Obligaţie de a face. Decizia nr. 6055/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 6055/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 2404/311/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 6055

Ședința publică de la 05 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător - E. S.

Judecător -C. Ț.

Grefier -V. R.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul T. M. M. împotriva deciziei civile nr. 6 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâti M. G. C., M. I. precum și intimații intervenienti în nume propriu C. L. C., . LEGAL – PRIMAR, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamanmt T. M. M., personal, intimații pârâti M. I., asistat de avocat A. Herțoiu, M. G. C., reprezentată de avocat A. Herțoiu, lipsind intimații intervenienti în nume propriu C. L. C., . LEGAL – PRIMAR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 164 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei precum și faptul că prin registratura instanței, la data de 28 mai 2013, la dosar a fost depusă întâmpinare la motivele de recurs, cu duplicat pentru comunicare: după care:

Instanța a procedat la înmânarea unui exemplar al întâmpinării către recurentul reclamant T. M. M.. Acesta a arătat că nu solicită termen pentru observarea acestei întâmpinări.

Curtea constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Avocat A. Herțoiu, pentru intimații pârâti, a solicitat în principal respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată apreciind că în cauză operează autoritatea de lucru judecată.

În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului O..

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.6500/02.07.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Slatina a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. M. M. în contradictoriu cu pârâții M. I. și M. G. C. și cu intervenientul în nume propriu ., și a admis în fond cererea de intervenție precizată, formulată de intervenientul în nume propriu ..

A obligat pe pârâții M. I. și M. G. C. să lase în deplină proprietate și folosință publică terenul ocupat DS 760 reprezentând drum comunal secundar în suprafață de 379 mp, cu dimensiunile și vecinătățile precizate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză ce face parte integrantă din hotărâre, respectiv lungimea de 82,80 m pe latura de Est – Romcereal RA și 86,20 m pe latura de Vest – T. M.-M. și lățimea de 4,70 în partea de Sud – M. I. și Gheoghița C., respectiv 4,50 m în partea de Nord, cu latura înclinată 5,30 m – Drum comunal principal DS 760 .

A obligat pe pârâții să ridice toate împrejmuirile, precum și plantațiile și culturile edificate, respectiv înființate pe terenul proprietate publică DS 760.

De asemenea,a obligat pârâții la plata către reclamantul T. M. M. a sumei de 800 lei onorariu de expert.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea reconvențională înregistrată sub nr._, disjunsă din cererea care a format obiectul dosarului nr._, reclamantul T. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. I. și M. G. C., să fie obligați pârâții să-și retragă porțile de fier și să lase liberă suprafața de 47 mp din acea de 1047 mp pe care o ocupă, să ridice plantația de viță de vie și pomi fructiferi și să fie obligați la daune morale și despăgubiri materiale pe durata ultimilor 15 ani de când ocupă abuziv suprafața respectivă.

La 04.09.2008 moștenitorul reclamantului T. S. a învederat că acesta a decedat pe parcursul judecății la 04.08.2008, motiv pentru care a formulat cerere de continuare a judecății față de pârâții M. I. și M. G. C., însă că înțelege să renunțe la capătul de cerere în pretenții civile rezultate din lipsa de folosință a terenului ocupat abuziv de aceștia, deoarece terenul aparține domeniului public, și solicită doar instituirea în sarcina lor a două obligații de a face, respectiv să ridice porțile metalice montate la ., porțiune de teren ocupată abuziv, precum și să-și scoată pomii și vița de vie care au fost plantate pe același teren.

S-a reținut că prin adresa din 12.09.2008 C. L. al Comunei C. a comunicat că terenul respectiv este un drum public care aparține domeniului public al comunei C., potrivit anexei nr. 23 în care sunt menționate toate bunurile ce aparțin acestui domeniu și unde la nr. curent 39 se găsește drumul DS 760. Prin aceeași adresă s-a solicitat instanței să oblige pe pârâtul M. I. să-și ridice porțile plantate la . și să-și taie pomii și vița de vie plantate în mod abuziv pe terenul proprietate publică.

