privilegiați.

Pentru ca instanța să fie îndrituită a analiza legalitatea certificatului de moștenitor emis după defunctul S. V., trebuie să se facă dovada că reclamanții aveau vocație succesorală concretă la moștenire și au acceptat în termen succesiunea. Neîndeplinirea cumulativă a uneia din condiții împiedică instanța să analizeze valabilitatea certificatului de moștenitor emis după defunct.

În cauză, reclamanții nu au făcut însă dovada acceptării moștenirii în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii defunctului S. V., așa cum impun prevederile art. 700 alin. 1 Cod civ., așa încât nu au calitatea de moștenitori ai acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 689 Cod civ., acceptarea succesiunii este expresă sau tacită.

Raportat la aceste aspecte, instanța a avut în vedere faptul că acceptarea pură și simplă voluntară a moștenirii poate fi expresă, când succesibilul își însușește calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, ori tacită, când succesibilul face un act (fapt) pe care nu îl putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă (indirect, dar neîndoielnic) intenția de acceptare a moștenirii (art. 689 Cod civ.).

În cauză nu s-a invocat că reclamanții ar fi acceptat expres succesiunea defunctului S. V., ci se pune problema dovedirii acceptării tacite a moștenirii acestuia.

În aceste condiții, instanța a stabilit în ce măsură conduita reclamanților echivalează cu acceptarea tacită a succesiunii în sensul art. 689 C. civ. Astfel, așa cum s-a arătat, conform acestei dispoziții legale, acceptarea este tacită când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare, rezultă astfel că nu este suficientă intenția de a accepta o succesiune, ci această intenție trebuie să fie exteriorizată în acte materiale sau juridice. Mai mult, chiar săvârșirea unor acte nu echivalează cu acceptarea succesiunii decât dacă cel care le săvârșește „a luat titlul sau calitatea de erede” (art. 690 C. civ.).

Printre actele cu semnificația acceptării tacite se pot regăsi acte (fapte) materiale, cum ar fi . ori deținerea) bunurilor succesorale, demolarea unor construcții, efectuarea unor lucrări ce nu comportă urgență, acte de dispoziție asupra bunurilor succesorale singulare sau asupra moștenirii privită ca universalitate (vânzarea, donația etc.), precum și acte de administrare definitivă, de exemplu, încasarea unor creanțe de la debitorii succesiunii, încheierea unor convenții cu privire la administrarea bunurilor succesorale, locațiunea acestor bunuri, plata impozitelor pe clădiri, terenuri etc.

Pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză, precum și a răspunsurilor la interogatoriile administrate în litigiu, instanța a apreciat că reclamanții nu au acceptat nici măcar tacit succesiunea defunctului S. V. în termenul de prescripție de 6 luni, termen care a început să curgă de la data decesului lui S. V., respectiv data de 03.11.1950.

Potrivit răspunsului la întrebările nr. 5 și nr. 6 din interogatoriul luat reclamantului M. G., tatăl și fratele său mai mare au luat din obiectele care făceau parte din masa succesorală după defunctul S. V., obiecte care nu îi trebuiau lui S. A., acte efectuate prin toamna anului 1951, la vreo două – trei luni după decesul lui S. V..

Raportat la actele de acceptare tacită ale moștenirii defunctului S. V., reclamanta T. F. a susținut, așa cum rezultă din răspunsurile la întrebarea nr. 3 din interogatoriu „am aflat de decesul lui S. V. la vreo 4 – 5 zile după ce a decedat”, întrebarea nr. 5 din interogatoriu „mătușa mea mi-a dat mobilă și haine de ale unchiului S. V., spunând că l-am ajutat în timpul vieții” și întrebarea nr. 6 „am primit hainele la 3 zile după înmormântare și mobila cam la o lună”– filele 307 – 309 din dosar.

Analizând coroborat declarațiile martorilor și răspunsurile la interogatoriile reclamanților, instanța a reținut următoarele:

- reclamantul P. I. nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului S. V., pe de o parte martorul S. I., care avea șapte ani la data decesului lui S. V., a declarat că acestui reclamant i s-a dat un pat și un lănțișor de aur din bunurile defunctului, pentru ca martorul Nustfelean M. să declare că reclamantul nu a acceptat bijuteriile oferite de S. A., iar primirea unui pat de la S. A., despre care martorul a auzit de la un văr de-al său M. I., nu reprezintă, în opinia instanței, acte de acceptare tacită a moștenirii;

- nici reclamanta T. F. nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului S. V., astfel: după cum se poate observa din răspunsurile la interogatoriul administrat în cauză, reclamanta susține că a aflat de decesul lui S. V. la 4 – 5 zile după ce acesta a decedat și a primit de la matușa sa mobilă și haine de-ale unchiului S. V., reclamanta nefăcând referire în răspunsurile sale la interogatoriu la obiectele din argint, căni, furculițe, suporturi pentru pahare, bunuri pe care martorii, la vârsta de 5 – 6 ani și respectiv 7 ani și le amintesc cu precizie, reclamanta limitându-se la a menționa că a primit mobilă și haine, iar modul în care a fost formulat răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 5 din interogatoriu „mătușa mea mi-a dat mobilă și haine de ale unchiului S. V., spunând că l-am ajutat în timpul vieții” nu conduce la concluzia, așa cum s-a susținut de către martorul S. I., existenței unei înțelegeri între reclamantă și soția defunctului pentru împărțirea moștenirii lui S. V., ci mai mult ca o compensare, după decesul acestuia, a atitudinii manifestată de reclamantă în timpul vieții unchiului său;

- nici reclamantul M. G. nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului S. V., chiar el mărturisind în răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 5 că tatăl și fratele său mai mare au luat din obiectele, care făceau parte din masa succesorală după defunctul S. V., obiecte care nu îi trebuiau lui S. A., iar primirea unor bunuri de către tatăl și fratele său mai mare nu fac dovada acceptării tacite a moștenirii de către reclamant.

În consecință, instanța a apreciat că, în cauză, reclamanții nu au făcut dovada acceptării tacite a succesiunii după defunctul S. V., având în vedere că din analiza coroborată a probelor propuse de reclamanți în acest sens, nu rezultă, fără echivoc, intenția de acceptare a moștenirii.

Sub acest aspect, instanța a mai avut în vedere și considerentele reținute de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ și în dosarul nr._ .

Potrivit deciziei civile nr. 266/R/C/2007 pronunțată în data de 15.03.2007 de Tribunalul Cluj, Secția Civilă, în dosarul nr._ (număr format vechi 7812/2006) s-a respins recursul declarat de reclamanții P. I., M. G. și T. F. și s-au admis recursurile declarate de pârâtele B. M. și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva Sentinței civile nr. 5464/30.06.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/2005, pe care a modificat-o în parte, în sensul că s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei B. M., fiind menținute dispozițiile sentinței recurate privind respingerea cererii de obligare a pârâtelor de rând 2 și 3 la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanților – filele 65 – 69.

