Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 876/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 876/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 1311/337/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 876/R/2014 | |
Ședința publică din data de 21 mai 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | M.-C. V. |
JUDECĂTORI: | A.-T. N. A.-A. C. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. D.-A., precum și recursul declarat de pârâtul T. I., împotriva deciziei civile nr. 218 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial.
Se constată că la data de 20 mai 2014, reclamanta-recurentă S. D.-A. a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise,
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3191 din 22 august 2012 Judecătoria Z. a admis în parte cererea de partaj formulată de reclamanta-pârâtă S. D. A., împotriva pârâtului-reclamant T. I., a admis în parte cererea reconvențională de partaj formulată de pârâtul-reclamant T. I. împotriva reclamantei-pârâte S. D. A., și în consecință, a constatat că părțile (foști soți) au dobândit în timpul căsătoriei imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de 2.000 mp.,înscris în CF nr.1396 Ortelec, nr.top 602/3/a, situat administrativ în mun. Z. ./A, județul S. - 835.728,50 lei; în temeiul art._ alin. 1-3 Cod procedură civilă, s-a dispus vânzarea prin executor judecătoresc a bunului imobil compus din teren în suprafață de 2.000 mp. înscris în CF nr. 1396 Ortelec, nr. top 602/3/a, situat administrativ în mun. Z. ./A, județul S., cu construcția edificată pe acesta, a stabilit termen pentru efectuarea vânzării la data de 13.12.2012 și l-a numit pe dl. executor judecătoresc N. D.-R. pentru vânzarea bunului la licitație publică; a constatat că părțile (foști soți) au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile, la următoarele valori: un autoturism Skoda F., cu nr. de înmatriculare_ – 34.360 lei, un congelator – 300 lei, un frigider ”Zanussi” – 600 lei, mașină de spălat ”Zanussi” – 700 lei, un televizor ”Philips” – 600 lei, un televizor – 300 lei, o imprimantă – 100 lei, un televizor LCD – 4000 lei, un sistem home cinema – 1.000 lei, un calculator ”Pentium” – 200 lei, un cuptor cu microunde – 100 lei, un aspirator – 100 lei, un storcător ”Philips” – 200 lei, lenjerie pat și vase – 1400 lei, mobilier de grădină – 300 lei, mobilier de terasă din fier forjat – 150 lei, un aparat foto digital – 300 lei, un cuptor de pâine electric – 20 lei, un motocultor – 1000 lei, una cositoare cu motor – 1000 lei, aparat de filmat – 800 lei, una masă de tenis – 300 lei, două biciclete – 200 lei, un aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, 9 buc. covoare – 900 lei, covoare noi aflate la etajul casei – 1000 lei, un aragaz – 250 lei, una masă de stejar și 8 scaune tapițate – 1000 lei, una mașină de cusut – 400 lei, una mobilă de bucătărie – 2.000 lei, una mobilă bibliotecă – 1000 lei, una mobilă hol, canapea și fotolii – 1500 lei, una mobilă hol canapea și fotolii din piele – 3000 lei, mobilă tineret – 500 lei, dulap masiv de hol – 2000 lei, masă de birou – 200 lei, 3 buc. paturi dormitor – 3000 lei; valoarea totală a masei bunurilor comune mobile de împărțit este de 65.180 lei; a constatat că părțile au contribuit inegal la dobândirea și conservarea bunurilor comune, 70% reclamanta-pârâtă reconvențional și 30% pârâtul-reclamant reconvențional, a atribuit reclamantei lotul nr.1 compus din următoarele bunuri mobile, aflate în posesia acesteia: un televizor LCD – 4000 lei, un sistem home cinema – 1.000 lei, un calculator ”Pentium” – 200 lei, un cuptor cu microunde – 100 lei, un aspirator – 100 lei, un storcător ”Philips” – 200 lei, lenjerie pat și vase – 1400 lei, valoarea lotului reclamantei este 7.000 lei, a atribuit pârâtului lotul nr.2 compus din următoarele bunuri mobile, aflate în posesia acestuia: un autoturism Skoda F., cu nr. de înmatriculare_ – 34.360 lei, un congelator – 300 lei, un frigider ”Zanussi” – 600 lei, mașină de spălat ”Zanussi” – 700 lei, un televizor ”Philips” – 600 lei, un televizor – 300 lei, o imprimantă – 100 lei, mobilier de grădină – 300 lei, mobilier de terasă din fier forjat – 150 lei, un aparat foto digital – 300 lei, un cuptor de pâine electric – 20 lei, un motocultor – 1000 lei, una cositoare cu motor – 1000 lei, aparat de filmat – 800 lei, una masă de tenis – 300 lei, două biciclete – 200 lei, un aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, 9 buc. covoare – 900 lei, covoare noi aflate la etajul casei – 1000 lei, un aragaz – 250 lei, una masă de stejar și 8 scaune tapițate – 1000 lei, una mașină de cusut – 400 lei, una mobilă de bucătărie – 2.000 lei, una mobilă bibliotecă – 1000 lei, una mobilă hol, canapea și fotolii – 1500 lei, una mobilă hol canapea și fotolii din piele – 3000lei, mobilă tineret – 500 lei, dulap masiv de hol – 2000 lei, masă de birou – 200 lei, 3 buc. paturi dormitor – 3000 lei, vloarea lotului pârâtului este 58.180 lei, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 38.626 lei, cu titlu de sultă, a dispus sistarea stării de indiviziune în modalitatea împărțelii în natură, pentru bunurile mobile și prin vânzare prin executor judecătoresc a bunului imobil; rapoartele de expertiză tehnico-judiciară evaluatorie imobiliare și contabilă întocmite de către expert Bara R.-S. și, respectiv, de către expert B. L. S. au făcut parte integrantă din prezenta hotărâre; a constatat că pârâtul-reclamant reconvențional are un drept de creanță împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional, în cuantum de 30.000 lei, reprezentând 30% din suma de 100.000 lei aflată în contul bancar al reclamantei, reprezentând plăți compensatorii, a fost respinsă ca nefondată cererea pârâtul-reclamant reconvențional de includere în masa bunurilor comune și partajare a sumei de 385.050 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor cumpărate de la B.C.R, au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.604,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată rămase după compensare, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind vânzarea prin executor judecătoresc cu privire la bunul imobil, formarea unui nou dosar având nr._, termen la data de 13.12.2012 stabilit în ședința publică.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, părțile s-au căsătorit la 24.06.1978, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin sentința civilă nr.434 din 27.01.2009 a Judecătoriei Z., rămasă definitivă și irevocabilă.
Este bun comun imobilul teren în suprafață de 2.000 mp. înscris în CF nr.1396 Ortelec, nr.top 602/3/a, situat administrativ în mun. Z. ./A, jud.S., pe baza prezumției instituite de art. 30 Codul familiei, dobândit fiind în timpul căsătoriei, prin cumpărare. Caracterul comun al bunului a fost contestat de către pârât pe parcursul soluționării cauzei, acesta susținând că prețul terenului a fost achitat din banii câștigați la jocul piramidal ”Caritas” unde a depus bani obținuți de la părinții săi care vânduseră anterior un teren, fapt nedovedit însă de pârât, martorul audiat declarând că nu cunoaște proveniența sumei de bani. Faptul că numai acesta apare înscris în cartea funciară și că a figurat singur, în calitate de reclamant, în dosarul având ca obiect prestație tabulară asupra acestui teren, nu a putut conduce la concluzia caracterului de bun propriu al terenului, deoarece art.35 alin.2 din Codul Familiei îngrădește numai înstrăinarea și grevarea imobilelor de către un singur soț fără consimțământul expres al celuilalt soț, recunoscând implicit ca valabile actele de dispoziție efectuate de către unul dintre soți privind dobândirea bunurilor imobile, fiind suficient consimțământul unuia dintre soți.
Pe acest teren este edificată o construcție identificată prin raportul de expertiză, de asemenea, bun comun a părților pe același temei legal. Caracterul de bun comun nu a fost contestat de către niciuna dintre părți, doar contribuția fiecăreia la edificarea construcției.
Părțile au deținut în proprietate un apartament bun comun pe care l-au achiziționat prin contractarea unui împrumut în anul 1981 și pe care l-au vândut apoi la data de 07.02.2000, cu prețul de 105 milioane ROL.
Până în anul 1990 nu a existat o diferență foarte mare între veniturile obținute de părți, dar începând cu anul 1991 veniturile reclamantei au crescut semnificativ în raport cu veniturile obținute de pârât. Acesta a încercat să separe cele două perioade ale căsniciei, aceea în care diferența dintre veniturile foștilor soți nu era atât de semnificativă, făcându-se referire la faptul că apartamentul a fost achiziționat în această perioadă, de perioada când veniturile reclamantei au crescut semnificativ. Însă cele două perioade nu au putut fi disjunse, așa cum nici nu a putut fi stabilită o contribuție distinctă a soților la dobândirea fiecărui bun comun în parte, ci a fost stabilită o cotă de contribuție unică în raport de universalitatea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, în funcție de ansamblul argumentelor relevante. Faptul că soții au avut anterior o altă proprietate imobiliară achitată în rate în timpul căsătoriei are importanță în ansamblul probațiunii. Din prețul obținut din vânzarea acestui imobil, părțile au efectuat diverse finisaje ale imobilului actual, care fac parte integrantă din acesta sau i-au folosit în alte scopuri comune.
