Revendicare imobiliară. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/C
Ședința publică din 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător M. P.
Judecător D. P.
Grefier G. C.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții pârâți . și C. L. AL COMUNEI V., cu sediul în com. V., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 686/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C., domiciliat în C., ., jud. C., și S.C. VULTAGRA S.A. prin lichidator D. & Comp., cu sediul în C., .. 8, jud. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na avocat A. P. pentru recurenți, conform împuternicirii avocațiale nr. 14/08.12.2014 și d-nul avocat Coconi Tasy, pentru intimatul reclamant P. C., în baza împuternicirii avocațiale . 2777/02.02.2015 pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă S.C. Vultagra S.A. prin lichidator D. & Comp.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, mențiuni cu privire la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care:
Apărătorul intimatului reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială sus menționată și chitanța f.n./18.03.2015 reprezentând onorariu avocat aferent cererii de recurs, în cuantum de 1000 lei.
Apărătorul recurenților pârâți depune la dosar decizia civilă nr. 380/20.05.2004 pronunțată de Tribunalul C. și încheierea nr.41/C pronunțată de Curtea de Apel C.
Raportat la înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că intimata pârâtă . fost radiată din evidențele Registrului Oficiului Comerțului, instanța din oficiu invocă excepția lipsei capacității de folosință cu privire la intimata pârâtă . pune în discuția părților excepția invocată.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, solicită admiterea excepției lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte ., în consecință, instanța să dispună scoaterea părții din cauză.
Apărătorul intimatului reclamant P. C., având cuvântul asupra excepției achiesează la concluziile apărătorului recurenților pârâți.
Instanța, deliberând, admite excepția lipsei capacității de folosință cu privire la intimata pârâtă .>
La solicitarea instanței, apărătorul intimatului reclamant P. C. precizează că, în prezent, pe terenul în litigiu se află clădirea aferentă sediului Primăria comunei V. și o construcție reprezentând magazie, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Instanța, în raport de înscrisurile depuse la dosar, respectiv inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V. și anexele hotărârilor de consiliu locale, solicită apărătorului intimatului reclamant să precizeze dacă apreciază desăvârșit probatoriul administrat sub aspectul identității dintre terenul revendicat în cauză și cel cu privire la care se pretinde în recurs că aparține domeniului public.
Apărătorul intimatului reclamant apreciază că terenul prevăzut în HCL nr.14/1999 este altul decât terenul ce face obiectul cauzei, așa cum a menționat și în conținutul concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
Apărătorul recurenților pârâți învederează instanței că HCL nr.14/1999 prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public vizează aceeași suprafață de teren, este adevărat într-o suprafață mai mare .
Instanța aduce la cunoștința părților că se impune clarificarea situației de fapt a imobilului în litigiu identificat conform anexei la raportul de expertiză, compus din teren în suprafață de 3500 mp și anexe locuința C1 cu P+1 etaj și anexele C2 și C3.
Se confirmă de către apărătorul intimatului pârât că suprafața de teren propusă a fi restituită prin expertiză include și terenul de sub construcția C1, fostul cămin de nefamiliști, actualul sediu al Primăriei comunei V. la care se face referire în anexa HCL 20/2011, și apreciază că este îndreptățit la restituirea acestei suprafețe, întrucât terenul a aparținut autorului său iar construcția a fost edificată de către autoritățile locale în absența unui edificiu.
Apărătorul recurenților pârâți apreciază că nu a fost clarificată situația cu privire la terenul în litigiu, susținând că terenul face parte din domeniul public iar construcția ce se solicită nu poate face obiectul unei restituiri.
Întrebați fiind, apărătorii părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, formulează critici de nelegalitate a hotărârii recurate, apreciind că motivele de recurs se circumscriu condițiilor prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 C.pr.civ..
Consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție cu ignorarea situației juridice a terenului în litigiu, care a trecut în domeniul public prin acte juridice succesive. Terenul în litigiu s-a aflat în inventarul bunurilor ce au trecut în inventarul public înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 1635/13.06.2001 a Judecătoriei Medgidia.
