Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr. 418/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 29091/212/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 418/C
Ședința publică din 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător M. P.
Judecător D. P.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât B. P., cu domiciliul procesual ales în C., . nr.41, .(la cabinetul de avocat D. B.), împotriva deciziei civile nr. 204 din 28.03.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M. C., cu sediul în C., ., județul C., acțiunea având ca obiect autorizare desființare lucrări (Legea 50/1991).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât B. P., prin avocat B. D. în baza împuternicirii avocațiale nr._(515)/15.10.2013 pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul reclamant P. M. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 88 și următoarele Cod proc.civilă.
Potrivit referatului întocmit de grefierul de ședință se constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, netimbrat.
Apărătorul recurentului pârât depune la dosar delegația de reprezentare cu numărul mai sus menționat și dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei (chitanța .. CT XWM_ PJ/27.09.2013) și timbru judiciar de 0,15 lei și precizează că nu mai are alte cererii de formulat sau excepții.
Instanța luând act de poziția procesuală a părții prezente, socotindu-se lămurită asupra cauzei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei civile atacate, și rejudecând respingerea apelului, cu consecința respingerii cererii reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază că această culpă procesuală nu se poate reține în sarcina recurentului, întrucât partea din vina căreia nu s-a putut termina demersul judiciar este reclamanta intimată. Obligația de obținere a autorizației de construire a imobilului, . recurentului nu s-a realizat din cauza reclamantului intimat, respectiv a organelor sale care nu au respectat termenul de 30 de zile de soluționare a cererilor. Nu s-a putut depune la dosar dovada obținerii autorizației de construire din vina organului emitent. Urmează a se aprecia asupra recursului în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
Instanța având în vedere disp. art. 150 Cod proc.civilă constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la Judecătoriei C. la 07.11.2011 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. M. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. P., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestuia din urmă la desființarea lucrărilor de construire realizate ilegal la imobilul din C., ., iar în caz contrar să fie abilitat reclamantul să desființeze pe cale administrativă lucrările ilegale, pe cheltuiala pârâtului. Totodată s-a cerut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, în cadrul unei acțiuni de control realizate de organele abilitate, s-a constat că pârâtul, fără a deține autorizație de construire, a executat lucrări de construcții „constând în realizare locuință în suprafață de aproximativ 140 mp, cu fundație BA; la parter realizare structură cadre BA, închideri exterioare BCA, compartimentări interioare BCA, placa peste parter, armare stâlpi peste parter”. Pentru faptele constatate pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/ 06.09.2010. Prin același act s-a pus în vedere contravenientului să sisteze lucrarea, să obțină autorizația de construire în termen de 60 de zile de la comunicarea procesului-verbal, iar în caz contrar să desființeze lucrările nelegale și să aducă imobilul la starea inițială, în termen de 15 zile de la expirarea termenului anterior prevăzut.
Prin sentința civilă nr._/09.10.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P. M. C. în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului să desființeze, în termen de două luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, lucrările realizate fără autorizare la imobilul din C., .. 27, jud. C., arătate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nr._/ 06.09.2010.
Instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de abilitare a reclamantului, în caz de neconformare a pârâtului, de a desființa pe cale administrativă lucrările de construcție.
Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 8.30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Totodată instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/ 06.09.2010 (f. 11) s-a constatat săvârșirea de către pârât a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/ 1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit căruia constituie contravenții „executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant”.
Măsurile complementare au fost dispuse în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/ 1991 republicată, conform căruia „O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Așadar, atâta timp cât procesul verbal de contravenție nu este anulat printr-o hotărâre judecătorească, pârâtul trebuie să se supună celor dispuse prin acesta.
