Legea 10/2001. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 86/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/C
Ședința publică din 20 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L.
Judecător M. G.
Judecător Vanghelița T.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2860/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. C., D. Ș. și D. M., domiciliați în C., ., .. B, . obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat D. C. pentru recurentul pârât P. M. C., în substituirea avocatului titular A. M., intimatul reclamant D. M., personal și asistat de d-na avocat P. C. în baza împuternicirii avocațiale nr.27/10.02.2015, intimații reclamanți D. C. și D. Ș. reprezentați de același avocat, potrivit aceleiași împuterniciri avocațiale.
Grefierul prezintă referatul cauzei, arătând următoarele:
- Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
- Prin cererea depusă la dosar la data de 09.04.2015 d-na expert G. Aliona solicită admiterea cererii sale de plată a onorariului în cuantum de 500 de lei pentru munca prestată în vederea avizării de către O.C.P.I. C. a planului de amplasament și delimitare a imobilului.
După referatul grefierului de ședință,
Având cuvântul cu privire la solicitarea d-nei expert, reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea acestei cereri, pe care o apreciază ca fiind nelegală.
Reprezentantul recurentului pârât, având cuvântul, apreciază la rândul său că această solicitare este nefondată, raportat la munca efectiv prestată, nefiind stabilit un obiectiv nou.
Instanța, deliberând, având în vedere dispozițiile art. 7 din Ordinul Ministerului Justiției nr.1882/2011, respinge solicitarea d-nei expert de suplimentare a onorariului.
Reținând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, excepții ori probe în recurs, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul pentru recurentul reclamant, reprezentantul acestuia pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, justificate cu factura nr. 690/16.02.2015 și borderoul atașat, înscrisuri pe care le depune la dosar. Totodată, solicită amânarea pronunțării asupra recursului, pentru a i se da posibilitatea să depună concluzii scrise.
Pentru intimații reclamanți, avocatul acestora, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat, întrucât instanța de fond a fixat obiectivele expertizei conform deciziei de casare, iar răspunsul expertului a fost în sensul că a fost identificată atât vechea proprietate D., cât și vechea proprietate P.; de asemenea a fost identificat și gradul de afectare a acestui teren.
Arată că este a treia expertiză efectuată în cauză și consideră că au fost identificate toate elementele care afectează terenul în litigiu. Singura problemă adusă în atenția instanței este cea a schiței cadastrale care deja este întocmită pentru proprietatea P..
S-a încercat să se dovedească pe tot parcursul procesului că acea proprietate a fost întotdeauna învecinată cu cea a autorilor reclamanților, astfel încât amplasarea ei la acest moment într-o situație de suprapunere cu terenul reclamanților intimați este o chestiune care se poate reglementa prin legile speciale ale cadastrului. Instanțele în mod corect au apreciat că terenul reclamanților poate fi restituit în natură în parte, că poate fi acordată în compensare suprafața de 60 mp. și parțial poate fi restituit în echivalent, în configurația care a fost evidențiată de către toți experții care au identificat acest teren, prin raportare la ultima expertiză întocmită în rejudecare în fața instanței de fond, respectiv expertiza G. Aliona.
Concluzionând, apreciază că terenul poate fi restituit în natură, că suprapunerea este una virtuală, care poate fi reglementată prin legea cadastrului; solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise pentru a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
Fiind lămurită cu privire la pricina dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2860/19.11.2014 a Tribunalului C., pronunțată în rejudecare după casarea dispusă conform deciziei 339/C 09.07.2013 a Curții de Apel C. (dosar_ ), a fost admisă acțiunea reclamanților D. C., D. Ș. și D. M., formulată în contradictoriu cu P. M. C., fiind anulată dispoziția nr. 3620/09.06.2009 emisă în baza Legii 10/2001.
Entitatea - unitate deținătoare a fost obligată să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 270 mp din totalul de 383,40 mp situat în municipiul C., Stradela Basarabi nr. 11, jud. C., delimitat de punctele 1, A, B, 4 și având următoarele vecinătăți: Nord - domeniul privat al municipiului C.; Sud - proprietatea P. M.; Est - alee de acces și . a fost identificat în raportul de expertiză și planurile de situație anexă, întocmite de exp. ing. G. Aliona, parte integrantă din hotărârea instanței de fond.