Solicită ca instanța să aibă în vedere HCL V. nr. 14/30.08.1999, prin care a fost însușit inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V. și ulterior atestată HG nr. 904/22.08.2002 și HCL V. nr.20 și 23 . În ceea ce privește construcția revendicată, consideră că partea adversă nu are niciun drept, întrucât aceasta a fost edificată de autoritățile publice locale.
Pentru toate argumentele susținute de înscrisurile depuse la dosar și având în vedere situația juridică a terenului în litigiu, solicită admiterea recursului și pe fond respingerea apelului ca nefondat.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului promovat de recurenții pârâți ca nefondat.
Ca și apărări de noutate, se invocă faptul că titlul de proprietate a rezultat din HCL nr. 14/1999 pentru care s-a adoptat HG nr. 904/2002. Susține acest lucru, față de împrejurarea că la nivelul anului 2000, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1635, pârâtul C. L. V. a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât nu avea în administrare imobilul teren.
În condițiile în care la data pronunțării sentinței civile nr.1635/13.06.2001, pârâtul adoptase anterior HCL nr. 14/30.09.1999 pe care o invocă în prezent ca stând la baza dreptului său de proprietate, apreciază că nu se explică faptul pentru care a invocat la acel moment excepția lipsei calității procesual pasive pe considerentul că nu are în administrare imobilul teren și totodată, de ce nu a atacat soluția pronunțată, în condițiile în care în prezent invocă un drept încă din anul 1999.
Raționamentul este simplu, terenul prevăzut în HCL nr.14/1999 este cu totul altul decât terenul ce face obiectul prezentei cauze.
Cât privește motivul de recurs conturat pe ideea că bunul imobil este proprietate publică, apreciază că este nereal. Prin HG nr.904/2002 s-a atestat apartenența la domeniul public a bunurilor cuprinse în anexele nr.1-66, iar în cadrul anexei nr.66, inventar însușit de C. L. V. prin HCL 14/1999, este prezentat la poziția nr. 93 un alt imobil decât cel ce face obiectul prezentei cauze, întrucât se referă la un teren cu o altă suprafață decât cel revendicat, respectiv 3899,5 mp.
Solicită a se observa că nici HCL nr.14/1999 și nici HG nr. 904/2002 nu au stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară, acestea având la bază HCL nr.23/2009. Apreciază că în situația în care în anul 2009 pârâții își justificau pretinsul drept de proprietate publică pe HG nr.904/2002 și HCL nr.14/1999, în mod normal ar fi comunicat către OCPI toate aceste aspecte și să nu procedeze la emiterea HCL nr.23/2009 pentru a se opera înscrierea în cartea funciară.
O recunoaștere a faptului că HCL nr.14/1999 și HG nr.904/2002 nu vizează terenul din prezenta cauză, precum și o recunoaștere a lipsei de titlu de proprietatea al recurenților pârâți asupra imobilului revendicat, rezidă și din faptul că au încercat în decursul timpului confecționarea unui titlu de proprietate.
Prin urmare, în condițiile în care HCL nr.14/1999 și HG nr.904/2002 se referă la un alt imobil, nu se poate reține nici faptul că bunul aparține domeniului public local al comunei V., motiv pentru care solicită respingerea recursului promovat de către recurenții pârâți.
Curtea, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 24.11.2011, reclamantul P. C. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâții C. local al comunei V., jud. C., ..C. Vultagra S.A. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în ., compus din construcție și teren în suprafață de 3500 mp.
În motivare s-a arătat că imobilul revendicat a fost preluat de stat în mod abuziv și a fost redobândit prin sentința civilă nr.1635 din 13.06.2001 a Judecătoriei Medgidia. După pronunțarea acestei hotărâri judecătorești a fost ocupat de pârâți, care au tulburat exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate ale reclamantului.
Prin sentința civilă nr.239 din 8.03.2012 Judecătoria Hârșova a admis excepția autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
S-a avut în vedere că prin sentința civilă nr.1635/2001 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia civilă nr.380/2004 a Tribunalului C., pârâții S.C. Vultagra S.A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 3500 mp și construcția existentă pe acesta; față de pârâții . și C. L. al Comunei V. acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
A constatat instanța de fond că tripla identitate impusă de prevederile art.1201 din Codul civil este pe deplin întrunită în cauză pentru că cele două litigii au avut aceleași părți (reclamant P. I., respectiv P. C., în calitate de moștenitor al defunctului P. I. și pârâți . al comunei V. și S.C. Vultagra S.A.), același obiect (obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din . construcție și teren în suprafață de 3500 mp) și aceeași cauză (dreptul de proprietate fiind întemeiat în ambele litigii pe actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29.03.1937, transcris sub nr.2577/20.03.1937 la Grefa Tribunalului C.).