S-au atașat adresei copia Monitorului Oficial al României cuprinzând anexa nr. 23 a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei C., o schiță a terenului în litigiu și copia unui raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de expert G. N. în dosar nr._ și din care a fost disjunsă cererea de față, precum și copia titlului de proprietate nr._/62/27.02.1996, copia titlului de proprietate al reclamantului decedat T. S..

Pârâtul M. I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că se află în relații încordate cu acesta, dar care se bucură de trecere la secretarul Primăriei comunei C. – Enaru G.. S-a mai arătat că între el pe de o parte și cei din Primăria comunei au existat începând cu anul 1993 o . litigii pe rolul instanțelor judecătorești, fiind respinsă acțiunea în revendicare a Consiliului L. al comunei C. prin decizia nr. 347 a Tribunalului O., pronunțată la 03.03.1995. Împotriva acestei decizii se susține că s-a declarat recurs de către reprezentantul Primăriei – Enaru G., dar acesta a fost anulat ca netimbrat prin decizia Curții de Apel C. nr. 3198 pronunțată în dosarul nr. 2761/10.11.1995. Împotriva acestei decizii a Curții de Apel a fost formulată contestație în anulare, care de asemenea a fost respinsă prin decizia 220/29.01.1997 pronunțată în dosarul nr. 5200/1996.

A mai susținut pârâtul că secretarul comunei C. – Enaru G. a modificat în mod fraudulos schița cadastrală, această schiță având și un scop tendențios, trecând la categoria de „uliță” un teren care îi aparține conform Decretului-lege nr. 42/1990 și Legii 18/1991, fapt demonstrat și prin depoziția martorului S. E., proprietarul unui teren învecinat. Mai acuză pârâtul că în fapt cererea este o încercare de deposedare de terenul proprietatea sa, chiar s-a încercat pe calea unei plângeri penale formulată împotriva sa și care a făcut obiectul dosarului 3736/P/2006 să obțină deposedarea, însă în urma cercetării penale efectuate s-a concluzionat că ocuparea terenului de către el nu s-a făcut fără drept și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În probațiune, pârâtul a atașat întâmpinării înscrisuri.

A reținut prima instanță că la termenul din 18.09.2008, pârâtul M. I. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului T. M. M., motivat de faptul că acest nu este singurul moștenitor al reclamantului decedat pe parcursul judecății (T. S.), acesta având soție supraviețuitoare și o fiică.

La 09.10.2008 a fost depus certificatul de calitate de moștenitor nr. 169 din 30.09.2008, din cuprinsul căruia rezultă într-adevăr că autorul a avut ca soție supraviețuitoare pe T. V. și încă o descendentă de gradul I Bîscoveanu D. M., care însă au renunțat la succesiune.

La termenul din 09.10.2008, văzând cuprinsul adresei nr. 2533/12.09.2008 emisă la cererea instanței și aflată la fila 23 din dosar, a fost calificată ca o cerere de intervenție voluntară în interes propriu a Consiliului L. al Comunei C., după punerea în discuție a acestei măsuri. A fost conceptat în cauză în calitate de intervenient în interes propriu C. L. al comunei C., care a fost citat cu mențiunea de a timbra cererea, sub sancțiunea anulării acesteia ca netimbrată și să mai depună un exemplar în vederea comunicării către pârât.

La 29.10.2009, pârâtul M. I. a depus un memoriu, prin care a învederat că a depus o cerere la Primăria C. prin care a solicitat ca în urma unei analize profunde a sentințelor și deciziilor deținute să i se comunice poziția acestei instituții în raport de procesul pedinte. La 25.10.2008 s-a prezentat pentru a primi răspunsul, dar funcționarul responsabil cu domeniul public a încercat să-i formuleze și să-i elibereze un răspuns, însă secretarul Primăriei Enaru G. a refuzat categoric.

A atașat acestui memoriu o schiță a terenului în litigiu, copia procesului verbal din 28.08.1996, copia unei schițe de delimitare cu vecinii aferenți incintei baza C. aflată în patrimoniul . care acest pârât a susținut că este falsă, dovadă constituind-o faptul că nu a fost semnată de delegatul OCOT, copia unei declarații dată de S. E. și despre care a făcut mențiune.

