Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 9695/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9695/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 12615/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9695
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. - Președinte Instanță
- L. B. - Președinte Secție
- O. C. G. - Judecător
Grefier D. M.
XXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința din 3 Decembrie 2013, privind judecarea recursului declarat de recurenții pârâți D. E. și D. E., împotriva deciziei civile nr. 101/04.07.2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. V. și intimații pârâți F. I. D. și M. R., având ca obiect acțiune în declararea simulației.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 3 Decembrie 2013, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, la data de 23.08.2012, reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâții D. E., D. E., F. I. D. și M. R., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate simulat contractul de vânzare – cumpărare al apartamentului situat în Dr.Tr.S., ., ., . nr. 199/20.01.2005, emis de BNP I. Ș. și în consecință să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului din litigiu.
În motivarea acțiunii, a arătat că, a avut posibilitatea să meargă la muncă în străinătate, astfel că, începând cu anul 2002 a desfășurat mai multe activități productive, ocazie cu care a strâns suma de bani necesară pentru a cumpăra apartamentul din litigiu .
Periodic, trimitea pârâților D. E. și D. E., care sunt părinții săi, sumele de bani economisite, iar când a apreciat că a trimis suma necesară, s-a înțeles cu părinții săi, să îi cumpere un apartament.
Aceștia au analizat mai multe oferte și în final a fost ales apartamentul din litigiu, apreciindu-se că este convenabil ca zonă, preț, suprafață etc. Alegând acest apartament, a transmis părinților săi faptul că este de acord să îl cumpere, dar pentru că nu avea posibilitatea să încheie un contract de mandat, s-a înțeles cu aceștia să acționeze ca persoane interpuse, în sensul de a cumpăra apartamentul pe numelor lor, urmând ca ulterior să-i transmită dreptul de proprietate.
A mai arătat reclamantul că avut o relație foarte bună cu părinții săi și a considerat la vremea respectivă, că nu este necesar să încheie un contract de mandat existând și imposibilitatea morală de a cere o astfel de măsură de siguranță părinților săi.
A achitat integral prețul indicat de pârâți,inclusiv taxele notariale.
După revenirea în țară a amenajat apartamentul după pretențiile sale, iar după această activitate, a adus la cunoștință părinților săi că este timpul să îi predea apartamentul, urmând să se căsătorească. Întrucât viitoarea soție nu era pe placul mamei sale, transferul dreptului de proprietate nu a mai fost posibil, chiar mai mult, pârâta a sesizat organele de poliție că el vroia să intre în apartament cu logodnica sa.
Având în vedere cele arătate, a considerat reclamantul că pârâții D. E. și D. E., au acționat ca persoane interpuse într-un contract de prete-nom, actul public fiind contractul autentic, iar înțelegerea secretă fiind cea încheiată între reclamant și pârâții D. E. și D. E., de a acționa personal, dar în interesul său.
Acțiunea a fost motivată în drept, pe dispozițiile art. 1175, 1191 Cod civil, 111 Cod pr.civilă.
Legal citați, pârâții D. E. și D. E. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată .
Au învederat instanței că, nu au acționat ca mandatari ai reclamantului care este fiul lor ci au cumpărat apartamentul în nume propriu, ei fiind aceia care au analizat ofertele și au negociat cumpărarea.
Pe de altă parte, în cauza de față nu este vorba despre o simulație, nefiind vorba despre un act public și un act secret, actul secret neexistând deoarece ei nu au avut nici o convenție cu reclamantul pentru a cumpăra apartamentul pentru acesta.
Pârâta M. R., a formulat de asemenea, întâmpinare, prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât a trecut termenul de 3 ani, termenul general de prescripție de la încheierea actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 199/20.01.2005.
A arătat că, la încheierea contractului de vânzare –cumpărare, nici un moment D. E. și D. E., care au fost cumpărătorii ce au plătit integral prețul, nu au spus că acționau în numele sau pentru cineva, sau banii pe care i-au folosit pentru plata prețului, nu ar proveni de la ei.
La termenul de judecată din 22.01.2013, reclamantul, prin apărător, a precizat acțiunea, ca fiind o acțiune în declararea simulației bazată pe mandatul fără reprezentare.
