Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 871/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 871/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 2102/219/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 871/R/2014 | |
Ședința publică din data de 21 mai 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | A.-T. N. |
JUDECĂTORI: | T. D. – președintele Secției I-a civilă M.-C. V. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. D.-A., împotriva deciziei civile nr. 536/a din 31 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamantul P. C.-A., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei-recurente M. D.-A., avocat Weisz M., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtei-recurente depune la dosar chitanțele nr. 1303 din 3 aprilie 2014 și nr. 1311 din 8 aprilie 2014, prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1500 lei.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia,, modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorei P. S.-M. astfel: lunar, în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta și duminica de la orele 16 până la orele 18, în locuri publice, nu la domiciliul reclamantului-intimat, și cu însoțirea minorei de către mamă; a doua zi de C. și de Paști de la orele 16 până la orele 18, de asemenea în prezența pârâtei-recurente și în locuri publice; în data de 10 martie când este ziua fetiței, vizita poate avea loc pe durata unei ore, fie la domiciliul recurentei fie în locuri publice, iar în luna august a fiecărui an vizita să aibă loc în fiecare săptămână, miercurea și vinerea între orele 17-20 în prezența recurentei, în locuri publice sau la domiciliul acesteia.
Apreciază că motivarea instanței de apel este parțială și încalcă prevederile art. 261 Cod procedură civilă, atunci când menține programul de vizitare stabilit de instanța fondului.
Un alt motiv de recurs care privește nelegalitatea hotărârii recurate se referă la faptul că instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 272/2004 cu privire la modul în care se verifică interesul superior al copilului, criteriile care se au în vedere la stabilirea acestui interes al copilului, precum și criteriile pe care instanța le are în vedere la stabilirea programului de legături personale.
Programul de vizitare menținut de instanța de apel nu este în interesul copilului, raportat la vârsta acestuia, la dezinteresul manifestat de reclamantul-intimat față de minoră, și a faptului că acesta ignoră nevoile și programul copilului. Copilul se află sub stres emoțional și consecințele acestuia sunt notate în scrisoarea medicală depusă la dosar. Copilul nu poate fi luat de la mamă și dus într-un mediu străin. Programul de vizitare ar trebui stabilit de maniera în care cei doi să se adapteze progresiv unul cu altul.
Pentru aceste motive și pentru cele arătate în scris, solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 691/23.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. C. A., împotriva pârâtei M. (fostă P.) D. A. și s-a admis în parte acțiunea reconvențională și în consecință: a stabilit ca autoritatea părintească asupra minorei P. S. M., născută la 10 martie 2009 să fie exercitată în comun, de către ambii părinți, a stabilit locuința minorei la pârâtă și a obligat părintele rezident să obțină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței la o altă adresă decât cea specificată în această sentință; în cazul în care cei doi părinți nu se înțeleg, părintele rezident va trebui să apeleze la instanța de judecată pentru o decizie. Orice schimbare a locuinței minorei în afara ariei de competență a instanței trebuie luată de comun acord de către cei doi părinți și trebuie încuviințată de către instanță. Scoaterea minorei din țară, indiferent de scop, se poate face doar cu acordul ambilor părinți; a stabilit zilele și orele de vizită pentru minoră, începând cu data de 14.08.2013, astfel: în fiecare prima și a treia duminică din lună de la ora 10 la ora 19, în prezența pârâtei, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei; 2 săptămâni din vacanța de vară, în luna august, începând cu anul 2014, cu posibilitatea de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate; a doua zi de Paști și a doua zi de C. de la ora 10 la ora 19, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei; în data de 10 martie în anii impari de la ora 10 la ora 19 cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei; a obligat reclamantul să predea pârâtei pașaportul individual a minorei; a compensat cheltuielile de judecată între părți.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr. 1070/2010 a Judecătoriei D. a fost desfăcută căsătoria părților, prin divorț din vina reclamantului și s-a dispus încredințarea minorei P. S. M. născută la 10.03.2009 spre creștere și educare pârâtei, fiind obligat reclamantul la 445,75 euro lunar plus 250 lei lunar pensie de întreținere pentru minoră.