La data de 25.11.2008 s-a depus raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M. E. și prin care s-a concluzionat că terenul în litigiu aparține domeniului public al comunei C., potrivit inventarului bunurilor acestei localități, că acesta are o lungime de 75 m.p. și o lățime de 4 m și că este închisă la capătul dinspre drumul comunal 760 cu porți metalice (două porți mari și o poartă mică), că pe acesta sunt plantați 65 butuci viță-de-vie și 24 pomi fructiferi (diferite esențe, situați la o distanță de 0,50 m.l. de gardul . se învecinează, dar și că pe latura de Vest a terenului sunt plantați încă 9 pomi fructiferi, plantați la o distanță de 0,50 ml. de gardul proprietății lui T. S. (reclamant decedat).

La 22.12.2008 s-au depus obiecțiuni scrise de către pârâtul M. I., prin care s-a invocat faptul că expertul cu depășirea atribuțiilor sale a concluzionat că terenul de pe care se solicită ridicarea plantațiilor, precum și a gardului existent este proprietatea comunei C., neținând seama de sentințele judecătorești pe care le deține și potrivit cărora terenul este proprietatea sa. S-a cerut refacerea raportului de expertiză în sensul de a fi avute în vedere și sentințele deținute de pârât cu privire la proprietatea terenului în litigiu.

Pentru termenul acordat, pârâții au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, în susținerea căreia s-a arătat că ridicarea porților existente pe terenul în litigiu nu profită reclamantului T. M. M. în nici un mod, deoarece acesta are acces la calea publică spre gospodăria sa.

S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, de această dată întemeiată pe faptul că autorul său, reclamantul T. S., decedat pe parcursul judecății, nu are calitatea de proprietar al terenului pe care sunt amplasate împrejmuirea și plantațiile a căror ridicare se solicită.

S-a mai invocat și excepția autorității de lucru judecat, relativă la proprietatea terenului și în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu – C. L. C., excepția de fond care potrivit celor menționate în practicaua sentinței nu a fost pusă în discuția părților, impunându-se soluționarea cu precădere a excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului T. M. M., precum și excepția lipsei capacității procesuale a intervenientului principal în interes propriu.

Prin sentința civilă nr.1120 din 19.02.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului T. M. M. și a fost respinsă acțiunea având ca obiect obligație de a face – ridicare plantații formulată de autorul reclamantului, ca fiind făcută de o persoană ce nu are calitate procesuală activă. Totodată, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a intervenientului principal în interes propriu C. L. C. și a fost respinsă cererea de intervenție principală având ca obiect obligație de a face – ridicare plantații. De asemenea, a fost respinsă cererea pârâților privind obligarea reclamantului și intervenientului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și intervenientul, iar Tribunalul O. prin decizia nr. 228/05.10.2009 a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T. M. M., iar Curtea de Apel C. prin decizia nr.273 din 25.02.2010 a admis recursul, a modificat decizia tribunalului în ceea ce privește apelul formulat de reclamant în sensul că a admis apelul reclamantului, a desființat sentința în parte și a trimis cauza pentru rejudecarea acțiunii la Judecătoria Slatina. Totodată a menținut restul dispozițiilor deciziei și sentinței și a respins recursul intervenientului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 10.03.2010 sub nr._ .

La data de 16.04.2010 reclamantul a depus precizare, în sensul că are cunoștință despre faptul că dreptul de proprietate asupra acestui drum aparține domeniului public al Comunei C. și revendică numai dreptul de a se putea folosi de el pentru transportul furajelor și celor necesare în gospodăria sa.

La termenul din 26.05.2010, pârâții M. I. și M. G.-C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a reclamantului în prezenta acțiune.

La data de 07.06.2010 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâților ca fiind neîntemeiate și respingerea excepțiilor invocate de către aceștia.

Intervenienta . a depus o cerere la termenul din 16.06.2010, prin care a arătat că menține cererea de intervenție formulată. În motivare a arătat că în fapt, pârâții M. I. și M. G. C. au cumpărat un imobil compus din casa și anexele gospodărești aflate pe un teren intravilan în suprafață de 1000 mp conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2700/16.05.1991 aflat la dosarul cauzei, și apoi în mod abuziv au ocupat și DS 760 denumit „Ulița Bază Cereale C.”, închizându-l cu porți metalice, afectând astfel proprietatea publică a comunei și îngrădind liberul acces pe acest drum public.