În considerentele acestei decizii, în esență, Tribunalul Cluj a reținut că unica moștenitoare a defunctului S. V. a fost soția supraviețuitoare S. A., reclamanții nefiind moștenitori ai defunctei S. A., întrucât nu s-a făcut dovada că antecesorii lor au acceptat expres sau tacit, în termenul prevăzut de art. 700 C.civ., moștenirea rămasă după defunctul S. V., iar certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/2005 nu este valid, fiind eliberat cu încălcarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 36/1995 și art. 23 din Decretul nr. 40/1953, în condițiile în care certificatul de moștenitor nr. 380/1964 emis în data de 26.12.1964 nu a fost anulat în prealabil.

Totodată, potrivit Deciziei civile nr. 636/R/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția Civilă, în data de 13.06.2007, în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de pârâții I. V., I. I., P. A., P. R., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj și Comisia Locală de fond funciar Cluj-N. împotriva sentinței civile nr. 8979/28.11.2006 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. I., M. G. și T. F. împotriva pârâților I. V., I. I., P. A., P. R., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj și Comisia Locală de fond funciar Cluj-N., pentru anularea Titlului de proprietate nr. 1650/3237/14.08.2001 emis în favoarea pârâtului P. I. pentru suprafața de teren de 9.534 mp, 376 mp, 8.795 mp și 1.115 mp, rectificare CF, constatarea nulității absolute contract de vânzare – cumpărare – filele 94 – 97 din dosar.

În motivarea acestei soluții, Tribunalul Cluj a reținut că, reclamanții nu au făcut nicio dovadă că ulterior decesului lui S. V., ei sau antecesorii lor au acceptat în mod expres sau tacit moștenirea, unica moștenitoare a defunctului S. V. fiind soția supraviețuitoare S. A., menționându-se, totodată, că din analiza coroborată a actului de deces al fostului proprietar S. V. cu certificatul de moștenitor suplimentar nr. 380/1964 și copia registrului agricol reiese că după decesul lui S. V., singura persoană care a moștenit terenurile a fost soția acestuia, nu și frații defunctului, cu privire la care nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii.

Având în vedere că instanța a respins ca neîntemeiat, primul petit al cererii de chemare în judecată, care are ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 a Notariatului de Stat, jud. Cluj, în dosarul nr. 380/1964 conexat cu nr. 147 și 263/1964, cu consecința menținerii certificatului de moștenitor contestat, ținând cont și de raportul de accesorietate dintre petitele cererii de chemare în judecată, instanța a respins, ca neîntemeiate, și petitul nr. 2, 3 și 4 din precizarea de acțiune, privind stabilirea masei succesorale după defunctul S. V., constatarea calității de moștenitori a reclamanților, precum și constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor nr. 263/26.12.1964 a fostului Notariat de Stat Jud. Cluj în dosarul nr. 263/1964, în sensul stabilirii masei succesorale după defuncta S. A. ca fiind de numai ¾ parte din bunurile dobândite comune cu soțul S. V..

Raportat la cererile de interveție în interes propriu formulate de intervenienții I. V. și soția I. I., P. A. și soția P. R., B. M., instanța le-a admis și a dispus anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 6/08.02.2005 emis de BNP G. Horacius Tony, pentru următoarele considerente:

Din analiza celor două certificate de moștenitor nr. 380/26.12.1964 eliberat de Notariatul de Stat al Regiunii Cluj și nr. 6/08.02.2005 emis de BNP G. Horacius Tony, s-a constatat faptul că ambele au fost emise cu privire la succesiunea defunctului S. V., decedat la data de 03.11.1950.

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 4 și art. 86 din Legea nr. 36/1995, precum și ale art. 43 și art. 74 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, notarul public are obligația, anterior emiterii certificatului de moștenitor, să verifice dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt birou de notar public din aceeași circumscripție și să cerceteze, în acest scop, registrul de evidență al succesiunilor.

Potrivit certificatelor depuse la filele 268 – 269 din dosar, în perioada de la data decesului defunctului S. V. până la data de 28.01.2005, din verificările registrelor opise de succesiune nu s-a găsit deschisă procedura succesorală după defunctul S. V. pe raza teritorială a municipiului Cluj-N., certificându-se, totodată, și nedezbaterea procedurii succesorale după defunctul S. V. din data de 17.11.1995 până la data de 28.01.2005.

Cu toate acestea la data de 26.12.1964 a fost eliberat de Notariatul de Stat al Regiunii Cluj certificatul de moștenitor nr. 380, cu nerespectarea căruia a fost emis certificatul de moștenitor nr. 6/08.02.2005 de BNP G. Horacius Tony.

Astfel, art. 86 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, prevede că după emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, iar art. 23 din Decretul nr. 40/1953 stabilește că după eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat; cei care au pretențiuni la succesiune, pot cere în justiție anularea certificatului eliberat și stabilirea drepturilor lor. Până la anulare prin sentință judecatorească, certificatul de moștenitor face dovada în ce privește calitatea de moștenitor și cota bunurilor ce revin fiecărui moștenitor.

În consecință, certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/2005 nu este valid, fiind eliberat cu încălcarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 36/1995 și art. 23 din Decretul nr. 40/1953, în condițiile în care certificatul de moștenitor nr. 380/1964 emis în data de 26.12.1964 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, după cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care instanța a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienți și a anulat certificatul de moștenitor nr. 6/2005 emis pe numele reclamanților, în cauză, nefiind făcută dovada că reclamanții sau antecesorii lor au acceptat, în termenul de șase luni prevăzut de art. 700 C.civ., succesiunea după defunctul S. V..

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată, arătând că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

P. decizia civilă nr. 502/A/8.07.2014 a Tribunalului Cluj s-a admis excepția insuficientei timbrări a apelurilor formulate de apelanții-reclamanți P. M., B. C. I., M. G., respectiv apelanții-intervenienți B. M., I. V. și soția I. I., P. A. și soția P. R..

S-au anulat ca insuficient timbrate apelurile formulate apelanții-reclamanți P. M., B. C. I., M. G., respectiv apelanții-intervenienți B. M., I. V. și soția I. I., P. A. și soția P. R. împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 02.08.2013 în dosarul civil nr._ /2008.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanta T. F. împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 02.08.2013 în dosarul civil nr._ /2008 care a fost menținută în totalitate.