Minora a rămas în îngrijirea pârâtei, aceasta stabilindu-și locuința la părinți, în apartamentul din D., ., .. 16. Anchetele sociale efectuate în cauză și rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Cluj, au relevat că ambii părinți doresc să se implice în viața copilului, însă datorită lipsei de comunicare și a divergențelor de opinii această implicare nu este exercitată în așa manieră încât să fie în interesul minorei. Interacțiunea observată între pârâtă și minoră au evidențiat faptul că aceasta dispune de atribuțiile parentale necesare identificării nevoilor copilului, iar stilul parental al reclamantului este echilibrat.
Martorii audiați, au confirmat datele înscrise în rapoartele efectuate în cauză, precizând că până în prezent reclamantul nu a fost implicat în nici un mod în creșterea și educarea minorei, a plătit pensia de întreținere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească, este într-o stare conflictuală cu pârâta, au avut pe rolul instanței mai multe procese determinate în principal de comportamentul agresiv al reclamantului.
Fiind audiată în Camera de consiliu, minora a refuzat să vorbească despre relația pe care o are cu reclamantul, afirmând că se simte bine în prezența pârâtei și a bunicilor materni.
Prin sentința civilă nr. 857/CC/2013 a Judecătoriei D., s-a dispus obligarea reclamantului ca timp de două luni începând cu data de 8.02.2013 să păstreze o distanță minimă de 200 m. față de minoră și domiciliul acesteia. Ordinul de restricție expiră la 8 aprilie 2013.
Conform art.507 cod civil un părinte care nu este mort, nu este declarat mort, sau nu este incapabil să își exprima voința are autoritate părintească deplină asupra copilului sub rezerva cazului în care instanța, din motive bine întemeiate care țin de interesul superior al copilului (de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijență) i-a retras acestui părinte autoritatea părintească asupra minorului (conform art. 398 sau art. 399) sau, mai mult, l-a decăzut din drepturile părintești (conform art. 508).
Pârâta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că reclamantul are un comportament agresiv, neadecvat în ceea ce privește minora sau că a dat dovadă de neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești.
Considerentele în baza cărora pârâta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești au fost determinate de starea conflictuală ce există între părinți, de comportamentul agresiv de care a dat dovada reclamantul și de faptul că minora nu este obișnuită cu compania reclamantului.
Nu există nici o dovadă că toate aceste considerente, pentru care a făcut dovada în instanță, s-au răsfrânt asupra minorei, deoarece atât martorii cât și raportul de evaluare au concluzionat că reclamantul a manifestat dorința de a se implica în dezvoltarea ulterioară a acesteia.
Nu există motive foarte bine întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al minorei, care să conducă la concluzia că păstrarea autorității părintești de către reclamant ar dăuna intereselor copilului deoarece nu s-a făcut dovada că acesta este în prezent alcoolic, dependent de droguri, suferă de o boală psihică gravă, sau că a exercitat acte de abuz psihic, fizic, sexual asupra minorei. Aceste situații au impus prezumția că reclamantul a fost în imposibilitate de a lua decizii referitoare la școlarizarea minorei sau tratamentul medical pe care aceasta ar trebui să îl urmeze ca și componente ale exercitării autorității părintești.
Existența unui ordin de protecție cu privire la minoră instituit în dosarul nr._ a Judecătoriei D. nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres la art. 507 din noul Cod civil, ordinul de protecție producând efecte temporar.
În spiritul bunei credințe și al înțelegerii, luând în considerare interesul superior al copilului în accepțiunea Legea nr. 272 /2004, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină de așa manieră încât minora să se bucure de prezența, afecțiunea și grija ambilor părinți.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art.397 Cod civil s-a dispus ca exercitarea autorității părintești să se realizeze în comun de ambii părinți.