În temeiul art.167 Cod pr.civilă, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, scop în care s-au depus la dosar, extrasul de carte funciară, contractul de vânzare – cumpărare nr. 199/20.01.2005, proba cu interogatoriile părților și proba testimonială cu martorii Mîrtea D., S. E., D. C., apreciindu-le fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Conform art. 137 Cod pr.civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâții D. E. și D. E., instanța nu a mai analizat-o, având în vedere că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 10.12.2012 s-a admis cererea de acordare ajutor public formulată de reclamant, acesta a fost scutit de lata taxei judiciare în sumă de 3799 lei, iar pârâții nu au mai insistat în această excepție.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de pârâta M. R. prin întâmpinare, instanța a respins-o ca neîntemeită pentru următoarele considerente.
In principiu, acțiunea în simulație este imprescriptibila extinctiv. Dar, întotdeauna, nu se urmărește doar constatarea simulației, ci, mai ales, executarea unor obligații derivând din contract.
Daca s-a prescris dreptul de a cere executarea contractului ce reprezintă adevărata voință a părților, atunci si acțiunea în declararea simulației trebuie respinsa ca lipsită de interes. Deci, într-un fel, indirect, se prescrie și aceasta, dar în speță dreptul reclamantului de a cere să se constate că este proprietarul apartamentului situat în Dr.Tr.S., .), nr. 43, ., . 3 camere și dependințe, este imprescriptibil.
Prin sentința civilă nr. 1010/26.02.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Mustătoi R.. A admis acțiunea precizată, privind pe reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâții D. E., D. E., F. I. D. și M. R.. A constatat simulat contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 199/20.01.2005, de BNP I. Ș., prin interpunere de persoane.
A constatat dreptul de proprietate al reclamantului D. V. asupra apartamentului situat în Dr.Tr.S., .), nr. 43, ., . 3 camere și dependințe. A obligat pârâții D. E. și D. E. să plătească statului suma de 3799 lei reprezentând ajutor public acordat reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Între reclamant și părinții săi, în speță, pârâții D. E., D. E. a intervenit o înțelegere verbală cu privire la cumpărarea apartamentului situat în Dr.Tr.S., .), nr. 43, ., . 3 camere și dependințe. Reclamantul, lucrând în străinătate nu a putut să dea un mandat în formă autentică pârâților pentru cumpărarea apartamentului, formă obligatorie, dat fiind faptul că implica exercitarea unui drept de dispoziție, ci s-a încheiat numai un acord verbal, în baza căruia pârâții D. E., D. E. erau îndreptățită să cumpere pentru reclamant.
Aceste aspecte rezultă din depozițiile martorilor Mîrtea D., S. E. și D. C., care au relatat că reclamantul a lucrat în străinătate, a trimis bani părinților săi, a efectuat și unele împrumuturi, pentru ca aceștia să îi cumpere un apartament, s-au sfătuit telefonic, în permanență cu privire la alegerea acestuia și au cumpărat apartamentul doar când reclamantul a fost de acord, după descrierile făcute de pârâți cu privire la apartamentul din litigiu. Aceiași martori au declarat că, deși părinții reclamantului recunosc dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului, iar reclamantul a efectuat în imobil o . îmbunătățiri în apartament, nu vor să –i predea apartamentul .
Susținerile pârâților D. E., D. E. la interogatoriu, sunt astfel infirmate de depozițiile martorilor audiați în prezenta cauză.
Mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință, fără a fi supus vreunei forme speciale, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie forma scrisă, solemnă. Când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să fie încheiat în formă solemnă, atunci procura trebuie să fie dată și ea în aceeași formă deoarece formează un tot indivizibil cu actul în scopul căruia a fost dat.
În speță, era necesar acest mandat în formă autentică, care la momentul respectiv nu a putut fi încheiat, dar între reclamant și pârâți s-a încheiat un acord de voință care constituie un mandat și care a fost executat de către pârâți, fără a comunica vânzătorilor că ei acționează în numele reclamantului, situație ce conferă caracterizarea juridică a acestui act, de mandat fără reprezentare, fără însă a se urmări de către mandant dobândirea calității de către pârâți de mandatari oculți.
Raporturile dintre mandant și mandatar, pe de o parte, și raporturile lor cu terții pe de altă parte se reglementează conform regulilor de la mandat.
În cazul mandatului fără reprezentare, mandatarul lucrează pentru o altă persoană, dar apare în contract în numele său propriu, cel care contractează necunoscând că în realitate acest mandatar lucrează pentru altcineva.