Au fost obligați apelanții reclamanți P. M., B. C. I., M. G. și T. F. să achite intimatului I. V. suma de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând de onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

Având în vedere soluția de admitere a cererii de ajutor public judiciar formulată de apelanta reclamantă T. F., conform încheierii civile nr.51/A/CC/02 aprilie 2014, menținută prin Încheierea civilă nr.69/A/CC/08 mai 2014, tribunalul a analizat apelul declarat de aceasta prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie:

Critica principală adusă sentinței apelate, în sensul că prima instanță în mod greșit a reținut faptul că reclamanta nu au făcut dovada acceptării tacite a moștenirii lui S. V. nu a putut fi primită ca fiind fondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Elementul esențial, definitoriu în dezlegarea prezentei cauze este reprezentat de ceea ce s-a statuat prin considerentele deciziilor pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ și în dosarul nr._, după cum urmează:

Astfel, așa cum în mod judicios a remarcat prima instanță, potrivit Deciziei civile nr. 266/R/2007 pronunțată în data de 15.03.2007 de Tribunalul Cluj, Secția Civilă, în dosarul nr._ (număr format vechi 7812/2006) s-a respins recursul declarat de reclamanții P. I., M. G. și T. F. și s-au admis recursurile declarate de pârâtele B. M. și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 împotriva Sentinței civile nr. 5464/30.06.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/2005, pe care a modificat-o în parte, în sensul că s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei B. M., fiind menținute dispozițiile sentinței recurate privind respingerea cererii de obligare a pârâtelor de rând 2 și 3 la reconstituirea dreptului de proprietate și eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanților( filele 65-69 din vol. I al dosarului de fond)

În considerentele acestei decizii, în esență, Tribunalul Cluj a reținut că unica moștenitoare a defunctului S. V. a fost soția supraviețuitoare S. A., reclamanții nefiind moștenitori ai defunctei S. A., întrucât nu s-a făcut dovada că antecesorii lor au acceptat expres sau tacit, în termenul prevăzut de art. 700 C.civ., moștenirea rămasă după defunctul S. V., iar certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/2005 nu este valid, fiind eliberat cu încălcarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 36/1995 și art. 23 din Decretul nr. 40/1953, în condițiile în care certificatul de moștenitor nr. 380/1964 emis în data de 26.12.1964 nu a fost anulat în prealabil. S-a mai reținut că, dacă S. A. a fost singura moștenitoare a defunctului S. V., întreg terenul din CF nr. 4052 Cluj a devenit proprietatea acesteia, astfel că, la momentul cooperativizării, acest teren nu putea fi adus sau preluat în CAP de la antecesorii reclamanților, menționându-se, totodată, că recurenților nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, ci ale art. 13 alin. 1, întrucât la momentul decesului lui S. V. terenul se găsea în circuitul civil, motiv pentru care reclamanții erau ținuți să facă dovada acceptării moștenirii după antecesorul lor.

Totodată, potrivit Deciziei civile nr. 636/R/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția Civilă, în data de 13.06.2007, în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de pârâții I. V., I. I., P. A., P. R., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj și Comisia Locală de fond funciar Cluj-N. împotriva Sentinței civile nr. 8979/28.11.2006 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. I., M. G. și T. F. împotriva pârâților I. V., I. I., P. A., P. R., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj și Comisia Locală de fond funciar Cluj-N., pentru anularea Titlului de proprietate nr. 1650/3237/14.08.2001 emis în favoarea pârâtului P. I. pentru suprafața de teren de 9.534 mp, 376 mp, 8.795 mp și 1.115 mp, rectificare CF, constatarea nulității absolute contract de vânzare – cumpărare (filele 94-97 din volumul I al dosarului primei instanțe).

În motivarea acestei soluții, Tribunalul Cluj a reținut că, reclamanții din prezenta speță nu au făcut nici o dovadă că ulterior decesului lui S. V., ei sau antecesorii lor au acceptat în mod expres sau tacit moștenirea, unica moștenitoare a defunctului S. V. fiind soția supraviețuitoare S. A., menționându-se, totodată, că din analiza coroborată a actului de deces al fostului proprietar S. V. cu certificatul de moștenitor suplimentar nr. 380/1964 și copia registrului agricol reiese că după decesul lui S. V., singura persoană care a moștenit terenurile a fost soția acestuia, nu și frații defunctului, cu privire la care nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii. S-a mai reținut că certificatul de calitate de moștenitor, prin care se constată că cei trei reclamanți au calitatea de moștenitori după defunctul S. V., nu poate fi luat în considerare, atât timp cât la data eliberării acestuia au fost încălcate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 36/1995 și cele art. 23 din Decretul nr. 40/1953, la eliberarea certificatului de moștenitor nefiind făcută dovada că cele trei persoane sau antecesorii lor au acceptat în termenul de șase luni prevăzut de art. 700 C.civ. succesiunea după defunctul S. V., condiție de validitate a certificatului de moștenitor, iar vocația celor trei reclamanți la succesiunea defunctei S. A. nu există întrucât nu este nicio legătură de rudenie între reclamanți și această defunctă.

În ceea ce privește hotărârile susmenționate, tribunalul a conchis că în speță este incident principiul puterii de lucru judecat.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească dată în alt proces. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat, ipoteză prezentă și în prezenta speță în ceea ce privește neacceptarea moștenirii defunctului S. V. de către apelanta Tomos F., impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o alta.

A proceda în maniera avansată de către apelanta T. F. ar însemna, pe de o parte înfrângerea principiului anterior enunțat, iar pe de altă parte nesocotirea dispozițiilor legilor fondului funciar ajungând-se practic la o eludare a procedurilor de reconstituire impuse de Legea nr.18/1991, întrucât, prin demersul său, apelanta urmărește reglementarea situației juridice a unor terenuri pe calea dreptului comun, în condițiile în care o altă instanță, în mod irevocabil, a statuat că în privința acestora sunt pe deplin aplicabile dispozițiile legilor de retrocedare.

În același timp, spre aceeași concluzie, a neacceptării moștenirii defunctului S. V. de către apelanta Tomos F., sunt și depozițiile martorilor audiați în cauză după cum urmează:

Astfel, în mod pertinent prima instanță a reținut că martorul G. G. C. (propus de reclamanți), deși a declarat în fața notarului G. H. Tony că a cunoscut foarte bine familia S., în fața instanței a susținut că știe această familie mai mult din discuțiile d-nei T. F. cu tatăl său, cu care aceasta era foarte bună prietenă, susținând, totodată, că a văzut la familia T. niște obiecte din argint, căni, furculițe, despre care d-na T. F. i-a zis că le-a primit moștenire de la ruda ei din Cluj, S. V., iar prima dată când a văzut bijuteriile din argint avea 5 – 6 ani.

De asemenea martorul S. I. a declarat că, a aflat de la verișoara sa S. A., că după înmormântarea lui S. V., i s-au dat lui T. F. suporturi din argint pentru pahare, un bufet și un dulap de către S. A., susținând, totodată, și faptul că nu a auzit personal că s-a împărțit moștenirea, el având șapte ani la decesul lui S. V., ci prin . s-ar fi împărțit moștenirea între S. A., T. F., M. G. și P. I..

În concordanță cu opinia exprimată de prima instanță, în ceea ce privește actele de acceptare tacită ale moștenirii defunctului S. V. de către reclamanta T. F. tribunalul a conchis că reclamanta T. F. nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii defunctului S. V., întrucât după cum se poate reține din răspunsurile la interogatoriul administrat în cauză, reclamanta-apelanță susține că a aflat de decesul lui S. V. la 4-5 zile după ce acesta a decedat și a primit de la mătușa sa mobilă și haine de-ale unchiului S. V., reclamanta nefăcând referire în răspunsurile sale la interogatoriu la obiectele din argint, căni, furculițe, suporturi pentru pahare, bunuri pe care martorii și le amintesc cu precizie, reclamanta-apelantă limitându-se la a menționa că a primit mobilă și haine.