Pârâtul P. Mun. C. a fost obligat să propună acordarea terenului în suprafață de 78 mp în compensare, poziționat în continuarea terenului restituit și situat pe stradela Basarabi nr. 11, jud. C., identificat în raportul de expertiză și planurile de situație anexă, întocmite de exp. ing. G. Aliona și delimitat de punctele C, 1, 4, D, urmând să emisă dispoziție motivată prin care să propună reclamanților acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr.165/2013, pentru suprafața de 35,40 mp care nu poate fi restituită în natură.
Pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.600 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că decizia de casare menționată a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanța de rejudecare față de dispozițiile art. 315 alin. 1 cod proc. civilă, că se impune efectuarea unei expertize tehnice topografice, având ca obiectiv principal determinarea amplasamentului terenului notificat de reclamanți D., în suprafață de 383,40 mp, cu evidențierea lui printr-o schiță anexă la raportul de expertiză și care să indice dimensiunile loturilor vechii proprietăți, vecinătățile, gradul de afectare a acestui teren de detalii de sistematizare ale orașului, respectiv dacă fosta proprietate este în prezent, total sau parțial, afectată de proprietățile altor persoane fizice, care nu sunt părți în dosar.
De asemenea, prin aceeași decizie a Curții de Apel C. s-a dispus să se evidențieze toate construcțiile, definitive sau provizorii, existente pe teren, precum și căile de acces la aceste construcții sau la blocurile din zonă, respectiv, dacă acestea sunt inventariate în domeniul privat al M. C. cu această destinație sau sunt folosite în fapt de către locatarii blocurilor învecinate.
Instanța de fond a reținut, pe baza datelor și concluziilor raportului de expertiză întocmit de exp. ing. G. Aliona, că terenul în litigiu a fost identificat conform schițelor anexă, dar că numai o suprafață de 270 mp din totalul de 383,40 mp (C., Stradela Basarabi nr. 11), delimitată de punctele 1, A, B, 4 și având vecinătățile sus-citate, poate face obiect al restituirii în natură.
S-a mai avut în vedere că expertiza judiciară a identificat și o suprafață de teren poziționată în continuarea celui restituit, delimitată în schița anexă de punctele C, 1, 4, D și având 78 mp., care ar putea fi acordat în compensare.
Judecătorul fondului a conchis că din întreaga suprafață pentru care s-a depus notificare, doar 35,4 mp reprezintă teren ce nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de un . de . acest . aceste condiții, instanța de fond a dezvoltat argumente legate de supunerea acestui imobil regimului juridic dat de Legea nr. 10/2001 (sub imperiul căreia a fost depusă notificarea), în sensul că terenul a fost preluat abuziv de stat; s-a arătat, în egală măsură, că datele reieșite din expertiza judiciară topografică relevă nelegalitatea dispoziției nr. 3620/9.06.2009 emise de P. M. C. (care face obiectul prezentei contestații), câtă vreme unitatea deținătoare a respins în integralitate cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 383,40 mp, propunând în schimb acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII și înaintarea notificării către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.
Tribunalul a considerat că pentru o parte a imobilului notificat se poate dispune restituirea în natură (prin aceasta înțelegându-se și atribuirea suprafeței de teren în compensare), pentru cealaltă parte urmând să se propună acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 165/2013 – incidente în speță.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, P. M. C., care a susținut că în rejudecare nu au fost respectate dispozițiile deciziei de casare, astfel că în mod greșit instanța de fond a constatat că poate restitui în natură, pe vechiul amplasament, o suprafață de 270 mp, iar în compensare un teren poziționat alături de primul, în suprafață de 78 mp.
Recurentul pârât a reamintit obiectivele la care urma să răspundă instanța de fond în legătură cu situația juridică a imobilului notificat, criticând soluția de restituire în natură a terenului de 270 mp ca fiind ,,liberă’’ câtă vreme schița anexă a raportului de expertiză a relevat ocuparea ei de garaje și alei de acces la acest construcții, fără a se determina regimul lor juridic.