Se găsesc la dosarul cauzei acte ce atestă proprietatea publică a intervenientei, și anume: sentința civilă nr. 4318/26.06.2008 pronunțată de judecătoria Slatina în dosarul nr._, anexa 23 la HG 1355/2001 privind inventarul bunurilor publice al comunei C. – Ulița Baza de cereale C., raportul de expertiză întocmit de expert G. N. și supliment, raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de expert judiciar M. E..

Din ambele rapoarte de expertiză rezultă clar că acest drum DS 760 denumit și Ulița Baza de cereale C. aparține domeniului public al comunei C., județul O..

De asemenea, se mai găsesc la dosar schițe și hărți cadastrale care confirmă proprietatea intervenientei asupra acestui drum public.

Față de aceste considerente, a solicitat intervenienta obligarea pârâților M. I. și M. G. C. să desființeze și să ridice porțile metalice edificate la . DS 760 – Ulița Baza de cereale C., să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie și folosință DS 760, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul acestui proces, reprezentând expertize și taxe de timbru.

La data de 23.08.2010 pârâții au depus o cerere prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat. În motivare au arătat că prin sentința civilă nr. 7571/26.11.1994 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.7807/1993 a fost admisă acțiunea formulată de C. L. al Comunei C., prin care a solicitat ca M. I. să lase liber terenul ce asigură accesul în exclusivitate la gospodăria sa, fiind considerat drum public. Prin decizia civilă nr. 347/03.03.1995 Tribunalul O. a admis apelul și a modificat sentința în sensul respingerii acțiunii Consiliului L. al comunei C., ca neîntemeiată, prin decizia nr. 3198/10.11.1995 Curtea de Apel C. a anulat ca netimbrat recursul Consiliului L. C., iar contestația în anulare a fost respinsă prin decizia nr. 220/29.01.1997 irevocabilă.

Primăria Comunei C. și C. L. au formulat o nouă acțiune la Judecătoria Slatina, dosarul civil nr. 4293/2000 și au solicitat din nou ca M. I. să-și ridice porțile instalate la capătul aleii care asigură în exclusivitate accesul său în curte. Prin sentința civilă nr. 5586/21.09.2000 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinse și căile de atac ulterioare.

Pârâții au depus în xerocopie hotărârile judecătorești invocate și planșe fotografice (filele 30-49).

Reclamantul și intervenienta au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea excepției invocate.

Prima instanță a constatat că excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului au fost soluționate irevocabil prin Decizia Curții de Apel C. nr. 273/25.02.2010 care a stabilit că reclamantul are și calitate procesuală activă și interes în cauză, prin urmare, nemaiputând reveni asupra acestei soluții, iar prin încheierea din 03.11.2010 a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.

La termenul din 15.12.2010 pârâții au depus o cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. până când intervenienta le va comunica răspuns la cererile precizate de instanța de contencios administrativ din cadrul Tribunalului O. potrivit sentinței nr. 624/16.11.2010, de care ar depinde prezenta cauză, cerere care ulterior a fost respinsă față de motivarea pârâților.

La termenul din 19.01.2011, prima instanță a stabilit obiectivele expertizei topo încuviințate în cauză: identificarea suprafețelor deținute de părțile din prezenta cauză, reclamant și pârâți, în intravilanul . dimensiunilor, vecinătăților și întocmirea unei schițe conform strict actelor de proprietate deținute și depuse de către părți; identificarea suprafeței de teren revendicată de către intervenient ce reprezintă drum comunal DS 760 aflat în intravilanul . dimensiunilor, vecinătăților și întocmirea unei schițe; precizarea dacă pe suprafața de teren identificată ca fiind drum comunal DS 760 sunt edificate orice fel de construcții, sau sunt realizate plantații sau împrejmuiri, iar în caz afirmativ să le descrie și să menționeze cine le-a edificat, plantat sau împrejmuit; precizarea dacă această suprafață de teren este deschisă accesului public, iar în situația în care nu este deschisă accesului public, să precizeze cine o folosește și cine are acces la această suprafață cu destinația de drum public.

