Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 185/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 9805/118/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr.185/C
Ședința publică din data de 01 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. L.
JUDECĂTOR - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
Grefier - G. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin Procuror – Grațiela L.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
- recurenții reclamanți și intimați G. V. – domiciliată în municipiul C., ., ., ., D. N. – domiciliat în municipiul C., ., ., ., D. M. – domiciliat în municipiul Medgidia, ., județul C., P. D. – domiciliat în București, Sector 6, ..1, ., .>
- recurentul pârât și intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – cu sediul în municipiul C., . nr.18, județul C. împotriva sentinței civile nr.391 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenți reclamanți și intimați G. V. și D. M. personal, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care sa evidențiat că procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 87 și urm. C. pr. civ. și că recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, a procedat la identificarea recurenților G. V. care se legitimează cu B.I. ..A., Nr._, CNP_ și D. M. care se legitimează cu C.I. ..T., Nr._, CNP_.
Fiind întrebată recurenta G. V., precizează că a formulat acțiune și a promovat recurs în cauză în scris, ce au fost semnate și de ceilalți frați ai săi și că la instanța de fond a avut calitate de reclamant P. D. ca succesor al defunctei P. M., sora sa; la momentul formulării recursului în cauză, i-a introdus și pe numiții P. E. și P. C. C. întrucât sunt copiii surorii sale decedate P. M..
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că au calitate de recurenți reclamanți – G. V., D. M., D. N. și P. D., motiv pentru care dispune înlăturarea din citativ a numiților P. E. și P. C. C. față de împrejurarea că doar numitul P. D. este succesorul numitei P. M..
Întrebați fiind recurenții prezenți și procurorul arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului, constatare față de care instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta reclamantă G. V., având cuvântul cu privire la recursul promovat în cauză, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precizând că, în anul 1949, părinții săi au fost deportați împreună cu cei 4 copii, restricție ce a fost ridicată în anul 1956; cu privire la recursul civil formulat de recurentul pârât, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta că a formulat acțiune în anul 2012 întrucât a aflat întâmplător de existența acestui act normativ – Legea nr.221/2009.
Recurentul reclamant D. M., având cuvântul, achiesează la concluziile recurentei reclamante și intimate G. V..
Procurorul, având cuvântul cu privire la recursul formulat de recurentul pârât și intimat, solicită admiterea acestuia deoarece a intervenit termenul de prescripție în modalitatea arătată în motivarea căii de atac.
Cu privire la recursul formulat de recurenții reclamanți, referitor la fondul cauzei, solicită respingerea acestuia, întrucât cererea s-a întemeiat pe art.5 al.2 lit.”a” din Legea nr.221/2009 care a fost declarat neconstituțional .
Curtea, considerându-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursurilor .
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 27.08.2012, reclamanții G. V., D. N., D. M. și P. D. l-au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să se constatate caracterul politic al participării autorilor acestora la răzmerița din ., precum și al măsurii administrative constând în dislocarea și fixarea domiciliului obligatoriu pentru întreaga familie în orașul Medgidia, județul C., timp de 6 ani, 10 luni și 27 zile în perioada 13 august 1949-10 iulie 1956 și obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor în cuantum de 200.000 lei pentru fiecare reclamant, conform prevederilor art.5 alin.1 lit. a din Lg.221/2009.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că familia lor a fost dislocată prin deportare la canalul Dunărea Marea N. în baza Decretului nr.83/1949, fiindu-le fixat domiciliul obligatoriu în orașul Medgidia, județul C.; ca urmare a participării autorilor lor la răzmerița din ., casa acestora a fost înconjurată de armată sub amenințarea armelor și au fost aduși cu forța în gara V. unde au fost urcați în vagoane, fiindu-le comunicat că vor fi deportați în Siberia; au fost deportați în Medgidia unde mamele cu copii fost duse în baracă, iar ceilalți trimiși la muncă în lagăre; după câteva luni, tatăl lor a fost încarcerat în penitenciarul U.M. nr.5 B. pentru părăsire de domiciliu; după ridicarea restricției aceștia au fost marginalizați de societate și nu li s-a permis avansarea pe plan social și profesional pe motiv că sunt copii de burghezi.