De asemenea în mod corect prima instanță a reținut că raportat la modul în care a fost formulat răspunsul reclamantei la întrebarea nr. 5 din interogatoriu „mătușa mea mi-a dat mobilă și haine de ale unchiului S. V., spunând că l-am ajutat în timpul vieții” nu conduce la concluzia, așa cum s-a susținut de către martorul S. I., existenței unei înțelegeri între reclamantă și soția defunctului pentru împărțirea moștenirii lui S. V., ci mai mult ca o compensare, după decesul acestuia, a atitudinii manifestată de reclamantă în timpul vieții unchiului său.

Așa cum s-a reținut în doctrină și în jurisprudență poate fi considerată acceptare tacită când succesibilul dispune de unele bunuri importante existente în masa succesorală sau dacă efectuează acte de administrare de mare importanță.

Or, în condițiile în care apelanta, așa cum ea însăși a recunoscut la interogatoriu, prin răspunsul la întrebarea nr.5, a primit de la mătușa sa mobilă și haine ale unchiului S. V., tribunalul a conchis, că, raportat la întreaga masă succesorală rămasă după defunctul S. V., nu se poate trage concluzia că reclamanta T. F. a avut intenția neîndoielnică de acceptare a succesiunii față de defunctul S. V..

Odată statuat asupra acestui aspect, tribunalul a conchis că nu prezintă relevanță în speță observația apelantei potrivit căreia prima instanță a aplicat greșit textele legale incidente în speță, precum și faptul că apelanților-reclamanți li s-au fraudat interesele cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului S. V..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T. F., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată inclusiv prin recurs și respingerea cererilor de intervenție formulate de intervenienții I. V., I. I., P. A. și P. R., precum și a cererii de intervenție formulată de B. M., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată in fața tuturor instanțelor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat art. 304 pct. 7,8 și 9 coroborat cu art 312 Cod proc. civ.

În motivarea recursului reclamanta a invocat următoarele:

In ceea ce privește solicitarea de casare a deciziei atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare arată că instanța de apel nu s-a a pronunțat asupra excepțiilor invocate de reclamantă în apel, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale active a intervenienților pentru formularea cererii și excepția inadmisibilității cererii de intervenție.

Reclamanta a arătat în fața instanței de apel că formularea acestor pretenții de către intervenienți nu este admisibilă pe calea cererii de intervenție formulate în contradictoriu cu reclamanții în prezentul cadru procesual.

În doctrina și practica judiciară s-a stabilit în mod constant că cererea de intervenție în interes propriu trebuie să îndeplinească toate condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, inclusiv sub aspectul justificării calității procesuale active a celor care intervin.

Apreciază că in mod nelegal a încuviințat instanța de fond în principiu cererile de intervenție în interes propriu, schimbând în acest mod demersul judiciar al reclamanților.

Instanța de apel nu s-a pronunțat deloc asupra acestor aspecte, astfel încât nu pot forma obiectul controlului judiciar de către instanța de recurs impunându-se casarea deciziei atacate.

Un alt motiv de casare îl reprezintă neaudierea martorului S. A., declarația acestuia in realitate trebuia să fie considerată necesară, utilă și concludentă soluționării cauzei având în vedere că se dorea dovedirea aspectului acceptării tacite a succesiunii după S. V..

Instanța de apel în mod greșit a reținut că în cauză operează principiul puterii lucrului judecat față de cele statuate prin Decizia civilă nr. 266/R/C/2007, pronunțată de Tribunalul Cluj in dosar nr._ și Decizia civilă nr. 636/R/2007 a aceleași instanțe, pronunțată în dosar nr._ .

Așa cum s-a reținut de altfel în considerentele deciziei civile atacate cu prezentul recurs, dosarele menționate au avut ca obiect constatarea, nulității absolute a titlurilor de proprietate eliberate în temeiul Legii nr. 18/1991 în favoarea intervenienților intimați B. M., I. V., I. I., P. A. și P. R.. Fată de obiectul cauzelor deduse judecații in acele dosare, instanța a examinat calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire, statuând în privința reclamantei că nu a făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S. V., defunctul a cărui succesiune se dezbate in prezentai dosar.

Rezultă din cele arătate că instanțele investite cu soluționarea celor două cauze nu s-au pronunțat asupra valabilității Certificatelor de moștenitor nr. 263/01.08.1964, 380/26.12.1964 și asupra Certificatului de calitate de moștenitor nr. 6/2005, in respectivele cauze nefiind administrate probe cu privire la acceptarea sau neaceptarea succesiunii defunctului S. V..

Instanța de apel a omis să observe că tocmai în prezenta cauză reclamanta a investit instanța de judecată cu acțiunea având ca obiect stabilirea calității de moștenitor după defunctului S. V., ca urmare a acceptării tacite a succesiunii după defunctul arătat, precum și constatarea nulității absolute a Certificatelor de moștenitor nr. 263/01.08.1964 și 380/26.12.1964. Cu toate că la data promovării prezentei acțiuni reclamanta era titulara Certificatul de calitate de moștenitor nr. 6/2005, demersul judiciar este justificat de existența Certificatului de moștenitor eliberat în anul 1964 în condițiile în care la momentul dezbaterii inițiale a succesiunii după S. V. reclamanta nu a fost legal citată ca succesibil al acestuia, așa cum prevedea imperativ Decretul nr. 40/1953.

In aceste condiții, în mod nelegal a paralizat instanța de apel demersul reclamantei, invocând cele statuate în cele două decizii menționate, deoarece, în realitate, doar în prezenta cauză au fost administrate probe și privire la acceptarea succesiunii defunctului arătat. Mai mult, doar în prezenta cauză a solicitat instanței să statueze asupra valabilității Certificatelor de moștenitor nr. 263/01.08.1964 și 380/26.12.1964.

Solicită instanței de recurs să constate și faptul că părțile din cauză care ar fi putut contesta calitatea de moștenitore a reclamantei, după defunctul S. V. îi recunosc această calitate.

Astfel prin declarația autentificată prin încheierea nr. 534/07.07.2014 de către BNP Ș. L., intimații B. G. și L. A. au recunoscut în mod expres calitatea reclamantei de moștenitoare a defunctului S. V. alături de S. A., intimații pârâți anterior menționați având la rândul lor calitatea de moștenitori după defuncta S. A..

Înscrisul depus la dosarul cauzei, mai exact declarația autentificată examinată anterior, nu a fost luată în considerarea de către instanța de apel, neexistând în considerente nici o referire cu privire la acesta.

In acest sens a solicitat încuviințarea în probațiune a declarației autentificată prin încheierea nr. 534/07.07.2014 de către BNP Ș. E. în temeiul art. 305 C.pr.civ.