În caz de neexecutare a obligațiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate promova o acțiune în declararea simulației pentru a se înlătura aparența creată prin actul public, dar nereal, în condițiile art. 1175 Cod civil, această situație reprezentând un caz particular de simulație pentru a se realiza, din punct de vedere juridic, realele raporturi juridice care trebuiau să se nască între vânzători și adevăratul cumpărător.
Pârâții mandatari nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau ca urmare a încheierii mandatului, de predare a bunului către reclamant, mandat care, deși nu a fost încheiat în formă scrisă, există.
Dată fiind legătura de rudenie dintre părți, nu era necesară încheierea înscrisului, aceasta constituind o imposibilitate faptică datorită încrederii existente între acestea.
În cauză, s-a invocat de fapt efectele contractului de mandat privitoare la obligația mandatarului de a da socoteală, ceea ce înseamnă că mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului - bunuri - primite de la terți.
Această obligație naște dreptul la acțiune al mandantului pentru predarea bunurilor primite de mandatar de la terți, în cursul executării mandatului.
Atunci când mandatul fără reprezentare nu s-a încheiat cu scopul fraudei la lege, așa cum este în speță, în cazul contractului de interpunere raporturile dintre mandant și mandatar (persoana interpusă) se reglementează potrivit regulilor de mandat. Ca și în cazul mandatului cu reprezentare, persoana interpusă este obligată să predea mandantului tot ce a primit în executarea mandatului. Între vânzători și mandant nu se stabilesc raporturi juridice, aceștia având calitatea de terți de bună credință, dacă nu au cunoscut realitatea. Mandatarul apare ca adevăratul contractant și devine personal creditor sau debitor ori titular al dreptului real.
Cu toate că vânzătorii, în speța de față, au calitatea de terți față de contractul de mandat fără reprezentare și nu sunt părți în acest act, secret pentru ei, deoarece actul public consfințește o situație juridică necorespunzătoare realității, acesta este considerat simulat și deci supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au formulat apel apelanții pârâți D. E. și Dărghici E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Au arătat apelanții că în mod nelegal s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocate, acțiunea formulată de reclamant fiind prescrisă, întrucât contractul pentru care s-a solicitat constatarea simulației a fost încheiat în data în data de 20.01.2005, dată cunoscută de intimatul reclamant dacă pretindea că el a fost cel pentru care ei, apelanții, au acționat ca și părți la vânzare.
Astfel, acțiunea în declararea simulației este o acțiune cu caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și cum dreptul la acțiune s-a născut la data încheierii contractului de vânzare cumpărare și fiind întocmite și formalitățile de intabulare a dreptului în cartea funciară, reclamantul trebuia să formuleze acțiune în termen de 3 ani, adică până în 2008, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, din declarațiile martorilor propuși de reclamant a reieșit că acesta a avut cunoștință de contractul de vânzare cumpărare încă din momentul încheierii sale și pasivitate în care a stat nu poate rămâne nesancționată.
În aceste condiții, termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit, nefiind întrerupt sau suspendat de vreuna din cauzele prevăzute de lege în mod expres și prin aceasta a fost afectat dreptul la acțiune în sens material.
Au mai arătat apelanții că instanța de fond în mod nelegal a dispus admiterea cererii de ajutor public judiciar a reclamantului și acesta a fost scutit de plata taxei de timbru. Nu este adevărat că reclamantul nu beneficiază de venituri și declarația dată de acesta în fața notarului public este nereală pentru că reclamantul este coproprietarul unui apartament situat în municipiul Timișoara .. 19, ., ., precum și mai multe autoturisme. Astfel, la adresa lor a primit somații cu privire la impozitul datorat pe apartamentul din Timișoara.
Apelanții au mai criticat sentința arătând că instanța de fond în mod nelegal a constatat simulația contractului de vânzare cumpărare prin interpunere de persoane, această soluție fiind consecința aprecierii eronate a probelor administrate în cauză și aplicarea greșită a legii.
În primul rând, prin admiterea probei testimoniale, s-a dat posibilitatea reclamantului intimat de a face dovada peste un înscris și contra unui înscris, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 1191 din vechiul cod civil și, văzând că probatoriul administrat inițial nu era concludent în special favorizat pentru reclamant - declarația martorului S. E. – s-a propus de instanță și s-a admis suplimentarea probatoriului cu încă un martor.