Extrasele de cont ale reclamantei au relevat extragerea unor sume importante de bani din contul bancar al acesteia contemporan cu data emiterii facturilor de achiziționare a diferitelor materiale de construcții pe numele pârâtului, fapt ce a dus la concluzia că acestea au fost cumpărate în timpul căsătoriei, din banii comuni, din declarațiile martorilor audiați în cauză nu a rezultat că cei doi foști soți și-au administrat veniturile lor separat, în timpul căsătoriei. Aceeași concluzie s-a impus și în privința materialelor de construcție încorporate în construcție, achiziționate de pârât și la care acesta a făcut referire în întâmpinare și cererea reconvențională.
Valoarea întregului imobil compus din teren și construcții este 835.728,50 lei, relevată în raportul de expertiză. Este vorba de valoarea actuală de circulație, care profită sau dăunează ambelor părți, în egală măsură. Inițial, fiecare parte a cerut și a investit instanța cu atribuirea imobilului uneia sau alteia dintre ele, însă prin răspunsurile la interogator și cu ocazia dezbaterilor, ambele părți au solicitat în mod expres instanței fixarea unui termen pentru vânzarea imobilului prin bună învoială întrucât nu au fost de acord cu împărțeala în natură sau cu atribuirea în lotul uneia dintre ele. Ulterior, la termenul de judecată din data de 16.08.2012, din cauza faptului că între părți s-a perpetuat o accentuată stare conflictuală, reclamanta a revenit asupra poziției exprimate constant în timpul judecății, declarând oral în fața instanței că nu dorește vânzarea imobilului prin bună învoială, ci vânzarea prin executor judecătoresc, fiind astfel incidente prevederile art._ alin. 1-3 Cod procedură civilă.
În privința bunurilor mobile s-a constatat că din masa de împărțit mai fac parte următoarele bunuri mobile, la următoarele valori: un autoturism Skoda F., cu nr. de înmatriculare_ – 34.360 lei, un congelator – 300 lei, un frigider ”Zanussi” – 600 lei, mașină de spălat ”Zanussi” – 700 lei, un televizor ”Philips” – 600 lei, un televizor – 300 lei, o imprimantă – 100 lei, un televizor LCD – 4000 lei, un sistem home cinema – 1.000 lei, un calculator ”Pentium” – 200 lei, un cuptor cu microunde – 100 lei, un aspirator – 100 lei, un storcător ”Philips” – 200 lei, lenjerie pat și vase – 1400 lei, mobilier de grădină – 300 lei, mobilier de terasă din fier forjat – 150 lei, un aparat foto digital – 300 lei, un cuptor de pâine electric – 20 lei, un motocultor – 1000 lei, una cositoare cu motor – 1000 lei, aparat de filmat – 800 lei, una masă de tenis – 300 lei, două biciclete – 200 lei, un aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, 9 buc. covoare – 900 lei, covoare noi aflate la etajul casei – 1000 lei, un aragaz – 250 lei, una masă de stejar și 8 scaune tapițate – 1000 lei, una mașină de cusut – 400 lei, una mobilă de bucătărie – 2.000 lei, una mobilă bibliotecă – 1000 lei, una mobilă hol, canapea și fotolii – 1500 lei, una mobilă hol canapea și fotolii din piele – 3000lei, mobilă tineret – 500 lei, dulap masiv de hol – 2000 lei, masă de birou – 200 lei, 3 buc. paturi dormitor – 3000 lei
Valoarea totală a masei bunurilor comune mobile de împărțit este de 65.180 lei.
La formarea și atribuirea loturilor cu privire la bunurile mobile comune, s-a avut în vedere solicitările exprese ale părților care au precizat în ședința publică din 21.06.2012 că doresc să li se atribuie bunurile aflate în posesia actuală a fiecăreia dintre ele, faptul că unele bunuri sunt strâns legate de imobil, de amplasamentul lor actual, dar și că pârâtul a rămas să locuiască în casa foștilor soți după despărțirea în fapt a părților (2009), folosind de atunci bunurile rămase în imobil, aspect necontestat de acesta.
Din lotul reclamantei, au făcut parte următoarele bunuri mobile, aflate în posesia acesteia: un televizor LCD – 4000 lei, un sistem home cinema – 1.000 lei, un calculator ”Pentium” – 200 lei, un cuptor cu microunde – 100 lei, un aspirator – 100 lei, un storcător ”Philips” – 200 lei, lenjerie pat și vase – 1400 lei. Valoarea lotului reclamantei este 7.000 lei.
Din lotul pârâtului, au făcut parte următoarele bunuri mobile, aflate în posesia acestuia: un autoturism Skoda F., cu nr.de înmatriculare_ – 34.360 lei, un congelator – 300 lei, un frigider ”Zanussi” – 600 lei, mașină de spălat ”Zanussi” – 700 lei, un televizor ”Philips” – 600 lei, un televizor – 300 lei, o imprimantă – 100 lei, mobilier de grădină – 300 lei, mobilier de terasă din fier forjat – 150 lei, un aparat foto digital – 300 lei, un cuptor de pâine electric – 20 lei, un motocultor – 1000 lei, una cositoare cu motor – 1000 lei, aparat de filmat – 800 lei, una masă de tenis – 300 lei, două biciclete – 200 lei, un aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, 9 buc. covoare – 900 lei, covoare noi aflate la etajul casei – 1000 lei, un aragaz – 250 lei, una masă de stejar și 8 scaune tapițate – 1000 lei, una mașină de cusut – 400 lei, una mobilă de bucătărie – 2.000 lei, una mobilă bibliotecă – 1000 lei, una mobilă hol, canapea și fotolii – 1500 lei, una mobilă hol canapea și fotolii din piele – 3000lei, mobilă tineret – 500 lei, dulap masiv de hol – 2000 lei, masă de birou – 200 lei, 3 buc. paturi dormitor – 3000 lei. Valoarea lotului pârâtului este 58.180 lei.
Pentru a proceda astfel la formarea și atribuirea loturilor, s-a ținut seama de criteriile prevăzute la art. 673 ind.9 Cod procedură civilă: acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, altele asemenea. Totodată, s-a acordat prioritate criteriului partajării în natură a bunurilor, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar, regulă stabilită și prin dispozițiile art.676 din Noul Cod Civil.
Pentru compensarea valorii loturilor, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 38.626 lei cu titlu de sultă.
Cu privire la includerea în masa partajabilă a sumei de 385.050 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor cumpărate de părți în timpul căsătoriei de la B.C.R. S., instanța a reținut că prezumția instituita de art.30 din Codul familiei conferă caracterul de bun comun a sumelor de bani investite pentru dobândirea acestor titluri de credit speciale. Potrivit susținerilor părților și a deciziei de impunere pe anul 2006 privitoare la transferul titlurilor de valoare, reclamanta a vândut acțiunile deținute de aceasta la B.C.R., susținând că o parte banii obținuți au fost folosiți la renovarea casei. Afirmațiile pârâtului potrivit cărora reclamanta a vândut aceste acțiuni fără consimțământul său în timpul căsătoriei nu au fost probate, înstrăinarea prezumându-se a fi efectuată și cu consimțământul celuilalt soț, conform art.35 alin.2 din Codul Familiei, câtă vreme din probele administrate nu a reieșit o stare contrară, de natură a răsturna această prezumție. Ca atare, această sumă a fost cheltuită în timpul căsătoriei, în scop comun și nu poate fi inclusă separat în masa partajabilă. De altfel, chiar prin cererea introductivă reclamanta a arătat că la renovarea casei din anul 2007 au fost folosiți banii rezultați din vânzarea acțiunilor deținute la B.C.R., astfel că susținerea pârâtului că ar fi aflat despre vânzarea acestor acțiuni, abia cu ocazia depunerii fișei fiscale de către reclamantă, la 19.01.2012, nu a putut fi primită, în condițiile în care prin însăși întâmpinarea și cererea reconvențională depusă la data de 11.05.2009, pârâtul a făcut referire la faptul că acțiunile respective nu au fost vândute pentru a renova casa, întrucât aceasta era o construcție nouă și nu erau necesare astfel de lucrări.
Însă, pe de altă parte, nici reclamanta nu a dovedit utilizarea acestei sume la dobândirea bunurilor comune sau la renovarea imobilului, astfel că nu a fost luată în considerare la stabilirea unei cote majorate la dobândirea bunurilor comune. Părțile au arătat că au efectuat în timpul căsătoriei excursii în străinătate, au achiziționat diverse obiecte vestimentare sau bijuterii care nu au solicitat a fi incluse în masa partajabilă, o parte din bani au fost cheltuiți cu ocazia unei intervenții chirurgicale la ochi a reclamantei, întreținere corporală și hrană specială adaptată meniurilor vegetariene și au înmânat fiicei lor diverse sume de bani.
