Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1206/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1206/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 14216/182/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1206/R/2014 | |
Ședința publică din data de 8 octombrie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | A.-T. N. |
JUDECĂTORI: | M.-C. V. C.-M. C. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. I.-B., împotriva deciziei civile nr. 275/A din 19 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe pârâta B. G.-A., având ca obiect exercitarea autorității părintești – stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului-recurent A. I.-B., avocat B. G., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 septembrie 2014, reclamantul-recurent a depus la dosar timbrajul aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
La data de 1 octombrie 2014, pârâta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei recurate, iar pe cale de excepție invocă nulitatea recursului întrucât prin acesta se aduc critici de netemeinicie hotărârii pronunțate de instanța de apel. Se solicită de asemenea obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. La întâmpinare au fost anexate chitanța nr. 619 din 24 septembrie 2014 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 700 lei, delegația pentru redactare întâmpinare și un set de planșe foto. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamantului-recurent.
Se constată de asemenea că la data de 7 octombrie 2014, pârâta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, un înscris, prin care aduce la cunoștința instanței faptul că nu se poate prezenta la dezbaterile de azi, deoarece face parte din personalul Comisiei Județene pentru organizarea și desfășurarea alegerilor președințiale pentru anul 2014, și se impune prezența sa la această instituție. În cazul în care instanța consideră că este necesară prezența sa la dezbateri, solicită amânarea cauzei și stabilirea unui termen în acest sens.
Reprezentantul reclamantului-recurent depune la dosar delegația de reprezentare, arată că din punctul său de vedere cauza se poate judeca azi, și în lipsa pârâtei-intimate.
Instanța constată că nu este necesară prezența pârâtei-intimate pentru soluționarea recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent referitor la excepția nulității recursului, solicită respingerea acesteia deoarece criticile formulate prin recurs se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, printre care și cele reglementate de art. 31 din Legea nr. 272/2004. Argumentul principal uzat de instanța de apel a fost acela că nu se poate reține în sarcina pârâtei niciuna dintre situațiile expres prevăzute de art. 25 din Legea nr. 272/2004, astfel că nu se impune privarea acesteia de dreptul de a exercita autoritatea părintească față de minor.
Concluzionând în acest fel, instanța de apel nu face altceva decât o analiză exclusivă și sumară a comportamentului intimatei față de minor, fără să cerceteze vreun element care să vizeze interesul superior al copilului în raport cu gravele neînțelegeri care au existat și există între cele două părți.
Un alt motiv de nelegalitate care vizează hotărârea instanței de apel este și acela legat de modul în care instanța a analizat interesul intimatei în promovarea cererii reconvenționale prin care s-a solicitat exercitarea în comun a autorității părintești.
La data formulării acestei cereri, pârâta exercita exclusiv autoritatea părintească asupra minorului, ca efect al sentinței civile nr. 3916/21.06.2004. Raportat la această împrejurare se ridică întrebarea care a fost interesul pârâtei în formularea acestei cereri, având în vedere și faptul că prin acțiunea introductivă de instanță, nu s-a solicitat ca petit subsidiar exercitarea în comun a autorității părintești.
În opinia sa, cererea reconvențională este lipsită de interes în privința pârâtei-reconvenționale, fapt care atrage respingerea acesteia.