Apelanții au arătat și au dovedit că nu au acționat ca mandatari ai reclamantului, care este fiul lor, ci au cumpărat apartamentul în nume propriu, ei fiind cei care au analizat ofertele și care au negociat cumpărarea și pot dovedi că au avut bani strânșii din activitatea desfășurată într-o perioadă mult mai îndelungată, ocupându-se cu micul trafic de frontieră.
Reclamantul se contrazice în acțiunea formulată, arătând pe de o parte că nu avea posibilitate să încheie un mandat datorită faptului că era plecat în străinătate, iar ulterior din cauza relațiilor bune care au existat între ei.
Pe de altă parte, în cauza de față nu este vorba de o simulație, nefiind vorba despre un act public și un act secret, actul secret neexistând deoarece ei, apelanții nu au avut nici o convenție cu reclamantul care este fiul lor ca să cumpere imobilul apartament pentru acesta.
Mai mult reclamantul nu a fost plecat în străinătate în perioada susținută de acesta în acțiune, deoarece se afla în România unde și lucra, aspect ce poate fi dovedit cu copia cărții de muncă, iar plecarea lui în străinătate nu a fost pe o durată de timp foarte mare care să-i permită să strângă o sumă de bani necesară achiziționării unui apartament.
Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că instanța de fond i-a obligat la plata către stat a sumei de 3799 lei cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantului, soluția fiind nelegală pentru că nu numai ei apelanții au căzut în pretenții așa, cu stabilește art. 18 din OUG nr. 51/2008 și nu este firesc ca numai lor să li se impună plata către stat a ajutorului public judiciar.
În ședința publică din data de 16 mai 2013, intimatul reclamant D. V. prin apărătorul său, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea în constatarea simulației fiind imprescriptibilă.
Instanța a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului prin faptul că acesta a folosit apartamentul și l-a îmbunătățit, iar prescripția se discută în alți termeni, în sensul că aceasta curge de la data când reclamantul pierde efectiv posesia apartamentului.
Cu privire la apartamentul din Timișoara, acesta a fost cumpărat la inițiativa numitei R. M. L. cu care el, reclamantul, trebuia să se căsătorească și pentru că nu era pe placul părinților lui, aceasta i-a oferit reclamantului posibilitatea mutării definitive în Timișoara, cumpărând acest apartament cu credit bancar, avansul nefiind al lui, și cunoscând proveniența apartamentului din Timișoara el nu a emis pretenții asupra acelui apartament, iar ratele au fost plătite permanent de cumpărătoare, chiar și impozitul. Ei, nefiind căsătoriți, unitatea fiscală a deschis două poziții de rol pentru impozit pe care reclamantul nu l-a plătit niciodată.
Apărarea pârâților în sensul că în mod greșit a fost scutit de plata taxei de timbru este o încercare de a zădărnici introducerea acțiunii și soluționarea acesteia, pârâții beneficiind și în prezent de investiția făcută de reclamant, din nefericire pe numele fratelui său și în felul acesta pârâții și fiul cel mic beneficiază de utilajele care au rămas în posesia lor.
Instanța de fond în soluționarea cauzei a procedat potrivit normelor procedurale, iar faptul că pârâții recurenți nu au solicitat probe în apărare nu este vina reclamantului și nici a instanței.
Simulația prin interpunere de persoane presupune existența unui înscris secret anterior actului public, dar în cazul de față problema probei cu martori se pune diferit de regula instituită de art. 1191 Cod civil, deoarece părțile sunt rudă și în imposibilitatea morală de a încheia actul secret dar real în vederea încheierii de către pârâți a contractului notarial.
De la această regulă a imposibilității probei cu martori peste conținutul unui înscris notarial există multe excepții, imposibilitatea morală fiind una dintre acestea.
La data cumpărării apartamentului, el reclamantul nu era în țară și nici nu putea să dea un mandat special părinților săi și de fapt nici unei persoane, dar fiind vorba de părinții lui niciodată nu și-a pus problema că aceștia nu vor mai recunoaște faptul că el i-a împuternicit să cumpere apartamentul pentru el, dar pe numele lor pentru că nu exista altă posibilitate.