Prin decizia civilă nr.408/14.09.2012 Tribunalul C. a admis apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamant, a anulat hotărârea atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului apreciind, în esență, că în cauză nu sunt întrunite cerințele autorității de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr.686/06.10.2014 aceeași instanță a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. Vultagra S.A. și a admis în parte acțiunea opusă pârâților . L. al comunei V. pe care i-a obligat să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 3500 mp situat în ., identificat în Anexa 1 la raportul de expertiză judiciară realizat de expertul P. C.-V. ca fiind poligonul 1-2-3-4, cu vecinătățile următoare: la Nord. . – C. L. V., Parc, la Est – . Vest – .> A respins capătul de cerere privind revendicarea construcțiilor aflate pe teren și a obligat pârâții către reclamant la plata sumei de 5901 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens instanța a reținut că prin actul de vânzare cumpărare transcris sub nr.2577 în 29 martie 1937, autorul (tatăl) reclamantului a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren de 3500 mp și o casă țărănească alcătuită din patru camere și sală, situat în ..
Prin sentința civilă nr.1635 din 13 iunie 2001 Judecătoria Medgidia a obligat pârâții S.C. Vultagra S.A. și Statul Român să restituie fratelui reclamantului terenul intravilan de 3500 mp și construcția veche existentă pe acesta, astfel cum se identifică prin actul transcris sub nr.2577 în 29 martie 1937.
Din actele dosarului s-a reținut că reclamantul este moștenitorul fratelui și tatălui său și că demersurile pe care le-a întreprins pentru executarea hotărârii din 2001 au avut ca rezultat constatarea faptului că bunul nu se mai află în posesia Statului Român prin Ministerul de Finanțe (fila 25 dosar apel), ci este folosit de către autoritățile locale, și promovarea unor litigii pentru stabilirea identității construcției aflată în prezent pe terenul de 3500mp (filele 30-32 dosar apel și 4-6 dosar fond).
A mai constatat tribunalul că imobilul construit ce fusese dobândit prin actul de cumpărare anterior menționat a fost demolat și că acest aspect a fost relevat chiar de către reclamant în considerentele cererii de chemare în judecată și rezultă și din memoriul justificativ al edificării noii construcții (cămin de nefamiliști), în cuprinsul căruia se menționează că la amplasarea căminului s-a ținut seama și de cele două construcții părăsite, situate pe terenul de amplasare.
Construcția edificată pe terenul în litigiu în anul 1985, cu regim de înălțime P+1, denumită ,,cămin de nefamiliști’’, a fost evidențiată în lista obiectelor de inventar aparținând . a fost adjudecată la licitație de . procedurii de faliment a acestei societăți, derulată prin lichidatorul D. & CO SPRL. Deși în procesul verbal de adjudecare din 5 decembrie 2008 s-a menționat că obiect al adjudecării a fost doar construcția, nu și terenul aferent, . erijat în proprietar al acestui bun, pe care l-a îngrădit parțial, și a refuzat să răspundă cererilor de restituire adresate de reclamant.
Deoarece inexistența construcției dobândită de autorul reclamantului prin actul de vânzare cumpărare din 1937 a fost confirmată și de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a constatat că reclamantul nu deține un titlu valabil asupra construcției ce se află în prezent pe terenul în discuție și că, pe cale de consecință, acțiunea în revendicare este nefondată sub acest aspect.
Având în vedere că la termenul din 17 ianuarie 2013 lichidatorul D. & CO SPRL a arătat că prin sentința nr.6592/. a Tribunalului C. - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a închis procedura de faliment a S.C. Vultagra S.A., care a fost radiată din Registrul Comerțului, în temeiul art.41 alin.1 din Codul de procedură civilă, tribunalul a respins acțiunea opusă acestei pârâte și a apreciat că lipsa acestei condiții esențiale de exercițiu a acțiunii civile conduce la respingerea ei ca și cum dreptul nu ar exista.