La 24.09.2012, pârâtul S. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată; în apărare, s-a invocat excepția prescripție dreptului material la acțiunea având ca temei Legea nr. 221/2009, arătându-se că a fost depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 5 alin. 1 din acest act normativ, termene care începea să curgă la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial adică la 15.06.2009 și de împlinea la 14.06.2012, astfel că acțiunea reclamanților formulată la 27.08.2012 era prescrisă.
În ședința din data de 17.01.2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes a de cererii reclamantului P. D. având ca obiect constatarea caracterului politic a participării autorilor acestuia la răzmerița din .> Prin sentința civilă nr. 391/ 24.01.2013, Tribunalul C. a respins excepția lipsei de interes a reclamanților în capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, a admis în parte acțiunea și a constatat caracterul politic al participării la răzmerița din . reclamanților D. I. I. și al măsurii dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu în localitatea Medgidia, județul C., aplicată prin Decizia M.A.I. nr. 385/1949 a numiților D. I. I. și D. I., cu cei patru copii G. I. V., D. N., D. M. și P. M.; a fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata sumei de 200.000 lei fiecare cu titlu de daune morale.
Pentru a respinge excepția lipsei de interes, tribunalul a observat că, potrivit dispozițiilor art. 3 al legii nr. 221/2009 „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu,” dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de lege și că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din același act normativ „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora”.
Prima instanță a apreciat că reclamanții justifică un interes în soluționarea acestui capăt de cerere deoarece, potrivit adresei nr. 1304/09.07.1991 emisă de Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Justiției, autorul reclamanților, împreună cu soția și cei patru copii, a suferit măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Medgidia, județul C., în baza Deciziei MAI nr. 385/1949, iar actul de autoritate prin care s-a dispus măsura cu caracter administrativ nu este prevăzut în lista actelor stabilite de legiuitor ca reprezentând de drept măsuri administrative cu caracter politic.
Pentru a ajunge la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, tribunalul a constatat că, în afară de măsura stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Medgidia, autorul reclamanților a fost arestat, la data de 12 iulie 1950, pentru participare la răzmeriță, din conținutul aceleiași adrese rezultând că măsura dislocării a reprezentat consecința participării autorului la mișcarea de rezistență anticomunistă.
În aceste condiții, tribunalul a considerat că, atâta vreme măsura cu caracter administrativ a dislocării și stabilirii domiciliului a înlesnit sau justificat, aplicarea unei alte măsuri cu caracter abuziv a regimului comunist, aceasta se circumscrie noțiunii de măsură cu caracter politic, în sensul legii nr. 221/2009.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului S. R. la plata daunelor morale, instanța a constatat că, prin hotărârile nr. 2436/12.11.1991 și nr. 2625/14.01.1992 Comisia pentru Acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr.118/1990, reclamanții au beneficiat de prevederile Decretului-lege nr.118/1990 și ale OUG nr.214/1999, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic-stabilirea de domiciliu obligatoriu, la care a fost supus în perioada comunistă; în baza acestui act normativ, reclamanții au beneficiat de o . drepturi: prestații bănești lunare sub forma unei indemnizații pentru fiecare an de strămutare; scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât si pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art.8 din Decretul - lege nr.118/1990);
Prin urmare, a considerat tribunalul, statul și-a îndeplinit obligația morală de a acorda măsuri reparatorii reclamanților, pentru prejudiciul moral suferit în perioada comunistă și că nu se impune completarea acestor măsuri.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, prin care a criticat hotărârea primei instanțe instanței de fond pentru nelegalitate, solicitând acordarea unor despăgubiri în cuantum de 10.000 euro pentru reclamanții G. V., D. N. și D. M. în baza art. 5 alin. 1 pct.1 din Legea nr. 221/2009 și de 2.500 euro pentru reclamanții P. D., P. C. C. și P. E. în baza art. 5 alin. 1 pct.2 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva sentințe nr. 391/24.01.2013 a formulat recurs și pârâtul, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 5 C. pr. civ., solicitând casarea sentinței cu consecința admiterii excepției prescripției și respingerea în consecință a acțiunii.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că termenul pentru introducerea unor acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr.221/2009 este de 3 ani de la data intrării în a acestei legi publicată în Monitorul Oficial nr.396/11.06.2009; Legea nr.221/2009 a intrat în vigoare în 3 zile de la publicare, respectiv 15.06.2009, dată de la care începe să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art.5 din Legea nr.221/2009, astfel încât acest termen s-a împlinit la data de 14.06.2012.