La data de 28.03.2011 s-a depus la dosar raportul de expertiză efectuat de expert M. E. (filele 114-120).

Reclamantul a depus obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că pârâții nu i-au permis să participe la măsurătoarea terenului său care are latura de Est paralelă pe toată lungimea acestui drum, ci au participat numai expertul și pârâții. De asemenea, nu a fost de acord cu suprafața de 65 mp rezultată în plus în urma măsurătorilor expertului, deoarece terenul nu are aceleași dimensiuni privind lățimea, pe toată lungimea lui. Măsurătorile de punere în posesie pentru titlul de proprietate s-au făcut pe parcele de către Comisia locală de fond funciar. Pârâții sunt proprietari conform actului lor numai pentru suprafața de 1000 mp în care reclamantul a fost omis ca vecin în partea de Nord, unde se învecinează pe o porțiune de 13,70 ml., rezultând intenția pârâților de a acapara acest drum, deși reclamantul a avut acces pe acest drum de când a luat ființă și până în anul 1993 când pârâții l-au acaparat în mod abuziv. Suprafața de 226 sau 200 mp teren în plus față de contractul de vânzare-cumpărare nu se justifică în favoarea pârâților M., deoarece provine din fosta continuare a actualului drum și care în același mod a fost ocupat și dat prin titlu de proprietate numitului Petea F.. Pe acest drum există rețea electrică funcțională, prevăzută cu iluminat public stradal și casnic, despre care experta a arătat că a formată din 3 stâlpi plantați la o distanță de 40 m.l. între ei, de unde sunt branșate gospodăriile părților, dar a omis al patrulea stâlp în continuarea aceleiași rețele ce a existat și există pe acest drum și care i-a fost atribuit lui Petea F.. În mod greșit expertul a indicat că acest drum nu este deschis accesului public.

Pârâții au depus obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că expertul nu a răspuns obiectivului stabilit de instanță cu privire la identificarea persoanei care a edificat plantațiile și celelalte utilități existente pe terenul ce a fost trecut în domeniul public după 2000, nu a precizat situația rețelei electrice și a drumului în litigiu și au solicitat completarea raportului.

Intervenienta a depus obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că experta trebuia să efectueze măsurătorile cu un aparat de specialitate, trebuia să menționeze și al patrulea stâlp de rețea, precum și gardul și porțile existente pe drumul în litigiu, solicitând un supliment la raport. A depus în copie hotărârea Consiliului L. nr. 16 din 21.03.2001 și plan parcelar.

La data de 13.05.2011 pârâții au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 16 din 21.03.2001 adoptată de C. L. al Comunei C..

Prin încheierea din 08.06.2011 instanța a admis cererea pârâților și a sesizat Tribunalul O. – Secția Comercială și de C. Administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate a HCL C. nr. 16/21.03.2001, invocată de pârâți și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

La data de 12.04.2012 reclamantul a depus cerere prin care a solicitat redeschiderea judecării dosarului, la care a atașat în copie decizia nr. 1372/28.02.2012 a Curții de Apel C..

La termenul de judecată din data de 13.06.2012, instanța a respins ca neîntemeiate obiecțiunile părților față de raportul de expertiză întocmit în cauză, respingând de asemenea și celelalte cereri de probatorii formulate de pârâți, potrivit considerentelor reținute în practicaua încheierii de ședință de la termenul respectiv.

Din întregul material probatoriu administrat în cauză, în rejudecare, dar și în ciclul procesual anterior, raportat la concluziile expertizei topo-cadastrale efectuate de expert M. E., reținând și prevederile HG. nr. 1355/2001, anexa 23, poz. 39, prima instanță a constatat că terenul în litigiu, care face atât obiectul cererii principale, cât și al celei de intervenție, este reprezentat de drumul comunal secundar DS 760, situat în intravilanul . măsurată de 379 mp., cu lungimea de 82,80 m pe latura de Est – Romcereal RA și 86,20 m pe latura de Vest – T. M.-M. și lățimea de 4,70 în partea de Sud – M. I. și Gheoghița C., respectiv 4,50 m în partea de Nord, cu latura înclinată 5,30 m – Drum comunal principal DS 760, bun care aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale .> Prin urmare, față de apartenența imobilului la patrimoniul public al comunei, prima instanță a reținut că acestuia îi este aplicabil regimul juridic prevăzut de dispozițiile art. 861 NCCiv. (potrivit dispoz.art. 5 coroborate cu art. 223 din LPA nr. 71/2011), conform cărora bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile.