Astfel, apelanții fac confuzie între simulația propriu –zisă când se încheie un act secret, real, anterior cunoscut numai de părți și un act public dar care nu exprimă adevărata operațiune juridică dintre părțile contractante.
În cazul de față este vorba despre ceea ce literatura juridică numește contract de pret-nom sau mandatul imperfect. Inițial s-a încheiat cu acord de voință între reclamant și pârâți ca aceștia să-i cumpere apartamentul pe numele lor, acordul fiind unul verbal din motivele arătate mai sus.
Prin decizia civilă nr.101/A de la 4 iulie 2013 Tribunalul M. a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții D. E. și D. E. cu obligația pentru aceștia de a plăti intimatului D. V. 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus ca și acele cheltuieli pentru care apelanții au beneficiat de ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a constatat ca și prima instanță – Judecătoria Drobeta Turnu Severin neîntemeiată excepția invocată de pârâți referitoare la prescripția dreptului reclamantului de a promova acțiunea în simulație și a examinat criticile vizând fondul litigiului..
Contextul argumentelor faptice și juridice s-a circumscris următoarele aspecte:
Reclamantul a solicitat să se constate simulat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului situat în Drobeta Turnu Severin . și să i se recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestui recunoască dreptul de proprietate asupra acestui imobil întrucât potrivit convenției dintre el și părinții săi (pârâții în cauză), aceștia din urmă au cumpărat apartamentul pe numele lor dar din sumele câștigate de fiu în străinătate și cu intenția fără echivoc de a obține ulterior dreptul de proprietate.
Situația de fapt stabilită în considerarea întregului probatoriu administrat în primă instanță și în apel a condus la concluzia că între s-a încheiat o convenție de mandat fără reprezentare (prete-nom), contractul de vânzare-cumpărare implicând o operațiune juridică de simulație prin interpunere de persoane.
Raporturile dintre mandat și mandant sunt supuse regulilor ce guvernează contractul de mandat iar pentru a se înlătura aparența creată de actul public, dar nereal, este a se face dovada simulației cu actul secret, real, în condițiile art.1175 Cod civil.
Pornind de la faptul că actul secret poate fii un act scris sau un început de dovadă scrisă ce se poate completa cu probe testimoniale, instanța de apel, făcând aplicația art.1197 și art.1198 Cod civil, a considerat legal a se administra proba cu martori pentru dovedirea existenței convenției de mandat, precum și imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris între rude de gradul I ( părinți și fiu).
În condițiile în care probele administrate în cauză nu au fost combătute cu dovezi contrare existenței unei simulații prin interpunere de persoane, în dobândirea prin vânzare-cumpărare a imobilului Tribunalului a concluzionat ca și judecătoria că actul public, respectiv contractul de vânzare-cumpărare este simulat iar convenția secretă recunoaște și constituie dreptul de proprietate al reclamantului.
Referitor la critica legată de obligarea numai a apelanților pârâți la plata sumei reprezentând ajutorul public judiciar, instanța a constatat netemeinicia ei întrucât, deși părți în cauză au fost vânzătorii F. I. D. și Muustătoiu R., obligația de plată a acestei sume nu i-a vizat și pe aceștia, terți de bună-credință față de convenția de simulație.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D. E. și D. E. criticând soluțiile pronunțate de Tribunalul M. și Judecătoria Dr.Tr.S. pentru nelegalitate, în considerarea prevederilor art. 304 pct.6, 7, 9 Cod pr.civilă.
Recurenții au susținut că au fost nesocotite dispozițiile art.480 și urm.Cod civil, art.969 și urm. Cod civil, art.2041 din Noul Cod civil, precum și art.1 din Primul Protocol CEDO referitor la proprietate.