Recurentul a mai învederat că reclamanți au introdus acțiunea în data de 27.08.2012, deci după termenul de trei ani prevăzut de legiuitor în cuprinsul Legii nr.221/2009, astfel că excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune era întemeiată.
În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că instanța de fond nu a luat spre examinare și nici nu a adus vreun argument în ceea ce privește caracterul nefondat al acțiunii invocat de S. R., (aceasta întrucât S. R. în întâmpinare nici nu a intrat pe fondul cauzei), solicită a se constata că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție pe fond, peremptorie și absolută.
În critica sentinței recurate, s-a mai arătat că excepția prescripției nu s-a pus în discuția contradictorie a părților și, deci, instanța nu s-a pronunțat asupra ei, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității; având în vedere caracterul absolut al acestei excepții, rezultă că ea poate fi invocată pe cale de excepție de către toate părțile aflate în proces, de procuror și de instanță din oficiu, la orice termen sau chiar în căile de atac, pârâtul a solicitat casarea sentinței cu consecința admiterii excepției prescripției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul reclamanților este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare pe când recursul pârâtului este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței civilă recurate, în sensul respingerii cererea în pretenții vizând daunele morale ca prescrisă.
Prealabil, Curtea observă că, dintre cele trei soluții pronunțate de Tribunal (asupra excepției lipsei de interes, asupra cereri în constarea caracterului politic a măsurii dislocării și participării la răzmeriță și asupra cererii în daune morale), ambele părți au contestat doar soluționarea capătului de cerere vizând acțiunea în despăgubiri (pârâtul din perspectiva prescrierii dreptului la acțiune, iar reclamanta din punct de vedere al cuantumului drepturilor care i s-ar cuveni conform modificării art. 5 al.1 din Legea nr.221/2009 prin O.G. nr. 62/2010); rezultă așadar că, în temeiul art. 316 raportat la art. 295 al. 1 C. pr. civ., celelalte două dispoziții ale instanței au intrat în autoritatea de lucru judecat și vor fi deci menținute.
Cu referire la recursul pârâtei, Curtea reține că, potrivit art. 5 al.1 din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată obligarea statului acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Legea nr.221/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 396/11.06.2009 și a intrat în vigoare conform art. 78 din Constituție, în 3 zile de la publicare; conform art. 12 din L. 24/2000, acest termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare, astfel că Legea nr.221/2009 a intrat în vigoare la 14.06.2009.
De la această dată, începe să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art.5 al.1 din Legea nr.221/2009, astfel încât acest termen s-a împlinit la data de 13.06.2012.
Or, cum reclamanți au introdus acțiunea în data de 27.08.2012, deci după termenul de trei ani prevăzut de legiuitor în cuprinsul Legii nr.221/2009, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în daune morale este întemeiată și urmează a fi admisă
În aceste condiții, cum într-adevăr prima instanță a omis soluționarea excepției prescrierii (dar această constatare nu poate fi apreciată drept o cauză care ar putea conduce la casarea cu trimitere, deoarece potrivit art.312 al.4 Cod procedură civilă, în caz de casare, Curtea de Apel va rejudeca pricina în fond iar nesoluționarea unei excepții nu se încadrează printre ipotezele prevăzute limitativ de alin.5), ca urmare a admiterii acesteia, admiterea recursului pârâtei va însemna și respingerea recursului reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul pârât și intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prinDirecția Generală a Finanțelor Publice C. – cu sediul în municipiul C., . nr.18, județul C. împotriva sentinței civile nr.391 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți și recurenți G. V. - domiciliată în municipiul C., ., ., ., D. N. - domiciliat în municipiul C., ., ., ., D. M. - domiciliat în municipiul Medgidia, ., județul C., P. D. domiciliat în București, Sector 6, ..1, ., ..
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că respinge cererea în pretenții vizând daunele morale ca prescrise.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Respinge recursul formulat reclamanții-intimați G. V., D. N., D. M. și P. D., ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GABRIE L., M. G. VANGHELIȚA T.
jud. fond – C.R. D. Grefier,
red. dec. jud. G.L./16.05.2013/3 ex. G. I.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 57/2013. Curtea de... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 284/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