De asemenea, potrivit art. 865 NCCiv., obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului care, în condițiile art. 563, are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.

În plus, a mai reținut prima instanță că, prin decizia de casare a instanței de control judiciar, Curtea a reținut cu putere de lucru judecat că reclamantul T. M. M. este titularul unui drept de trecere asupra terenului în litigiu (un drept de folosință, specializat în raport cu afectațiunea concretă a bunului, care trebuie exercitat în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează circulația pe drumurile publice).

Nu în ultimul rând, din observarea acelorași concluzii formulate de expertul desemnat în cauză, în urma măsurătorilor efectuate și a cercetării la fața locului, prima instanța a reținut că, pe terenul din domeniul public revendicat, pârâții au înființat plantații de viță de vie și pomi fructiferi, precum și că au împrejmuit acest teren, pârâții fiind singurele persoane care-l folosesc, drumul nefiind deschis accesului public.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel apelantul pârât M. I., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și cererii de intervenție.

În esență, apelantul a susținut că între părți au existat litigii anterioare, tranșate irevocabil, astfel că operează autoritatea de lucru judecat, scopul urmărit de reclamant fiind același, respectiv acapararea aleii de acces la proprietatea sa.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

A apreciat intimatul că apelul este declarat în scop șicanator, datorită faptului că se împlinesc 20 de ani de când părțile se judecă, iar motivele invocate de apelant sunt nelegale, neexistând înscrisuri care să demonstreze că apelantului îi aparține terenul în discuție.

A mai arătat intimatul că până în anul 1993, când pârâtul a închis cu porți metalice drumul de acces, la rândul său a folosit fără probleme aceeași cale de acces la proprietatea sa.

La data de 15.11.2012, prin memoriul separat depus la dosar, apelantul a precizat motivele de apel.

A arătat că la data de 23.08.2010 a invocat excepția autorității de lucru judecat, fiind depuse la dosar sentința civilă nr. 7571/26.11.1994, modificată prin decizia civilă nr. 347/03.03.1995, irevocabilă prin decizia civilă nr.220/29.01.1997, și sentința civilă nr. 5586/21.09.2000, excepție care a fost soluționată eronat de prima instanță prin încheierea din data de 03.11.2010.

În acest sens, a menționat că potrivit deciziei nr.1849/13.11.1982, fostul Tribunal Suprem a interpretat dispoz.art. 1201 Cod civil, în sensul că, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni să rezulte că scopul urmărit este același, soluția dată de instanță (în prima acțiune) având putere de lucru judecat în noua acțiune.

Prin decizia civilă nr.6 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a admis apelul, s-a schimbat încheierea din data de 03.11.2010 și sentința în sensul că s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins pentru autoritate de lucru judecat acțiunea și cererea de intervenție principală voluntară.

A fost obligat intimatul reclamant să plătească apelantului pârât M. I. suma de 664 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 1201 Cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

În opinia tribunalului, esențială în soluționarea litigiului pendinte este hotărârea judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, în speță fiind vorba de sentința civilă nr. 7571/26.11.1994, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.7807/1993, modificată prin decizia civilă nr. 347/03.03.1995, pronunțată de Tribunalul O., irevocabilă prin decizia civilă nr. 2761/10.11.1995, pronunțată de Curtea de Apel C..

Astfel cum rezultă cu puterea evidenței din hotărârile supra-menționate, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr.7807/1993, atașat la prezenta cauză, reclamantul C. local al . în judecată pe pârâtul M. I., solicitând obligarea acestuia să lase liber drumul comunal DS 760.

În motivarea în fapt a acelei acțiuni, reclamantul a susținut că pârâtul a ocupat în mod abuziv suprafața de 3372 mp, ce constituie drum comunal, conform schiței anexă întocmită de delegatul OCOTA, cu vecinătățile N-drum comunal, S-Petea F., E-Romcereal, V-T. S..