Cu privire la solicitarea pârâtului-reclamant reconvențional de includere în masa bunurilor comune a sumei de 200.000 lei obținută de reclamantă cu titlu de plăți compensatorii, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de această sumă prin înscrierea în programul ”retragerea de aur” promovat de unitatea bancară al cărei salariat era la acea dată. Este adevărat că acordarea acestor plăți nu izvorăsc dintr-o dispoziție legală ci din voința angajatorului ținând de politica sa financiară și de resurse umane a căror analiză excede cadrului acestui litigiu, stabilirea criteriilor de selecție fiind atributul său exclusiv și legate de îndeplinirea anumitor condiții ale salariatului, precum vârsta limită de pensionare, situații deosebite justificate de motive medicale ori alte condiții de eligibilitate. Însă programul Retragerea de aur a oferit salariatului o facilitate privind încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, în temeiul art.55 lit. b din Codul Muncii în vigoare la acea dată, cu oferirea unor sume de bani cu titlu de recompense. Programul a avut în vedere protecția socială a salariaților în scopul evitării afectării acestora datorită politicii de diminuare a numărului salariaților băncii, cu efect direct asupra contractului individual de muncă și având ca finalitate încetarea acestuia. În acest context a fost analizată și aprobată cererea reclamantei de înscriere în programul ”retragerea de aur” și, cu toate că nu reprezintă un drept prevăzut de legislația muncii, se încadrează în spiritul acesteia, astfel că nu s-a putut susține cu temei că aceste sume au natura celor prevăzute de art.31 lit. d din Codul Familiei, nefiind premii sau recompense acordate în mod excepțional, pentru merite deosebite și care au regim de bun propriu al soțului care le-a obținut. Prin urmare, instanța aa apreciat că suma de 200.000 lei face parte din comunitatea de bunuri, fiind asimilată veniturilor din muncă.
Martorii audiați au arătat că o parte dintre îmbunătățirile aduse imobilului comun au fost realizate în perioada în care reclamanta a beneficiat de această sumă, iar prin răspunsul la interogator (întrebarea nr.3), reclamanta a recunoscut că la data despărțirii în fapt a soților avea în cont suma de 100.000 lei din totalul de 200.000 lei.
Pe timpul căsătoriei între soți a funcționat prezumția de mandat tacit reciproc, chiar dacă aceștia erau despărțiți în fapt. Potrivit art. 35 Codul familiei, soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Așa fiind, mandatul soțului reclamant-pârât este prezumat și în privința ridicării sumei pretinse de pârât cu titlu de plăți compensatorii și folosirii acestei sume în interes comun, însă fiind vorba de o prezumție relativă, soții fiind despărțiți în fapt iar pârâtul a arătat că nu avea acces la contul reclamantei, acesteia din urmă îi revenea proba dovedirii gestionării în comun a resurselor financiare familiale și după această dată, ceea ce, în speță, nu s-a demonstrat.
Prin urmare, s-a constatat un drept de creanță al pârâtulu-reclamant reconvențional proporțional cu cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Afirmațiile reclamantei au fost apreciate inconsecvente, inițial precizând că îmbunătățirile aduse imobilului în anul 2007 au fost realizate din banii proveniți din vânzarea acțiunilor, iar din întrebările formulate în interogatoriul pârâtului, a reieșit că lucrările de renovare au fost executate din sumele provenite în cadrul programului ”retragerea de aur”, cu privire la care susține apoi că sunt veniturile sale proprii, ce nu fac parte din masa comună.
Mai departe, sumele de bani pe care pârâtul a arătat că au fost folosite de către reclamantă în scopul achiziționării imobilului surorii sale, precum și pentru a ajuta familia acesteia, este necesar a fi interpretate în contextul relațiilor de familie privite în ansamblul lor, acestea reprezentând, în fapt, o liberalitate efectuată cu acordul ambilor soți, în considerarea relațiilor de rudenie, pârâtul precizând că rudele reclamantei sufereau de anumite afecțiuni, împrejurare care impunea, cel puțin din considerente morale și umanitare, acordarea ajutorului pecuniar, mai ales că și părinții pârâtului au beneficiat în egală măsură de ajutor din partea părților, iar ulterior, soții au înțeles să edifice din efortul financiar comun, un monument funerar, aspecte necontestate de pârât. Prin urmare, aceste sume s-a presupus că au fost cheltuite cu consimțământul celuilalt soț, în timpul căsătoriei și nu exista la data împărțirii bunurilor.
Întrucât părțile au contestat cota de contribuție a fiecăreia la dobândirea masei bunurilor comune, instanța a încuviințat și administrat proba cu expertiza contabilă judiciară în vederea stabilirii proporției dintre veniturile salariale ale părților în perioada 24.06._09, rezultând pentru reclamantă o proporție de 78,79%, iar pentru pârât 21,21%, având ca bază de calcul sumele brute din cărțile de muncă. Formulând obiecțiuni cu privire la neincluderea anumitor sume în calculul proporției veniturilor părților, instanța a dispus completarea raportului de expertiză care a avut la bază sumele nete încasate de părți, rezultând astfel un procent de 77,71% pentru reclamantă și 22,29% pentru pârât. Printr-o nouă completare la raportul de expertiză, față de care nu au mai fost formulate obiecțiuni, s-a stabilit pentru reclamantă un procent de 85,52% și 14,48% pentru pârât, luându-se în calcul veniturile în lei realizate de părți (și nu transformate în dolari SUA) și aplicând denominarea, conform dispozițiilor Legii nr.34/2004.
Contribuția fiecărui soț se stabilește nu numai în funcție de aportul material la dobândirea bunurilor comune, ci și de munca în gospodărie sau de contribuția prin alte mijloace. Din declarațiile martorilor B. E. și N. G., vecini cu imobilul aparținând părților și audiați în cauză, reiese că pârâtul a contribuit cu muncă fizică proprie la edificarea construcției în litigiu, fiind prezent la toate lucrările, pe diferite faze de execuție. De asemenea, martorii au arătat că acesta a plantat pomi fructiferi și vie, a realizat, singur sau alături de echipele de muncitori, un șanț de scurgere a apelor pluviale și două bazine de colectare a apelor pluviale, fosă septică, un zid de sprijin, a săpat fântâna și a montat pavajul cu dale, a edificat singur un coteț pentru păsări împrejmuit cu sârmă, a participat la construirea fundației de beton a gardului, toate acestea trebuind a fi avute în vedere la stabilirea contribuției foștilor soți la dobândirea bunurilor comune (reclamanta înseși apreciind că 10% din valoarea imobilului este reprezentat de munca pârâtului –f.118), cu luarea în considerare, corelativ, și a muncii în gospodărie a reclamantei, necontestată de pârât. Sigur că sporul de valoare al terenului nu poate rezulta doar din plantarea unor pomi ci derivă din includerea terenului într-o zonă ce a făcut posibilă construirea caselor, sistematizarea teritoriului, modificarea planurilor urbanistice, general și zonal.
Totodată, în plus față de veniturile pe baza cărora s-a efectuat expertiza contabilă ordonată în cauză, pârâtul a probat că realizat venituri și din activitatea de taximetrie conform Autorizației de Transport nr.4313/29.08.1995, într-o perioadă în care acestea nu erau supuse fiscalizării decât parțial, astfel că depoziția martorului C. M. a fost luată în considerare la stabilirea cotei de participare a foștilor soți la dobândirea masei bunurilor comune, instanța apreciind în același timp că sumele realizate de pârât nu puteau fi egale cu cele obținute de martor, din moment ce pârâtul mai avea un loc de muncă și, deci, timp disponibil mai redus pentru activitatea de taximetrie.
Făcând un raport al veniturilor părților realizate pe parcursul întregii căsătorii, cu luarea în calcul a celorlalte contribuții, raport care nu se vrea și nici nu ar putea fi precis, mai ales și datorită perioadei lungi de timp în care cei doi au conviețuit și gospodărit împreună (1978-2009), a rezultat că reclamanta a contribuit semnificativ mai mult la cheltuielile comune întrucât veniturile sale au fost, în ansamblu, semnificativ mai mari. Având în vedere toate aceste argumente, apreciind în echitate, instanța a constatat că părțile au contribuit inegal la dobândirea și conservarea bunurilor comune, 70% reclamanta-pârâtă reconvențional și 30% pârâtul-reclamant reconvențional.
Totodată, a constatat că pârâtul-reclamant reconvențional are un drept de creanță împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional, în cuantum de 30.000 lei, reprezentând 30% din suma de 100.000 lei aflată în contul bancar al reclamantei, reprezentând plăți compensatorii.
Rapoartele de expertiză tehnico-judiciară evaluatorie imobiliare (și contabilă întocmite de către expert Bara R.-S. și, respectiv, de către expert B. L. S. fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
De asemenea, având în vedere faptul că cele două creanțe (cea datorată de către reclamantă, pârâtului, reprezentând 30% din suma de și cea datorată de către pârât, reclamantei, cu titlu de sultă) sunt reciproce si au ca obiect bunuri fungibile (sume de bani), instanța a compensat în parte sulta pe care pârâtul o are de achitat reclamantei, cu dreptul de creanță pe care pârâtul îl are împotriva reclamantei și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8.626 lei.