În privința terenului de 78 mp în compensare, recurentul pârât a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 165/2013 potrivit cu care până la finalizarea procedurii de inventariere a terenurilor se suspendă orice act de dispoziție asupra acestora, inclusiv atribuirea în compensare de alte terenuri în litigii având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv. S-a susținut că instanța de fond a nesocotit aceste prevederi legale, această suprafață neregăsindu-se pe lista bunurilor ce ar putea fi atribuite în compensare.
În drept, au fost evocate dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Prin concluziile scrise depuse în termenul acordat conform art. 146 cod proc. civilă, intimații reclamanți au solicitat respingerea căii de atac, apreciind că expertiza dispusă și administrată (care se corelează cu lucrările de aceeași natură efectuate în celelalte cicluri procesuale) a lămurit pe deplin situația juridică, precum și posibilitățile de acordare a măsurilor reparatorii, în toate cele trei variante prevăzute prin lege: restituirea în natură, acordarea de bunuri în echivalent, compensarea prin puncte.
S-a arătat că expertul desemnat a răspuns la toate obiectivele expertizei, stabilind totodată că fosta proprietate D., din stradela Basarabi nr. 11, nu se suprapune cu lotul învecinat al fam. P., din stradela Basarabi nr. 13 bis, dar și că schița cadastrală a proprietății P. a fost întocmită greșit, situație care poate fi rectificată în evidențele de carte funciară fără a fi afectată proprietatea intimaților reclamanți.
Cu privire la amplasarea garajelor pe acest teren, intimații au arătat că încă de la data întocmirii primei expertize de către dl. expert B. E. s-a evidențiat caracterul lor nelegal și natura provizorie a construcțiilor.
Ca răspuns la aspectul inexistenței suprafeței de 78 mp pe lista bunurilor imobile care ar putea face obiect al compensării, intimații au solicitat să se rețină opinia lor potrivit căreia această chestiune nu are relevanță, din moment ce unitatea deținătoare nu face dovada că el ar fi supus unor planuri de sistematizare sau se află în interdicție legală de atribuire cu acest scop; pe de altă parte, însăși Legea nr. 165/2013 prevede posibilitatea acordării de teren în echivalent.
Analizând criticile formulate, pe temeiul art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, Curtea va reține următoarele considerente:
Sub un prim aspect, instanța de recurs constată că au fost necesare în cauză două decizii preliminare de casare cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond nereușind să clarifice în totalitate, nici în această nouă evaluare, situația de fapt și temeiurile în drept incidente, în vederea unei corecte soluționări a cauzei.
Potrivit art. 129 alin. 5 cod proc.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Pentru a nu lăsa nici un dubiu cu privire la lipsa unei evaluări complete a probatoriului, instanța va avea în vedere că prin prima decizie de casare, nr. 217/C din 9 martie 2012, Curtea de Apel C. a constatat că sentința nr. 5880/15.11.2011 a Tribunalului C. nu a stabilit care este regimul juridic al terenului notificat de reclamanții D. (art. 10 sau art. 11 din Legea nr. 10/2001), dacă în aplicarea prevederilor art. 11 alin. 3 din lege lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial ori integral terenul expropriat, ce anume poate primi calificarea juridică de ,,teren liber’’ care ar fi restituibil în natură și dacă există identitate/suprapunere între fostul amplasament al terenului de 383,40 mp de la vechea adresă stradela Basarabi nr. 11, notificat de reclamanți, cu terenul numiților P. V. și P. M., pe care documentația cadastrală îl regăsește în același areal.
Or, câtă vreme titlul în baza căruia terțele persoane au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară (actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1372/20.12.1944) regăsește, prin schițele cadastrale aferente acestei proprietăți, această suprapunere, instanța era obligată să administreze acele probe care să clarifice pe deplin situația imobilului.