In temeiul art. 400 alin.2 C.civ.se s-a stabilit locuința minorei la domiciliul pârâtei și a obligat părintele rezident să obțină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinței la o altă adresă decât cea specificată în această sentință. În cazul în care cei doi părinți nu se înțeleg, părintele rezident a trebuit să apeleze la instanța de judecată pentru o decizie. Scoaterea minorei din țară, indiferent de scop, se poate face doar cu acordul ambilor părinți.
Potrivit dispozițiilor art. 402 Cod civil, instanța de tutela prin hotărâre a stabilit contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură si pregătire profesionala a copiilor, iar potrivit art. 529 Cod civil, întreținerea este datorata in acord cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele materiale ale celui ce urmează a o plăti, fără a putea depăși cota de 1/4 din câștigurile debitorului întreținerii in cazul in care este vorba de întreținerea datorata de părinte pentru un copil.
S-a constat că în prezent aceste aspecte sunt lămurite deoarece prin sentința civilă nr. 1910/2012 reclamantul a fost obligat să plătească pensie de întreținere pentru minoră, începând cu 30.09.2012 până la majoratul copilului, cuantumul pensiei fiind de 445,75 Euro lunar echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
Principiul interesului superior al copilului consacrat în art.2 și 31 alin.2 din Legea nr.272/2004 este un principiu călăuzitor în luarea oricărei măsuri cu privire la minor, instanțele fiind obligate să stabilească modalitățile adecvate de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, modalități destinate să servească cu prioritate acestui principiu și nu dorințelor sau intereselor celuilalt părinte.
Programul de vizitare al minorei trebuie stabilit de așa manieră, încât să permită copilului să petreacă cât mai mult timp posibil cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, creând astfel premisele menținerii unei relații afective strânse părinte-copil.
Acest principiu a fost consacrat si de art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, jurisdicția europeană considerând că legăturile personale dintre părinte si copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art.8 (cauza Elsholz c. Germaniei din 13 iulie 2000).
Reclamatul până în prezent nu a fost implicat în nici un mod în creșterea și educarea minorei, singurul atribut pe care l-a exercitat a fost că pensie de întreținere deși reclamantul poate să îi ofere minorei condițiile necesare creșterii si educării corespunzătoare.
Instanța a reținut că este în interesul minorei sa dezvolte o relație civilizată cu reclamantul deoarece în plan psihic deteriorarea imaginii paterne sau substituirea acesteia antrenează dificultăți de identificare, provoacă inhibiții, instabilitate, copilul având în timp tendința sa se devalorizeze și să scadă capacitatea de a comunica. Prezenta afectiva a tatălui este la fel de importanta pe plan cantitativ, cat este pe plan calitativ. Raportat la aceste considerente instanța a stabilit zilele și orele de vizită pentru minoră, începând cu data de 14.08.2013- data la care expiră ordinul de restricție, astfel: în fiecare prima și a treia duminică din lună de la ora 10 la ora 19, în prezența pârâtei, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei; 2 săptămâni din vacanța de vară, în luna august, începând cu anul 2014, cu posibilitatea de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate; a doua zi de Paști și a doua zi de C. de la ora 10 la ora 19, cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei; în data de 10 martie în anii impari de la ora 10 la ora 19 cu posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 536/A/31.10.2013 a Tribunalului Cluj a fost admis, în parte, apelul declarat de pârâta M. D. A., în contra sentinței civile nr.691/23 Mai 2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., care a fost schimbată în parte, astfel: a fost admisă în parte acțiunea principală, a fost admisă în parte acțiunea reconvențională, s-a stabilit că autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către pârâtă cu privire la copilul P. S. M., născută la data de 10 Martie 2009, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, a fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că a da eficiență dreptului copilului de a menține relațiile personale cu tatăl său presupune conform art.6 lit.c) din Legea nr.272/2004, responsabilizarea acestuia din urmă cu privire la îndeplinirea obligațiilor părintești, aceasta putându-se realiza numai printr-un contact mai îndelungat între părinte si copil într-un cadru în care cei doi să-și poată dezvolta armonios și nestingheriți atașamentul reciproc. Acest fapt este de natură să asigure copilului echilibrul psihic afectat prin despărțirea părinților săi, fiind esențial pentru copil ca la aceasta vârstă, la care este deosebit de vulnerabil, să aibă certitudinea ca, independent de neînțelegerile dintre adulți, fiecare dintre ei îl iubește și îl protejează.
