Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3346/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3346/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4189/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3346
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător G. I.
Judecător E. B.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți U. A., U. N., U. P. și de recurentul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M. împotriva sentinței civile nr. 223 din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți U. A., U. N. ,U. P. asistați de avocat M. I., lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursurile au fost declarate și motivate în termen și că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor de față.
Avocat M. I., pentru recurenții reclamanți U. A., U. N., U. P., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța pe fond pe toate cererile formulate, depunând concluzii scrise în susținere.
A susținut că, în mod greșit, instanța de fond nu a acordat despăgubiri pentru casa din satul Jupânești, pentru grajdul din . pentru bunurile mobile, hotărârea fiind dată ca urmare a unei analize sumare a probelor existente la dosar, fiind înlăturată nejustificat proba cu înscrisuri prin care se face dovada bunurilor materiale solicitate de reclamanți pentru a fi evaluate în contul despăgubirilor.
În procesul verbal din 22.06.1951 este consemnată ca fiind preluată din gospodăria lui U. V. casa din Jupânești, din adresa nr. 109 din 12.06.2012 se constată că U. V. figurează în tabelul dislocaților cu 3 case, dintre care una este sigur cea din Jupânești iar faptul că sus numitul a fost menționat în tabelul dislocaților cu această casă este o dovadă în plus că a fost preluată din patrimoniul lui U. V..
Casa a fost preluată de către Primăria Cireșu de la U. V., soțul A. U., un an și trei luni mai târziu față de când s-a încheiat împărțeala voluntară din 22.03.1950 cu Aristița N., soția lui I. N., care înainte de a pleca pe front i-a lăsat soției sale jumătate din casa din satul Jupânești.
La rândul său, primăria a înstrăinat imobilul fără consimțământul foștilor proprietari și fără să fie îndeplinită vreo procedură legală, în prezent neexistând acte din care să ateste operațiunea juridică prin care imobilul a fost preluat de la primărie de către deținători și autorii lor.
În ipoteza în care imobilul ar fi fost vândut de către Aristița N. vânzarea s-ar fi făcut nelegal, aceasta nemaifiind proprietară.
S-a mai susținut că, în mod greșit instanța, a dat eficiență declarațiilor martorilor care nu se coroborează cu înscrisurile depuse de reclamanți.
Cu privire la bunurile mobile, utilaje și animale, s-a arătat acestea au fost evaluate dar nu au fost acordate despăgubiri, apreciind că în cauză trebuie avută în vedere minuta de reunificare a practicii judiciare emisă de CSM în colaborare cu reprezentanții curților de apel din țară, cu reprezentanții secțiilor de la ICCJ, din data de 10.06.2010, poziția 20 potrivit căreia art. 5 lit b din Legea 221/2009 se aplică și bunurilor mobile.
Cu privire la recursul formulat de pârât a pus concluzii de respingere a acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
La data de 3 mai 2012 reclamanții U. A., U. N., U. P. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata drepturilor materiale și morale în sumă de 300.000 euro pentru U. A. 300.000 euro,U. N.-300.000 euro, U. P.-50.000 euro, U. N V. -50.000 euro,U. A. în total 1.000.000 euro,obligarea pârâtei și la cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanții au susținut că în dimineața zilei de 18 iunie 1951 ,la ora 4.00, reclamanții împreună cu mama lor U. A. au fost ridicați de soldați, care le-a permis să ia din gospodărie un car tras de boi cu câteva haine și aliment., au fost duși cu vagoanele în Câmpia Bărăganului, unde au fost lăsați sub cerul liber, într-un lan de grâu, marcat cu patru țăruși. Tatăl reclamanților fiind plecat a aflat a doua zi că, reclamanții împreună cu mama lor au fost duși în Câmpia Bărăganului.
In luna octombrie tatăl reclamanților a fost lăsat să vină lângă familie,unde au reușit să construiască o casă acoperită cu stuf,au trăit în condiții inumane,frig, lipsa apei, a asistenței medicale.
Reclamanții precizează că,locuința din . recuperată de fratele lor U. V. V..
La plecarea în B. reclamanții au lăsat casă în . în satul Vireșu,1 casă în satul Jupânești, conform procesului verbal de la fila 4 din prezenta acțiune. Toate bunurile, animalele au rămas în gospodărie.