Întrucât pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor complementare din procesul-verbal de contravenție, instanța, în temeiul prevederilor legale enunțate anterior, constată că este întemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor realizate fără autorizație de construire, așa cum s-a dispus prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/ 06.09.2010, întocmit de agentul constatator aflat în subordinea Primarului M. C., motiv pentru care instanța de fond a admis cererea sub acest aspect și a stabilit un termen de două luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri pentru îndeplinirea obligației ce îi revine pârâtului.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor judiciare, constând în onorariu de avocat, dovedite prin chitanța . nr._/ 13.02.2011 (f. 20) formulată de către reclamant, instanța de fond a găsit-o neîntemeiată, pentru motivele ce succed.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Hotărârea C. c. României; Hotărârea S. și alții. c. României; Hotărârea S. și alții. c. României; Hotărârea R. c. României; Hotărârea P. c. României; etc.), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, decât în măsura în care se dovedește realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În stabilirea caracterului necesar al unei cheltuieli ar trebui să se țină cont de faptul că angajarea unui consilier juridic de către o instituție a statului, pe baza unui contract individual de muncă, sau în temeiul unui raport de serviciu, impune obligația contractuală a acestuia de reprezentare a autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află. Reprezentarea se materializează în îndeplinirea de acte juridice în numele și în interesul angajatorului, în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă.
Atribuțiile consilierului juridic sunt reglementate de art. 4 din Legea nr. 514/ 2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, conform căruia „consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanță și reprezentarea autorității sau instituției publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apără drepturile și interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină; în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic”. Practic, în temeiul acestor prevederi consilierul juridic are sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale persoanelor juridice care i-au numit sau la care sunt angajați, în raport cu orice autorități sau instituții publice și cu orice alte persoane fizice sau juridice.
În cauza supusă analizei, s-a constatat că obiectul acesteia îl reprezintă obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor realizate ilegal, astfel cum au fost constatate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/ 06.09.2010, emis de către intimat. Prin urmare, obiectul pricinii nu este unul ieșit din comun, de natură a ridica probleme deosebite consilierilor juridici ai intimatului, cu ocazia formulării apărării.
Fără doar și poate, în temeiul art. 2 alin. 3 și art. 29 alin. 1 din Legea nr. 51/ 1995, avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, iar autorității sau instituției publice nu îi este interzis a-și angaja avocat în litigiile supuse judecății.
Cu toate acestea, la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de o autoritate sau instituție publică ce a beneficiat de serviciile unui avocat, instanța de judecată trebuie să analizeze dacă reprezentarea prin avocat a fost o măsură absolut necesară pentru desfășurarea activității, respectiv dacă apărarea putea și trebuia să fi fost asigurată de consilierul juridic, funcționar al autorității / instituției publice în discuție.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a formulat apel reclamantul P. M. C., criticând-o cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 204 din 28 martie 2013 Tribunalul C. admis apelul reclamantului P. M. CONSTANTA, a schimbat în parte sentința civilă nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în sensul că a obligat pârâtul B. P. către reclamantul P. M. C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că prin procesul verbal de contravenție nr._/ 06.09.2010, pârâtul a fost sancționat contravențional deoarece a executat lucrări de construire fără a deține autorizație de construire, stabilindu-se ca măsuri complementare obținerea autorizației de construire pentru lucrările ilegal executate iar în caz contrar aducerea la starea inițială.
Conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Instanța a arătat că, a cădea în pretenții, înseamnă a pierde procesul și că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”.
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală.
S-a arătat că nu trebuie ignorat nici rolul cheltuielilor de judecată de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea care a pierdut procesul, respectiv partea din vina căreia s-a promovat acțiunea.
Jurisprudența în materie a stabilit că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, din care rezultă că partea, din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de către partea care a câștigat procesul.
În cadrul cheltuielilor de judecată sunt incluse sumele care reprezintă taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocațiale, onorarii pentru experți etc.
Instanța a reținut că nici un text de lege nu interzice unei autorități sau instituții publice să încheie contracte de asistență juridică cu avocați, chiar în situația în care aceste instituții au angajat consilier juridic.