Prin decizia civilă nr. 218/3.12.2013 pronunțată de Tribunalul S. a fost admis apelul declarat de pârâtul T. I. împotriva sentinței civile nr.3191 din 22 august 2012 a Judecătoriei Z., care a fost schimbată în ceea ce privește masa partajabilă, valoarea acesteia componența loturilor și valoarea acestora și cuantumul dreptului de creanță și sulta, Judecând în fond cauza sub aceste aspecte a fost inclusă în masa partajabilă suma de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR Valoarea masei partajabile este de 312.685 lei, a fost inclus în lotul 1 atribuit reclamantei și următoarele bunuri: TVR color mic -100 lei, aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, mașină de cusut – 400 lei, dulap masiv hol – 2.000 lei, mobilier de grădină – 300 lei, aparat foto digital – 300 lei, mobilier de terasă fier – 150 lei, imprimantă 100 lei, masă de stejar de opt persoane – 1.000 lei, bibliotecă de tineret – 500 lei, hol cu fotolii și canapea – 1.500 lei, mobilă de tineret – 500 lei, masă de birou – 200 lei, cuptor de pâine electric – 20 lei, covoare noi la etaj – 1.000 lei, mobilier de bucătărie – 1500 lei, valoarea totală a lotului 1 este de 16.970 lei; lotul 2 atribuit pârâtului se compune din: autoturism Skoda F. – 34.360 lei, frigider Zanussi – 700 lei, mașină de spălat – 600 lei, mobilă de bucătărie – 1.500 lei, bibliotecă – 1.000 lei, hol piele și fotolii – 3.000 lei, TV Philips – 600 lei, pături dormitor – 3.000 lei, congelator – 300 lei, TV – 300 lei, masă de tenis – 300 lei, motocultor – 1.000 lei, cositoare cu motor – 1.000 lei, aparat de filmat – 800 lei, 2 bucăți biciclete – 200 lei, 9 bucăți covoare – 900 lei, aragaz 250 lei, valoarea lotului 2 este de 49.810 lei; s-a constatat că pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 6.393 lei, reprezentând cota de 30 % din suma de 21.310 lei, reprezentând plățile compensatorii ale reclamantei, reclamanta a fost obligată la 43.995 lei, sultă către pârât. Menține restul dispozițiilor sentinței,a fost respins apelul declarat de reclamanta S. D. A. împotriva aceleiași sentințe, reclamanta a fost obligată la 4.302,24 cheltuieli de judecată parțiale către pârât în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 6739 Cod procedură civilă, la stabilirea și formarea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În cazul în speță la formarea și atribuirea loturilor cu privire la bunurile mobile comune, s-a avut în vedere solicitările exprese ale părților care au precizat că doresc să li se atribuie bunurile aflate în posesia actuală a fiecăreia dintre ele, faptul că unele bunuri sunt strâns legate de imobil, de amplasamentul lor actual, dar și că pârâtul a rămas să locuiască în casa foștilor soți, după despărțirea în fapt a părților, folosind de atunci bunurile rămase în imobil, fapt necontestat de pârât.
Astfel s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: un autoturism Skoda F. cu nr. de înmatriculare_ – 34.360 lei, un congelator 300 lei, un frigider ”Zanussi” – 600 lei, mașină de spălat ”Zanussi” – 700 lei, un televizor ”Philips” – 600 lei, un televizor – 300 lei, o imprimantă – 100 lei, un televizor LCD – 4000 lei, un sistem home cinema – 1.000 lei, un calculator ”Pentium” – 200 lei, un cuptor cu microunde – 100 lei, un aspirator – 100 lei, un storcător ”Philips” – 200 lei, lenjerie pat și vase – 1400 lei, mobilier de grădină – 300 lei, mobilier de terasă din fier forjat – 150 lei, un aparat foto digital – 300 lei, un cuptor de pâine electric – 20 lei, un motocultor – 1000 lei, una cositoare cu motor – 1000 lei, aparat de filmat – 800 lei, una masă de tenis – 300 lei, două biciclete – 200 lei, un aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, 9 buc. covoare – 900 lei, covoare noi aflate la etajul casei – 1000 lei, un aragaz – 250 lei, una masă de stejar și 8 scaune tapițate – 1000 lei, una mașină de cusut – 400 lei, una mobilă de bucătărie – 2.000 lei, una mobilă bibliotecă – 1000 lei, una mobilă hol, canapea și fotolii – 1500 lei, una mobilă hol canapea și fotolii din piele – 3000lei, mobilă tineret – 500 lei, dulap masiv de hol – 2000 lei, masă de birou – 200 lei, 3 buc. pături dormitor – 3000 lei.
Prin urmare valoarea totală a bunurilor comune mobile de împărțit a fost de 65.180 lei.
La această valoare a bunurilor comune mobile de 65.180 lei se adaugă valoarea acțiunilor cumpărate de părți de la B.C.R. în sumă de 247.505 lei. TOTAL 312.685 lei. Deci valoarea masei partajabile este de 312.685 lei.
Dar întrucât în lotul atribuit pârâtului s-au inclus bunuri mobile în valoare totală de 58.180 lei față de valoarea bunurilor din lotul reclamantei care este de numai 7.000 lei instanța a procedat la o echilibrare a loturilor atribuite părților, respectiv atât a lotului reclamantei cât și a pârâtului. Astfel pe lângă bunurile mobile atribuite în valoare de 7.000 lei în lotul 1 atribuit reclamantei au fost incluse și următoarele bunuri: TVR color mic – 100 lei, aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, mașină de cusut – 400 lei, dulap masiv hol – 2.000 lei, mobilier de grădină – 300 lei, aparat foto digital – 300 lei, mobilier de terasă fier – 150 lei, imprimantă – 100 lei, masă de stejar de opt persoane – 1.000 lei, bicicletă de tineret – 500 lei, hol cu fotolii și canapea – 1500 lei, mobilă de tineret – 500 lei, masă de birou – 200 lei, cuptor de pâine electric – 20 lei, covoare noi la etaj – 1000 lei, mobilier de bucătărie – 1500 lei.
Valoarea totală a lotului 1 atribuit reclamantei a fost de 16.970 lei.
În schimb lotul 2 atribuit pârâtului a fost compusă din: autoturism Skoda F. – 34.360 lei, frigider Zanussi – 700 lei, mașină de spălat - 600 lei, mobilă de bucătărie – 1500 lei, bibliotecă – 1000 lei, hol piele și fotolii – 3000 lei, TV Philips – 600 lei, pături dormitor – 3000 lei, congelator – 300 lei, TV – 300 lei, masă de tenis – 300 lei, motocultor – 1.000 lei, cositoare cu motor – 1.000 lei, aparat de filmat – 800 lei, 2 bucăți biciclete – 200 lei, 9 bucăți covoare – 900 lei, aragaz 250 lei.
Valoarea lotului 2 a fost de 49.810 lei.
În privința plăților compensatorii este de reținut că noțiunea de „plată compensatorie” se circumscrie unei nevoi vitale de acoperire a obligațiilor persoanei disponibilizate, prejudiciată în această manieră și privată de salariul bun comun, cu caracter stabil și previzibil, destinat susținerii sarcinilor căsătoriei, în scopul îndeplinirii prevederilor art. 2 din Codul familiei, sumele încasate cu acest titlu fiind egale cu suma salariilor cuvenite persoanei în cauză, aferente unei anumite perioade de timp, aspecte care configurează natura juridică de bun comun a acestora.
Valoarea plăților compensatorii este de 206.000 lei față de 100.000 lei cât a reținut prima instanță.
În cazul în speță însă, au fost luate în considerare plățile compensatorii ca bun comun până la despărțirea părților în fapt, respectiv în luna mai 2008, iar plățile au fost acordate în luna iulie 2007.
În data de 13 iulie 2014 reclamanta-apelantă S. D. A. nu îndeplinea vârsta de pensionare. Deci mai avea șapte ani și trei luni până la pensionare.
Reclamanta la data de 07 martie 2007 a depus cererea de intrare în programul „Retragerea de aur” conform pct. 5 și 6 din Anexa cu termenii și condițiile programului „Retragerea de aur” .
Prin urmare, instanța a considerat că pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 6.393 lei reprezentând cota de 30 % din suma de 21.310 lei, reprezentând plățile compensatorii ale reclamantei.
( 7 ani și 3 luni = 87 luni = 206.000 lei.
9 luni x 206.000 lei = 21.310 lei.
30 % = 6.393 lei ).
În cazul speță reclamanta a beneficiat de plățile compensatorii în luna iulie 2007. Deci în timpul căsătoriei, astfel că aceste plăți nu au putut fi considerate ca un bun propriu al reclamatei așa cum a considerat apelanta, ci ca un bun comun al părților.
Dar aceste plăți compensatorii nu sunt premii sau recompense care se acordă în mod excepțional, pentru merite deosebite și care au un regim de bun propriu al soțului care le-a obținut.
Așa încât aceste sume primite cu titlu de plăți compensatorii fac parte din comunitatea de bunuri fiind asimilate veniturilor din muncă.
Instanța a reținut în privința cotelor de contribuție de 70 % pentru reclamantă și respectiv de 30% pentru pârât, că expertiza efectuată în cauză a luat în calcul veniturile realizate de părți pe toată durata căsătoriei, dar fără plățile compensatorii.