Cu privire la programul de vizită, apelanta a criticat faptul că, în opinia sa, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, programul de vizită stabilit fiind diferit de cel solicitat de reclamant prin acțiune. În concret, nemulțumirea apelantei a fost dată de faptul că instanța de fond a stabilit intervalul orar în care urmează a se desfășura vizitele precum și acordarea în favoarea intimatului a posibilității de a lua minora de la domiciliul apelantei, iar în vacanța de vară de a se deplasa cu minora în țară sau în străinătate.
Critica, privind acordarea a ceea ce nu s-a cerut, nu a fost apreciată ca fiind întemeiată. Obiectul cererii deduse judecății îl constituie stabilirea în favoarea reclamantului-intimat a unui program de vizitare a minorei, în vederea exercitării dreptului conferit de dispozițiile art.401 cod civil. În acest sens, atât reclamantul cât și pârâta au formulat propuneri în raport de circumstanțele personale, propuneri supuse cenzurii instanței de fond.
Așadar, programul de vizită reprezintă programarea certă a perioadelor de timp în care părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul îl poate vizita pe acesta, precum și condițiile în care aceste vizite pot avea loc. La pronunțarea hotărârii sale, instanța de fond nu a depășit dispozițiile legale, dat fiind că nu există norme imperative pentru a stabili un anumit program de vizitare pentru părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul; astfel poate fi contestată doar temeinicia hotărârii și nu legalitatea acesteia.
În mod corect, pentru a stabili programul de vizitare, instanța de fond a ținut seama cu prioritate de interesul copilului, admițând, în parte acțiunea formulată de reclamant. Contrar susținerilor apelantei, instanța de fond a stabilit în favoarea intimatului-reclamant un program mai restrictiv decât cel solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Tribunalul a apreciat că indiferent de relațiile dintre părinți, dezvoltarea unui copil de 5 ani este armonioasă dacă se află în prezența ambilor părinți, cel puțin până când ajunge la vârsta la care va fi în măsură să înțeleagă consecințele unui divorț.
Pentru asigurarea unei relații solide, bazată pe afecțiune și înțelegere între reclamant și minoră, în mod corect, a apreciat instanța de fond că se impune ca exercitarea acestui drept să nu fie stânjenită de prezența apelantei, comunicare dintre părinte și copilul său minor trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere.
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, spre creștere și educare, de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai în condițiile art.16 al.1 din Legea nr.272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art.34 al.2 din lege. Din această perspectivă, susținerea apelantei că intimatul nu s-a interesat de minoră nu a putut justifica o împiedicare sau o limitare a acestor relații.
Contrar, susținerilor apelantei, hotărârea pronunțată este motivată, instanța de fond arătând în considerente motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, făcând o analiză completă a probatoriului administrat raportat la dispozițiile legale incidente.
În ceea ce privește critică formulată în cuprinsul motivelor de apel, respectiv interpretarea greșită a prevederilor art. 397 și urm. din Noul Cod civil, tribunalul a apreicat că aceasta este întemeiată.
Rezultă așadar că noua reglementare a exercitării autorității părintești în comun se va putea aplica doar în contextul în care împrejurările care au determinat instanța care a pronunțat divorțul să dispună încredințarea minorului mamei, s-au schimbat.