A stabilit că, în cauză, culpa procesuală aparține pârâtului, obligația de a obține autorizația de construire fiind îndeplinită după promovarea acțiunii, astfel că acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată atât în fond cât și în apel, cheltuieli reprezentate de onorariul apărătorului ales și taxa de timbru.
În cauză a fost depusă autorizația de construire nr. 141/31.01.2013 prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru construire imobil parter-locuință unifamilială, .>
Intimatul a făcut dovada că a îndeplinit măsura dispusă prin procesul verbal de contravenție, respectiv obținerea autorizației de construire pentru lucrările ilegal executate, însă acesta nu a formulat calea de atac a apelului, astfel că instanța a arătat că nu poate constata în apelul părții adverse că intimatul și-a executat obligația impusă prin procesul verbal de contravenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. P. solicitând instanței respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Întemeind recursul pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut în sarcina sa culpa procesuală deoarece neîndeplinirea obligației de obținere a autorizației de construcție și de intrare în legalitate s-a datorat reclamantei care a făcut care a făcut ca procedura de eliberare a acestei autorizații să fie anevoioasă, nerespectând termenul de 30 de zile de soluționare a cererilor.
Apreciază că nu i se poate reține o culpă procesuală pentru că partea din vina căreia s-a purtat procesul este chiar reclamantul care, din culpă, nu a putut termina demersul judiciar din pricina organelor sale de eliberare autorizații, proiecte.
Examinând legalitatea deciziei atacate în raport cu susținerile recurentului, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Culpa procesuală aparține, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, părții care „a căzut în pretenții”, respectiv părții care a pierdut procesul sau părții care, deși nu a pierdut în final procesul, din vina sa a provocat începerea demersului procesual de către cealaltă parte.
În speță, în mod corect au apreciat instanțele de fond și de apel că pârâtul se află în culpă procesuală și au dispus obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată făcute de către reclamant pentru că, pe de o parte, acțiunea reclamantului P. M. C. prin care a solicitate obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcție realizate ilegal a fost admisă, iar această soluție a devenit irevocabilă ca urmare a neexercitării de către pârât a vreunei căi de atac împotriva ei. Prin urmare, în raport de cererea principală a reclamantului, pârâtul a pierdut irevocabil procesul, se află în cupă procesuală și este obligat să suporte cheltuielile procesuale făcute de partea adversă.
Pe de altă parte, pârâtul se află în culpă procesuală chiar dacă și-a îndeplinit obligația de a obține autorizația de construcție pe parcursul procesului, acest act fiind depus în instanța de apel, pentru că pornirea procesului s-a datorat exclusiv faptei ilicite a pârâtului de a edifica o construcție cu destinația de locuințe fără a obține în prealabil o autorizație de construcție și pentru că cererea de eliberare a autorizației de construcție s-a depus la Primăria M. C. abia la 14 decembrie 2012, iar cererea de eliberare a certificatului de urbanism s-a depus la 6 aprilie 2012, ambele date fiind ulterioare introducerii de către reclamant a cererii de chemare în judecată (7 noiembrie 2011).
În condițiile în care constatarea faptei contravenționale de a construi o locuință fără autorizație de construcție a avut loc a avut loc la 14 iulie 2010, iar la 8 martie 2011 s-a reținut, printr-o notă de constatare, că pârâtul nu s-a conformat celor dispuse prin procesul verbal de contravenție, nu se poate reproșa autorităților administrative soluționarea cu întârziere a cererilor, depuse de către pârât abia la interval de un an după aceste constatări.
În concluzie, constatând că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, apreciind întemeiat asupra părții care are culpă procesuală, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât B. P., cu domiciliul procesual ales în C., . nr.41, .(la cabinetul de avocat D. B.), împotriva deciziei civile nr. 204 din 28.03.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M. C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. B. M. P. D. P.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – G.M.
Jud.apel – B.M.;C.M.P.
Red./th.dec.recurs-jud. D.P./
02.12.2013/2ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 279/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 373/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