În acest sens din Raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, având ca obiectiv stabilirea proporției între veniturile din salariu realizate de reclamantă și veniturile din salariu realizate de pârât în perioada 24 iunie 1978 data încheierii căsătoriei și până la 27 ianuarie 2009, data desfacerii căsătoriei, a rezultat că reclamanta a contribuit mai mult la cheltuielile comune întrucât veniturile sale au fost, semnificativ mai mari.
Astfel expertul a calculat veniturile din salarii ale părților începând cu iunie 1978 – ianuarie 2009 și a rezultat o proporție de 78,79 % pentru reclamanta S. D. și 21,21 % pentru pârâtul T. I.. Situația veniturilor a fost redată în cele 6 Anexe ale raportului de expertiză. Chiar și pârâtul prin obiecțiunile la expertiză și în baza unui calcul total original a susținut un procent de 69,95 % pentru reclamantă însă doar pentru perioada anilor 1978 – 1990.
În urma obiecțiunilor la expertiză formulate de pârât și față de care nu au mai fost formulate alte obiecțiuni, s-a stabilit pentru reclamantă un procent de 85,52 % și de 14,48 % pentru pârât raportat la veniturile totale realizate de cei doi soți în timpul căsătoriei.
Instanța de fond a arătat că după anul 1991 veniturile reclamantei au crescut semnificativ în raport cu cele ale pârâtului, însă instanța de judecată a reținut o contribuție de 70 % pentru reclamantă și 30 % pentru pârât în funcție nu numai de aportul material la dobândirea bunurilor, ci și de munca în gospodărie sau contribuția prin alte mijloace. În acest sens instanța de fond a apreciat și munca fizică a pârâtului în gospodărie precum și veniturile pe care le-ar fi realizat din activitatea de taximetrie, perioadă cu privire la care pârâtul a avut o poziție oscilantă raportat la numărul de ani în care a desfășurat o astfel de activitate.
Instanța a apreciat că părțile au avut contribuții diferite de dobândirea bunurilor comune așa cum a reținut și instanța de fond, respectiv 70 % reclamanta și 30 % pârâtul.
Nu s-a făcut dovada că părțile au o altă contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv 60 % reclamanta și 40 % pârâtul așa cum solicită în apelul său pârâtul.
Așa încât nu s-a impus schimbarea cotelor de contribuție a părților respectiv de 60 % pentru reclamantă și de 40 % pentru pârât așa cum solicită pârâtul apelant.
Prin urmare din valoarea masei partajabile de 312.685 lei pârâtul are cota de contribuție de 30 %, respectiv 93.805 lei iar reclamanta 70 %, adică 218.879 lei.
Deci pârâtul are dreptul la 93.805 lei sultă, însă a primit doar 49.810 lei. Diferența este de 43.995 lei sultă plătibilă de către reclamantă.
În privința acțiunilor cumpărate de părți de la BCR și care se includ în masa bunurilor comune valoarea acestora este de 247.505 lei.
Aceste acțiuni au fost cumpărate cu suma de 15.000 lei în timpul căsătoriei părților, și vândute de reclamantă cu suma de 385.050 lei.
Din această sumă din iulie 2007 când s-au primit acțiunile și până în mai 2008 s-a investit în casa de locuit 102.495 lei plus suma de 3850 lei impozit datorat statului restul sumei a rămas urmare a vânzării acțiunilor, la reclamantă după despărțirea în fapt.
Nu s-a făcut dovada că întreaga sumă de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor cumpărate de la BCR s-a folosit pentru efectuarea lucrărilor la casă și la modernizarea acesteia.
Apelul reclamantei S. D. A., a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât plățile primite cu titlu de plăți compensatorii nu au natura juridică de bun propriu al acesteia, ci aceea de bun comun.
Deci noțiunea de „plată compensatorie” se circumscrie unei nevoi vitale de acoperire a obligațiilor persoanei disponibilizate și privată de salariul bun comun, cu caracter stabil și previzibil, destinat susținerii sarcinilor căsătoriei, în scopul îndeplinirii prevederilor art. 2 din Codul familiei, sumele încasate cu acest titlu fiind egale cu suma salariilor cuvenite persoanei în cauză, aferente unei anumite perioade de timp, aspecte care configurează natura juridică de bun comun a acestora.
În cazul în speță reclamanta a beneficiat de plățile compensatorii în luna iulie 2007. Deci în timpul căsătoriei, astfel că, aceste plăți nu au fost considerate ca un bun propriu al reclamantei cum a considerat apelanta, ci ca un bun comun al părților așa cum s-a arătat.
Programul „Retragerea de aur” a oferit salariatului o facilitare la încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, în vigoare la acea dată, cu oferirea unor sume de bani cu titlu de recompense. S-a urmărit a se asigura și o protecție socială a salariaților în urma reducerii numărului salariaților băncii, cu efect direct asupra încetării contractului individual de muncă al acestora. În acest context a fost analizată și soluționată cererea reclamantei de înscriere în programul menționat.
Instanța a apreciat că aceste plăți compensatorii nu sunt premii sau recompense care se acordă în mod excepțional, pentru merite deosebite și care au regim de bun propriu al soțului care le-a obținut.
Așa încât aceste sume primite cu titlu de plăți compensatorii fac parte din comunitatea de bunuri fiind asimilate veniturilor din muncă.
Cu alte cuvinte nu au putu fi considerate aceste sume ca fiind bunul propriu al reclamantei.
În consecință în baza art. 296 Cod procedură civilă, instanța a admis apelul declarat de pârâtul T. I. împotriva sentinței civile nr.3191 din 22 august 2012 a Judecătoriei Z., care a fost schimbată în ceea ce privește masa partajabilă, valoarea acesteia componența loturilor și valoarea acestora și cuantumul dreptului de creanță și sulta.
Judecând în fond cauza sub aceste aspecte a inclus în masa partajabilă a sumei de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR Valoarea masei partajabile este de 312.685 lei.
A inclus în lotul 1 atribuit reclamantei și următoarele bunuri: TVR color mic -100 lei, aparat fitness – 100 lei, bicicletă de cameră – 300 lei, mașină de cusut – 400 lei, dulap masiv hol – 2.000 lei, mobilier de grădină – 300 lei, aparat foto digital – 300 lei, mobilier de terasă fier – 150 lei, imprimantă 100 lei, masă de stejar de opt persoane – 1.000 lei, bibliotecă de tineret – 500 lei, hol cu fotolii și canapea – 1.500 lei, mobilă de tineret – 500 lei, masă de birou – 200 lei, cuptor de pâine electric – 20 lei, covoare noi la etaj – 1.000 lei, mobilier de bucătărie – 1500 lei.
Valoarea totală a lotului 1 este de 16.970 lei.
Lotul 2 atribuit pârâtului se compune din: autoturism Skoda F. – 34.360 lei, frigider Zanussi – 700 lei, mașină de spălat – 600 lei, mobilă de bucătărie – 1.500 lei, bibliotecă – 1.000 lei, hol piele și fotolii – 3.000 lei, TV Philips – 600 lei, pături dormitor – 3.000 lei, congelator – 300 lei, TV – 300 lei, masă de tenis – 300 lei, motocultor – 1.000 lei, cositoare cu motor – 1.000 lei, aparat de filmat – 800 lei, 2 bucăți biciclete – 200 lei, 9 bucăți covoare – 900 lei, aragaz 250 lei.
Valoarea lotului 2 este de 49.810 lei.
Instanța a constatat că pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 6.393 lei, reprezentând cota de 30 % din suma de 21.310 lei, reprezentând plățile compensatorii ale reclamantei.
Reclamanta a fost obligată la 43.995 lei, sultă către pârât. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Apelul declarat de reclamanta S. D. A. împotriva aceleiași sentințe a fost respins.
Obligă reclamanta la 4.302,24 cheltuieli de judecată parțiale către pârât în apel.
În privința cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
În cazul în speță cheltuielile de judecată au fost datorate în limita sumei admise (6.393 plus 18.377,61 lei) de 24.770,61 lei, respectiv 1.597,24 lei, taxă timbru și 5,00 lei timbru judiciar și suma de 2.700 lei pentru a trei capete de cerere în apel admise. TOTAL – 4302,24 lei.
Prin urmare reclamanta a fost obligată la plata sumei de 4302,24 lei cheltuieli de judecată către pârâtul apelant T. I..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs: reclamanta S. D. A. și pârâtul T. I..
I. Reclamanta S. D. A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 218/(.12.2013 în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3191/22.08,.2012 și în consecință, înlăturarea dispoziției privind constatarea unui drept de creanță al pârâtului T. I., în sumă de 6393 lei, înlăturarea includerii în masa bunurilor partajabile a contravalorii acțiunilor BCR în sumă de 247.505 lei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în mod nelegal a fost introdusă în masa bunurilor partajabile suma de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR întrucât la data desfacerii căsătoriei prin divorț, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 36 Cod fam., care prevede că sunt supuse partajului bunurile și valorile existente în patrimoniul foștilor soți la data divorțului.
Acțiunile BCR au fost cumpărate în luna mai 2004, în cadrul unui program special oferit doar salariaților BCR, cu suma de 15.403 lei provenită din salariul recurentei și premii, 8522 lei și 8222 lei împrumutați de recurentă de la o colegă de serviciu.
