Legea nr. 50/1991. Intervenția art. 494 Cod civil pentru un imobil edificat fără autorizație de construire.
| Comentarii |
|
Prin dispozițiile cuprinse în Legea nr. 50/1991, legiuitorul nu a urmărit să excludă de la reglementarea privitoare la disciplina în construcții acele construcții ridicate de către o persoană pe terenul unui terț.
Recurenta nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă câtă vreme procesul- verbal, necontestat în instanță, atestă că această parte a edificat anexa spațiului locativ folosit în calitate de chiriaş, după cum nu poate susține că autoritatea locală reclamantă nu ar avea interes să formuleze o atare cerere în demolare, din moment ce această construcție nu figurează cu autorizație de construire emisă, iar demersul a fost inițiat în temeiul art. 27 – 28 din lege.
Însă, se va avea în vedere situația de fapt de la momentul promovării acțiunii, anume că la 25.08.2011 această anexă – edificată în fapt pentru a compensa pierderea unicului spațiu destinat ca toaletă pentru toți chiriaşii imobilului – intrase în administrarea fondului locativ, iar pârâtei i se impusese plata chiriei asupra ei.
Legea nr. 50/1991
Art. 494 Cod civil
Prin decizia civilă nr. 546/30.10.2012 a Tribunalului Constanța a fost respins ca nefondat apelul pârâtei G.A. Împotriva sentinței 7606/2.05.2012 a Judecătoriei Constanța.
Instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Legea nr. 50/1991 şi că din întreaga reglementare dată de acest act normativ reiese fără dubiu intenția legiuitorului de a nu lăsa în afara dispozițiilor legii acele construcții edificate pe terenul unor terți, ca fiind excluse de la obligativitatea obținerii autorizației.
S-a constatat că în cuprinsul procesului-verbal cea sancționată a fost pârâta, această persoană necontestând în instanță actul – care se bucură de prezumția de validitate şi consacră, prin conținutul său şi prin raportare la dispozițiile art. 26 alin.1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, obligația de a opri lucrările, de a obține autorizația de construire în termen de 60 de zile de la comunicarea procesului-verbal şi de a readuce imobilul în starea inițială în termen de 15 zile de la data expirării termenului de 60 de zile mai sus menționat.
Analizând recursul formulat de pârâtă, Curtea va reține următoarele considerente:
Sub un prim aspect, în mod corect instanța de apel a făcut referire la dispozițiile cuprinse în Legea nr. 50/1991, apreciind că legiuitorul nu a urmărit să excludă de la reglementarea privitoare la disciplina în construcții acele construcții ridicate de către o persoană pe terenul unui terț, motiv pentru care în mod judicios a înlăturat excepțiile ridicate de pârâtă.
Recurenta nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă câtă vreme procesul-verbal, necontestat în instanță, atestă că această parte a edificat anexa spațiului locativ folosit în calitate de chiriaş, după cum nu poate susține că autoritatea locală reclamantă nu ar avea interes să formuleze o atare cerere în demolare, din moment ce această construcție nu figurează cu autorizație de construire emisă, iar demersul a fost inițiat în temeiul art. 27 – 28 din lege.
Însă, dacă aceste excepții preliminare dezlegării fondului au fost corect respinse, instanțele devolutive urmau să aibă în vedere situația de fapt de lamomentul promovării acțiunii, anume că la 25.08.2011 această anexă – edificată în fapt pentru a compensa pierderea unicului spațiu destinat ca toaletă pentru toți chiriaşii imobilului – intrase în administrarea fondului locativ, iar pârâtei i se impusese plata chiriei asupra ei.
Aşadar, deşi procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost contestat pe cale judiciară, recurenta înțelegând să plătească amenda contravențională dispusă, la data sesizării Judecătoriei Constanța cu cererea Primarului de demolare exista dovada că, după plata contravalorii procedurii de emitere a acordului de principiu al
RAEDPP Constanța pentru această lucrare, ea a fost însuşită ca parte integrantă a spațiului închiriat şi inclusă ca atare la calculul chiriei.
Este evident că sus-menționatul acord de principiu al administratorului fondului locativ al Municipiului Constanța nu valorează ca autorizație de construire, însă în speță, instanțele urmau a avea în vedere că interveneau dispozițiile art. 494 Cod civil 1865, în sensul că pentru această construcție, deşi nerealizată de către titularul dreptului de proprietate al terenului, a fost exercitat de către acesta dreptul de a şi-o însuşi şi de a o valorifica, prin impunerea pentru chiriaş a obligației de plată a chiriei şi pentru această anexă a spațiului locativ.
În aceste condiții, obligația de a mai desființa această construcție anexă nu mai putea fi impusă chiriaşului – care nici nu mai poate demola ceea ce aparține spațiului locativ închiriat, fără acordul locatorului – împrejurare față de care cererea reclamantului Primarul Mun. Constanța nu mai putea fi admisă.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția se impune a fi modificată, în condițiile art. 312 alin. 1 cod proc. civilă se admite recursul, cu consecința admiterii apelului pârâtei şi respingerii apelului reclamantului, anume, schimbând în tot hotărârea apelată, pe fond respingându-se acțiunea Primarului Mun. Constanța, ca nefondată.
Decizia civilă nr. 67/C/04.02.2013
Judecător redactor Mihaela Ganea
| ← Tardivitate contestație dispoziție emisă în baza Legii nr.... | Legea nr. 10/2001. Posibilitatea creditorului obligației de a... → |
|---|