La apariția deciziei MAI nr.6100/1995 lui U. V. și familiei sale li s-au ridicat restricțiile domiciliare, dar au constatat că nu au de ce să se mai întoarcă în . hotărât să rămână în B..
La întoarcerea acasă U. V. din toată averea deținută la plecarea în B. a primit locuința din care au fost ridicați, conacul din satul Cireșu, transformat în grajd, distrus în totalitate, terenurile agricole au fost recuperate, pădurea a fost primită înapoi de către reclamanți.Casa din Jupânești susțin reclamanți că nu au primit-o,
În prezent, deși există, se află în proprietatea unui cumpărător de bună credință păcălit de un vânzător neproprietar cu complicitatea Primăriei Cireșu, în mai multe rânduri începând cu anul 1956 .
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
La data de 18.05.2012 reclamantului U. A. i-a fost luată o declarație în care a arătat că nu poate preciza cuantumul daunelor materiale, că solicită daune morale în numele părinților decedați, că nu au fost restituite casa din Jupânești, două conace, animalele și utilajele agricole .
In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu martori ale căror susțineri se află consemnate în procesele verbale aflate la dosar.
La data de 29.08.2012 reclamantul U. A. a formulat o cerere de complinire solicitând contravaloarea culturilor de grâu, animalelor, utilajelor agricole și bunurilor gospodărești depunând și două extrase de la arhivele statului .
In ședința publică din data de 7 septembrie 2012 instanța a încuviințat proba cu expertiză desemnând ca experți pe T. C. și B. M. .
Expertiza construcții a avut ca obiective evaluarea a două conace din . car și a unui plug . Nu s-a reținut pentru expertizare casa din satul Jupânești .
Expertiza bunuri mobile a avut ca obiective evaluarea 1 cal, 1 iapă, 1 mânz, 14 ovine, 7 caprine, 1 plug, 1 grapă, 5 butoaie, 2 putini, 1 căruță, 1 cărioară .
La data de 18.10.2012 a fost depus raportul de expertiză întocmit de expertul B. M., iar la data de 02.11.2012 a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert T. C..
Prin încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2012 reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul B. M. și la raportul de expertiză întocmit de expert T. C., obiecțiuni ce au fost admise de instanță.
Pârâta la data de 09.11.2012, a formulat de asemenea obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert T. C., obiecțiuni care au fost încuviințate de instanță.
Prin serviciul registratură la data de 13.12.2012 și14.12.2012, a fost depus răspunsul la obiecțiuni de către experții T. C. și B. M..
Tribunalul M. - Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 223 din 14.12.2012 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 10.737,2 lei reprezentând despăgubiri materiale.
A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorarii experți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanții și părinții lor au fost strămutați conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 așa cum reiese din adresa nr. 2308/02.07.2010 Ministerului Apărării Naționale (fila 59) măsură care constituie, de drept, conform art. 3, alin. 1 din Legea nr. 221/2009, măsură administrativă cu caracter politic .
La data strămutării aceștia dețineau, după cum reiese din adeverințele de la arhiva statului (filele 66,103,104), 3 case (în fapt o casă și două conace), 12,68 ha teren cu diverse culturi, 1 cal, 1 iapă, 1 mânz, 14 ovine, 7 caprine, 1 plug, 1 grapă, 5 butoaie, 2 putini, 1 căruță, 1 cărioară .
Din procesul verbal de la fila 56 reiese că, la data întoarcerii din B. unde a avut domiciliu obligatoriu, tatăl reclamanților U. V. a fost pus în posesia unei case și a grajdului, aceasta reieșind și din adeverința de la arhivele statului (fila 66) dar și din declarațiile martorilor ( Z. A. știe că imobilul a fost vândut de familie iar B. R. afirmă că această casă nu a ieșit din posesia familiei) .
Pentru evaluarea bunurilor imobile s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții de către expert B. M. care conchide că valoarea acestora este de 9459,20 lei iar pentru evaluarea bunurilor mobile expert T. C. care concluzionează că valoarea acestora este_ lei din care bunurile ce pot fi considerate imobile prin destinație (grapă, căruță, cărioară), 1278 lei .