Pentru aceste motive, precum și pentru cele arătate în scris, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._ din data de 18 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. I. B. în contradictoriu cu pârâta B. G. A. și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional B. G. A. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvențional A. I. B., s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul A. I. A. născut la data de 27 mai 2000 să fie exercitată exclusiv de reclamantul A. I. B. și s-a stabilit domiciliul minorului A. I. A. la domiciliul reclamantului A. I. B., a fost respinsă cererea de exercitare în comun a autorității părintești cu privire la minorul A. I. A., s-a stabilit în favoarea pârâtei reclamante reconvențional B. G. A. următorul program de vizitare al minorului A. I. A.: în prima și a treia săptămână din lună de vineri de la orele 16,00 până duminică la orele 20,00; în fiecare zi de miercuri din săptămână de la orele 14,00 la orele 20,00; o săptămână în vacanța de primăvară – prima săptămână din vacanță; o săptămână în vacanța de iarnă – ultima săptămână din vacanță; o lună de zile în vacanța de vară – în luna august a fiecărui an; alternativ, în an par – minorul va petrece sărbătorile pascale cu reclamantul și sărbătoarea Crăciunului cu pârâta în perioada 23 decembrie orele 12,00 și până în 30 decembrie orele 20,00; în an impar minorul își va petrece sărbătorile pascale cu pârâta - o săptămână începând cu ziua dinaintea primei zile a Paștelui de la ora 12,00 și sărbătoarea Crăciunului cu reclamantul; în an impar minorul va petrece cu pârâta Anul Nou în perioada 30 decembrie orele 13,00 până în data de 06 ianuarie orele 20,00. Pe parcursul programului de vizitare pârâta va putea lua minorul la domiciliul său cu obligația de a-l readuce la domiciliul reclamantului la sfârșitul programului de vizitare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, din probele administrate, atât proba testimonială, cât și interogatoriul reclamantului, rezultă că între părinții minorului A. B. există o relație tensionată, marcată de imposibilitatea înțelegerii reciproce, imposibilitatea de a lua de comun acord decizii cu privire la minor..
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că minorul locuiește cu reclamantul și bunicul patern din anul 2010, bunicul patern fiind foarte implicat în creșterea și educarea minorului
Atât din depozițiile martorilor încuviințați reclamantului, cât și din depozițiile martorilor încuviințați pârâtei rezultă imposibilitatea ca cei doi părinți să se înțeleagă cu privire la hotărârile ce se impun a fi luate cu privire la minor.
Regula este ca după divorț, părinții să exercite în comun autoritatea părintească (art. 397 cod civil). În cazul în care există motive întemeiate se poate dispune având în vedere interesul superior al minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte (art. 398 cod civil).
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești (art. 1 alin 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului).
Pârâta reclamantă reconvențional a fost de acord ca domiciliul minorului să fie stabilit la domiciliul reclamantului pârât reconvențional.
În situația în care părțile au fost de acord ca domiciliul minorului să fie stabilit la domiciliul reclamantului și în contextul imposibilității înțelegerii și stabilirii unui acord între părinți atunci când se impune luarea hotărârilor cu privire la minor, s-a constatat pe baza probelor administrate că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească cu privire la minorul A. B. I. să fie exercitată de părintele la care acesta urmează să locuiască, respectiv de către reclamant.
În temeiul art 398 cod civil s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul A. B. I. să fie exercitată exclusiv de către reclamant, stabilindu-se în temeiul art 400 cod civil domiciliul minorului la domiciliul reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 275/A/19.06.2014 a Tribunalului Maramureș a fost admis apelul declarat de B. G. A. împotriva sentinței civile nr._ din 18 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia M. pe care a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea formulată de către reclamant privind exercitarea autorității părintești cu privire la minorul A. I. A. născut la 27 mai 2000 exclusiv de către reclamantul A. I. B., a fost admis petitul din cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențional B. G. A. și dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minorul I. A. născut la 27 mai 2000 în comun de ambii părinți, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că băiatul a stat cu mama până în anul 2010 iar, din anul 2010 minorul locuiește cu reclamantul și cu bunicul patern, acesta din urmă fiind implicat în creșterea și educarea copilului.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că între părți există o oarecare tensiune, dar această stare de tensiune nu a fost generată de către apelantă.
Martora audiată în fața instanței de apel, a arătat că a fost o înțelegere cu bunicii paterni pe când apelanta a avut probleme cu sarcina iar pentru binele copilului l-a dus pe copil la aceștia. Ulterior, cu timpul, relațiile dinte mamă și copil au început să se răcească deoarece copilului nu i se permitea să ia legătura cu mama.
Nu s-a dovedit faptul că mama s-ar fi opus în ce privește plecările copilului în străinătate. Dimpotrivă prin declarațiile date de apelantă la notarul public, aceasta și-a dat consimțământul privind plecarea copilului în străinătate în scop turistic.