Într-adevăr la momentul pronunțării sentinței de divorț s-a avut în vedere vârsta fragedă a copilului și prezența mamei indispensabilă acesteia, precum și garanțiile materiale, prin existența unor condiții locative corespunzătoare cât și morale, aceasta dovedindu-se a fi o bună mamă, chiar dacă nu o bună soție.
Ancheta socială efectuată în cauză a relevat că apelanta prezintă în continuare garanții morale și materiale și își îndeplinește corespunzător îndatoririle părintești, fiind preocupată în permanență de creșterea și educarea fiicei sale.
Spre aceeași concluzie converg și relatările martorilor audiați în cauză, care au arătat că apelanta este cea prezentă în viața minorei și se preocupă de rezolvarea tuturor problemelor legate de buna dezvoltare a acesteia.
Și concluziile raportului psiho-social întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sunt în sensul că apelanta dispune de abilitățile parentale necesare identificării nevoilor minorei, fetița ascultând indicațiile mamei și de asemenea solicitându-i părerea tot timpul.
Astfel, tribunalul a apreciat, contrar primei instanțe, că se impune menținerea în continuare a acestei măsuri, chiar dacă minora nu mai este la o vârstă fragedă, dependența de mamă fiind mai scăzută, în condițiile în care relațiile dintre părinți sunt tensionate în continuare datorită percepțiilor diferite privind creșterea și educarea acestuia, exercitarea în comun a autorității părintești nefiind în acest context o soluție benefică pentru copil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta M. D.-A., solicitând instanței modificarea deciziei în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorei lunar în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta și duminica de la orele 16 până la orele 18 în locuri publice, nu la domiciliul reclamantului și cu însoțirea minorei de către recurentă cu eventualitatea a încă unei persoane, deoarece reclamantul este agresiv verbal și fizic; cu privire a doua zi de C. și Paști recurenta a solicitat ca vizita să aibă loc între orele 16 până la orele 18 în locuri publice, nu la domiciliul reclamantului și cu însoțirea minorei de către recurentă, iar cu privire la data de 1 martie - ziua minorei, de la orele 16 până la orele 18 în locuri publice, nu la domiciliul reclamantului și cu însoțirea minorei de către recurentă; în luna august a fiecărui an vizita să aibă loc în fiecare săptămână miercurea și vinerea între orele 17-20 în prezența recurentei în locuri publice sau la domiciliul recurentei.
Pârâta a considerat că decizia tribunalului este nelegală, deoarece instanța de apel a motivat parțial petitul privind programul de vizită, motivul de nelegalitate constituind aplicarea greșită a legii nr. 272/2004 din perspectiva interpretării interesului superior al copilului.
Art. 6 lit. c din Legea nr. 272/2004 vorbește de responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea și îndeplinirea obligațiilor părintești, art. 16 alin. 1 din aceeași lege arată care sunt drepturile copilului separat prin unul dintre părinți, însă dacă contactul direct cu părintele sunt de natură a periclita dezvoltarea copilului, instanța poate în baza alin. 2 al aceluiași articol să limiteze exercitarea dreptului de vizită.
Recurenta a mai invocat și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, referitor la obligațiile serviciului public de asistență socială car trebuie să asigure servicii și prestații către părinți când un copil este separat de părinți sau în cazul unei limitări a exercițiului drepturilor părintești.
Aceste dispoziții legale au fost nesocotite de instanță și introducerea vizitelor lunare în prima și a treia duminică între orele 10 și 19 în condițiile în care reclamantul vine în țară doar în concediul de vară și la sărbătorile religioase importante, ar prejudicia interesul copilului și al recurentei, întrucât sunt obligate să-l aștepte pe tată de 2 ori pe lună în acest interval lunar, fără a cunoaște dacă acesta va veni sau nu în vizită și dorește să deplaseze copilul de la domiciliul recurentei.