În 2006 au fost vândute aceste acțiuni și la data de 20.12.2012 s-a încasat pentru acțiunile vândute, suma de 192.636 lei virată în contul deschis la BCR, potrivit extraselor bancare.
Această sumă a fost constituită în mai multe depozite de câte 10.000 lei, 20.000 lei, 30.000 lei, depozite care au fost lichidate în cursul anului 2007, pe măsura efectuării lucrărilor de reamenajare și modernizare a casei de locuit, în funcție de nevoile și dorințele celor doi soți.
Pe lângă lucrările de modernizare a casei și amenajare interioară, părțile au efectuat mai multe excursii în țară și în străinătate, ocazie cu care și-au cumpărat diferite lucruri personale și pentru casă.
Deși în fața instanței de apel s-a administrat un vast probatoriu cu înscrisuri pentru a se dovedi valoarea acțiunilor vândute de reclamanta recurentă, modul de folosire a acestor sume, în motivarea deciziei recurate nu s-a făcut referire la aceste înscrisuri. Cu adresa nr._/R/18.03.2013 a BCR, reclamanta a făcut dovada că i s-a virat suma de 192.589,52 lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR vândute. Iar prin adresa nr._/R/13.11.2013 BCR a recomunicat că au fost vândute acțiunile BCR, iar suma încasată a fost de 192.589,52 lei la data de 20.12.2006.
Instanța de apel nu a precizat înscrisul în baza căruia a reținut că în timpul căsătoriei celor doi soți s-ar fi vândut acțiuni în valoare de 385.050 lei și nici probele de unde rezultă că la data desfacerii căsătoriei în patrimoniul părților ar fi existat valoarea unor acțiuni în sumă de 247.505 lei.
Instanța de apel a prezumat doar că din valoarea acțiunilor de 385.050 lei a fost scăzută suma de 102.495 lei reprezentând contravaloarea unor materiale de construcție înscrise în facturile depuse la dosar de pârât, fără a analiza susținerile pârâtului cu privire la folosirea sumelor de bani obținute din vânzarea acțiunilor în decembrie 2006 și fără să se aibă în vedere că lucrările efectuate la casă nu se rezumă doar la valoarea unor materiale de construcție și că pentru înglobarea acelor materiale în construcție se achită și manopera care de multe ori depășește valoarea materialelor.
Potrivit art. 36 din Codul familie, ceea ce este supus partajului este masa bunurilor comune la data divorțului și nu pot face obiectul partajului sumele cheltuite în timpul căsătoriei sau care nu au existat niciodată (valoarea de 385.050 lei a acțiunilor).
Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea reținerii în favoarea pârâtului a unui drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 6399 lei reprezentând cota de 30% din suma de 21.310 lei.
Recurenta a fost angajată în calitate de director economic la BCR Sucursala Z. până în luna iulie 2007 și având în vedere funcția avută, activitatea desfășurată și vechimea în cadrul acestei unități bancare la încetarea activității i s-a acordat o recompensă pentru întreaga activitate desfășurată, denumită „Retragerea de aur” în sumă de 200.761 lei, sumă brută, iar suma netă fiind în cuantum de 165.002 lei, virată în contul recurentei la data de 18.07.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 31 lit.d C.fam., această sumă reprezintă o recompensă pentru activitatea recurentei desfășurată în cadrul BCR Sucursala Z., motiv pentru care apreciază că această sumă încasată de recurentă are calitate de bun propriu al acesteia și nu intră în masa bunurilor de partajat. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 4129/R/2.10.2012, stabilind că suma încasată de recurent cu ocazia pensionării cu titlu de salarii compensatorii la data încetării activității prin trecere în rezervă constituie un bun propriu.
Referitor la suma calculată de instanța de apel, recurenta a arătat că instanța de apel a efectuat un calcul greșit, pornind de la suma brută de 206.000 lei și nu de la suma netă, 165.002 lei, efectiv încasată ca urmare a reținerilor legale efectuate din suma brută.
Însă, având în vedere art. 31 lit. d C. fam., și faptul că suma primită cu titlu de recompensă are calitate de bun propriu al recurentei, aceasta a solicitat înlăturarea dispoziției de constatare a unui drept de creanță al pârâtului intimat pentru suma de 6393 lei.
II. Prin recursul declarat, pârâtul T. I. a solicitat modificarea deciziei pronunțate în apel, admiterea apelului în totalitate și includerea în masa bunurilor comune partajabile a sumei de 200.185 lei salarii compensatorii și să se constate că din această sumă i se cuvine cota de 30% cu consecința obligării reclamantei S. D. A. la plata sumei arătate mai sus, față de suma de 21.310 lei cât a reținut instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că deși instanța era investită cu o acțiune de partajare a bunurilor comune, aceasta nu a partajat toate bunurile comune, constatând că pârâtul are un drept de creanță împotriva reclamantei în cuantum de 6393 lei, reprezentând cota de 30% din suma de 21.310 lei.
Prin această dispoziție practic bunurile comune nu au fost partajate, ci s-a constatat existența unui drept de creanță față de reclamantă, ceea ce nu echivalează cu operația juridică de împărțire a bunurilor comune solicitată în apel.
În al doilea rând, pârâtul a considerat că decizia pronunțată în apel este nelegală, întrucât în propria cale de atac i s-a agravat situația, instanța de fond constatând un drept de creanță de 30.000 lei, iar instanța de apel i-a acordat doar 6.393 lei (30% din suma de 21.310 lei). Prin urmare, deși a fost admis apelul pârâtului, i s-a redus suma acordată inițial, în condițiile în care apelul reclamantei a fost respins, fiind considerat ca neîntemeiat.
În al treilea rând, pârâtul recurent a apreciat că decizia pronunțată în apel este nelegală și sub aspectul includerii în patrimoniul comun al soților a salariilor compensatorii în sumă de 200.185 lei net față de 100.000 lei reținută de instanța de fond.
De la data încasării acestor salarii compensatorii, iulie 2007 până la data despărțirii în fapt a soților, decembrie 2007, nu s-au efectuat lucrări de construire la casa părților și nu s-au procurat alte bunuri comune, aspecte reținute în considerentele hotărârii atacate. Suma brută încasată cu titlu de salarii compensatorii a fost de peste 250.000 lei, iar după scăderea impozitului venitul net calculat de expert a fost de 200.185 lei.
Programul „Retragerea în aur” nu avea legătură cu pensionarea intimatei și nici cu vârsta persoanelor care doreau să intre în acest program, ci întrucât banca dorea eficientizarea activității, a redus personalul, acordându-i această sumă.
Întrucât suma a intrat în patrimoniul comun al soților anterior despărțirii soților în fapt, în mod just instanța de fond a stabilit caracterul de bun comun al acestei sume, iar în mod eronat și nejustificat, instanța de apel a redus cuantumul acestei sume la 21.310 lei, apoi a aplicat procentul de 30%.
Din raportul de expertiză contabilă anexa 1 (f. 480 dosar) a rezultat cu claritate că valoarea salariilor compensatorii a fost de 200.185 lei, sumă încasată de reclamantă.
De la data încasării acestor salarii până la despărțirea în fapt a părților nu s-au efectuat construcții la casă și nu s-au dobândit alte bunuri comune, urmând ca pârâtului recurent să-i revină 30% din suma de 200.185 lei.
Prin întâmpinare, pârâtul T. I. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta S. D., întrucât în mod corect a stabilit tribunalul că în masa bunurilor partajabile intră si suma de 247.505 lei, constând în valoarea acțiunilor din care s-a scăzut suma de 102.495 lei cheltuită cu ocazia lucrărilor efectuate în casa părților.
Reclamanta nu poate contesta calitatea de bun comun a acțiunilor, deoarece au fost achiziționate în timpul căsătoriei, iar la contribuția la dobândirea bunurilor comune a fost stabilită de instanță la cota de 30% pentru intimat și 70% pentru reclamantă chiar și pentru bunurile comune cumpărate în perioada în care intimatul realiza venituri mai mari decât reclamanta.
În 2006-2007 reclamanta a vândut acțiunile BCR fără să-l anunțe pe intimat, însușindu-și în interes personal această sumă, în cea mai mare parte a ei.
Reclamanta nu recunoaște că a încasat suma de 385.050 lei, deși a depus declarația fiscală din care rezultă că a realizat un venit ca urmare a vânzării acțiunilor deține de BCR de 385.050 lei, pentru care a plătit un impozit de 1850 lei.
Prin susținerea că din vânzarea acestor acțiuni s-a încasat doar suma de 192.636 lei, reclamanta a încercat să sustragă de la partaj suma reală pe care a încasat-o odată cu vânzarea acțiunilor.
Din această sumă intimatul a recunoscut că suma de 102.495 lei a fost folosită pentru lucrări la casa părților, anterior lunii iulie 2007, însă, în realitate, reclamanta a folosit restul banilor din vânzarea acțiunilor BCR în interes propriu, cumpărând în anul 2008 un apartamentul pe numele fiicei și ginerelui său, care a fost și renovat după cumpărarea acestuia, întrucât fiica și ginerele său nu aveau fonduri necesare achiziționării acestui apartament.
