Pretenţii. Sentința nr. 515/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 515/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 2177/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5076
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător E. S.
Judecător M. M.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant T. I., împotriva sentinței civile nr.515/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât R.A.T. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant T. I., personal, lipsă fiind intimata-pârâtă R.A.T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Recurentul reclamant T. I. a depus la dosar o copie a rezoluției din 23 mai 2006, dată în dosarul nr. 1307/II/2/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C.. A solicitat admiterea recursului în sensul de a se dispune începerea urmăririi penale împotriva Regiei Autonome de Transport C. și obligarea acesteia la acordarea sumei de 200.000 RON daune morale în dosarul penal nr._/P/2004.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria C., reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâta R. C. pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale.
A depus la dosar, în xerocopie: sentința penală nr.2710/24.06.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr.12.305/2004, decizia penală nr. 992/21.10.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr. 2188/P/2005 și sentința penală nr.3175/ 29.06.2005 pronunțată de Judecătoria C.,.
La data de 02.03.2012 reclamantul a depus precizare la acțiune, arătând că pretențiile solicitate provin din dosarul nr._/2004 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 2710/24.06.2004.
Prin sentința civilă nr.3498/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. I., împotriva pârâtei R. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauza de față reclamantul a solicitat, prin precizarea la acțiune, obligarea pârâtei R. C. la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul pe care pârâta i l-ar fi provocat în cursul soluționării dosarului nr._/2004 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 2710/24.06.2004.
Instanța a reținut că dosarul nr._/2004 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 2710/24.06.2004 a avut ca obiect plângere penala formulata de reclamantul T. I. impotriva numitei A. M. pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.246 si 260 C.pen., instanta dispunand scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea dosarului la P. de pe langa Judecatoria C. pentru efectuarea de cercetari privind savarsirea infractiunilor prevazute de art.246 si 260 C.pen.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.998 – 999 C.civ., pentru a exista răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre ele, existența culpei și capacitatea delictuală a celui ce a săvârșit faptă ilicită.
Pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, respectiv paguba sau dauna, iar prejudiciul trebuie să fie cert, adică sigur in ceea ce privește existenta sa și în privința posibilităților de evaluare si sa nu fi fost reparat încă.
Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, prejudiciul putând fi atât material cât și moral.
Daunele morale se stabilesc în raport de consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
In cauză reclamantul nu a făcut dovada că a suferit o lezare a unor valori sociale, datorată faptei pârâtei R. C., care nu a fost parte în dosarul nr._/2004 al Judecătoriei C., respectiv că a suferit traume fizice și emoționale determinate de fapta acestei pârâte, cu atât mai mult cu cât dosarul penal a fost inițiat de reclamant, împotriva numitei A. M. .
Este adevărat că, cu ocazia concluziilor formulate de reclamant odată cu acordarea cuvântului pe fondul cauzei, acesta a solicitat acordarea de daune morale pe perioada 2004-2012, situație în care s-ar fi impus punerea în discuție a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2004-2009, însă având în vedere că solicitarea reclamantului a fost făcută în concluziile pe care acesta le-a formulat pe fondul cauzei, deci după închiderea dezbaterilor asupra cauzei, instanța nu a mai putut pune în discuție această excepție și nici nu s-a pronunțat asupra acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. I., arătând că directorul F. M. refuză să pună în aplicare hotărârile definitive și irevocabile.
S-a mai invocat faptul că în mod eronat judecătoria a reținut că R. C. nu a fost parte în cauza penală, câtă vreme A. M. a fost pensionată și a lucrat în cadrul acestei instituții.
Prin decizia civilă nr.515 din 03 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Judecătoria C. a fost învestită cu o acțiune în pretenții promovată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul R.A.T C..
Criticile apelantului potrivit cărora prima instanță a interpretat greșit probatoriile și a aplicat greșit dispozițiile legale în vigoare, sunt nefondate.
Prin acțiunea principală așa cum a fost precizată la data de 06.03.2012, reclamantul a pretins condamnarea pârâtului la plata daunelor morale necesare pentru acoperirea prejudiciului suferit la soluționarea cauzei penale nr._/P/2004.
Analizând înscrisurile depuse de reclamant cu privire la obiectul dosarului penal nr._/P/2004 – fila 3 dosar fond, s-a constatat că această cauză a avut ca obiect plângerea penală a părții vătămate T. I. împotriva inculpatei A. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și abuz în serviciu și nicidecum în cadrul acestei cauze reclamantul nu s-a îndreptat cu vreo plângere penală împotriva pârâtei R. C..
Prin urmare, corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada vreunei fapte vătămătoare, generatoare de obligația acoperirii prejudiciului, faptă care să poată fi reținută în sarcina pârâtei și decurgând din judecarea plângerii penale ce a făcut obiectul cauzei nr._/P/2004.
S-a reținut că daunele morale sunt cerute pentru intervalul 2000 – 2012 așa cum s-a precizat și în ședința publică din data de 06.03.2012.
Așadar excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimată prin întâmpinarea depusă în apel, este întemeiată pentru intervalul cuprins între 2000 – 2009 – fila 34 dosar apel.