Decizia pronunțată în apel a fost criticată și sub aspectul impreciziei dispozițiilor instanței, care prevede că reclamantul are „posibilitatea de a lua copilul de la domiciliul pârâtei”, care ar crea bazele unui viitor litigiu între părți în condițiile în care era legal ca instanța să reflecteze asupra interesului copilului de a fi sau nu luat de la domiciliul mamei.
Se apreciază că au fost introduse deplasări în țară și străinătate de către instanța de fond, în condițiile în care, până la vârsta de 5 ani intimatul nu a stat singur cu copilul și, din această perspectivă, recurenta a apreciat că instanța nu a avut în vedere interesul copilului de a sta exclusiv cu reclamantul, pe care nu-l cunoaște, timp de două săptămâni. Intimatul nu cunoaște copilul, nu știe ce alimente are voie copilul să mănânce având în vedere dermatita atopică de care suferă, ce program de odihnă are și o sumedenie de elemente care compun viața alături de un copil.
Referitor la a doua zi de Paști și de C., sunt valabile criticile anterior arătate, fiind vătămat interesul copilului, la fel și referitor la ziua minorei.
Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei, deoarece instanța nu a motivat de ce toate probele depuse la dosar de recurentă nu valorează probațiune pentru a dovedi că atitudinea și comportamentul intimatului constituie un pericol pentru dezvoltarea armonioasă a fetiței.
Recurenta a încercat să dovedească că în cazul unui copil necăutat de tată, este necesară obișnuirea treptată a copilului, în condițiile în care reclamantul nu l-a căutat niciodată și dacă au existat întâlniri întâmplătoare pe stradă, au degenerat în incidente care au condus la promovarea unei cereri de eliberare a unui ordin de protecție.
Un al treilea motiv de recurs vizează ignorarea instanței a modificărilor Legii nr. 272/2004 prin Legea nr. 257/2013, respectiv introducerea alin. 1 ind. 1 la art. 1, alin. 5 la ar. 2 în care s-au fixat cu caracter exemplificativ și nu limitativ criteriile care trebuie avute în vedere la examinarea interesului superior al copilului, precum și modificarea art. 18 din Legea nr. 272/2004.
Instanța de apel avea posibilitatea să modifice programul de vizitare cu respectarea legii și interesului superior al copilului în baza legii modificate în timpul soluționării cauzei.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează faptul că instanța de apel și-a însușit programul de vizită stabilit de prima instanță fără respectarea interesului superior al copilului, însă această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 4 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copilul, în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În cazul de față, interesul superior al copilului este acela de a dezvolta o relație de atașament față de părintele cu care nu locuiește, ca urmare a divorțului soților.
În vederea dezvoltării unei relații părinte-copil instanța a avut în vedere nevoile psihologice, de securitate și stabilitate ale copilului, precum și apartenență acestuia la o familie, nevoi care nu pot fi satisfăcute numai în condițiile în care se stabilește o ritmicitate a întâlnirilor părinte-copil, mai ales că divorțul a intervenit când copilul avea o vârstă mică. Recurenta trebuie să depășească animozitatea față de intimat și să mențină o imagine pozitivă a părintelui cu care copilul nu locuiește. Susținerea pârâtei recurente potrivit căreia programul stabilit ar obliga-o pe mamă și fetiță să nu se deplaseze de la domiciliu în două duminici pe lună, pentru a putea respecta o hotărâre judecătorească în condițiile în care reclamantul nu locuiește în România și nu știe dacă intimatul va veni sau nu în vizită, este nefondată, întrucât mama căreia i-a fost încredințată fetița are obligația de a comunica cu tatăl copilului orice probleme legate de acesta, inclusiv aspecte legate de programul de vizitare.
Părinții au posibilitatea să comunice telefonic sau prin mijloace electronice și de comun acord pot să informeze cu privire la data la care intimatul va veni în țară pentru a vedea copilul.