Referitor la terenul în suprafață de 3500 mp s-a reținut că a fost identificat, în funcție de titlul de proprietate, în schița anexă 1 la raportul de expertiză efectuat de către expert P. C. V., în poligonul 1-2-3-4 având vecinătăți: la nord - . –C. L. V., parc, la est – . vest – . reclamantul s-a legitimat ca proprietar în temeiul actului de vânzare cumpărare transcris sub nr.2577 în 29 martie 1937, dreptul astfel dobândit fiind reafirmat și prin sentința civilă nr.1635 din 13 iunie 2001 a Judecătoriei Medgidia, care nu a putut fi pusă în executare pentru impedimente apărute ulterior pronunțării, ca urmare a ocupării bunului de autoritățile locale.
Pârâții au pretins că acest bun face parte din domeniul public al comunei V., fiind evidențiat ca atare în cuprinsul cărții funciare nr._ a unității administrativ teritoriale. Din documentația ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară reiese că actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea a fost Hotărârea nr. 23 din 17.07.2009 a Consiliului L. V., în a cărei anexă este identificat terenul intravilan în suprafață de 3807 mp aferent sediu clădire Primărie, în ., împrejmuit; în același înscris, la rubrica „situația juridică actuală” s-a menționat ,,bun proprietate privată”, fără indicarea actului în temeiul căruia acesta este deținut în proprietatea privată a comunei.
A mai reținut tribunalul că terenul a fost trecut în proprietatea publică a autorității locale în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentința civilă nr.1635 din 13.06.2001 a Judecătoriei Medgidia) Statul a fost obligat să îl lase în deplină proprietate și posesie și că Hotărârea nr.23 din 17.07.2009 a Consiliului L. V. nu justifică rațiunea declarării bunului a acestuia; s-a mai avut în vedere că terenul în litigiu este menționat și în anexa HCL nr.20/28.04.2011, care face trimitere la abrogarea HCL nr.2/23.01.2009, pentru ca la poziția 133 din anexă să se facă trimitere la HCL nr.14/1999, și că niciuna dintre aceste hotărâri nu au fost atestate prin hotărâre de guvern și nu au stat la baza înscrierii dreptului în cartea funciară, iar în raport de toate aceste aspecte și de împrejurarea că reprezentanții autorităților locale nu au putut furniza relații în legătură emiterea acestor hotărâri și nici nu au putut explica de ce bunurile menționate în HCL nr.23 din 17.07.2009 nu au fost atestate prin hotărâre de guvern până la acest moment, s-a invocat excepția de nelegalitate a titlului cu care se legitimează pârâții.
Deși prin sentința civilă nr.1314 din 25 aprilie 2014 excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, tribunalul a valorificat considerentele acestei hotărâri judecătorești, prin care instanța de contencios administrativ a arătat că hotărârea de consiliu local privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public este doar un act prealabil, cu caracter preparator, care nu produce efecte juridice proprii, fiind supusă aprobării prin actul de autoritate al guvernului, și a apreciat că prin hotărârea menționată s-a atestat fără dubiu că pârâții nu exhibă un titlu valabil asupra terenului în discuție și că nu se poate reține nici caracterul de bun public al acestuia de vreme ce nu au fost îndeplinite formalitățile de intabulare a celorlalte pretinse hotărâri de consiliu local.
Pentru motivele arătate, tribunalul a admis cererea reclamantului și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3500mp, astfel cum a fost el identificat în anexa 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții . și C. L. al Comunei V. și au criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.8 și 9 din codul de procedură civilă invocând greșita stabilire a regimului juridic al terenului în litigiu.
Au susținut recurenții că înscrisurile anexate recursului infirmă constatările instanței de apel, referitoare la trecerea terenului revendicat de intimatul reclamant în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale cu nesocotirea sentinței civile nr.1635/13.06.2001 a Judecătoriei Medgidia, prin care Statul Român a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie acest imobil și demonstrează că includerea bunului în domeniul public al Comunei V. este anterioară datei la care a fost pronunțată hotărârea judecătorească anterior menționată.
