Revendicare imobiliară. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 856/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 3856/307/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 856/R/2014
Ședința publică din 16 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. C.
I.-D. C.
GREFIER: A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. M., împotriva deciziei civile nr. 85/A/27 februarie 2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. I., având ca obiect grănițuire, revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta S. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării sale.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da pârâtei intimate posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Curtea constată următoarele:
La data de 14.05.2014 a fost înregistrat la dosar un înscris olograf, prin care reclamanta recurentă S. M. arată că depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 18 lei și un timbru judiciar de 1,5 lei, acestea fiind anexate la înscrisul anterior arătat (f. 11-12 din dosar).
Curtea constată că recursul este legal timbrat.
Curtea, din oficiu, înțelege să invoce inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate și care se referă la starea de fapt și la interpretarea probelor de către instanța de recurs, având în vedere că art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantei recurente în susținerea recursului.
Reclamanta recurentă arată următoarele:
F. este la ea în curte și pârâta intimată cere o jumătate din fântână, pentru că ea are cu 60 cm mai mult, dar fântâna nu este o minge, care poate fi mutată.
Are o pensie de 560 lei și are 70 de ani, iar pârâta intimată o poartă pe drumuri.
Poliția și expertul au vorbit cu pârâta intimată, dar aceasta tot nu o lasă în pace.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și lasă la aprecierea instanței excepția invocată, din oficiu, de către Curte.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2791 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâta S. I. și în consecință s-a stabilit linia despărțitoare dintre terenurile proprietatea reclamantei înscris în C.F. nr. 346 Săpânța nr. cad. 4113 și terenul folosit de pârâtă, pe aliniamentul punctelor 66-63-61-59-57-56-A-19-18-17-16-15-14-13-D, trasat cu linie roșie pe anexa nr. 2 din raportul de expertiză întocmit de ing. K. T.. S-a respins cererea reclamantei privind revendicarea suprafeței de 7,5 mp. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1659,5 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 85/A din 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de S. M. contra sentinței civile nr. 2791 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Sighetu Marmației județul Maramureș.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că reclamanta este proprietara tabulară a terenului înscris în CF nr.346 Săpânța nr. cadastral 4113, în natură teren de construcție, fânațe în suprafață de 1121 mp. Acest drept de proprietate l-a dobândit prin constituire în baza Legii nr. 18/1991 conform titlului de proprietate nr._/19/1994 (fila 5 dosar de fond). Înainte de anul 1989 proprietarul tabular al imobilului era CAP Săpânța.
Pârâta S. I. deține un imobil alăturat celui arătat mai sus, proprietatea reclamantei, fără a deține vreun titlu de proprietate.
Potrivit concluziilor expertului K. T. (fila 68 dosar de fond) reclamanta deși este intabulată cu suprafața de 1121 mp folosește doar 1101 mp, iar diferența de teren se regăsește pe mejda din partea sud-estică, respectiv 20 mp pe mejda cu P. I. și Valea satului, cuprins între punctele 6-C-D-13-14-12-11-10-9-8-7-6 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză (fila 70 dosar fond).
Tot expertul a precizat faptul că suprafața de 7,5 mp teren revendicat de către reclamantă nu se include în . mp al reclamantei.
Declarația martorului S. G. nu a putut fi luată în considerare (fila 85) deoarece acesta prezintă o stare de fapt care ar fi existat în timpul colectivizării, deci anterior emiterii titlului de proprietate emis în favoarea reclamantei prin care i s-a constituit și nu reconstituit un drept de proprietate în anul 1994, titlu în care, așa cum a precizat expertul, nu se include suprafața de 7,5 mp teren revendicat de reclamantă.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a stabilit linia despărțitoare între cele două proprietăți pe aliniamentul stabilit de expertul K. T., aliniament stabilit care a ținut cont de titlul de proprietate al reclamantei.
În mod corect pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată parțiale conform art. 584 Cod civil.
Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat, menținându-se în tot sentința apelată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, așa cum a fost formulat în scris.