A doua decizie de casare, nr. 339/C din 9 iulie 2013 a Curții de Apel C., a vizat sentința civilă nr. 1941/18.04.2013 a Tribunalului C., prin care s-a atribuit reclamanților, în natură, terenul de 253 mp și 60,75 mp teren în compensare. Instanța de recurs a constatat că în cauză au fost efectuate expertize care nu se conciliază, în sensul că expertiza topografică a d-nei G. Aliona afirmă că loturile D. și P. nu se suprapun, în timp ce în schița anexă a expertizei B. există suprapunere; că soluția instanței de fond s-a fundamentat pe expertiza B., ajungând la determinarea greșită a unei suprafețe ,,libere’’ de 253 mp printr-un calcul eronat al suprafețelor ocupate adică, neavându-se în vedere că din totalul de 383,40 mp ar fi trebuit scăzută suprafața de 126 mp ocupată de proprietatea D., dar și terenul de cca. 100 mp afectați de construcția blocului F17, de trotuarul și de spațiile verzi aferente blocului de locuințe – rămânând prin urmare ,,liber’’ în accepțiunea instanței doar cca. 155 mp.
Având în vedere aceste observații prealabile, instanța de recurs va reține că și după soluționarea cauzei conform sentinței civile nr. 2860/19.11.2014 a Tribunalului C. nu s-a clarificat situația juridică a acestui imobil, instanța de fond menținând aceleași concluzii ale raportului de expertiză efectuat de d-na G. Aliona, cu toate că expertiza topografică judiciară era supusă prevederilor Ordinului Ministerului Justiției nr. 1882/C din 12.09.2011, de avizare a lucrării de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară. Or, parcurgându-se această procedură obligatorie în fața instanței de recurs, OCPI C. a transmis Curții de Apel procesul-verbal de recepție nr. 236/20.03.2015, prin care lucrarea a fost declarată admisă, cu precizarea însă că imobilul identificat în planul de amplasament și delimitare regăsit de d-na expert se suprapune cu imobilul identificat cu nr. cadastral_ și CF_ (filele 20-22).
Prin urmare, considerentele instanței de fond, în sensul că acest teren se învecinează – iar nu se suprapune – cu cel al numitului P. M., au condus la o soluție greșită, existând (așa cum de altfel a relevat și decizia de casare nr. 339/C din 09.07.2013 a Curții de Apel) o reală suprapoziționare de către expertiza topo a d-nei G. Aliona a terenului în litigiu cu cel intabulat în favoarea lui P. M..
Expertul judiciar este obligat, la solicitarea instanței, să înainteze oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, spre avizare (în sensul dat de art. 2 alin. 1 din Ordinul MJ) planul de amplasament și delimitare a imobilului, întocmit în sistem de proiecție Stereografic 1970 și însoțit de documentația menționată în alin. 2. Recepția tehnică a planului de amplasament și delimitare se realizează prin analizarea conținutului topografic al acestuia, a metodelor și mijloacelor de măsurare, a încadrării lui în sistemul național de proiecție Stereografic 1970 și din punctul de vedere a determinării suprafeței imobilului (art. 4 alin. 1 din Ordin), avizarea tehnică a expertizei judiciare – constând în recepția tehnică efectuată în condițiile acestui regulament – fiind scutită de la plata tarifelor (art. 7 alin. 1 din Ordin).
Față de aceste dispoziții, instanța de recurs va reține că tribunalul a omis să analizeze în detaliu acest aspect, neconformându-se regulamentului de avizare tehnică a expertizelor judiciare în specializarea topografie și ajungând în mod greșit la concluzia că terenul este liber și susceptibil de restituire în natură, bazându-se pe o expertiză care – dacă ar fi fost folosită pentru intabulare – ar fi nesocotit drepturile unor terțe persoane față de prezentul litigiu, deja înscrise în cartea funciară.
Acesta a fost de altfel și motivul pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea d-nei expert G. Aliona de acoperire a cheltuielilor generate de întocmirea documentației necesare pentru avizarea planului de amplasament și delimitare a imobilului, anexă a raportului de expertiză depus în fața instanței de fond; astfel cum s-a arătat în precedent, experții judiciari nu sunt supuși niciunei cheltuieli generate de recepția tehnică a lucrării, iar împrejurarea evocată, în sensul că abia la solicitarea instanței de recurs a fost întocmită documentația aferentă ce a însoțit lucrarea depusă la OCPI C. spre avizare, denotă odată în plus că hotărârea primei instanțe s-a fundamentat pe o expertiză informă, lipsită de datele tehnice cerute prin Regulamentul aprobat prin OMJ nr. 1882/2011 și care a cuprins concluzii neconforme cu situația de fapt.