Prin sentința civilă nr.7571/26.11.1994, prima instanță a admis acțiunea, obligându-l pe pârât să lase în deplină proprietate și liniștită posesie drumul comunal de acces în suprafață de 3372 mp (DS 760), pe care l-a închis fără drept.

Împotriva acestei sentințe, la data de 28.04.1994, a declarat apel apelantul pârât M. I., cale de atac admisă de Tribunalul O. prin decizia civilă nr. 347/03.03.1995.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că terenul revendicat reprezintă în fapt o uliță, ce folosește ca drum de acces numai gospodăriei pârâtului, „și în plus de peste 40 de ani acest drum a fost în permanență inclus de fostul proprietar, respectiv socrul apelantului, care ulterior i-a vândut acestuia imobilul” (paragraf 8 pag. 2 considerente).

S-a concluzionat că drumul „este practic o uliță ce nu folosește decât ca drum de acces la gospodăria pârâtului și că de peste 40 de ani, acest teren a fost închis cu gard și a avut aceeași destinație de drum de acces la gospodăria ce în prezent aparține pârâtului” (paragraf 9 pag. 2 considerente).

Recursul declarat de reclamantul C. local împotriva deciziei civile nr. 347/1995 a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 3198/10.11.1995, pronunțată de Curtea de Apel C..

Pe de altă parte, prin cererea reconvențională formulată la data de 21.05.2008 în dosarul nr._, disjunsă ulterior, formându-se astfel dosarul nr._, reclamantul T. S. a solicitat obligarea pârâților M. I. și M. G. să retragă porțile montate la . și să lase liber terenul pe care îl ocupă în mod abuziv.

Aceeași solicitare, privind desființarea porților edificate pe DS 760, face și obiectul cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta voluntară principală ..

S-a susținut, atât de către reclamant, cât și de intervenientă, că terenul în discuție aparține domeniului public, fiind astfel pus în discuție regimul juridic al suprafeței reprezentând DS 760.

Or, așa cum s-a menționat anterior, această chestiune fusese tranșată irevocabil în litigiul ce a format obiectul dosarului nr.7807/1993, tocmai apartenența terenului în suprafață de 3372 mp la domeniul public constituind fundamentul acțiunii formulate în acel dosar.

În condițiile în care cu privire la acest aspect instanțele se pronunțaseră irevocabil anterior, tribunalul a constatat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului, respectiv principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie discutată, împiedică o nouă analiză a aceleiași probleme, opunându-se autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.7571/26.11.1994, modificată prin decizia civilă nr.347/03.03.1995, irevocabilă prin decizia civilă nr. 220/29.01.1997.

Tocmai de aceea, tribunalul a considerat că prima instanță a precedat în mod nelegal atunci când, prin încheierea din data de 03.11.2010, a respins excepția autorității de lucru judecat, ajungându-se în final la nesocotirea unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Raportat la cele de mai sus, tribunalul a constatat că în speță sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat, prevăzute de art. 1201 Cod civil, astfel că sub acest aspect se impune a se schimba încheierea din data de 03.11.2010 și sentința primei instanțe în sensul admiterii excepției invocate de apelantul pârât cu consecința respingerii pentru autoritate de lucru judecat a acțiunii și a cererii de intervenție principală voluntară.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat cele două hotărâri, conform celor de mai sus.

În temeiul art. 274 C.proc.civ. și la cererea apelantului, tribunalul a obligat pe intimatul reclamant să plătească apelantului pârât suma de 664 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 6 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, a declarat recurs reclamantul T. M. M., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivele de recurs, reclamantul recurent face un istoric al cauzei și invocă greșita aplicarea a excepției puterii de lucru judecat.

În drept recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci „când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, este incident în speță.

Acest motiv vizează nelegalitatea hotărârii atacate și cuprinde în conținutul său două ipoteze, anume pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță a fost invocată a doua ipoteză ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor prevăzute de art.166 cod procedură civilă, privind excepția puterii de lucru judecat.

Potrivit dispozițiilor art.1201 cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Această triplă identitate de elemente face să funcționeze excepția puterii de lucru judecat care paralizează cea de-a doua acțiune introdusă în condiții identice cu una anterioară rezolvată irevocabil.

Excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată, conform art.166 cod procedură civilă, de către părți sau judecător în orice fază a pricinii, chiar în fața instanței de recurs.

Fiind o excepție absolută și peremptorie care aduce o limitare a dreptului la acțiune, lipsindu-l de acea componentă a sa referitoare la dreptul de a obține condamnarea pârâtului, excepția puterii lucrului judecat este o excepție de fond.

Invocarea ei presupune verificarea triplei identități, respectiv de obiect, cauză și persoane.

Pentru ca o hotărâre să se bucure de putere de lucru judecat, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv, să fie pronunțată de o instanță română, să fie pronunțată în materie contencioasă, să dezlege fondul cauzei.

Dintre aceste condiții, ultima este deosebit de importantă, adică prin acea hotărârea instanța să fi soluționat cauza în fond.

Numai în aceste condiții, partea care a câștigat procesul se poate prevala în cadrul unei acțiuni ulterioare, de dreptul recunoscut. Dacă litigiul nu a fost soluționat în fond, instanța nepronunțându-se asupra drepturilor părților, hotărârea pronunțată nu are putere de lucru judecat, practica judiciară făcând o aplicație constantă a acestei reguli.

În speța dedusă judecății a fost aplicată greșit excepția puterii de lucru judecat.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată de T. M. S., decedat, continuată de moștenitorul reclamant – au fost chemați în judecată pârâții M. I. și M. G. C. pentru obligarea acestora la ridicarea porților metalice montate de pârâți la ., pe care în mod abuziv l-au ocupat și scoaterea pomilor și a viței de vie plantate pe acest teren.

C. procesual fixat inițial a fost extins prin intervenirea în cauză în interes propriu a Consiliului L. C..

După un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr.273/25 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, s-a admis recursul reclamantului T. M. M., s-a modificat decizia civilă nr.228/2009 pronunțată de Tribunalul O., s-a admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința civilă nr.1120/2009 pronunțată de Judecătoria Slatina și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Slatina, s-a respins recursul intervenientului în interes propriu C. L. C..

În rejudecare, prin sentința civilă nr.6500/2012, Judecătoria Slatina a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de ., a admis acțiunea în revendicare și obligație de a face pronunțată de reclamant, soluția fiind schimbată în apel, cauza fiind soluționată pe excepție, în raport de cele două hotărâri judecătorești.

Astfel, prin sentința civilă nr.7571/26.11.1994, modificată prin decizia civilă nr.347/03.03.1995, irevocabilă prin decizia civilă nr.3198/10.11.1995, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulat6ă de reclamantul C. local C. împotriva pârâtului M. M., având ca obiect revendicare.

Prin sentința civilă nr.5586/21 septembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosar nr.4295/2000, definitivă prin decizia civilă nr.326/ 05.02.2001, pronunțată de Tribunalul O., irevocabilă prin decizia civilă nr.3061/23 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de C. local al comunei C., în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect obligarea pârâtului la ridicarea porților metalice instalate în mod abuziv pe linia hotarului cu T. S..

Deci, analizând hotărârea supusă prezentului recurs, în raport de cele două hotărâri mai sus menționate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile ident6ității de obiect, cauză și părți reglementate de art.166 cod procedură civilă, mai mult că în aceste litigii e redată o stare de fapt din 1995 și 2000, care trebuie verificată dacă se mai menține și în prezent, după finalizarea procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

În atare situație, cauza fiind soluționată în mod greșit pe excepția puterii de lucru judecat, soluția ce se impune este de admitere a recursului conform art.312 alin.5 cod procedură civilă, casarea deciziei și trimiterea cauzei la tribunal pentru soluționarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul T. M. M. împotriva deciziei civile nr. 6 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. G. C., M. I. precum și intimații intervenienți în nume propriu C. L. C., . LEGAL – PRIMAR.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul O..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2013

Președinte,

M. M.

Judecător,

E. S.

Judecător,

C. Ț.

Grefier,

V. R.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/2 ex.

Data red.01.07.2013

j.a. I. B.

S.O.

j.f. C.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 6055/2013. Curtea de Apel CRAIOVA