De asemenea, solicită obligarea intimatei S. I. la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 110 lei, reprezentând cheltuieli de transport de la Săpânța la Baia M. la un termen de judecată în apel - 200 km dus/întors - și taxa judiciară de timbru; cheltuieli de judecata în recurs de 310 lei reprezentate de onorariul de avocat, conform chitanței anexate și taxa judiciară de timbru de 10 lei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fără a relua starea de fapt expusă în acțiunea introductivă și confirmată de probele administrate în primă instanța care rezultă nemijlocit din dosar, trebuie să puncteze anumite aspecte de nelegalitate a deciziei civile nr. 85/A/27 februarie 2014 a Tribunalului Maramureș, și anume:
a. Tribunalul nu a analizat criticile aduse hotărârii primei instanțe legat de aliniamentul de mejdia reclamat de ei, ci se mulțumește să conchidă că „expertul K. T. corect a stabilit linia despărțitoare pe aliniament determinat de titlul de proprietate".
În primul rând, nu expertul stabilește aliniamentul, ci instanța de judecată. Expertul a determinat două variante de aliniament iar recurenta a considerat că aliniamentul corect este cel indicat pe schița anexă la expertiza între punctele B66-64-62-60-58-56-12-18-17-16-15-14-13D.
În al doilea rând, expertul propune varianta de mai sus ținând cont de faptul că pe aliniamentul respectiv există semne de mejdie vechi acceptate de părți, iar linia mejdei, conform declarației martorului, trece prin exteriorul fântânii construită de antecesorii recurentei.
b. Înlăturarea declarației martorului S. G. este nelegală, deoarece starea de fapt expusă de el se întinde în timp încă înainte de cooperativizare, când terenul în litigiu era folosit tot de antecesorii lor, iar linia de mejdie s-a păstrat și în timpul acesteia, pe terenuri existând case de locuit.
c. Este complet eronată teza conform căreia emiterea Titlului de Proprietate nr._/19/1994 este determinantă în stabilirea liniei de mejdie atâta vreme cât și înainte de emiterea lui imobilele au fost folosite exact ca și anterior emiterii lui, fiind loc „frățesc", iar pârâta după decesul soțului ei nu a mai recunoscut linia de mejdie stabilită de antecesorii lor, mai ales că s-a stabilit cu certitudine că fântâna a fost construită de antecesorii săi pe terenul lor cu exteriorul pe linia de mejdie, iar nu cu mijlocul ci prin linia de mejdie.
d. Deși expertul a arătat că folosește doar 1101 m.p. din cei 1121 m.p, pentru care i s-a constituit dreptul de proprietate, întreabă retoric unde este diferența? Tocmai de aceea pe aliniamentul reclamat de ei, expertul concluzionează că pârâta ar ocupa suprafața de 7,5 m.p.
e. În ideea de mai sus, raportat la poziția procesuală exprimată de pârâtă, apreciază că aceasta trebuie obligată la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată în primă instanță, în cuantum total de 3,319 lei conform chitanțelor de la dosar și cu titlurile indicate în motivele de apel.
În drept: dispozițiile art. 274 și 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. (1865).
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Curtea constată inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate și care se referă la starea de fapt și la interpretarea probelor de către instanța de recurs, având în vedere că art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Este întemeiată excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs, avându-se în vedere că prin conținutul acestora, deși formal au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., reclamanta învederează că prin decizie s-a făcut o greșită reținere a stării de fapt și aduce critici privind modul de apreciere a probelor.
Controlul instanței de recurs este limitat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. și vizează numai motive de nelegalitate.
Cum o parte a motivelor de recurs invocate tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, Curtea va admite excepția inadmisibilității acestor motive de recurs, deoarece instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond. Controlul exercitat de instanța de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanței de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat și aplicat corect norma de drept. Sunt astfel de motive inadmisibile cele privind expertiza, semnele de mejdie vechi, declarația martorului, starea de fapt reținută conform titlului de proprietate, folosința, locul unde a fost construită fântâna și altele asemenea.