Pornind de la această dezlegare, Curtea va avea în vedere că susținerile intimaților reclamanți, în sensul că sunt vădit eronate măsurătorile tehnice cadastrale care au condus la identificarea imobilului teren regăsit în proprietatea terțului P. M., nu puteau fi avute în vedere într-un asemenea proces.
În procedura Legii nr. 10/2001, cel care se consideră îndreptățit la măsuri reparatorii nu se află în poziția procesuală a proprietarului neposesor din acțiunea în revendicare, spre a iniția un control în compararea de titluri și a înlătura eventualele suprapuneri invocate de către posesorul neproprietar (reglând în acest mod întinderea dreptului real pentru a modifica ulterior și înscrisurile cadastrale). Persoana care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit legii speciale nu se judecă într-un asemenea litigiu cu terții; în procedura derulată în contradictoriu cu unitatea deținătoare, reclamantul se află în poziția celui care regăsește fosta proprietate ,,în starea în care se află la data cererii de restituire’’ – art. 9 din Legea nr. 10/2001, text care nu exprimă însă voința legiuitorului de a fi restituit în natură imobilul înstrăinat către terțe persoane, ocupat legal de alte edificii sau afectat de utilități de interes public.
Prin urmare, atât unitatea deținătoare în procedura administrativă, cât și instanțele în procedura jurisdicțională au obligația de a identifica amplasamentul imobilului pentru care s-a formulat notificarea, cât și regimul său juridic la data notificării, pentru a împiedica orice greșeală în stabilirea situației de fapt, prin încălcarea drepturilor unor terțe persoane (care nu au fost anulate în proceduri distincte); o corectă stabilire a situației de fapt și a regimului juridic – ceea ce s-a cerut și prin cele două decizii de casare anterioare – conduce la o justă determinare a măsurilor reparatorii care se impun.
În speță, reclamanții D. urmau a pretinde pe cale separată, eventual pe calea acțiunii oblice, subrogatorii, identificarea corectă a suprafeței de teren pentru care există planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate pentru imobilul din C., stradela Basarabi nr. 13 bis, imobil cu număr cadastral_ și pentru care terții P. exhibau un titlu de proprietate, în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești definitive de determinare a amplasamentului (pretins corect) al respectivei proprietăți. Neprocedând în acest mod, terenul supus măsurii prevalente a restituirii în natură nu putea face obiectul unei asemenea dispoziții administrative ori judiciare, din moment ce terții (P. M. și P. V.) figurează în CF cu titlu valabil și cu documentație cadastrală prezumată a fi conformă dreptului afirmat, în amplasamentul fostei proprietăți D..
De altfel, în cuprinsul contestației, reclamanții au admis că situația creată ar reprezenta o ,,greșeală ce poate fi remediată pe altă cale’’, fără însă a mai releva și cui anume îi revenea sarcina de a iniția procedurile legale de ,,remediere’’ a acestei pretinse erori și care ar fi fost modalitatea concretă de evaluare a amplasamentului certificat în numele titlului terțului.
Din acest punct de vedere, soluția pronunțată în rejudecare este vădit eronată, întrucât existența acestei suprapuneri regăsite de altfel și la momentul emiterii dispoziției contestate, nr. 3620/09.06.2009, constituia un argument în acord cu dispozițiile art. 10 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 10/2001 republicată, de acordare de măsuri reparatorii în echivalent; aceasta, cu atât mai mult cu cât probele administrate au exclus ipoteza avansată prin decizia de casare nr. 217/C din 09.03.2012 a Curții de Apel C., anume că terții P. M. și P. V. s-ar afla în situația reglementată de art. 18 lit. c din lege (înstrăinarea de către stat a imobilului preluat abuziv de la antecesorii reclamanților, către terțe persoane).
În realitate, numitele terțe persoane au dreptul intabulat în baza actului de vânzare autentificat cu proces verbal nr. 1372/20.12.1944, transcris în Registrul de transcripțiuni la Grefa Tribunalului C. sub nr. 853/1944, iar judecătorul fondului urma să constate că, în absența oricărei hotărâri judecătorești opozabile unității deținătoare și respectivelor persoane fizice, care să constate pretinsa nelegalitate a documentației cadastrale a proprietății P. și amplasamentul corect al celei din urmă, cu consecința identificării vechiului amplasament al fostei proprietăți D. ca fiind ,,liber’’ în accepțiunea art. 10 din lege, nu era posibilă restituirea în natură.