Intimații intervenienți B. M., I. V., I. I., P. A. și P. R. sunt terți față de succesiunea defunctului S. V., iar excepțiile și apărările acestora se impun a fi examinate în acest context. Astfel, persoanele menționate nu au calitatea de rude cu defunctul, nu au beneficiat de vreun testament de la acesta și nici nu au formulat vreo pretenție la succesiunea acestuia. In acest sens a solicitat a observa răspunsul la întrebarea nr. 1 a interogatoriului administrat intervenientei B. M. care arată că nu a fost rudă nici cu S. V. și C. A. - fila 303 dosar fond.

In realitate, interesul intervenienților se limitează la menținerea celor două titluri de proprietate eliberate în favoarea lor pe amplasamente care au aparținut proprietarului tabular S. V.. In aceste condiții, ar fi injust ca instanța să accepte apărările invocate de către aceste părți, împiedicând reclamanta în valorificarea dreptului de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafețele de teren care au aparținut defunctului menționat. Constatarea anterioară se impune deoarece pentru cele două suprafețe cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea intervenienților există posibilitatea reconstituirii prin echivalent in formele prevăzute de legile fondului funciar.

Decizia civilă recurată are caracter contradictoriu in condițiile în care, pe de o parte, instanța a reținut că operează puterea de lucru judecat, iar pe de altă parte, a procedat la analizarea cauzei pe fond și a concluzionat în sensul că probațiunea administrată în cauză nu este de natură să dovedească temeinicia pretențiilor reclamantei.

Mai exact, instanța de apel a statuat, în mod greșit, în sensul că nu reclamanta nu a făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S. V..

Nelegalitatea deciziei rezultă si din interpretarea greșită a dispozițiilor legale privitoare la acceptarea tacită a succesiunii prevăzute de art. 689 vechiul C.civ., precum și a Decretului nr. 40/1953.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a făcut ample referiri la probațiunea testimonială administrată în fața instanțelor de fond, afirmația privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 689 C. civil și a Decretului nr. 40/1953, grefându-se exclusiv pe probațiunea testimonială administrată.

Având în vedere acest aspect – al referirii exclusive la probațiunea administrată, în baza art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 304 Cod proc. civ., la termenul de judecată din 5.11.2014, instanța a invocat excepția inadmisibilității acestui motiv de recurs, raportat la împrejurarea că în urma abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304 Cod proc. civ., prin OUG nr. 138/2000, probațiunea administrată nu mai poate fi reanalizată și reapreciată în recurs, această cale de atac putându-se exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs va omite expunerea motivelor referitoare la temeinicia hotărârii, acestea fiind inadmisibile.

Instanța de apel a apreciat greșit textele legale incidente în prezenta cauză. La momentul eliberării Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 au fost încălcate dispozițiile privitoare la citarea tuturor moștenitorilor, motiv care atrage nulitatea absolută a Certificatul de moștenitor menționat raportat la dispozițiile art. 8, 13, 14 din Decretul nr. 40/1953.

Cu ocazia dezbaterii succesorale după defunctul S. V. nu au fost prezenți toți moștenitorii defunctului S. V. întrucât P. I., M. G. și T. F. nici nu au fost citați și nici nu au fost prezenți în fața notarului public, așa cum rezultă în mod indubitabil din cuprinsul certificatului de moștenitor atacat în prezenta cauză.

P. întâmpinarea formulată de intervenienții I. V., I. I., P. A. și P. R., s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei a plata în favoarea intervenienților a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul apel, în temeiul art. 274 Cod.proc.civ.

În motivarea întâmpinării (f. 35-39), intimații au invocat în esență următoarele:

Motivul potrivit căruia reclamanta apelantă ar fi depus la dosarul cauzei un înscris intitulat dezvoltarea motivelor de apel, prin care ar fi invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a intervenienților și a inadmisibilității cererii de intervenție, nu poate fi primit întrucât apelanta nu a depus la dosarul instanței de apel un astfel de înscris, astfel încât instanța de apel nu a avut asupra a ce să se pronunțe.

Motivul potrivit căruia instanța de apel a reținut în mod nelegal în cauză puterea de lucru judecat nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, instanța fie apel nu face decât să păstreze soluția instanței de fond, iar pe de altă parte a păstrat soluția referitoare la anularea Certificatului de moștenitor nr. 263 / 01.08.1964 si a celui suplimentar, nr. 380/26.12.1964.

Critica referitoare la neluarea în considerare declarației autentificată sub nr. 534/07.07.2014 de BNP Ș. E. nu este fondată.

Acea declarație nu are nici o relevanță procedurală, fiind depusă după închiderea dezbaterilor din 24 iunie 2014, și fără a fi încuviințată de instanță.

Motivul potrivit căruia decizia ar avea un caracter contradictoriu nu poate fi primit, întrucât instanța de apel a analizat toate petitele acțiunii reclamantei, cât și cele ale cererilor de intervenție, reținând atât puterea de lucru judecat a deciziilor judecătorești irevocabile care au stabilit că reclamanta recurentă nu are calitatea de moștenitoare după S. V., dar și pronunțându-se asupra apărărilor și probelor susținute de reclamantă în fond și în apel.

Nici motivul privind greșita interpretarea dispozițiilor legale privitoare la acceptarea tacită a succesiunii nu poate fi primit, întrucât instanța de apel a analizat întreaga probațiune administrată, din care a rezultat că actele materiale de acceptare ale reclamantei nu pot constitui elemente de natura a conduce la existența unei acceptări tacite a moștenirii defunctului S. V..

În ce privește critica referitoare la greșita anulare a certificatului de moștenitor nr. 6/8.02.2005, emis de Biroul Notarului Public G. Horacius Tony, reclamanta nu a dezvoltat motivele ce stau la baza acestei critici.

P. întâmpinarea formulată de intervenienta B. M. ( f. 25-33) aceasta a învederat, în esență, următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, solicită respingerea ca inadmisibil.

Recurenta susține faptul ca ar fi invocat cele doua excepții în fața instanței de apel, dar această instanță nu s-ar fi pronunțat cu privire la ele.

Având în vedere acest din urma aspect, în opinia intervenientei intimate, singura cale pe care o putea urma recurenta era cea a completării de dispozitiv, conform disp. 282 ind. 2 Cod proc. civ., în condițiile în care, instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la o cerere a apelantei.

Cu toate ca nu s-a apelat la calea legală, prin care să se solicite completarea dispozitivului de către instanța de apel, intimata consideră că aceste excepții se impun a fi respinse și ca nefondate.

Excepția lipsei calității procesuale active în formularea cererii de intervenție în interes propriu, având în vedere faptul că, tocmai din cuprinsul cererii introductive de instanță, astfel cum a fost aceasta completată, rezultă în mod clar de ce a fost nevoită să promovez cererea de intervenție.

Reclamanții au solicitat radierea dreptului de proprietate intabulat în favoarea intervenientei asupra unui imobil care nu are nici o legătură cu cele doua certificate de moștenitor deduse judecații, dar are legătură cu litigiul câștigat irevocabil în dos.nr._ de către intimată.

În acest context, rezultă în mod clar că intenția reclamanților a fost de a îndepărta cele două certificate de moștenitor de care intimata s-a folosit într-un litigiu anterior, pentru a-și păstra dreptul de proprietate asupra unui imobil dobândit în baza Legii nr.18/1991 în contradictoriu cu reclamanții inițiali din prezentul dosar.