În ce privește celelalte motive de recurs ce pot fi examinate ca și motive de nelegalitate, recurenta arată că Tribunalul nu a analizat criticile aduse hotărârii primei instanțe legat de aliniamentul de mejdia reclamată de ei, ci se mulțumește să conchidă că „expertul K. T. corect a stabilit linia despărțitoare pe aliniament determinat de titlul de proprietate".
Acest motiv de recurs este nefondat deoarece instanța de apel a analizat toate criticile formulate în apel, critici ce s-au referit la probele prin care reclamanta a dovedit pretențiile sale, la care instanța de apel a răspuns și a expus starea de fapt și probele din care a reținut această stare de fapt, după cum rezultă din chiar expunerea de mai sus a deciziei din apel. Au mai fost formulate și critici privind cheltuielile de judecată dar această chestiune va fi analizată mai jos.
Recurenta mai arată că nu expertul stabilește aliniamentul, ci instanța de judecată.
Această susținere este corectă însă trebuie observat că în cauză instanța a stabilit aliniamentul, iar nu expertul, este adevărat că pe baza propunerii expertului, însă acesta doar a făcut mai multe propuneri tehnice necesare ca suport pentru hotărârea instanței, pe care instanța le-a analizat și le-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Faptul că s-a ținut seama de semnele vechi ce stabileau mejdia este un indiciu de legalitate pentru că grănițuirea este o operațiune prin care se reconstituie sau se constituie linia despărțitoare de hotar.
Linia despărțitoare este cea stabilită după reconstituirea dreptului de proprietate pentru că dacă se invocă semne de hotar anterioare acestui moment atunci reconstituirea dreptului de proprietate este inutilă. Abia prin această reconstituire părțile pot exercita dreptul lor real, cu tot ceea ce implică acest exercițiu, adică inclusiv o acțiune în grănițuire și revendicare. Anterior acestui moment nu au un drept real pe care să îl exercite, prin urmare nu au nici acțiunea în grănițuire și revendicare.
Suprafața de 7,5 mp teren revendicat de către reclamantă nu se include în . mp al reclamantei, prin urmare nu are un drept de proprietate care să fie opozabil terților, inclusiv pârâtei, asupra acestei porțiuni de teren, astfel că nu se poate reține că fântâna a fost construită de antecesorii săi pe terenul reclamantei cu exteriorul pe linia de mejdie, ci aproximativ cu mijlocul prin linia de mejdie.
Recurenta susține că deși expertul a arătat că folosește doar 1101 m.p. din cei 1121 m.p, pentru care i s-a constituit dreptul de proprietate, întreabă retoric unde este diferența? Tocmai de aceea pe aliniamentul reclamat de ei, expertul concluzionează că pârâta ar ocupa suprafața de 7,5 m.p.
Curtea constată că din starea de fapt reținută de instanțele de fond, stare de fapt care nu poate fi modificată în recurs, după cum s-a reținut mai sus, și de care instanța de recurs este ținută, rezultă că reclamanta deși este intabulată cu suprafața de 1121 mp folosește doar 1101 mp, iar diferența de teren se regăsește pe mejda din partea sud-estică, respectiv 20 mp pe mejda cu P. I. și Valea satului, cuprins între punctele 6-C-D-13-14-12-11-10-9-8-7-6 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Prin urmare s-a stabilit unde este diferența de suprafață dintre cea cu care reclamanta este intabulată și cea pe care o mai deține în fapt.
Recurenta susține că, raportat la poziția procesuală exprimată de pârâtă, apreciază că aceasta trebuie obligată la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată în primă instanță, în cuantum total de 3,319 lei conform chitanțelor de la dosar și cu titlurile indicate în motivele de apel.
Acest motiv de recurs este fondat deoarece instanța de apel a reținut că în mod corect pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată parțiale conform art. 584 Cod civil, și a respins acest motiv de apel.
Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 584 cod civil întrucât trebuia de fapt să dea eficiență dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Totodată, art. 584 C. civ. statuează că, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Cheltuielile la care se referă art. 584 C.civ. sunt acelea necesare pentru trasarea limitelor în modul decis de instanța de judecată și nu cheltuielile de judecată suportate de părți pentru soluționarea acțiunii în grănițuire.
În consecință, acest text legal stabilește faptul că doar cheltuielile grănițuirii se reduc la jumătate, astfel încât cheltuielile de judecată efectuate de către părți pentru soluționarea unei acțiuni civile având ca obiect grănițuirea unor terenuri învecinate se suportă de către partea care a pierdut procesul având în vedere culpa procesuală a acesteia, motiv pentru care în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea art. 584 C.civ. și trebuia să oblige intimata din apel la plata cheltuielilor de judecată la fond constând în taxe timbru 39,3 lei (fila 2 și 3 dosar fond), onorariu expertiză 1.700 lei (fila 15 și 35 dosar fond) și onorariu avocat 600 lei (fila 99 dosar fond) în condițiile în care a admis chiar și în parte acțiunea reclamantei, pentru că aceste cheltuieli sunt aferente acțiunii de grănițuire, deoarece trebuiau achitate pentru grănițuire indiferent de existența petitului de revendicare.
În măsura în care apelul trebuia admis în parte și cheltuielile aferente acestui apel trebuiau acordate apelantei deoarece intimata este în culpă procesuală față de această admitere, cheltuieli care constau în taxe timbru (fila 15 -17 dosar apel) și onorariu avocat (fila 18 bis dosar apel), cheltuieli care ar fi fost efectuate chiar dacă se ataca sentința doar pentru cheltuielile de judecată.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva deciziei civile nr. 85/A din 27.02.2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite în parte apelul declarat de reclamanta S. M., în contra sentinței civile nr. 2791 din 21.11.2012 a Judecătoriei Sighetu-Marmației, pronunțată în dosar civil nr._, pe care o va schimba în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, și va obliga pârâta S. I. să-i plătească reclamantei S. M. suma de 2.339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, în loc de suma de 1.659,5 lei.
Restul dispozițiilor din sentință vor fi menținute ca legale.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, curtea urmează să oblige pe pârâta intimată S. I., aflată în culpă procesuală față de admiterea în parte a apelului reclamantei S. M., să-i plătească reclamantei apelante, S. M., suma de 434,15 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxe timbru și onorariu avocat, potrivit dovezilor de la filele 15-17 și 18 bis dosar apel.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, curtea urmează să oblige pe pârâta intimată S. I., aflată în culpă procesuală față de admiterea în parte a recursului reclamantei S. M., să-i plătească reclamantei apelante, S. M., suma de 150 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs reprezentând onorariu avocat, potrivit dovezii de la fila 6 dosar recurs, în măsura admiterii doar în parte a recursului, cu privire la motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată. Cheltuielile privind transportul nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva deciziei civile nr. 85/A din 27.02.2014 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că, admite în parte apelul declarat de reclamanta S. M., în contra sentinței civile nr. 2791 din 21.11.2012 a Judecătoriei Sighetu-Marmației, pronunțată în dosar civil nr._, pe care o schimbă în parte, doar cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, după cum urmează:
Obligă pârâta S. I. să-i plătească reclamantei S. M. suma de 2.339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei, în loc de suma de 1.659,5 lei.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Obligă pârâta intimată S. I. să-i plătească reclamantei apelante, S. M., suma de 434,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă pe intimata S. I. să plătească recurentei suma de 150 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. C. I.-D. C.
GREFIER
A. A. M.
Red. I.D.C./Dact. V.R.
2 ex./ 28.05.2014
Jud. fond: N. P. I. – Judecătoria Sighetu Marmației
Jud. apel: P. G. G., Ț. D. - Tribunalul Maramureș
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1237/2014. Curtea de Apel CLUJ | Expropriere. Decizia nr. 1209/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
