Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 57/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 4144/118/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.57/C
Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător M. P.
Judecător D. P.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant S. T., cu domiciliul în C., ., .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 2754 din 10.05.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință în referatul oral asupra cauzei învederează că, la data de 18.12.2012, recurentul reclamant S. T. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precum și concluzii scrise în referire la recurs, solicitându-se și judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod proc.civilă, după care;
În temeiul art.245 alin.1 Cod proc.civilă, instanța încuviințează cererea de repunere pe rol formulată de recurentul reclamant S. T., stabilind termen pentru judecata recursului la data de 31.01.2013 și având în vedere solicitarea de judecată în lipsă a cauzei, rămâne în pronunțare asupra prezentului recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul S. T. a solicitat ca in contradictoriu cu pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia Ministerului Afacerilor Interne a fost dislocat împreună cu familia din localitatea Bogodinț, județul C.-S. în localitatea Salcâmi Raionul Fetești unde i s-a stabilit domiciliu obligatoriu până la 27.07.1955. Prin decizia nr. 8/2001 a Comisiei constituite în baza O.U.G. nr.214/1999 s-a stabilit că a fost suspus, din motive politice, unor masuri administrative abuzive, astfel că i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Menționează reclamantul că la 19 ani a fost deportat și nu a mai avut acces la o formă de învățământ superior, fiind nevoit să trăiască și să muncească
în condiții extrem de grele care l-au afectat. De asemenea, în condiții grele a fost nevoit cu familia să construiască o casă din pământ și să muncească în agricultură. Susține că stresul, nesiguranța zilei de mâine și instabilitatea locului de muncă au continuat să existe și după ridicarea restricției domiciliare, acestea fiind accentuate de faptul că a fost supravegheat mereu de securitate prin rețeaua de informatori.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.221/2009.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a) din Legea nr. 221/2009.
Excepția invocată a fost respinsă de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr.1488/11.11.2010, ca inadmisibilă.
Prin decizia nr.1358 din 21.10.2010 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin 1 lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Reclamantul a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 12.04.2011, reclamantul și-a modificat acțiunea schimbând temeiul juridic al acțiunii pe calea dreptului comun potrivit dispozițiilor art. 998-999 Cod civil.
În ședința din data de 10.05.2011 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prin sentința civilă nr.2754 din 10 mai 2011, Tribunalul C. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul C. a reținut, în esență, că reclamantul a cunoscut prejudiciul său moral cauzat de fostul regim comunist înlăturat după data de 6 martie 1945, încă de la data la care a fost strămutat în baza Deciziei M.A.I. nr.200/1951.
Instanța a mai apreciat că dacă în perioada regimului totalitar, și anume până la data de 22 decembrie 1989 reclamantul nu a avut posibilitatea de a încerca să își repare acest prejudiciu, ulterior acestei date nu a mai existat nicio cauză de împiedicare, respectiv de suspendare a cursului prescripției, reclamantul putând formula o acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin măsurile administrative cu caracter politic–strămutarea și fixarea domiciliului obligatoriu în localitatea Salcâmi, Raionul Fetești, numai în termenul legal de prescripție de 3 ani.
S-a mai reținut că prin apariția Legii nr.221/2009 nu a operat o repunere a reclamantului în termenul de prescripție, întrucât nu este reglementat un astfel de caz de repunere în termenul de prescripție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul S. T. care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Arată recurentul reclamant că temeiul de drept al acțiunii introduse pe rolul Tribunalului C. l-a constituit art.5 din Legea nr.221/2009, iar la termenul de judecată din 12.04.2011 a solicitat instanței să ia act că înțelege să completeze temeiul de drept al acțiunii cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil, fără a modifica vreodată obiectul cererii și fără a renunța la beneficiul Legii nr.221/2009, lege specială ce califică în mod expres măsura strămutării dispusă față de reclamant ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic și prin urmare constituie izvorul răspunderii statului pentru măsurile abuzive dispuse de fostul regim comunist față de cetățenii statului.
Solicită recurentul casarea hotărârii Tribunalului C. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, care să se pronunțe pe fondul pretențiilor sale conform Legii nr.221/2009 coroborată cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil, norma cu caracter general ce reglementează răspunderea civilă delictuală .
Curtea analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criticile recurentului reclamant constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pornind de la rațiunea recunoașterii de către S. R., după 22 Decembrie 1989 și instaurarea unui regim democratic, a consecințelor produse în sfera drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi de către regimul totalitar comunist, precum și de la necesitatea asumării și atenuării acestor consecințe produse atât asupra drepturilor patrimoniale, cât și a celor care interesează valorile supreme ale personalității umane, legiuitorul român a înțeles să adopte – începând cu anul 1990 – o . acte normative menite să răspundă acestor imperative (Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, Ordonanța de urgență nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, H.G. nr. 1724/21 decembrie 2005, abrogată ulterior prin H.G. nr. 1372/18 noiembrie 2009 privind înființarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009).
Toate aceste prevederi au urmărit să răspundă interesului public în asumarea de către stat a efectelor produse prin actele sale în timpul regimului totalitar, iar crearea cadrului legal a vizat repararea ori diminuarea prejudiciilor de ordin moral și material generate prin actele normative emise în perioada de referință (6 martie 1945-22 decembrie 1989).
De altfel, prin Rezoluția 1096 (1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, adoptată la 3 iunie 1996, s-a recomandat – printre măsurile prefigurate de obiectivul desființării moștenirii fostului sistem totalitar comunist – reabilitarea persoanelor condamnate pentru „crime” care într-o societate democratică nu constituire fapte penale, cu acordarea acestor victime a unor „compensații materiale” care nu ar trebui să fie cu mult mai mici decât compensația conferită celor condamnați pe nedrept, de codul penal în vigoare.