Pe argumentele arătate – în sensul că prin legea specială se verifică modalitatea de preluare a bunului în proprietatea statului și i se acordă celui îndreptățit măsuri reparatorii în virtutea Legii 10/2001 (iar nu i se recunoaște de plano vechiul drept de proprietate, pe care îl compară cu cele actuale asupra aceluiași bun) – se va reține că nu era suficient ca însăși unitatea deținătoare să certifice printr-o notă informativă, din 29.06.2005, că terenul aparținând lui P. A., cu adresa poștală veche stradela Basarabi nr. 13 bis, avea o altă formă și un alt amplasament decât cel indicat în documentația cadastrală, această chestiune urmând să își găsească valorificarea într-un proces cu respectarea principiului contradictorialității, care să stabilească adevărul juridic în legătură cu acest fapt.
Astfel fiind, sunt neîntemeiate concluziile reclamanților intimați, în sensul că această suprapunere este doar ,,virtuală’’, urmând a fi rezolvată ulterior acestui proces în procedura Legii nr. 7/1996, în realitate o atare rezolvare trebuind să existe deja la data soluționării în instanță a acestei contestații, pentru a permite definirea terenului notificat ca fiind supus restituirii în natură.
Cum însăși expertiza topo G. A. a relevat inițial, prin planul de situație anexă, depus în dosarul_ – fila 50 – că din totalul suprafeței de 383,40 mp au rămas neafectați prin suprapunere 253 mp, cu ocazia rejudecării cauzei după pronunțarea deciziei 339/C din 09.07.2013 a Curții de Apel C., Tribunalul nu putea stabili că este ,,liberă’’ suprafața de 270 mp – îmbrățișând concluziile informe ale aceluiași expert care a trasat de această dată terenurile D. și P. ca fiind ,,învecinate’’ – filele 57 și 58 dosar_ .
Sub un al doilea aspect, care ține deopotrivă de nerespectarea disp. art. 315 alin. 1 cod proc. civilă, instanța de recurs constată că prin decizia civilă nr. 339/C din 09.07.2013 a Curții de Apel C. s-au dat îndrumări instanței de fond în vederea clarificării gradului de afectare a terenului cu detalii de sistematizare, respectiv, dacă există construcții definitive ori provizorii, dacă sunt regăsite pe terenul apreciat ca fiind ,,liber’’, în accepțiunea legii, căi de acces la respectivele construcții sau la blocurile de locuințe din proximitate, împreună cu regimul lor juridic (aflate în inventarul domeniului public de interes local sau trasate și folosite în fapt de către locatari).
Or, la data rejudecării, tribunalul nu a analizat această chestiune, acceptând însă acordarea de teren în compensare, în suprafață de 78 mp, în continuarea celui pentru care urma să desăvârșească etapa devolutivă.
Această evaluare trebuia să pornească de la faptul că în prezentul litigiu s-a pretins restituirea în natură a unui imobil care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 248/1984, ce a afectat vechea proprietate a soților D. Ș. și D. P., preluată ca atare de stat și demolată în vederea edificării ansamblului de blocuri de locuințe de pe Șoseaua Mangaliei – stradela Basarabi.
Aceasta a fost modalitatea de preluare de către stat a imobilului, fosta proprietate a antecesorilor reclamanților intimați fiind evaluată conform procesului-verbal nr. 10/21.07.1984 a Comisiei județene de evaluare a construcțiilor și terenurilor expropriate din cadrul Consiliului Popular al Jud. C., cu calcularea unei despăgubiri pentru terenul și construcțiile ce urmau a fi demolate.
Conform art. 11 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. 3, 4, 5 și 6 se aplică în mod corespunzător. A.. 4 arată că dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Față de modul de preluare, prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată aveau, prin urmare, prevalență în aplicare, devreme ce bunul imobil a fost expropriat pentru lucrări edilitare, instanța de fond fiind obligată să verifice care anume dintre textele enunțate deveneau incidente – în condițiile în care sintagma ,,lucrările pentru care s-a dispus această expropriere ocupă funcțional întreaga suprafață pretinsă a fi restituită în natură’’ primise o explicitare prin pct. 11.3. din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 (prin teren liber înțelegându-se acele imobile care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea).