A fost invocată în acest sens HCL V. nr.14/30.08.1999, prin care a fost însușit inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, și HG nr.904/22.08.2002, care a atestat domeniul public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C. și s-a arătat că în anexa 66 a acestei hotărâri, prin care se stabilește inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei V., la poziția nr.93, este identificat terenul revendicat în cauză.
S-a pretins, totodată, că prin HCL V. nr.23/17.07.2009, la care s-a raportat decizia recurată, s-a realizat doar o reactualizare a inventarului bunurilor aflate în domeniul public al comunei, iar terenul în litigiu a fost din eroare menționat ca făcând parte din domeniul privat și trecut în domeniul public în temeiul acestei hotărâri; că la solicitarea Consiliului Județean C., care a cerut recurenților să emită de urgență hotărârea de consiliu local care stabilește inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei și să o comunice până la 01.06.2011, deoarece se intenționa elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern care să modifice HG nr.904/2002, a fost emisă HCL V. nr. 20/28.04.2011, prin care s-a abrogat HCL nr.2/2009, dar niciuna dintre aceste hotărâri nu a produs efecte juridice asupra terenului în litigiu, care aparținea domeniului public al unității administrativ teritoriale din 1999, conform HCL nr. 14/1999, aprobată prin HG nr.904/2002.
În aplicarea art.305 din Codul de procedură civilă a fost administrată proba cu înscrisurile la care s-a făcut referire în considerentele cererii de recurs, respectiv: adresa nr.8507/05.05.2011 a Consiliului Județean C., HCL V. nr.20/28.04.2011, extras din cartea funciară nr._ a Comunei V., încheierea OCPI C. – BCPI Medgidia, HCL nr.23/2009, anexa 66 la HG nr.904/2002 și inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei V. însușit prin HG nr.14/30.08.1999.
Prin concluzii scrise, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Solicitând obligarea pârâților recurenți la lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 3500 mp situat în intravilanul comunei V., județul C., reclamantul a determinat limitele pretenției sale de restituire prin raportare la actul de dobândire a proprietății încheiat de autorul său, P. I., la 29.03.1937, transcris sub nr.2577/29.03.1937 la Grefa Tribunalului C., cu precizarea expresă că suprafața identificată în acest act translativ de proprietate a fost și obiect al obligației de restituire impusă în sarcina Statului Român prin sentința civilă nr.1635/2001 a Judecătoriei Medgidia, definitivă și irevocabilă.
Pârâții s-au opus acțiunii formulate și au pretins că terenul revendicat aparține domeniului public al Comunei V., ca parte a suprafeței totale de 3807 mp, care a fost inclusă în acest domeniu în temeiul HCL V. nr. 23/2009; deși au depus la dosar hotărârea de consiliu local invocată și dovada înscrierii dreptului de proprietate publică pretins în cartea funciară nr._, care a avut ca temei actul administrativ anterior menționat, pârâții au revenit ulterior asupra susținerilor referitoare la temeiul includerii terenului în litigiu în domeniul public al localității, și au arătat că măsura a fost luată prin HCL V. nr.20/2011, în a cărei anexă, la poziția nr.133 este menționată suprafața de 3807 mp, pentru care este deschisă cartea funciară nr._ și care este afectată de clădirea cu destinația de sediu primărie în suprafață de 274 mp, magazie în suprafață construită de 94 mp și piața agroalimentară în suprafață de 1853,40 mp; urmare a depunerii la dosar a HG nr.904/2002 privind atestarea domeniului public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C., care în anexa 66 stabilește inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei V., s-a pretins că imobilul aparține domeniului public al comunei din 1999, în temeiul HCL nr.14/1999 și că inventarul stabilit de această hotărâre de consiliu local a fost însușit ca atare prin HG nr.904/2002, care în anexa 66, poziția 94, face referire la suprafața de 3899,5 mp.