Singura dată când s-a opus apelanta a fost în anul 2008 când avea suspiciuni că intenția intimatului este aceea de a-l duce pe copil definitiv din țară, aspect ce reiese și din cuprinsul sentinței civile nr. 6910 din 10 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia M..
Dimpotrivă mama copilului s-a interesat de minor, a făcut demersuri ca să-l poată vedea la școală, s-a interesat de situația școlară, a luat legătura cu diriginta copilului. Față de copil nu s-a dovedit ca mama să fie avut vreun comportament violent.
Potrivit art. 397 Noul cod civil, principiul care guvernează relațiile dintre părinți și copii este cel al exercitării autorității părintești în comun de ambii părinți după divorț.
Excepția de la această regulă este situația prevăzută de dispozițiile art. 398 alin. 1 Noul cod civil când exercitarea autorității părintești poate fi exercitată numai de către unul dintre părinți dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului.
Art. 30 alin. 2 ind. 5 din Legea nr. 272/2004 republicată precizează ca motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alte motive legate de riscuri pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
În cauză nu s-a dovedit faptul că am fi în prezența vreunuia din motivele temeinice enunțate de textul de lege mai sus-redat.
Din raportul de expertiză psihologică întocmit de psihologul G. P. s-a evidențiat că nu sunt îndeplinite criteriile de credibilitate privind relatările minorului.Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că, în interesul superior al minorului este aceea ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată în sensul a respins cererea formulată de reclamant în ce privește exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către acesta, a admis petitul din cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. G. A. și a dispus ca exercitarea autorității părintești să fie în comun de ambii părinți, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. I.-B., solicitând instanței modificarea deciziei în sensul respingerii cerrii de apel formulată de pârâta B. G. A. și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr._/ 2012 pronunțată de Judecătoria Baia M..
În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv art. 31 din Legea nr. 272/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentul a arătat că instanța de apel a făcut o analiză sumară a comportamentului intimatei față de copil, recurent și familia acestuia, fără a cerceta vreun element care să vizeze interesul superior al copilului în raport cu gravele neînțelegeri dintre părinți.
Pentru a justifica soluția pronunțată, instanța de apel a încercat să minimalizeze relația dezastruoasă dintre părți, arătând că „din probele administrate în cauză rezultă că între părți există o oarecare tensiune, reținând că intimata nu ar avea o culpă în perpetuarea acestor neînțelegeri, și pe cale de consecință, nu-i poate fi luat dreptul la exercitarea autorității părintești.
Cu privire la plecările în străinătate, instanța a reținut eronat faptul că s-a opus o singură dată în 2008, însă reclamantul a fost nevoit să facă demersuri și în anul 2012 pentru a putea petrece vacanța cu copilul, la sora sa, care locuiește în SUA.
Prin martorii încuviințați la fondul cauzei, dar și în apel, s-a dovedit că acordurile de ieșire în străinătate au fost cerute în nenumărate rânduri de către reclamant pârâtei, iar de când copilul locuiește cu reclamantul, pârâta și-a exprimat consimțământul pentru plecări în străinătate doar de 3 ori împreună cu reclamantul și o dată în 2013, împreună cu școala.
Instanța de apel a reținut susținerea martorilor pârâtei că aceasta făcea demersuri la școală pentru a-l vedea pe copil, însă mamei nu i s-a îngrădit dreptul la vizită, împrejurare dovedită prin martorii reclamantului.
Instanța de apel a reținut că nu există prejudiciu adus copilului de către mamă raportându-se la expertiza d-nei psiholog P. Gabiela, însă prejudiciul nu se limitează numai la partea psihologică copilul suferind multe privațiuni și acestea nu se referă doar la vacanțe, dacă ar fi avut acces la toate oportunitățile pe care tatăl i le-ar fi putut oferi.
Recurentul arată că părinții nu au practic nicio colaborare, mama opunându-se deciziilor tatălui, chiar dacă acestea sunt în interesul copilului.
Recurentul a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, bazându-și soluția pe suficiente elemente probatorii car să justifice necesitatea exercitării autorității părintești, exclusiv de către recurent.