Intimatul a mai arătat că reclamanta și-a cumpărat un autoturism Wolskwagen pe care l-a înmatriculat pe numele fiicei sale și a soțului acesteia, tocmai pentru a ascunde faptul că a folosit în interes personal sumele de bani obținute prin vânzarea acțiunilor BCR.
În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la salariile compensatorii, intimatul o apreciază ca nefondată, deoarece nu este aplicabil art. 31 lit. c C.fam., aceste plăți reprezintă o modalitate de sprijin al salariatului până la găsirea unui alt loc de muncă și sunt asimilate veniturilor din muncă, care sunt bunuri comune.
Intimata reclamantă S. D. A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Plățile încasate de către reclamantă cu titlu de plăți compensatorii reprezintă bun propriu al acesteia, și în mod nelegal instanța de apel a apreciat că nu se încadrează în dispozițiile art. 31 lit. b C.fam. Aceste bunuri au fost încasate de către intimată cu titlu de recompensă. Suma netă încasată cu titlu de recompensă a fost de 165.000 lei și a fost încasată la data de 18.07.2007.
Raționamentul instanței de apel că din această sumă care în realitate, la data despărțirii în fapt nu mai exista în acel cuantum, pârâtului i se cuvine un procent de 30% raportat de la data încasării sumei și până la despărțirea în fapt nu are suport legal și o justificare logică.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Recursul reclamantei este fondat parțial, pentru critica reprezentând includerea în masa bunurilor partajabile a sumei de 247.505 lei, reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR și este nefondată critica referitoare la caracterul de bun propriu a sumei primite cu titlu de bunuri compensatorii la data încheierii raporturilor de muncă cu BCR Sucursala Z..
Recursul declarat de pârât este fondat parțial, numai pentru motivul vizând înrăutățirea situației în propria cale de atac și reducerea cuantumului sumei de 30.000 lei stabilită cu titlu de drept de creanță, la suma de 6393 lei, de către instanța de apel, fiind nefondate celelalte critici.
I. Recursul reclamantei S. D. A..
Prima critică invocată de reclamanta recurentă S. D. A. vizează nelegalitatea includerii în masa bunurilor partajabile a sumei de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR.
După cum corect s-a reținut în starea de fapt, în timpul căsătoriei părților, respectiv în anul 2004 în perioada în care reclamanta era angajată la BCR Sucursala Z., a fost cumpărat un pachet de acțiuni al acestei unități bancare și ulterior, tot în timpul căsătoriei - în 2006, acțiunile au fost vândute.
Din starea de fapt reținută de prima instanță a rezultat că la data desfacerii căsătoriei, în patrimoniul comun a soților a rămas doar suma de 100.000 lei, parte din plățile compensatorii, evidențiată în contul reclamantei recurente.
Pârâtul a susținut pe parcursul soluționării acestei cauze, cât și în fața instanței de recurs că suma rezultând din vânzarea acțiunilor BCR a fost risipită de către recurentă, recunoscând și acesta implicit că suma de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor nu mai există la data despărțirii în fapt a soților.
Dacă unul din soți risipește o parte din veniturile dobândite de ambii soți în timpul căsătoriei, acest sume risipite nu pot fi incluse în masa bunurilor de împărțit, ceea ce a făcut instanța de apel când a inclus suma de 247.505 lei, deoarece contravine dispozițiilor art. 36 C. fam.
Potrivit acestei dispoziții legale, în masa bunurilor de împărțit se includ numai bunurile și valorile existente în fapt în patrimoniul foștilor soți la data divorțului sau la data despărțirii în fapt.
Dacă unul din soți risipit o parte din veniturile dobândite în timpul căsătoriei, întrucât a folosit sume de bani în scop propriu, de sumele risipite se ține seama la determinarea cotei de contribuție ce revine fiecărui soț. Însă, în cazul de față, în recurs instanța nu a fost investită cu o critică referitoare la cota de contribuție a soților, nici în recursul reclamantei și nici în recursul pârâtului.
În memoriul de recurs reclamanta a criticat decizia pronunțată în apel și cu privire la cuantumul sumei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR, indicând adresele BCR referitoare la acest cuantum, însă curtea constată că aceste critici tind la reaprecierea stării de fapt reținute de către instanța de apel.
În prezenta configurație, recursul este o cale extraordinară de atac în care nu se mai analizează temeinicia deciziei pronunțate în apel, ci numai legalitatea acesteia, dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc. civ., care permiteau verificarea deciziei pronunțate în apel sub aspectul temeiniciei, au fost abrogate.
Critica referitoare la greșita reținere a cuantumului sumei reprezentând acțiuni BCR ca fiind suma de 182.589,52 lei și nu suma de 247.505 lei reprezintă o critică de netemeinicie, inadmisibilă în recurs.
Așadar, curtea constată că instanța de apel nu putea să introducă în masa bunurilor de împărțit valori care nu mai există la data despărțirii soților în fapt, situație în care, critica referitoare la nelegalitatea deciziei pronunțate în apel pentru nerespectarea dispozițiile art. 36 C. fam., este fondată, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Prin urmare, curtea va dispune modificarea deciziei recurate și va înlătura din masa bunurilor de împărțit suma de 247.505 lei, reprezentând contravaloarea activelor BCR. Consecința înlăturării acestei sume din masa bunurilor de partajat va fi aceea că se dispune și înlăturarea sultei în sumă de 43.995 lei, la care a fost obligată reclamanta să o plătească pârâtului.
A doua critică referitoare la faptul că suma de bani primită de reclamantă la încetarea activității profesionale la Banca Comercială Română, Sucursala Z., constituie bun propriu al reclamantei, este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.31 lit. d C. fam., nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrise științifice sau literare (…) sau alte asemenea.
Prin această dispoziție legală legiuitorul a înțeles să scoată din comunitatea de bunuri ale soților premiile sau recompensele primite ca urmare a unei activități extraordinare, meritorii ale unuia dintre soți.
Problema care trebuie analizată este aceea de a stabili dacă suma primită de reclamantă cu titlu de „Retragere în aur” are caracterul unui premiu sau este o plată compensatorie primită de către recurentă la data retragerii din activitate. Chiar dacă această sumă a fost denumită premiu, reprezintă compensația dată de unitatea bancară pentru a evita concedierea colectivă și suma de bani a fost acordată ca plată compensatorie.
În ceea ce privește natura juridică a drepturilor salariale și a plăților compensatorii, s-a statuat de către doctrina și practica judiciară că în ipoteza în care acestea au fost plătite în timpul căsătoriei soților sau în perioada în care aceștia nu erau despărțiți în fapt au natura bunurilor comune și trebuie avute în vedere la partaj.
Critica referitoare la caracterul de bun propriu a sumei primită în cadrul programului de restructurare a fostei unități bancare BCR Sucursala Z. nu poate fi primită, deoarece suma de 200.185 lei a intrat în contul recurentei la data de 18.07.2007, dată la care soții nu erau despărțiți în fapt.
Așadar, recursul reclamantei este fondat parțial și va fi admis în parte numai pentru excluderea din masa bunurilor partajabile a sumei de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR.
II. Recursul pârâtului T. I.
Prima critică formulată de pârâtul T. I. vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel deoarece nu a dispus atribuirea prin partaj în favoarea pârâtului a sumei de 6393 lei, ci a constatat doar că pârâtul are un drept de creanță asupra acestei sume, din suma primită cu titlu de plată compensatorie de către reclamantă.
Această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond prin sentința civilă nr. 3191/2012 a Judecătoriei Z. a statuat că pârâtul reclamant reconvențional are un drept de creanță împotriva reclamantei – pârâtă reconvențională în cuantum de 30.000 lei, reprezentând 30% din suma de 100.000 lei dobândită cu titlu de plăți compensatorii care mai exista în patrimoniul părților la data când au divorțat. În apel pârâtul nu a criticat faptul că instanța de fond a stabilit numai un drept de creanță și nu a dispus atribuirea sumei de 30.000 lei pârâtului.
În apel tribunalul a dispus doar reducerea cuantumului sumei care face obiectul dreptului de creanță stabilit în favoarea pârâtului de la 30.000 lei la 6393 lei, fără să se pronunțe asupra atribuirii acestei sume, întrucât acest aspect nu a fost criticat în apel.
Este evident că instanța de apel trebuia să analizeze sentința numai în limitele investirii făcute de către apelant prin motivele de apel și să devolueze fondul numai pentru motivele de apel expres invocate de către pârât potrivit principiului „tantum devotutum quantum apellantum” potrivit căruia instanța de control judiciar va judeca cauza numai în măsura în care activitatea instanței inferioare a fost criticată.
În recurs, instanța de recurs poate să analizeze decizia numai în limitele invocate de către pârât în apel și nu poate să primească critici noi, formulate direct în recurs, întrucât s-ar eluda caracterul de cale de atac subsecventă a recursului.
Așadar, critica referitoare la faptul că instanța de apel a constatat numai un drept de creanță și nu a dispus atribuirea acestei sume pârâtului, a fost formulată „omisso medio” direct în recurs și, prin urmare, este inadmisibilă.
A doua critică invocată de pârât vizează faptul că, deși instanța de apel a admis apelul pârâtului sub aspectul plăților compensatorii, prin recalcularea sumei acordate din plățile compensatorii făcute reclamantei în timpul căsătoriei, tribunalul i-a îngreunat situația în propria cale de atac.