Pentru a stabili dacă în acest caz lucrările de expropriere au ocupat total sau parțial suprafața imobilului pretins a fi retrocedat, instanța urma a evalua nu doar dacă edificarea construcțiilor noi afectează terenul, ci și destinația dată suprafețelor adiacente blocurilor prin planul de sistematizare a zonei, cât și utilitatea atribuită acestor suprafețe de-a lungul timpului. Această clarificare se impunea întrucât este fără dubiu faptul că planul de sistematizare a zonei nu viza doar ridicarea blocurilor, ci și trasarea noilor aliniamente de stradă, asigurarea utilităților specifice ansamblurilor rezidențiale (parcări, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, căi de acces, zone afectate parcărilor publice și depozitării deșeurilor etc.)
Or, prin sentința nr. 2860/19.11.2014, Tribunalul C. nu și-a pus problema ce reprezintă, din această perspectivă, teren ,,liber’’, statuând în schimb de o manieră simplistă că poate fi restituit în natură tot ce nu este afectat de blocul F17 și de . acesta, pe o suprafață de 113 mp.
Soluția este esențial greșită, deoarece jurisprudența instanței supreme a relevat că în acest caz prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 au caracter general și principial în sfera restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în timp ce dispozițiile art. 11 cuprind reguli speciale, derogatorii, întrucât se referă la situația particulară a imobilelor expropriate. Î.C.C.J. a arătat, astfel, că în cazul suprafețelor de teren care au făcut obiectul exproprierii pentru utilitate publică (edificarea de blocuri de locuințe și amenajarea teritoriului urbanistic), restituirea în natură nu este redusă doar la acele terenuri neocupate de construcții, ci și la toate suprafețele care sunt necesare bunei utilizări pentru căi de acces, spații verzi și alte asemenea utilizări, care constituie un tot inseparabil (decizia civilă nr. 2434/19 martie 2007 a Î.C.C.J - Secția civilă și de proprietate intelectuală, publicată în ,,Jurisprudența la zi a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia imobilelor preluate abuziv’’ – Fl. C., Ed. Hamangiu, 2008, pag. 278-279).
În aceste condiții, complinind din perspectiva art. 304 pct. 7 și pct. 9 cod proc. civilă și art. 3041 cod proc. civilă lipsa argumentelor primei instanțe privitoare la temeinicia cererii reclamanților, Curtea constată că pe terenul supus notificării s-au regăsit garaje ale locatarilor blocurilor din zonă încă din perioada 1994 – 1997, fiind identificate prin expertiza efectuată de ing. C. V. în dosarul 4427/1994 al Tribunalului C., dar și pe planul de situație al zonei, ediția 1994 – 1997, aflat în evidența autorității locale.
Judecătorul fondului urma să observe că prin chiar expertiza efectuată de ing. C. V. în dosarul 4427/1994 al Tribunalului C. se relevă că terenul revendicat în acel dosar de D. P. era destinat, conform prevederilor planului cu detalii de sistematizare pentru lucrarea de interes public, pentru asigurarea parcării și a platformei de colectare a gunoiului menajer de la locatarii din zonă – fila 60 fond dosar_ .
Instanța de recurs constată că a fost totodată ignorată împrejurarea, confirmată de părți și în recurs, a amplasării acestor garaje pe o platformă betonată care asigură accesul rutier la aceste construcții din calea publică (. ca atare și în planul de situație anexă la adresa_/09.08.2005 a Direcției Patrimoniu din Primăria C. – filele 89 – 90 fond. Că pe această platformă betonată se află edificate 12 garaje în cursul anului 1990 pe baza unei autorizații de construire (pentru construcții provizorii) nr. 8361/05.06.1990 - fiind exclusă, din această perspectivă, incidența tezei I a art. 10 alin. 3 din lege - și faptul că aceste construcții sunt identificate în planul de situație din evidența OCPI C. (astfel cum se arată prin procesul-verbal de recepție nr. 236/20.03.2015).