Declarațiile tuturor martorilor audiați, precum și interogatoriul luat părților se coroborează cu declarația minorului, reieșind fără echivoc disconfortul moral și fizic suferit de acesta ca urmare a neînțelegerilor cu propria mamă.
Instanța de apel și-a bazat soluția pe interpretarea trunchiată a declarațiilor martorilor, martorii Nicolaesu E. C., M. B. M. arătând că nu au asistat la discuții între părți și, cele declarate se întemeiază pe relatările copilului.
S-a arătat că susținerile martorului I. S. referitoare la faptul că mama ar fi dorit ca copilul să urmeze liceul G. Ș., sunt subiective, deoarece martorul trăiește în concubinaj cu pârâta.
Mai mult, copilul a fost înscris la liceul G. Ș., unde a fost respins, iar înscrierea a fost redactată și semnată de către reclamant, împrejurare dovedită prin susținerea martorei N. E..
În art. 31 alin. 25 din Legea nr. 272/2004, cum a fost modificată prin Legea nr. 257/2013, legiuitorul a stabilit mai multe situații în care instanța de judecată va stabili exercitarea autorității părintești de către un singur părinte și în ipoteza în care sunt dovedite una sau mai multe din situațiile prevăzute la alin. 25, instanța va sancționa părintele în culpă, lipsindu-l de dreptul de exercitare a autorității părintești.
În ipoteza în care nu sunt întrunite cazurile de culpă reglementate de alin. 25 în opinia recurentului se aplică alin. 3 al articolului, urmărindu-se interesul superior al copilului.
Este eronată susținerea intimatei apelante în sensul că dispozițiile alin. 3 trebuie interpretate în sensul că hotărârea instanței luată în baza acestui text de lege nu ar viza exercitarea autorității parentale în mod exclusiv de către unul dintre părinți, ci va rezolva fiecare diferend în parte, pe toată perioada existenței neînțelegerilor dintre aceștia, cu alte cuvinte, în opinia recurentului, sesizarea instanței de judecată poate fi făcută săptămânal pentru ca instanța să hotărască în conformitate cu interesul superior al copilului.
O dovadă că această soluție nu poate fi legală și benefică, este demersul făcut de tatăl copilului în dosarul nr._, caz în care s-a ținut cont de o probă constituită fraudulos.
Părinții au avut neînțelegeri și cu privire la deciziile pe care le iau în legătură cu starea de sănătate a copilului, medicul specialist pediatru avut de copil de la naștere a fost schimbat de către mamă la un alt medic pediatru, aflat în dispută profesională cu primul medic pediatru pe care l-a avut copilul.
În cazul de față, recurentul a arătat că există suficiente motive care ar putea induce ideea unui comportament vădit culpabil al mamei față de copil și este suficient ca în raport cu celălalt părinte să existe o stare tensionată în privința deciziilor majore care trebuie luate pentru minor, situație în care se impune acordarea custodiei în favoarea recurentului.
Al doilea motiv de nelegalitate este cel referitor la modul în care instanța a analizat interesul intimatei în promovarea cererii reconvenționale prin care s-a solicitat exercitarea în comun autorității părintești.
Prin sentința civilă nr. 3916/21.06.2004 s-a stabilit că intimata pârâtă exercită exclusiv autoritatea părintească asupra copilului și, în aceste condiții, recurentul arată că intimata nu avea nici un interes să renunțe la acest drept exclusiv, solicitând custodia comună pentru copil.
Prin urmare, recurentul a apreciat că cererea reconvențională trebuia să fie respinsă ca lipsită de interes. Așadar, recurentul a apreciat că instanța de apel, stabilind exercitarea în comun a autorității părintești, a dat ceva ce recurentul nu a solicitat, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata B. G. A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate în apel.
În motivarea întâmpinării a invocat excepția nulității recursului, deoarece recurentul reclamant abordează doar aspecte de netemeinice ale deciziei pronunțate în apel, deși modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate.