Această critică formulată de pârât este corectă, urmând a fi admis recursul în limitele acestei critici, cu următoarele nuanțări:
Pârâtul în apel a criticat sentința și a susținut că are un drept de creanță de 30% din suma de 225 086 lei, față de 100 000 lei cât a stabilit prima instanță.
Instanța de apel verificând scopul pentru care au fost acordate aceste sume compensatorii, respectiv de protecție a salariatului căruia i s-a desfăcut contractul de muncă și având în vedere intervalul de timp dintre data plății și data desfacerii căsătoriei, a apreciat că dreptul de creanță trebuie să se calculeze la suma de 21.310 lei, reprezentând valoarea plăților compensatorii pentru cele 9 luni până la desfacerea căsătoriei prin divorț,pârâtului revenindu-i un drept de creanță în sumă de 6 393 lei.
Verificând raționamentul instanței de apel se poate constata instanța de apel a respins acest motiv de apel formulat de pârâtul T. I. din moment ce a redus suma la care era îndreptățit de la 30 000 la suma de 6393 lei.
Mergând pe raționamentul tribunalului, curtea constată că și în situația în care instanța de apel a constatat că suma care reprezintă dreptul de creanță al pârâtului este în cuantum mai mic, de 6393 lei, față de suma de 30 000 lei stabilită de prima instanță, trebuia să păstreze suma de 30.000 lei, întrucât pârâtului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.
Este adevărat că includerea sumei reprezentând salarii compensatorii în masa bunurilor supuse partajului a fost criticată și de către reclamantă, în apelul pe care l-a promovat împotriva sentinței. Însă, instanța de apel înlăturând, în mod corect, acest motiv de apel al reclamantei ca nefondat, constatând că salariile compensatorii sunt bunuri comune, care se includ în masa partajabilă a foștilor soți, trebuia, în apelul pârâtului, pentru respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac să mențină cuantumul reținut de prima instanță – 30 000 lei.
Așadar, tribunalul a recalculat suma stabilită cu titlu de drept de creanță, ținând seama de criterii care nu au fost invocate nici în apelul pârâtului și nici în apelul reclamantei, care, de altfel, a și fost respins.
Prin urmare, curtea constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 296 Cod proc. civ. teza finală, potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. În consecință curtea a dispus respinge apelul declarat de pârâtul T. I. referitor la constatarea unui drept de creanță din plățile compensatorii în alt cuantum decât cel menționat în sentința civilă nr. 3191/22.08.2012 pronunțată de Judecătoria Z..
În consecință, curtea va dispune înlăturarea din dispozitivul deciziei recurate a mențiunii privind „constatarea dreptului de creanță al pârâtului împotriva reclamantei, în cuantum de 6393 lei reprezentând 30% din suma de 21.310 lei reprezentând plăți compensatorii ale reclamantei”.
Nu este fondată critica recurentului referitoare la faptul că dreptul de creanță al pârâtului trebuia calculat la suma de 200.185 lei net în loc de 100.000 lei reținută de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 36 C. fam., la desfacerea căsătoriei se împart bunurile comune ale soților, însă pentru stabilirea masei bunurilor de împărțit se va avea în vedere de către instanță bunurile deținute de părți la data desfacerii căsătoriei. Ori, din starea de fapt reținută de instanțele de fond și necontestată de părți sub acest aspect, a rezultat ă la data desfacerii căsătoriei soților în patrimoniul comun mai exista suma de 100.000 lei.
Prin urmare, pentru stabilirea dreptului de creanță instanța de apel trebuia să aibă în vedere numai suma care exista în patrimoniul soților la data desfacerii căsătoriei, situație în care motivul de apel referitor la greșita stabilire a dreptului de creanță, întrucât instanța s-a raportat la suma de 100.000 lei și nu la 200.185 lei, trebuia respins în totalitate de către tribunal și nu calculat dreptul de creanță la o altă valoare inferioară, care a condus la agravarea situației pârâtului în propria cale de atac.
Așadar, această critică este nefondată, instanța de fond aplicând corect dispozițiile art. 36 C. fam.
Pentru aceste considerente mai sus reținute, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., recursurile declarate de reclamantă și pârât vor fi admise în parte, potrivit dispozitivului.
Atât reclamanta, cât și pârâtul au solicitat admiterea în totalitate a recursurilor declarate și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Întrucât ambele recursuri au fost admise în parte, curtea a calculat cheltuielile de judecată la care este îndreptățit fiecare recurent în limitele în care a fost admis recursul fiecărei părți.
Recurentei i s-a admis primul motiv de recurs referitor la nelegala includere în masa bunurilor partajabile a sumei de 274.505 lei și pentru acest motiv de recurs a fost obligată să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 3280,55 lei.
Pentru redactarea recursului, susținerea acestuia și formularea apărării față de recursul pârâtului, reclamanta a plătit un onorariu avocațial în sumă de 1860 lei (f. 29-30). Deoarece recursul reclamantei a fost admis în parte și i-au fost admise în parte și apărările referitoare la recursul pârâtului, curtea a stabilit îndreptățirea reclamantei la ½ din onorariul avocațial, adică 930 lei în condițiile în care reclamanta nu a arătat, ca și pârâtul, ce sumă din onorariul avocațial a fost plătită pentru recursul reclamantei și ce sumă a fost achitată pentru apărarea ce urma să fie făcută la recursul pârâtului.
Așadar, în consecință, curtea constată că reclamanta S. D. A. este îndreptățită la taxă judiciară de timbru în sumă de 3280,55 lei și ½ din onorariul avocațial – 930 lei, în total suma de 4210,55 lei pe care urmează să le suporte intimatul T. I..
Recursul pârâtului T. I. a fost admis în parte, curtea apreciind că acesta este îndreptățit la ½ parte din onorariul plătit pentru redactarea și susținerea propriului recurs, adică 1000 lei și ½ parte din onorariul pentru apărările formulate împotriva recursului reclamantei, adică 750 lei și cheltuielile de transport în sumă de 229 lei, adică, în total 1975 lei.
Pârâtul T. I. este îndreptățit la cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1979 lei, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ.
Întrucât ambele recursuri au fost admise și părțile obligate reciproc la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 276 Cod proc. civ., curtea va compensa cheltuielile de judecată și, în urma compensării va obliga pârâtul să-i achite reclamantei suma de 2203 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Ca urmare a admiterii în parte a recursurilor s-a modificat decizia pronunțată în apel sub aspectul cheltuielilor de judecată după cum urmează:
Reclamantei S. D. A. i-a fost admis recursul și a fost respins motivul de apel al pârâtului referitor la includerea în masa bunurilor de împărțit a sumei de 247.505 lei reprezentând contravaloarea acțiunilor BCR și, în consecință, au fost admise doar două capete de cerere din apel din cele patru iar din suma de 2700 lei onorariu avocațial a fost redus cu 900 lei pentru motivul de apel respins, ca urmare a exercitării recursului.
În consecință, reclamanta trebuia să fie obligată să plătească pârâtului în apel doar suma de 3402,24 lei, în loc de 4399 lei.
Reclamanta a achitat în apel onorariu avocațial de 2000 lei, atât pentru apelul declarat, cât și pentru apărările făcute în apelul pârâtului, Curtea a apreciat la 1000 lei onorariul pentru apărările făcute la apelul pârâtului și care au condus la respingerea acestuia în parte și, în consecință, constată că pârâtul este obligat să-i plătească reclamantei în temeiul art. 274 Cod proc. civ., suma de 1000 lei. Aplicând dispozițiile art. 276 Cod proc. civ., curtea compensează parțial cheltuielile datorate reciproc de reclamantă și pârât până la suma cea mai mică și, în final, obligă reclamanta să-i achite pârâtului suma de 2402,24 lei (3402,24 – 1000) în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de reclamanta S. D. A. și de pârâtul T. I. împotriva deciziei civile nr. 218 din 03.12.2013 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul T. I. referitor la constatarea unui alt drept de creanță din plățile compensatorii și menține dispozițiile sentinței civile nr. 3191/22.08.2012 pronunțată de Judecătoria Z. pentru această cerere.
Înlătură din masa bunurilor de împărțit suma de 247.505 lei, reprezentând contravaloarea activelor BCR.
Menține dispozițiile instanței de apel referitoare la modalitatea de partajare a bunurilor mobile și de formare a loturilor.
Înlătură obligația reclamantei de plată a sultei în sumă de 43.995 lei, în favoarea pârâtului.
Înlătură dispoziția privind constatarea dreptului de creanță al pârâtului împotriva reclamantei, în cuantum de 6393 lei reprezentând 30% din suma de 21.310 lei reprezentând plăți compensatorii ale reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Obligă pe intimatul T. I. să plătească recurentei S. D. A. suma de 2.231,55 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs și obligă reclamanta să-i plătească intimatului, cheltuieli de judecată parțiale în apel în sumă de 2.402,24 lei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A.-T. N. A. A. C.
GREFIER
M. L.-T.
Red. A.T.N. dact. GC
2ex/20.06.2014
jud,. apel: M. K., G. D.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 871/2014.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1233/2014. Curtea... → |
|---|