Pe baza celor expuse și văzând dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009, potrivit cu care, persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii 10/2001 sau ale legii 247/2005, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată parțial, aceștia fiind îndreptățiți a primi despăgubiri pentru bunurile confiscate .
ICCJ a statuat prin Decizia nr. 2192/23.03.2012 că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Această concluzie rezultă din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Înalta Curte a subliniat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul Legii nr. 221/2009, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții U. A., U. N., U. P. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții reclamanți au arătat că prin acțiunea introductivă au solicitat ca despăgubirile materiale sa fie acordate pentru mai multe construcții, o casă în . cu destinație de locuință în satul Pelicani, jud. Călărași, un conac și grajduri din pct. Buciumași, un conac cu destinație de locuință și grajd situat în pct.Petamea.
Instanța nu s-a pronunțat asupra casei din ., iar la dosar nu există nici un înscris din care să rezulte expres că renunță la această cerere.
Prin declarația de la data de 18.05.2012, reclamantul U. A. a făcut referire la imobilele care au fost restituite la întoarcerea din B. și nu la acțiunea propriu-zisă -casa de la Jupânești si 2 conace preluate de fostul GAS.
Instanța a reținut în considerente că urmează să acorde despăgubiri pentru imobilele din . pentru cel din satul Jupânești de unde concluzia că pentru imobilul din . a efectuat nici o cercetare judecătorească și nici nu s-a pronunțat pe fond.
Au arătat că acțiunea este formulată de părți, nu este suficient de coerentă, părțile precizează multe aspecte, evenimente din viața personală care nu sunt utile în soluționarea cauzei, dar sunt suficiente pentru a îngreuna soluționarea cauzei în sensul identificării cu claritate al obiectului cererii. În atare situație, instanța în virtutea rolului activ trebuia să stabilească un cadru procesual clar, coerent și abia după aceea să administreze probe în vederea soluționării cauzei temeinic și legal.
Față de cele arătate au solicitat, în temeiul art.312 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea sentinței și restituirea cauzei Tribunalului pentru a soluționa cererea privind și imobilul de la Pelicanu.
Au mai arătat că din considerentele sentinței nu rezultă pentru care construcții se acordă despăgubiri, singura motivare este clară doar în ceea ce privește respingerea cererii pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul de la Jupânești.
Că, motivarea privește chestiuni general valabile pentru litigiile pornite în baza legii nr.221/2009 dar motivarea trebuia să privească și aspecte privind speța de față.
Lipsa motivării sau a insuficientei motivări a sentinței este motiv de casare cu trimitere pentru rejudecarea cauzei, nemotivarea hotărârii fiind echivalentă cu nepronunțarea asupra fondului.
Au susținut că, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele nerestituite, prin sentință fiind dispusă acordarea de despăgubiri doar pentru o casă și grajdul aferent reținându-se că le-a fost restituită o casă iar cea de la Jupânești fie a fost vândută, fie nu a ieșit din patrimoniul reclamanților.
Sentința este greșită deoarece casa de la Jupânești a fost confiscată de la U. V. cu ocazia dislocării în B. înstrăinarea acesteia făcându-se cu acordul Primăriei pentru că odată confiscată nu se mai poate pretinde că reclamanții mai puteau dispune de aceasta. În urma preluării de către stat primăria este răspunzătoare pentru destinația, folosința, proprietatea asupra imobilului.
Martorii audiați în cauză acreditează ideea că această casă ar fi fost vândută de un membru al familiei, Aristița N. recăsătorită P., soțul său N. C. I. fiind dat dispărut. În Anul 1950 aceasta a dat naștere unui copil înregistrat inițial ca fiul lui N., dar după ce prin hotărâre judecătorească s-a constatat dispariția soțului său s-a normalizat statutul civil al acesteia ca și al fiului său.
Potrivit procesului verbal încheiat la 22 iunie 1951, la fila 89 dosar fond se predau către reprezentantul primăriei o casă în . în . casa din . acestei file se face mențiunea că bunurile nu pot fi înstrăinate fără ordin superior. Pentru aceste motive susțin că pentru dispozițiile ulterioare privind acest imobil este răspunzătoare primăria. Dacă aceasta a permis ca imobilul din . înstrăinat ar trebui să prezinte aprobările necesare, prețul încasat, contractul care s-a încheiat.