În ceea ce privește nelegala aplicare a art. 31 din Legea nr. 272/2004, intimata arată că deși se invocă nelegalitatea art. 31 alin. 25, recurentul face o analiză trunchiată a probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește petitul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod proc. civ., intimata arată că pentru acest motiv de recurs se poate solicita modificarea hotărârii atacate și nu casarea acesteia, însă acest motiv nu este întemeiat, deoarece instanțele de fond s-au pronunțat în limita investirii.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat de reclamant vitează nelegala aplicare a art. 31 din Legea nr. 272/2004, cum a fost modificat prin Legea nr. 257/2013.
Considerăm că se impune o clarificare a dispoziției legale criticate de către reclamant, arătând că într-adevăr, Legea nr. 272/2004 a fost modificată prin Legea nr. 257/2013 și prin art. I pct. 20 din Legea nr. 257/2013 a fost introdus alin. 21-5 al art. 31. După modificarea adusă de Legea nr. 257/2013, Legea nr. 272/2004 a fost republicată, dându-se o nouă renumerotare legii și în prezent, art. 31 alin. 25 a devenit după republicare, art. 36 alin. 7 Legea nr. 272/2004.
Prin urmare, în considerentele acestei decizii curtea va avea în vedere numerotarea articolelor din Legea nr. 272/2004 republicată, respectiv contestarea nelegalei aplicări a art. 36 alin. 7 Legea nr. 272/2004.
Recurentul a invocat faptul că instanța de apel nu a cercetat vreun element care să vizeze interesul superior al copilului în raport cu gravele neînțelegeri existente între părinți.
Această critică este nefondată, întrucât instanța de apel a cercetat cu atenție relațiile dintre părinți și relațiile fiecărui părinte cu copilul, suplimentând consistent probațiunea în apel; au fost administrate probe testimoniale, s-a depus raportul de monitorizare a implementării programului de vizitare emis de către Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Maramureș, raportul de expertiză psihologică, adeverință care reflectă situația școlară a copilului.
Prin urmare, susținerea instanței de apel că între foștii soți există tensiune și lipsă de comunicare, s-a bazat pe vasta probațiune administrată în apel, mai sus arătată. Deci, nu se poate susține că instanța de apel nu a cercetat cauza și elementele care vizau interesul superior al copilului.
Deși recurentul a invocat nelegala aplicare a dispozițiilor art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, criticile concrete invocate tind la reaprecierea stării de fapt reținute de către instanța de apel.
Criticile referitoare la opoziția mamei la plecările în străinătate ale copilului cu tatăl său și reținerea eronată a tribunalului că intimata s-a opus ieșirilor în străinătate doar în 2008, instanța de apel neținând seama de dosarul nr._, vizează aspecte ale temeiniciei hotărârii pronunțate în apel și nu nelegalitatea acesteia.
Aprecierile referitoare la probațiunea și starea de fapt corect reținută de către judecătorie, care în opinia recurentului, conturează o stare de fapt convenabilă interesului său, nu pot fi analizate în recurs, deoarece principiului legalității exercitării căii de atac, prevăzut de art. 299 Cod proc. civ., curtea analizează numai decizia pronunțată în apel, nu și sentința primei instanțe, în cauză nefiind incident recursul reglementat de art. 3041 Cod proc. civ.
Apoi, reclamantul critică atât raportul de expertiză efectuat în cauză, cât și interpretarea trunchiată a declarațiilor martorilor propuși de intimată sau de recurent, însă, aceste critici nu pot fi încadrate la nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 Cod proc. civ.
Nu este fondată critica recurentului referitoare la faptul că martorul I. S. nu putea fi audiat, întrucât acesta nu face parte din nicio categorie de persoane care nu pot fi audiate, prevăzută de art. 189 Cod proc. civ.
Deși recurentul a invocat nelegalitatea art. 36 pct. 7 din Legea nr. 272/2004, în dezvoltarea memoriului de recurs, criticile au vizat, de fapt, netemeinicia decizia pronunțate în apel.
Dispozițiile art.304 pct. 10 și 11 au fost abrogate în prezent, recursul fiind o cale extraordinară de atac în care pot fi invocate numai motive de nelegalitate și nu de netemeinicie.
În ceea ce privește nelegala aplicate a art. 37 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, curtea constată că acest text de lege a fost corect interpretat și coroborat cu dispozițiile art. 397 și 398 C. civil.
