Validare poprire. Decizia nr. 9584/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9584/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 11769/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9584/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător F. D.
Judecător E. S.
Grefier N. D.
x.x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., împotriva deciziei civile nr.57/08.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C. și intimata creditoare A. A. M., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că la dosarul cauzei prin serviciul registratură a fost depusă cerere de repunere pe rol a cauzei din partea recurentul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., precum și faptul că acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța față de referatul grefierului de ședință în baza art.245 cod pr.civ. va repune cauza și luând act de solicitarea părților de a judeca în lipsă cauza potrivit art.242 cod pr.civ. a reținut-o pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
La data de 15.05.2012 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, cererea privind validarea popririi, formulată de creditoarea A. A.-M., împotriva debitorului S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C., în contradictoriu cu terțul poprit Trezoreria C., prin care s-a solicitat admiterea cererii și validarea popririi înființate în dosarul B. I. M. nr. 1513/E/2008, cu obligarea terțului poprit să vireze suma de 948,73 lei, precum și obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de validare poprire, creditorul a arătat că prin adresa de înființare poprire din data de 10.02.2012 emisă de B. I. M., s-a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit Trezoreria C. asupra contului debitorului S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C., pentru acoperirea sumei de 948,73 lei ce reprezintă debit conform titlului executoriu, ce-l constituie sentința nr. 3281/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ plus cheltuieli de executare.
În data de 15.02.2012, terțul poprit a restituit adresa cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG 71/2009 potrivit cărora orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar este suspendată de drept. Apreciază creditoarea că refuzul terțului poprit este nejustificat, întrucât au prioritate reglementările internaționale ale CEDO.
A fost anexat dosarul de executare nr. 1513/E/2008.
La data de 26.06.2012 debitorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În fapt, a arătat că potrivit art. 43 (1) din Legea bugetului de stat 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an de OUG 71/2009 aprobată cu modificări din Legea 230/2011, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății. În acest sens, invocă jurisprudența CEDO.
OUG nr. 71/2009 reprezintă reglementări speciale, cu aplicabilitate în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care se acordă anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și nu aduc atingere dreptului de a cere îndeplinirea obligației de plată. Aceste acte normative prevăd că banii se vor plăti în mod gradual, în 5 ani consecutivi.
În vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, spitalul a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii 230/2011 ordonatorului principal de credite Ministerul Sănătății, care repartizează și finanțează pe tranșe conform actelor normative menționate mai sus.
În momentul în care debitorul primește finanțarea solicitată în cont, va deconta creditorilor sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea de drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, conform tranșelor stabilite de OUG 71/2009.
În cazul în care terțul poprit ar fi executat contul unității, ar fi privat pacienții de actul medical – tratamente, medicamente, investigații, etc.
A solicitat respingerea acțiunii.
Terțul poprit D.G.F.P. D. - A.F.P. C., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar a răspuns prin adresa nr._/26.06.2012 la solicitările instanței.
Prin sentința civilă nr._/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de creditoarea A. A. M., împotriva debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în contradictoriu cu terțul poprit AFP C. - Trezoreria Municipiului C..
A fost validată poprirea înființată la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executarea nr. 1513/E/2008 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în mâinile terțului poprit AFP C.-Trezoreria Municipiului C..
A fost obligat terțul poprit AFP C.-Trezoreria Municipiului C. la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în limita creanței de 948,73 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuieli de executare.
A fost admisă în parte cererea contestatoarei de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată și obligă terțul poprit să achite creditoarei suma de 10 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3281/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. privind respingerea recursului, debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. a fost obligat să acorde creditoarei A. A. M. un salariu de bază brut de 880 lei pentru perioada 01.01._07 și să achite acesteia diferența dintre salariul stabilit și salariul efectiv plătit în perioada 01.01._07, diferențe lunare ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de devalorizare a monedei naționale, de la data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Întrucât debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația, creditoarea s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc I. M., pentru a se executa obligația de a achita sumele datorate, întocmindu-se dosarul de executare nr. 1513/E/2008, în cadrul căruia a fost emisă somația de executare la data de 22.12.2008, si s-au întocmit procesele verbale privind cheltuielile de executare din data de 15.01.2009, respectiv din 10.02.2012.
În faza de executare silită a fost efectuată o expertiză contabilă, stabilindu-se că suma la care are dreptul creditoarea conform titlului executoriu menționat este de 1331 lei (f. 16-18).