În lipsa unor astfel de înscrisuri culpa pentru înstrăinarea imobilului de la Jupânești o poartă S. R.. Se acreditează ideea că Aristița N. a vândut casa dar nu se face dovada că aceasta a făcut anumite demersuri pentru a scoate casa de sub sechestru invocând vreun drept propriu. Aceasta nu mai avea niciun drept de proprietate asupra imobilului de la Jupânești deoarece la data de 22 martie 1950 în urma unui partaj voluntar imobilul de la Jupânești este preluat în întregime de U. A., mama reclamanților.
Greșit instanța și-a motivat soluția doar pe declarațiile de martor înlăturând proba cu înscrisuri. De obicei proba cu înscrisuri este esențială în litigii identice ori în speța de față tocmi acestea au fost nevalorificate mai ales că martorii dau declarații diferite despre imobil iar martora Z. este rudă cu persoanele care au dispus fără drept de imobil.
Așa fiind au susținut că au făcut dovada preluării imobilului de la Jupânești de la autorul reclamanților și că nu le-a fost restituit la întoarcerea din B.. Cum transmiterea dreptului de proprietate către actualul proprietar s-a făcut fără consimțământul liber exprimat al reclamanților au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la rejudecare.
Reclamanții au mai solicitat și despăgubiri pentru încă un conac referitor la care s-a reținut că a fost restituit la întoarcerea din B..
Și sub acest aspect sentința este greșită pentru că imobilele pentru care reclamanții au formulat acțiunea, cele două conace au fost preluate de fostul GAS iar la întoarcerea din B. acestea erau deja distruse. Reclamanții au avut de fapt o casă în Cireșu preluată de U. V., o casă în Jupânești și 4 conace dintre care două, cele din litigiu preluate de GAS și nerestituite. Despre aceste conace amintesc și martorii iar mențiuni despre cele două conace aflate în perimetrul GAS se fac în tabelul dislocaților unde U. V. figurează cu 2 conace comasate și nerestituite, extrasul de la Arhivele Statului fiind depus la dosar.
Față de împrejurarea că s-a restituit o casă trebuiau coroborate toate înscrisurile oficiale în care se face vorbire de imobile preluate și atunci s-ar fi observat că este vorba de imobile preluate probabil în baza unor înscrisuri diferite.
Oricum este clar că pentru casa de la Jupânești și pentru încă un conac în mod greșit nu s-au acordat despăgubiri.
Reclamanții au solicitat să fie despăgubiți și cu c/valoarea producției agricole din anul dislocării și cu c/valoarea animalelor pe care le-au pierdut cu ocazia dislocării acestea rămânând la dispoziția Primăriei Cireșu, cerere care în mod greșit a fost respinsă.
Pentru cele arătate au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la rejudecare pentru a se pronunța pe fond pe cererile formulate.
Recurentul pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, având în vedere faptul că nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009. Acordarea de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de către instanța de judecata este nelegală, deoarece textul art. 5 alin. (1) lit. b din Legea art. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent sau ca efect al măsurii administrative.
Or, în cauză nu au fost depune înscrisuri care să dovedească faptul că măsura confiscării a fost dispusă ca efect al măsurii administrative, iar conform principiului instituit de dispozițiile C.civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada confiscării bunurilor ca efect al măsurii administrative si nerestituirii bunurilor solicitate și ca arate, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, nu este îndeplinită.
A susținut că nu este îndeplinită condiția impusă de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloare bunuri imobile prin natură și bunuri imobile prin destinație care intră în sfera de reglementare a legii nr. 221/1999, întrucât nu s-a făcut dovada că a fost urmată procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a fost obținută restituirea acestora în natură sau prin echivalent.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a dovedit că bunurile a căror contravaloare a fost acordată de către instanța de fond au fost în proprietatea reclamanților sau a familiei lor și că au fost ridicate la momentul dislocării ca efect al măsurii administrative dispuse. D. declarațiile martorilor audiați în cauză nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate asupra bunurilor a căror contravaloare se solicită și nici faptul că bunurile respective i-au fost confiscate ca efect al măsurii administrative.