Așadar, impunerea unui program de vizitare mai restrâns decât cel stabilit de către prima instanță ar interfera în mod negativ cu dreptul copilului de a-și cunoaște tatăl și de a se bucura de o viață de familie alături de acesta, drept prevăzut de art. 17 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
Pârâta a criticat și modalitatea de stabilire a programului lunar prin luarea copilului de la domiciliul său, considerând că deplasarea acestuia împreună cu intimatul la domiciliul intimatului nu reflectează interesul copilului, întrucât tatăl este violent.
Corect a reținut prima instanță că această împrejurare nu a fost dovedită și contrar susținerilor mamei, accentuarea dependenței față de mamă ar afecta dezvoltarea personalității copilului, care nu ar putea să-și dezvolte o personalitate suficient de stabilă.
Nu există nici un motiv pentru care copilul să nu poată să se deplaseze în țară sau străinătate cu tatăl său ținând cont de vârsta de 5 ani a fetiței, iar susținerile recurentei că intimatul nu cunoaște programul copilului, preferințele alimentare ale acestuia, boala de care suferă fetița, dermatită atopică, programul zilnic de odihnă a fetiței, nu sunt obstacole insurmontabile întrucât, părintele cu care locuiește copilul este obligat să-i comunice celuilalt părinte toate detaliile legate de programul zilnic al copilului, precum și starea de sănătate a acestuia, dacă copilul urmează un anumit tratament sau dacă este alergic la numite alimente sau medicamente.
Obligațiile mai sus arătate ale părintelui cu care copilul locuiește nu trebuie reglementate explicit de către instanță odată cu stabilirea programului de vizitare, întrucât decurg din exercitarea cu bună credință a obligațiilor parentale, precum și obligația comună a părinților pentru creșterea copiilor decurgând din dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.
Al doilea motiv de recurs vizând caracterul nelegal al deciziei, întrucât instanța nu motivează de ce probele depuse la dosar de către recurentă nu au fost valorificate, vizează o reapreciere a stării de fapt, ceea ce este inadmisibil în recurs, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod proc. civ. au fost abrogate.
Pe de altă parte, probele prin care recurenta dorea să dovedească violența verbală sau de atitudine a reclamantului intimat, contrazic susținerile recurentei, potrivit cărora intimatul reclamant nu s-a prezentat să-și viziteze copilul, nu i-a telefonat după pronunțarea deciziei recurate. În situația în care reclamantul intimat nu a contactat copilul sau pe mama acestuia, susținerile mamei că intimatul ar fi violent sunt simple afirmații, fără suport probator.
Chiar dacă instanța de apel nu a reiterat criteriile avute în vedere la determinarea interesului superior al copilului introduse de Legea nr. 257/2013, aceste criterii au fost avute în vedere de instanța de fond, criterii stabilite jurisprudențial încă înainte de . Legii nr. 257/2013.
Prin urmare, curtea apreciază că motivele de recurs invocate de către pârâta recurentă sunt nefondate, programul de vizitare stabilit de prima instanță și confirmat de instanța de apel a avut în vedere situația concretă a copilului, interesul acestuia de a păstra o legătură cu tatăl, căruia nu i-a fost încredințat, respectând și exigențele prevăzute de art. 8 C.E.D.O.
Jurisprudența C.E.D.O. consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația între părinți s-a rupt, intrând sub protecția instituită de art. 8 C.E.D.O.
Curtea constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., nu se verifică în prezenta cauză, dispozițiile art. 401 C. civil, precum și dispozițiile Legii nr. 272/2004 au fost corect interpretate și aplicate de către instanța de apel.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei M. D.- A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M. D.- A. împotriva deciziei civile nr. 536/A din 31.10.2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. M. C. V.
GREFIER
M. L.-T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/20.06.2014
Jud. apel: A.C.C. C.V.B.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