Ulterior, prin adresa emisă la data de 10.02.2012 în dosarul de executare 1525/E/2008 (f. 22) B. I. M. a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit AFP C.-Trezoreria C. și asupra contului debitorului S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. pentru acoperirea sumei de 948,73 lei ce reprezintă 5% din debitul datorat conform titlului executoriu ce-l constituie sentința civilă nr. 3281/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, plus cheltuieli de executare stabilite conform proceselor verbale din 15.01.2009, respectiv din 10.02.2012 (f. 19, 21).
Potrivit dispozițiilor art. 456 din C.pr.civ. „ În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
Din aceste prevederi legale a rezultat că, pentru validarea unei popriri, trebuie îndeplinite în mod obligatoriu două condiții: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, pe de o parte, si raportul juridic obligațional între terțul poprit si debitor, pe de alta parte.
Prin adresa comunicată în prezenta cauză, terțul poprit a precizat că debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C. are conturi deschise la Trezoreria C., precum și că refuzat să își îndeplinească obligațiile care îi reveneau, motivând că în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 executarea silită având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială este suspendată de drept.
Instanța a apreciat că neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi nu este justificată.
Referitor la invocarea de către terțul poprit a aplicării in cauza a prevederilor O.U.G. 71/2009, instanța retine ca art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală se reține că acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică.
Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța constată că ingerința este prevăzută de lege, însă nu este îndeplinită cerința de a corespunde interesului legitim public.
Astfel, instanța a reținut că aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
În cauza de față, se poate observa faptul ca aceste drepturi salariale sunt datorate de peste 3 ani, dar și faptul că înființarea popririi nu a fost pornită pentru tot debitul, ci chiar cu respectarea O.U.G. nr. 71/2009, respectiv pentru prima tranșă de 5%, statul prin instituțiile sale fiind debitorul obligației de plata a drepturilor salariale ale creditoarei din momentul in care aceasta a prestat activitatea ce trebuia remunerata conform legii, fără a fi necesar ca aceasta sa se adreseze justiției pentru a obține obligarea statului prin instituțiile sale la plata unor drepturi salariale, ce se cuveneau in virtutea legii.
Chiar dacă instanța a apreciat că eșalonarea printr-un act normativ a plății drepturilor salariale acordate personalului din sistemul bugetar, prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii, constituie o încălcare a dreptului de acces la justiție al titularilor acestor titluri executorii (art. 6 din CEDO), în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, creditoarea nu a urmărit executarea silită a întregului debit, ci doar a tranșei prevăzute de dispozițiile legale evocate.
Prin urmare, terțul poprit nu are nicio justificare în a refuza efectuarea popririi, prin invocarea acestor dispoziții legale.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. De asemenea, autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești (CEDO, cauza Burdov vs. Rusia, soluționată la 15 ianuarie 2009).
Prin aplicarea O.G. 71/2009 s-ar ajunge la situația în care executarea unor hotărâri judecătorești devenite executorii încă din anul 2009 ar urma să se finalizeze abia în anul 2012.
Or, într-o astfel de situație este evident că cerința executării hotărârilor judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil este încălcată.
În același timp, se nesocotește principiul consacrat de art. 156 din Codul Muncii, potrivit căruia „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”, în virtutea acestui principiu creanțele având ca obiect plata de drepturi salariale restante beneficiind de un caracter privilegiat în raport de orice alte datorii ale angajatorului.
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ce privește susținerea debitoarei că a făcut demersuri pentru achitarea sumelor datorate creditoarei, instanța a constatat că simpla întocmire a unui tabel cu necesarul de fonduri ori a unui tabel cu numărul de hotărâri judecătorești devenite executorii nu este suficientă, în lipsa dovedirii alocării fondurilor și, respectiv a plății drepturilor salariale, pentru a se aprecia ca o executare de bunăvoie a titlurilor executorii.
Pentru considerentele expuse, cererea având ca obiect validarea popririi este întemeiată, urmând să fie validată poprirea înființată 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executarea nr. 1513/E/2008 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și în mâinile terțului poprit AFP C.-Trezoreria Municipiului C. și a obligat terțul poprit AFP C.-Trezoreria Municipiului C. la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în limita creanței de 948,73 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuieli de executare.