Motivele de recurs au vizat:
- excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare, întrucât reclamantul avea în principal calea acțiunii în realizarea dreptului prin revendicarea apartamentului, dacă se consideră proprietar;
- lipsa calității procesuale active a reclamantului într-o acțiune în constatarea simulației prin interpunere de persoane, acțiune cu regim juridic diferit de acțiune în simulație clasică;
- nesocotirea în cadrul procesului și a limitelor investirii primei instanțe în sensul că acțiunea promovată a avut ca obiect declararea simulației bazate pe mandatul fără reprezentare și nu constatarea simulației și a existenței dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului așa cum au reținut atât în considerente cât și dispozitivul hotărârilor, ambele instanțe;
- obligația transmiterii ulterioare a proprietății de către pârâți reclamantului dă naștere la un drept de creanță în sarcina acestuia din urmă și nu dobândirea dreptului de proprietate;
- aprecierea greșită a probatoriului în ceea ce privește simulația, cuantumul și plata prețului vânzării;
- aplicarea greșită a legii în timp în sensul că deși contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod civil, întrucât raportul juridic nu s-a finalizat ca si efecte ale situației juridice create în trecut decât după . Noului Cod civil s-ar fi impus aplicarea si noilor dispoziții ce reglementează simulația, respectiv art.2041;
- instanțele nu au ținut cont de faptul ca apartamentul în speță este ipotecat la BCR pe o perioadă îndelungată de timp (2007-2032) și înscris în cartea funciară, împrejurări ce întăresc valabilitatea actului public ca și act opozabil terților.
La 01 octombrie 2013 intimatul-reclamant a formulat întâmpinare susținând că acțiunea în declararea simulației este perfect admisibilă fiind o acțiune în constatarea unui drept si că acest demers procesual precede o posibilă acțiune în revendicare
S-au reiterat aspectele de fapt și de drept privind existenta simulației si a contractului de prete-nom care au condus la concluzia ca între părți a existat o convenție secreta în virtutea căreia apartamentul a fost cumpărat de către părinți pentru fiul lor (în speță intimatul-reclamant).
Recurenții au formulat și o cerere de ajutor public judiciar în considerarea prevederilor art.14 din OUG nr.51/2008 prin care au solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 901 lei.
Prin încheierea de la data de 30 octombrie 2013 Curtea de Apel C. constatând întrunite cerințele art.6, art.8, art.14 și 15 din OUG 51/2008 a admis cererea de ajutor public judiciar și a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la 901 lei la 450,5 lei, diferența urmând a fi achitată de aceștia.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, instanța constatat nefondat recursul declarat de aceștia.
Circumstanțele faptice și juridice ale cauzei deduse judecății de față aduc în discuție o formă specială de simulație și anume convenția de prete-nom (împrumut de nume) sau altfel denumit mandatul fără reprezentare.
Fără a se identifica cu simulația prin interpunere de persoane, convenția de prete-nom are în structura sa elementele definitorii ale simulației, respectiv coexistența celor două acte juridice, cel public, aparent (actul încheiat între mandatar și terțul contractant) și cel secret (mandatul fără reprezentare în virtutea căruia mandatarul ascuns acționează în nume propriu, dar pe seama mandantului său).
Acordul simulatoriu rezidă în înțelegerea secretă dintre mandant și mandatar și are ca scop modificarea efectelor actului public în sensul indicării ca adevărat beneficiar al acestui act pe mandant și nu mandatarul care l-a încheiat în nume propriu.
Atât terții cât și părțile convenției de prete-nom pot intenta acțiunea în declarația simulației întrucât prima condiție de exercitare a acțiunii se traduce în dreptul de a înlătura aparența și de a restabili realitatea.
Odată constatată existența simulației, convenția secretă dintre părți (mandant și mandatar) își produce pe deplin efectele juridice.
Ca și succesiune, în cazul de față, o acțiune în realizare a dreptului nu poate fi decât ulterioară acțiunii în constatarea simulației întrucât numai în aceste condiții actul secret își produce efectele, înlăturându-le totodată pe cele ale actului public.
Altfel spus numai urmare constatării simulației; mandantul, parte în convenția secretă dobândește dreptul de proprietate asupra bunului imobil și implicit vocația de a exercita o acțiune în realizarea dreptului prin revendicare dacă se refuză de către mandatari predarea bunului.
Sub aspectul aplicării legii civile în timp, dispozițiile art.6 din Noul Cod Civil sunt pe deplin edificatoare în ceea ce privește norma de drept ce guvernează actele și faptele juridice încheiate sau după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi.
Astfel, conform art.6 alin.2 din Noul Cod Civil „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite ori produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Prin aceste prevederi se consacră principiul neretroactivității legii noi.
Excepția de la acest principiu recunoaște aplicabilitatea dispozițiilor legii noi și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, însă numai în anumite cazuri expres reglementate – în acest sens, art.6 alin.5 din Noul Cod Civil statuează că „dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.