A arătat că în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, având în vedere faptul că reclamanții nu au produs proba cu înscrisuri pentru a face dovada bunurilor confiscate. Astfel, singura probă prin care s-a făcut dovada proprietății bunurilor a căror contravaloare a fost acordată de către instanța de fond este proba cu martori.
Or, proba testimonială este în principiu admisibilă doar pentru dovada faptelor juridice și a actelor juridice nepatrimoniale, neputându-se dovedi doar prin declarațiile martorilor dreptul de proprietate al reclamanților sau al familiei sale asupra bunurilor confiscate, faptul că bunurile au fost confiscate ca efect al măsurii administrative, sau îndeplinită condiția prevăzută de art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 ca bunurile respective să nu fi fost restituite .
De asemenea a criticat soluția instanței de fond și cu privire la încuviințarea cererii privind cheltuielile de judecată în suma propusă de parte, având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă în parte.
În concluzie, în baza motivelor de fapt și de drept invocate, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
Examinând criticile formulate de recurenți se constată fondat recursul declarat de pârâtul S. R. și nefondat recursul declarat de reclamanți, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat despăgubiri materiale pentru bunurile imobile și mobile, care se susține că au fost preluate de stat de la autorii lor U. A. și U. V., având obligația impusă de art.1169 cod civil de a-și dovedi susținerile.
În condițiile art.5 alin.1 lit. b) din Legea nr.221/2009, despăgubirile materiale se acordă pentru bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legilor nr.10/2001 și nr.247/2005.
Legea nr.221/2009 are un caracter reparator de complinire față de celelalte legi prin care s-a urmărit acordarea prejudiciilor materiale suferite de persoanele cărora statul comunist le-a preluat bunuri, în orice manieră.
Din acest caracter rezultă și faptul că dispozițiile sale trebuie aplicate în mod strict, doar cu referire la bunurile prevăzute expres și la modalitățile de preluare la care textele legale fac referire.
Prin urmare, bunurile care fac obiectul legii sunt cele care au fost preluate de stat odată cu aplicarea măsurii administrative cu caracter politic, iar pentru a se naște dreptul la despăgubiri reclamantul trebuie să facă dovada preluării, nu numai dovada că bunurile respective au existat în patrimoniul autorilor.
În speță, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat despăgubiri materiale pentru imobilele deținute de autorii lor la data dislocării, menționând expres că despăgubirile materiale privesc:
- o casă cu destinație locuință în satul Jupânești
- o casă cu destinație locuință în satul Pelicanu jud.Călărași
- un conac și grajduri pentru animale în locul numit Buciumași din hotarul satului Jupânești
- un conac și grajd pentru animale în locul numit Petamea din hotarul satului Cireșu
Prin declarația dată în fața instanței la data de 18.05.2012 (fila 81 dosar fond) reclamantul U. A. a precizat că nu au fost restituite casa din satul Jupânești, cele două conace din fostul perimetru GAS, animalele și utilajele agricole, preluate de stat de la autorii săi.
Ulterior, la 29.08.2012 același reclamant a formulat cerere de complinire (fila 102 fond) solicitând c/valoarea culturilor preluate de GAS, a animalelor preluate de primărie, a utilajelor și vaselor preluate de asemenea de primărie și suprafața de 6 ha pădure.
În raport de precizarea de acțiune astfel cum aceasta a fost ulterior complinită,de materialul probator administrat în cauză și conținutul dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, Curtea constată că cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilele despre care se susține că au fost preluate de stat, a fost greșit rezolvată de instanța de fond.
Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 3 dosar fond) și precizarea aflată la fila 81 în același dosar rezultă că, imobilul casă de locuit situat în . a fost restituit familiei reclamanților imediat după ridicarea restricțiilor domiciliare și reîntoarcerea acestora în localitatea de domiciliu.
Prin urmare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să pretindă despăgubiri materiale pentru acest imobil câtă vreme imobilul le-a fost restituit.
Referitor la casa situată în satul Jupânești, . că, aceasta nu a fost preluată de stat ci a rămas în posesia soției lui N. I. (unchiul reclamanților), aceasta procedând ulterior la înstrăinarea ei către o terță persoană.