Deci, calitatea sa procesuală activă este susținută tocmai de interesul de a nu se anula cele două certificate de moștenitor care i-au susținut poziția procesuală într-un litigiu anterior, interesul fiind una din condițiile esențiale ale calității procesuale active.

Una din căile de a păstra valabile cele două certificate de moștenitor este tocmai aceea de a anula certificatul de calitate de moștenitor emis în favoarea reclamanților, demolând astfel una din probele pe care aceștia își susțineau aparența dreptului invocat.

2. In ceea ce privește solicitarea de a se constata că cererea de intervenție promovata de intimată este inadmisibila, solicită de asemenea respingerea ca nefondată.

În speță, intimata nu a fost introdusă în cauza în calitate de pârâtă, astfel încât nu putea formula o cerere reconvențională. În acest context, singura cale procedurală pe care o avea la dispoziție era doar cea a cererii de intervenție în interes propriu, în caz contrar interesele intimatei putând fi iremediabil afectate.

În ceea ce privește neaudierea martorului S. A., consideră că acest aspect este unul de ne temeinicie, astfel încât se impune a fi respins ca inadmisibil.

În ceea ce privește aplicarea principiului puterii de lucru judecat, consideră că instanța de apel a apreciat în mod corect oportunitatea aplicării acestuia în cauză, având în vedere contextul larg al proceselor derulate între recurentă și intervenienții din dosar.

Chiar daca instanțele de recurs din dos.nr._ și dos. nr._ nu au fost investite în mod expres cu o solicitare de anulare a certificatelor de moștenitor deduse judecății, acestea au fost obligate să analizeze și să compare drepturile înscrise în aceste certificate, cu drepturile invocate de către recurenții din acele dosare, precum și cu actele prezentate în dovedirea dreptului de proprietate de către intervenienții din prezentul dosar (recurenți și în dosarele respective).

În urma comparării acestor titluri, instanțele de recurs au constatat, printre altele, faptul că recurenții Tomos, M. și P. (reclamanți inițiali în prezentul dosar) nu au dovedit că au acceptat succesiunea după defunctul S. V. în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, astfel încât titlurile de proprietate emise în favoarea intervenienților din prezentul dosar (B., P. și I.), au prioritate și nu pot fi anulate.

Singura soluție de a preîntâmpina o comparare a titlurilor în cele două dosare de către instanțele de recurs ar fi fost aceea a promovării unei acțiuni civile separate de către reclamanții din prezentul dosar, în care să solicite anularea celor două certificate de moștenitor emise în anii 1963-1964, iar în baza acelei acțiuni, să solicite suspendarea judecării celor două recursuri. Dar, aceștia au ales calea de a se judeca în calea de atac a recursului în baza probelor și a cererilor deja formulate în respectivele dosare, astfel încât, în ceea ce privește valabilitatea acestora, se impune aplicarea principiului puterii de lucru judecat în cauză.

Dacă ar fi adus elemente noi cu privire la acceptarea succesiunii în termen de către reclamanți, atunci s-ar fi putut trece peste acest principiu, dar, din probațiunea administrată în cauză nu a rezultat nici un element nou de natură a induce ideea că reclamanții inițiali din prezentul dosar ar fi acceptat în termen succesiunea după defunctul S. V..

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, intimata a invocat inadmisibilitatea, în condițiile în care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, nu la nelegalitatea acesteia.

Recurenta invoc[ faptul că moștenitorii familiei S., cei care au beneficiat de cele două certificate de moștenitor a căror anulare se solicită în prezentul dosar, îi recunosc acesteia calitatea de moștenitor după defunctul S. V..

Consideră că o asemenea susținere nu este în concordanță cu prevederile legale, certificatul respectiv de moștenitor intrând în circuitul civil, acesta fiind înscris în cartea funciară, el putând fi, cel mult, anulat, nicidecum completat. Practic, prin acest motiv se încearcă inducerea ideii că acest certificat se poate modifica, în sensul completării lui și cu alți moștenitori.

Instanța de judecată nu a fost investită cu o acțiune prin care se solicită anularea certificatului de moștenitor în vederea completării lui și cu alți moștenitori, ci s-a solicitat anularea în vederea înlăturării moștenitorilor deja înscriși și indicarea reclamanților inițiali ca fiind singurii moștenitori ai defunctului S. V..

Aceștia nu își pot da acordul la completarea unui certificat de moștenitor emis după defunctul S. V. în care figura ca și unic moștenitor defuncta S. A., în condițiile în care ei înșiși sau antecesorii lor nu sunt moștenitorii lui S. V.. D. S. A. putea, la data dezbaterii succesiunii, să accepte acest lucru.

Consideră că această declarație depusă la dosar după . fondul cauzei este un act conceput pro causa, în vederea sprijinirii poziției procesuale a recurentei. Acesta ar trebui analizat în contextul larg al petitelor formulate de către reclamanți în prezenta cauză și al probelor administrate în cauză, în condițiile în care una din solicitările intervenientei a fost aceea de a se constata că reclamanții nu au acceptat succesiunea după defunctul S. V. în termenul legal prevăzut de codul civil.

Reclamanții nu aveau vocație succesorală concretă la moștenirea rămasa după defunctul S. V..

Reclamanții P., M. și Tomos sunt strănepoți de frate și soră ai defunctului S. V..

Rudele mai apropiate în grad înlătură de la moștenire rudele mai îndepărtate în grad.

În speță, la data decesului defunctului S. V. (1950) erau în viață frații M. M. și S. loan (bunicii reclamanților), precum și cel puțin doi nepoți, reieșind că aplicarea în speță a regulii reprezentării este înlăturată.

Cei trei reclamanți fac parte din clasa, a II-a a colateralilor privilegiați.

Frații și surorile vin la moștenirea celui decedat doar în nume propriu, în timp ce copiii lor pot beneficia și de reprezentarea succesorala.

În speță, printre frații si surorile defunctului S. V. se regăsesc și M. M. si S. I., aceștia decedând după moartea fratelui lor, defunctul S. V..

Nici unul din cei doi frați ai defunctului S. V., respectiv S. I. sau M. M. (bunicii reclamanților), nu au renunțat la succesiunea după acesta.

Apoi, la acea data erau în viață și părinții reclamanților, respectiv nepoții de frați ai defunctului S. V., și nici în legătură cu aceștia nu s-a făcut dovada că ar fi renunțat la succesiune.

În acest context, singura situație în care această categorie de moștenitori ar fi venit în nume propriu la succesiune ar fi fost aceea în care toți erezii în grad preferențial ai defunctului S. V. (respectiv toți frații si nepoții săi) ar fi renunțat la succesiune. Dar, în acest context ar fi trebuit respectate disp. art.695 Cod civil, în vigoare la data deschiderii succesiunii după defunctul S. V.: „Renunțarea la succesiune nu se presupune: ea nu poate face decât la grefa tribunalului de primă instanță a districtului în cari succesiunea s-a deschis, și pe un registru ținut anume pentru acesta".