Prin adoptarea Noului cod civil, prin Legea nr. 287/2009, legiuitorul a schimbat paradigma efectelor divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii minori și în art. 397 a stabilit regula potrivit căreia autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
În articolul următor, 398 C. civil, „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște că autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți”. Această dispoziție legală constituie excepția de la regula stabilită în art. 397 și, după adoptarea Noului cod civil, prin Legea nr. 257/2013, a fost modificată și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și în art. 36 pct. 7 s-au indicat care pot fi motivele întemeiate pentru ca instanța să decidă că autoritatea tutelară să se exercite de către un singur părinte.
Prin art. 36 pct. 7 din Legea nr. 272/2004 republicată, s-au stabilit criterii pe care instanța trebuie să le aibă în vedere în momentul în care decide cu titlu de excepție, ca exercitarea autorității parentale să fie exercitată doar de un singur părinte, respectiv: alcoolismul, boala psihică, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnări pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Instanța de apel a aplicat aceste criterii, când a analizat starea de fapt și corect a reținut că nu există nici un motiv ca autoritatea parentală să fie exercitată numai de către recurent.
Dacă în Codul familiei copilul era încredințat unuia dintre părinți la divorț, Noul cod civil are o viziune modernă, îmbrățișată și de alte țări ale Uniunii Europene sau SUA, referitoare la exercitarea autorității părintești, prevăzând regula ca această autoritate părintească să le revină în comun ambilor părinți, deoarece aceștia rămân în continuare părinți, cu aceleași drepturi și obligații față de copilul minor, chiar dacă au divorțat.
Așadar, primul motiv de recurs referitor la nelegala aplicare a art. 36 pct. 7 din Legea nr. 272/2004 este nefondat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
A doua critică a recurentului vizează faptul că instanța de apel nu a analizat interesul pârâtei la formularea cererii reconvenționale, prin care a solicitat exercitarea autorității comune de către ambii părinți.
Dispozițiile art. 403 C. civil permit ca în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă să poată modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori la cererea oricăruia dintre părinți.
Acțiunea cu care reclamantul a investit instanța având ca obiect exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată a fost promovată la data de 14.12.2011, după . Noului cod civil și această acțiune poate avea în vedere situația în care divorțul s-a desfăcut irevocabil înainte de . Noului cod civil, cum este și în cazul de față.
Întrucât reclamantul a solicitat aplicarea excepției prevăzută de Noul co civil reglementată prin art. 398, era previzibil pentru pârâtă că în lipsa unei cereri reconvenționale, instanța de fond nu putea să aplice regula în materia exercitării autorității părintești de către ambii părinți, reglementată de art. 397 C. civil.
Într-adevăr, situația intimatei decurgând din sentința civilă nr. 3916/21 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Baia M. îi era mai favorabilă acesteia, deoarece copilul i-a fost încredințat, însă schimbându-se paradigma în materia exercitării autorității parentale și pârâta era la fel de interesată ca și reclamantul să solicite modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați, deoarece pe de o parte, art. 403 îi conferă calitate procesuală activă și interes dacă se dovedește că s-au schimbat împrejurările, iar, pe de altă parte, interesul este justificat de situația de fapt în prezenta speță, întrucât copilul, deși i-a fost încredințat intimatei, de 5 ani locuiește în fapt cu pârâtul.
Așadar, interesul reclamantei este pe deplin justificat și în mod corect instanța de apel s-a pronunțat numai în limita investirii prin acțiunea reclamantului și cererii reconvenționale formulate de pârâtă, deci nu s-a pronunțat plus petita sau ultra petita, cum susține recurentul, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc. civ.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 312 Cod proc. civ., va respinge recursul reclamantului A. I. B..
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., curtea va obliga recurentul să plătească intimatei B. G.-A. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f.19).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul A. I.-B., împotriva deciziei civile nr. 275/A din 19.06.2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei B. G.-A. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. M. C. V. C. M. C.
GREFIER
M. L.-T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/07.11.2014
Jud. apel: G.G. P., D. Ț.
| ← Partaj bunuri comune solicitat de asociația de proprietari... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