În raport de disp. art. 274 C.p.c., având în vedere că nu s-a făcut dovada, prin chitanță, a plății onorariului de avocat, ci doar a plății taxei de timbru, a admis în parte cererea creditoarei de obligare a terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată și a obligat terțul poprit să achite creditoarei suma de 10 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.9112/13.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. au declarat apel atât debitorul S. C. Județean de Urgență Nr. 1 C., cât și terțul poprit Trezoreria Municipiului C..
Apelantul debitor S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., a arătat că potrivit art. 43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anual 2012 plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Referitor la constituționalitatea OUG nr. 71/2009, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, dispozițiile OUG nr.71/2009 sunt în concordanță cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
În continuare, apelantul a arătat că în vederea obținerii fondurilor necesare achitării debitelor, a înaintat eșalonarea pe trimestre conform prevederilor Legii nr. 230/2011 ordonatorului principal de credite – Direcției de Sănătate Publică D. și Ministerului Sănătății.
Apelanta Administrația Finanțelor Publice a Mun.C. a formulat de asemenea, apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
În esență, apelanta a arătat că hotărârea este criticabilă întrucât în mod nelegal instanța a validat poprirea deși potrivit art.1 alin.1 și 2 din OUG nr. 71/2009, executarea acestor titluri a fost eșalonată pe trei ani, iar dispozițiile dreptului intern în materia creanțelor împotriva Statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor articolului 6. În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de obține executarea silită dar un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit. Expunerea de motive la adoptarea OUG nr.71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile Convenției europene.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282-298 C.pr.civ.
Deși legal citat, intimatul-creditor nu a formulat întâmpinare în cauză.
In soluționarea apelurilor s-a administrat proba cu înscrisuri in cadrul căreia au fost depuse extrasul de cont cu sumele ce au fost virate pentru creditorii înregistrați la Biroul Executorilor si situația creditorilor privind plata transei de 5% f21-27.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr. 57 de la 08.02.2013 a admis apelul declarat de apelantul-debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA C., cu sediul în C., ., județul D. și de apelanta - terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., .. 2, județul D., împotriva sentinței civile nr._/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare A. A. M., cu domiciliul ales în C., ., ., ., a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a admis în partea acțiunea, a validat în parte poprirea înființată la 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1513/E/2008 și a obligat terțul poprit la plata către creditor a sumelor datorate debitorului, în limita creanței de 116,75 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuielile de executare de 116,75 lei.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a constatat că procedura de executare demarată la cererea intimatei-creditoare vizează o creanță a cărei executare cade sub incidenta prevederilor OUG nr.71/2009, care instituie o eșalonare a plății acestor drepturi bănești.
Dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza recursului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
In raport de cele reținute, executarea silita supusa controlului judecătoresc în cauză, este supusa reglementarilor OUG 71/2009 cu modificările ulterioare si ca atare, instituția ce are debite aparținând domeniului de aplicare al actului normativ arătat, are obligația să achite până la sfârșitul anului 2012, 5% din valoarea titlului executoriu.
Articolul 1 din legea 230/2011 reglementează următoarele:
"(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Dispozițiile citate oferă posibilitatea validării popririi pentru cuantumul ce corespunde valorii de 5% din titlul executoriu deținut, în condițiile în care sumele respective nu au fost achitate conform calendarului prevăzut de Legea 230/2011.
Din administrarea înscrisurilor depuse in cauza, se constata ca debitorul S. C. Județean de Urgență C. are un debit ce are obligația scadentă la sfârșitul anului 2012, în cuantum de 66 lei reprezentând 5% din debit la care se adaugă cheltuielile de executare de 116,75 lei.
Potrivit art. 452 Cod proc. civ. poprirea presupune existența inițială a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului de executare creditoarea are titlu executoriu împotriva debitorului S. C. Județean de Urgență C. a cărui executare nu mai este suspendată de drept pentru sumele arătate.
Față de cele arătate, în fapt și în drept, în temeiul art. 297 C., au fost admise apelurile, schimbată sentința atacată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, validată în parte poprirea înființată la 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1513/E/2008 și obligată terțul poprit la plata către creditor a sumelor datorate debitorului, în limita creanței de 66 lei reprezentând 5% din debit plus cheltuielile de executare de 116,75 lei.