Legea nr. 221/2009, adoptată după Discursul Președintelui României privind condamnarea Comunismului din 18 decembrie 2006, se înscrie în sfera de interes a legiuitorului român de a aborda condamnarea fostului regim nu doar într-o manieră declarativă, ci ca pe o realitate juridică cu efecte clare în planul social.
Scopul Legii nr.221/2009 nu a fost repararea prejudiciului moral suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ci producerea unei satisfacții de ordin moral prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu reieșit din recomandările normative internaționale și la care statul român a înțeles să adere.
Prin urmare, fundamentul juridic al tuturor acestor compensații l-a constituit în esență răspunderea în materie civilă fondată pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil, statul asumându-și prin actele normative edictate obligația reparării pe cât posibil a atingerilor aduse drepturilor cetățenilor săi într-o anumită perioadă istorică. Dată fiind natura acestei răspunderi, atragerea ei presupune și în acest caz întrunirea simultană a celor trei elemente privind:
1.existența unei fapte culpabile a unei persoane – în speță, a statului – prin care s-a produs un prejudiciu;
2.dovedirea prejudiciului în patrimoniul celui pretins vătămat;
3. legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În considerarea acestor argumente, nu se va putea susține că situația declarării neconstituționalității textului art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, precum și a modificărilor aduse prin art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010 prin deciziile nr. 1358/2010 și 1354/2010 ale Curții Constituționale, au lipsit de temei juridic un asemenea demers, întrucât normele speciale în domeniu (Decretul-Lege nr. 118/1990, Legea nr. 214/1999 etc.) au fost întotdeauna fundamentate pe principiile care guvernează răspunderea pentru fapta culpabilă în dreptul comun, prevederile speciale doar completând, prin voința legiuitorului, cadrul general de reglementare, însă trebuie analizată îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii statului, în limitele conferite de lege.
Pe de altă parte, lipsa temeiului legal nu poate fi apreciată la momentul judecării cauzei, ci la data sesizării instanței, or, în speță, litigiul s-a născut sub imperiul prevederilor art. 5 al. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, normă cu caracter special care a complinit în sensul arătat cadrul general de asumare a răspunderii statului, în contextul enunțat.
Înlăturarea unei norme cu caracter special în procedura controlului conformității ei cu legea fundamentală, realizată de Curtea Constituțională, nu creează în acest caz un vid legislativ, ci deschide posibilitatea analizării – în conformitate cu prevederile legale în vigoare – dacă persoana pretins vătămată prin condamnarea și/sau măsurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este îndrituită să obțină și alte compensații decât cele acordate pe dreptul comun.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că, într-un asemenea litigiu, răspunderea statului român pentru prejudiciul moral suferit de persoana pretins vătămată prin asemenea măsuri de natură politică trebuie analizată în strânsă corelare cu condițiile răspunderii instituite prin art. 998 și 999 cod civil și cu principiile de drept care reclamă evitarea unei duble reparații, asigurarea proporționalității și echității în acordarea acestor compensații și nu în ultimul rând respectarea valorii supreme de dreptate, premise reținute de astfel prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii nr.221/2009, prin care S. R. a recunoscut explicit în art.1-3 din lege caracterul ilicit al măsurilor de condamnare politică și de strămutare a unor cetățeni ai României în perioada regimului comunist și vinovăția statului, dispoziții ce se completau cu dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale-art.998-999 Cod civil.
Prin urmare, nu se poate reține în mod judicios că pretențiile reclamantului pot fi disociate în funcție de temeiul legal invocat pentru angajarea răspunderii civile delictuale a statului, și cu atât mai mult nu se poate reține că în raport de dispozițiile art.998-999 Cod civil, aceste pretenții s-au prescris, cursul prescripției începând să curgă după anul 1990.
Se impune a sublinia faptul că legiuitorul a înțeles prin Legea nr.221/2009 să recunoască în mod expres caracterul abuziv al condamnărilor cu caracter politic și al măsurilor administrative asimilate acestora și a stabilit modalitatea în care statul democrat înțelege să își asume răspunderea și să reparare prejudiciul cauzat victimelor acestor măsuri.
Dispozițiile art.5 alin.(1) nu au fost declarate neconstituționale, acestea fiind în vigoare și în prezent.
Pentru considerentele expuse, Curtea constatând că prima instanță a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și a respins acțiunea acestuia ca prescrisă, în baza art.312 Cod pr. civilă va casa hotărârea recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant S. T., cu domiciliul în C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2754 din 10.05.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. B. M. P. D. P.
Grefier,
M. G.
Jud.fond – F.M.
Red.dec.jud.M.P./04.02.2013
Thred.gref.G.M./18.02.2013/3ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C., cod poștal -_,
Tel.0241-_ sau 0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr._
Emisă la data de 18.02.2013
C Ă T R E,
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Vă înaintăm dosarul nr._ privind pe reclamantul S. T., cu domiciliul în C., ., .. A, . și pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C. pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr.57/C din 30.01.2013 pronunțate de Curtea de Apel C. prin care s-a admis recursul formulat de recurentul reclamant S. T., a fost casată sentința civilă nr. 2754 din 10.05.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului C..
Menționăm că dosarul conține .file și are atașat dosarul nr._ al Tribunalului C., cu 76 file.
Președinte complet, Grefier,
I. B. M. G.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 170/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 185/2013. Curtea de... → |
|---|