Relevante sub acest aspect sunt mențiunile din cuprinsul acțiunii introductive (fila 5 dosar fond) coroborate cu depoziția martorului B. P.R. (fila 122 dosar fond).
Chiar dacă din procesul verbal încheiat la data de 22 iunie 1951 (fila 117 dosar fond) rezultă că imobilul din Jupânești - proprietatea autorului U. V. a fost predat de către un agent al poliției către o persoană fizică ( al cărei nume apare ilizibil ), câtă vreme nu rezultă calitatea primitorului bunului și scopul în care s-a făcut predarea, nu se poate reține că imobilul a rămas în posesia statului.
În aceste condiții Curtea reține că nu s-a făcut dovada preluării acestui imobil de către stat la data aplicării măsurii administrative cu caracter politic, astfel că reclamanții nu se pot prevala de prevederile art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009.
În ceea ce privește cele două conace situate în . că, acestea nu fac obiectul Legii nr.221/2009 deoarece au fost trecute la G.A.S., așa după cum rezultă din precizarea de acțiune, adresa nr.1091/12.06.2012 emisă de Primăria . (fila 91 dosar fond) și chiar susținerile formulate de reclamanți prin motivele de recurs (fila 3 dosar).
Ca atare reclamanții nu pot pretinde despăgubiri materiale în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b) din lege, deoarece trecerea la G.A.S. nu s-a făcut ca efect al aplicării măsurii administrative cu caracter politic, ci în baza altui temei legal, ceea ce face ca dispozițiile art. 5 alin.1 lit.b) din Legea 221/2009 să devină inoperante.
Cu privire la imobilul din ., instanța de recurs reține că prin precizarea de acțiune reclamanții nu au mai solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru acest imobil astfel încât, în mod legal prima instanță a examinat cererea reclamanților în limitele investirii făcute, respectând principiul înscris în dispozițiile art.129 alin.6 Cod pr.civilă.
Referitor la bunurile mobile pentru care recurenții reclamanți au solicitat despăgubiri materiale se reține că, la momentul aplicării măsurii administrative cu caracter politic, în patrimoniul autorilor existau atât animale cât și inventar agricol.
În acest sens este Extrasul privind situația proprietății lui U. V. eliberat de Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, aflat la fila 104 dosar fond.
Existența bunurilor în patrimoniu, unită cu măsura stabilirii unui domiciliu forțat, nu poate constitui însă o prezumție simplă de preluare de către stat, ci doar deținerea efectivă de către stat este o prezumție a preluării, ori cu privire la acest aspect în cauză nu au fost administrate probe.
Declarația martorului B. P.R. este irelevantă din punct de vedere juridic în cauza de față, deoarece deși a declarat că la plecarea în B., în gospodăria autorilor reclamanților au rămas animale, nu a putut preciza numărul acestora, și mai mult deși a menționat că ulterior, după desființarea fermei de stat autorii au recuperat o parte din bunuri, nu a fost în măsură să identificate aceste bunuri.
În aceste condiții instanța de recurs apreciază că nu se poate susține că s-a făcut dovada cu certitudine a preluării de către stat a unui număr de animale, ci doar al deținerii la un moment dat a acestora, de către familia reclamanților.
Or, condiția esențială impusă de art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 este aceea de a se face dovada preluării bunurilor ca efect al aplicării măsurii administrative cu caracter politic, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea de despăgubiri reprezentând c/valoarea producției agricole din anul dislocării, instanța de recurs constată că aceste despăgubiri nu fac parte din sfera de reglementare a prevederilor art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009.
Așa cum s-a arătat anterior, dispozițiile art.5 alin.1 lit.b) au caracter restrictiv, iar dreptul la despăgubiri materiale se circumscrie doar bunurilor preluate de stat, nu și fructelor produse de aceste bunuri.
Dispozițiile legale fiind greșit aplicate de tribunal, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel încât se va admite recursul declarat de pârât și se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
Va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea precizată.
În raport de soluția de respingere a acțiunii, critica recurentului pârât cu privire la cheltuielile de judecată, rămâne fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 223 din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea precizată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții U. A., U. N., U. P. împotriva aceleiași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, G. I. | Judecător, E. B. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud.fond S.C.
3 ex/A.G./ 12.04.2013
| ← Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 9695/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 6055/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