Prin urmare, susținerile intimaților reclamanți, în sensul că această suprafață nu a fost afectată scopului ,,naționalizării’’ (în fapt, exproprierii) pentru că pe ea nu s-a edificat ansamblul de blocuri de locuințe, ori că vechile planuri de sistematizare sunt caduce, pierzându-și efectele în raport de legea specială, sunt vădit nefondate.
Faptul că aceste garaje constituie, în accepțiunea dată de art. 10 alin. 3 din lege, construcții ușoare sau demontabile nu este suficient pentru a aplica regula generală a acestui text, eliminând ipoteza specială dată de art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, care condiționează restituirea în natură pentru terenul expropriat doar dacă lucrările pentru care a fost dispusă exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren. Instanța de fond nu putea confirma opinia intimaților reclamanți potrivit cu care această ultimă sintagmă se referă la terenul care nu este afectat de blocurile de locuințe și de căile de acces, pentru că așa cum a statuat jurisprudențial și instanța supremă și s-a reglementat prin art. 10 pct. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu se poate face abstracție de celelalte servituți urbanistice necesare ansamblurilor de locuit – restituind ca fiind ,,liber’’, spre exemplu, terenul afectat de parcurile de joacă pentru copii, spațiile verzi dintre blocuri, locurile destinate încă de la edificarea blocurilor de locuințe unei anumite afectațiuni (parcare pentru autoturismele din zonă, terenurile afectate dotărilor tehnico-edilitare subterane, rampele pentru deșeuri).
Nu aceasta a fost viziunea legii și nici instanța de fond nu putea să o îmbrățișeze, pe considerentul (tacit admis) al restituirii ca regulă generală a terenurilor cu garaje demontabile – câtă vreme înseși detaliile de sistematizare a zonei la data exproprierii stabiliseră afectarea terenului cu parcări pentru locuitorii ansamblului rezidențial și cu rampă pentru deșeurile menajere.
Pornind de la aceste aspecte și față de împrejurarea că aceste construcții provizorii, dar autorizate la data edificării, deservesc imobilele din zonă, că au fost amplasate în respectivul areal încă din anul 1990 și că ocupă – împreună cu . ele – în integralitate terenul apreciat ca fiind liber, Curtea va constata că soluția instanței de fond, privind restituirea în natură a suprafeței de 270 mp, este dispusă cu greșita aplicare a legii.
Cât privește măsura atribuirii în compensare a suprafeței de 78 mp poziționată între notațiile C, 1, 4, D de către d-na expert G. Aliona, Curtea va reține că instanța de fond a nesocotit jurisprudența consacrată a instanței supreme în aplicarea Legii 10/2001, care a stabilit constant că nu se poate atribui în compensare un teren care nu se regăsește inventariat de administrația locală ca destinat unei asemenea măsuri - soluție deopotrivă valabilă și după . Legii nr. 165/2013, din moment ce noua reglementare nu a adus o prevedere diferită în acest sens. Pe de altă parte, argumentele legate de imposibilitatea restituirii în natură a terenului de 270 mp se extind pe același raționament și pentru suprafața găsită ,,liberă’’ și susceptibilă a fi atribuită în compensare, câtă vreme ea este deopotrivă afectată de construcțiile garajelor, până în trotuarul străzii Basarabi (fostă Șoseaua Mangaliei), după cum a fost evidențiată prin expertiza judiciară.
Pentru toate aceste motive, în raport de prevederile art. 312 alin. 1 și 3 teza întâi cod proc. civilă, cu referire la art. 304 pct. 9 cod proc. civilă și art. 3041 cod proc. civilă, se va admite recursul Primarului M. C. și se va modifica hotărârea recurată, în sensul că, pe fond, se va respinge contestația reclamanților ca nefondată.
În raport de dispozițiile art. 274 cod proc. civilă, intimații reclamanți urmează a fi obligați la plata, către recurent, a sumei de 2.237 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurentul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2860/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. C., D. Ș. și D. M., domiciliați în C., ., .. B, .> Modifică sentința recurată și pe fond respinge contestația reclamanților ca nefondată.
Obligă intimații la plata către recurent a sumei de 2.237 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2015.
Președinte, G. L. | Judecător, M. G. | Judecător, Vanghelița T. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond R.I.S.
Tehnored.dec.jud.M.G. 05.05.2015
3 ex.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