Excepția autorității lucrului judecat este neîntemeiată, nefiind dovedită tripla identitate de obiect, cauză și părți cu obiectul cauza și părțile din cauzele civile nr._/63/2010 și nr._/63/2010, ambele fiind invocate de intimată ca fiind înregistrate pe rolul Tribunalului D..
Având în vedere considerentele de fapt și de drept și de drept anterior expuse precum și dispozițiile art. 282 – 297 cod procedură civilă s-a constatat că în cauză nu sunt incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței apelate motive pentru care apelul urmează a fi respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul T. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe în care să fie specificată vechimea pe perioada 1999 – 2003 și acordarea sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale.
S-a arătat că deși prin considerentele sentinței prima instanță a luat act de depunerea precizării la acțiune, la soluționarea excepției autorității de lucru judecat nu a avut în vedere obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat la 04.03.2010, examinând petitele cu care a investit inițial instanța.
Recurentul a motivat că pretențiile sale au vizat perioada 1999-2003 și nu perioada 2004 – 2012, că nu a formulat plângere la Tribunal și Curtea de Apel C., solicitând suma de 200.000 lei și adeverința în dosarul nr._ .
Recurentul a depus la dosar sentința penală nr.2710 din 24.06.2004, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/2004, sentința penală nr.2595 din 11.09.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, decizia penală nr.1944 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/215/2010, iar la solicitarea instanței de recurs a fost înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria C. rezoluția din 20 aprilie_ din dosarul nr.5558/P/2004 prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de numita A. I., cercetată pentru comiterea infracțiunii prev.de art.246 cod penal și rezoluția din 23 mai 2006 emisă de P. de pe lângă Judecătoria C. în dosarul nr.1307/II/2/2006, prin care s-a respins plângerea formulată de T. I. împotriva rezoluției nr.5558/P/2004 din 20 aprilie 2006.
Recurentul a invocat în principal faptul că în cauză nu s-a avut în vedere obiectul acțiunii astfel cum a fost precizat la 04.03.2010, examinând o parte din petitele inițiale.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente :
Instanța de apel a reținut în mod corect obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța de fond, acesta fiind stabilit de către reclamant prin precizarea la acțiune depusă la 02.03.2012 (fila 14 dosar fond), reluat de către acesta și în concluziile orale din ședința publică din 06.03.2012, în care reclamantul a precizat expres că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 lei, reprezintă daune morale rezultate din prejudiciul suferit în judecarea cauzei nr._/P/2004, aferente perioadei 2004 - 2012.
Cu privire la obiectul acestei cauze penale, se constată că prin sentința penală nr.2710 din 24.06.2004, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2004, instanța a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind plângerea formulată de petentul T. I. și înaintarea dosarului în vederea efectuării de cercetării sub aspectul săvârșirii de către intimata A. M. a infracțiunilor prev.de art.246 cod procedură penală și art.260 cod penal.
Prin sentința penală nr.3175/20.06.2005, s-a respins plângerea formulată de petentul T. I. împotriva Ordonanței nr.5558/P/2004 din 26.08.2004.
Prin decizia penală nr.992/21.10.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.2188P/2005, s-a respins recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr._.06.2005, iar prin sentința penală nr.2595/11.09.2012 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul T. I. privind sentința penală nr.2710/24.06.2004.
Se constată astfel că instanța de apel a reținut în mod corect canaliza de către instanța de fond a obiectului cauzei, în limitele investirii acesteia de către reclamant, prin precizarea la acțiune din 02.03.2012 și concluziile orale din 06.03.1012.
Cu privire la perioada pentru care s-au solicitat daune morale, așa cum s-a precizat la instanța de fond, respectiv 2000 – 2012, se constată pe de o parte că pentru perioada 2000 -2009 s-a apreciat în mod corect incidența excepției prescripției dreptului material la acțiune.
De altfel, prin motivele de recurs recurentul a precizat o altă perioadă, respectiv 1999 – 2003 pentru care ar fi solicitat obligarea la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale, perioada 1999 – 2003, precum ți un nou capăt de cerere( obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe în care să fie specificată vechimea pe perioada 1999 – 2003),aceste capete de cerere reprezentând cereri noi, formulate pentru prima dată în recurs și care nu pot forma obiectul analizei instanței de recurs.
Mai mult, recurentul a solicitat și a se dispune începerea urmăririi penale împotriva Regiei Autonome de Transport C., însă obiectul prezentei cauze îl reprezintă un dosar civil, solicitările recurentului privind declanșarea urmăririi penale împotriva unor persoane, pentru fapte penale pretins săvârșite, putând forma obiectul analizei organelor de cercetare și urmărire penală și ulterior a instanței penale de judecată.
În privința modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, se constată că instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata pârâtă R. C., astfel încât o critică a recurentului reclamant cu privire la modul de soluționare a acestei excepții, este lipsită de interes.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prev.de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant T. I., împotriva sentinței civile nr.515/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R.A.T. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2013.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.mC/2 ex.
Data red.21.06.2013
j.a. A.M.Tăruș
I.G.P.
j.f. S.B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 8427/2013. Curtea de Apel... | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 9695/2013.... → |
|---|