În cazul unei acțiuni în declararea simulației, norma de drept substanțial aplicabilă este cea edictată de legea în vigoare la data la care a intervenit acordul simulatoriu și s-au încheiat cele două acte juridice (cel public și cel secret).
Chiar dacă, urmare constatării simulației, actul secret produce efecte juridice și după . Noului Cod Civil, acest fapt nu atrage aplicabilitatea noii norme de drept, mai cu seamă că situația juridică specifică simulației de față nu se regăsește printre cazurile prevăzute de art.6 alin.5 din Noul Cod civil.
În considerarea argumentației expuse, în speța de față, prima instanță a fost investită cu o acțiune în declararea simulației intervenite într-un contract de vânzare-cumpărare imobiliară (act public, autentificat la notar, dar, aparent) prin care s-a dobândit un drept de proprietate asupra bunului imobil de către terți, părți însă într-un act secret, încheiat anterior primului, ce consfințește o convenție de prete-nom (mandat fără reprezentare).
În actul secret mandantul este adevăratul beneficiar al dreptului de proprietate imobiliar iar mandatarii, cumpărători în numele fiului lor.
Demersul procesual inițiat de mandant a investit instanța cu două petite, una consecința celeilalte, și anume constatarea ca simulat a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului și constatarea dreptului de proprietate al reclamantului (mandant) asupra acestui imobil.
Limitele investirii instanței sunt clar și fără echivoc exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, orice susținere privind depășirea cadrului procesual fiind lipsită de fundament.
Elementele specifice operațiunii juridice a simulației (actul public, actul secret, imposibilitatea morală de a consfinți înțelegerea secretă dintre părinți-mandatari-și fiu-mandant precum și intenția de a se cumpăra apartamentul în nume propriu de către părinți însă pe seama și pentru fiul lor) au fost demonstrate prin întregul probatoriu administrat în cauză, o reapreciere a acestuia în calea de atac a recursului pentru conturarea unei alte stări de fapt nefiind permisă de normele ce guvernează acest stadiu procesual.
Cu alte cuvinte aspectele de netemeinicie nu pot face obiectul controlului judiciar exercitat de instanța de recurs.
Tot în contextul probator se înscrie și susținerea recurenților privitoare la inexistența unei mențiuni privitoare la cuantumul sumei de bani transmise de intimatul reclamant pentru achiziționarea imobilului. Și această critică a recurenților este nefondată întrucât sarcina instanțelor de fond, raportat la limitele investirii era aceea de a stabili dacă, dând curs înțelegerii secrete, mandatarii, cu sumele de bani primite periodic de la fiul lor au avut posibilitatea să cumpere apartamentul. Or, aceste circumstanțe au fost analizate și stabilite ca element determinant în conturarea unei stări de fapt specifică simulației.
Este lipsită de relevanță modalitatea de obținere a acestor sume de bani de către mandant pentru tipul de operațiune juridică ce face obiectul judecății de față, după cum, nici ipotecarea apartamentului nu înlătură existența acordului simulatoriu și a efectelor lui.
Există o relativă independență între componentele simulației întrucât ineficacitatea uneia din ele nu determină în mod necesar și ineficacitatea celorlalte; ca atare, înlăturarea actului public prin intermediul acțiunii în simulație nu duce la desființarea actului secret, ci dimpotrivă acesta rămâne singurul care guvernează conduita părților.
În virtutea convenției secrete, mandantul estre și devine realul beneficiar al dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat de mandatari, neintrând în discuție un drept de creanță.
Contractul de vânzare-cumpărare ca act public și-a produs efectele sub aspectul transmiterii proprietății imobiliare și plata prețului stabilit, numai că urmare constatării existenței unei simulații în ceea ce privește adevăratul proprietar, bunul se regăsește în patrimoniul acestuia din urmă și nu în cel al cumpărătorilor aparenți.
Față de întreaga argumentație expusă, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul pârâților ca nefondat, aplicând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți D. E. și D. E., împotriva deciziei civile nr. 101 de la 04.07.2013 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V. și intimații-pârâți F. I. D. și M. R..
Obligă recurenții la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant D. V..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, M. C. | Judecător, L. B. | Judecător, O. C. G. |
Grefier, D. M. |
17.01.2014
Red.jud.M.C.
2 ex/AS
j.a.V.N.
A.B.
j.f.T.T.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 515/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3346/2013. Curtea de... → |
|---|