Față de aceste elemente, soluționarea litigiului și, implicit, rezolvarea apărărilor formulate de părți, impunea instanței de apel să verifice apartenența totală sau parțială la domeniul public al Comunei V. a suprafeței care a aparținut în proprietate autorului reclamantului prin cercetarea tuturor lucrărilor cauzei și administrarea tuturor probatoriilor necesare clarificării aspectelor litigioase, administrate la cererea părților sau din oficiu, și să justifice obligația pârâților de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul identificat în expertiza topografică efectuată în cauză prin raportare strictă la data și temeiul includerii terenului aferent actualului sediu al primăriei V. în domeniul public al comunei, dar și din perspectiva elementelor de identificare arătate în titlul de proprietate din 1937, care indică „ulițele satului” ca fiind 3 dintre vecinătățile bunului revendicat.
Pe baza unui probatoriu incomplet și printr-o insuficientă valorificare a celui deja administrat, tribunalul a înlăturat apărările referitoare la includerea bunului în litigiu în domeniul public al localității și a valorificat necenzurat concluziile expertizei topografice efectuată în cauză, dar soluția ignoră dispozițiile HG nr.904/2002, la care nu s-a făcut nicio referire în considerente, Legea nr. 213/1998 - care în anexa 1 III, pct.5 prevede că fac parte din domeniul public al comunelor „terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria” – precum și identificarea realizată prin acțiunea reclamantului, care s-a raportat, exclusiv, la actul de vânzare cumpărare al autorului său și, pe cale de consecință,
Urmare a acestor neregularități, hotărârea recurată nu demonstrează posibilitatea restituirii terenului menționat în dispozitiv pentru că la identificarea acestuia nu s-a verificat nici gradul de suprapunere cu terenul indicat în anexa 66 a HG nr.904/2002, poziția nr.94 sau cu acela afectat de construcția în care se află sediul Primăriei V. și nici existența vecinătăților indicate în actul de proprietate din 1937, care pe trei dintre laturile suprafeței vândute menționa ”ulițele satului”.
Referitor la acest din urmă aspect se impune sublinierea faptului că în schița anexă la raportul de expertiză topografică, singura suprafață care se învecinează pe trei dintre laturile sale cu străzi publice este cea identificată de expert ca fiind împrejmuită de autoritățile administrative locale, care se suprapune parțial, potrivit aceleiași expertize, cu terenul identificat ca obiect al dreptului de proprietate al reclamantului; deși această din urmă suprafață, pentru care s-a admis acțiunea în revendicare, nu respectă unicul criteriu de localizare rezultat din probatoriile administrate la cererea reclamantului, și anume vecinătatea pe trei laturi cu . identificarea realizată prin expertiză stabilește limita dinspre . suprafeței împrejmuită de Primăria V. - instanța de apel nu a verificat corectitudinea amplasamentului stabilit din perspectiva mențiunilor titlului de proprietate al titularului acțiunii și nici regimul juridic al suprafeței existentă între limita terenului reclamantului și .-a însușit necenzurat concluziile expertului, fără a lămuri contradicția dintre concluziile expertului și mențiunile titlului de proprietate invocat, confirmat chiar de susținerile reclamantului.
Aspectele menționate conduc la concluzia că procedura desfășurată în fața instanței de apel nu corespunde exigențelor art. 6 din CEDO, care consacră dreptul la un proces echitabil, pentru că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat (Hotărârea din 28.06.2005 în cauza V. I. contra România). Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea nr.4/2005 cauza Albina împotriva României) și nu doar să stabilească soluția litigiului, fără a arăta care dintre aceste argumente sau mijloace de probă o întemeiază.
Cum aceste exigențe nu au fost respectate, iar aspectele litigioase ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, hotărârea recurată nu a rezolvat pe fond acțiunea reclamantului și se impune a fi casată, cu consecința reținerii litigiului spre rejudecare, conform art.312 alin.3 și 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenții pârâți . și C. L. AL COMUNEI V., cu sediul în com. V., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 686/06.10.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C., domiciliat în C., ., jud. C., și S.C. VULTAGRA S.A. prin lichidator D. & Comp., cu sediul în C., .. 8, jud. C. .
Casează decizia atacată și reține cauza spre rejudecare pe fond.
Fixează termen de judecată la data de 22.04.2015, cu citare a părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. B. M. P. D. P.
Grefier,
G. C.
Jud. fond – F.S.
Jud. apel – C.E.; B.M.
Red.dec.-jud.I.B./17.04.2015
| ← Cereri. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Legea 10/2001. Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