Deci, renunțarea la moștenire era, cum este și în prezent, o manifestare de voință realizată printr-un act juridic solemn, care trebuia înscris într-un registru special ținut de către instanțele de judecată.

Această renunțare la succesiune trebuia realizată în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, dar, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu dat de M. G. și Tomos F. un asemenea act nu s-a realizat niciodată.

Mai mult, un asemenea act nu a putut fi pus la dispoziția instanței de judecată.

În acest context, susținerea ca reclamanții, deci implicit recurenta, ar fi acceptat în mod legal succesiunea după fratele bunicilor lor, defunctul S. V., rămâne fără suport legal, în condițiile în care, chiar dacă puteau veni la moștenirea acestuia în nume propriu, ei nu putea „sări" peste principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceiași clasă, care prevede în mod clar că înăuntrul aceleiași clase de moștenitori, rudele mai apropiate în grad, înlătura de la moștenire rudele mai îndepărtate in grad.

În concluzie, se impunea respingerea acțiunii precizate, în condițiile în care reclamanții în calitate de strănepoți de frate și soră ai defunctului, nu aveau vocație succesorală concretă, nici în nume propriu și nici prin reprezentare, la data deschiderii succesiunii după defunctul S. V., respectiv în condițiile în care erau în viață moștenitori mai apropiați în grad de defunctul S. V. (frații și nepoții de frate și soră).

Un alt aspect care trebuie analizat este modalitatea in care ar fi putut accepta succesiunea cei trei reclamanți, implicit recurenta, în condițiile în care toți trei erau minori la data decesului defunctului S. V., iar prevederile Codului civil vechi erau clare în acest sens, fiind necesar acordul unui tutore numit în acest sens.

B. In ceea ce privește valorificarea dreptului de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafețele de teren care au aparținut def.S. V. si care mi-au fost atribuite in mod legal, trebuie sa invedereze instanței de judecata faptul că, în dosar nr._ s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că terenul înscris in c.f.4052 Cluj nu a fost adus sau preluat în CAP de la reclamanți sau antecesorii acestora". Ori, în aceste condiții „reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren" (pag.10, al.2 - dec.civ.nr.266/R/C/2007).

Contrar susținerii recurentei, decizia atacata nu are un caracter contradictoriu.

Faptul că instanța de apel a considerat că se impune aplicarea principiului puterii de lucru judecat, nu o împiedica să analizeze probele administrate în cauză, în condițiile în care aceste probe vin în sprijinul ideii de neacceptare în termen a succesiunii de către moștenitorii defunctului S. V., care a stat la baza pronunțării de către Tribunalul Cluj a dec.civ.nr. 266/R/C/2007). în dos.nr._ și a deciziei nr. 636/R/2007 în dos. nr._ .

Motivul de recurs prin care se încearcă reaprecierea declarațiilor de martor date în cauza, este inadmisibil în faza procesuală a recursului.

In același timp, se invoca faptul ca, ar fi fost încălcate disp. art. 8, 13 si 14 din Decretul nr. 40/1953, în condițiile în care, la data emiterii certificatului de moștenitor după defunctul S. V. nu au fost chemați toți moștenitorii acestuia la dezbaterea masei succesorale.

Recurenta omite însă să arate că, soții S. V. și S. A., neavând copii, succesiunea după defunctul S. V. s-a dezbătut în baza testamentului lăsat soției S. A., la succesiune fiind chemată exclusiv aceasta, în lipsa moștenitorilor rezervatari.

Analizând recursul, curtea constată că acesta este nefondat.

La termenul de judecată din 5.11.2014, în baza art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 304 Cod proc. civ., instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs, astfel cum aceasta a fost invocată prin întâmpinările depuse de intervenienții intimați.

Constatând că excepția inadmisibilității parțiale a recursului este fondată, în temeiul art. 304 Cod proc. civ., va respinge ca inadmisibile următoarele motive de recurs:

a. Motivul prin care reclamanta solicită casarea deciziei, cu trimiterea apelului spre rejudecare, pe considerentul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a intervenienților și a inadmisibilității cererii de intervenție.

Inadmisibilitatea acestui motiv rezidă din împrejurarea că în apel, reclamanta apelantă nu a invocat aceste excepții.

Potrivit înscrisului de la f. 17 apel reclamanții au declarat apel, arătând că motivele le vor depune printr-un script ulterior.

Apelul a fost motivat (f. 21-24 dos. apel) însă cele două excepții nu se regăsesc în cadrul motivelor de apel.

Reclamanții au depus întâmpinare la apelul intervenienților I. și P. (f. 62-65 dos. apel), invocând excepția inadmisibilității și lipsei de interes a apelanților.

P. nici un înscris depus de reclamanți în apel, instanța nu a fost investită cu analizarea excepțiilor lipsei calității procesuale active a intervenienților și a inadmisibilității cererii de intervenție, invocate de reclamanți, astfel încât, solicitarea reclamantei, de casare cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra acestor excepții – cu privire la care nu a fost investită – va fi respinsă ca inadmisibilă.

b. Inadmisibile sunt toate motivele care critică modalitatea în care au fost analizate și apreciate probele în fața instanțelor de fond – probațiunea testimonială – în condițiile în care, potrivit art. 304 Cod proc. civ., obiect al recursului îl pot constitui exclusiv criticile de nelegalitate, o eventuală reapreciere a probelor în recurs nefiind admisibilă.

Pe fondul recursului:

Motivul prin care reclamanta tinde la casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe considerentul că audierea martorului S. A., trebuia să fie considerată necesară, utilă și concludentă soluționării cauzei, având în vedere că se dorea dovedirea aspectului acceptării tacite a succesiunii după S. V. nu este fondat.

Audierea acestui martor propus în apel, a fost respinsă ca nefiind utilă, concludentă și necesară soluționării cauzei ( f. 190 dos. apel).

Instanța de apel a statuat în mod corect că probațiunea administrată lămurește starea de fapt și, raportat la reținerea de către instanța de apel a puterii de lucru judecat a celor două hotărâri judecătorești irevocabile, curtea apreciază că în mod corect cererea în probațiune a fost respinsă.

Motivele ce tind la modificarea deciziei sunt, de asemenea, nefondate.

Critica vizând greșita reținere a excepției puterii lucrului judecat, raportată la considerentele regăsite în decizia civilă nr. 266/R/C/15.03.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ și în decizia civilă nr. 636/R/13.06.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ nu este fondată.

Așa cum pe larg au reținut instanțele de fond, în considerentele ambelor decizii, pronunțate în litigii având ca obiect anularea a două titluri de proprietate, s-a reținut că singura moștenitoare a defunctului S. V. a fost soția supraviețuitoare S. A., reclamanții din aceste două litigii – P. I., M. G. și T. F. (aceiași cu cei din prezentul litigiu, fie în nume propriu, fie prin moștenitori) – nefăcând dovada că ei sau antecesorii lor au acceptat în termenul legal prev. de art. 700 C. civil, succesiunea defunctului S. V..