Tribunalul D. prin încheierea de la 08.04.2013 a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia civilă nr. 57/2013 și minută în sensul că în loc de 116,75 reprezentând 5% din debit se va înscrie suma de 66 lei.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că potrivit art. 281 alin. 1 Cod pr. civilă, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Pentru aceste considerente, s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale, strecurate atât în cuprinsul deciziei civile nr. 57, cât și în minuta din data de 08.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în sensul că se va trece corect suma de 66 lei în loc de 116,75, suma care reprezintă 5% din debit, cum din eroare s-a trecut.
S-au menținut restul dispozițiilor deciziei civile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
- În motivarea recursului debitorul arată că la data de 15.02.2012, terțul poprit Trezoreria Municipiului C. a restituit adresa de poprire cu mențiunea că potrivit prevederilor art.1 (2) din OUG nr.71/2009 „în cursul termenului prevăzut la alin.1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept”urmând ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31.12.2011 urmează a se executa eșalonat începând cu anul 2012 după o procedură de executare astfel:
- a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu,
- b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu,
- c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu,
- d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu,
- e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu ).
Menționează faptul că potrivit art.43 (1) din legea bugetului de stat pe anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr-.230/2011, din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal” în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
Referitor la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010. În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, precizează că dispoz. OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prev. art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public.
Măsura de eșalonare a plații este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății. In acest sens invocă și jurisprudența CEDO (Hotărârea pronunțată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în MO nr. 414/2000), care trebuie să fie avută în vedere și de către instanțele romanești chemate să aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare. Această ordonanță cu modificările și completările ulterioare, reprezintă reglementări speciale, cu aplicabilitate în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care se acordă anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și nu aduc atingere dreptului de a cere îndeplinirea obligației de plată.
Aceste acte normative prevăd tocmai faptul că banii se vor plăti, în mod gradual, în 5 ani consecutivi. Măsura eșalonării plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, devalorizarea monetara fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plații.
Precizează de asemenea recurenta faptul că potrivit dispoz. art. 17 din Legea nr. 146/1997 S. C. Județean de Urgență C. fiind instituție publică este scutită de plata taxei judiciare de timbru aferentă acțiunilor, cererilor, căilor de atac pe care le promovează.
Față de cele invocate mai sus, solicită admiterea recursului, în sensul respectării OUG 71/2009 precum și aplicarea dispoz. art.242 (2) Cod procedură Civilă.
Precizează faptul că s-a a achitat tranșa de 5 % conform dispozițiilor OUG nr.71/2009 și de asemenea faptul că plata s-a efectuat în data de 16.11.2012 iar pe extrasul de cont anexat prezentei se găsește suma totală virată pentru toții creditorii înregistrați la Biroul Executorilor Judecătorești (anexat extras de cont).
Față de cele invocate mai sus, solicită admiterea recursului și aplicarea dispozițiilor art. 411(1) pct. NCPC.
Recursul este fondat.
Criticile recurentului privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2007. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză, era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Instanța apreciază că nu sunt fondate apărările vizând inaplicabilitatea ordonanței deoarece sumele de bani din titlul executoriu cu privire la care s-a dispus amânarea plății nu ar constitui drepturi de natură salarială. Astfel, noțiunea de „drepturi de natură salarială” este mai cuprinzătoare, sub aspect juridic, decât noțiunea de salariu și include toate acele drepturi de care se bucură un salariat în virtutea contactului său de muncă. Nu are relevanță pentru definirea noțiunii modul de impozitare al anumitor sume de bani ce sunt acordate de angajator sau resursele din care acestea se plătesc, ci faptul că plata se face în aprecierea calității de salariat, în absența acesteia nefiind posibilă acordarea anumitor drepturi materiale, indiferent dacă acestea constau în sume de bani sau servicii.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev. sensul art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței, respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul debitor S. C. JUDETEAN DE URGENTA NR 1 C., împotriva deciziei civile nr.57/08.02.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. - TREZORERIA MUNICIPIULUI C. și intimata creditoare A. A. M..
Modifică decizia în sensul că admite apelul, schimbă sentința și pe fond, respinge cererea de validare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Președinte, M. L. | Judecător, F. D. | Judecător, E. S. |
Grefier, N. D. |
04.12.2013
Red.jud.M.L.
3 ex/AS
j.a.R.L.zglimbea
M.E.N.
j.f.C.M.B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3284/2013. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 9/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