Este adevărat că instanțele care au pronunțat cele două decizii irevocabile, nu au fost investite să analizeze valabilitatea certificatului de moștenitor nr. 263/01.08.1964 și certificatului suplimentar de moștenitor nr. 380/26.12.1964, eliberate de Notariatul de Stat al Regiunii Cluj, nefiind investite cu această cerere, care face obiectul litigiului pendinte.

Însă, în considerentele acestor hotărâri, așa cum s-a arătat de către instanțele de fond, s-a reținut explicit că singura moștenitoare a defunctului S. V. a fost soția supraviețuitoare S. A., iar reclamanții sau antecesorii lor nu au făcut dovada acceptării succesiunii defunctului S. V. în termenul prev. de art. 700 C. civil.

Or, aceste statuări, din conținutul unor hotărâri irevocabile, se impun cu putere de lucru judecat în demersul analizării valabilității celor două certificate de moștenitor, prin care s-a dezbătut succesiunea rămasă după defuncții S. A., respectiv S. V., cel puțin sub aspectul motivului de nulitate vizând lipsa citării tuturor moștenitorilor acceptanți la dezbaterea succesorală ( din această perspectivă fiind nefondată și critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8, 13 și 14 din Decretul nr. 40/1953, invocată de recurentă, asupra căreia se va reveni în cele ce urmează).

Statuându-se prin două hotărâri irevocabile că reclamanții (între care se regăsește și recurenta), respectiv antecesorii lor, nu au făcut dovada că au acceptat în termenul legal succesiunea defunctului S. V., în cadrul prezentului litigiu nu se poate statua într-un sens diferit, fără a se încălca puterea de lucru judecat.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească dată în alt proces. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat, ipoteză prezentă și în prezenta speță în ceea ce privește neacceptarea moștenirii defunctului S. V. de către recurenta Tomos F., impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o alta.

Mai mult, și în prezentul litigiu s-au administrat probe care au fost interpretate de instanțele de fond în sensul că reclamanta nu a acceptat în termen legal succesiunea după defunctul S. V., actele îndeplinite de aceasta la scurt timp după decesul defunctului, neîndeplinind cerințele unei acceptări tacite a succesiunii.

În recurs probațiunea nu poate fi reanalizată și reapreciată, potrivit limitelor impuse de art. 304 Cod proc. civ.

În concluzie, motivul de recurs referitor la greșita statuare a neacceptării în termenul legal a moștenirii după defunctul S. V. de către recurenta T. F., nu este fondat, urmând a fi respins.

Recunoașterea calității de moștenitoare a reclamantei după defunctul S. V., făcută în baza declarației autentificate sub nr. 534/7.07.2014 la Biroul Notarului Public S. L. de către intimații B. G. și L. A., nu poate înfrânge, pe de o parte, dispoziția imperativă a art. 700 C. civil, în condițiile în care succesiunea în discuție a fost deja dezbătută, fiind finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 de către Notariatul de Stat al Regiunii Cluj, iar, pe de altă parte, puterea lucrului judecat, anterior arătată.

P. urmare, omiterea luării în considerare a acestei declarații de către instanța de apel, nu afectează legalitatea deciziei pronunțate, neavând nicio înrâurire asupra valabilității celor statuate prin ea. Această declarație nu este de natură să conducă la o altă soluție, decât cea pronunțată de instanța de apel.

Nici motivul de recurs referitor la caracterul contradictoriu al deciziei pronunțate în apel nu este fondat.

Împrejurarea că instanța de apel a coroborat cele statuate cu puterea lucrului judecat prin hotărârile judecătorești rămase irevocabile anterior prezentului demers judiciar, cu probațiunea administrată în cadrul prezentului litigiu, care a condus la aceeași concluzie cu cea stabilită cu putere de lucru judecat – aceea că singura moștenitoare a defunctului S. V. a fost soția supraviețuitoare S. A., iar reclamanta recurentă nu a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii defunctului – nu atrage caracterul contradictoriu al deciziei recurate.

Dimpotrivă, această coroborare, întărește mai mult această concluzie – că recurenta nu a acceptat în termen legal succesiunea rămasă după defunctul S. V..

Motivul referitor la greșita apreciere și aplicare a textelor legale incidente în cauză – art. 8, 13 și 14 din Decretul nr. 40/1953 – constând în aceea că nu au fost citați toți moștenitorii defunctului S. V. cu ocazia emiterii certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964, încălcare care atrage nulitatea absolută a certificatului de moștenitor – nu este fondat.

Lipsa de fundament a acestui motiv rezidă, pe de o parte, din aspectul analizat anterior – neacceptarea de către reclamantă a succesiunii defunctului S. V. în termen legal.

Lipsa citării acesteia la dezbaterea succesorală după defunctul S. V. nu afectează valabilitatea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964, ca urmare a unei eventuale încălcări a dispozițiilor art.8, 13, 14 din Decretul nr. 490/1953, pentru că, și în ipoteza în care ar fi fost citată, în privința ei s-ar fi constatat că este străină de succesiune, prin neacceptare în termen legal.

Pe de altă parte, din conținutul certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964 (f. 19 dosar fond), reiese cu certitudine că titlul moștenirii după defunctul S. V. este legală, însă, așa cum reiese din conținutul încheierii din 20.06.1964, din dosar succesoral nr. 147/1963 al Notariatului de stat al Regiunii Cluj, la stabilirea masei succesorale după defuncta S. A. s-a avut în vedere că aceasta a dobândit imobilul situat în Cluj, .. 24, prin cumpărare în 1938 și moștenire după soțul său S. V., conform testamentului autentificat nr. 669 – 326 (?).

Este adevărat că acest testament nu a fost prezentat, însă menționarea existenței sale în conținutul încheierii din dosarul succesoral (f. 62 dosar fond), întărește în plus valabilitatea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 380/26.12.1964.

Aceasta, întrucât, în lipsa moștenitorilor rezervatari, soții S. neavând descendenți sau ascendenți privilegiați la data decesului defunctului S. V., ci doar colaterali (frați și surori, reclamanta fiind una dintre ele), citarea reclamantei nu se impunea.

În ipoteza existenței acelui testament, singura moștenitoare prezentă la dezbaterea succesiunii, indicată ca legatară universală, a fost, în mod corect chemată, doar soția supraviețuitoare S. A., în calitate de beneficiară a testamentului, desemnată de testatorul S. V., care i-a predecedat.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 Cod proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei B. M. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat ( f. 49) și intimatului I. V. suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat ( f. 47-48).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. F. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 08.07.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei B. M. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs și intimatului I. V. suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 05.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. C. V. A.-T. N. A. A. P.

GREFIER

M. L.-T.

Red. MV dact. GC

2 ex/20.11.2014

Jud. apel: A. F. D., O.C.T.

← Strămutare. Sentința nr. 116/2014. Curtea de Apel CLUJ		Obligaţie de a face. Decizia nr. 905/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2014. Curtea de Apel CLUJ Succesiune. Decizia nr. 620/2014. Curtea de Apel CLUJ Pretenţii. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel CLUJ Strămutare. Sentința nr. 116/2014. Curtea de Apel CLUJ